DECIZIA nr. 319 din 10 mai 2018

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 09/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 839 din 2 octombrie 2018
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 87 28/04/2017
ActulREFERIRE LALEGE 161 19/04/2003
ActulREFERIRE LALEGE 161 19/04/2003 ART. 87
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE 161 19/04/2003 ART. 1
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 1REFERIRE LALEGE 161 19/04/2003 ART. 87
ART. 4REFERIRE LALEGE 161 19/04/2003 ART. 87
ART. 8REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 53
ART. 9REFERIRE LAOUG 49 26/06/2014
ART. 10REFERIRE LADECIZIE 13 19/01/2016
ART. 10REFERIRE LADECIZIE 12 19/01/2016
ART. 10REFERIRE LADECIZIE 347 07/05/2015
ART. 10REFERIRE LADECIZIE 305 28/04/2015
ART. 11REFERIRE LALEGE 161 19/04/2003 ART. 87
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 37
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 37
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 53
ART. 14REFERIRE LALEGE 313 07/12/2015
ART. 14REFERIRE LAOUG 49 26/06/2014
ART. 14REFERIRE LALEGE 1 05/01/2011 ART. 96
ART. 14REFERIRE LALEGE (R) 51 08/03/2006
ART. 14REFERIRE LALEGE 161 19/04/2003 ART. 87
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 120
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 120
ART. 16REFERIRE LADECIZIE 309 05/06/2014
ART. 16REFERIRE LADECIZIE 225 15/02/2011
ART. 17REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 18REFERIRE LADECIZIE 309 05/06/2014
ART. 18REFERIRE LADECIZIE 225 15/02/2011
ART. 19REFERIRE LADECIZIE 3 15/01/2015
ART. 19REFERIRE LADECIZIE 2 15/01/2015
ART. 21REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 21REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 22REFERIRE LALEGE 128 31/05/2017 ART. 1
ART. 22REFERIRE LALEGE 87 28/04/2017
ART. 22REFERIRE LALEGE 87 28/04/2017 ART. 1
ART. 22REFERIRE LADECIZIE 766 15/06/2011
ART. 22REFERIRE LALEGE 161 19/04/2003
ART. 22REFERIRE LALEGE (R) 31 16/11/1990
ART. 23REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 23REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 23REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 23REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 11
ART. 23REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 23REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 20
ART. 23REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 37
ART. 23REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 53
ART. 23REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 120
ART. 23REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 121
ART. 23REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 148
ART. 25REFERIRE LADECIZIE 396 01/10/2013
ART. 25REFERIRE LADECIZIE 1484 03/11/2011
ART. 25REFERIRE LADECIZIE 225 15/02/2011
ART. 25REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ART. 25REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 26REFERIRE LADECIZIE 774 15/12/2016
ART. 26REFERIRE LADECIZIE 114 03/03/2016
ART. 26REFERIRE LADECIZIE 167 17/03/2015
ART. 26REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 26REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 27REFERIRE LADECIZIE 683 20/10/2015
ART. 27REFERIRE LADECIZIE 739 16/12/2014
ART. 27REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 27REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 28REFERIRE LADECIZIE 683 20/10/2015
ART. 28REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 37
ART. 28REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 37
ART. 29REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 120
ART. 29REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 120
ART. 30REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 121
ART. 30REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 121
ART. 31REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 11
ART. 31REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 20
ART. 31REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 11
ART. 31REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 20
ART. 31REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 148
ART. 32REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 53
ART. 32REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 53
ART. 33REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 33REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 33REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 33REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
ART. 33REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 33REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 39 30/01/2024
ActulREFERIT DEDECIZIE 466 13/07/2023
ActulREFERIT DEDECIZIE 375 05/07/2022





Valer Dorneanu – președinte
Marian Enache – judecător
Petre Lăzăroiu – judecător
Mircea Ștefan Minea – judecător
Daniel Marius Morar – judecător
Mona-Maria Pivniceru – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Simona-Maya Teodoroiu – judecător
Varga Attila – judecător
Cristina Cătălina Turcu – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, excepție ridicată de Ion Dinu în Dosarul nr. 1.858/54/2015 al Curții de Apel Craiova – Secția de contencios administrativ și fiscal, și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 427 D/2016.2.La apelul nominal se prezintă, pentru partea Agenția Națională de Integritate, doamna Alexandra Nicolae, consilier juridic cu delegație la dosar. Lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.3.Magistratul-asistent referă că Agenția Națională de Integritate a depus concluzii scrise, prin care solicită respingerea ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate.4.Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 1.304 D/2016, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, excepție ridicată de Dan Viorel Dică în Dosarul nr. 836/ 54/2015 al Curții de Apel Craiova – Secția de contencios administrativ și fiscal.5.La apelul nominal se prezintă, pentru partea Agenția Națională de Integritate, doamna Alexandra Nicolae, consilier juridic cu delegație la dosar. Lipsește autorul excepției și celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.6.Curtea, având în vedere că excepțiile de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 427 D/2016 și nr. 1.304 D/2016 au obiect identic, pune în discuție, din oficiu, conexarea cauzelor. 7.Reprezentantul Agenției Naționale de Integritate și reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor.8.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.304 D/2016 la Dosarul nr. 427 D/2016, care este primul înregistrat.9.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Agenției Naționale de Integritate, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, făcând referire la jurisprudența Curții Constituționale și arătând că nu există elemente noi pentru schimbarea acesteia. Mai arată că excepția nu este motivată cu privire la anumite texte constituționale, iar unele critici privesc interpretarea și aplicarea legii. De altfel, textul de lege criticat a fost abrogat implicit, prin prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 49/2014 privind instituirea unor măsuri în domeniul educației, cercetării științifice și pentru modificarea unor acte normative.10.Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, făcând referire la deciziile nr. 305 din 28 aprilie 2015, nr. 347 din 7 mai 2015, nr. 12 din 19 ianuarie 2016 și nr. 13 din 19 ianuarie 2016.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:11.Prin încheierile din 4 aprilie și 4 iulie 2016, pronunțate în dosarele nr. 1.858/54/2015 și nr. 836/54/2015, Curtea de Apel Craiova – Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției. Excepțiile au fost ridicate de Ion Dinu și de Dan Viorel Dică, în cauze având ca obiect soluționarea contestațiilor formulate împotriva rapoartelor de evaluare întocmite de către Agenția Națională de Integritate, prin care s-a stabilit că autorii au încălcat regimul juridic al incompatibilităților.12.În motivarea excepției de neconstituționalitate, se arată, în esență, că textul de lege criticat este neclar, lăsând la aprecierea inspectorilor Agenției Naționale de Integritate sau a altor persoane posibilitatea de a adăuga la lege, datorită faptului că nu sunt identificate concret instituțiile publice de interes local, din al cărui consiliu de administrație nu pot face parte primarul sau viceprimarul localității respective. De asemenea, legiuitorul nu a făcut niciun fel de distincție cu privire la natura funcțiilor ce pot fi desfășurate în instituții publice și care să genereze starea de incompatibilitate.13.Totodată, autorii arată că textul de lege criticat aduce atingere art. 16 alin. (3) și art. 37 din Constituție, deoarece, prin aplicarea sa, acestora le-a fost încălcat dreptul de a fi ales. De asemenea, se arată că, prin același text, se restrânge „dreptul de a fi primar“, deși nu se regăsesc în niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 53 din Legea fundamentală. 14.Autorii mai apreciază, în esență, că art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 aduce atingere art. 120 din Constituție, din perspectiva încălcării obligației primarilor de a rezolva treburile publice, atât timp cât sunt împiedicați să participe la ședințele consiliilor de administrație ale instituțiilor publice de interes local, pentru a cunoaște și ajuta la rezolvarea problemelor de ordin administrativ cu care se confruntă acestea. Textul de lege criticat nu este corelat cu art. 96 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2014, și nici cu cele aduse prin Legea nr. 313/2015 pentru modificarea Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, prin ambele modificându-se regimul incompatibilităților.15.Reglementarea încalcă principiul proporționalității, așa cum acesta a fost reglementat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în raport cu scopul legii, respectiv acela de a înlătura cauzele și condițiile care determină corupția. Calitatea de reprezentant al unei unități administrativ-teritoriale, în consiliul de administrație al unei instituții de învățământ, nu se poate subsuma scopului legii, așa cum a fost anterior precizat.16.Curtea de Apel Craiova – Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând cele reținute prin deciziile Curții Constituționale nr. 225 din 15 februarie 2011 și nr. 309 din 5 iunie 2014.17.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.18.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, făcând referire la deciziile Curții Constituționale nr. 225 din 15 februarie 2011 și nr. 309 din 5 iunie 2014.19.Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituționale, făcând referire la punctul său de vedere, reținut în deciziile Curții Constituționale nr. 2 și 3 din 15 ianuarie 2015.20.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse de Agenția Națională de Integritate, concluziile reprezentantului Agenției Naționale de Integritate și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:21.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.22.Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum este reținut în încheierile de sesizare a Curții Constituționale, îl constituie prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, cu modificările și completările ulterioare. Aceste dispoziții aveau, la data sesizării Curții Constituționale, următorul cuprins: „(1) Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu: […] d) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație ori cenzor sau orice funcție de conducere ori de execuție la societățile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, la regiile autonome de interes național sau local, la companiile și societățile naționale, precum și la instituțiile publice“. Ulterior sesizării, partea introductivă a art. 87 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 a fost modificată prin articolul unic pct. 4 din Legea nr. 87/2017 pentru modificarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 2 mai 2017, iar art. 87 alin. (1) lit. d) a fost modificat prin articolul unic pct. 2 din Legea nr. 128/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 7 iunie 2017. În prezent, dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 au următorul cuprins: „Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcții sau calități: […] d) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație ori cenzor sau orice funcție de conducere ori de execuție la societățile reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, la regiile autonome de interes național, la companiile și societățile naționale, precum și la instituțiile publice, cu excepția reprezentanților în adunarea generală a acționarilor la societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a membrilor în consiliile de administrație ale unităților și instituțiilor de învățământ de stat sau confesionale și ale spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale sau a altor reprezentanți ai instituțiilor publice din subordinea unităților administrativ-teritoriale sau la care unitatea administrativ-teritorială pe care o conduce deține participație“. Ținând seama de jurisprudența Curții Constituționale, concretizată în Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit căreia „sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare“, Curtea constată că obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 87/2017.23.În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate aduc atingere dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5), în componenta sa referitoare la claritatea și previzibilitatea legii, art. 16 alin. (3) referitor la condițiile de ocupare a funcțiilor și demnităților publice, art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 37 referitor la dreptul de a fi ales, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 120 referitoare la principiile de bază ale administrației publice locale, art. 121 referitor la autoritățile comunale și orășenești și art. 148 alin. (2) și (4) privind integrarea în Uniunea Europeană.24.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că problema incompatibilităților privind aleșii locali a mai fost supusă controlului de constituționalitate, aceasta statuând, cu valoare de principiu, că reglementarea reprezintă o măsură necesară pentru asigurarea transparenței în exercitarea funcțiilor publice și în mediul de afaceri, precum și pentru prevenirea și combaterea corupției, măsură ce are ca scop garantarea exercitării cu imparțialitate a funcțiilor publice.25.Curtea a constatat că instituirea unei astfel de reglementări este impusă de necesitatea asigurării îndeplinirii cu obiectivitate, de către persoanele care exercită o demnitate publică sau o funcție publică de autoritate, a atribuțiilor ce le revin potrivit Constituției, în deplină concordanță cu principiile imparțialității, integrității, transparenței deciziei și supremației interesului public. De asemenea, instanța de contencios constituțional a reținut că încetarea mandatului intervine în temeiul legii, în situația în care alesul local aflat în stare de incompatibilitate nu renunță la una dintre cele două funcții sau calități incompatibile, în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcție (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 225 din 15 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 28 aprilie 2011, Decizia nr. 1.484 din 10 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 895 din 16 decembrie 2011, și Decizia nr. 396 din 1 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 19 noiembrie 2013).26.Referitor la criticile privind încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituție, privind claritatea și previzibilitatea legii, Curtea observă că autorii își formulează critica din perspectiva modului în care inspectorii Agenției Naționale de Integritate aplică textul de lege criticat. Or, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, stabilirea în concret a stării de incompatibilitate a alesului local revine instanței judecătorești, care, cu prilejul soluționării acțiunii formulate împotriva raportului de evaluare, întocmit de Agenția Națională de Integritate, analizează particularitățile fiecărei spețe, în lumina dispozițiilor legale incidente în materie, astfel încât soluția pronunțată să corespundă scopului legii, de asigurare a imparțialității și protejare a interesului social (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 167 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 12 iunie 2015, paragraful 27, Decizia nr. 114 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 369 din 13 mai 2016, paragraful 21, și Decizia nr. 774 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 16 martie 2017, paragraful 27).27.În ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la art. 16 alin. (3) din Constituție prin Decizia nr. 683 din 20 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 10 februarie 2016, paragraful 17, Curtea a constatat că dispozițiile de lege criticate nu sunt de natură a afecta acest principiu constituțional, având în vedere faptul că demnitățile și funcțiile publice se exercită în condițiile legii, iar acestea îi vizează în egală măsură pe toți cei aflați într-o atare situație, fără deosebire pe criterii de gen. Totodată, prin Decizia nr. 739 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 124 din 18 februarie 2015, paragraful 30, Curtea a reținut că înlăturarea incompatibilității depinde de voința celui ales, care poate opta pentru una dintre cele două calități incompatibile.28.Referitor la invocarea prevederilor constituționale ale art. 37, Curtea a reținut, cu valoare de principiu, prin Decizia nr. 683 din 20 octombrie 2015, paragraful 18, că normele ce reglementează incompatibilități nu aduc atingere dreptului de a fi ales, întrucât persoanele care ocupă funcțiile publice, pentru care s-au stabilit incompatibilități, au fost alese prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, în condițiile stabilite de legea pentru alegerea autorităților administrației publice locale.29.Dispozițiile art. 120 din Constituție, referitoare la principiile de bază ale administrației publice locale, nu au incidență în cauză.30.În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea art. 121 alin. (2) din Legea fundamentală, Curtea reține că, potrivit acestuia, primarii rezolvă treburile publice din comune și din orașe – ca autorități administrative autonome, în condițiile legii. Or, textul de lege criticat se încadrează în sintagma „în condițiile legii“, instituind condiții referitoare la exercitarea funcției de primar.31.Curtea observă că autorii critică încălcarea principiului proporționalității, invocând generic prevederile art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului și art. 148 alin. (2) și (4) privind integrarea în Uniunea Europeană din Constituție, precum și „jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului“, fără a identifica însă dreptul prevăzut de textele constituționale a cărui restrângere ar conduce la această încălcare. Din această perspectivă, Curtea reține că nu se poate substitui autorilor excepției, în ceea ce privește motivarea acesteia. 32.În final, Curtea constată că dispozițiile art. 53 din Constituție nu au incidență în cauză.33.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ion Dinu și de Dan Viorel Dică, în dosarele nr. 1.858/54/2015 și nr. 836/54/2015 ale Curții de Apel Craiova – Secția de contencios administrativ și fiscal, și constată că dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 87/2017 pentru modificarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Craiova – Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 10 mai 2018.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Cristina Cătălina Turcu
––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x