DECIZIA nr. 326 din 21 mai 2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, excepție ridicată de Florica Roman în Dosarul nr. 2.401/1/2017/a2 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 541D/2018. … 

2.La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.  … 3.Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Inspecția Judiciară a depus note scrise, prin care solicită respingerea ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate. … 4.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției ca neîntemeiată. În acest sens arată că, în ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție, obligația de rezervă ce incumbă magistraților este suficient de clară și precis reglementată, inclusiv prin trimiterea la documente internaționale care fac referire la integritatea magistratului. În ceea ce privește raportarea criticii de neconstituționalitate la dispozițiile art. 30 din Constituție privind libertatea de exprimare, coroborate cu dispozițiile art. 10 alin. (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se arată că libertatea de exprimare nu este un drept absolut, ci cunoaște limitări. Mai mult, așa cum s-a statuat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, motivația pentru care se face o anumită afirmație este determinantă în aprecierea gradului de protecție care trebuie acordat. În condițiile în care o acțiune este motivată de o doleanță sau de o animozitate cu caracter personal, nu se justifică un nivel de protecție deosebit de ridicat. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:5.Prin Încheierea civilă din 2 aprilie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 2.401/1/2017/a2, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor. Excepția a fost invocată de Florica Roman într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului principal declarat de Inspecția judiciară, precum și a recursului incident declarat de Florica Roman împotriva Hotărârii nr. 15J din 4 mai 2017, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii – Secția pentru judecători în materie disciplinară, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea disciplinară. … 6.În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că, prin lipsa de definire în lege, chiar prin criterii obiective minime, a manifestărilor care pot aduce atingere onoarei și reputației profesionale a magistraților și, prin aceasta, prestigiului justiției, prevederile legale criticate încalcă principiul statului de drept și al legalității, în componenta sa privind calitatea legii, dreptul constituțional al magistraților la libera exprimare, precum și statutul judecătorilor, care au, potrivit dispozițiilor art. 124 alin. (3) din Constituție, obligația de a se supune numai legii. … 7.În legătură cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție, se susține că, raportat la înțelesul dat de Dicționarul explicativ al limbii române, noțiunile de „manifestare“, „onoare“ și „prestigiu“, cuprinse în textul de lege criticat, sunt extrem de cuprinzătoare, generale și echivoce, lăsând posibilitatea interpretării arbitrare a acestora în vederea angajării răspunderii disciplinare a magistraților. Mai mult, sintagma „săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu“, cuprinsă în textul de lege criticat, dă o marjă de apreciere și mai largă în evaluarea abaterii disciplinare și sancționării magistratului. O prevedere legală care a preluat o expresie generală, atotcuprinzătoare, pentru a defini o abatere disciplinară ce poate atrage sancțiuni foarte grave pentru magistrați, inclusiv excluderea din magistratură, nu îndeplinește exigențele constituționale privind principiul legalității, în componenta sa privind calitatea legii. Se invocă dispozițiile art. 8 și ale art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum și jurisprudența Curții Constituționale referitoare la calitatea actelor normative – claritatea, precizia și previzibilitatea pe care un text de lege trebuie să le îndeplinească (Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012 sau Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016).  … 8.De asemenea, este invocată Decizia Curții Constituționale nr. 225 din 4 aprilie 2017, prin care Curtea a statuat, în esență, că necircumstanțierea expresă a infracțiunilor a căror săvârșire este de natură să aducă atingere prestigiului profesiei de avocat lasă loc arbitrarului, făcând posibilă aplicarea sancțiunii excluderii din profesie în funcție de aprecierea subiectivă a structurilor profesiei de avocat, competente să aprecieze asupra cazului de nedemnitate. În acest context, se susține faptul că noțiunea „manifestările“, cuprinsă în textul de lege criticat în prezenta cauză, este mult mai largă decât infracțiunile expres și limitativ prevăzute de Codul penal, această noțiune cuprinzând orice acțiune exterioară făcută de o ființă umană, prin urmare este vădit lipsită de claritate, precizie și previzibilitate. În acest sens se mai susține că lipsa unor criterii minime, detalieri sau precizări, în scopul stabilirii, în mod transparent și întemeiat, a manifestărilor magistraților prin care aceștia încalcă onoarea și probitatea profesională și, implicit, prestigiul justiției lasă loc arbitrarului și unor interpretări subiective. … 9.În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 30 din Constituție, privind libertatea de exprimare, coroborate cu dispozițiile similare cuprinse în art. 10 alin. (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se susține că obligația de rezervă a magistraților trebuie înțeleasă în sensul precizat prin Declarația privind etica judiciară, adoptată la Londra în anul 2010, respectiv ca abținere a magistratului de la gesturi, acțiuni, comportamente, afirmații de natură să promoveze credința că hotărârile date nu sunt motivate în aplicarea legii, în mod justificat și corect, precum și abținerea de la comentarea propriilor hotărâri, chiar dacă acestea sunt criticate de presă sau casate în căile de atac. De asemenea, potrivit aceleiași declarații, obligația de rezervă a judecătorului devine subsidiară obligației de indignare, atunci când democrația și libertățile fundamentale sunt în pericol. Prin urmare, se susține că magistrații ar trebui sancționați, în temeiul prevederii legale criticate, doar atunci când este vorba despre încălcări grave ale eticii profesionale și moralei publice, iar nu atunci când își exercită un drept constituțional. Este evident că magistrații au, potrivit statutului profesional, anumite restrângeri ale libertății de exprimare, însă acestea trebuie să fie prevăzute de lege, în sensul art. 10 alin. (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cu respectarea principiului calității actelor normative, în ceea ce privește claritatea, precizia și previzibilitatea. În acest sens sunt invocate Decizia Curții Constituționale nr. 62 din 18 ianuarie 2007, precum și hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului din 28 octombrie 1999 și 26 februarie 2009, pronunțate în cauzele Wille împotriva Liechtenstein și, respectiv, Kudeshkina împotriva Rusiei. De asemenea, este invocat Raportul privind libertatea de exprimare a judecătorilor, adoptat de către Comisia de la Veneția în cadrul celei de-a 103-a sesiuni plenare, 19-20 iunie 2015. Se mai susține, în acest sens, că interpretările abuzive ale textului de lege criticat îngrădesc libertatea de exprimare a magistraților, prin lipsa de previzibilitate și raportare la elemente obiective, și încalcă grav principiul proporționalității între dreptul la libera exprimare a magistraților și interesul general al societății de a prezerva buna reputație a magistraților și prestigiul sistemului judiciar, garanție a încrederii cetățenilor în actul de justiție. … 10.Referitor la încălcarea dispozițiilor art. 124 alin. (3) din Constituție, se susține că, în sensul Deciziei Curții Constituționale nr. 2 din 11 ianuarie 2012, independența judecătorului este corelativă și indisolubil legată de răspunderea acestuia, prin faptul că se supune numai legii, potrivit acestor dispoziții constituționale. Or, se susține că, atât timp cât legea este neprevizibilă, confuză, judecătorului îi este imposibil să își adapteze conduita unei astfel de norme și să se supună legii, cu consecința fie a afectării independenței și a drepturilor cetățenești, fie a transformării independenței în impunitate, ca urmare a interpretării arbitrare a textului de lege criticat. … 11.Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că textul de lege criticat consacră, în fapt, respectarea obligației de rezervă ce-i incumbă magistratului, obligație ce exprimă o sinteză practică a principiilor generale ale deontologiei profesiei (independență, imparțialitate, integritate) și implică moderație și reținere în viața profesională, socială și privată. … 12.Se apreciază că obligația de rezervă trebuie analizată și din perspectiva necesității ca magistratul să-și conformeze conduita în raport cu principiile morale și etice recunoscute ca atare de societate și să acționeze în toate împrejurările cu bună-credință, corectitudine și decență, fiind, practic, imposibil de enumerat într-un text toate faptele care pot fi de natură se încalce obligația de rezervă. De altfel, formularea folosită de legiuitorul român este în deplin acord cu cea utilizată în documentele internaționale ce fac referire la integritatea magistratului. Astfel, în Principiile de la Bangalore cu privire la conduita judiciară, atunci când se analizează valoarea denumită „integritate“, se reține că judecătorul va face în așa fel încât conduita sa să apară în ochii unui observator neutru ca fiind ireproșabilă, menținând astfel trează încrederea oamenilor în corectitudinea puterii judecătorești. De asemenea, în Declarația privind etica judiciară, adoptată la Londra în anul 2010, se consacră obligația de probitate a magistratului și obligația la o atitudine de demnitate și onoare. Aceeași tehnică legislativă se regăsește și în materia răspunderii disciplinare din alte state, unde incriminarea este de ordin general, faptele ce constituie abateri disciplinare fiind stabilite de jurisprudență. … 13.Se mai apreciază că, în ceea ce privește libertatea de exprimare, este adevărat că acesta este un drept fundamental al individului, ocrotit ca atare și de Curtea Europeană de la Strasbourg, însă, așa cum s-a reținut in jurisprudența Curții, această libertate nu este una absolută, ea implicând unele restricții generate de necesitatea protecției altor valori fundamentale, astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.  … 14.Se mai invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului prin care s-a statuat că însemnătatea noțiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și calitatea destinatarilor săi (Hotărârea din 28 martie 1990, pronunțată în Cauza Groppera Radio AG și alții împotriva Elveției, Hotărârea din 13 iulie 1995, pronunțată în Cauza Tolstoy Miloslavski împotriva Regatului Unit, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, și Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României). … 15.Se mai apreciază că instanța europeană a constatat că, din cauza principiului generalității legilor, conținutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută, una dintre tehnicile-tip de reglementare constând în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive, numeroase legi folosindu-se de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puțin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă și a se putea adapta la schimbările de situație, interpretarea și aplicarea unor asemenea texte depinzând de practică (Hotărârea din 25 mai 1993, pronunțată în Cauza Kokkinakis împotriva Greciei). În aceste condiții, funcția decizională acordată instanțelor servește tocmai pentru a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în privința interpretării normelor, ținând cont de evoluțiile practicii cotidiene, cu condiția ca rezultatul să fie coerent cu substanța infracțiunii și, evident, previzibil (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunțată în Cauza S. W. împotriva Regatului Unit). … 16.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate. … 17.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, republicată, reține următoarele:18.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 19.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora: Constituie abateri disciplinare:a)manifestările care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu;. …  … 20.În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (3) referitor la statul de drept și alin. (5) referitor la principiul legalității, art. 30 – Libertatea de exprimare și în art. 124 alin. (3) privind independența judecătorilor. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 10 alin. (2) privind libertatea de exprimare din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 21.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autoarea acesteia invocă încălcarea principiului statului de drept și al legalității, în componenta sa privind calitatea legii, arătând, în esență, că noțiunile de „manifestare“, „onoare“ și „prestigiu“, cuprinse în textul de lege criticat, sunt extrem de cuprinzătoare, generale și echivoce, lăsând posibilitatea interpretării arbitrare a acestora, fără a exista în legea criticată criterii obiective minime care să conducă la precizarea manifestărilor care pot aduce atingere onoarei și reputației profesionale a magistraților și, prin aceasta, prestigiului justiției. … 22.Curtea reține că, potrivit textului de lege criticat, constituie abateri disciplinare manifestările care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu. Așadar, din perspectiva cerințelor de calitate ale legii, textul de lege criticat este clar, precis și previzibil, în sensul că orice manifestare de natură a aduce atingere valorilor protejate în ipoteza normativă criticată, săvârșită în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu, constituie abatere disciplinară. Faptul că legiuitorul nu a enumerat toate cazurile în care asemenea manifestări pot constitui abateri disciplinare se datorează gradului de abstractizare pe care trebuie să îl întrunească norma legală, revenind interpretului acesteia rolul de a identifica toate cazurile concrete, de a natură a se încadra în ipoteza textului de lege criticat.  … 23.În acord cu jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, semnificația noțiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conținutul textului despre care este vorba și de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor săi. Previzibilitatea legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 454 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018, paragraful 47, Hotărârea Curții europene din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 35, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, sau Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunțată în Cauza Sud Fondi S.R.L. și alții împotriva Italiei, paragraful 109).  … 24.Mai mult, din formularea motivelor de neconstituționalitate, Curtea reține că excepția vizează o deficiență de redactare a textului de lege criticat, aspect care nu este de natură a contraveni caracterului previzibil al normei legale, dat fiind faptul că, având în vedere calitatea lor de judecători sau procurori, destinatarii acesteia pot determina înțelesul dispoziției normative. În sensul jurisprudenței Curții europene, din cauza principiului generalității legilor, conținutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile-tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puțin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă și a se putea adapta la schimbările de situație, interpretarea și aplicarea unor asemenea norme legale depinzând de practică (a se vedea, de exemplu, Hotărârea din 25 mai 1993, pronunțată în cauza Kokkinakis împotriva Greciei, paragraful 40, sau Hotărârea din 11 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 31). … 25.În ceea ce privește invocarea Deciziei Curții Constituționale nr. 225 din 4 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 22 iunie 2017, prin care a fost constatată neconstituțională sintagma „de natură să aducă atingere prestigiului profesiei“ de avocat din cuprinsul art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, Curtea reține că argumentele ce au condus la declararea neconstituționalității acestui din urmă text de lege nu sunt aplicabile prezentei cauze. Astfel, prin decizia menționată, Curtea a statuat că împrejurarea că dispozițiile legale criticate nu precizau expres care sunt acele infracțiuni intenționate pentru a căror săvârșire avocatul este nedemn a mai exercita profesia în cauză conduce la încălcarea principiului constituțional al legalității. Așadar, în speță, exista posibilitatea obiectivă a enumerării exprese și limitative a infracțiunilor pentru a căror săvârșire și, implicit, condamnare avocatul este nedemn a mai exercita profesia în cauză, având în vedere reglementarea expresă a unor asemenea infracțiuni în Codul penal sau în legile speciale. Or, în prezenta cauză, având în vedere spectrul larg al manifestărilor care pot aduce atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, revine organelor de cercetare disciplinară sarcina să determine sfera concretă a unor asemenea manifestări, de natură a se încadra în ipoteza normativă a textului de lege criticat. De altfel, din motivarea excepției de neconstituționalitate rezultă că aspectele relevate se referă mai degrabă la modul de interpretare și aplicare a textului de lege criticat, arătându-se, în esență, că lipsa de precizie a acestuia poate genera interpretări arbitrare. Or, revine Consiliului Superior al Magistraturii, în calitate de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, sarcina să interpreteze și să aplice textul de lege criticat, în raport cu situațiile de fapt deduse judecății, cu respectarea principiilor constituționale care guvernează statutul magistraților. În acest sens s-a pronunțat Curtea Constituțională, statuând că verificarea existenței unei abateri disciplinare presupune examinarea temeinică a circumstanțelor de fapt în care a trebuit să lucreze magistratul, a noutății și dificultății problematicilor juridice cu care acesta s-a confruntat, a situației jurisprudenței și doctrinei, a motivării, pentru a se ajunge la concluzia existenței faptei prevăzute de textul legal de referință (a se vedea în acest sens Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 23 februarie 2012). De asemenea, în acest context, Curtea reține cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că „oricât de clar ar fi textul unei dispoziții legale, în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare juridică“ (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunțată în Cauza C.R. împotriva Regatului Unit, paragraful 34). … 26.În ceea ce privește invocarea dispozițiilor art. 30 din Constituție, Curtea reține că, în temeiul art. 30 alin. (1) din Constituție, libertatea de exprimare este inviolabilă, însă aceasta nu poate fi înțeleasă ca fiind una absolută, fără a comporta limitări ce țin de necesitatea protejării altor valori fundamentale. În acest sens art. 57 din Constituție prevede expres obligația cetățenilor români, cetățenilor străini și apatrizilor de a-și exercita drepturile constituționale cu bună-credință, fără să încalce drepturile și libertățile celorlalți. O limitare identică este, de asemenea, prevăzută în art. 10 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în conformitate cu care „Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru […] protecția reputației sau a drepturilor altora […]“, precum și în art. 19 paragraful 3 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, care stabilește că exercițiul libertății de exprimare comportă îndatoriri speciale și responsabilități speciale și că aceasta poate fi supusă anumitor restricții care trebuie să fie expres prevăzute de lege, ținând seama de drepturile sau reputația altora. Fiind o normă cu caracter restrictiv, de natură să circumscrie cadrul în care poate fi exercitată libertatea de exprimare, enumerarea realizată de art. 30 alin. (6) și (7) este una strictă și limitativă (a se vedea în acest sens Decizia nr. 629 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 932 din 21 decembrie 2014, sau Decizia nr. 649 din 24 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1045 din 10 decembrie 2018, paragraful 62). … 27.Prin urmare, în prezenta cauză, Curtea reține că limitele libertății de exprimare a magistraților se circumscriu principiilor generale ale deontologiei profesiei, care implică independență, imparțialitate, integritate, și impun conformarea conduitei magistratului în raport cu aceste principii. Din acest punct de vedere, având în vedere gradul de abstractizare al normei legale, legiuitorul nu poate enumera care sunt faptele de natură a aduce atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției. În sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, funcția publică implică anumite restricții ale exercițiului libertății de exprimare, iar obligația de rezervă, trăsătură caracteristică a funcției publice, decurge din obligațiile și responsabilitățile ce revin funcționarilor publici, în calitate de agenți ai statului (Hotărârea fostei Comisii Europene a Drepturilor Omului din 3 mai 1988, pronunțată în cauza Morissens împotriva Belgiei).  … 28.Pentru aceleași considerente, în cauză nu poate fi reținută nici încălcarea dispozițiilor art. 124 alin. (3) privind independența judecătorilor. … 29.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Florica Roman în Dosarul nr. 2.401/1/2017/a2 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători și constată că prevederile art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 21 mai 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Irina-Loredana Gulie––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește