DECIZIA nr. 348 din 26 mai 2022

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 49 și ale art. 54 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, în interpretarea dată prin Decizia nr. 1 din 15 februarie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, Decizia nr. 86 din 20 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, și Decizia nr. 13 din 18 mai 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin raportare la art. 2.224 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, excepție ridicată de Curtea de Apel Bacău – Secția I civilă, din oficiu, în Dosarul nr. 4.774/110/2017* și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.527D/2021. … 2.La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere că se pune în discuție o problemă de interpretare și aplicare a legii, astfel încât nu pot fi reținute criticile de neconstituționalitate raportate la cele trei decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 8 iulie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 4.774/110/2017*, Curtea de Apel Bacău – Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 49 și ale art. 54 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, în interpretarea dată prin Decizia nr. 1 din 15 februarie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, Decizia nr. 86 din 20 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, și Decizia nr. 13 din 18 mai 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin raportare la art. 2.224 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de instanța judecătorească, din oficiu, într-o cauză având ca obiect soluționarea unei acțiuni în despăgubiri pentru accidente cauzate de autoturisme, aflată în calea de atac a apelului, după casarea în parte, cu trimitere, a unei sentințe civile. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că prin reglementarea dreptului terțelor persoane păgubite cuprinsă în art. 2.224 din Codul civil legiuitorul a prevăzut, în mod neechivoc, faptul că obligația de reparare a pagubei incumbă celui răspunzător de pagubă, iar, în cazul încheierii unui contract de asigurare, există un drept de opțiune al persoanei păgubite de a se adresa instanței cu o acțiune împotriva asigurătorului. Or, în interpretarea dată textelor de lege criticate prin Decizia nr. 1 din 15 februarie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, Decizia nr. 86 din 20 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, și Decizia nr. 13 din 18 mai 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, instanța supremă a înlăturat de la aplicare dispozițiile art. 2.224 alin. (1) din Codul civil (care constituie regula), impunând o interpretare contrară voinței legiuitorului, în condițiile în care acesta din urmă a acordat persoanei păgubite un drept de opțiune. Astfel, având în vedere faptul că deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție sunt obligatorii pentru instanțe, se apreciază că instanța supremă s-a erijat în legiuitor, cu încălcarea dispozițiilor art. 2.224 din Codul civil. Ca atare, în încercarea de a proteja persoana asigurată/autorul accidentului, Înalta Curte de Casație și Justiție a omis faptul că persoana care are cea mai mare nevoie de protecție este cea păgubită. … 6.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 7.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, având în vedere că lipsa motivării acesteia închide calea valorificării efective a drepturilor pretins a fi încălcate. Astfel, nu sunt respectate exigențele de motivare pe care Curtea Constituțională le-a impus în mod constant în jurisprudența sa, dată fiind numai înșiruirea textelor de referință din Constituție pretins a fi încălcate, fără a fi demonstrată în concret relația de contrarietate existentă între acestea și textul criticat. În concret, argumentele aduse de autoarea excepției vizează numai critici privitoare la maniera lipsită de temeinicie a interpretării date de Înalta Curte de Casație și Justiție în materie de asigurări, nefiind aduse în discuție nici măcar critici de neconstituționalitate de natură extrinsecă a unor prevederi din acte normative de nivel primar. … 8.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 10.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 49 și ale art. 54 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 30 decembrie 1995, în interpretarea dată prin Decizia nr. 1 din 15 februarie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, Decizia nr. 86 din 20 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, și Decizia nr. 13 din 18 mai 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin raportare la art. 2.224 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil. Curtea observă că Legea nr. 136/1995 a fost abrogată expres prin art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 19 septembrie 2016, iar această ordonanță de urgență a fost la rândul său abrogată prin art. 45 lit. b) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 12 iunie 2017. … 11.În raport cu evoluția legislativă anterior expusă și având în vedere cele reținute în Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin prezenta decizie Curtea se va pronunța asupra prevederilor art. 49 și ale art. 54 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, în redactarea anterioară Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie. Textele legale criticate au următorul cuprins:– Art. 49:Asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, în conformitate cu:a)legislația în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de autovehicul și cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislația respectivă și cel prevăzut în contractul de asigurare;  … b)legislația românească în vigoare, în cazul în care persoanele păgubite sunt cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, în timpul unei călătorii ce leagă direct două teritorii în care este valabil tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, dacă nu există birou național pe teritoriul traversat în care s-a produs accidentul. …  … – Art. 54 alin. 1: „Despăgubirea se stabilește și se efectuează conform art. 43 și 49, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați.“ …  … 12.În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separației și echilibrului puterilor, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, precum și în art. 115 – Delegarea legislativă. … 13.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile criticate reglementează în materia asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, respectiv cu privire la acordarea de despăgubiri, în baza contractului de asigurare, precum și referitor la modalitatea de stabilire a despăgubirii. … 14.În prezenta cauză, din motivarea excepției de neconstituționalitate rezultă că autoarea acesteia invocă neconstituționalitatea textelor de lege criticate din perspectiva interpretării date acestora de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin mai multe decizii pronunțate în recurs în interesul legii și cu prilejul pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, precum și prin raportare la dispozițiile relevante din Codul civil. … 15.Referitor la critica unei decizii pronunțate într-un recurs în interesul legii, Curtea Constituțională a statuat, de principiu, în jurisprudența sa că o asemenea decizie nu poate constitui eo ipso obiect al excepției de neconstituționalitate, fiind, din această perspectivă, inadmisibilă, deoarece instanța de contencios constituțional, în acord cu prevederile art. 146 din Legea fundamentală, nu are competența de a cenzura constituționalitatea hotărârilor judecătorești, indiferent că sunt pronunțate în dezlegarea unor pricini de drept comun ori în vederea interpretării și aplicării unitare a legii (Decizia nr. 409 din 4 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 27 noiembrie 2003). … 16.Cu toate acestea, împrejurarea că printr-o decizie pronunțată într-un recurs în interesul legii se dă unui text legal o anumită interpretare nu este de natură a fi convertită într-un fine de neprimire care să oblige Curtea ca, în pofida rolului său de garant al supremației Constituției, să nu mai analizeze textul în cauză în interpretarea dată de instanța supremă. Constituția reprezintă cadrul și măsura în care legiuitorul și celelalte autorități pot acționa; astfel și interpretările care se pot aduce normei juridice trebuie să țină cont de această exigență de ordin constituțional cuprinsă chiar în art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, potrivit căruia în România respectarea Constituției și a supremației sale este obligatorie. Din perspectiva raportării la prevederile Constituției, Curtea Constituțională verifică constituționalitatea textelor legale aplicabile în interpretarea consacrată prin recursurile în interesul legii. A admite o teză contrară contravine înseși rațiunii existenței Curții Constituționale, care și-ar nega rolul său constituțional acceptând ca un text legal să se aplice în limite ce ar putea intra în coliziune cu Legea fundamentală (Decizia nr. 854 din 23 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 21 septembrie 2011, și Decizia nr. 8 din 18 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 17 martie 2011). … 17.Având în vedere cele mai sus statuate, în jurisprudența Curții cu privire la această materie pot fi identificate două abordări distincte, în funcție de obiectul criticii de neconstituționalitate, și anume: în primul caz, când autorul excepției critică însăși decizia pronunțată într-un recurs în interesul legii, excepția are caracter inadmisibil și, respectiv, în al doilea caz, dacă excepția de neconstituționalitate se referă la texte de lege interpretate de către Înalta Curte de Casație și Justiție cu prilejul soluționării unui recurs în interesul legii, instanța constituțională are competența de a se pronunța pe fondul excepției (Decizia nr. 202 din 18 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 19 iunie 2013). … 18.Totodată, prin Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009, Curtea a statuat că, în exercitarea atribuției prevăzute de art. 126 alin. (3) din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are obligația de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituția României. Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competența constituțională să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora. Așadar, competența Înaltei Curți de Casație și Justiție privind soluționarea recursului în interesul legii este dublu circumstanțiată – numai cu privire la „interpretarea și aplicarea unitară a legii“ și numai cu privire la realizarea acestor operațiuni de către „celelalte instanțe judecătorești“. Curtea Constituțională decide asupra constituționalității legilor, în timp ce Înalta Curte de Casație și Justiție, prin intermediul recursului în interesul legii, decide asupra modului de interpretare și aplicare a conținutului normelor juridice. Pe de altă parte, prin efectele produse, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, inclusiv pentru legiuitor, în timp ce deciziile pronunțate pe calea recursului în interesul legii se adresează judecătorului de la instanțele judecătorești (Decizia nr. 206 din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 13 iunie 2013). … 19.Toate aceste considerente de principiu sunt valabile mutatis mutandis și în ceea ce privește critica de neconstituționalitate a unui text de lege interpretat de către Înalta Curte de Casație și Justiție cu prilejul pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, Curtea Constituțională având competența de a se pronunța pe fondul excepției asupra textului de lege în interpretarea dată de instanța supremă (a se vedea Decizia nr. 397 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 15 iulie 2016, paragraful 25, și Decizia nr. 229 din 28 aprilie 2022*), paragraful 14, nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data pronunțării prezentei decizii).*) Decizia Curții Constituționale nr. 229 din 28 aprilie 2022 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 29 iulie 2022. … 20.În prezenta cauză, din documentele aflate la dosar reiese că, după parcurgerea primului ciclu procesual, în soluționarea recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție a motivat soluția casării cu trimitere la faptul că au fost întrunite cerințele art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, respectiv că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Aceasta deoarece, în primul ciclu procesual, instanțele de fond au reținut în mod greșit că dreptul material la acțiune este prescris întrucât temeiul juridic al cererii de chemare în judecată este răspunderea civilă contractuală (derivată dintr-un raport de asigurare, pretențiile reclamanților avându-și cauza într-un contract de asigurare de răspundere civilă obligatorie), în realitate, temeiul juridic al cererii de chemare în judecată fiind răspunderea civilă delictuală (a se vedea Decizia nr. 1.797 din 1 octombrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă). … 21.Având în vedere dispozițiile imperative ale art. 501 din Codul de procedură civilă privind judecata în fond după casare, Curtea observă că hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Așadar, în caz de casare cu trimitere (astfel cum se întâmplă în prezenta cauză), instanța care urmează să rejudece trebuie să procedeze numai în sensul și în limitele stabilite prin hotărârea instanței superioare, pentru rest cauza intrând în puterea lucrului judecat. Ca atare, instanța de apel are obligația de conformare la statuările Înaltei Curți de Casație și Justiție. … 22.În acest context este invocată pretinsa neconstituționalitate a textelor de lege criticate, fiind motivată prin faptul că interpretările instanței supreme prin decizii pronunțate în vederea unificării practicii înlătură de la aplicare prevederile Codului civil, astfel încât aceasta se erijează în legiuitor. În acest sens, Curtea reține că, prin deciziile invocate de autoarea excepției de neconstituționalitate, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că: (a) în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 86 din Codul de procedură penală, în cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, societatea de asigurare are calitate de parte responsabilă civilmente și are obligația de a repara singură prejudiciul cauzat prin infracțiune, în limitele stabilite în contractul de asigurare și prin dispozițiile legale privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă (Decizia nr. 1 din 15 februarie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 258 din 6 aprilie 2016); (b) în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 58 alin. (2) din Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu modificările și completările ulterioare, asigurătorul subrogat în drepturile persoanei păgubite este îndreptățit să obțină penalizările prevăzute de dispozițiile art. 38 din același act normativ dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile la scadență sau și le îndeplinește necorespunzător (Decizia nr. 86 din 20 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 46 din 17 ianuarie 2018); (c) în litigiile având ca obiect plata de despăgubiri materiale și morale formulate de terțele persoane păgubite prin producerea accidentelor de circulație, în care calitatea procesuală pasivă o are asigurătorul RCA, iar persoana vinovată are calitatea de intervenient forțat sau de pârât alături de asigurătorul RCA, precum și în litigiile privind acțiunile în regres formulate de asigurător împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului, competența materială procesuală revine secțiilor specializate (Decizia nr. 13 din 18 mai 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1309 din 30 decembrie 2020). … 23.Curtea observă, astfel, că deciziile antereferite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost pronunțate în exercitarea competenței sale specifice de soluționare a recursurilor în interesul legii și de pronunțare a unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, transpuse în cadrul legislației infraconstituționale în cuprinsul art. 514 și 519 din Codul de procedură civilă, fără ca acestea să realizeze o interpretare stricto sensu a textelor de lege criticate, fiind, în fapt, soluții jurisprudențiale obligatorii pentru instanțele judecătorești, care fac aplicarea legii speciale în materia asigurărilor, în virtutea principiului specialia generalibus derogant. … 24.Din această perspectivă, Curtea constată că autoarea excepției de neconstituționalitate indică drept obiect al acesteia dispozițiile art. 49 și ale art. 54 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 în interpretarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, criticând, în realitate, Decizia nr. 1 din 15 februarie 2016, Decizia nr. 86 din 20 noiembrie 2017 și Decizia nr. 13 din 18 mai 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, fără ca acestea din urmă să intervină asupra textelor de lege în vederea interpretării și a stabilirii, în concret, a unui anumit sens în funcție de anumite situații și soluții jurisprudențiale diferite. Față de aceste împrejurări, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 202 din 18 aprilie 2013, precitată). … 25.Mai mult, Curtea observă și faptul că autoarea excepției de neconstituționalitate critică dispozițiile art. 49 și ale art. 54 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 în interpretarea Înaltei Curți de Casație și Justiție din perspectiva unui conflict între acestea și prevederile art. 2.224 din Codul civil. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că autoarea excepției de neconstituționalitate dorește, în fapt, ca instanța de contencios constituțional să stabilească dacă în speță există o răspundere solidară a persoanei vinovate de producerea accidentului și a asigurătorului sau o răspundere exclusivă a asigurătorului, având în vedere considerentele deciziilor mai sus menționate ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. Or, acestea nu constituie veritabile critici de neconstituționalitate, ci elemente care țin de interpretarea și aplicarea legii în raport cu situațiile concrete supuse judecății, care excedează competenței instanței de contencios constituțional. În același timp, având în vedere dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea nu are competența de a modifica sau completa dispozițiile de lege supuse controlului de constituționalitate și nici nu este competentă să controleze constituționalitatea unei interpretări date de o anumită instanță judecătorească textelor legale criticate, astfel încât excepția de neconstituționalitate urmează a fi respinsă, și sub acest aspect, ca inadmisibilă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 504 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 22 decembrie 2014, paragraful 15). … 26.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 49 și ale art. 54 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, în redactarea anterioară Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie, excepție ridicată de instanța de judecată, din oficiu, în Dosarul nr. 4.774/110/2017* al Curții de Apel Bacău – Secția I civilă.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Bacău – Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 26 mai 2022.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU,în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează
Marian Enache
Magistrat-asistent,
Cristina Titirișcă

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește