DECIZIA nr. 326 din 20 mai 2021

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Maria Eleonora Centea.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. (7) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Vasile-Petre Florea în Dosarul nr. 1.091/338/2017 al Judecătoriei Zărnești, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 815D/2018. … 2.La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Se susține că textul criticat reprezintă o garanție, și nu o formă de încălcare a dreptului la apărare, câtă vreme reglementează aspecte referitoare la lămurirea unor termeni de specialitate sau pentru înțelegerea unor probe, în scopul prevăzut la art. 1 din Codul de procedură penală și al garantării drepturilor părților. Se susține că, prin trimiterea la procedura audierii martorilor, legiuitorul garantează dreptul la apărare, întrucât, prin aplicarea acestei proceduri, nu doar instanța sau organul judiciar poate adresa întrebări și poate solicita lămuriri specialistului cu privire la anumite aspecte ale cauzei, ci toți subiecții procesuali. Mai mult, se arată că în cauza în care a fost invocată prezenta excepție instanța a aplicat dispozițiile art. 172 alin. (7) din Codul de procedură penală tocmai pentru a garanta dreptul la apărare cu privire la raportul de constatare existent la dosar. Se face trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 787 din 15 decembrie 2016 și se solicită menținerea acestei jurisprudențe. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 22 mai 2018, pronunțată în Dosarul nr. 1.091/338/2017, Judecătoria Zărnești a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 172 alin. (7) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Vasile-Petre Florea într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăției acestuia pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și agresiune sexuală. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că textul criticat face referire la domeniile strict specializate în care inculpatul și celelalte părți nu pot contesta opinia specialistului. De asemenea, se arată că la procedura reglementată prin textul criticat nu poate participa un alt specialist ales de părți, nefiind reglementată procedura numirii acestuia și nici procedura de contestare a concluziilor specialistului prevăzut la art. 172 alin. (7) din Codul de procedură penală. Totodată, se susține că, dacă domeniul strict specializat nu se regăsește în aria expertizelor, astfel cum acestea sunt reglementate prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară și prin legislația subsecventă, contestarea unui astfel de act devine imposibilă, în lipsa reglementării unei contestații sau a unor mijloace procedurale specifice. Se susține că, pentru aceste motive, textul criticat încalcă dreptul la apărare. … 6.Se arată, de asemenea, că dispozițiile art. 172 alin. (7) din Codul de procedură penală sunt lipsite de claritate, precizie și previzibilitate, întrucât sintagma „pentru înțelegerea probelor“ din cuprinsul acestora conferă normei criticate o sferă de aplicare mai extinsă față de cea a prevederilor art. 172 alin. (1) din Codul de procedură penală ce reglementează expertizele, care se referă la fapte și împrejurări. Pentru acest motiv, se susține că, în lipsa unei definiții a noțiunii de „înțelegere a probelor“, textul criticat este lipsit de claritate, precizie și previzibilitate, în condițiile în care o simplă constatare depășește limitele unei expertize, și, de asemenea, că aceasta face ca opinia specialistului să poată prevala față de cea a expertului, aspect care este de neacceptat, deoarece statul trebuie să asigure un nivel minim de verificare a competenței persoanelor care se pronunță asupra unor aspecte ale cauzei penale. Se arată că acest din urmă aspect implică o identitate de obiect între cele două mijloace de probă antereferite. Se mai susține că, deși constatarea implică existența unei lucrări scrise, textul criticat prevede că dispozițiile procesual penale relative la audierea martorului sunt aplicabile în mod corespunzător, mențiune din care se deduce faptul că opinia specialistului va lua forma unei mărturii. Or, aceasta sporește caracterul neclar al dispoziției legale criticate. … 7.Judecătoria Zărnești apreciază că nu există niciun paralelism între efectuarea unei expertize și solicitarea opiniei unui specialist și că solicitarea opiniei unui specialist poate avea loc numai în domeniile strict specializate în care, pentru înțelegerea probelor, sunt necesare anumite cunoștințe specifice. Se susține că ipoteza textului presupune lipsa experților în domeniul vizat și că, în cauză, instanța a solicitat o asemenea opinie unui psiholog clinician pentru o mai bună înțelegere a declarației persoanei vătămate, întrucât psihologia este un domeniu strict specializat și nu există experți psihologi. Referitor la pretinsa încălcare a dreptului la apărare, instanța arată că nu există egalitate între o expertiză și opinia unui expert, cea dintâi fiind o lucrare întemeiată pe argumente științifice, în vreme ce opinia unui specialist, fie că este exprimată în scris, fie că este exprimată oral în fața instanței, are o complexitate mai redusă. Se susține că, prin argumentație științifică și obiectivism, expertiza depășește, în ceea ce privește forța probantă, opinia solicitată unui specialist. Pentru aceste motive, se apreciază că omisiunea legislativă constând în lipsa dreptului unei părți de a solicita un specialist-parte nu încalcă dreptul la apărare. … 8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 9.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:10.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 11.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 172 alin. (7) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „În domeniile strict specializate, dacă pentru înțelegerea probelor sunt necesare anumite cunoștințe specifice sau alte asemenea cunoștințe, instanța ori organul de urmărire penală poate solicita opinia unor specialiști care funcționează în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora. Dispozițiile relative la audierea martorului sunt aplicabile în mod corespunzător.“ … 12.Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) referitoare la calitatea legii, ale art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) referitoare la dreptul la apărare și ale art. 124 alin. (1) privind înfăptuirea justiției. … 13.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate fac parte din art. 172 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală „Dispunerea efectuării expertizei sau a constatării“, ce reglementează, astfel cum aceasta arată, două mijloace de probă: expertiza și constatarea. În acest sens, dispozițiile art. 172 alin. (1)-(8) din Codul de procedură penală prevăd expertiza, iar alin. (9)-(12) ale aceluiași articol reglementează condițiile efectuării constatării. … 14.În ceea ce privește expertizele, conform art. 172 alin. (1) din Codul de procedură penală, acestea sunt dispuse atunci când, pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanță pentru aflarea adevărului în cauză, este necesară și opinia unui expert. Conform alin. (2) al aceluiași art. 172, aceasta se dispune, în condițiile art. 100 din Codul de procedură penală referitor la administrarea probelor, la cerere sau din oficiu, de către organul de urmărire penală sau de către instanța de judecată. Referitor la categoriile de expertize care pot fi dispuse, art. 184-191 din Codul de procedură penală reglementează expertiza medico-legală psihiatrică (art. 184), autopsia medico-legală (art. 185), exhumarea (art. 186), autopsia medico-legală a fetusului sau a nou-născutului (art. 187), expertiza toxicologică (art. 188), examinarea medico-legală a persoanei (art. 189), examinarea fizică (art. 190) și expertiza genetică judiciară (art. 191). Cu toate că legiuitorul nu a definit toate categoriile anterior enumerate prin cuvântul „expertiză“, acestea sunt calificate în doctrină ca fiind tipuri de expertiză reglementate de Codul de procedură penală. … 15.Cu privire la procedura dispunerii și a efectuării expertizei, astfel cum rezultă din prevederile art. 173-179 din Codul de procedură penală, aceasta constituie o procedură de o anumită complexitate, cu o anumită durată în timp. În privința acesteia, dispozițiile Codului de procedură penală prevăd reguli referitoare la numirea, la incompatibilitatea și la înlocuirea expertului (art. 173, 174 și 176), precum și drepturile și obligațiile expertului (art. 175). Procedura efectuării expertizei presupune, printre altele, conform art. 177 alin. (1) din Codul de procedură penală, stabilirea de către organul de urmărire penală sau de către instanța de judecată a unui termen la care sunt chemate părțile, subiecții procesuali principali, precum și expertul, dacă acesta a fost desemnat. Conform alin. (2) al art. 177 anterior menționat, la termenul fixat se aduce la cunoștința procurorului, a părților, a subiecților procesuali principali și a expertului obiectul expertizei și întrebările la care expertul trebuie să răspundă și li se pune în vedere că au dreptul să facă observații cu privire la aceste întrebări și că pot cere modificarea sau completarea lor, fiind indicate, după caz, expertului obiectele pe care urmează să le analizeze. Potrivit alin. (3) al art. 177 din Codul de procedură penală, expertul este înștiințat cu privire la faptul că are obligația de a analiza obiectul expertizei, de a indica cu exactitate orice observație sau constatare și de a expune o opinie imparțială cu privire la faptele sau împrejurările evaluate, în conformitate cu regulile științei și expertizei profesionale. În continuare, art. 177 alin. (4) arată că părțile și subiecții procesuali principali sunt încunoștințați că au dreptul să ceară numirea câte unui expert recomandat de fiecare dintre ele, care să participe la efectuarea expertizei, iar alin. (5) al aceluiași articol prevede că, după examinarea obiecțiilor și a cererilor făcute de părți, de subiecții procesuali principali și expert, organul de urmărire penală sau instanța de judecată pune în vedere expertului termenul în care urmează să fie efectuată expertiza, încunoștințându-l totodată dacă la efectuarea acesteia urmează să participe părțile sau subiecții procesuali principali. Potrivit art. 178 din Codul de procedură penală, după efectuarea expertizei, constatările, clarificările, evaluările și opinia expertului sunt consemnate într-un raport, expertiza putând fi suplimentată, conform art. 180 din Codul de procedură penală, sau putând fi dispusă de către organele judiciare efectuarea unei noi expertize, potrivit art. 181 din Codul de procedură penală. … 16.Cu privire la constatare, aceasta, spre deosebire de expertiză, dar și de solicitarea opiniei unor specialiști, conform art. 172 alin. (7) din Codul de procedură penală, poate fi dispusă, potrivit art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală, doar de către organele de urmărire penală, prin ordonanță, atunci când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, constatarea fiind efectuată de un specialist care funcționează în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora, potrivit art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală. De asemenea, conform alin. (12) al art. 172 din Codul de procedură penală, după finalizarea raportului de constatare, când organul judiciar apreciază că este necesară opinia unui expert sau când concluziile raportului de constatare sunt contestate, se poate dispune efectuarea unei expertize. … 17.Referitor la raportul dintre cele două procedee probatorii, prin Decizia nr. 851 din 26 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 25 februarie 2021, paragrafele 31 și 32, Curtea a reținut că ceea ce este specific în cazul constatării, ca mijloc de probă, este urgența, consemnarea anumitor elemente – care constituie probe în procesul penal – înainte ca acestea să dispară sau să fie distruse sub acțiunea timpului sau prin acțiunea persoanelor implicate. Prin constatare se stabilește dacă elementele de la locul faptei constituie indicii sau pot conduce la suspiciunea rezonabilă că a fost săvârșită o faptă penală (a se vedea, în același sens, și Decizia nr. 791 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 23 februarie 2017, paragraful 14). Astfel, din interpretarea teleologică a reglementărilor procesual penale, Curtea a constatat că regula este aceea că, atunci când organele judiciare, în cursul urmăririi penale, au nevoie de opinia unui expert pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanță pentru aflarea adevărului în cauză, se dispune efectuarea unei expertize, iar nu a unei constatări. Astfel, dispunerea efectuării constatării va fi întotdeauna excepția, aceasta putând fi realizată doar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală. … 18.În ceea ce privește textul criticat, acesta a fost plasat de legiuitor în rândul alineatelor art. 172 din Codul de procedură penală referitoare la expertiză. Acesta prevede, la teza întâi, posibilitatea instanței ori a organului de urmărire penală de a solicita opinia unor specialiști care funcționează în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora, în domeniile strict specializate, dacă pentru înțelegerea probelor sunt necesare anumite cunoștințe specifice sau alte asemenea cunoștințe.  … 19.Interpretând sistematic dispozițiile art. 172 alin. (7) din Codul de procedură penală, prin raportare la ansamblul prevederilor art. 172 anterior menționat, Curtea constată că acestea nu prevăd un mijloc de probă distinct de expertiză și de constatare, ci completează reglementarea referitoare la expertiză cu posibilitatea dată organelor de urmărire penală sau instanței de judecată de a corobora informațiile din cuprinsul raportului de expertiză, efectuat ca urmare a dispunerii expertizei conform art. 172 alin. (1)-(6) și (8) din Codul de procedură penală, cu anumite cunoștințe, din domenii strict specializate, pe care experții nu le dețin și care pot fi furnizate doar de către persoane care dispun de o cunoaștere detaliată a domeniilor în cauză.  … 20.Având în vedere aceste considerente, Curtea reține că reglementarea soluției juridice analizate a fost determinată de diversitatea relațiilor sociale, a condițiilor și a împrejurărilor în care pot fi comise infracțiunile, precum și de diversitatea calităților și a particularităților pe care le pot avea participanții la săvârșirea lor, care fac ca o parte dintre aspectele necesar a fi cunoscute în vederea aflării adevărului în cauzele penale să nu poată fi încadrate în obiectul niciuneia dintre categoriile de expertize prevăzute de dispozițiile Codului de procedură penală. Pentru aceste ipoteze, legiuitorul a prevăzut dreptul organelor de urmărire penală și al instanțelor de judecată de a face apel la cunoștințele unor specialiști care funcționează în cadrul organelor judiciare sau în afara lor, persoane despre care se știe că sunt cunoscătoare ale domeniilor strict specializate, vizate de activitatea de urmărire penală sau de cea de cercetare judecătorească. Spre exemplu, art. 184 din Codul de procedură penală prevede expertiza medico-legală psihiatrică, dar nu reglementează expertiza psihologică; or, particularitățile psihologice ale participanților la săvârșirea unei infracțiuni, care nu sunt subsumate domeniului psihiatric și care prezintă importanță pentru soluționarea cauzei penale, pot determina organele de urmărire penală sau instanța de judecată să coroboreze concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică cu informațiile furnizate de unul sau mai mulți specialiști în psihologie, conform art. 172 alin. (7) din Codul de procedură penală. Întrucât opinia specialistului dintr-un domeniu strict specializat excedează domeniului expertizelor, este firesc ca aceasta să nu fie prevăzută în Ordonanța Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, astfel cum menționează și autorul excepției de neconstituționalitate. … 21.Procedura prin care organele judiciare fac apel la cunoștințele unor astfel de specialiști nu este una similară elaborării expertizei sau constatării. Acest aspect rezultă din dispozițiile art. 172 alin. (7) din Codul de procedură penală, care prevăd că dispozițiile relative la audierea martorului sunt aplicabile în mod corespunzător. Prin urmare, opinia specialiștilor în domeniile strict specializate vizate de organele de urmărire penală sau de instanțele de judecată este administrată prin procedeul probator al audierii, care este similar celui de audiere a martorilor. Așa fiind, opiniile la care face referire textul criticat, indiferent dacă sunt furnizate instanței oral sau în scris, nu reprezintă lucrări complexe, elaborate pe parcursul unui interval de timp stabilit de organele judiciare, ale căror concluzii să fie cuprinse într-un raport, potrivit unei proceduri similare sau asemănătoare cu cea a elaborării rapoartelor de expertiză, ci informații strict specializate care însă sunt deținute de specialiștii audiați în virtutea unei bune cunoașteri a respectivelor domenii, și nu ca urmare a unei activități de cercetare complexe, efectuate pe parcursul unei perioade de timp determinate. De altfel, caracterul strict specializat al opiniilor solicitate de organul de urmărire penală este exprimat prin sintagma „în domenii strict specializate“ din debutul dispozițiilor art. 172 alin. (7) din Codul de procedură penală. … 22.În aceste condiții, nu poate fi vorba de dreptul părților de a numi specialiști agreați de ele, care să participe împreună cu specialistul desemnat de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată la redactarea unor concluzii scrise de un anumit grad apreciabil de complexitate, care să fie prezentate instanței. Dimpotrivă, concluziile specialiștilor prevăzuți la art. 172 alin. (7) din Codul de procedură penală sunt administrate, similar audierii martorilor, conform normelor procesuale prevăzute la art. 114-124 din Codul de procedură penală ce reglementează acest din urmă mijloc de probă.  … 23.Așadar, concluziile specialistului prevăzut la art. 172 alin. (7) din Codul de procedură penală pot fi combătute, similar declarațiilor martorilor, prin apărările pe care părțile, personal sau prin intermediul unui reprezentant legal, le formulează în susținerea propriilor drepturi și interese procesuale.  … 24.În ceea ce privește dispozițiile procesual penale referitoare la audierea martorilor din cuprinsul Codului de procedură penală, acestea prevăd garanții specifice acestui mijloc de probă. În acest sens, dispozițiile art. 114 alin. (2) din Codul de procedură penală reglementează obligațiile martorului, art. 115 din același cod reglementează cu privire la capacitatea de a fi martor, art. 116 din Codul de procedură penală prevede obiectul și limitele declarației martorului, art. 117 din Codul de procedură penală prevede persoanele care au dreptul de a refuza să dea declarații în calitate de martor, art. 121 din Codul de procedură penală reglementează jurământul și declarația solemnă a martorului, iar art. 122-124 din Codul de procedură penală prevăd modul de audiere a martorului, consemnarea declarațiilor și cazurile speciale de audiere a martorului. Toate aceste dispoziții procesual penale oferă părților procesului penal garanții ale drepturilor și intereselor procesuale ale acestora, care, potrivit art. 172 alin. (7) teza a doua din Codul de procedură penală, sunt aplicabile și în cazul audierii specialistului.  … 25.Mai mult, dispozițiile Codului de procedură penală asigură părților procesului penal, atât în etapa urmăririi penale, cât și în etapa judecății, toate garanțiile procesuale necesare apărării intereselor lor legitime, conform calităților procesuale deținute, conferindu-le acestora dreptul de a cunoaște conținutul dosarului în fiecare etapă a procesului penal, de a formula cereri, de a invoca excepții și de a propune administrarea unor noi probe etc. În acest sens, prin Decizia nr. 461 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 900 din 5 octombrie 2020, paragraful 25, Curtea a reținut că în faza de urmărire penală suspectul/inculpatul are, între altele, dreptul de a consulta dosarul, dreptul de a propune administrarea de probe în condițiile prevăzute de lege, de a ridica excepții și de a pune concluzii, dreptul de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale și civile a cauzei; persoana vătămată și partea civilă au dreptul de a propune administrarea de probe de către organele judiciare, de a ridica excepții și de a pune concluzii, precum și dreptul de a adresa întrebări experților, iar partea responsabilă civilmente își exercită drepturile în limitele și în scopul soluționării acțiunii civile (art. 81 și următoarele din Codul de procedură penală). Curtea a reținut că, tot astfel, în cursul procedurii de cameră preliminară, părțile interesate pot formula cereri și excepții privitoare la verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Mai mult, Curtea a constatat că, în acord cu prevederile art. 374 alin. (5), (6) și (9) din Codul de procedură penală, în faza de judecată, președintele întreabă procurorul, părțile și persoana vătămată dacă propun administrarea de probe, iar în cazul în care se propun probe, trebuie să se arate faptele și împrejurările ce urmează a fi dovedite, mijloacele prin care pot fi administrate aceste probe, locul unde se află aceste mijloace, respectiv, în ceea ce privește martorii și experții, identitatea și adresa acestora. Aceasta întrucât, potrivit art. 100 alin. (2) din același cod, „în cursul judecății, instanța administrează probe la cererea procurorului, a persoanei vătămate sau a părților și, în mod subsidiar, din oficiu, atunci când consideră necesar pentru formarea convingerii sale“, sens în care, în procesul de evaluare a probelor, condamnarea se poate dispune doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă [art. 103 alin. (2) din Codul de procedură penală]. Totodată, procurorul, persoana vătămată și părțile pot cere administrarea de probe noi și în cursul cercetării judecătorești, iar după audierea inculpatului, a persoanei vătămate, a părții civile și a părții responsabile civilmente, se procedează la administrarea probelor încuviințate [art. 374 alin. (9) și art. 376 alin. (3) din Codul de procedură penală]. … 26.De asemenea, garanții procesuale ale părților procesului penal în cazul audierii martorului în cursul judecății în primă instanță sunt reglementate și la art. 381 alin. (2) din Codul de procedură penală, ce reglementează dreptul părților de a pune întrebări martorului, mijloc procedural pe care acestea îl pot utiliza în scopul apărării intereselor lor procesuale. Conform normei procesual penale anterior menționate, dacă martorul a fost propus de către procuror, acestuia i se pot pune în mod nemijlocit întrebări de către procuror, inculpat, persoana vătămată, partea civilă, partea responsabilă civilmente, iar în ipoteza în care martorul sau expertul a fost propus de către una dintre părți, i se pot pune întrebări de către aceasta, de către procuror, persoana vătămată și de către celelalte părți. … 27.Așa fiind, maniera de reglementare a soluției legislative criticate asigură garanțiile procesuale specifice dreptului la apărare și dreptului la un proces echitabil al părților procesului penal, acestea beneficiind de mijloacele procesuale necesare pentru a formula argumente pentru a susține sau pentru a contrazice informațiile furnizate conform art. 172 alin. (7) din Codul de procedură penală, potrivit intereselor lor procesuale. Prin urmare, dispozițiile legale criticate sunt în acord cu prevederile art. 21 alin. (3) și ale art. 24 alin. (1) din Constituție.  … 28.Având în vedere toate aceste considerente, Curtea reține că reglementarea dreptului organelor de urmărire penală sau al instanței de judecată de a solicita opiniile unor specialiști, în domenii strict specializate, în scopul înțelegerii probelor este clară, precisă și previzibilă, aceasta neputând fi confundată cu expertiza sau cu constatarea, care constituie procedee probatorii distincte.  … 29.În ceea ce privește sintagma „pentru înțelegerea probelor“ din cuprinsul art. 172 alin. (7) din Codul de procedură penală, aceasta corespunde scopului reglementării normei procesual penale analizate, fiind introdusă de către legiuitor în cuprinsul art. 172 anterior menționat pentru a fi aplicată în ipotezele în care particularitățile cauzelor și, prin urmare, ale probelor administrate vizează domenii strict specializate, iar înțelegerea unor astfel de probe necesită, distinct de concluziile din rapoartele de expertiză sau de constatare, informații specifice care pot fi furnizate doar de către cunoscători ai respectivelor domenii. Așadar, expresia analizată îndeplinește criteriile de claritate, precizie și previzibilitate ce rezultă din dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție, destinatarii legii procesual penale putând să determine, individual sau apelând la consultanță juridică de specialitate, sensul sintagmei criticate. Cu privire la aceste aspecte, Curtea Constituțională a statuat, în jurisprudența sa – spre exemplu, prin Decizia nr. 717 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 23 martie 2016, paragrafele 30 și 31, invocând jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunțată în Cauza S. W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 și 37, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunțată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunțată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 și 93 – că formularea normelor juridice nu poate prezenta o precizie absolută și că una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, a căror interpretare și aplicare depind de practică. S-a arătat, astfel, că oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. S-a reținut, totodată, că nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna și că, deși certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație. S-a constatat, prin urmare, că rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenței ca izvor de drept fiind o componentă necesară și bine înrădăcinată în tradiția legală a statelor membre. … 30.Nu în ultimul rând, sintagma „pentru înțelegerea probelor“ din cuprinsul art. 172 alin. (7) din Codul de procedură penală este în acord cu sensul teleologic al soluției juridice prevăzute prin textul criticat, mai sus analizată. … 31.Referitor la invocarea prevederilor art. 124 alin. (1) din Constituție, Curtea reține că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât reglementează înfăptuirea justiției în numele legii.  … 32.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Vasile-Petre Florea în Dosarul nr. 1.091/338/2017 al Judecătoriei Zărnești și constată că dispozițiile art. 172 alin. (7) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Zărnești și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 20 mai 2021.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește