DECIZIA nr. 343 din 23 mai 2019

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 11/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 943 din 25 noiembrie 2019
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 177 18/07/2017
ActulREFERIRE LAOUG 3 06/01/2017
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEACOD FISCAL 08/09/2015 ART. 316
ActulREFERIRE LACOD FISCAL 08/09/2015
ActulREFERIRE LACOD FISCAL 08/09/2015 ART. 316
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ART. 1REFERIRE LACOD FISCAL 08/09/2015 ART. 316
ART. 1REFERIRE LALEGE (R) 31 16/11/1990
ART. 3REFERIRE LADECIZIE 567 20/09/2018
ART. 4REFERIRE LACOD FISCAL 08/09/2015 ART. 316
ART. 5REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 5REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 6REFERIRE LACOD FISCAL 08/09/2015 ART. 316
ART. 6REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 6REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 8REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 11REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 11REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 11REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 11REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 12REFERIRE LACOD FISCAL 08/09/2015 ART. 316
ART. 13REFERIRE LALEGE 177 18/07/2017
ART. 13REFERIRE LAOUG 3 06/01/2017
ART. 13REFERIRE LACOD FISCAL 08/09/2015
ART. 13REFERIRE LADECIZIE 766 15/06/2011
ART. 13REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 13REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 31
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 148
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 148
ART. 16REFERIRE LADECIZIE 567 20/09/2018
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 16REFERIRE LALEGE (R) 31 16/11/1990
ART. 17REFERIRE LACOD FISCAL 08/09/2015 ART. 1
ART. 17REFERIRE LACOD FISCAL 08/09/2015 ART. 316
ART. 22REFERIRE LACOD FISCAL 08/09/2015 ART. 316
ART. 23REFERIRE LACOD FISCAL 08/09/2015 ART. 266
ART. 24REFERIRE LACOD FISCAL 08/09/2015 ART. 292
ART. 25REFERIRE LACOD FISCAL 08/09/2015 ART. 316
ART. 26REFERIRE LACOD FISCAL 08/09/2015 ART. 316
ART. 27REFERIRE LACOD FISCAL 08/09/2015 ART. 316
ART. 28REFERIRE LALEGE (R) 31 16/11/1990
ART. 29REFERIRE LAORDIN 3840 29/12/2015 ART. 1
ART. 29REFERIRE LAORDIN 3840 29/12/2015 ART. 3
ART. 29REFERIRE LAORDIN 3840 29/12/2015
ART. 29REFERIRE LALEGE 327 16/12/2015
ART. 29REFERIRE LAOG 39 26/08/2015 ART. 4
ART. 29REFERIRE LACOD FISCAL 08/09/2015 ART. 316
ART. 29REFERIRE LALEGE 359 08/09/2004 ART. 15
ART. 30REFERIRE LAORDIN 2856 02/10/2017
ART. 30REFERIRE LAORDIN 2856 02/10/2017 ART. 7
ART. 30REFERIRE LACOD FISCAL 08/09/2015 ART. 316
ART. 31REFERIRE LACOD FISCAL 08/09/2015
ART. 31REFERIRE LACOD FISCAL 08/09/2015 ART. 5
ART. 31REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 108
ART. 31REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 108
ART. 32REFERIRE LADECIZIE 686 20/05/2010
ART. 32REFERIRE LADECIZIE 51 12/02/2004
ART. 32REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 108
ART. 32REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 108
ART. 33REFERIRE LACOD FISCAL 08/09/2015 ART. 316
ART. 33REFERIRE LACOD FISCAL 08/09/2015
ART. 34REFERIRE LADECIZIE 567 20/09/2018
ART. 34REFERIRE LACOD FISCAL 08/09/2015
ART. 34REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 34REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 35REFERIRE LALEGE 554 02/12/2004 ART. 4
ART. 35REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 126
ART. 35REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 126
ART. 36REFERIRE LALEGE 554 02/12/2004
ART. 37REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 37REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 38REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ART. 38REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 148
ART. 38REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 38REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ART. 38REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 148
ART. 39REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 39REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 39REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 39REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
ART. 39REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
ART. 39REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Valer Dorneanu – președinte
Petre Lăzăroiu – judecător
Mircea Ștefan Minea – judecător
Daniel Marius Morar – judecător
Mona-Maria Pivniceru – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Simona-Maya Teodoroiu – judecător
Varga Attila – judecător
Fabian Niculae – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 316 alin. (11) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, excepție ridicată de Societatea FCC Imobiliare – S.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 2.316/117/2016 al Curții de Apel Cluj – Secția a III-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.288D/2017.2.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Acesta arată că instanța de contencios constituțional s-a mai pronunțat asupra prevederilor legale criticate, de exemplu, prin Decizia nr. 567 din 20 septembrie 2018.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Decizia civilă nr. 1.708 din 15 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 2.316/117/2016, Curtea de Apel Cluj – Secția a III-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 316 alin. (11) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, excepție invocată de Societatea FCC Imobiliare – S.R.L. din Cluj-Napoca într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva unei decizii de anulare din oficiu a înregistrării în scopuri de TVA.5.În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia arată, în esență, că prevederile criticate sunt contrare dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție, întrucât sunt neclare. Se mai arată că dispozițiile criticate contravin dreptului european și, de asemenea, prin trimiterea la legislația terțiară, norma este lipsită de previzibilitate.6.Textul legal permite autorității fiscale să anuleze codul de TVA al unei persoane impozabile pe baza unei aprecieri pur subiective, care se traduce în termeni juridici prin sintagma „apreciere în oportunitate“. Or, raporturile dintre autoritățile publice și particulari trebuie să se înscrie în perimetrul aprecierilor în legalitate, în baza unor criterii obiective care să fie enunțate clar și precis în corpul textului de lege. O calificare precum cea din cuprinsul art. 316 alin. (11) lit. h) din Codul fiscal se îndepărtează de obiectivele trasate de către dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție.7.Curtea de Apel Cluj – Secția a III-a contencios administrativ și fiscal opinează în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Astfel, se arată că dispozițiile legale criticate nu pot fi apreciate ca fiind neconstituționale, prin prisma textelor constituționale invocate de către autoarea excepției de neconstituționalitate, ea stabilind condiții ce pot fi apreciate ca fiind minime, în baza cărora autoritatea fiscală poate lua o decizie în privința statutului entității în cauză de plătitoare de TVA, fără ca prin aceasta să fie încălcate garanțiile constituționale recunoscute.8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.9.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, susținându-se că lipsa de previzibilitate invocată vizează, în realitate, presupusa insuficiență a reglementării conținute de ordinul la care se face trimitere.10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: 11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.12.Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din actul de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 316 alin. (11) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, care au următorul cuprins:(11)Organele fiscale competente anulează înregistrarea unei persoane în scopuri de TVA, conform prezentului articol:[…]h)dacă persoana impozabilă, societate cu sediul activității economice în România, înființată în baza Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, supusă înmatriculării la registrul comerțului, nu justifică intenția și capacitatea de a desfășura activitate economică potrivit criteriilor și în termenele stabilite prin ordin al președintelui A.N.A.F.13.Ulterior actului de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate ridicată în prezenta cauză, dispozițiile criticate au fost modificate prin Legea nr. 177/2017 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 21 iulie 2017. Având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a statuat că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, Curtea va analiza dispozițiile criticate, ținând cont de faptul că ele continuă să producă efecte juridice în cauză.14.În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) în componenta sa privind previzibilitatea legii și în art. 148 alin. (2) și (4) privind integrarea europeană. 15.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor legale atacate, prin prisma unor critici relativ similare.16.Astfel, prin Decizia nr. 567 din 20 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 22 aprilie 2019, Curtea a constatat că nemulțumirea autoarei acesteia constă în faptul că textul criticat lasă posibilitatea Agenției Naționale de Administrare Fiscală de a stabili criterii pentru condiționarea înregistrării în scopuri de TVA a societăților cu sediul activității economice în România, înființate în baza Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care sunt supuse înmatriculării la registrul comerțului, respectiv anumite criterii în funcție de care se determină, în concret, dacă aceste persoane cad sau nu sub incidența legii. Astfel, se considera că, prin posibilitatea emiterii unui ordin care să conțină criterii și termene prin care să poată fi analizate intenția și capacitatea unei persoane impozabile de a desfășura activitate economică, se permite puterii executive să creeze și să adauge la lege, ceea ce ar fi contrar art. 1 alin. (4) din Constituție.17.Având în vedere cadrul legal în materie, Curtea a observat că dispozițiile criticate fac parte din titlul VII: „Taxa pe valoarea adăugată“ din Legea nr. 227/2015. Din evaluarea prevederilor art. 316 cu denumirea marginală „Înregistrarea persoanelor impozabile în scopuri de TVA“ din aceeași lege, Curtea a constatat că acestea stabilesc sfera persoanelor care trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA la organul fiscal competent și urmează a fi înregistrate în scopuri de TVA, în condițiile legii, situațiile în care aceste operațiuni sunt efectuate de organele fiscale competente din oficiu, precum și anularea înregistrării din oficiu sau la cererea persoanei impozabile, respectiv dacă aceste persoane se încadrează în ipoteza normativă a legii, care se concretizează printr-un cod de înregistrare în scopuri de TVA. Acest cod de înregistrare în scopuri de TVA reprezintă codul prevăzut la art. 318 alin. (1) din Legea nr. 227/2015, atribuit de către autoritățile competente din România persoanelor care au obligația să se înregistreze conform art. 316 sau art. 317 din aceeași lege, sau un cod de înregistrare similar, atribuit de autoritățile competente dintr-un alt stat membru [art. 266 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 227/2015].18.De asemenea, Curtea a observat că această materie este reglementată în dreptul european de Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 347 din 11 decembrie 2006, care prevede că orice persoană impozabilă declară când începe, își modifică sau încetează activitatea ca persoană impozabilă [art. 213 alin. (1) din Directiva 2006/112/CE]. Astfel, fără a aduce atingere acestor statuări, orice persoană impozabilă sau persoană juridică neimpozabilă care efectuează achiziții intracomunitare de bunuri ce nu sunt supuse TVA în temeiul art. 3 alin. (1) din această directivă are obligația de a declara că efectuează aceste achiziții, în cazul în care condițiile pentru a nu le supune taxei, stabilite de dispoziția respectivă, nu mai sunt îndeplinite [art. 213 alin. (2) din Directiva 2006/112/CE]. În acest context, statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că următoarele persoane sunt identificate printr-un număr individual: orice persoană impozabilă, cu excepția celor prevăzute la art. 9 alin. (2) din directivă, care desfășoară, pe teritoriul statului respectiv, livrări de bunuri sau prestări de servicii care dau drept de deducere a taxei, altele decât livrările de bunuri sau prestările de servicii pentru care se plătește TVA exclusiv de clientul sau de persoana căreia îi sunt destinate bunurile sau serviciile, în conformitate cu art. 194-197 și art. 199 din același act; orice persoană impozabilă sau persoană juridică neimpozabilă ce efectuează achiziții intracomunitare de bunuri supuse TVA în temeiul art. 2 alin. (1) lit. b) și orice persoană impozabilă sau persoană juridică neimpozabilă ce exercită opțiunea prevăzută la art. 3 alin. (3) de a-și supune TVA achizițiile intracomunitare; orice persoană impozabilă care efectuează, pe teritoriul său respectiv, achiziții intracomunitare de bunuri în scopul unor operațiuni legate de activitățile prevăzute la art. 9 alin. (1) paragraful 2 și pe care le efectuează în afara respectivului teritoriu [art. 214 alin. (2) din Directiva 2006/112/CE].19.Statele membre pot impune și alte obligații pe care le consideră necesare pentru a asigura colectarea în mod corect a TVA și a preveni evaziunea, sub rezerva cerinței de tratament egal al operațiunilor interne și operațiunilor efectuate între statele membre de către persoane impozabile și cu condiția ca respectivele obligații să nu genereze, în comerțul între statele membre, unele formalități în legătură cu trecerea frontierelor [art. 273 alin. (1) din Directiva 2006/112/CE].20.De altfel, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, potrivit unei jurisprudențe constante, a statuat că statele membre au un interes legitim să ia măsurile adecvate pentru protejarea intereselor lor financiare, iar lupta împotriva fraudei, a evaziunii fiscale și a eventualelor abuzuri este un obiectiv recunoscut și încurajat de Directiva 2006/112/CE (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 21 februarie 2006, pronunțată în Cauza C-255/02, Halifax și alții, paragraful 71, Hotărârea din 7 decembrie 2010, pronunțată în Cauza C-285/09, Generalbundesanwalt beim Bundesgerichtshof, paragraful 36, Hotărârea din 18 octombrie 2012, pronunțată în Cauza C-525/11, Mednis, paragraful 31, Hotărârea din 14 martie 2013, pronunțată în Cauza C-527/11, Ablessio, paragraful 28).21.Pe de altă parte, statele membre sunt obligate să verifice veridicitatea înscrierilor în registrul persoanelor impozabile pentru a asigura buna funcționare a sistemului TVA-ului. Revine astfel autorității naționale competente obligația de a verifica dacă solicitantul are calitatea de persoană impozabilă înainte ca aceasta să îi atribuie un număr de identificare în scopuri de TVA (a se vedea Hotărârea din 6 septembrie 2012, pronunțată în cauza C-273/11, Mecsek-Gabona, paragraful 63, Hotărârea din 14 martie 2013, pronunțată în Cauza C-527/11, Ablessio, paragraful 30). În consecință, statele membre pot să prevadă în mod legitim, conform art. 273 paragraful întâi din Directiva 2006/112, măsuri apte să împiedice utilizarea abuzivă a numerelor de identificare, în special de către întreprinderi a căror activitate și, în consecință, a căror calitate de persoană impozabilă ar fi pur fictivă. Aceste măsuri nu trebuie să depășească totuși ceea ce este necesar pentru colectarea corectă a taxei și pentru evitarea evaziunii și nu trebuie să repună în discuție în mod sistematic dreptul de deducere a TVA-ului și, prin urmare, neutralitatea acestei taxe (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 septembrie 2007, pronunțată în Cauza C-146/05, Albert Collee, paragraful 26, Hotărârea din 21 octombrie 2010, pronunțată în Cauza C-385/09, Nidera Handelscompagnie BV, paragraful 49, Hotărârea din 22 decembrie 2010, pronunțată în Cauza C-438/09, Boguslaw Juliusz Dankowski, paragraful 37, Hotărârea din 14 martie 2013, pronunțată în Cauza C-527/11, Ablessio, paragraful 30).22.Analizând prevederile criticate, Curtea a observat că, potrivit art. 316 alin. (1) din Legea nr. 227/2015, persoana impozabilă care are sediul activității economice în România și realizează sau intenționează să realizeze o activitate economică ce implică operațiuni taxabile, scutite de taxa pe valoarea adăugată cu drept de deducere, și/sau operațiuni rezultate din activități economice pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate, dacă taxa ar fi deductibilă, în cazul în care aceste operațiuni ar fi fost realizate în România conform legii, trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA la organul fiscal competent, după cum urmează: înainte de realizarea unor astfel de operațiuni, în următoarele cazuri: 1. dacă declară că urmează să realizeze o cifră de afaceri care atinge sau depășește plafonul de scutire prevăzut de lege [la art. 310 alin. (1) din Legea nr. 227/2015], cu privire la regimul special de scutire pentru întreprinderile mici; 2. dacă declară că urmează să realizeze o cifră de afaceri inferioară plafonului de scutire prevăzut de lege, dar optează pentru aplicarea regimului normal de taxă; dacă în cursul unui an calendaristic atinge sau depășește plafonul de scutire prevăzut de lege, în termen de 10 zile de la sfârșitul lunii în care a atins sau a depășit acest plafon; 3. dacă cifra de afaceri realizată în cursul unui an calendaristic este inferioară plafonului de scutire prevăzut de lege, dar optează pentru aplicarea regimului normal de taxă; 4. dacă efectuează operațiuni scutite de taxă și optează pentru taxarea acestora, conform legii. Aceste prevederi nu sunt aplicabile persoanei tratate ca persoană impozabilă numai pentru că efectuează ocazional livrări intracomunitare de mijloace de transport noi [art. 316 alin. (3) din Legea nr. 227/2015].23.Persoana impozabilă care are sediul activității economice în afara României, dar este stabilită în România printr-un sediu fix, conform art. 266 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 227/2015, este obligată să solicite înregistrarea în scopuri de TVA în România, astfel: a) înaintea primirii serviciilor, în situația în care urmează să primească pentru sediul fix din România servicii pentru care este obligată la plata taxei în România conform art. 307 alin. (2), dacă serviciile sunt prestate de o persoană impozabilă care este stabilită în sensul art. 266 alin. (2) în alt stat membru; b) înainte de prestarea serviciilor, în situația în care urmează să presteze serviciile prevăzute la art. 278 alin. (2) de la sediul fix din România pentru un beneficiar persoană impozabilă stabilită în sensul art. 266 alin. (2) în alt stat membru care are obligația de a plăti TVA în alt stat membru, conform echivalentului din legislația statului membru respectiv al art. 307 alin. (2);c) înainte de realizarea unor activități economice de la respectivul sediu fix în condițiile stabilite la art. 266 alin. (2) lit. b) și c) care implică: 1. livrări de bunuri taxabile și/sau scutite cu drept de deducere, inclusiv livrări intracomunitare scutite de TVA conform art. 294 alin. (2); 2. prestări de servicii taxabile și/sau scutite de taxa pe valoarea adăugată cu drept de deducere, altele decât cele prevăzute la lit. a) și b); 3. operațiuni scutite de taxă și optează pentru taxarea acestora, conform art. 292 alin. (3); 4. achiziții intracomunitare de bunuri taxabile [art. 316 alin. (2) din Legea nr. 227/2015].24.Potrivit art. 316 alin. (4) și (5) din Legea nr. 227/2015, o persoană impozabilă care nu este stabilită în România conform legii și nici înregistrată în scopuri de TVA în România conform legii va solicita înregistrarea în scopuri de TVA la organele fiscale competente pentru operațiuni realizate pe teritoriul României care dau drept de deducere a taxei, altele decât serviciile de transport și serviciile auxiliare acestora, scutite în temeiul art. 294 alin. (1) lit. c)-n), art. 295 alin. (1) lit. c) și art. 296 din Legea nr. 227/2015, înainte de efectuarea respectivelor operațiuni, cu excepția situațiilor în care persoana obligată la plata taxei este beneficiarul, conform art. 307 alin. (2)-(6) din aceeași lege. Persoana impozabilă care nu este stabilită în România și nici înregistrată în scopuri de TVA în România conform legii poate solicita înregistrarea în scopuri de TVA dacă efectuează în România oricare dintre următoarele operațiuni: a) importuri de bunuri; b) operațiuni prevăzute la art. 292 alin. (2) lit. e), dacă optează pentru taxarea acestora, conform art. 292 alin. (3); o) operațiuni prevăzute la art. 292 alin. (2) lit. f), dacă acestea sunt taxabile prin efectul legii sau prin opțiune, conform art. 292 alin. (3). Prin excepție de la această regulă, pentru serviciile electronice, de telecomunicații, de radiodifuziune sau de televiziune prestate către persoane neimpozabile din România, nu se înregistrează în România persoanele care s-au înregistrat într-un alt stat membru pentru aplicarea unuia dintre regimurile speciale prevăzute la art. 314 și art. 315 din Legea nr. 227/2015.25.De asemenea, va solicita înregistrarea în scopuri de TVA conform legii, înainte de realizarea operațiunilor, persoana impozabilă nestabilită în România și neînregistrată în scopuri de TVA în România, care intenționează: a) să efectueze o achiziție intracomunitară de bunuri pentru care este obligată la plata taxei conform legii; b) să efectueze o livrare intracomunitară de bunuri scutită de taxă [art. 316 alin. (6) din Legea nr. 227/2015].26.Persoana impozabilă stabilită în Uniunea Europeană, dar nu în România, care are obligația să se înregistreze în scopuri de TVA în România, poate, în condițiile stabilite prin normele metodologice, să își îndeplinească această obligație prin desemnarea unui reprezentant fiscal. Persoana impozabilă nestabilită în Uniunea Europeană care are obligația să se înregistreze în scopuri de TVA în România este obligată, în condițiile stabilite prin normele metodologice, să se înregistreze prin desemnarea unui reprezentant fiscal [art. 316 alin. (7) din Legea nr. 227/2015].27.În ceea ce privește anularea înregistrării unei persoane în scopuri de TVA, condițiile și operațiunile sunt prevăzute la art. 316 alin. (11) și (12) din Legea nr. 227/2015.28.În acest context, legiuitorul ordinar a stabilit că organele fiscale competente vor înregistra în scopuri de TVA, conform legii, toate persoanele care sunt obligate să solicite înregistrarea, context în care a prevăzut că, pentru aplicarea acestei proceduri în ceea ce privește înregistrarea în scopuri de TVA a societăților cu sediul activității economice în România, înființate în baza Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care sunt supuse înmatriculării la registrul comerțului, prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, se stabilesc anumite criterii pe baza cărora se poate verifica dacă persoanele în cauză intră sau nu sub incidența prevederilor criticate. Astfel, organele fiscale competente stabilesc, pe baza acestor criterii, dacă persoana impozabilă justifică intenția și are capacitatea de a desfășura activitate economică, pentru a fi înregistrată în scopuri de TVA, iar, în situația în care persoanele impozabile nu îndeplinesc criteriile, organele fiscale competente nu vor înregistra în scopuri de TVA respectivele societăți. În dinamica legislativă, excepția de a nu înregistra în scopuri de TVA persoana impozabilă, societate cu sediul activității economice în România, înființată în baza Legii societăților nr. 31/1990, s-a circumscris la riscul fiscal ridicat pe care îl prezintă, legiuitorul ordinar dând președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală atribuția de stabilire a criteriilor pentru evaluarea riscului fiscal ridicat.29.În aplicarea acestor prevederi, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală a emis Ordinul nr. 3.840/2015 privind stabilirea criteriilor pentru condiționarea înregistrării în scopuri de TVA, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 5 ianuarie 2016 (în prezent abrogat). Potrivit art. 3 din acest ordin, criteriile în funcție de care se condiționează înregistrarea în scopuri de TVA a persoanelor impozabile prevăzute la art. 1 sunt: a) persoana impozabilă nu se află în situația prevăzută la art. 15 alin. (1) din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităților la înregistrarea în registrul comerțului a persoanelor fizice, asociațiilor familiale și persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum și la autorizarea funcționării persoanelor juridice, cu modificările și completările ulterioare, respectiv în situația de a nu desfășura activități economice în spațiul destinat sediului social și/sau sediilor secundare și nici în afara acestora; b) niciunul dintre administratorii și/sau asociații persoanei impozabile care solicită înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 316 alin. (1) lit. a) și c) și alin. (12) din Codul fiscal, înregistrați fiscal în România, și nici persoana impozabilă însăși în cazul persoanei care solicită înregistrarea, conform art. 316 alin. (1) lit. c) și alin. (12) din Codul fiscal, nu au înscrise în cazierul fiscal infracțiuni și/sau faptele prevăzute la art. 4 alin. (4) lit. a) și b) din Ordonanța Guvernului nr. 39/2015 privind cazierul fiscal, aprobată cu modificări prin Legea nr. 327/2015; c) evaluarea, pe baza analizei efectuate de organele fiscale, a intenției și a capacității persoanelor impozabile de a desfășura activități economice care implică operațiuni taxabile și/sau scutite de TVA cu drept de deducere, precum și operațiuni pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate dacă taxa ar fi deductibilă în cazul în care aceste operațiuni ar avea locul în România.30.Ulterior, în aplicarea prevederilor criticate în prezenta cauză, au fost emise alte acte normative, iar la data soluționării prezentei excepții evaluarea riscului fiscal, respectiv criteriile pentru condiționarea înregistrării în scopuri de TVA sunt reglementate prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2.856/2017 privind stabilirea criteriilor pentru evaluarea riscului fiscal în cazul înregistrării și anulării înregistrării în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, pentru aprobarea Procedurii privind evaluarea riscului fiscal pentru persoanele impozabile care solicită înregistrarea în scopuri de taxă pe valoarea adăugată potrivit art. 316 alin. (1) lit. a) și c) și alin. (12) lit. e) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, pentru aprobarea Procedurii de înregistrare, la cerere, în scopuri de taxă pe valoarea adăugată potrivit art. 316 alin. (12) lit. e) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru aprobarea Procedurii de anulare, din oficiu, a înregistrării în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a persoanelor impozabile care prezintă risc fiscal ridicat potrivit art. 316 alin. (11) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 780 din 3 octombrie 2017. Potrivit art. 5 și 6 din acest ordin, criteriile pentru evaluarea riscului fiscal în cazul persoanelor impozabile care solicită înregistrarea în scopuri de TVA potrivit art. 316 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal sunt prevăzute în anexele nr. 5 și 6, după caz. Astfel, se au în vedere/analiză următoarele: sediul social al persoanei impozabile analizate, aspecte cu privire la insolvență/faliment, inactivate fiscală, inactivitate temporară la registrul comerțului, respingere/anulare înregistrare în scopuri de TVA, obligații fiscale restante, contravenții, infracțiuni, venituri, rezidență fiscală, cont bancar, activitate desfășurată, terți, servicii contabile, salariați, neconcordanțe, după caz.31.De asemenea, Codul fiscal, în acord cu dispozițiile constituționale ale art. 108 alin. (2), prevede posibilitatea unor autorități publice de a adopta acte normative în organizarea executării acestui cod, astfel că prin art. 5 din Legea nr. 227/2015 se prevede că Ministerul Finanțelor Publice are atribuția elaborării normelor necesare pentru aplicarea unitară a Codului fiscal, iar în înțelesul acestui cod, prin norme se înțeleg norme metodologice, instrucțiuni și ordine. Astfel, normele metodologice sunt aprobate de Guvern, prin hotărâre, și sunt publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ordinele și instrucțiunile pentru aplicarea unitară a Legii nr. 227/2015 se emit de ministrul finanțelor publice și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ordinele și instrucțiunile referitoare la proceduri de administrare a impozitelor și taxelor reglementate de acest cod, datorate bugetului general consolidat, cu excepția bugetelor locale, se emit de președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ordinele și instrucțiunile referitoare la proceduri de administrare a impozitelor și taxelor locale, reglementate de Legea nr. 227/2015, se aprobă prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice.32.În acest sens, prin Decizia nr. 686 din 20 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 429 din 25 iunie 2010, Curtea a arătat că Parlamentul, ca unică putere legiuitoare a țării, poate împuternici Guvernul să reglementeze anumite aspecte prin acte normative specifice, în temeiul dispozițiilor art. 108 din Constituție. Potrivit art. 108 alin. (1) și (2) din Constituție, Guvernul adoptă hotărâri, care se emit pentru organizarea executării legilor. Astfel, în exercitarea atribuțiilor sale, Guvernul adoptă, pe baza și în vederea executării legii, acte normative de reglementare a relațiilor sociale în diverse domenii. Noțiunea de organizare a executării legii, consacrată de dispozițiile art. 108 alin. (2) din Constituție, are un sens mai larg decât cea privind aplicarea legii, și anume prin hotărâri ale Guvernului pot fi dispuse măsuri organizatorice, financiare, instituționale sau sancționatorii în vederea stabilirii cadrului necesar pentru ducerea la îndeplinire a dispozițiilor legii. Așadar, legiuitorul nu mai stabilește întotdeauna direct, prin lege, anumite aspecte ce necesită o expunere în detaliu și, în sensul textului constituțional al art. 108, această competență revine autorității publice însărcinate cu organizarea executării legii (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 51 din 12 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 3 martie 2004). Această argumentare este valabilă nu numai în ceea ce privește Guvernul, ci, mutatis mutandis, și în cazul altor autorități prevăzute de textele legale, în speță Agenția Națională de Administrare Fiscală.33.Agenția Națională de Administrare Fiscală are atribuția și obligația ca, în aplicarea prevederilor Codului fiscal, să emită acte normative de tipul celor prevăzute de textul art. 316 alin. (9) din Codul fiscal cu privire la stabilirea criteriilor pentru evaluarea riscului fiscal, pe baza căruia se stabilește dacă persoana impozabilă justifică intenția și are capacitatea de a desfășura activitate economică, pentru a fi înregistrată în scopuri de TVA sau, dimpotrivă, pentru anularea înregistrării unei persoane în scopuri de TVA, fără ca prin acest aspect să fie încălcat principiul separației și echilibrului puterilor în stat. De altfel, lăsarea posibilității stabilirii criteriilor pentru condiționarea înregistrării în scopuri de TVA sau pentru anularea înregistrării unei persoane în scopuri de TVA de către Agenția Națională de Administrare Fiscală este justificată, în contextul evoluției permanente a societății, de evitarea și prevenirea prejudicierii bugetului de stat prin colectarea și nevirarea de TVA sau prin deducerile și rambursările de TVA în mod netransparent, fraudulos, având în vedere faptul că este rolul și obligația statului, care este reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin organele fiscale, care, potrivit legii, sunt reprezentate de către Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile subordonate acesteia, precum și compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale, ce au competență generală privind administrarea creanțelor fiscale, exercitarea controlului și emiterea normelor de aplicare a prevederilor legale în materie fiscală, să depună toate diligențele pentru realizarea și îndeplinirea obligațiilor legale prevăzute de lege, respectiv să stabilească norme de aplicare a legii clare, să nu stea în pasivitate în ceea ce privește stabilirea și individualizarea obligațiilor fiscale datorate de către contribuabil bugetului statului, în concret, să aibă un rol activ, în scopul realizării cerințelor legii.34.Față de critica autoarei excepției de neconstituționalitate reținută în Decizia nr. 567 din 20 septembrie 2018, raportată la art. 1 alin. (4) din Constituție, având în vedere faptul că toate elementele esențiale cu privire la înregistrarea persoanelor impozabile în scopuri de TVA, respectiv anularea înregistrării unei persoane în scopuri de TVA, care cad sub incidența Legii nr. 227/2015, sunt prevăzute prin norme de rang legal, precum și faptul că Agenția Națională de Administrare Fiscală are atribuția și obligația ca, în aplicarea prevederilor Codului fiscal, să emită acte normative de tipul celor prevăzute de textul criticat cu privire la stabilirea criteriilor pentru condiționarea înregistrării în scopuri de TVA, Curtea nu a putut reține pretinsa încălcare a principiului separației și echilibrului puterilor în stat.35.Mai mult, criteriile pentru condiționarea înregistrării în scopuri de TVA stabilite prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală sunt transparente, sunt publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar, potrivit prevederilor art. 126 alin. (6) din Constituție, controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat. Astfel, în temeiul art. 4 alin. (4) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare, în condițiile prevăzute de lege, ocazie cu care se poate verifica dacă acestea sunt în concordanță cu normele legale în a căror aplicare sunt adoptate.36.În măsura în care se consideră că actele administrative cu caracter normativ adaugă la lege sau se abat de la litera și spiritul legii, se poate declanșa controlul judecătoresc pe calea acțiunii directe în anulare, în virtutea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, competența de soluționare aparținând secțiilor de contencios administrativ de la nivelul tribunalului, curții de apel sau instanței supreme, după caz. 37.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, inclusiv prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituție.38.În ceea ce privește invocarea prevederilor constituționale ale art. 148 alin. (2) și (4), Curtea constată faptul că autoarea excepției de neconstituționalitate nu își motivează criticile în raport cu celelalte dispoziții din Legea fundamentală și din actele internaționale invocate. Așa fiind, Curtea constată că nu își poate aroga competența de a formula propriile critici, la care, ulterior, să și răspundă. O simplă enumerare a prevederilor constituționale și a actelor internaționale pretins încălcate prin ordonanța de urgență criticată nu respectă exigențele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, așa încât nu echivalează cu o veritabilă critică de neconstituționalitate.39.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea FCC Imobiliare – S.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 2.316/117/2016 al Curții de Apel Cluj – Secția a III-a contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile art. 316 alin. (11) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 177/2017 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Cluj – Secția a III-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 23 mai 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x