DECIZIA nr. 309 din 9 iunie 2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.->1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, în interpretarea dată prin Decizia nr. 12 din 6 mai 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, excepție ridicată de Eva Clara Boroș în Dosarul nr. 3.693/111/2017 al Tribunalului Bihor - Secția penală, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 293 D/2018. ... 2.->La apelul nominal lipsește autoarea excepției. Procedura de citare este legal îndeplinită. ... 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Se arată că prevederile art. 6 alin. (1) din Codul penal, în interpretarea dată prin Decizia nr. 12 din 6 mai 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt în acord cu dispozițiile Legii fundamentale și că decizia anterior menționată nu modifică sensul dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal. Se susține că, în cazul faptelor încadrate juridic ca infracțiuni care au produs consecințe deosebit de grave, o astfel de încadrare se păstrează ulterior cu ocazia aplicării legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, neputând fi schimbată în cadrul unei contestații la executare, fără a se încălca autoritatea de lucru judecat. Referitor la majorarea de către legiuitor a pragului valoric în raport cu care se reține incidența consecințelor deosebit de grave, se arată că aceasta corespunde realității reflectate prin Codul penal în vigoare, raportat la valoarea diferită a sumelor de bani față de Codul penal din 1969, și nu constituie o cauză de modificare a pedepsei. Se susține, totodată, că Decizia nr. 12 din 6 mai 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, nu a dus la aplicarea unei lex tertia, soluția dispusă prin aceasta reflectând dispozițiile art. 6 alin. (1) din Codul penal, în situația acelor infracțiuni care au produs consecințe deosebit de grave, sub aspectul reducerii pedepsei aplicate la maximul special prevăzut de lege pentru același tip de infracțiuni. ... 
CURTEA,->>având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 19 februarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 3.693/111/2017, Tribunalul Bihor – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, în interpretarea dată prin Decizia nr. 12 din 6 mai 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, excepție ridicată de Eva Clara Boroș într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare, formulată de autoarea excepției, conform art. 598 alin. (1) din Codul de procedură penală. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că instanța de contencios constituțional, potrivit jurisprudenței sale, este competentă să se pronunțe asupra prezentei excepții de neconstituționalitate, fiind invocate, în acest sens, Decizia nr. 409 din 4 noiembrie 2003, Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, Decizia nr. 854 din 23 iunie 2011 și Decizia nr. 1.092 din 18 decembrie 2012. Se susține că majorarea de zece ori a pragului valoric în raport cu care se reține incidența consecințelor deosebit de grave, prin dispozițiile art. 183 din Codul penal, față de vechea reglementare, prevăzută la art. 146 din Codul penal din 1969, reflectă noua concepție a legiuitorului sub aspectul gravității și al gradului de pericol social al unor fapte care au produs pagube materiale, cu consecințe în plan sancționator. Se arată că reglementarea unui nou prag în raport cu care este stabilită existența consecințelor deosebit de grave ale unei infracțiuni are efectul grațierii postcondamnatorii, fiind o cauză de modificare a pedepsei ulterioară pronunțării hotărârii de condamnare. Se arată că majorarea acestui prag determină micșorarea limitelor pedepsei, de la cele prevăzute pentru forma agravată a infracțiunii săvârșite, la cele reglementate pentru forma simplă a acesteia. Este subliniat faptul că, în ipoteza juridică analizată, art. 309 din Codul penal reprezintă legea penală mai favorabilă, care nu determină schimbarea încadrării juridice a faptei, ci doar modificarea limitelor pedepsei. Se face trimitere la un exemplu ipotetic în care contestația la executare este formulată de un condamnat, care a deținut calitatea de funcționar public, în temeiul art. 175 alin. (1) din Codul penal, căruia i-a fost aplicată o pedeapsă cu închisoarea de 15 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, cu consecințe deosebit de grave, prevăzută la art. 215^1 din vechiul Cod penal, prejudiciul cauzat fiind de 300.000 lei. Se arată că, făcând aplicarea prevederilor art. 6 alin. (2) din Codul penal, instanța este obligată să reducă pedeapsa aplicată, întrucât limita maximă pentru infracțiunea de delapidare, cu consecințe deosebit de grave, de 7 ani, a fost majorată cu o treime; cu toate acestea, pragul în raport cu care se stabilește existența consecințelor deosebit de grave rămâne cel prevăzut de legea veche, condamnatul fiind obligat să execute o pedeapsă de 10 ani și șase luni, pentru un prejudiciu de 300.000 lei. Se susține că, în mod evident, astfel aplicate, dispozițiile legale criticate determină existența unei lex tertia, aspect ce contravine Deciziei Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014, care, la rândul său, a fost pronunțată ca urmare a Deciziei nr. 2 din 14 aprilie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (referitoare la puncte de vedere asupra chestiunii de drept supuse dezlegării precum și la raportul întocmit în cauză de către judecătorul-raportor prin care s-a exprimat opinia că prescripția răspunderii penale este o instituție autonomă în raport cu instituția pedepsei), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 319 din 30 aprilie 2014. Prin această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că, în aplicarea art. 5 din Codul penal, prescripția răspunderii penale reprezintă o instituție autonomă față de instituția pedepsei. Se susține că, în mod similar, în ipoteza invocată în prezenta cauză, soluția pronunțată prin Decizia nr. 12 din 6 mai 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în privința art. 6 alin. (1) din Codul penal, este neconstituțională întrucât, în aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, determină combinarea unor dispoziții legale din legi penale succesive. Se arată că, în speța în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate, nu se impune crearea unei lex tertia, legea penală mai favorabilă, în ansamblul său, fiind Codul penal în vigoare, dar, cu toate acestea, Decizia nr. 12 din 6 mai 2015 impune aplicarea legii penale pe instituții autonome, reținând pragul valoric din Codul penal anterior, în vederea stabilirii variantei agravate a infracțiunii, constând în existența consecințelor deosebit de grave. … 6.Tribunalul Bihor – Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se susține că art. 309 din Codul penal reglementează o variantă agravată a infracțiunilor enumerate în cuprinsul său și nu o cauză legală de majorare a pedepsei, motiv pentru care acesta nu constituie un criteriu pentru determinarea legii penale mai favorabile în cazul condamnărilor definitive, așa cum s-a stabilit, cu efect obligatoriu, prin Decizia nr. 12 din 6 mai 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Se susține că art. 6 alin. (1) din Codul penal reprezintă o excepție de la efectul autorității de lucru judecat al hotărârilor de condamnare definitive, limitată însă la situația în care până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, respectiv maximul special al acesteia este inferior sancțiunii deja intrate în puterea lucrului judecat, caz în care se reduce la acest maxim. Se arată că, pentru infracțiunile care au produs consecințe deosebit de grave, potrivit Codului penal anterior, judecate definitiv înainte de intrarea în vigoare a noilor coduri, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile sunt restrânse la limitele speciale de pedeapsă și cauzele legale de modificare a acestora, iar, în aplicarea art. 6 din Codul penal, comparația dintre pedepse și cauzele legale de modificare a acestora nu se poate raporta decât la aceeași încadrare juridică dată faptei prin hotărârea de condamnare definitivă, fiind inadmisibilă o schimbare a respectivei încadrări juridice în cursul executării pedepsei. Se susține că o interpretare contrară ar duce la încălcarea autorității de lucru judecat a hotărârilor judecătorești definitive. … 7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 8.Avocatul Poporului opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și că își menține punctul de vedere exprimat și reținut de Curtea Constituțională în deciziile nr. 57 din 24 februarie 2015, nr. 381 din 27 mai 2015, nr. 710 din 27 noiembrie 2014 și nr. 677 din 20 octombrie 2015. … 9.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:10.->Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. ... 11.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 6 alin. (1) din Codul penal, în interpretarea dată prin Decizia nr. 12 din 6 mai 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: dacă, în aplicarea art. 6 alin. (1) din Codul penal, cu privire la o pedeapsă definitivă pentru o infracțiune care a produs consecințe deosebit de grave potrivit Codului penal anterior, pentru determinarea maximului special prevăzut de legea nouă urmează să se rețină cauza de majorare a pedepsei prevăzute de art. 309 din Codul penal, chiar dacă prejudiciul produs prin respectiva infracțiune nu depășește pragul prevăzut de art. 183 din Codul penal, decizie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2015. Dispozițiile art. 6 alin. (1) din Codul penal au următorul cuprins: „Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.“ ... 12.->Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (4) și (5) referitoare la statul de drept și la calitatea legii, ale art. 11 alin. (1) cu privire la dreptul internațional și dreptul intern, ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 20 cu privire la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil și ale art. 61 alin. (1) referitor la atribuțiile Parlamentului, precum și prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil. ... 13.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prin Decizia nr. 12 din 6 mai 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a stabilit că, în interpretarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, în cazul pedepselor definitive pentru infracțiuni care au produs consecințe deosebit de grave potrivit Codului penal anterior, determinarea maximului special prevăzut de legea nouă se realizează, chiar dacă valoarea prejudiciului este inferioară pragului valoric prevăzut de art. 183 din Codul penal, prin raportare la varianta agravată a infracțiunilor limitativ enumerate în art. 309 din Codul penal. ... 14.->Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reținut că, în scopul respectării principiului legalității pedepselor, legiuitorul a consacrat în art. 6 alin. (1) din Codul penal o excepție de la efectul autorității de lucru judecat al hotărârilor de condamnare definitive, limitată însă la situația în care, până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii, a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, respectiv maximul special al acesteia este inferior sancțiunii deja intrate în puterea lucrului judecat, caz în care se reduce la acest maxim. S-a arătat că, fiind vorba de o excepție de la principiul securității raporturilor juridice, care, printre altele, presupune ca dezlegarea dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanță să nu mai poată fi supusă rejudecării, prin aplicarea legii penale mai favorabile în cazul condamnărilor definitive nu se poate ajunge la o reanalizare a cauzei, inclusiv sub aspectul împrejurărilor faptice reținute, al încadrării juridice date acestora și al criteriilor de stabilire și individualizare a sancțiunii, legiuitorul înțelegând să înlăture de la executare doar acea parte din pedeapsă care depășește maximul special prevăzut de legea nouă. Altfel spus, în lumina art. 6 din Codul penal, este interzisă realizarea unei noi judecăți a cauzei sub toate aspectele sale pentru identificarea legii penale mai favorabile, mecanism care însă este permis în procedura judiciară în curs de derulare, când stabilirea legii penale mai blânde se face prin evaluarea și compararea tuturor instituțiilor de drept penal substanțial incidente. Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reținut că, în aplicarea art. 6 din Codul penal, comparația dintre pedepse și cauzele legale de modificare a acestora nu se poate raporta decât la aceeași încadrare juridică dată faptei prin hotărârea de condamnare definitivă, fiind inadmisibilă o schimbare a respectivei încadrări juridice în cursul executării pedepsei. Astfel, s-a constatat că și pentru această categorie de infracțiuni criteriile de determinare a legii penale mai favorabile în cazul condamnărilor definitive sunt restrânse la limitele speciale de pedeapsă și cauzele legale de modificare a acestora, compararea între legile penale succesive făcându-se, întotdeauna, prin raportare la aceeași încadrare juridică a faptei. Deci s-a arătat că, nefiind vorba de o cauză legală de agravare care are ca efect modificarea limitelor speciale de pedeapsă, art. 309 din Codul penal nu constituie criteriu pentru determinarea legii penale mai favorabile în cazul condamnărilor definitive. ... 15.Analizând soluția și considerentele Deciziei nr. 12 din 6 mai 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Curtea reține că acestea sunt corecte, fiind fundamentate pe o corectă aplicare atât a principiului autorității de lucru judecat a hotărârilor penale definitive, cât și a naturii juridice a dispozițiilor art. 309 din Codul penal. ... 16.->Curtea constată, totodată, că cele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 12 din 6 mai 2015 sunt în acord cu jurisprudența Curții Constituționale, și nu contrare acesteia, așa cum, în mod greșit, susține autoarea excepției. ... 17.Referitor la principiul aplicării legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, astfel cum acesta este reglementat la art. 6 alin. (1) din Codul penal, Curtea Constituțională a reținut, în jurisprudența sa, spre exemplu, prin Decizia nr. 770 din 28 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 9 martie 2020, paragrafele 14-17, că existența anumitor deosebiri între punerea în practică a principiului aplicării retroactive a legii penale mai favorabile în cazul când legea nouă intervine înainte de judecarea definitivă a cauzei și a aceluiași principiu în situația în care legea nouă intervine după ce hotărârea de condamnare a rămas definitivă. S-a arătat că, în cazul unei succesiuni de legi, în cursul procesului penal, anterior rămânerii definitive a hotărârii, instanța trebuie să opereze, în concret, o stabilire a sancțiunii în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute de fiecare dintre aceste legi și să aplice aceste criterii în limitele legii identificate ca fiind mai favorabilă, luând în considerare și analizând faptele și situația particulară a fiecărui caz în parte (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 101 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 22 mai 2013). Referitor la pedepsele definitive, Curtea a constatat că legiuitorul, prin aplicarea legii penale mai favorabile, nu a înțeles să repună în discuție criteriile de stabilire și individualizare a sancțiunii, ci numai să înlăture de la executare acea parte din sancțiune care excedează maximului prevăzut de legea nouă, respectiv acea sancțiune mai grea care nu mai este prevăzută de legea nouă (a se vedea Decizia nr. 1 din 14 aprilie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 13 mai 2014). De asemenea, Curtea a observat existența anumitor diferențe și în ceea ce privește aplicarea retroactivă a legii noi, ce intervine după ce hotărârea de condamnare a rămas definitivă. Spre deosebire de situațiile tranzitorii propriu-zise, numărul criteriilor folosite pentru determinarea caracterului mai favorabil al legii noi, în cazul pedepselor definitiv aplicate, este mai mic, ele reducându-se la limitele de pedeapsă prevăzute în cele două legi și la cauzele legale de modificare a acestor limite. Astfel, Curtea a reținut că legea nouă poate să prevadă o pedeapsă mai ușoară, dar sancțiunea aplicată poate fie să depășească maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, fie să nu depășească acest maxim. Dacă în primul caz se ajunge la executarea unei sancțiuni care nu are corespondent în legea penală în vigoare, acest raționament nu mai subzistă în cea dea doua ipoteză. Curtea a apreciat că în cea de-a doua ipoteză este vorba despre punerea în balanță a dreptului unei persoane condamnate la aplicarea legii penale mai favorabile, descris mai sus, și a altor drepturi sau valori constituționale, precum principiul securității raporturilor juridice și autoritatea de lucru judecat, care pot contracara parțial sau complet acest drept. Astfel, legiuitorul, având sarcina de a echilibra intensitatea încălcării drepturilor fundamentale ale persoanei condamnate și valorile care justifică această încălcare, a eliminat aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile din Codul penal. Totodată, luând în considerare cele statuate în jurisprudența proprie, dar și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene referitor la principiul autorității de lucru judecat, Curtea a constatat că legiuitorul a limitat aplicarea legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor definitive numai la acele cazuri în care sancțiunea aplicată depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, fără ca în acest mod să fie încălcat art. 15 alin. (2) din Constituție. Prin aceeași decizie, referitor la încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16, Curtea a observat că, în mod constant, în jurisprudența sa a statuat că situațiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esență pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rațional. Curtea a constatat că această soluție este în concordanță și cu jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, conform căreia orice diferență de tratament făcută de stat între indivizi aflați în situații analoage trebuie să își găsească o justificare obiectivă și rezonabilă. De aceea, pentru persoanele care nu se regăsesc în situații identice (unele persoane au fost condamnate definitiv, altele nu au fost condamnate definitiv), se justifică în mod obiectiv și rezonabil un tratament juridic neomogen, principiul egalității în fața legii presupunând instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De asemenea, analizând situația persoanelor condamnate definitiv și a celor în curs de judecată, Curtea a reținut că, în concret, fiecare dintre aceste persoane beneficiază într-un mod efectiv de legea penală mai favorabilă aplicabilă la momentul judecării cauzelor respective. Curtea a constatat că acest element, alături de caracterul definitiv al condamnărilor, determină diferența dintre regimul juridic al persoanei condamnate pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969 și cel al persoanelor care se află în curs de judecată. ... 18.->De asemenea, prin Decizia nr. 369 din 28 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 22 octombrie 2019, paragraful 16, Curtea a reținut că art. 309 din Codul penal reglementează o variantă agravată comună pentru toate infracțiunile de serviciu, inclusiv cea de delapidare reglementată de dispozițiile art. 295 din Codul penal, care prin săvârșire au produs consecințe deosebit de grave. Totodată, Curtea a arătat că, potrivit art. 183 din Codul penal, prin consecințe deosebit de grave se înțelege o pagubă materială mai mare de 2.000.000 lei. Astfel, Curtea a observat că, în prezent, pentru a se constata, în concret, că o faptă incriminată este producătoare de consecințe deosebit de grave, se are în vedere criteriul obiectiv, reprezentat de indicarea unei limite valorice a prejudiciului cauzat prin săvârșirea faptei. ... 19.Totodată, prin Decizia nr. VIII din 5 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 30 octombrie 2007, cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive, stabilite pentru infracțiuni care au produs consecințe deosebit de grave, în ipoteza intervenirii unei legi prin care este majorat cuantumul pagubei materiale ce atribuie caracter deosebit de grav consecințelor unei infracțiuni, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că instanța învestită, în baza art. 461 alin. 1 lit. d) teza penultimă din Codul de procedură penală din 1968, în cadrul contestației la executare în care se invocă modificarea înțelesului noțiunii de „consecințe deosebit de grave“, potrivit art. 146 din Codul penal din 1969, nu poate schimba încadrarea juridică dată faptei prin hotărârea judecătorească rămasă definitivă și, apoi, reduce pedeapsa aplicată în cauză, întrucât modificarea înțelesului noțiunii de „consecințe deosebit de grave“, prevăzută de textul sus-menționat, nu este identică cu cerința de a fi intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, la care se referă textele art. 14 și 15 din Codul penal, pentru a fi incidente dispozițiile art. 458 și, respectiv, ale art. 461 alin. 1 lit. d) teza penultimă din Codul de procedură penală din 1968. ... 20.->Analizându-și propria jurisprudență și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție mai sus analizată, Curtea constată că acestea converg în a susține caracterul de variantă agravată al normei de la art. 309 din Codul penal, și nu de circumstanță agravantă legală, a infracțiunilor de corupție și de serviciu enumerate în textul acesteia. Acest aspect determină raportarea pedepsei aplicate, potrivit legii vechi, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare la limita specială maximă a pedepsei prevăzută pentru aceeași infracțiune cu producerea unor consecințe deosebit de grave, la art. 309 din Codul penal, fără ca, în aplicarea prevederilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, coroborate cu cele ale art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală, să fie avută în vedere modificarea pragului valoric, prevăzut la art. 183 din Codul penal, care determină reținerea producerii consecințelor deosebit de grave. O astfel de abordare ar determina, așa cum cele două instanțe au reținut in jurisprudența mai sus analizată, o reapreciere a elementelor laturii obiective a infracțiunii, putând duce la o reîncadrare a faptelor, aspect ce presupune încălcarea autorității de lucru judecat a hotărârilor judecătorești pronunțate sub imperiul legii vechi, cu consecința încălcării dispozițiilor art. 15 alin. (1) din Constituție. ... 21.Așa fiind, atât stabilirea pragului valoric prevăzut la art. 183 din Codul penal, cât și modificarea lui reprezintă forme de actualizare a valorilor în cauză și, respectiv, modificări ale noțiunii de „circumstanțe deosebit de grave“ survenite potrivit politicii penale a legiuitorului. Conform aceleiași politici penale sunt reglementate și formele agravate ale infracțiunilor prevăzute în legislația penală, acestea fiind modificări legislative realizate în condițiile art. 61 alin. (1) din Constituție și în marja de apreciere prevăzută de acestea. ... 22.->Pentru aceste motive, prevederile art. 6 alin. (1) din Codul penal, în interpretarea dată prin Decizia nr. 12 din 6 mai 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, nu determină apariția unei lex tertia și nu presupun o încălcare de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a principiilor statului de drept, fiind în acord cu dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (4). ... 23.Totodată, Curtea reține că textele criticate sunt clare, precise și previzibile, întrunind exigențele referitoare la calitatea legii, prevăzute la art. 1 alin. (5) din Constituție. ... 24.->În ceea ce privește încălcarea prin textele criticate a dreptului la un proces echitabil, astfel cum acesta este reglementat la art. 21 alin. (3) din Constituție și la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea reține că dreptul fundamental anterior menționat este asigurat prin dispoziții ale dreptului procesual penal. Cum însă art. 6 alin. (1) din Codul penal constituie o normă de drept penal substanțial, dispozițiile constituționale și convenționale mai sus referite nu sunt aplicabile în prezenta cauză. ... 25.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, ... 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ->
În numele legii
DECIDE:->>Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Eva Clara Boroș în Dosarul nr. 3.693/111/2017 al Tribunalului Bihor – Secția penală și constată că dispozițiile art. 6 alin. (1) din Codul penal, în interpretarea dată prin Decizia nr. 12 din 6 mai 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Bihor – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 9 iunie 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește