DECIZIA nr. 327 din 30 mai 2023

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.->1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 374 alin. (5), (8), (9) și (10) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ion Sorin Mailat în Dosarul nr. 5.270/90/2017 al Tribunalului Vâlcea - Secția penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 330D/2020. ... 2.->La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.  ... 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Invocă deciziile Curții Constituționale nr. 754 din 21 noiembrie 2019 și nr. 300 din 4 mai 2017. În concepția noii reglementări, rolul activ al judecătorului nu este limitat în întregime, ci este diminuat. Regândirea sistemului procesual penal duce la posibilitatea judecătorului de a încuviința probe, potrivit art. 100 din Codul de procedură penală, și de a administra noi probe, chiar și din oficiu, dar doar dacă sunt relevante în raport cu obiectul probațiunii și, de asemenea, dacă sunt pertinente, concludente și utile.  ... 
CURTEA,->>având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4.Prin Încheierea din 20 februarie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 5.270/90/2017, Tribunalul Vâlcea – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 374 alin. (5), (8), (9) și (10) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ion Sorin Mailat cu ocazia soluționării unei cauze penale. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile criticate sunt neconstituționale, în măsura în care permit ca sarcina probei, ce revine organelor de urmărire penală, să poată fi preluată de către instanța de judecată, ca urmare a excluderii unor probe esențiale administrate în cursul urmăririi penale. Susține că problema de neconstituționalitate care trebuie tranșată este aceea de a lămuri dacă, în situația în care ulterior finalizării urmăririi penale sunt excluse probe care au fost esențiale pentru formularea acuzării și probarea elementelor constitutive ale infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, ca urmare a menținerii soluției de trimitere în judecată, instanța de judecată poate sau nu să își asume rolul de a administra probele necesare pentru a complini lipsurile probatorii ale acuzării, survenite ca urmare a excluderii unor probe, fără a uzurpa rolul constituțional și legal al Ministerului Public, fără a încălca principiul separației funcțiilor judiciare și fără a încălca drepturile și libertățile fundamentale. … 6.Făcând referire la dispozițiile art. 309 alin. (1) și ale art. 327 și 328 din Codul de procedură penală, susține că probarea integrală a acuzației, pe baza unor probe administrate în cursul urmăririi penale de către procuror și din care să rezulte întrunirea tuturor elementelor constitutive ale infracțiunii pentru care persoana este trimisă în judecată, reprezintă în sine o condiție pentru trimiterea în judecată a unei persoane. În continuare, arată că funcția de urmărire penală și funcția de judecată sunt incompatibile, Codul de procedură penală nepermițând extinderea sau punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva unei persoane în timpul fazei de judecată.  … 7.Apreciază că nu este clar ce urmează să se întâmple dacă procurorul, deși constată că probele administrate în cursul urmăririi penale, care nu au fost excluse, nu mai sunt suficiente pentru a întemeia acuzația formulată, în loc să solicite restituirea cauzei, menține dispoziția de trimitere în judecată. Consideră că trebuie lămurit dacă în acest caz instanța poate să își asume rolul de a suplini probațiunea în vederea dovedirii tuturor elementelor răspunderii penale. În această situație, apreciază că sunt subminate fundamentele constituționale și legale ale actului de justiție, prin crearea unui mecanism de eludare a unor dispoziții legale exprese instituite drept garanții procesuale în favoarea cetățeanului.  … 8.Tribunalul Vâlcea – Secția penală consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că, în ceea ce privește invocarea prevederilor art. 20 din Constituție, autorul excepției nu precizează care sunt actele și tratatele internaționale pe care actuala reglementare procesual penală le-ar încălca. Niciun tratat/act internațional la care România este parte nu împiedică administrarea de probe în cursul judecății, la cererea părților, procurorului sau din oficiu, în vederea aflării adevărului în cauzele penale, indiferent dacă acest adevăr va conduce la achitarea sau condamnarea inculpatului. În continuare, arată că textele criticate nu aduc atingere prevederilor art. 21 alin. (1) și (3) din Constituție. În ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituție, susține că acesta presupune în mod necesar posibilitatea administrării de probe în tot cursul procesului penal, la cererea tuturor participanților, în limita drepturilor și intereselor procesuale ale acestora. Referitor la prezumția de nevinovăție, susține că aceasta poate fi înlăturată numai pe baza probelor de vinovăție, iar netemeinicia acestora se stabilește pe baza probelor contrare. Or, dispozițiile art. 374 din Codul de procedură penală nu fac decât să reglementeze modul în care dispozițiile constituționale sunt puse în practică în procesul penal. O interpretare contrară, în sensul că procurorul nu ar putea cere administrarea de probe în cursul judecății, ar încălca aceste dispoziții constituționale și ar transforma prezumția de nevinovăție într-o prezumție absolută. Apreciază că posibilitatea dată instanței ca, din oficiu, să ceară administrarea de probe nu încalcă dreptul la apărare, cât timp probele sunt puse în discuția contradictorie a părților, iar părțile au dreptul să ceară, la rândul lor, administrarea de probe contrare. … 9.Susține că dispozițiile criticate nu încalcă prevederile art. 124, 126 și 131 din Constituție. Dimpotrivă, pentru respectarea dispozițiilor art. 124, este neapărat necesară actuala reglementare, potrivit căreia în cursul judecății se pot administra probe pentru aflarea adevărului, indiferent de participantul procesual care le solicită. O interpretare contrară, în sensul că textul constituțional nu ar permite administrarea de probe de vinovăție la cererea procurorului sau din oficiu, ar însemna ca actul de justiție să se realizeze în interesul exclusiv al inculpatului, punându-l pe acesta într-o poziție dominantă în procesul penal, contrar art. 124 din Constituție. … 10.În ceea ce privește Ministerul Public, arată că acesta reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor. Tocmai în exercitarea acestui rol, procurorul solicită administrarea de probe în procesul penal, unde este apărată ordinea de drept împotriva celor mai grave încălcări, respectiv faptele incriminate de lege ca infracțiuni. În exercitarea acestui rol constituțional, o restrângere a dreptului de a cere administrarea de probe pentru apărarea interesului public ar reprezenta o încălcare a art. 131 din Constituție. În ceea ce privește Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2012 privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale, la care autorul excepției face referire, se arată că dispozițiile criticate nu au nicio legătură cu informarea inculpatului cu privire la acuzațiile care i se aduc ori la descrierea faptei, ci exclusiv cu privire la regimul propunerii probelor în procesul penal. În continuare, susține că dispozițiile criticate respectă Directiva 2016/343/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale, prin aceea că sunt discutate în contradictoriu probele administrate în cursul urmăririi penale, chiar și atunci când nu sunt readministrate, iar, pe de altă parte, procurorul, care este organ de urmărire penală, poate cere administrarea de probe noi. … 11.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 12.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:13.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 14.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 374 alin. (5), (8), (9) și (10) din Codul de procedură penală, cu următorul conținut: (5)Președintele întreabă procurorul, părțile și persoana vătămată dacă propun administrarea de probe. (…)(8)Probele prevăzute la alin. (7) pot fi administrate din oficiu de către instanță, dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei. (9)Procurorul, persoana vătămată și părțile pot cere administrarea de probe noi și în cursul cercetării judecătorești.(10)Instanța poate dispune din oficiu administrarea de probe necesare pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei. … 15.Autorul excepției susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale cuprinse în art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) și (3) referitor la accesul liber la justiție, art. 23 alin. (11) referitor la principiul nevinovăției, art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, art. 124 referitor la înfăptuirea justiției, art. 126 referitor la instanțele judecătorești, art. 131 referitor la rolul Ministerului Public și art. 148 alin. (2) referitor la integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 paragraful 1 și paragraful 3 lit. a) referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.  … 16.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 257 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 543 din 19 iulie 2016, paragrafele 23-26, Decizia nr. 208 din 30 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 6 iulie 2017, paragrafele 18-21, și Decizia nr. 378 din 18 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 din 7 octombrie 2020, paragrafele 15-18, a constatat că, potrivit concepției legiuitorului reflectate în Codul de procedură penală, instituția procesuală a camerei preliminare nu aparține nici urmăririi penale, nici judecății, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal. Totodată, Curtea a reținut că, din reglementarea atribuțiilor pe care funcția exercitată de judecătorul de cameră preliminară le presupune, activitatea acestuia nu privește fondul cauzei, actul procesual exercitat de către acesta neantamând și nedispunând, în sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esențiale ale raportului de conflict: faptă, persoană și vinovăție (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014). De asemenea, Curtea a reținut că obiectul procedurii desfășurate în camera preliminară îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Prin urmare, acesta se circumscrie unor aspecte referitoare la competență și la legalitatea fie a sesizării, fie a administrării probelor care fundamentează acuzația în materie penală. Așa fiind, judecătorul de cameră preliminară nu se poate pronunța asupra aspectelor legate de temeinicia acuzației, aceasta fiind atributul exclusiv al instanței competente să judece fondul cauzei. Nu în ultimul rând, Curtea a constatat că obiectivul acestei proceduri este de a stabili dacă urmărirea penală și rechizitoriul sunt apte să declanșeze faza de judecată ori trebuie refăcute, iar în ipoteza începerii judecății, de a stabili care sunt actele asupra cărora aceasta va purta și pe care părțile și ceilalți participanți își vor putea întemeia susținerile ori pe care trebuie să le combată (Decizia nr. 838 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 1 martie 2016). … 17.Astfel, Curtea a constatat că în procedura camerei preliminare instanța de judecată va analiza și se va pronunța, în consecință, asupra legalității sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală. Restituirea cauzei la parchet de către judecătorul de cameră preliminară ca urmare a excluderii tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale se impune având în vedere necesitatea refacerii în totalitate a urmăririi penale, probele administrate anterior neputând fi valorificate, fiind considerate a fi fost obținute în mod nelegal. Această soluție nu presupune însă că judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra temeiniciei acuzației sau asupra faptului dacă probele respective sunt ori nu sunt suficiente pentru a întemeia o acuzație. … 18.Curtea a apreciat că, dacă s-ar admite susținerile autorilor excepției, s-ar ajunge la situația în care judecătorul de cameră preliminară, în cazul excluderii doar a unor probe, ar trebui să facă aprecieri asupra probelor rămase din perspectiva temeiniciei susținerii unei acuzații. Or, prin prisma atribuțiilor procesuale încredințate judecătorului de cameră preliminară, în contextul separării funcțiilor judiciare, acestuia îi revine funcția de verificare a legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată, iar nu de stabilire a vinovăției sau nevinovăției inculpatului. … 19.În continuare, Curtea a observat că, potrivit art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală, „Condamnarea se pronunță dacă instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat“. Astfel, în cazul în care probele neexcluse nu sunt suficiente pentru a fundamenta vinovăția inculpatului, instanța, potrivit art. 396 alin. (1) din același act normativ, pronunță o soluție de achitare a inculpatului. De asemenea, potrivit art. 385 din Codul de procedură penală, „Dacă din cercetarea judecătorească rezultă că pentru lămurirea faptelor sau împrejurărilor cauzei este necesară administrarea de probe noi, instanța dispune fie judecarea cauzei în continuare, fie amânarea ei pentru administrarea probelor“. … 20.În acest context, Curtea observă că, de exemplu, prin Decizia nr. 754 din 21 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 16 martie 2020, a constatat că legiuitorul nu a renunțat întru totul la sistemul continental european în favoarea celui de tip adversial, ci a implementat în legislația procesual penală anumite principii sau proceduri specifice celui din urmă, adaptându-le, în același timp, sistemului continental european. Astfel, având în vedere noul model de proces penal, instanța are un rol subsidiar în administrarea probatoriului, confruntarea judiciară în materia probațiunii purtându-se între procuror, persoana vătămată și inculpat. În același sens, Curtea a observat că principiul rolului activ nu mai este consacrat ca atare în Codul de procedură penală, legiuitorul reglementând rolul activ în art. 5 alin. (2) ca o consecință a principiului aflării adevărului doar pentru organele de urmărire penală care au obligația de a strânge și de a administra probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau inculpatului. Totodată, pentru faza de judecată, dispozițiile art. 363 alin. (2) din Codul de procedură penală prevăd că doar procurorul exercită rol activ în vederea aflării adevărului și a respectării dispozițiilor legale. … 21.Cu toate acestea, din ansamblul reglementării procesual penale rezultă că instanța judecătorească își menține în continuare un rol important în lămurirea completă a împrejurărilor cauzei pe bază de probe. În acest sens, dispozițiile art. 349 alin. (1) din Codul de procedură penală prevăd că instanța de judecată soluționează cauza dedusă judecății cu garantarea respectării drepturilor subiecților procesuali și asigurarea administrării probelor pentru lămurirea completă a împrejurărilor cauzei în scopul aflării adevărului, cu respectarea deplină a legii. Așa fiind, rezultă că în concepția noii reglementări rolul activ al judecătorului nu este eliminat în întregime, ci doar diminuat, instanța putând dispune din oficiu administrarea de probe necesare pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei. … 22.De altfel, chiar Curtea a reținut că filosofia restrângerii rolului activ al instanței și, în general, regândirea sistemului procesului penal, în sensul apropierii acestuia, în anumite privințe, de sistemul adversial, nu pot justifica anumite soluții legislative. Curtea a constatat că, spre deosebire de sistemul adversial, în care judecătorul poartă răspunderea, de principiu, numai asupra corectitudinii desfășurării procedurii, sarcina stabilirii faptelor și a vinovăției aparținând juraților, în procesul penal român instanța își asumă răspunderea și în privința acestor elemente esențiale, care constituie finalitatea procesului – stabilirea faptei și a vinovăției. … 23.Astfel, posibilitatea oferită instanței judecătorești de a dispune din oficiu administrarea de probe necesare pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei se încadrează în noua viziune a legiuitorului, fără a contraveni prevederilor constituționale invocate de autorul excepției. De altfel, încuviințarea oricăror altor probe decât cele administrate în cursul urmăririi penale, inclusiv a celor dispuse din oficiu, poate fi dispusă numai după punerea în dezbaterea contradictorie a procurorului, a persoanei vătămate și a părților. … 24.Totodată, încuviințării acestor probe i se aplică întru totul regulile prevăzute de dispozițiile art. 100 din Codul de procedură penală. Potrivit art. 100 alin. (4) din același act normativ, instanța judecătorească poate respinge administrarea unor probe atunci când: proba nu este relevantă în raport cu obiectul probațiunii din cauză; se apreciază că pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de probă; proba nu este necesară, întrucât faptul este notoriu; proba este imposibil de obținut; cererea a fost formulată de o persoană neîndreptățită; administrarea probei este contrară legii. … 25.Astfel, administrarea probelor noi, chiar și a celor propuse din oficiu, poate fi dispusă doar dacă acestea sunt relevante în raport cu obiectul probațiunii, adică sunt pertinente, concludente și utile cauzei. Administrarea de probe care nu au niciun efect asupra soluționării cauzei ori pentru dovedirea unor aspecte asupra cărora organele judiciare s-au edificat deja nu ar conduce decât la tergiversarea soluționării cauzei. … 26.Totodată, trebuie avut în vedere contextul întregii reglementări referitoare la administrarea și aprecierea probelor, care oferă garanții suficiente pentru realizarea acestei operațiuni numai în temeiul legii, pe bază de criterii obiective, în afara arbitrarului și cu respectarea dreptului persoanei acuzate la un proces echitabil. Astfel, pe de o parte, conform art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală, probele sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză, iar, pe de altă parte, instanța judecătorească nu se pronunță în mod discreționar asupra necesității administrării unor probe noi. … 27.Faptul că instanța judecătorească dispune administrarea unor probe noi, propuse din oficiu, nu presupune automat că hotărârea pronunțată se va întemeia exclusiv pe aceste probe. Astfel, dispoziția potrivit căreia probele sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare este completată, în același text de lege, de mențiunea că această apreciere se realizează în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză, ceea ce exclude posibilitatea întemeierii hotărârii numai pe anumite probe, indiferent de valoarea atribuită acestora de către instanța care o pronunță. Acest fapt conferă procedurii caracter echitabil, deoarece, pe lângă faptul că, potrivit art. 4 alin. (2) din Codul de procedură penală, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea inculpatului, principiul liberei aprecieri a probelor nu este absolut, fiind mărginit de existența unor mijloace compensatorii care să asigure un echilibru suficient între acuzare și apărare. … 28.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ion Sorin Mailat în Dosarul nr. 5.270/90/2017 al Tribunalului Vâlcea – Secția penală și constată că dispozițiile art. 374 alin. (5), (8), (9) și (10) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.->Decizia se comunică Tribunalului Vâlcea - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 30 mai 2023.->
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE->
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Marițiu->-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește