DECIZIA nr. 330 din 26 mai 2022

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a soluției legislative prevăzute la art. 15 alin. (1) din Codul penal de a nu cuprinde „pericolul social“ printre trăsăturile infracțiunii și a soluției legislative prevăzute la art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală de a nu cuprinde printre cazurile de împiedicare a punerii în mișcare și de exercitare a acțiunii penale și cazul când „fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni“, excepție ridicată de Curtea de Apel Timișoara – Secția penală, din oficiu, în Dosarul nr. 432/220/2018, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.064D/2018. … 2.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca inadmisibilă. Se arată, în acest sens, că argumentele formulate în susținerea excepției de neconstituționalitate nu constituie o apreciere justă și firească a neconstituționalității dispozițiilor legale criticate, ci una formală și că dispozițiile constituționale invocate în susținerea excepției nu au legătură cu textele criticate. Se mai arată că dispozițiile legale ce formează obiectul excepției sunt criticate pentru ceva ce nu conțin, și ar trebui să conțină, în opinia autoarei excepției. Or, reglementarea acestor aspecte constituie atributul exclusiv al legiuitorului, care, în Codul de procedură penală și la art. 80 din Codul penal, face vorbire despre noțiunile de „pericol social“ și „grad de pericol social“ al infracțiunii. Se mai arată că autorul compară dispozițiile Codului penal în vigoare cu cele ale Codului penal anterior. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 20 noiembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 432/220/2018, Curtea de Apel Timișoara – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a soluției legislative prevăzute la art. 15 alin. (1) din Codul penal de a nu cuprinde „pericolul social“ printre trăsăturile infracțiunii și a soluției legislative prevăzute la art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală de a nu cuprinde printre cazurile de împiedicare a punerii în mișcare și de exercitare a acțiunii penale și cazul când „fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni“, excepție ridicată de Curtea de Apel Timișoara – Secția penală, din oficiu, într-o cauză având ca obiect soluționarea apelului declarat de apelantul-inculpat din respectiva cauză împotriva unei sentințe penale prin care acesta a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul neînmatriculat. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că infracțiunea este un fenomen obiectiv, antisocial, constând în comiterea unei fapte prevăzute de legea penală, iar principiul ultima ratio impune ca infracțiunea să prezinte un anumit grad de pericol social pentru corijarea căruia este necesară aplicarea unei sancțiuni penale, o sancțiune de altă natură și de mai mică intensitate fiind insuficientă. Astfel, în aplicarea principiului ultima ratio, diferența cantitativă de pericol social între diferitele fapte prevăzute de legea penală se impune a se transforma juridic într-o diferență calitativă, așa încât numai fapta care atinge un prag important al pericolului social să fie considerată infracțiune. Prin urmare, pentru stabilirea existenței unei infracțiuni nu este suficient a se constata că fapta este incriminată ca atare într-o normă penală, ci se impune a se verifica și dacă aceasta, prin pericolul său concret, justifică aplicarea unei sancțiuni penale sau dacă este suficientă aplicarea unei sancțiuni de altă natură ori dacă, pentru corijarea făptuitorului, este necesară aplicarea vreunei sancțiuni. Se susține că fapta în sine nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni atunci când, prin urmările sale, este lipsită de gravitate, așa încât aplicarea unei pedepse penale nu este justificată. … 6.Se arată că prin dispozițiile noului Cod penal legiuitorul a regândit instituția infracțiunii, renunțând la definiția dată acesteia la art. 17 alin. 1 din Codul penal din 1969 și prevăzând, la art. 15 alin. (1), o definiție a infracțiunii de natură formală, și nu substanțială, așa cum a fost cea prevăzută de Codul penal din 1969. Din definiția infracțiunii, prevăzută la art. 15 alin. (1) din Codul penal, rezultă că aceasta prezintă trei trăsături esențiale: tipicitatea (prevederea în legea penală a faptei, atât sub aspect obiectiv, cât și sub aspect subiectiv), antijuridicitatea (fapta să fie nejustificată/ilicită) și imputabilitatea (fapta să fie imputabilă), norma penală anterior menționată nefăcând referire la pericolul social concret al faptei. Se susține că cea mai importantă consecință a noii reglementări este aceea că o faptă care îndeplinește cele trei condiții legale ale infracțiunii, dar care, în concret, a adus o atingere foarte mică valorii sociale ocrotite prin legea penală, chiar derizorie, constituie infracțiune, aspect ce implică importante consecințe pentru autorul acesteia. … 7.Se arată că, pentru astfel de ipoteze, în care faptele prevăzute de legea penală prezintă un pericol social concret redus, legiuitorul a prevăzut posibilitatea judecătorului de a dispune renunțarea la urmărirea penală, în condițiile art. 318 din Codul de procedură penală, sau renunțarea la aplicarea pedepsei, în condițiile art. 80 din Codul penal. Premisele instituției renunțării la urmărirea penală și ale renunțării la aplicarea pedepsei sunt acelea că fapta săvârșită prezintă un pericol social suficient pentru a constitui infracțiune, și nu lipsa atingerii pragului minim al pericolului social specific unei infracțiuni. Se susține că legiuitorul nu a prevăzut însă o soluție legislativă pentru situația în care fapta săvârșită îndeplinește trăsăturile formale ale infracțiunii, dar, în concret, nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni pentru sancționarea căreia este necesară aplicarea unei pedepse. … 8.Se arată că, atunci când stabilește regulile referitoare la tragerea la răspundere penală a făptuitorului, legiuitorul trebuie să asigure un just echilibru între interesul individual al acestuia și interesul general al societății de a-l trage la răspundere penală și de a preveni atingerile ce pot fi aduse ordinii și siguranței publice, echilibru care este absolut necesar în scopul apărării valorilor constituționale. Se face trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016, paragrafele 68 și 69. … 9.Se arată că, chiar dacă Parlamentul se bucură de o competență exclusivă în reglementarea măsurilor ce țin de politica penală a statului, această competență nu este una absolută, în sensul excluderii exercitării controlului de constituționalitate asupra măsurilor adoptate, atunci când, în procesul de legiferare, legiuitorul încalcă principiul ultima ratio, încălcând, astfel, art. 1 alin. (3) din Constituție și sensul noțiunii de stat de drept, înțeles ca statul ce garantează libertățile și drepturile individuale și care asigură securitatea internă și externă a cetățenilor prin instituții democratice. … 10.Se arată că o astfel de limitare a puterii judecătorești încalcă echilibrul puterilor în stat, principiul legalității primând, în acest caz, în dauna principiului necesității ce izvorăște la rândul său din principiul ultima ratio, aspect ce contravine art. 1 alin. (4) din Constituție și, totodată, art. 1 alin. (5) din Constituție care prevede obligativitatea respectării dispozițiilor Legii fundamentale, inclusiv de către puterea legislativă. … 11.Se susține că limitele mai sus analizate încalcă principiul proporționalității, prevăzut la art. 53 din Constituție, și că legiuitorul, în opera sa de individualizare legală a răspunderii penale, trebuie să respecte principiul anterior menționat, stabilirea de către legiuitor a răspunderii penale trebuind să fie corelată cu gradul de pericol social abstract al fiecărei infracțiuni în parte, care este determinat de importanța valorilor sociale ocrotite, dar și de măsura în care această valoare este vătămată sau pusă în pericol în mod concret. … 12.Se arată că pedeapsa penală/angajarea răspunderii penale pentru fapte penale al căror grad de pericol social nu satisface exigențele angajării răspunderii penale reprezintă o măsură intruzivă, disproporționată a statului care încalcă libertatea individuală, astfel cum aceasta este garantată la art. 23 alin. (1) din Constituție, libera circulație, reglementată la art. 25 alin. (1) din Constituție, dreptul la viața intimă, familială și privată, prevăzut la art. 26 din Constituție, dreptul de vot, reglementat la art. 36 alin. (1) din Constituție, dreptul de a fi ales, prevăzut la art. 37 alin. (1) din Constituție, și libertatea economică, reglementată la art. 45 din Constituție. … 13.Așadar, lipsirea inculpatului de posibilitatea de a beneficia de o soluție de achitare, în ipoteza în care faptele săvârșite de el prezintă un pericol social inferior pragului minim specific unei infracțiuni, aduce atingere principiului proporționalității, astfel cum acesta este reglementat la art. 53 din Constituție, care presupune caracterul excepțional al restrângerilor exercițiului drepturilor sau libertăților fundamentale, ceea ce implică, în mod necesar, și caracterul lor temporar. … 14.Se susține, totodată, că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile art. 126 alin. (1) din Constituție, întrucât limitează, fără o justificare rezonabilă, puterea judecătorului de a înfăptui justiția, împiedicându-l să dispună achitarea inculpatului în cazul faptelor penale al căror pericol social nu necesită angajarea răspunderii penale. … 15.Mai mult, se arată că soluția legislativă prevăzută la art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, care nu enumeră printre cazurile de împiedicare a punerii în mișcare și exercitare a acțiunii penale și cazul în care fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, încalcă prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție, ce reglementează dreptul la un proces echitabil. … 16.Se mai susține că dispozițiile legale criticate încalcă accesul liber la justiție, prevăzut la art. 21 din Constituție, prin împiedicarea celui interesat de a beneficia de o soluție de achitare, ca urmare a împrejurării că fapta acestuia nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Se susține că, în lipsa soluției legislative anterior menționate, interesele legitime ale inculpatului nu pot fi apărate în justiție în mod efectiv. Se face trimitere la considerentele Deciziei nr. 60 din 14 octombrie 1993 și ale Deciziei Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994. … 17.Este invocată jurisprudența Curții Constituționale considerată ca fiind relevantă, respectiv Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, paragrafele 52 și 54, Decizia nr. 858 din 14 decembrie 2017, paragrafele 16, 17 și 22, Decizia nr. 302 din 4 mai 2017, paragrafele 56 și 63, Decizia nr. 711 din 27 octombrie 2015, paragrafele 38, 39, 42, 44 și 45, Decizia nr. 407 din 16 iunie 2016, paragrafele 14-17, Decizia nr. 733 din 29 octombrie 2015, paragrafele 19, 29 și 30. … 18.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 19.Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 alin. (1) din Codul penal și ale art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală este inadmisibilă. Se susține că noua definiție a infracțiunii nu mai prevede că infracțiunea ar fi fapta care prezintă pericol social, acordând prioritate trăsăturii ca fapta să fie prevăzută de legea penală și vinovăției. Totodată, noua definiție reglementează alte două trăsături esențiale ale infracțiunii, și anume caracterul nejustificat și caracterul imputabil ale faptei. Astfel, trăsăturile infracțiunii sunt tipicitatea, antijuridicitatea și imputabilitatea, iar, în corelație cu acestea, au fost elaborate dispozițiile Codului de procedură penală. Însă aspectul că pericolul social al faptei nu mai este menționat în conținutul definiției legale a infracțiunii nu înseamnă că el nu constituie o caracteristică intrinsecă a acesteia, întrucât doar pericolul social diferit al faptelor justifică reglementarea unor limite diferite ale pedepselor prevăzute de lege pentru diferite infracțiuni. … 20.Or, prevederile legale criticate au fost adoptate potrivit dispozițiilor constituționale ale art. 61 alin. (1) care prevăd rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării. În privința modificării și completării acestora, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale prevede că instanța de contencios constituțional „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. Sunt invocate considerentele deciziilor Curții Constituționale nr. 838 din 27 mai 2009 și nr. 819 din 12 decembrie 2017. … 21.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:22.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 23.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, soluția legislativă prevăzută la art. 15 alin. (1) din Codul penal care nu cuprinde „pericolul social“ printre trăsăturile esențiale ale infracțiunii și soluția legislativă prevăzută la art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală care nu cuprinde printre cazurile de împiedicare a punerii în mișcare și exercitare a acțiunii penale și cazul când „fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni“. Din analiza excepției de neconstituționalitate Curtea reține că sunt criticate, în realitate, dispozițiile art. 15 alin. (1) din Codul penal și ale art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:– Art. 15 alin. (1) din Codul penal: „Infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o.“; … – Art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală: (1)Acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă:a)fapta nu există; … b)fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege; … c)nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea; … d)există o cauză justificativă sau de neimputabilitate; … e)lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; … f)a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; … g)a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii; … h)există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; … i)există autoritate de lucru judecat; … j)a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii. …  …  … 24.Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3), (4) și (5) referitoare la statul român, ale art. 21 – Accesul liber la justiție, ale art. 23 alin. (1) cu privire la libertatea individuală, ale art. 25 alin. (1) referitoare la libera circulație, ale art. 26 – Viața intimă, familială și privată, ale art. 36 alin. (1) cu privire la dreptul de vot, ale art. 37 alin. (1) referitoare la dreptul de a fi ales, ale art. 45 – Libertatea economică, ale art. 53 – Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale art. 126 alin. (1) referitoare la instanțele judecătorești. … 25.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, într-adevăr, Codul penal în vigoare definește, la art. 15 alin. (1), noțiunea de „infracțiune“ ca fiind fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o. Această definiție nu prevede pericolul social ca element distinct al infracțiunii, spre deosebire de dispozițiile art. 17 din Codul penal din 1969, potrivit cărora infracțiune era fapta care prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală. În mod corespunzător, spre deosebire de art. 10 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, dispozițiile art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală în vigoare nu mai prevăd, printre cauzele care împiedică punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale, ipoteza în care fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. … 26.În aceste condiții, autoarea excepției de neconstituționalitate, respectiv Curtea de Apel Timișoara – Secția penală, solicită modificarea prevederilor art. 15 alin. (1) din Codul penal, în sensul introducerii pericolului social printre elementele constitutive ale infracțiunii, și completarea dispozițiilor art. 16 din Codul de procedură penală, în sensul introducerii în cuprinsul enumerării de la alin. (1) al acestui articol a cazului lipsei pericolului social al faptei. … 27.Realizarea acestor operațiuni legislative nu este însă de competența Curții Constituționale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“, ci intră în sfera atribuțiilor Parlamentului, în calitatea sa de unică autoritate legiuitoare a țării, prevăzută la art. 61 alin. (1) din Constituție. De altfel, argumentele invocate în susținerea excepției au în vedere aspecte de politică penală a statului, a cărei transpunere legislativă revine Parlamentului, cu respectarea limitelor ce decurg din norma constituțională anterior menționată. … 28.Pentru aceste motive, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 alin. (1) din Codul penal și ale art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală este inadmisibilă. … 29.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 alin. (1) din Codul penal și ale art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Curtea de Apel Timișoara – Secția penală, din oficiu, în Dosarul nr. 432/220/2018.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Timișoara – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 26 mai 2022.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU,în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește