DECIZIA nr. 317 din 9 iulie 2024

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 04/01/2025


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 1326 din 30 decembrie 2024
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 263 16/12/2010 ART. 162
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE 263 16/12/2010 ART. 162
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 3REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 47
ART. 6REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 6REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 7REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 9REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 9REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 9REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ART. 9REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ART. 9REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 9REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 11REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 11REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 11REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 47
ART. 11REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 135
ART. 12REFERIRE LALEGE 263 16/12/2010
ART. 13REFERIRE LAHG 257 20/03/2011
ART. 13REFERIRE LANORMA 20/03/2011 ART. 76
ART. 13REFERIRE LALEGE 263 16/12/2010 ART. 158
ART. 14REFERIRE LALEGE 263 16/12/2010 ART. 158
ART. 15REFERIRE LACODUL MUNCII (R) 24/01/2003 ART. 16
ART. 15REFERIRE LACODUL MUNCII 25/08/2001 ART. 64
ART. 16REFERIRE LADECRET 92 16/04/1976
ART. 16REFERIRE LADECRET 92 16/04/1976 ART. 1
ART. 16REFERIRE LADECRET 92 16/04/1976 ART. 15
ART. 16REFERIRE LADECRET 92 16/04/1976 ART. 16
ART. 16REFERIRE LADECRET 92 16/04/1976 ART. 17
ART. 17REFERIRE LADECRET 92 16/04/1976 ART. 15
ART. 19REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 19REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 19REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ART. 19REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 19REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 19REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 19REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Marian Enache – președinte
Mihaela Ciochină – judecător
Cristian Deliorga – judecător
Dimitrie-Bogdan Licu – judecător
Laura-Iuliana Scântei – judecător
Gheorghe Stan – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Elena-Simina Tănăsescu – judecător
Varga Attila – judecător
Patricia-Marilena Ionea – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 162 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în măsura în care se interpretează că acestea exclud orice alt mijloc de dovedire a salariilor, cu excepția carnetului de muncă și a actelor doveditoare. Excepția a fost ridicată de Victor Diaconu în Dosarul nr. 1.407/110/117 al Curții de Apel Bacău – Secția I civilă și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.299D/2020.2.La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că soluția legislativă criticată se circumscrie prevederilor art. 47 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora stabilirea condițiilor de acordare a dreptului la pensie este de competența exclusivă a legiuitorului, inclusiv modalitatea de calcul al cuantumului dreptului la pensie.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 23 iunie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 1.407/110/2017, Curtea de Apel Bacău – Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 162 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în măsura în care se interpretează că exclud orice alt mijloc de dovedire a salariilor, cu excepția carnetului de muncă și a actelor doveditoare. Excepția a fost ridicată de Victor Diaconu într-o cauză având ca obiect cererea de reconstituire a vechimii în muncă.5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că dispozițiile de lege criticate, care stabilesc că, în situațiile în care în carnetul de muncă sau în alte acte doveditoare nu sunt înregistrate drepturile salariale, se utilizează salariul minim pe țară, în vigoare în perioada respectivă, nu permit folosirea martorilor pentru a dovedi faptul că a lucrat în aceleași condiții de muncă în care au lucrat aceștia și că a beneficiat de același salariu. Astfel, în temeiul art. 162 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, i se va stabili o pensie cu un cuantum mai mic decât al foștilor colegi de muncă, fiind discriminat în raport cu aceștia. Consideră că i se încalcă dreptul la pensie și se contravine principiului respectării demnității umane. Totodată, susține că este încălcat dreptul de acces liber la justiție, în condițiile în care textul de lege criticat exclude orice alt mijloc de dovedire a salariilor primite într-o anumită perioadă ce nu se regăsește în carnetul de muncă, deși obiectiv este imposibil să le dovedească, arhiva fostului angajator fiind arsă parțial.6.Curtea de Apel Bacău – Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, fiind încălcate prevederile art. 16 alin. (1) și ale art. 21 din Constituție în măsura în care art. 162 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 se interpretează în sensul că elimină orice mijloc de dovedire a salariului, cu excepția înscrisurilor, excluzând proba cu martori și/sau prezumții, deși reclamatul nu poate dovedi, în mod obiectiv – întrucât arhiva societății la care a lucrat a fost parțial arsă – drepturile salariale cu adeverință emisă de angajator. În contextul în care persoana care îndeplinește condițiile de pensionare nu poate prezenta o adeverință care să cuprindă propriile drepturi salariale, casa județeană de pensii nu va putea lua în considerare în niciun caz, într-o procedură administrativă, un carnet de muncă sau o adeverință emisă unui alt salariat, chiar având aceeași funcție, coleg cu autorul excepției. Astfel, acesta din urmă se vede în situația în care este discriminat față de colegul său care are consemnate în carnetul de muncă/adeverință veniturile, cei doi încasând drepturile de pensie în mod diferit, unul conform celor consemnate în carnet/adeverință, celălalt potrivit salariului minim. Curtea apreciază că nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă pentru care legiuitorul ar fi dorit să limiteze la înscrisuri probarea salariilor încasate de fostul angajat, fiindu-i îngrădit astfel dreptul la justiție, de vreme ce instanța nu ar putea stabili salariile încasate, în urma administrării și a altor probe.7.În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.8.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9.Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.10.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 162 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010. Dispozițiile de lege criticate au următoarea redactare: „În situațiile în care, pentru o anumită perioadă care constituie stagiu de cotizare, în carnetul de muncă sau în alte acte doveditoare nu sunt înregistrate drepturile salariale, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează salariul minim pe țară, în vigoare în perioada respectivă.“ 11.Autorul excepției consideră că dispozițiile de lege criticate sunt contrare următoarelor prevederi constituționale: art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la accesul liber la justiție, art. 47 alin. (2) privind dreptul la pensie și art. 135 alin. (2) lit. f) referitor la obligația statului de a crea condițiile necesare pentru creșterea calității vieții.12.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile de lege criticate fac parte din dispozițiile tranzitorii ale Legii nr. 263/2010 care reglementează situația persoanelor care nu au înregistrate în carnetul de muncă sau în alte acte doveditoare drepturile salariale, stabilind că, în acest caz, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează salariul minim pe țară, în vigoare în perioada în care au fost obținute acele drepturi salariale.13.Curtea observă că, în concepția Legii nr. 263/2010, dovada îndeplinirii condițiilor pentru acordarea dreptului la pensie se face cu documentele prevăzute de lege. În acest sens, art. 76 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 28 martie 2011, enumeră actele care sunt necesare în vederea acordării dreptului la pensie. În mod asemănător, dovada vechimii în muncă realizate în grupa I sau a II-a de muncă se realizează prin înscrisuri, respectiv prin înregistrările din cartea de muncă ori prin adeverințe eliberate de către angajatori sau deținătorii legali de arhive [art. 158 alin. (3^1) și (3^2) din Legea nr. 263/2010] în baza unor documente verificabile, așa cum sunt acestea definite de art. 158 alin. (5) din aceeași lege.14.În același sens, dispozițiile art. 159 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 prevăd că pentru perioadele care constituie vechime în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la data de 1 aprilie 2001, precum și pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare și perioada suplimentară la vechimea în muncă acordată pentru perioadele realizate în grupele I și a II-a, în baza legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, respectiv pentru perioadele realizate în condiții speciale și condiții deosebite de muncă, dovada vechimii în muncă, a timpului util la pensie pentru agricultori și a duratei de asigurare, realizată până la data de 1 aprilie 2001, se face cu carnetul de muncă, carnetul de asigurări sociale sau cu alte acte prevăzute de lege.15.Prin urmare, Curtea reține că, potrivit Legii nr. 263/2010, dovada îndeplinirii condițiilor pentru obținerea dreptului la pensie se realizează exclusiv prin înscrisuri. Această cerință răspunde imperativului asigurării certitudinii și preciziei datelor necesare pentru a stabili atât existența, cât și condițiile concrete în care asiguratul a realizat stagiul cotizare, date potrivit cărora se va acorda dreptul la pensie. Mai mult, se reține că, în cazul raporturilor de muncă, dovada actelor juridice în temeiul cărora se desfășoară munca – contractul individual de muncă – se realizează prin înscrisuri. Atât în temeiul legislației anterioare, respectiv al dispozițiilor art. 64 alin. (1) din Codul Muncii al României, publicat în Buletinul Oficial nr. 140 din 1 decembrie 1972, cât și potrivit dispozițiilor actuale ale art. 16 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, se prevede obligația încheierii unui contract de muncă în formă scrisă, în prezent această formă fiind cerută doar ad probationem. Prin urmare, existența acestor raporturi juridice nu ar putea fi dovedită în altă formă decât cea permisă de lege.16.În ceea ce privește cauza în cadrul căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate, Curtea observă însă că în perioada pentru care autorul excepției solicită reconstituirea vechimii în muncă au fost incidente dispozițiile Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, publicat în Buletinul Oficial nr. 37 din 26 aprilie 1976, care prevedea, în art. 1, că actul oficial prin care se dovedesc vechimea în muncă, vechimea neîntreruptă în muncă, vechimea neîntreruptă în aceeași unitate, vechimea în funcție, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de muncă cu condiții deosebite, retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta este carnetul de muncă. În cazul în care arhivele care conțineau datele care se înscriau în carnetele de muncă erau distruse, dispozițiile art. 1417 din Decretul nr. 92/1976 prevedeau posibilitatea reconstituirii activității care s-a depus pe baza unui contract de muncă, a funcției, a meseriei sau a specialității printr-o anchetă realizată de o comisie.17.În speță, în urma reconstituirii vechimii în muncă potrivit art. 15 din Decretul nr. 92/1976, s-a stabilit vechimea în muncă a autorului excepției în perioada 18 martie 1985-31 mai 1996, fără a i se menționa însă salariul încasat. Stabilirea acestei vechimi s-a realizat de comisia de reconstituire prin audierea ca martori a unor colegi de serviciu care au lucrat pe aceeași funcție și în aceeași perioadă cu autorul excepției, având același salariu, iar instanța de fond a apreciat că înscrisurile care dovedesc veniturile salariale ale acestor persoane constituie acte doveditoare ce pot fi avute în vedere la stabilirea drepturilor salariale ale autorului excepției de neconstituționalitate.18.Față de cele reținute mai sus, Curtea apreciază că, în realitate, critica formulată de autorul excepției se circumscrie unor aspecte ce țin de modul de interpretare și aplicare a legii în speță, ce revin în exclusivitate competenței instanței de judecată și care excedează competenței Curții Constituționale.19.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 13, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 162 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepție ridicată de Victor Diaconu în Dosarul nr. 1.407/110/117 al Curții de Apel Bacău – Secția I civilă.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Bacău – Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 9 iulie 2024.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Patricia-Marilena Ionea

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x