DECIZIA nr. 310 din 25 mai 2023

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 18/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 815 din 11 septembrie 2023
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 254 19/07/2013 ART. 55
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE 254 19/07/2013 ART. 55
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 1REFERIRE LALEGE 169 14/07/2017 ART. 1
ART. 1REFERIRE LALEGE 254 19/07/2013
ART. 6REFERIRE LADECIZIE 293 09/06/2020
ART. 6REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 3
ART. 7REFERIRE LALEGE 169 14/07/2017 ART. 1
ART. 7REFERIRE LALEGE 254 19/07/2013
ART. 8REFERIRE LALEGE 254 19/07/2013 ART. 80
ART. 9REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 10REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 12REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 12REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 12REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ART. 12REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ART. 12REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 13REFERIRE LALEGE 169 14/07/2017 ART. 1
ART. 13REFERIRE LALEGE 254 19/07/2013
ART. 13REFERIRE LALEGE (R) 24 27/03/2000 ART. 62
ART. 14REFERIRE LALEGE 240 19/12/2019 ART. 2
ART. 14REFERIRE LALEGE 169 14/07/2017
ART. 14REFERIRE LALEGE 254 19/07/2013
ART. 14REFERIRE LADECIZIE 766 15/06/2011
ART. 14REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 14REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 31
ART. 15REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 15REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 11
ART. 15REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 20
ART. 15REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 22
ART. 16REFERIRE LALEGE 169 14/07/2017 ART. 1
ART. 16REFERIRE LALEGE 254 19/07/2013
ART. 17REFERIRE LALEGE 169 14/07/2017
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 61
ART. 23REFERIRE LADECIZIE 293 09/06/2020
ART. 24REFERIRE LALEGE 254 19/07/2013 ART. 55
ART. 25REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 22
ART. 26REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 27REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 27REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 27REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 27REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 27REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Marian Enache – președinte
Mihaela Ciochină – judecător
Cristian Deliorga – judecător
Dimitrie-Bogdan Licu – judecător
Laura-Iuliana Scântei – judecător
Elena-Simina Tănăsescu – judecător
Varga Attila – judecător
Cristina Teodora Pop – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 55^1 din Legea nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Viorel Vlad în Dosarul nr. 6.578/3/2018 al Judecătoriei Sectorului 2 București – Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.193D/2019.2.La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3.Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, autorul excepției a depus, în dimineața zilei în care au avut loc dezbaterile, o cerere de a fi audiat prin videoconferință, având în vedere că în ziua în care s-a desfășurat ședința de judecată urma să fie transferat de la Penitenciarul Giurgiu la un alt penitenciar.4.Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii, întrucât o asemenea procedură nu este compatibilă cu procedura Curții Constituționale. 5.Curtea respinge cererea autorului excepției de a fi audiat prin videoconferință.6.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Se arată că cumulul juridic al formelor de compensare pentru detenția în condiții necorespunzătoare intră în marja de apreciere a legiuitorului. Se face trimitere la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 293 din 9 iunie 2020, prin care s-a reținut că această măsură a avut ca scop remedierea problemelor structurale referitoare la supraaglomerarea penitenciarelor și a urmărilor acesteia, așa încât să fie respectate dispozițiile art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:7.Prin Încheierea din 11 iunie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 6.578/3/2018, Judecătoria Sectorului 2 București – Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 55^1 din Legea nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Viorel Vlad într-o cauză având ca obiect soluționarea unei acțiuni în răspundere delictuală formulată de autorul excepției în contradictoriu cu Administrația Națională a Penitenciarelor. 8.În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că dispozițiile legale criticate contravin normelor constituționale referitoare la calitatea legii și la dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, deoarece nu mai permit obținerea unor despăgubiri bănești ca urmare a faptului că persoanei condamnate nu i-au fost asigurate condiții de detenție conform dispozițiilor art. 80 din Legea nr. 254/2013, fiind supusă astfel unor tratamente inumane sau degradante. 9.Judecătoria Sectorului 2 București – Secția civilă, contrar dispozițiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate. 10.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.11.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:12.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.13.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, dispozițiile art. 55^1 din Legea nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Însă având în vedere prevederile art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, Curtea reține ca obiect al prezentei excepții de neconstituționalitate dispozițiile art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, care au următorul cuprins: Compensarea în cazul cazării în condiții necorespunzătoare:(1)La calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, și executarea pedepsei în condiții necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată.(2)În sensul prezentului articol, se consideră condiții necorespunzătoare cazarea unei persoane în oricare centru de detenție din România care a avut lipsuri la condițiile impuse de standardele europene.(3)În sensul prezentului articol, se consideră executare a pedepsei în condiții necorespunzătoare cazarea în oricare dintre situațiile următoare:a)cazarea într-un spațiu mai mic sau egal cu 4 mp/deținut, care se calculează, excluzând suprafața grupurilor sanitare și a spațiilor de depozitare a alimentelor, prin împărțirea suprafeței totale a camerelor de deținere la numărul de persoane cazate în camerele respective, indiferent de dotarea spațiului în cauză;b)lipsa accesului la activități în aer liber;c)lipsa accesului la lumină naturală sau aer suficient ori disponibilitatea de ventilație;d)lipsa temperaturii adecvate a camerei;e)lipsa posibilității de a folosi toaleta în privat și de a se respecta normele sanitare de bază, precum și cerințele de igienă;f)existența infiltrațiilor, igrasiei și mucegaiului în pereții camerelor de detenție.(4)Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător și la calcularea pedepsei executate efectiv ca măsură preventivă/pedeapsă în centrul de reținere și arestare preventivă în condiții necorespunzătoare.(5)În sensul prezentului articol, nu se consideră executare a pedepsei în condiții necorespunzătoare ziua sau perioada în care persoana a fost:a)internată în infirmerii din cadrul locurilor de deținere, în spitale din rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor, a Ministerului Afacerilor Interne sau din rețeaua sanitară publică;b)în tranzit.(6)Dispozițiile prezentului articol nu se aplică în cazul în care persoana a fost despăgubită pentru condiții necorespunzătoare de detenție, prin hotărâri definitive ale instanțelor naționale sau ale Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru perioada pentru care s-au acordat despăgubiri și a fost transferată sau mutată într-un spațiu de detenție având condiții necorespunzătoare.(7)Beneficiul aplicării dispozițiilor alin. (1) nu poate fi revocat.(8)Perioada pentru care se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării în condiții necorespunzătoare se calculează începând cu 24 iulie 2012.14.Ulterior sesizării Curții Constituționale cu prezenta excepție de neconstituționalitate, dispozițiile art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 au fost abrogate prin art. II pct. 2 din Legea nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum și pentru modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.028 din 20 decembrie 2019. Având în vedere însă Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a constatat că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, Curtea urmează să se pronunțe asupra textului de lege criticat în redactarea de la data ridicării excepției, care este incidentă în prezenta cauză.15.Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) referitoare la calitatea legii, ale art. 11 alin. (1) și (2) cu privire la dreptul internațional și dreptul intern, ale art. 20 alin. (1) și (2) referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului și ale art. 22 alin. (1) și (2) cu privire la dreptul la viață și la integritate fizică și psihică. 16.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile legale criticate au fost introduse în cuprinsul Legii nr. 254/2013 prin art. I pct. 3 din Legea nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 18 iulie 2017. Dispozițiile legale anterior menționate au fost introduse în legea analizată având în vedere problemele sistemului penitenciar din România privind supraaglomerarea și condițiile de detenție, care au fost constatate, pe parcursul mai multor ani, de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârile pronunțate. Printre acestea s-a numărat și Hotărârea din 24 iulie 2012, pronunțată în Cauza Iacov Stanciu împotriva României, prin care instanța de la Strasbourg a reținut existența unei probleme structurale în domeniul condițiilor de cazare din penitenciare și a cerut României să întreprindă măsuri în vederea ameliorării acestora.17.Drept urmare, a fost adoptată Legea nr. 169/2017, care, potrivit expunerii sale de motive, a avut un dublu scop, respectiv de a acorda o compensare persoanelor care execută pedepse privative de libertate în condiții de supraaglomerare severă și de a contribui, în același timp, la degrevarea penitenciarelor. 18.Potrivit aceleiași expuneri de motive, Legea nr. 169/2017 se înscrie în rândul măsurilor adoptate în vederea îmbunătățirii condițiilor de detenție din penitenciare. Conform acestui act normativ, toate persoanele private de libertate, care au fost cazate în condiții necorespunzătoare, primesc, potrivit legii, zile compensatorii ce vor fi avute în vedere la calculul pedepsei, în momentul în care vor solicita liberarea condiționată. 19.Având în vedere considerentele anterior analizate, Curtea reține că intenția legiuitorului, cu prilejul reglementării dispozițiilor legale criticate, a fost aceea de a acorda o formă de compensare persoanelor care au fost private de libertate în penitenciare, în condiții de supraaglomerare, ulterior datei de 24 iulie 2012, compensare care nu constă în sume de bani, ci în dreptul de a beneficia de măsura liberării condiționate, dacă acestea îndeplinesc condițiile legale. 20.Măsura acordării beneficiului liberării condiționate, și nu a unor sume de bani cu titlu compensatoriu, așa cum solicită autorul prezentei excepții de neconstituționalitate, constituie opțiunea legiuitorului, măsura analizată încadrându-se în politica penală a statului, care a fost elaborată având în vedere ansamblul problemelor existente în sistemul penitenciarelor din România în ceea ce privește condițiile de detenție. 21.Prin urmare, soluția legislativă criticată de autorul excepției constituie opțiunea legiuitorului, fiind adoptată în exercitarea atribuției sale constituționale reglementate la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală și în marja de apreciere prevăzută de acesta, dând expresie politicii penale a statului în domeniul executării pedepselor și al măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.22.Totodată, măsurile prevăzute prin textul criticat sunt aplicabile pentru perioadele de detenție ulterioare datei de 24 iulie 2012. Așadar, pentru perioada anterioară acestei date, persoanele interesate pot solicita despăgubiri pentru detenția în penitenciare în condiții necorespunzătoare. 23.Cu alte cuvinte, însuși legiuitorul recunoaște mai multe forme de compensare pentru condiții necorespunzătoare în cazul cazării în centrele de detenție din România a persoanelor aflate în executarea unor pedepse privative de libertate ori a unor măsuri preventive. Astfel, orice persoană putea solicita instanțelor naționale acordarea de daune morale/despăgubiri pentru condiții necorespunzătoare de detenție, pentru perioada anterioară datei de 24 iulie 2012 (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 293 din 9 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 985 din 26 octombrie 2020, paragraful 20).24.De altfel, dispozițiile art. 55^1 alin. (6) din Legea nr. 254/2013 prevăd că articolul analizat „nu se aplică în cazul în care persoana a fost despăgubită pentru condiții necorespunzătoare de detenție, prin hotărâri definitive ale instanțelor naționale sau ale Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru perioada pentru care s-au acordat despăgubiri și a fost transferată sau mutată într-un spațiu de detenție având condiții necorespunzătoare“.25.Pentru aceste considerente, Curtea reține că dispozițiile legale criticate nu încalcă dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, astfel cum acesta este prevăzut la art. 22 alin. (1) din Constituție.26.Totodată, prevederile art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 reglementează cu claritate, precizie și previzibilitate condițiile în care poate fi acordată compensarea în cazul cazării în penitenciare în condiții necorespunzătoare și data de la care acestea pot fi calculate. Prin urmare, textul criticat îndeplinește standardele de calitate a legii prevăzute la art. 1 alin. (5) din Constituție. 27.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Viorel Vlad în Dosarul nr. 6.578/3/2018 al Judecătoriei Sectorului 2 București – Secția civilă și constată că dispozițiile art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt constituționale în raport cu criticile invocate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 2 București – Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 25 mai 2023.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop
–-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x