DECIZIA nr. 331 din 20 mai 2021

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Maria-Eleonora Centea. 1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 126 alin. (4)-(6) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Alexandru Radu Orbulețu în Dosarul nr. 1.272/63/2018/a1 al Tribunalului Dolj – Secția penală și pentru cauze cu minori și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 786D/2018. … 2.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că autorul excepției a depus la dosar o cerere prin care solicită judecarea în lipsă. … 4.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca devenită inadmisibilă, referitor la prevederile art. 126 alin. (6) din Codul de procedură penală, întrucât, prin Decizia nr. 248 din 16 aprilie 2019, Curtea a admis excepția și a constatat că textul de lege criticat este neconstituțional, respectiv, ca neîntemeiată, în ceea ce privește dispozițiile art. 126 alin. (4) și (5) din Codul de procedură penală, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții, și anume Decizia nr. 511 din 30 iunie 2020.  … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:5.Prin Încheierea din 2 mai 2018, pronunțată în Dosarul nr. 1.272/63/2018/a1, Tribunalul Dolj – Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 126 alin. (4)-(6) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Alexandru Radu Orbulețu cu ocazia soluționării unei cauze penale aflate în procedura de cameră preliminară. … 6.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 126 alin. (4)-(6) din Codul de procedură penală încalcă principiile fundamentale privind obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, dreptul la un proces echitabil, prezumția de nevinovăție, dreptul la apărare și realizarea justiției prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești, întrucât ordonanța procurorului prin care se dispune acordarea statutului de martor amenințat și aplicarea măsurilor de protecție nu este supusă confirmării de către un judecător și nici – cel puțin – unei verificări din partea procurorului ierarhic superior. Consideră că redactarea textelor criticate permite procurorului de caz ca – în mod discreționar, fără posibilitatea unei verificări/confirmări – să dea și să păstreze statutul de martor amenințat. Această prerogativă necenzurabilă a procurorului se prelungește ca efect pe toată durata procesului penal, ceea ce înseamnă că procurorul emite acte de verificare ulterior fazei de urmărire penală. Arată că ordonanța procurorului de luare a măsurii de protecție nu este cunoscută judecătorului de drepturi și libertăți, judecătorului de cameră preliminară sau instanței de judecată. Totodată, după terminarea urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară și instanța de judecată nu au posibilitatea de a verifica dacă se mențin sau nu temeiurile avute în vedere de procuror la luarea măsurii de protecție. Susține că reglementarea criticată aduce o atingere gravă atât dreptului suveran al judecătorului/instanței de judecată de a aprecia cu privire la legalitatea și temeinicia actelor prin care s-au dispus măsuri procesuale în faza de urmărire penală, cât și dreptului la apărare, prezumției de nevinovăție și echității procedurilor. Consideră că această atingere ar putea fi înlăturată/atenuată prin reglementarea, pe de o parte, a posibilității judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară și, respectiv, a instanței de judecată de a verifica legalitatea și temeinicia măsurii de protecție dispuse de procuror în faza de urmărire penală și, pe de altă parte, a obligativității încunoștințării persoanelor interesate despre verificările pe care poate și trebuie să le facă un judecător, activitatea judecătorilor fiind una independentă. Arată că nu există niciun motiv obiectiv și rezonabil pentru scoaterea ordonanței în discuție de sub puterea de apreciere a unui judecător. O astfel de ordonanță a procurorului trebuie supusă cenzurii judecătorești cu atât mai mult cu cât soluția dată pe fondul cauzei penale este atributul exclusiv al judecătorului. Chiar dacă pot exista motive obiective și rezonabile pentru ca inculpatul și persoana vătămată să nu cunoască conținutul ordonanței, totuși părțile și persoana vătămată trebuie să știe că astfel de ordonanțe sunt verificate de un judecător la momentul luării măsurii în faza de urmărire penală, iar ulterior menținerea măsurii este verificată tot de un judecător, aceste verificări fiind o expresie a dreptului la apărare, deoarece apărarea se bazează întotdeauna pe o abordare independentă care poate fi realizată numai de către un judecător. … 7.Tribunalul Dolj – Secția penală și pentru cauze cu minori apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. În acest sens, arată că, în faza de urmărire penală, procurorul dispune acordarea statutului de martor amenințat și aplicarea măsurilor de protecție prin ordonanță motivată, care se păstrează în condiții de confidențialitate, cerința motivării conducând la concluzia că măsura dispusă de procuror nu poate fi arbitrară, ci trebuie să se întemeieze strict pe lege. După dispunerea măsurii, procurorul verifică periodic, la intervale de timp rezonabile, dacă se mențin condițiile care au determinat luarea măsurilor de protecție, iar în caz contrar dispune, prin ordonanță motivată, încetarea acestora. Totuși, măsurile de protecție prevăzute de lege se mențin pe tot parcursul procesului penal dacă starea de pericol nu a încetat. Dispozițiile art. 126 alin. (4) din Codul de procedură penală nu permit inculpatului să cunoască elementele ce pot fi devoalate din conținutul ordonanței procurorului și să conteste această ordonanță. Din această perspectivă, judecătorul de cameră preliminară apreciază că neconstituționalitatea vizează îndeosebi încălcarea accesului liber la justiție, consacrat de prevederile art. 21 din Constituție, care presupune, în primul rând, dreptul oricărei persoane de a se adresa instanței pentru apărarea drepturilor și a intereselor sale legitime. Or, confidențialitatea impusă, într-un mod total și nediferențiat, de dispozițiile de lege criticate răpește inculpatului dreptul de a lua cunoștință – în măsura în care nu se periclitează situația martorului amenințat – de conținutul ordonanței și de a contesta eventual legalitatea și temeinicia acesteia. Cu atât mai mult cu cât, dacă s-a dispus, spre exemplu, doar însoțirea și asigurarea protecției matorului sau a membrilor de familie ai acestuia în cursul deplasărilor, potrivit prevederilor art. 126 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, nu există nicio rațiune pentru care inculpatul este împiedicat să afle conținutul ordonanței procurorului. O altă componentă a dispozițiilor art. 21 din Constituție privește dreptul la un proces echitabil, ce presupune aplicarea deplină a unor principii, precum contradictorialitatea și egalitatea armelor. Protejând interesele generale, normele juridice ocrotesc deopotrivă și interesele individuale, astfel că egalitatea armelor este menită să asigure echilibrul intereselor în instanță. Dacă, în mod nejustificat, a fost acordat statutul de martor amenințat, concluzia firească este aceea că nu au fost respectate aceste principii. Consideră că, în egală măsură, este încălcat și dreptul la apărare, reglementat de prevederile art. 24 din Legea fundamentală, întrucât inculpatul suferă limitări – care ar putea fi nejustificate – ale posibilității de a invoca în apărarea sa anumite fapte sau împrejurări. În final, judecătorul de cameră preliminară apreciază că dispozițiile art. 126 alin. (5) și (6) din Codul de procedură penală sunt lipsite de claritate, precizie și predictibilitate, încălcând prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, întrucât sunt susceptibile de interpretări diferite. Astfel, criticile aduse dispozițiilor art. 126 alin. (5) din Codul de procedură penală vizează: împrejurarea că nu prevăd dacă procurorul efectuează verificările respective doar din oficiu sau la cerere; omisiunea stabilirii unei limite obiective a intervalului de timp la care procurorul este obligat să verifice dacă se mențin condițiile care au determinat luarea măsurilor de protecție, termenul „rezonabil“ din cuprinsul textului conferind procurorului un drept discreționar de a face verificările; nu este clar dacă procurorul emite dispoziție motivată doar când dispune încetarea măsurilor de protecție sau și atunci când le menține; nu se menționează dacă și ordonanța emisă în temeiul acestui alineat se păstrează în condiții de confidențialitate. Referitor la prevederile art. 126 alin. (6) din Codul de procedură penală se reține că formularea aleasă de legiuitor este echivocă sub mai multe aspecte, întrucât: nu stabilesc organul judiciar competent să se pronunțe asupra măsurilor de protecție în faza judecății; nu rezultă dacă și în cursul judecății verificările sub acest aspect sunt periodice și la ce intervale de timp se efectuează; nu este menționat actul prin care se pronunță organul competent și nici regimul acestuia sub aspectul confidențialității și al cenzurii pe calea controlului judiciar; este reglementată doar soluția menținerii măsurilor de protecție în faza judecății, nu și încetarea acestora. În ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 23 alin. (11) din Constituție, judecătorul de cameră preliminară apreciază, sub acest aspect, că excepția invocată este neîntemeiată prin raportare la prevederile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală, care stabilesc că hotărârea de condamnare, cea de renunțare la aplicarea pedepsei și cea de amânare a aplicării pedepsei nu se pot întemeia în măsură determinantă pe declarațiile investigatorului, ale colaboratorului ori ale martorilor protejați. În condițiile actuale, în care administrarea acestor mijloace de probă se realizează în tot mai multe cauze, utilizarea acestora nu încalcă dreptul la un proces echitabil și prezumția de nevinovăție sub condiția ca acțiunea organelor judiciare să fie bine determinată, respectiv legea să conțină suficiente măsuri de contrabalansare a declarațiilor acestor categorii de persoane pentru a face eficientă exercitarea dreptului la apărare. Acesta este și sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat, în mod repetat, că folosirea martorilor protejați pentru a dispune condamnarea unei persoane nu este, în sine, incompatibilă cu prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, însă condamnarea unei persoane nu trebuie să se bazeze în exclusivitate sau într-o măsură determinantă pe aceste mărturii. … 8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.  … 9.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:10.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 11.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 126 alin. (4)-(6) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:(4)Procurorul dispune acordarea statutului de martor amenințat și aplicarea măsurilor de protecție prin ordonanță motivată, care se păstrează în condiții de confidențialitate.(5)Procurorul verifică, la intervale de timp rezonabile, dacă se mențin condițiile care au determinat luarea măsurilor de protecție, iar în caz contrar dispune, prin ordonanță motivată, încetarea acestora. (6)Măsurile prevăzute la alin. (1) se mențin pe tot parcursul procesului penal dacă starea de pericol nu a încetat. … 12.În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (11) privind prezumția de nevinovăție, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare și ale art. 126 alin. (1) privind realizarea justiției prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești. … 13.Examinând excepția de neconstituționalitate, în ceea ce privește dispozițiile art. 126 alin. (6) din Codul de procedură penală, care reglementează menținerea pe tot parcursul procesului penal a măsurilor de protecție a martorilor dispuse de procuror în cursul urmăririi penale dacă starea de pericol nu a încetat, Curtea observă că, prin Decizia nr. 248 din 16 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 19 iunie 2019, a admis excepția și a constatat că acest text de lege este neconstituțional. În acest sens, Curtea a reținut că dispozițiile art. 126 alin. (6) din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalității, ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil și ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare din Constituție, precum și prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu stabilește, în mod expres, organul judiciar care are competența de a se pronunța cu privire la măsurile de protecție dispuse în temeiul dispozițiilor art. 126 alin. (1) din Codul de procedură penală, respectiv actul și modalitatea în care este exercitată competența anterior menționată, în ipoteza în care măsurile de protecție a martorilor dispuse de procuror în cursul urmăririi penale se mențin după momentul începerii judecății (paragrafele 26, 30 și 32). … 14.Având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“ și ținând cont de faptul că Decizia nr. 248 din 16 aprilie 2019, mai sus menționată, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, ulterior sesizării instanței de contencios constituțional în prezenta cauză, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 126 alin. (6) din Codul de procedură penală a devenit inadmisibilă. … 15.Referitor la prevederile art. 126 alin. (4) și (5) din Codul de procedură penală, care vizează luarea și încetarea – în cursul urmăririi penale – a măsurilor de protecție a martorilor amenințați, Curtea observă că acestea au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5), ale art. 21 alin. (3), ale art. 24 și ale art. 126 alin. (1) din Constituție – invocate și în prezenta cauză – și față de critici similare.  … 16.Astfel, prin Decizia nr. 511 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 782 din 27 august 2020, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 126 alin. (4) și (5) din Codul de procedură penală. În acest sens, Curtea a reamintit jurisprudența sa, potrivit căreia măsurile de protecție a martorilor sunt măsuri procesual penale cu caracter complex, prin care legiuitorul urmărește eficientizarea activității de administrare a probelor și, prin aceasta, a procesului penal, cu garantarea siguranței persoanelor implicate. Aceste măsuri au ca scop asigurarea protecției persoanelor care dețin informații cu privire la săvârșirea unor infracțiuni, informații care prezintă relevanță pentru soluționarea unor cauze penale, persoane a căror viață, integritate corporală sau libertate sunt în pericol, ca urmare a faptului că au furnizat respectivele informații sau au fost de acord să le furnizeze organelor judiciare. Legiuitorul a reglementat măsurile de protecție a martorilor în secțiunea a 5-a („Protecția martorilor“) a capitolului II („Audierea persoanelor“) din titlul IV („Probele, mijloacele de probă și procedeele probatorii“) al Părții generale a Codului de procedură penală – respectiv în prevederile art. 125-130 din acest Cod, care cuprind dispoziții cu privire la martorii amenințați și la martorii vulnerabili -, precum și prin Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 18 aprilie 2014, ce stabilește măsuri de protecție a martorilor complementare celor prevăzute de Codul de procedură penală. Instituția martorului amenințat este o instituție procesual penală relativ nouă în legislația românească, ce are la bază Rezoluția Consiliului Uniunii Europene 327/04 din 23 noiembrie 1995 privind protecția martorilor în cadrul luptei împotriva criminalității organizate internaționale, Rezoluția Consiliului Uniunii Europene din 20 decembrie 1996 privind persoanele care cooperează în procesul judiciar în lupta împotriva criminalității organizate și Recomandarea Consiliului Europei nr. R(97)13 privind intimidarea martorilor și drepturile apărării, adoptată la 10 septembrie 1997 de Comitetul de Miniștri și adresată statelor membre (Decizia nr. 248 din 16 aprilie 2019, citată anterior, paragrafele 19 și 20). … 17.Curtea a mai observat, prin Decizia nr. 511 din 30 iunie 2020, citată anterior, că statutul de martor amenințat nu era definit ca atare în Codul de procedură penală din 1968, care stabilea însă în dispozițiile art. 86^1 condițiile în care devenea incidentă măsura protecției datelor de identificare a martorului, pe baza existenței unor probe sau indicii temeinice care demonstrau existența unei stări de pericol privind viața, integritatea corporală sau libertatea lui ori a altei persoane, caz în care se atribuia martorului o altă identitate sub care urma să apară în fața organului judiciar. Potrivit prevederilor art. 125 din noul Cod de procedură penală, pentru ca o persoană să dobândească statutul de martor amenințat, trebuie să existe o suspiciune rezonabilă că viața, integritatea corporală, libertatea, bunurile sau activitatea profesională a martorului sau a unui membru de familie al acestuia ar putea fi puse în pericol ca urmare a datelor pe care le furnizează organelor judiciare sau a declarațiilor sale. Ținând cont de imperativul asigurării protecției persoanelor mai sus menționate, legiuitorul a reglementat, în dispozițiile art. 126 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, competența procurorului ca – în cursul urmăririi penale, din oficiu sau la cererea martorului, a uneia dintre părți sau a unui subiect procesual principal – să acorde statutul de martor amenințat și să dispună aplicarea uneia sau a mai multor măsuri de protecție, în considerarea rolului constituțional al Ministerului Public, care, în activitatea judiciară, reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor, rol consacrat de prevederile art. 131 alin. (1) din Legea fundamentală. Măsurile de protecție ce pot fi luate de către procuror cu privire la martorul amenințat sunt, conform dispozițiilor art. 126 alin. (1) din Codul de procedură penală, următoarele: supravegherea și paza locuinței martorului sau asigurarea unei locuințe temporare; însoțirea și asigurarea protecției martorului sau a membrilor de familie ai acestuia în cursul deplasărilor; protecția datelor de identitate, prin acordarea unui pseudonim cu care martorul va semna declarația sa; audierea martorului fără ca acesta să fie prezent, prin intermediul mijloacelor audiovideo de transmitere, cu vocea și imaginea distorsionate, atunci când celelalte măsuri nu sunt suficiente.  … 18.Pe de altă parte, Curtea a reținut, prin Decizia nr. 511 din 30 iunie 2020, mai sus menționată, că legiuitorul a prevăzut o valoare probantă restrânsă a declarațiilor martorului protejat, aspect reglementat de dispozițiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală, potrivit căruia hotărârea de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declarațiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejați. Restrângerea valorii probante a declarațiilor date de martorii protejați are la bază temerea că aceștia ar putea fi supuși unui anumit control de autoritate din partea organului de urmărire penală și astfel ar putea fi influențați în declarații. Pentru aceste considerente, și dispozițiile art. 86^1 alin. 6 din Codul de procedură penală din 1968 limitau efectele declarațiilor martorilor supuși măsurilor de protecție în comparație cu efectele declarațiilor martorilor obișnuiți, arătând că acestea pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză (Decizia nr. 248 din 16 aprilie 2019, citată anterior, paragraful 23). Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în jurisprudența sa, că folosirea declarațiilor martorilor anonimi pentru a dispune condamnarea unei persoane nu este, în sine, incompatibilă cu prevederile Convenției, însă, în condițiile menținerii anonimatului martorului acuzării, prevederile art. 6 paragraful 1 și paragraful 3 lit. d) din Convenție impun ca dezavantajul cu care se confruntă apărarea să fie în mod suficient contrabalansat prin procedura urmată de autoritățile judiciare. Curtea de la Strasbourg a reținut, astfel, că probele obținute de la martori, în condițiile în care drepturile apărării nu au putut fi asigurate la un nivel cerut de Convenție, trebuie analizate cu extremă atenție, iar condamnarea unui acuzat nu se poate baza în exclusivitate sau într-o măsură determinantă pe mărturia anonimă (Hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului din 20 noiembrie 1989, 14 februarie 2002 și 28 februarie 2006, pronunțate în Cauzele Kostovski împotriva Olandei, paragraful 42, Visser împotriva Olandei, paragrafele 43-46, și Krasniki împotriva Republicii Cehe, paragrafele 79-86). … 19.Așadar, Curtea Constituțională a constatat, prin Decizia nr. 511 din 30 iunie 2020, citată anterior, că folosirea martorilor protejați este acceptată de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, iar acordarea posibilității inculpatului de a lua cunoștință de anumite elemente din conținutul ordonanței înseamnă a lipsi de eficiență măsurile de protecție a martorului. Caracterul confidențial al ordonanței prin care procurorul dispune aplicarea uneia sau a mai multor măsuri de protecție ține de însăși rațiunea reglementării instituției martorului amenințat, iar dezvăluirea de date privind conținutul respectivei ordonanțe este de natură să pericliteze situația martorului în cauză. De asemenea, Curtea a apreciat că dificultățile pe care un inculpat le are în susținerea apărării din cauza folosirii unui martor anonim sunt compensate prin interdicția impusă de legiuitor ca o hotărâre de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei să se întemeieze într-o măsură determinantă pe declarațiile unui asemenea martor, soluție instituită de prevederile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală. Consecința unei eventuale constatări a nelegalității ordonanței de acordare a statutului de martor amenințat este audierea martorului în condiții obișnuite, însă în acest caz respectiva declarație poate să servească într-o măsură determinantă la pronunțarea unei hotărâri de condamnare. … 20.Referitor la criticile formulate cu privire la lipsa de claritate și de previzibilitate a dispozițiilor art. 126 alin. (5) din Codul de procedură penală, potrivit cărora procurorul verifică, la intervale de timp rezonabile, dacă se mențin condițiile care au determinat luarea măsurilor de protecție, tot prin Decizia nr. 511 din 30 iunie 2020, mai sus citată, Curtea a constatat că, întrucât textul de lege nu distinge, procurorul poate face verificările respective atât din oficiu, cât și la cerere. Aceste verificări nu se fac la intervale de timp regulate/fixe, ci atunci când este oportun, adică atunci când se poate presupune în mod rezonabil că situația care a impus acordarea statutului de martor amenințat s-a schimbat, având în vedere faptul că martorii nu sunt audiați în procesul penal la intervale regulate/fixe. Astfel, inculpatul poate cere ridicarea protecției martorului înainte de orice audiere a acestuia, indiferent de faza procesuală. Totodată, Curtea a reținut că verificările efectuate de procuror vizează ordonanța inițială prin care acesta a dispus acordarea statutului de martor amenințat și aplicarea măsurilor de protecție, ordonanță ale cărei efecte se mențin până la schimbarea condițiilor care au impus acordarea protecției. În cazul în care procurorul nu emite o ordonanță motivată de încetare a măsurilor de protecție, înseamnă că acesta a constatat cu ocazia verificărilor efectuate că se mențin temeiurile inițiale care au determinat luarea măsurilor de protecție. Așadar, procurorul dispune prin ordonanță motivată numai luarea și încetarea măsurilor de protecție, neimpunându-se emiterea unei ordonanțe la momentul celorlalte verificări, deoarece procurorul nu dispune o prelungire sau o menținere a măsurii, ci face o simplă verificare. În fine, Curtea a reținut că ordonanța prin care procurorul dispune încetarea măsurilor de protecție nu are caracter confidențial, ci ea urmează regimul juridic comun al ordonanțelor procurorului. … 21.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 126 alin. (4) și (5) din Codul de procedură penală, pronunțată de Curte prin Decizia nr. 511 din 30 iunie 2020, citată anterior, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. … 22.Având în vedere cele arătate mai sus, dispozițiile art. 126 alin. (4) și (5) din Codul de procedură penală nu încalcă nici prevederile constituționale ale art. 23 alin. (11) care consacră prezumția de nevinovăție. … 23.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:1.Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 126 alin. (6) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Alexandru Radu Orbulețu în Dosarul nr. 1.272/63/2018/a1 al Tribunalului Dolj – Secția penală și pentru cauze cu minori. … 2.Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe și constată că dispozițiile art. 126 alin. (4) și (5) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.  … Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Dolj – Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 20 mai 2021.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Oana-Cristina Puică––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește