DECIZIA nr. 33 din 19 ianuarie 2021

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 alin. (5^1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gabriel Florin Andrei în Dosarul nr. 47.645/3/2017/a1.1 al Tribunalului București – Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 250D/2018. … 2.La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că trimiterea contestației spre soluționare judecătorului de cameră preliminară are loc ca urmare a sesizării prin rechizitoriu a instanței și corespunde principiului separării funcțiilor judiciare în raport cu faza procesuală în care se află cauza. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4.Prin Încheierea din 31 ianuarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 47.645/3/2017/a1.1, Tribunalul București – Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 alin. (5^1) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Gabriel Florin Andrei cu ocazia soluționării unei contestații împotriva măsurii sechestrului asigurător, cu privire la care judecătorul de drepturi și libertăți s-a desesizat, înaintând cauza spre soluționare judecătorului de cameră preliminară. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 250 alin. (5^1) din Codul de procedură penală încalcă principiile fundamentale privind respectarea legilor, egalitatea cetățenilor în fața legii, fără privilegii și fără discriminări, dreptul la un proces echitabil, unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției, precum și independența judecătorilor și supunerea lor numai legii, întrucât permit judecătorului de cameră preliminară ca – în materia contestației împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia – să exercite și funcția specifică judecătorului de drepturi și libertăți, în cazul în care, până la soluționarea contestației, a fost sesizată instanța prin rechizitoriu. În acest sens, arată că textul de lege atacat intră în conflict cu alte norme din Codul de procedură penală, și anume cu dispozițiile art. 3 referitor la separarea funcțiilor judiciare și ale art. 53 privind competența judecătorului de drepturi și libertăți, ceea ce face ca norma criticată să fie lipsită de previzibilitate, astfel că încalcă principiul legalității, producând instabilitate și incoerență, care afectează independența justiției. Arată că dispozițiile art. 3 și ale art. 54 din Codul de procedură penală – cu privire la competența judecătorului de cameră preliminară – nu prevăd posibilitatea ca acesta să soluționeze o contestație depusă în timpul urmăririi penale și nesoluționată până la momentul trimiterii în judecată a contestatorului, în timp ce prevederile art. 250 alin. (5^1) din același cod permit judecătorului de cameră preliminară să se substituie competențelor și atribuțiilor judecătorului de drepturi și libertăți, golind de conținut normele care stabilesc competențele acestuia din urmă. Consideră că textul de lege criticat încalcă și principiul egalității procedurale între subiecții procesuali, și anume între cei care au șansa de a uza de dreptul la contestație în fața judecătorului de drepturi și libertăți – atunci când urmărirea penală este finalizată cu respectarea prevederilor art. 327 din Codul de procedură penală – și cei aflați în situația la care se referă dispozițiile art. 250 alin. (5^1) din Codul de procedură penală, care nu mai au dreptul la soluționarea contestației de către judecătorul de drepturi și libertăți, ci de către judecătorul de cameră preliminară, „întrucât s-a întocmit rechizitoriul, deși urmărirea penală nu este finalizată, nefiind soluționată contestația aflată pe rolul judecătorului de drepturi și libertăți“. În fine, susține că textul de lege criticat încalcă și dreptul la un proces echitabil, întrucât cauza este soluționată de un judecător care este incompatibil raportat la prevederile art. 3 alin. (3) din Codul de procedură penală.  … 6.Tribunalul București – Secția I penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că noul Cod de procedură penală reglementează principiul separării funcțiilor judiciare, în cuprinsul prevederilor art. 3 alin. (1) din acest cod fiind enumerate: funcția de urmărire penală, funcția de dispoziție asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală, funcția de verificare a legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată și funcția de judecată. Funcția de urmărire penală este exercitată de procuror și de organele de cercetare penală, prin strângerea probelor necesare pentru a se constata dacă există sau nu temeiuri de trimitere în judecată. Funcția de dispoziție asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei se exercită, de principiu, de judecătorul de drepturi și libertăți. Funcția de verificare a legalității trimiterii sau netrimiterii în judecată este exercitată de judecătorul de cameră preliminară, care verifică legalitatea actului de trimitere în judecată și a administrării probelor pe care acesta se bazează și, respectiv, soluționează plângerile împotriva soluțiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată. Funcția de judecată se exercită de către completuri de judecată constituite în condițiile legii. Dispozițiile art. 250 alin. (5^1) din Codul de procedură penală reglementează, în mod expres, o altă competență a judecătorului de cameră preliminară, în temeiul prevederilor art. 54 lit. d) din Codul de procedură penală, ținând cont de împrejurarea că dosarul nu se mai află în faza de urmărire penală. De asemenea, arată că funcția de dispoziție asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei se exercită, de principiu, de judecătorul de drepturi și libertăți, existând posibilitatea de a fi reglementate excepții – așa cum sunt dispozițiile de lege criticate -, precum și situațiile în care judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra cererilor privind măsurile preventive, formulate în faza de urmărire penală, dar nesoluționate până la sesizarea instanței. Totodată, mai reține că stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului penal, deci și reglementarea funcțiilor judiciare, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. … 7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.  … 8.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 10.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 250 alin. (5^1) din Codul de procedură penală, introduse prin prevederile art. II pct. 62 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Textul de lege criticat are următorul cuprins: „(5^1) Dacă, până la soluționarea contestației formulate conform alin. (1), a fost sesizată instanța prin rechizitoriu, contestația se înaintează, spre competentă soluționare, judecătorului de cameră preliminară. Dispozițiile alin. (4) se aplică în mod corespunzător.“ … 11.În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) privind principiul respectării legilor, ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii, fără privilegii și fără discriminări, ale art. 124 alin. (2) și (3) privind unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției, respectiv independența judecătorilor și supunerea lor numai legii, precum și a prevederilor art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 12.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile care aparțin suspectului, inculpatului, persoanei responsabile civilmente sau altor persoane, prin instituirea unui sechestru asupra acestora în vederea asigurării confiscării speciale, confiscării extinse, garantării executării pedepsei amenzii (caz în care măsurile asigurătorii se pot lua numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului) sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune (în aceste ultime două cazuri, numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente).  … 13.În jurisprudența sa, Curtea a reținut că aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune, plata amenzii, a cheltuielilor judiciare sau realizarea confiscării, dispuse prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă. Măsurile asigurătorii se dispun de procuror în cursul urmăririi penale, din oficiu sau la cererea părții civile, prin ordonanță motivată, de judecătorul de cameră preliminară în procedura având aceeași denumire sau de instanță în cursul judecății, la sesizarea procurorului, a părții civile sau din oficiu, prin încheiere motivată, producându-și efectele de la momentul dispunerii până la momentul pronunțării hotărârii definitive în dosarul penal. Curtea a constatat că sechestrul este o măsură asigurătorie de drept penal, iar nu o sancțiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecință a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârșite, neavând, așadar, caracter punitiv, ci eminamente preventiv (Decizia nr. 463 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 26 septembrie 2017, paragrafele 13 și 14, și Decizia nr. 512 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 4 septembrie 2020, paragraful 24).  … 14.Curtea observă că măsurile asigurătorii luate de procuror – deși sunt plasate temporal în faza de urmărire penală – nu intră în categoria actelor de urmărire penală supuse cenzurii judecătorului de cameră preliminară în temeiul prevederilor art. 342 din Codul de procedură penală, deoarece măsurile prevăzute de dispozițiile art. 249 din acest cod nu urmăresc să asigure efectuarea actelor procesuale/procedurale specifice urmăririi penale în vederea atingerii scopului legal al acestei faze, conform prevederilor art. 285 din Codul de procedură penală, ci au un caracter adiacent față de activitatea principală, reprezentând măsuri procesuale cu caracter real, în principiu opționale, prin care se indisponibilizează bunuri în condițiile expres prevăzute de lege. Având, concomitent, și un caracter provizoriu și reversibil, similar altor măsuri procesuale, și măsurile asigurătorii sunt supuse unui control judiciar strict, în proceduri reglementate expres și distinct, atât sub aspectul termenului și condițiilor în care pot fi exercitate, cât și sub cel al organelor judiciare competente. … 15.Spre deosebire însă de măsurile procesuale cu caracter personal, privative ori restrictive de libertate – în cazul cărora specificul și importanța drepturilor lezate impun un control periodic din partea judecătorului, realizat fie la cererea procurorului (în faza de urmărire penală), fie din oficiu (subsecvent sesizării instanței cu rechizitoriu) -, în cazul măsurilor asigurătorii, legiuitorul nu a instituit exigențe similare de verificare periodică din oficiu. Așadar, dacă în materia măsurilor preventive legiuitorul a normat explicit astfel de proceduri, în cazul măsurilor asigurătorii a optat, în schimb, pentru a nu impune un control din oficiu, periodic, asupra necesității menținerii lor, lăsând la latitudinea subiecților procesuali interesați alegerea momentului procesual oportun pentru a declanșa un control judiciar asupra acestei categorii de măsuri, prin formularea unor eventuale cereri de ridicare.  … 16.Controlul judiciar asupra dispoziției procurorului de luare a măsurii asigurătorii sau, după caz, asupra modului de aducere la îndeplinire a acesteia este asigurat în condițiile reglementate expres de dispozițiile art. 250 din Codul de procedură penală, subiectul procesual interesat putând formula cerere de ridicare a măsurii. Astfel, cu privire la contestarea măsurilor asigurătorii, prevederile art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală stabilesc că împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestație, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanței de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond. … 17.Potrivit dispozițiilor art. 250 alin. (5^1) din Codul de procedură penală – care fac obiectul prezentei excepții de neconstituționalitate -, în cazul în care, până la soluționarea contestației formulate împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia, a fost sesizată instanța prin rechizitoriu, contestația se înaintează, spre competentă soluționare, judecătorului de cameră preliminară, dispozițiile art. 250 alin. (4) din Codul de procedură penală – care reglementează soluționarea contestației de către judecătorul de drepturi și libertăți – aplicându-se în mod corespunzător.  … 18.În ceea ce privește principiul separării funcțiilor judiciare, Curtea observă că acesta este consacrat de art. 3 din Codul de procedură penală, care în alin. (3) stabilește că, în desfășurarea aceluiași proces penal, exercitarea unei funcții judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcții judiciare, cu excepția celei prevăzute la alin. (1) lit. c), care este compatibilă cu funcția de judecată, mai puțin când se dispune începerea judecății potrivit art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c). Funcțiile judiciare care se exercită în procesul penal sunt prevăzute de dispozițiile art. 3 alin. (1) din Codul de procedură penală: a) funcția de urmărire penală; b) funcția de dispoziție asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală; c) funcția de verificare a legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată; d) funcția de judecată. Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (5) din Codul de procedură penală, asupra actelor și măsurilor din cadrul urmăririi penale, care restrâng drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei, dispune judecătorul desemnat cu atribuții în acest sens, cu excepția cazurilor prevăzute de lege.  … 19.Astfel, prevederile art. 53 din Codul de procedură penală stabilesc că judecătorul de drepturi și libertăți este judecătorul care, în cadrul instanței, potrivit competenței acesteia, soluționează, în cursul urmăririi penale, cererile, propunerile, plângerile, contestațiile sau orice alte sesizări privind: a) măsurile preventive; b) măsurile asigurătorii; c) măsurile de siguranță cu caracter provizoriu; d) actele procurorului, în cazurile expres prevăzute de lege; e) încuviințarea perchezițiilor, a folosirii metodelor și tehnicilor speciale de supraveghere sau cercetare ori a altor procedee probatorii potrivit legii; f) procedura audierii anticipate; g) alte situații expres prevăzute de lege.  … 20.Referitor la competența judecătorului de cameră preliminară, dispozițiile art. 54 din Codul de procedură penală prevăd că acesta este judecătorul care, în cadrul instanței, potrivit competenței acesteia: a) verifică legalitatea trimiterii în judecată dispuse de procuror; b) verifică legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală; c) soluționează plângerile împotriva soluțiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată; d) soluționează alte situații expres prevăzute de lege. … 21.Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea nu poate reține critica autorului excepției, în sensul că dispozițiile art. 250 alin. (5^1) din Codul de procedură penală încalcă principiile privind unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției, independența judecătorilor și supunerea lor numai legii, precum și dreptul la un proces echitabil, principii consacrate de prevederile art. 124 alin. (2) și (3) din Constituție și, respectiv, de prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, pe motiv că permit judecătorului de cameră preliminară ca – în materia contestației împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia – să exercite și funcția specifică judecătorului de drepturi și libertăți, în cazul în care, până la soluționarea contestației, a fost sesizată instanța prin rechizitoriu.  … 22.Curtea constată că textul de lege criticat constituie o regulă de procedură pe care legiuitorul are libertatea să o adopte în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit cărora competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. Mai mult, soluția legislativă prevăzută de dispozițiile art. 250 alin. (5^1) din Codul de procedură penală își găsește pe deplin justificarea în concepția noului Cod de procedură penală cu privire la fazele procesului penal, concepție reflectată și de prevederile art. 3 alin. (1) lit. b) și alin. (5) coroborate cu cele ale art. 53 din acest cod, care limitează competențele judecătorului de drepturi și libertăți la funcția de dispoziție asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei în cadrul fazei de urmărire penală, fără posibilitatea de a-și extinde competența ulterior momentului sesizării instanței prin rechizitoriu, act care declanșează o nouă fază a procesului penal, și anume aceea de cameră preliminară.  … 23.De asemenea, Curtea nu poate reține nici critica autorului excepției, potrivit căreia dispozițiile art. 250 alin. (5^1) din Codul de procedură penală creează discriminare între subiecții procesuali care au șansa de a uza de dreptul la contestație în fața judecătorului de drepturi și libertăți și cei care nu mai au dreptul să le fie soluționată contestația de judecătorul de drepturi și libertăți, ci de judecătorul de cameră preliminară. … 24.Sub aspectul asigurării egalității în drepturi, Curtea Constituțională a statuat, în jurisprudența sa, că principiul consacrat de prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. El nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. În consecință, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, și Decizia nr. 89 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 27 martie 2003). Totodată, Curtea a statuat că prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, Decizia nr. 323 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015, paragraful 19, Decizia nr. 540 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 24 octombrie 2016, paragraful 21, Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 5 mai 2017, paragraful 23, Decizia nr. 18 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 2 mai 2017, paragraful 23, și Decizia nr. 651 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.000 din 18 decembrie 2017, paragraful 28). … 25.Totodată, Curtea constată că dispozițiile art. 250 alin. (5^1) din Codul de procedură penală întrunesc cerințele cu privire la calitatea legii, având o formulare clară, precisă și previzibilă. Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, una dintre cerințele principiului respectării legilor, consacrat de prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, se referă la calitatea actelor normative. În acest sens, Curtea a constatat că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se claritatea și previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar și precis pentru a putea fi aplicat (Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012, Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013, Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225, Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 31 martie 2016, paragraful 13, Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016, paragraful 46, și Decizia nr. 802 din 6 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 218 din 20 martie 2019, paragraful 80). De asemenea, Curtea a mai precizat că dispozițiile de lege criticate trebuie analizate în ansamblul normativ din care fac parte, pentru a decide asupra previzibilității acestora (Decizia nr. 92 din 3 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2015, paragraful 14, Decizia nr. 172 din 29 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 657 din 29 iulie 2018, paragraful 23, și Decizia nr. 342 din 22 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 22 august 2018, paragraful 17).  … 26.De asemenea, Curtea observă că autorul excepției este nemulțumit și de modul de aplicare de către organele judiciare a dispozițiilor de lege criticate, pe motiv că urmărirea penală, în cauză, a fost finalizată cu nerespectarea prevederilor art. 327 din Codul de procedură penală, întrucât procurorul a emis rechizitoriul, deși urmărirea penală nu era completă. Or, Curtea a statuat, în jurisprudența sa, că nu este competentă să se pronunțe cu privire la aspectele ce țin de aplicarea legii de către organele judiciare (Decizia nr. 785 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 3 februarie 2016, paragraful 17, Decizia nr. 783 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 26 martie 2018, paragraful 16, și Decizia nr. 500 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 977 din 19 noiembrie 2018, paragraful 14). … 27.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gabriel Florin Andrei în Dosarul nr. 47.645/3/2017/a1.1 al Tribunalului București – Secția I penală și constată că dispozițiile art. 250 alin. (5^1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului București – Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 19 ianuarie 2021.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Oana-Cristina Puică

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește