DECIZIA nr. 314 din 9 iunie 2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (4) din Codul penal și ale art. 245 pct. 18 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepție ridicată de Liviu Costel Scarlat în Dosarul nr. 6.808/180/2016 al Judecătoriei Bacău – Secția penală, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 333 D/2018. … 2.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, întrucât autorul critică, în realitate, aplicarea legii penale mai favorabile, aspect care este de competența instanțelor judecătorești. Sunt invocate Deciziile Curții Constituționale nr. 147 din 12 martie 2015 și nr. 500 din 17 iunie 2018. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 2 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 6.808/180/2016, Judecătoria Bacău – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 155 alin. (4) din Codul penal și ale art. 245 pct. 18 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepție ridicată de Liviu Costel Scarlat într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăției autorului excepției pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri private. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile art. 245 pct. 18 din Legea nr. 187/2012, prin care termenul prescripției speciale a răspunderii penale, prevăzut la art. 155 alin. (4) din Codul penal, a fost majorat de la o dată și jumătate la dublul termenului prevăzut la art. 154 din Codul penal, încalcă principiul neretroactivității legii, făcând ca legea procesual penală nouă să fie aplicabilă unei situații de fapt existente anterior intrării sale în vigoare și încălcând, în acest fel, principiul tempus regit actum. Se arată că prescripția răspunderii penale este o instituție atât de drept material, cât și de drept procesual și că acest din urmă aspect implică aplicarea legii procesuale penale numai pentru viitor, și niciodată extraactiv, unor raporturi juridice de drept penal născute în trecut sau unor acte procesual penale efectuate în trecut, acte juridice care nu mai pot fi desfăcute prin legea nouă, întrucât își păstrează valabilitatea originară și toate efectele legale. Se arată că, pentru aceste motive, dispozițiile art. 155 alin. (4) din Codul penal și ale art. 245 pct. 18 din Legea nr. 187/2012 încalcă regulile fundamentele de drept privind aplicarea în timp a legii procesual penale și principiul legalității procesului penal, conferind, la momentul conflictului de legi în timp, un caracter inaccesibil și imprevizibil normei procesual penale vechi. Or, se susține că dispozițiile legale care încalcă dreptul la libertate și la siguranță trebuie să fie accesibile și previzibile. Se arată că, în cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate, aplicarea legii penale mai favorabile ar avea ca efect îngreunarea situației inculpatului, din perspectiva incidenței instituției prescripției speciale. Se face trimitere atât la jurisprudența Curții Constituționale și la cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, cât și la doctrina referitoare la standardele de calitate a legii, arătându-se că, pentru motivele mai sus invocate, prevederile art. 155 alin. (4) din Codul penal, prin raportare la dispozițiile art. 245 pct. 18 din Legea nr. 187/2012, sunt lipsite de claritate, precizie și previzibilitate. … 6.Judecătoria Bacău – Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se susține că modificarea prevederilor art. 155 alin. (4) din Codul penal, prin dispozițiile art. 245 pct. 18 din Legea nr. 187/2012, în sensul majorării termenului prescripției speciale a răspunderii penale, față de cel prevăzut în forma inițială a Codului penal, a fost determinată de reglementarea unor limite speciale mai mici ale pedepselor în cazul majorității infracțiunilor prevăzute în același cod. Se susține că, pentru acest motiv, modificarea legislativă criticată are ca scop asigurarea rolului preventiv al instituției prescripției răspunderii penale. Se arată că dreptul se adaptează, în mod continuu, la realitatea socială, iar existența unei reglementări anterioare conform căreia termenul prescripției speciale era mai mic nu este de natură a încălca standardele de calitate a legii. Se face trimitere la Codul penal din 1936, care prevedea un termen al prescripției speciale similar. … 7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 8.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 10.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 155 alin. (4) din Codul penal și ale art. 245 pct. 18 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, care au următorul cuprins:– Art. 155 alin. (4): „Termenele prevăzute la art. 154, dacă au fost depășite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni.“; … – Art. 245 pct. 18 din Legea nr. 187/2012: „La articolul 155, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins: «(4) Termenele prevăzute la art. 154, dacă au fost depășite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni.»“ …  … 11.Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) cu privire la calitatea legii, ale art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivității legii, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în fața legii și ale art. 24 alin. (1) cu privire la dreptul la apărare. … 12.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile art. 155 alin. (4) din Codul penal au mai făcut obiectul unor excepții de neconstituționalitate, prin raportare la critici similare, fiind pronunțate, în acest sens, Decizia nr. 147 din 12 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 14 mai 2015, prin care a respins, ca inadmisibile, excepțiile de neconstituționalitate invocate. … 13.Prin Decizia nr. 147 din 12 martie 2015, precitată, paragrafele 16-26, Curtea a reținut că dispozițiile art. 155 alin. (4) din Codul penal reglementează prescripția specială, fiind identice cu prevederile art. 124 din Codul penal din 1969, așa cum acestea au fost modificate prin art. I pct. 3 din Legea nr. 63/2012 pentru modificarea și completarea Codului penal al României și a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 258 din 19 aprilie 2012, care au schimbat termenul prescripției speciale, prevăzut la art. 124 din Codul penal din 1969, de la o dată și jumătate la dublul termenului de prescripție prevăzut la art. 122 din Codul penal din 1969. … 14.S-a constatat, prin aceeași decizie, că prevederile art. 124 din Codul penal din 1969 au fost supuse controlului de constituționalitate, în urma sesizării instanței de contencios constituțional, direct de către Avocatul Poporului, cu excepția de neconstituționalitate având acest obiect și că prin Decizia nr. 1.092 din 18 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 124 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu împiedică aplicarea legii penale mai favorabile faptelor săvârșite sub imperiul legii vechi. Prin Decizia nr. 1.092 din 18 decembrie 2012, precitată, Curtea a reținut că art. 124 din Codul penal din 1969 nu dispunea nimic cu privire la conflictul de legi în timp și că nici nu era nevoie de o asemenea reglementare, deoarece împlinirea termenului de prescripție specială începea să curgă, indiferent de câte întreruperi ar fi intervenit, de la data săvârșirii faptei și se împlinea, în acord cu principiul legii penale mai favorabile, la data prevăzută de aceasta. Prin urmare, câtă vreme prescripția specială era o cauză care înlătura răspunderea penală, era evident că împlinirea sa sub imperiul legii vechi era mai favorabilă decât împlinirea prevăzută de legea nouă, deoarece aceasta din urmă mărea intervalul de timp în care se putea aplica o pedeapsă. Altfel spus, Curtea a constatat că termenul de prescripție specială prevăzut înainte de modificarea art. 124 din Codul penal din 1969 prin art. I pct. 3 din Legea nr. 63/2012 avea valențe constituționale în măsura în care ultraactiva, aplicându-se faptelor comise sub imperiul său și care nu fuseseră judecate definitiv până la data intrării în vigoare a legii modificatoare. S-a arătat, totodată, că termenul de prescripție specială prevăzut de art. 124 din Codul penal din 1969, în forma sa modificată, este constituțional în măsura în care se aplică numai faptelor săvârșite sub imperiul noii soluții legislative. În concluzie, Curtea a constatat că normele legale criticate erau constituționale în măsura în care nu împiedicau aplicarea legii penale mai favorabile faptelor săvârșite sub imperiul legii vechi. … 15.Pe de altă parte, Curtea a reținut că, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, a constatat că dispozițiile art. 5 din Codul penal care reglementează aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile. S-a reținut, în acest sens, că interpretarea potrivit căreia legea penală mai favorabilă presupune aplicarea instituțiilor autonome mai favorabile este de natură să înfrângă exigențele constituționale, deoarece s-ar rupe legătura organică dintre instituțiile de drept penal aparținând fiecărei legi succesive, cu consecința directă a schimbării conținutului și sensului actelor normative adoptate de către legiuitor. Curtea a observat că noțiunea de instituție autonomă nu este reglementată în niciunul dintre cele două coduri penale și nici în legea de aplicare a actualului Cod penal. Așa fiind, chiar dacă în limbajul juridic curent utilizarea noțiunii de instituție autonomă pentru anumite categorii juridice este acceptată, caracterul autonom al acesteia, astfel cum acesta este susținut în doctrină și practica judiciară, presupune că ea are o existență de sine stătătoare și nu depinde de ansamblul normativ în care este integrată pentru a-și îndeplini finalitatea. Or, o atare concluzie este inadmisibilă, întrucât nu se poate reține că o normă din Codul penal care reglementează cu privire la o anumită instituție de drept penal (recidivă, concurs de infracțiuni, prescripție etc.) este independentă de legea căreia îi aparține. Această distincție are o deosebită importanță pentru înțelegerea conceptului de lege, pentru că numai așa se poate oferi noțiunii de „lege penală mai favorabilă“ un înțeles constituțional. … 16.În continuare, prin Decizia nr. 147 din 12 martie 2015, Curtea a constatat că legiuitorul a definit în art. 173 din Codul penal noțiunea de lege penală ca fiind „orice dispoziție cu caracter penal cuprinsă în legi organice, ordonanțe de urgență sau alte acte normative care la data adoptării lor aveau putere de lege“, ceea ce nu echivalează cu împrejurarea că acele dispoziții sunt legi, ci doar cu faptul că sunt norme distincte care aparțin legii și au forța acesteia, și că, prin urmare, Codul penal constituie o lege unitară, asemenea norme fiind prevăzute și în legile speciale care reglementează alte relații sociale, dar stabilesc, totodată, și fapte care constituie infracțiuni (cum ar fi infracțiunile reglementate de legislația vamală, fiscală etc.). S-a arătat, astfel, că prin combinarea dispozițiilor penale din mai multe legi succesive se creează, pe cale judiciară, o a treia lege care neagă rațiunea de politică penală concepută de legiuitor. Având în vedere aceste argumente, Curtea a considerat că numai interpretarea prevederilor art. 5 din Codul penal în sensul că legea penală mai favorabilă se aplică în ansamblul ei este singura care poate înlătura viciul de neconstituționalitate. … 17.Prin aceeași decizie, Curtea a constatat că împrejurarea că, anterior apariției noului Cod penal, Curtea Constituțională a sancționat punctual un înțeles contrar principiului legii penale mai favorabile în cazul unor instituții de drept penal material (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.092 din 18 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013, referitoare la prescripția specială, Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011 – referitoare la acordul de recunoaștere a vinovăției) nu contravine argumentelor de mai sus, deoarece, în acele decizii, norma mai favorabilă s-a integrat în cuprinsul aceluiași act normativ, nefiind modificată viziunea de ansamblu a reglementării. Astfel, legea de modificare a termenului de prescripție specială (art. I pct. 3 din Legea nr. 63/2012) a fost încorporată în legea de bază (respectiv Codul penal din 1969), pierzându-și identitatea și integrându-se deplin în filosofia de ansamblu a reglementării existente. Situația este în mod vădit diferită în cazul succesiunii în timp a două coduri penale, întrucât într-o atare ipoteză se schimbă opțiunea puterii legislative cu privire la însăși filosofia politicii penale. Această nouă concepție nu putea nicidecum să aibă în vedere posibilitatea îmbinării dispozițiilor celor două legi pentru a obține o a treia lege (lex tertia). … 18.Totodată, Curtea a constatat că, de fapt, critica de neconstituționalitate a dispozițiilor care reglementează întreruperea cursului prescripției speciale vizează aplicarea acesteia de către instanțele judecătorești, prin prisma principiului legii penale mai favorabile, reglementat la art. 15 alin. (2) din Constituție, argumentele expuse în susținerea neconstituționalității art. 155 alin. (4) din Codul penal făcând referire, în mod comparativ, la considerentele reținute în argumentarea neconstituționalității art. 124 din Codul penal din 1969. … 19.Curtea a reținut, de asemenea, că, în timp ce neconstituționalitatea dispozițiilor art. 124 din Codul penal din 1969 a avut în vedere aplicarea acestora în timp, în urma modificării lor prin art. I pct. 3 din Legea nr. 63/2012, iar această operațiune legislativă a fost realizată în cadrul aceluiași act normativ, respectiv Codul penal din 1969, actuala critică privește aplicarea succesivă a dispozițiilor din două legi penale diferite, respectiv Codul penal din 1969 și Codul penal în vigoare. În acest din urmă caz, instanțele sunt chemate să facă aplicarea celor reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 și să procedeze la determinarea legii penale mai favorabile în ansamblu. Astfel, în fiecare situație tranzitorie în parte, instanțele competente sunt obligate să aleagă dintre cele două acte normative anterior referite legea mai favorabilă pentru persoanele trimise în judecată în cauzele deduse judecății. Dacă instanțele apreciază că este mai favorabil Codul penal din 1969, atunci Decizia nr. 1.092 din 18 decembrie 2012 este aplicabilă în ceea ce privește prescripția specială. Dacă însă este considerat ca fiind mai favorabil Codul penal intrat în vigoare la 1 februarie 2014, atunci vor fi aplicate prevederile art. 155 alin. (4) din acest cod, ce nu pot fi disociate de reglementarea de ansamblu. … 20.Curtea a reținut că, de altfel, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile în astfel de situații au fost arătate prin Decizia nr. 1.092 din 18 decembrie 2012. Cu acea ocazie, Curtea a reținut că pentru identificarea concretă a legii penale mai favorabile trebuie avute în vedere o serie de criterii care tind fie la înlăturarea răspunderii penale ori a consecințelor condamnării, fie la aplicarea unei pedepse mai mici. Aceste elemente de analiză vizează în primul rând condițiile de incriminare, apoi cele de tragere la răspundere penală și, în sfârșit, criteriul pedepsei. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat că „Determinarea caracterului «mai favorabil» are în vedere o serie de elemente, cum ar fi: cuantumul sau conținutul pedepselor, condițiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influența circumstanțelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă etc. Așa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penală, cât și condițiile referitoare la pedeapsă. Cu privire la aceasta din urmă pot exista deosebiri de natură (o lege prevede ca pedeapsă principală amenda, iar alta închisoarea), dar și deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsă și, evident, la modalitatea stabilirii acestora în mod concret“. Cât privește determinarea concretă a legii penale mai favorabile, Curtea Constituțională a statuat că „aceasta vizează aplicarea legii, și nu a dispozițiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea și din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, în pofida dispozițiilor art. 61 din Constituție, ar permite judecătorului să legifereze“ (Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011) … 21.Prin urmare, Curtea reține că, în realitate, critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 155 alin. (4) din Codul penal are în vedere aplicarea legii penale mai favorabile de către instanțele de judecată și, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale în materie, potrivit căreia acest aspect excedează competenței Curții, fiind atributul exclusiv al instanțelor judecătorești, excepția de neconstituționalitate urmează a fi respinsă ca inadmisibilă (a se vedea Decizia nr. 357 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2011, și Decizia nr. 449 din 16 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 818 din 10 noiembrie 2014). … 22.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina schimbarea acestei jurisprudențe, atât soluția, cât și considerentele deciziilor mai sus invocate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. … 23.Curtea constată că argumentele reținute prin decizia mai sus invocată sunt aplicabile și prevederilor art. 245 pct. 18 din Legea nr. 187/2012, prin care dispozițiile art. 155 alin. (4) din Codul penal au fost modificate, în sensul extinderii termenului de prescripție specială de la o dată și jumătate, la dublul termenului de prescripție prevăzut la art. 154 din Codul penal. … 24.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (4) din Codul penal și ale art. 245 pct. 18 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepție ridicată de Liviu Costel Scarlat în Dosarul nr. 6.808/180/2016 al Judecătoriei Bacău – Secția penală.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Bacău – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 9 iunie 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește