DECIZIA nr. 335 din 26 mai 2022

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii. Excepția a fost ridicată de Cristina Torcică Rădoiu și Maria Antonia Lascăr în Dosarul nr. 2.105/62/2018 al Tribunalului București – Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.003D/2019. … 2.La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 9 aprilie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 2.105/62/2018, Tribunalul București – Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii. Excepția a fost ridicată de Cristina Torcică Rădoiu și Maria Antonia Lascăr într-o cauză având ca obiect soluționarea unei acțiuni în răspundere patrimonială formulată de societatea angajatoare. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarele acesteia arată că prin textul de lege criticat se stabilește că au competența teritorială de a soluționa conflicte de muncă instanțele în a căror circumscripție își are domiciliul sau sediul reclamantul. Art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 nu distinge după cum reclamantul este angajatul sau angajatorul. În schimb, art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, care reglementează și el competența teritorială a instanțelor în cazul conflictelor de muncă, stabilește că instanța căreia îi revine competența este aceea de la domiciliul sau locul de muncă al reclamantului. Prin precizarea „domiciliul“ și „locul de muncă“ al reclamantului, art. 210 din Legea nr. 62/2011 nu poate fi interpretat decât în sensul că reclamant este angajatul, iar nu angajatorul. Rațiunea unei asemenea stabiliri de competență teritorială este aceea a apropierii angajatului de instanța sesizată cu conflictul de muncă, precum și aceea a ușurinței administrării probelor de o instanță în a cărei circumscripție se află locul de muncă în legătură cu care s-a născut conflictul de muncă. … 6.Art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 introduce o discriminare în sensul că în ipoteza în care reclamant este angajatorul, atunci competența aparține instanței de la sediul angajatorului. Această prevedere are urmarea imediată că, în cazul în care locul de muncă și/sau domiciliul angajatului nu se află în circumscripția instanței unde se află sediul angajatorului, accesul la justiție al pârâtului persoană fizică este îngreunat atât din perspectiva distanței pe care trebuie să o străbată pentru a participa la proces, cât și din cea a modului impropriu al administrării unor probe (declarații ale martorilor, cercetare locală etc.) în altă parte decât în zona în care s-au petrecut faptele probatorii. … 7.Potrivit art. 21 din Constituție, nicio lege nu poate îngrădi liberul acces la justiție, părțile având dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. Liberul acces la justiție include și apropierea cetățenilor de instanța de judecată. Cum dreptul muncii, inclusiv Legea nr. 53/2003, este un drept de protecție socială, dispozițiile de lege criticate, care obligă pe angajat să se deplaseze la instanța în a cărei circumscripție își are sediul angajatorul său, sunt neconstituționale, contravenind art. 21 din Constituție. Arată că, în multe cazuri, sediul societății se află într-o zonă, dar are sucursale cu angajați în alte zone, de regulă la mare depărtare de sediul social. … 8.Autoarele excepției consideră că dispozițiile art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 sunt constituționale doar în cazul în care ele se interpretează în sensul că instanța competentă este cea în a cărei circumscripție se află domiciliul sau locul de muncă al angajatului. … 9.Tribunalul București – Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. În acest sens, arată că prevederea criticată este de natură să restrângă dreptul de acces liber la justiție și dreptul de apărare. Astfel, este evident că o apărare mai eficientă, mai ales în ceea ce privește administrarea probatoriului, nu poate fi realizată decât la instanța unde salariatul își are domiciliul și, mai mult, locul de muncă, unde se susține că s-ar fi săvârșit faptele generatoare de răspundere patrimonială. … 10.În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate. … 11.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:12.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 13.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, care au următoarea redactare: „Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.“ … 14.Autoarele excepției de neconstituționalitate apreciază că dispozițiile de lege criticate sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi și ale art. 21 privind accesul liber la justiție.  … 15.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 fac parte din titlul XII al acestei legi, care reglementează jurisdicția muncii, și stabilesc că, în ceea ce privește soluționarea conflictelor de muncă, instanța competentă teritorial este cea în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.  … 16.Această reglementare diferă de dispozițiile generale în materia procedurii civile referitoare la competența teritorială a instanțelor de judecată, respectiv art. 107 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.“  … 17.Prin Decizia nr. 945 din 7 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 8 septembrie 2011, Curtea Constituțională, făcând trimitere la jurisprudența sa anterioară, a reținut că reglementarea diferită a Codului muncii față de cea a Codului de procedură civilă, referitoare la competența teritorială a instanțelor de judecată, este justificată de specificul și necesitățile ce decurg din raporturile de muncă. În acest sens trebuie observat că reglementarea criticată urmărește facilitarea accesului la justiție și a apărării salariatului care are, în cele mai multe cazuri, calitatea de reclamant. … 18.Curtea a mai arătat că legiuitorul are competența exclusivă de a stabili normele de procedură, putând institui prevederi speciale în considerarea situațiilor specifice avute în vedere, întrucât principiul egalității nu înseamnă omogenitate, astfel că situații diferite justifică și uneori chiar impun un tratament juridic diferențiat, iar, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. … 19.Prin aceeași decizie, Curtea, analizând criticile vizând încălcarea dreptului la un proces echitabil și a dreptului la apărare, a observat că, departe de a consacra o soluție legislativă defavorabilă angajatului, textul criticat vizează ocrotirea sa, astfel încât acesta, care, de altfel, de cele mai multe ori are calitatea de reclamant, să nu fie obligat să introducă acțiunea la instanța de domiciliu/sediu al pârâtului, deci al angajatorului. Desigur că în ipoteza în care angajatul are domiciliul într-o altă localitate față de locul în care își desfășoară activitatea, el are obligația de a-și înscrie în actul de identitate adresa de reședință dacă locuiește mai mult de 15 zile la această din urmă adresă [a se vedea art. 30 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 641 din 20 iulie 2005]. Prin urmare, angajatul are facultatea de a-și alege instanța competentă teritorial, respectiv cea în a cărei circumscripție își are domiciliul sau reședința. … 20.În prezenta cauză, autoarele excepției critică dispozițiile de lege prin raportare la aceleași prevederi constituționale, dar dintr-o perspectivă diferită. Astfel, acestea pun în discuție situația când angajatorul are calitate de reclamant, astfel că instanța competentă este, potrivit textului de lege criticat, cea de la sediul reclamantului.  … 21.În susținerea criticii formulate, autoarele excepției invocă și dispozițiile art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 31 august 2012, cu modificările și completările ulterioare, care stabilesc că „Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.“ … 22.Curtea constată că dispozițiile de lege, care reglementează competența teritorială a instanțelor de judecată în materia conflictelor individuale de muncă, sunt ulterioare Codului muncii și nu prevăd abrogarea dispozițiilor acestui din urmă act normativ în această materie. Deși Codul muncii a fost republicat în anul 2011, iar Legea nr. 62/2011 a fost republicată în anul 2012, actele normative au păstrat reglementarea diferită în ceea ce privește competența teritorială a instanțelor. Prin urmare, determinarea competenței teritoriale a instanțelor de judecată în ceea ce privește conflictele individuale de muncă trebuie să se facă printr-un proces de interpretare a legii care să aibă în vedere atât conținutul textelor de lege, cât și raportul dintre acestea din perspectiva principiului specialia generalibus derogant. … 23.Curtea constată că art. 210 din Legea nr. 62/2011 – lege ulterioară Codului muncii și având caracter special în raport cu aceasta – reglementează competența instanțelor de judecată, respectiv a tribunalelor, în ceea ce privește conflictele individuale de muncă, stabilind că este competent „tribunalul în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul“. În mod evident, referindu-se la „domiciliul sau locul de muncă“, legiuitorul a avut în vedere situația când reclamantul este salariatul, în vederea protejării intereselor acestuia și facilitării accesului liber la justiție, astfel încât să nu fie descurajat să se adreseze instanțelor de judecată în vederea apărării drepturilor și intereselor sale ce izvorăsc din raportul de muncă.  … 24.Dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 nu se referă însă și la instanța competentă în situația în care angajatorul este reclamant. Așa fiind, se apreciază că, în ceea ce privește situația când angajatorul este reclamant, sunt aplicabile dispozițiile generale ale art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, care se referă la „sediul“ reclamantului.  … 25.Prin urmare, Curtea reține că dispozițiile referitoare la instanța competentă să judece conflictele de muncă de la domiciliul sau locul de muncă al salariatului sunt aplicabile doar în situația când acesta are calitatea de reclamant, iar când angajatorul este cel care are calitatea de reclamant în cadrul conflictului individual de muncă, competentă este instanța în a cărei circumscripție se află sediul acestuia.  … 26.Analizând aceste dispoziții de lege prin prisma criticilor referitoare la încălcarea principiului egalității în drepturi a cetățenilor și a prevederilor constituționale privind dreptul de acces liber la justiție, Curtea constată că autoarele excepției formulează aceste critici plecând de la premisa că un salariat trebuie să se bucure de același tratament juridic indiferent dacă are calitatea de reclamant sau pârât în cadrul unui conflict individual de muncă. … 27.Cu privire la principiul egalității în drepturi, Curtea Constituțională a reținut în jurisprudența sa că acesta presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).  … 28.În același sens este și jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat, în aplicarea prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, că reprezintă o încălcare a acestor prevederi orice diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi aflați în situații analoage, fără o justificare obiectivă și rezonabilă (de exemplu, prin Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunțată în Cauza Marckx împotriva Belgiei, și prin Hotărârea din 29 aprilie 2008, pronunțată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit). … 29.Totodată, prin Hotărârea din 6 aprilie 2000, pronunțată în Cauza Thlimmenos împotriva Greciei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenție, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații analoage, fără a exista justificări obiective și rezonabile (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 28 octombrie 1987, pronunțată în Cauza Inze împotriva Austriei), ci și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără a exista justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații diferite. … 30.Or, analizând textul de lege criticat prin prisma celor mai sus reținute, Curtea constată că scopul pe care legiuitorul l-a avut în vedere atunci când a instituit o reglementare favorabilă salariaților sub aspectul instanței competente să judece conflictele de muncă în care au calitatea de reclamanți l-a constituit, așa cum s-a reținut mai sus, facilitarea accesului la justiție, astfel încât să nu fie descurajați să se adrese instanțelor de judecată pentru apărarea drepturilor ce derivă din raportul de muncă. Acest obiectiv este realizat atunci când salariatul este reclamant.  … 31.Curtea reține și că, reglementând această soluție legislativă, legiuitorul a avut în vedere faptul că, în cele mai multe cazuri, acțiunile referitoare la conflictele individuale de muncă sunt inițiate de salariați, astfel că reglementarea este concepută din această perspectivă, tinzând să avantajeze pe salariații reclamanți.  … 32.În același timp, Curtea constată că, atunci când salariații au calitatea de pârât, acțiunea în justiție este deja inițiată de angajatori, astfel că nu se poate susține că salariații sunt împiedicați să se adreseze justiției pentru apărarea drepturilor lor. Prin urmare, situația în care aceștia se află este în mod obiectiv diferită de cea în care salariații au calitatea de reclamant, tratamentul juridic diferit fiind justificat.  … 33.De altfel, Curtea apreciază că necesitatea protejării drepturilor salariaților, aflați într-o poziție de subordonare în raportul de muncă față de angajator, inclusiv sub aspectul facilitării accesului la justiție, nu se poate converti în temeiul unor reglementări inechitabile, în care angajatorul este plasat în toate cazurile într-o poziție defavorabilă în raport cu salariatul din punctul de vedere al drepturilor procesuale. În ceea ce privește necesitatea existenței unui echilibru între drepturile și interesele celor două părți ale raportului de muncă, instanța constituțională apreciază că sunt aplicabile, mutatis mutandis, cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015, paragraful 34, în care a statuat că, „deși protejarea drepturilor salariatului, aflat în raporturi de subordonare față de angajator, reprezintă o formă de a asigura însăși protecția dreptului la muncă, ca drept fundamental, legiuitorul este ținut, în egală măsură, să asigure protecția drepturilor angajatorului, prin instituirea unor măsuri apte să realizeze în mod concret scopul propus. Prin urmare, protecția dreptului la muncă nu poate fi absolutizată cu consecința afectării dreptului angajatorului de a-și exercita libertatea economică“. … 34.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,  … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Cristina Torcică Rădoiu și Maria Antonia Lascăr în Dosarul nr. 2.105/62/2018 al Tribunalului București – Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și constată că dispozițiile art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului București – Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 26 mai 2022.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU,în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește