DECIZIA nr. 320 din 9 iulie 2024

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 30/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 1271 din 17 decembrie 2024
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LACODUL MUNCII (R) 24/01/2003 ART. 74
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEACODUL MUNCII (R) 24/01/2003 ART. 74
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 5REFERIRE LACODUL MUNCII (R) 24/01/2003 ART. 68
ART. 5REFERIRE LACODUL MUNCII (R) 24/01/2003 ART. 74
ART. 5REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 6REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 41
ART. 7REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 53
ART. 8REFERIRE LACODUL MUNCII (R) 24/01/2003 ART. 68
ART. 9REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 10REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 12REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 12REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 12REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ART. 12REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ART. 12REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 41
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 53
ART. 15REFERIRE LADECIZIE 260 06/05/2014
ART. 15REFERIRE LADECIZIE 1658 28/12/2010
ART. 15REFERIRE LADECIZIE 874 25/06/2010
ART. 18REFERIRE LADECIZIE 919 06/07/2011
ART. 18REFERIRE LADECIZIE 198 12/02/2009
ART. 18REFERIRE LACODUL MUNCII (R) 24/01/2003 ART. 68
ART. 18REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ART. 19REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 20REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 20REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 20REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Marian Enache – președinte
Mihaela Ciochină – judecător
Cristian Deliorga – judecător
Dimitrie-Bogdan Licu – judecător
Laura-Iuliana Scântei – judecător
Gheorghe Stan – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Elena-Simina Tănăsescu – judecător
Varga Attila – judecător
Patricia-Marilena Ionea – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, excepție ridicată de Maria Nistor în Dosarul nr. 13.506/3/2020 al Tribunalului București – Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.726D/2020.2.La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită. 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale prin Decizia nr. 453 din 16 septembrie 2014.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 1 octombrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 13.506/3/2020, Tribunalul București – Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii. Excepția a fost ridicată de Maria Nistor cu prilejul soluționării unei cauze având ca obiect contestația formulată împotriva deciziei de concediere. 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia arată că dispozițiile art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât disting între cetățeni în funcție de sectorul de activitate în care sunt angajați. Astfel, dacă pentru salariații din mediul privat se recunosc beneficiile prevederilor art. 68-73 din Codul muncii, aceste beneficii sunt excluse pentru persoanele angajate în instituții și autorități publice. De asemenea, această din urmă categorie de persoane este lipsită de măsurile de protecție socială vizând atenuarea consecințelor concedierii, care constau în acordarea sprijinului pentru modificarea sau reconversia profesională a salariaților concediați. Arată că, asemenea angajaților din mediul privat, a încheiat un contract individual de muncă. 6.De asemenea, consideră că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor art. 41 alin. (2) din Constituție, întrucât persoanele angajate în instituții și autorități publice nu beneficiază de formarea profesională prevăzută de lege. 7.Pentru aceleași motive reținute mai sus, autoarea excepției arată că sunt încălcate și prevederile art. 53 din Constituție. 8.În același timp, susține că dispozițiile art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 creează o discriminare între angajatorii privați și instituțiile sau autoritățile publice, întrucât doar cei dintâi sunt obligați să respecte prevederile art. 68-73 din Legea nr. 53/2003. 9.Tribunalul București – Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că dispozițiile art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 nu contravin prevederilor din Constituție invocate de autoarea excepției. Astfel, nu sunt încălcate prevederile art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, pentru că tratamentul juridic diferit pentru salariații din instituțiile publice și autoritățile publice în raport cu ceilalți salariați din mediul privat este justificat de situația diferită în care se găsesc cele două categorii de salariați. În cazul angajatului din sectorul public, angajatorul este o instituție sau o autoritate publică ce are o schemă de personal prestabilită de obicei de lege, a cărei dimensionare nu este lăsată la aprecierea conducerii. Măsurile de concediere colectivă nu sunt lăsate la latitudinea angajatorului, ci sunt dispuse prin legi, ordonanțe, hotărâri ale Guvernului sau ordine ale miniștrilor. Instanța apreciază că textul legal criticat nu contravine nici prevederilor art. 41 alin. (2) din Constituție, întrucât dispozițiile la care se referă art. 68-73 din Codul muncii reglementează informarea și consultarea salariaților în procedura concedierilor colective. În privința invocării art. 53 din Constituție, instanța constată că aceste norme nu au incidență în planul prezentei excepții de neconstituționalitate, deoarece în cauză nu este vorba despre limitarea exercițiului vreunui drept sau al vreunei libertăți fundamentale.10.În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.11.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:12.Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.13.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, care au următoarea redactare: „Prevederile art. 68-73 nu se aplică salariaților din instituțiile publice și autoritățile publice.“14.Autoarea excepției consideră că dispozițiile de lege criticate contravin următoarelor prevederi din Constituție: art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 41 alin. (2) privind protecția socială a muncii și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți.15.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 au mai fost supuse controlului de constituționalitate în raport cu critici similare celor invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 260 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 8 iulie 2014, paragrafele 14-19, Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile de lege criticate nu contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât instituția concedierii colective, cu tot ceea ce aceasta presupune în înțelesul Codului muncii, nu se poate aplica la nivelul personalului din instituțiile și autoritățile publice, având în vedere situația specifică a acestuia. O atare viziune a fost justificată de faptul că, așa cum Curtea a reținut anterior prin Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, sau Decizia nr. 1658 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 18 ianuarie 2011, cei care sunt angajați în raporturi de muncă în mediul bugetar depind, în mod esențial, din punctul de vedere al sursei din care sunt alimentate salariile/indemnizațiile sau soldele de bugetul public național, de încasările și de cheltuielile din acest buget, dezechilibrarea acestuia putând avea consecințe în ceea ce privește diminuarea cheltuielilor din acest buget. Or, salariile/indemnizațiile/soldele reprezintă astfel de cheltuieli – mai exact, cheltuieli de personal. În schimb, în mediul privat raporturile de muncă sunt guvernate întotdeauna de contractul individual de muncă încheiat între un angajat și un angajator.16.Curtea a precizat însă că cele reținute mai sus nu au semnificația faptului că nu se vor putea lua măsuri de concediere colectivă la nivelul instituțiilor și autorităților publice și nici că eventualele măsuri de concediere colectivă pot fi dispuse de către angajatorul public numai în virtutea propriei voințe și a propriului act de decizie. Din contră, măsurile de concediere colectivă în privința personalului din instituțiile și autoritățile publice al cărui raport de muncă izvorăște în temeiul unui contract individual de muncă se vor putea face doar în baza unor reglementări primare speciale, care vor cuprinde măsuri de acompaniere corespunzătoare, de natură să nu discrimineze această categorie de salariați față de salariații din mediul privat.17.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, cele reținute prin deciziile mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.18.Referitor la critica vizând restrângerea neconstituțională a exercitării dreptului salariaților la măsuri de protecție socială, Curtea reține că autoarea excepției invocă încălcarea dreptului salariaților la formare profesională. Curtea observă însă că nici dispozițiile art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 și nici cele ale art. 68-73 din același act normativ nu conțin reglementări referitoare la formarea profesională, astfel că motivarea excepției de neconstituționalitate nu are nicio legătură cu dispozițiile de lege criticate. Prin urmare, critica de neconstituționalitate referitoare la încălcarea prevederilor art. 41 alin. (2) din Constituție nu poate forma obiectul analizei Curții Constituționale, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 (a se vedea în acest sens Decizia nr. 198 din 12 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 11 martie 2009, sau, în cadrul controlului a priori, Decizia nr. 919 din 6 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 15 iulie 2011).19.În sfârșit, referitor la critica de neconstituționalitate privind încălcarea prevederilor art. 53 din Constituție, Curtea apreciază că aceasta nu este întemeiată, întrucât nu s-a reținut încălcarea niciunui drept ocrotit de Legea fundamentală.20.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Maria Nistor în Dosarul nr. 13.506/3/2020 al Tribunalului București – Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și constată că dispozițiile art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului București – Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 9 iulie 2024.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Patricia-Marilena Ionea
––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x