DECIZIA nr. 311 din 8 mai 2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (7) și (9) și art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Gabriela Baltag în Dosarul nr. 153/43/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal, și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.041D/2017. … 2.La apelul nominal răspunde autoarea excepției de neconstituționalitate, personal și asistată de avocat Corneliu-Liviu Popescu, din cadrul Baroului București, cu împuternicire avocațială la dosar. Lipsește partea Consiliul Superior al Magistraturii. Procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Având cuvântul, avocatul autoarei excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile art. 29 alin. (7) și (9) din Legea nr. 317/2004 sunt neconstituționale, sub două aspecte: lipsa de claritate și încălcarea accesului la justiție și a dreptului la o cale de atac. În acest sens, arată că dispozițiile Legii nr. 317/2004 prevăd că hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii – ce vizează drepturile și cariera magistraților, altele decât cele pronunțate în materie disciplinară, pot fi atacate cu contestație la Înalta Curte de Casație și Justiție. Însă, Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor prevede că aceste hotărâri pot fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție. Astfel, două legi stabilesc două căi de atac diferite, recurs și contestație, pentru același tip de hotărâri, ceea ce înseamnă că dispozițiile de lege criticate sunt neclare, deoarece persoana interesată nu știe ce cale să aleagă pentru a ajunge în justiție. Pe de altă parte, dispozițiile art. 29 din Legea nr. 317/2004 nu prevăd dacă această contestație este o cale de atac, dacă aceasta este devolutivă, dacă privește și aspecte de fapt sau doar de drept sau ce soluții poate pronunța instanța. Susține că, în cazul judecării acestei contestații, nu se pot aplica nici regulile de la apel, nici regulile de la recurs. Legiuitorul nu detaliază aspectele cu privire la judecarea contestației și, câtă vreme norma de lege este neclară, accesul la justiție nu este unul real, ci doar iluzoriu. Totodată, susține că dispozițiile de lege criticate încalcă și art. 129 din Constituție, deoarece prevăd că hotărârea pronunțată în contestație este definitivă. Astfel, deși se numește contestație, aceasta nu e o cale de atac, ci un mod de sesizare pentru prima dată a instanței judecătorești. Or, art. 129 din Constituție prevede dreptul de a avea o cale de atac, „în condițiile legii“, iar Curtea Constituțională a stabilit, în jurisprudența sa, că aceasta nu înseamnă dreptul legiuitorului de a suprima orice cale de atac. În final, invocă deciziile Curții Constituționale nr. 500 din 15 mai 2012 și nr. 967 din 20 noiembrie 2012 și susține că, atunci când este vorba despre drepturile și cariera judecătorilor, ar fi absurd să nu existe nicio cale de atac împotriva hotărârii judecătorești. … 4.Cu privire la dispozițiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, avocatul autoarei excepției susține că acestea sunt neconstituționale, în măsura în care se interpretează că hotărârile secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii – privind drepturile și cariera magistraților – trebuie contestate la Plen, înainte de a fi atacate la instanță. Consiliul Superior al Magistraturii este un organ colegial, care funcționează în plen și în secții. Precizează că nu se referă la atribuțiile disciplinare ale Consiliului, ci la materia deontologică. În orice altă materie decât cea disciplinară, hotărârile Secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii trebuie contestate la Plen, potrivit dispozițiilor de lege criticate. Or, această obligativitate impusă de lege de a contesta hotărârea Secției pentru judecători la Plen încalcă dispozițiile constituționale referitoare la independența și inamovibilitatea judecătorilor. Astfel, în timp ce Secția pentru judecători este compusă numai din judecători, din Plenul Consiliului Superior al Magistraturii fac parte și procurori, ministrul Justiției și reprezentanți ai societății civile, adică persoane care nu sunt judecători. Or, potrivit Constituției, numai judecătorii sunt independenți și inamovibili și, astfel, toate aspectele care țin de cariera judecătorilor trebuie să fie soluționate numai de judecători, adică de egalii acestora, iar nu și de procurori, care se bucură doar de stabilitate. În mod contrar, sunt afectate principiile independenței și imparțialității prevăzute în Constituție. … 5.Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă dispozițiile art. 133 din Constituție, privind rolul și structura Consiliului Superior al Magistraturii, precum și jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, cu privire la accesul liber la justiție și la existența dublului grad de jurisdicție doar în materie penală. … 6.Având cuvântul în replică, avocatul autoarei excepției susține că este adevărat că, în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, s-a recunoscut dreptul la dublu grad de jurisdicție doar în materie penală. Însă, aceeași Convenție menționează principiul subsidiarității. Standardul stabilit de Convenție este unul minimal, iar legislația națională poate stabili condiții mai favorabile de acces la căi de atac. Or, Constituția României, prin art. 129, nu limitează dreptul la căi de atac doar la materie penală, fiind astfel o reglementare mai favorabilă, iar aceasta nu înseamnă că trebuie să reducem standardul constituțional la standardul internațional. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:7.Prin Încheierea din 9 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. 153/43/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (7) și (9) și art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de contestatoarea Gabriela Baltag într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației formulate împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 557 din 17 mai 2017, prin care a fost respinsă contestația împotriva Hotărârii Secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 171 din 16 februarie 2017, prin care s-a constatat încălcarea de către contestatoare a normelor de conduită din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor. … 8.În motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, autoarea excepției susține că acestea sunt neconstituționale, în măsura în care se interpretează că hotărârile privind drepturile și cariera judecătorilor trebuie contestate la Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în componența căruia intră procurori și alte persoane decât judecători, încălcându-se, astfel, dispozițiile art. 124 alin. (3) și art. 125 alin. (1) din Constituție. În acest sens, arată că aceste dispoziții constituționale consacră independența și inamovibilitatea judecătorilor, ceea ce înseamnă că orice act sau procedură ce le poate afecta cariera ori statutul nu poate proveni decât de la un egal al lor, adică de la un judecător independent și inamovibil, iar nu de la o persoană care nu se bucură de acest statut. Dacă acest lucru este respectat în cazul procedurii disciplinare (se adoptă o hotărâre de Secția pentru judecători, numai cu participarea judecătorilor, contra căreia se exercită recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție), nu aceeași este situația tuturor celorlalte hotărâri ale Secției pentru judecători privind drepturile și cariera judecătorilor (inclusiv cele în materie deontologică), care se atacă cu contestație la Plen, din care nu fac parte numai judecători, ci și persoane lipsite de independența, imparțialitatea și inamovibilitatea judecătorilor, deci care nu sunt egalii judecătorilor. Astfel, conform art. 132 alin. (1) din Constituție și per a contrario, procurorii nu sunt nici independenți (fiind sub autoritatea ministrului justiției, lipsa de independență a procurorilor români fiind statuată și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului), nici inamovibili (ci se bucură doar de stabilitate), deci statutul procurorilor nu este egal cu acela al judecătorilor, ci inferior, neoferind aceleași garanții. Cu atât mai puțin ministrul justiției, membru al Guvernului, nu oferă garanții de independență și inamovibilitate. Reprezentanții societății civile în Consiliul Superior al Magistraturii nici nu sunt magistrați. Consecința este că niciun procuror, ministru al justiției ori un reprezentant al societății civile, nefiind nici independent, nici inamovibil, nu poate interveni în niciun fel în statutul ori cariera unui judecător, așa încât a supune hotărârile Secției pentru judecători privind drepturile și cariera judecătorilor unei contestații soluționate de Plen, din care fac parte nu doar judecători, ci și procurori, ministrul justiției și reprezentanți ai societății civile, înseamnă a atribui procurorilor ori altor persoane lipsite de independență și inamovibilitate putere de decizie în chestiunea drepturilor și carierei judecătorilor, cu consecința că dispozițiile constituționale relative la independența și inamovibilitatea judecătorilor sunt violate. … 9.În motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (7) și (9) din Legea nr. 317/2004 se susține, în esență, că acestea contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5), art. 21 alin. (1) și (2) – interpretat în lumina art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituție -, precum și art. 129. În acest sens, se arată că unele dintre hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii sunt susceptibile simultan de două căi de atac, contestație și recurs, ceea ce înseamnă că normele legislative criticate sunt neclare, confuze, nesatisfăcând exigențele constituționale și convenționale de claritate și previzibilitate, deci violând art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție. Dispozițiile de lege criticate sunt extrem de sumare cu privire la modul de judecare și puterile instanței atunci când aceasta este învestită cu judecarea contestației. Astfel, accesul la justiție este unul teoretic și iluzoriu, nefiind asigurat un drept real și efectiv la o instanță având plenitudine de jurisdicție. De asemenea, este încălcat dreptul la exercitarea măcar a unei căi de atac împotriva hotărârilor judecătorești date în soluționarea contestației, contrar art. 129 din Constituție. Prin această normă constituțională, legiuitorul a fost împuternicit să stabilească numărul căilor de atac, termenele și condițiile de exercitare a acestora, instanța competentă etc., dar nu să decidă dacă există sau nu o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătorești de primă instanță. Ar fi lipsit de orice conținut dreptul constituțional la exercitarea căilor de atac, care ar fi total vidat de substanța sa, dacă s-ar permite legiuitorului să decidă că o hotărâre judecătorească de primă instanță nu poate fi atacată cu nicio cale de atac. Legiuitorul nu poate să suprime absolut orice cale de atac împotriva unei hotărâri judecătorești de primă instanță. În final, se arată că exact acesta a fost raționamentul utilizat de Curtea Constituțională prin care a declarat neconstituționale două dispoziții din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri privind accelerarea judecării proceselor, prin care se suprimă orice cale de atac, și anume în materie contravențională (Decizia nr. 500 din 15 mai 2012), respectiv în materie civilă, pentru procesele și cererile de mică valoare (Decizia nr. 967 din 20 noiembrie 2012). … 10.Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal și-a exprimat opinia în sensul că dispozițiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 nu încalcă dispozițiile art. 124 alin. (3) și art. 125 alin. (1) din Constituție. Structura Consiliului Superior al Magistraturii este stabilită prin art. 133 alin. (2) din Constituție, iar atribuțiile sunt cele stabilite prin dispozițiile art. 134, la care se adaugă și celelalte atribuții stabilite prin legea organică în baza abilitării conferite de legiuitorul constituțional și, prin urmare, garanțiile de independență și imparțialitate ale acestui organ sunt asigurate chiar prin dispozițiile constituționale la care s-a făcut referire, precum și prin dispozițiile art. 133 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenței justiției. Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (7) și (9) din Legea nr. 317/2004, instanța apreciază că excepția este neîntemeiată, sens în care invocă deciziile Curții Constituționale nr. 391/2007, nr. 634/2007, nr. 485/2010, nr. 1.122/2010, nr. 1.430/2010, nr. 160/2016. … 11.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 12.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Referitor la critica adusă art. 29 alin. (7) și (9) din Legea nr. 317/2004, susține că prevederile legale criticate sunt menite tocmai să asigure persoanelor interesate accesul liber la justiție. Din examinarea acestora rezultă că partea interesată are posibilitatea de a formula contestație la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție împotriva hotărârii pronunțate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii referitoare la cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, beneficiind pe tot parcursul acestei proceduri de garanțiile necesare asigurării unui proces echitabil și a dreptului la apărare, precum și de posibilitatea de a solicita instanței să se pronunțe asupra oricăror chestiuni de fapt sau de drept pertinente, în cadrul unui control judecătoresc deplin asupra actului administrativ în discuție (hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii). Astfel, art. 29 alin. (7) și (9) din Legea nr. 317/2004 reglementează: calea de atac specifică și instanța competentă – stabilind că hotărârile pot fi atacate cu contestație de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, contestația judecându-se în complet format din 3 judecători; de asemenea, faptul că hotărârea prin care se soluționează contestația este definitivă. Nu în ultimul rând, ținând seama de faptul că de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege specială și ținând seama și de natura juridică a Consiliului Superior al Magistraturii, instituție publică centrală, cu competență națională, care are importante atribuții executiv-administrative, de organizare a executării și de executare în concret a legilor privind cariera profesională a magistraților, adoptând în acest scop, fie acte administrativ-jurisdicționale, atunci când funcționează pe secții ca instanță disciplinară, fie simple acte administrative de autoritate, precum în prezenta cauză, rezultă că aceste acțiuni se încadrează în mecanismul acțiunilor în contencios administrativ. Referitor la cerințele de claritate, precizie, previzibilitate și predictibilitate pe care un text de lege trebuie să le îndeplinească, s-a pronunțat în mod constant Curtea Europeană a Drepturilor Omului, statuând că o normă este previzibilă numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, astfel încât să permită oricărei persoane – care, la nevoie, poate apela la consultant de specialitate – să își corecteze conduita (Hotărârea din 29 martie 2000 pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României), iar cetățeanul trebuie să dispună de informații suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat și să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecințele care pot apărea dintr-un act determinat. Din examinarea prevederilor Legii nr. 317/2004 rezultă că hotărârile Plenului privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor pot fi atacate cu contestație la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit art. 29 alin. (7) din lege, în vreme ce hotărârile pronunțate de secții în materie disciplinară sunt supuse recursului, competența soluționării recursului aparținând Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Reglementările criticate sunt clar redactate, așa încât persoanele vizate de norma criticată pot găsi suficiente date pentru o înțelegere corectă a termenilor și pentru a-și regla comportamentul într-un mod adecvat. În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 129 din Constituție, arată că, potrivit dispozițiilor constituționale ale art. 126 alin. (2), competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt cele prevăzute numai prin lege, iar, în conformitate cu prevederile art. 129 din Legea fundamentală, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. Invocă în acest sens jurisprudența Curții Constituționale, și anume Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994 și deciziile nr. 634 din 26 iunie 2007 și nr. 389 din 16 octombrie 2003. … 13.Referitor la criticile aduse art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, Guvernul arată că art. 133 alin. (2) din Constituție reglementează structura Consiliului Superior al Magistraturii, iar art. 134 alin. (2) din Constituție prevede că, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și a procurorilor, ministrul justiției, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție și procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu au drept de vot. Se poate constata că, exceptând prevederile referitoare la domeniul răspunderii disciplinare, Legea fundamentală reglementează competențele acestui organism ținând seama de natura sa de organ unitar și colectiv – fără ca aceasta să semnifice, în mod absolut, că anumite competențe nu pot fi date în căderea secțiilor pentru judecători, respectiv pentru procurori. Așadar, autoguvernarea sistemului judiciar este consacrată în Constituție, prin înființarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, care are rolul de garant al independenței justiției, dar aceasta nu semnifică eliminarea celorlalți actori implicați în activitatea de luare a unor decizii referitoare la cariera magistraților, care nu au calitatea de magistrat, în general, ori de judecător, în particular. Prevederile constituționale amintite sunt perfect concordante cu prevederile Recomandării CM/Rec(2010)12 a Comitetului Miniștrilor către statele membre cu privire la judecători: independența, eficiența și responsabilitățile. Așadar, dispozițiile legale criticate reprezintă o transpunere la nivel infraconstituțional a prevederilor art. 133 și art. 134 din Constituție, criticile formulate fiind vădit neîntemeiate. … 14.Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Potrivit rolului și atribuțiilor conferite de art. 133 și art. 134 din Constituție, dar și din perspectiva modalității în care se iau hotărârile, atât în Plen, cât și în secții, Consiliul Superior al Magistraturii este un organ colectiv, cu membri aleși pe durata unui singur mandat, având o serie de drepturi și îndatoriri stabilite atât prin Constituție, cât și prin legea organică. În baza art. 23 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, „Consiliul Superior al Magistraturii funcționează ca organ cu activitate permanentă. Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii se iau în plen sau în secții, potrivit atribuțiilor care revin acestora“. Îndeplinirea tuturor atribuțiilor prevăzute de cap. IV din Legea nr. 317/2004 presupune întrunirea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii sau a secțiilor acestuia, iar nu o activitate individuală a membrilor Consiliului. Ca atare, având în vedere natura sa de organ colectiv, precum și componența stabilită prin prevederile art. 133 din Legea fundamentală, nu se poate reține încălcarea prevederilor art. 124 și ale art. 125 din Constituție, care consacră independența și inamovibilitatea judecătorilor, aceste ultime dispoziții referindu-se la activitatea de înfăptuire a justiției. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate adusă art. 29 alin. (7) și (9) din Legea nr. 317/2004, prin raportare la art. 1 alin. (3) și (5) și art. 21 din Constituție, apreciază că acestea nu pot fi reținute. Art. 29 din Legea nr. 317/2004 a fost modificat, dobândind acest conținut, prin art. 52 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, lege prin care s-a dispus și republicarea Legii nr. 317/2004. Anterior acestei modificări, diferența dintre cele două reglementări constă în denumirea căii de atac împotriva hotărârilor plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, și anume recurs, în vechea reglementare (recurs care, fiind declarat împotriva unei hotărâri care nu putea fi atacată cu apel, era o cale de atac devolutivă, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele, potrivit art. 304^1 din Codul de procedură civilă din 1865), și contestație, în actuala reglementare. În ambele reglementări, hotărârea prin care Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție soluționa calea de atac nu mai poate fi atacată. Modificarea căii de atac din recurs în contestație a intervenit ca urmare a intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, prin care recursul a devenit o veritabilă cale extraordinară de atac, care se poate exercita exclusiv pentru motive de nelegalitate, iar nu și de netemeinicie, nepermițând instanței analizarea situației de fapt. Pronunțându-se asupra dispozițiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, în forma anterioară modificării intervenite prin Legea nr. 76/2012, potrivit cărora hotărârile plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor puteau fi atacate cu recurs, iar potrivit art. 29 alin. (9), hotărârea prin care se soluționa acest recurs era irevocabilă, Curtea Constituțională a reținut că textele de lege criticate prevăd că persoana interesată are posibilitatea de a formula recurs la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la hotărârea pronunțată de plenul Consiliului Superior al Magistraturii referitoare la cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor și de a beneficia pe tot parcursul acestei proceduri de toate garanțiile necesare asigurării unui proces echitabil (a se vedea, în acest sens, deciziile nr. 1.460 din 9 noiembrie 2010, nr. 33 din 18 ianuarie 2011 sau nr. 780 din 15 decembrie 2016). … 15.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile avocatului autoarei excepției prezent în ședința publică, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:16.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 17.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 29 alin. (7) și (9) și art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, cu modificările și completările ulterioare, având următorul conținut:– Art. 29 alin. (7) și (9): (7)Hotărârile prevăzute la alin. (5) pot fi atacate cu contestație de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Contestația se judecă în complet format din 3 judecători.[…](9)Hotărârea prin care se soluționează contestația prevăzută la alin. (7) este definitivă. … – Art. 36 alin. (2): „Plenul Consiliului Superior al Magistraturii soluționează contestațiile formulate de judecători și procurori împotriva hotărârilor pronunțate de secțiile Consiliului Superior al Magistraturii, cu excepția celor date în materie disciplinară.“Dispozițiile alin. (5) al art. 29 din Legea nr. 317/2004, la care fac referire dispozițiile art. 29 alin. (7) din aceeași lege, au următorul conținut: „Hotărârile plenului privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor se redactează în cel mult 20 de zile și se comunică de îndată.“ …  … 18.În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 124 alin. (3) privind independența judecătorilor și art. 125 alin. (1) privind statutul judecătorilor, iar prevederile art. 29 alin. (7) și (9) din Legea nr. 317/2004 contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5), art. 21 alin. (1) și (2) – interpretat în lumina art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituție -, precum și art. 129 privind folosirea căilor de atac. … 19.Examinând admisibilitatea excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că, referitor la dispozițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii – potrivit cărora hotărârile plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor pot fi atacate cu contestație la Secția de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție – criticile formulate nu vizează în mod concret conținutul normativ al textului criticat, ci faptul că nu sunt reglementate garanțiile unui proces echitabil în procedura de control judecătoresc asupra actelor administrative emise de către Consiliul Superior al Magistraturii. Cu privire la acest aspect, Curtea observă că textul criticat reglementează denumirea pe care o poartă acțiunea formulată împotriva hotărârii plenului privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, expresie a controlului judecătoresc, a termenului în care se formulează, a instanței competente să judece acțiunea și a compunerii completului de judecată. Autoarea excepției pretinde că textul ar fi trebuit să prevadă și garanții specifice dreptului la un proces echitabil. În realitate, aspectele învederate țin de completarea legii, în sensul că autoarea dorește reglementarea într-un mod complet a modului de desfășurare a procedurii de soluționare a cererilor ce vizează cariera judecătorilor și procurorilor din fața Înaltei Curți de Casație și Justiție. Or, procedura de judecată se realizează potrivit și în conformitate cu Codul de procedură civilă. Prin urmare, cerința autoarei excepției de neconstituționalitate de a se normativiza prin lege procedura în fața Consiliului Superior al Magistraturii și particularizarea procedurii civile pentru această tipologie de acțiune (contestație împotriva hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii) sunt chestiuni care țin de opțiunea legiuitorului, Curtea Constituțională neputându-se substitui acestuia. În consecință, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este inadmisibilă, având în vedere art. 2 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992. … 20.Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004, criticate din perspectiva faptului că nu reglementează un dublu grad de jurisdicție cu privire la hotărârile plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu consacră nici expres, dar nici implicit dreptul la dublul grad de jurisdicție, drept ce este recunoscut doar în materie penală. De asemenea, nici art. 13 din Convenție, care se referă la dreptul la un „recurs efectiv“, nu are semnificația asigurării dublului grad de jurisdicție, ci doar a posibilității de a se supune judecății unei instanțe naționale. Curtea a mai reținut că accesul la justiție, garantat de prevederile art. 21 din Legea fundamentală, nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor de atac, este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură (a se vedea Decizia nr. 1.122 din 23 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 4 noiembrie 2010, sau Decizia nr. 160 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 9 iunie 2016, paragraful 21). … 21.Accesul liber la justiție nu este un drept absolut, putând fi limitat prin anumite condiții de formă și de fond impuse de legiuitor, prin raportare la dispozițiile art. 21 din Constituție. Aceste condiționări nu pot fi acceptate dacă afectează dreptul fundamental în chiar substanța sa. Prin urmare, limitările aduse dreptului fundamental sunt admisibile doar în măsura în care vizează un scop legitim și există un raport de proporționalitate între mijloacele folosite de legiuitor și scopul urmărit de acesta (a se vedea, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 176 din 24 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 27 aprilie 2005). În consecință, stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie, în sine, o încălcare a accesului liber la justiție, el presupunând accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, fiind de competența exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, soluție ce rezultă din dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție (a se vedea, în acest sens, Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, și Decizia nr. 478 din 18 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 12 august 2015, paragraful 15). … 22.Legea fundamentală nu cuprinde dispoziții referitoare la obligativitatea existenței tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiție al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor lor legitime, precum și dreptul tuturor părților interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege. De asemenea, Curtea a reținut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părților interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești considerate defavorabile, iar lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunțate în instanță echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiție devenind, astfel, un drept iluzoriu și teoretic (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, paragraful 13, cu referire la deciziile nr. 99 din 23 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000, nr. 230 din 16 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 16 decembrie 2000, nr. 226 din 18 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 7 iunie 2004, nr. 572 din 3 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.144 din 19 decembrie 2005, sau nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012). … 23.De asemenea, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în consonanță cu cea a Curții Constituționale (a se vedea Decizia nr. 51 din 14 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 24 martie 2010, Decizia nr. 619 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965 din 30 decembrie 2014, paragraful 18, sau Decizia nr. 160 din 24 martie 2016, paragraful 23), s-a statuat că o caracteristică a dreptului de acces liber la justiție este aceea că nu este un drept absolut (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunțată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit, paragraful 57) și că el poate fi supus la restricții legitime, cum ar fi termenele legale de prescripție sau ordonanțele care impun depunerea unei cauțiuni judicatum solvi; important este ca aceste restrângeri să nu aducă atingere substanței dreptului, să urmărească un scop legitim și să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit (Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunțată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragraful 39, sau Hotărârea din 10 mai 2001, pronunțată în Cauza Z. și alții împotriva Regatului Unit, paragraful 93). … 24.Curtea a mai reținut că, prin reglementarea unei singure căi de atac – cea a contestației – împotriva hotărârilor plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, fără posibilitatea ca hotărârea instanței judecătorești privind soluționarea contestației să mai poată fi atacată, nu se încalcă art. 21 și art. 24 din Constituție, de vreme ce părțile beneficiază pe tot parcursul judecării contestației de către Înalta Curte de Casație și Justiției – Secția de contencios administrativ și fiscal de toate garanțiile necesare asigurării unui proces echitabil și a dreptului la apărare. Referitor la aplicarea considerentelor reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012, și Decizia nr. 967 din 20 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 18 decembrie 2012, invocate de autoarea excepției, prin care s-a constatat că eliminarea controlului judiciar al hotărârilor pronunțate în primă instanță aduce atingere art. 129 din Constituție raportat la dreptul de acces liber la justiție și la dreptul la apărare, reprezentând în același timp o încălcare a cerințelor unui proces echitabil, Curtea observă că aceste susțineri nu pot fi primite. Astfel, considerentele pe care s-au bazat soluțiile de admitere a excepțiilor de neconstituționalitate ce au format obiectul acestor două decizii nu sunt aplicabile și în prezenta cauză, deoarece acestea se referă la materia contravențiilor la regimul circulației pe drumurile publice, respectiv la imposibilitatea exercitării oricărei căi de atac de către părțile unui proces, determinată de un criteriu subiectiv, de natură pecuniară, legat de valoarea obiectului cauzei deduse judecății. (Decizia nr. 780 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 13 martie 2017, paragrafele 22 și 23). … 25.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față. … 26.În ce privește prevederile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, Curtea reține că autoarea acesteia susține, în esență, că acestea sunt neconstituționale, întrucât contestațiile împotriva hotărârilor Secției pentru judecători privind drepturile și cariera acestora sunt soluționate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în componența căruia intră nu doar judecători, ci și procurori, ministrul justiției și reprezentanți ai societății civile, adică persoane care nu au un statut egal cu al judecătorilor, caracterizat prin independență, imparțialitate și inamovibilitate. … 27.Potrivit textului de lege criticat, care face parte din secțiunea 2 – „Atribuțiile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii“ a capitolului IV – „Atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii“, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii soluționează contestațiile formulate de judecători și procurori împotriva hotărârilor pronunțate de secțiile Consiliului Superior al Magistraturii, cu excepția celor date în materie disciplinară. … 28.Consiliul Superior al Magistraturii este reglementat în secțiunea a 3-a (art. 133 și art. 134) din capitolul VI – Autoritatea judecătorească al titlului III – Autoritățile publice din Constituție. Potrivit art. 133 alin. (1) din Constituție și art. 1 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, acesta „este garantul independenței justiției“, iar, potrivit art. 134 alin. (2) din Constituție, „îndeplinește rolul de instanță de judecată, prin secțiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare“ a judecătorilor și procurorilor. … 29.Referitor la natura juridică a Consiliului Superior al Magistraturii, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a constatat că acesta este o autoritate fundamentală a statului și că, în componența sa, reflectă structura autorității judecătorești și asigură legătura cu societatea civilă (deciziile nr. 53 și nr. 54 din 25 ianuarie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011). Curtea a mai reținut că, potrivit Constituției și Legii nr. 304/2004, Consiliul Superior al Magistraturii nu este instanță judecătorească ce realizează justiția, ci este autoritatea publică judecătorească – garant al independenței justiției (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 22 din 17 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 9 martie 2012). … 30.Structura Consiliul Superior al Magistraturii este prevăzută de prevederile art. 133 alin. (2) din Constituție și art. 3 din Legea nr. 317/2004, care stabilesc că acesta este alcătuit din 19 membri, dintre care 9 judecători și 5 procurori, care compun cele două secții ale Consiliului, una pentru judecători și una pentru procurori, 2 reprezentanți ai societății civile, ministrul justiției, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție și procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Așadar, Consiliul este format din 3 categorii de membri: magistrați aleși în adunările generale ale magistraților, reprezentanți ai societății civile desemnați de Senat și membri de drept, respectiv ministrul justiției, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție și procurorul general al Parchetului de pe lângă această instanță. … 31.Referitor la componența Consiliului Superior al Magistraturii, prin Decizia nr. 799 din 17 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 23 iunie 2011, Curtea a observat că legiuitorul constituant originar a optat pentru includerea în componența Consiliului Superior al Magistraturii și a unor membri care nu sunt magistrați de profesie, dar care reprezintă societatea civilă, sunt specialiști în domeniul dreptului și se bucură de înaltă reputație profesională și morală. Curtea a constatat că îndeplinirea rolului constituțional al Consiliului Superior al Magistraturii, acela de garant al independenței justiției, precum și a principalelor atribuții care privesc cariera și răspunderea disciplinară a magistraților, presupun ca judecătorii și procurorii să aibă o pondere corespunzătoare imperativului constituțional consacrat de art. 133 alin. (1). Așa fiind, în virtutea atribuțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, componența acestui organism trebuie să reflecte specificitatea acestei activități, calitatea de magistrați a membrilor – așa cum o impune însăși titulatura acestui organism suprem de reprezentare -, care cunosc în mod direct implicațiile activității desfășurate de această categorie profesională, fiind definitorie pentru hotărârile pe care le adoptă Consiliul. … 32.Cu privire la pretinsa lipsă de independență și imparțialitate a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, Curtea a reținut, în jurisprudența sa, că acesta poate fi garantul independenței justiției numai dacă, în realizarea acestei competențe, el își îndeplinește în mod independent și imparțial atribuțiile stabilite prin lege. Iar factorii ce asigură independența și imparțialitatea acestui organ de jurisdicție îi constituie modul de desemnare a membrilor săi, durata mandatului și inamovibilitatea membrilor în cursul mandatului, precum și existența unei protecții adecvate împotriva presiunilor exterioare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 518 din 31 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 15 august 2007, Decizia nr. 779 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 29 iulie 2009, și Decizia nr. 1.556 din 6 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 6 februarie 2012). Referitor la această ultimă condiție, Curtea Constituțională a decis că, în activitatea individuală, membrul Consiliului trebuie să se bucure de o reală libertate de gândire, expresie și acțiune, astfel încât să-și exercite mandatul în mod eficient. El nu poate fi expus unor eventuale presiuni, afectând independența, libertatea și siguranța în exercitarea drepturilor și a obligațiilor care îi revin potrivit Constituției și legilor (Decizia nr. 196 din 4 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 231 din 22 aprilie 2013). … 33.Nu în ultimul rând, Curtea reține că posibilitatea contestării, pentru orice motiv, a hotărârilor plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, la Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal, asigură toate garanțiile dreptului la un proces echitabil și la soluționarea cauzei de către o instanță independentă și imparțială, garanții prevăzute de art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenție. … 34.În concluzie, Curtea constată că prevederile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, potrivit cărora Plenul Consiliului Superior al Magistraturii soluționează contestațiile formulate de judecători și procurori împotriva hotărârilor pronunțate de secțiile Consiliului Superior al Magistraturii, cu excepția celor date în materie disciplinară – nu contravin dispozițiilor art. 124 alin. (3) și art. 125 alin. (1) din Constituție. … 35.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:1.Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Gabriela Baltag în Dosarul nr. 153/43/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal. … 2.Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de aceeași autoare în același dosar al aceleiași instanțe și constată că dispozițiile art. 29 alin. (9) și art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii sunt constituționale în raport cu criticile formulate. … Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 8 mai 2018.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește