DECIZIA nr. 303 din 4 mai 2017

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 218 și art. 219 din Codul de procedură penală raportate la art. 202 alin. (4) lit. d) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Nicușor Florin Mușat, în Dosarul nr. 4.091/740/2016 al Judecătoriei Alexandria, respectiv soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 218 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Alexandru Cosmin Călin, în dosarul nr. 473/87/2016/a3 (2.174/2016) al Curții de Apel București – Secția a II-a penală și care formează obiectul dosarelor Curții Constituționale nr. 1.361D/2016, respectiv nr. 2.973D/2016. … 2.Dezbaterile au avut loc la data de 25 aprilie 2017, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea, dată la care Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a dispus conexarea Dosarului nr. 2.973D/2016 la Dosarul nr. 1.361D/2016, care a fost primul înregistrat. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 25 aprilie 2017, când, având în vedere cererea formulată de apărătorul autorilor excepțiilor, avocat Iulian Creață, din cadrul Baroului Teleorman, de amânare a pronunțării în vederea depunerii de concluzii scrise, în temeiul dispozițiilor art. 222 alin. (2) din Codul de procedură civilă coroborate cu ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 4 mai 2017, când a pronunțat prezenta decizie. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:3.Prin Încheierea din 13 iulie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 4.091/740/2016, Judecătoria Alexandria a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 218 și art. 219 din Codul de procedură penală raportate la art. 202 alin. (4) lit. d) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Nicușor Florin Mușat în soluționarea, în principal, a cererii de revocare a măsurii preventive a arestului la domiciliu și, în subsidiar, a cererii de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar. … 4.Prin Decizia penală nr. 340/CO din 30 iunie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 473/87/2016/a3 (2.174/2016), Curtea de Apel București – Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 218 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Alexandru Cosmin Călin, în soluționarea contestației formulate împotriva Încheierii nr. 73 din 14 iunie 2016, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția penală, în Dosarul nr. 473/87/2016/a3, prin care s-a respins, ca nefondată, cererea de constatare a încetării de drept a măsurii arestului la domiciliu formulată de autorul excepției. … 5.În motivarea excepțiilor de neconstituționalitate, autorii susțin, în esență, că normele procesual penale sunt neconstituționale, întrucât măsura preventivă a arestului la domiciliu nu este prevăzută în Legea fundamentală, prin aceasta fiind încălcate dispozițiile constituționale referitoare la libertatea individuală și aducându-se atingere principiilor nulla poena sine lege, respectiv nullum crimen sine lege. … 6.Judecătoria Alexandria apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și, în acest sens, reține considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 361 din 7 mai 2015, paragraful 13 și următoarele. … 7.Curtea de Apel București – Secția a II-a penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens face referire la Decizia Curții Constituționale nr. 712 din 4 decembrie 2014. Reține că ingerința generată de măsura arestului la domiciliu vizează drepturi fundamentale, respectiv dreptul la libertate individuală, libera circulație, viața intimă, familială și privată, dreptul la învățătură și muncă și protecția socială a muncii, este reglementată prin lege, respectiv art. 218-222 din Codul de procedură penală, are ca scop legitim desfășurarea instrucției penale, fiind o măsură judiciară aplicabilă în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară și al judecății în primă instanță, se impune, fiind adecvată in abstracto scopului legitim urmărit, este nediscriminatorie și este necesară într-o societate democratică, pentru protejarea valorilor statului de drept. Reține, totodată, că aspectele invocate de autor în motivarea excepției de neconstituționalitate excedează competenței Curții Constituționale, deoarece, dacă instanța de control constituțional ar fi chemată să se pronunțe în sensul solicitat, ar însemna ca aceasta să devină legislator pozitiv, aspect prohibit prin dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992. … 8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate. … 9.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate ce face obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.361D/2016 este neîntemeiată. În acest sens face referire la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 650 din 11 noiembrie 2014. Exprimându-și punctul de vedere în Dosarul Curții Constituționale nr. 2.973D/2016, Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este, în principal, inadmisibilă și, în subsidiar, neîntemeiată. Arată că simpla înșiruire a unor texte constituționale, fără a indica, în concret, în ce constă, în opinia autorului excepției de neconstituționalitate, contrarietatea între textele Constituției și norma legală criticată, constituie un motiv de respingere a excepției, ca inadmisibilă. Cât privește soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, face referire la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 361 din 7 mai 2015, apreciind că, mutatis mutandis, acestea sunt valabile și în prezenta cauză. … 10.Avocatul Poporului consideră că dispozițiile criticate sunt constituționale. Reține că prevederile de lege criticate constituie aplicarea, la nivelul legislației infraconstituționale, a prevederilor art. 23 alin. (2) din Legea fundamentală. Analizând textul constituțional precitat, observă că acesta se referă, în mod generic, la noțiunea de „arestare“, așa încât, reține că, în aprecierea acestei dispoziții constituționale, legiuitorul a reglementat o serie de măsuri preventive ce pot fi dispuse în scopul bunei desfășurări a procesului penal. Cu privire la măsurile preventive arată că acestea sunt instituții de drept procesual penal, cu caracter de constrângere, prin care suspectul sau inculpatul este împiedicat să întreprindă anumite activități care s-ar răsfrânge negativ asupra desfășurării procesului penal, însă întrucât ingerința generată de luarea măsurilor preventive vizează drepturi fundamentale, respectiv dreptul la libertatea individuală, legiuitorul a instituit garanții procesuale temeinice, constând în numeroasele condiții ce trebuie realizate cumulativ pentru a se putea dispune o măsură de prevenție (Decizia Curții Constituționale nr. 744 din 13 decembrie 2016). Invocă considerente ale Deciziei Curții Constituționale nr. 361 din 7 mai 2015, referitoare la condițiile de luare a măsurii arestului la domiciliu. … 11.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, concluziile scrise ale autorilor excepției, concluziile orale ale apărătorului autorilor excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:12.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 13.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 202 alin. (4) lit. d), art. 218 și art. 219 din Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul conținut:– Art. 202 alin. (4) lit. d): „Măsurile preventive sunt: […] d) arestul la domiciliu;“; … – Art. 218: (1) Arestul la domiciliu se dispune de către judecătorul de drepturi și libertăți, de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanța de judecată, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 223 și luarea acestei măsuri este necesară și suficientă pentru realizarea unuia dintre scopurile prevăzute la art. 202 alin. (1).(2)Aprecierea îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (1) se face ținându-se seama de gradul de pericol al infracțiunii, de scopul măsurii, de sănătatea, vârsta, situația familială și alte împrejurări privind persoana față de care se ia măsura.(3)Măsura nu poate fi dispusă cu privire la inculpatul față de care există suspiciunea rezonabilă că a săvârșit o infracțiune asupra unui membru de familie și cu privire la inculpatul care a fost anterior condamnat definitiv pentru infracțiunea de evadare.(4)Persoanei față de care s-a dispus măsura arestului la domiciliu i se comunică, sub semnătură, în scris, drepturile prevăzute la art. 83, dreptul prevăzut la art. 210 alin. (1) și (2), dreptul de acces la asistență medicală de urgență, dreptul de a contesta măsura și dreptul de a solicita revocarea sau înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsură preventivă, iar în cazul în care persoana nu poate ori refuză să semneze, se va încheia un proces-verbal.“; … – Art. 219: (1) Judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află locul unde s-a constatat săvârșirea infracțiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate dispune, la propunerea motivată a procurorului, arestul la domiciliu al inculpatului.(2)Procurorul înaintează judecătorului de drepturi și libertăți propunerea prevăzută la alin. (1) împreună cu dosarul cauzei.(3)Judecătorul de drepturi și libertăți, sesizat conform alin. (1), fixează termen de soluționare în camera de consiliu în termen de 24 de ore de la înregistrarea propunerii și dispune citarea inculpatului.(4)Neprezentarea inculpatului nu împiedică judecătorul de drepturi și libertăți să soluționeze propunerea înaintată de procuror.(5)Judecătorul de drepturi și libertăți îl audiază pe inculpat atunci când acesta este prezent.(6)Asistența juridică a inculpatului și participarea procurorului sunt obligatorii.(7)Judecătorul de drepturi și libertăți admite sau respinge propunerea procurorului prin încheiere motivată.(8)Dosarul cauzei se restituie organului de urmărire penală, în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de formulare a contestației.(9)Judecătorul de drepturi și libertăți care respinge propunerea de luare a măsurii arestului la domiciliu față de inculpat poate dispune, prin aceeași încheiere, luarea uneia dintre măsurile preventive prevăzute la art. 202 alin. (4) lit. b) și c), dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de lege.“ …  … 14.În susținerea neconstituționalității normelor procesual penale criticate se invocă dispozițiile constituționale ale art. 23 referitor la libertatea individuală. … 15.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că măsura arestului la domiciliu a fost reglementată pentru prima dată prin dispozițiile Codului de procedură penală – Legea nr. 135/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010. Potrivit art. 202 alin. (4) lit. d) din Codul de procedură penală, una dintre măsurile preventive care se pot dispune este cea a arestului la domiciliu, această măsură fiind reglementată de dispozițiile art. 218-222, titlul V, capitolul I, secțiunea a 5-a din Codul de procedură penală. Totodată, prin Decizia nr. 650 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 14 ianuarie 2015, paragraful 15, Curtea a reținut că, potrivit Codului de procedură penală, măsura arestului la domiciliu face parte din categoria măsurilor preventive, pe lângă reținerea, controlul judiciar, controlul judiciar pe cauțiune și arestarea preventivă. S-a observat că instanța de control constituțional, prin Decizia nr. 531 din 13 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 942 din 21 octombrie 2005, a stabilit că măsurile preventive sunt instituții de drept procesual cu caracter de constrângere, având drept scop asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal. Ele vizează starea de libertate a învinuitului sau inculpatului și au drept efect fie privarea de libertate, fie restrângerea libertății de mișcare. … 16.De asemenea, în Decizia nr. 650 din 11 noiembrie 2014, paragraful 20, Curtea a statuat în sensul că, din perspectiva naturii/substanței, duratei, efectelor, modalității de executare și a intensității, atât măsura arestului preventiv, cât și măsura preventivă a arestului la domiciliu privesc o interferență majoră în dreptul la libertate individuală a persoanei. Așa fiind, atât persoanele aflate în arest preventiv, cât și cele aflate în arest la domiciliu se află într-o formă de privare de libertate, de vreme ce, spre deosebire de controlul judiciar sau controlul judiciar pe cauțiune, unde se poate impune interdicția de a părăsi țara sau o anumită localitate, ce reprezintă o restrângere a exercițiului la liberă circulație, atât în cazul arestului la domiciliu, cât și în cazul arestului preventiv inculpatul este obligat, pe durata luării măsurilor, să se afle într-un loc anume desemnat. Aceeași concluzie a fost reiterată de Curte și în Decizia nr. 361 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 21 iunie 2015, paragraful 15. Astfel, în susținerea caracterului de măsură privativă de libertate a arestului la domiciliu, Curtea a reținut două argumente de natură normativă, respectiv faptul că, în privința condițiilor de luare a măsurii arestului la domiciliu, art. 218 din Codul de procedură penală face trimitere la art. 223 din același cod, care reglementează condițiile și cazurile de aplicare a măsurii arestării preventive, și faptul că această măsură poate fi dispusă de către un judecător (judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară și instanța de judecată), iar nu de către procuror, așa încât Curtea a reținut că, și din această perspectivă, cele două măsuri preventive au un regim juridic similar. De altfel, instanța de control constituțional a reținut Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 6 noiembrie 1980, pronunțată în Cauza Guzzardi împotriva Italiei (paragrafele 93 și 95), potrivit căreia privarea de libertate poate îmbrăca diverse forme, nu întotdeauna asemănătoare cu închisoarea, acestea fiind necesar a fi evaluate nu din perspectiva formei, ci a conținutului, cum ar fi obligația de a sta într-un spațiu limitat, izolarea de societate și de familie, încetarea îndeplinirii îndatoririlor oficiale, imposibilitatea contactului liber cu diferite categorii de persoane. … 17.Totodată, în Decizia nr. 650 din 11 noiembrie 2014, paragrafele 17 și 19, Curtea a reținut că inviolabilitatea libertății individuale este reglementată de art. 23 din Constituție. Alin. (2) al aceluiași articol dispune în sensul că percheziționarea, reținerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile și cu procedura prevăzute de lege, iar alin. (4) prevede că arestarea preventivă se dispune de judecător și numai în cursul procesului penal. De asemenea, din ansamblul prevederilor constituționale rezultă că restrângerea libertății individuale are un cadru mult mai strict reglementat decât cel al restrângerii dreptului la liberă circulație. Curtea a observat că nici prevederile constituționale ale art. 23, nici cele convenționale ale art. 5 nu se referă la măsura arestului la domiciliu. Însă, Curtea a constatat că instanța de la Strasbourg a statuat că privarea de libertate poate lua diferite forme, precum și că locul executării măsurii nu trebuie să fie neapărat o instituție de detenție, în înțeles clasic, ci trebuie să se aibă în vedere anumiți factori, în special natura, durata, efectele și maniera de executare a măsurii în cauză, art. 5 din Convenție neavând ca obiect simplele restricții ale circulației – distincția dintre privarea de libertate și limitarea acesteia fiind una de grad sau de intensitate și nu una de natură sau de substanță. Așadar, Curtea a reținut, în acord cu instanța de la Strasbourg, că măsura arestului la domiciliu reprezintă o măsură preventivă privativă de libertate, în accepțiunea art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, fiind citate, în acest sens, Hotărârea din 2 august 2001, pronunțată în Cauza Mancini împotriva Italiei; Hotărârea din 28 noiembrie 2002, pronunțată în Cauza Lavents împotriva Letoniei; Hotărârea din 8 iulie 2004, pronunțată în Cauza Vachev împotriva Bulgariei; Hotărârea din 30 septembrie 2004, pronunțată în Cauza Nikolova împotriva Bulgariei (nr. 2); Hotărârea din 30 martie 2006, pronunțată în Cauza Pekov împotriva Bulgariei; Hotărârea din 7 noiembrie 2013, pronunțată în Cauza Ermakov împotriva Rusiei (paragraful 24 al Deciziei nr. 650 din 11 noiembrie 2014). … 18.Cu privire la măsurile preventive, Curtea a reținut, în Decizia nr. 744 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 102 din 6 februarie 2017 (paragrafele 25, 26), că acestea sunt instituții de drept procesual penal cu caracter de constrângere, prin care suspectul sau inculpatul este împiedicat să întreprindă anumite activități care s-ar răsfrânge negativ asupra desfășurării procesului penal sau asupra atingerii scopului acestuia, sunt măsuri de constrângere puse la dispoziția organelor judiciare penale pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, pentru a împiedica sustragerea suspectului sau inculpatului de la urmărirea penală ori de la judecată sau pentru prevenirea comiterii de către acesta a unei alte infracțiuni. Noul Cod de procedură penală prevede cinci măsuri preventive – reglementate expres și limitativ în art. 202 alin. (4), trei fiind privative de libertate (reținerea, arestul la domiciliu și arestarea preventivă), iar alte două fiind restrictive de drepturi (controlul judiciar și controlul judiciar pe cauțiune). Curtea a reținut, totodată, că, întrucât prin luarea măsurilor preventive se aduce atingere dreptului fundamental al inviolabilității persoanei, așadar libertății individuale, atât legislația națională (Codul de procedură penală, art. 23 din Constituția României), cât și cea europeană (art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale) au instituit o serie de garanții procesuale care să prevină abuzul și arbitrariul în luarea, menținerea, prelungirea și confirmarea acestora, transpuse în numeroase condiții ce trebuie realizate cumulativ. De altfel, Curtea a observat că actualul Cod de procedură penală prevede posibilitatea luării unor măsuri privative sau restrictive de libertate „doar în cazurile și în condițiile prevăzute de lege“ [art. 9 alin. (2)]. Scopul și condițiile generale pentru luarea măsurilor preventive sunt reglementate în art. 202 din Codul de procedură penală, reglementări aplicabile indiferent de măsura preventivă ce se instituie, condițiile specifice de luare a fiecărei măsuri și procedura de urmat, conținutul și efectele dispunerii lor fiind reglementate prin norme procesual penale cu caracter special cuprinse în secțiunile a 2-a („Reținerea“), a 3-a („Controlul judiciar“), a 4-a („Controlul judiciar pe cauțiune“), a 5-a („Arestul la domiciliu“) și a 6-a („Arestarea preventivă“) ale capitolului privind măsurile preventive. Așadar, în decizia precitată, Curtea a reținut că noua lege procesual penală stabilește obligația organului judiciar ca, la alegerea măsurii preventive, să analizeze cumulativ următoarele condiții generale: să existe probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune [art. 202 alin. (1)], măsura aleasă să fie proporțională cu gravitatea acuzației [art. 202 alin. (3)], măsura preventivă să fie necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia [art. 202 alin. (3)] – condiția necesității măsurilor privative sau restrictive de libertate fiind exprimată sub condiția caracterului excepțional al acestora [art. 9 alin. (2)] și să nu existe, la momentul dispunerii, confirmării, prelungirii sau menținerii măsurii preventive, vreo cauză care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale. … 19.Curtea constată că, pentru luarea măsurii arestului la domiciliu, art. 218 din Codul de procedură penală face trimitere la scopul și condițiile reglementate în art. 202 alin. (1) al aceluiași act normativ, iar condițiile generale prevăzute de lege pentru oricare dintre măsurile preventive se completează cu condițiile speciale și cazurile de aplicare prevăzute în art. 223 din Codul de procedură penală, pentru arestarea preventivă. Aceasta în condițiile în care, astfel cum s-a arătat, arestul la domiciliu și arestarea preventivă au un regim juridic similar. … 20.Având în vedere cele arătate în precedent și reținând că libertatea individuală, invocată în prezenta cauză, nu este un drept absolut, ci unul relativ, astfel cum s-a arătat în jurisprudența Curții Constituționale, limitele libertății individuale fiind menționate expres în dispozițiile art. 23 alin. (2)-(12) din Constituție, Curtea constată că lipsa consacrării arestului la domiciliu în cuprinsul Legii fundamentale nu are drept consecință neconstituționalitatea reglementării infraconstituționale a acestei măsuri preventive privative de libertate. Într-adevăr, sub aspectul măsurilor preventive privative de libertate, textul art. 23 alin. (2) din Constituție menționează reținerea și arestarea unei persoane, însă, în ceea ce privește arestarea, astfel cum a reținut Curtea în deciziile precitate, textul constituțional nu o limitează numai la arestul efectuat într-un loc de deținere – arest preventiv -, ci se referă la aceasta într-un sens larg, astfel încât revine legiuitorului competența de a reglementa, la nivel infraconstituțional, o altă măsură preventivă privativă de libertate având ca standard maximal reglementările constituționale referitoare la arestul preventiv. … 21.În final, Curtea constată că, în concluziile scrise – depuse la dosar ca urmare a amânării pronunțării pentru prezentul termen – apărătorul autorului excepției a invocat și încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (1) și art. 53 din Constituție, precum și ale art. 5 și art. 18 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, așadar alt temei de neconstituționalitate în afara celui arătat prin ridicarea excepției de neconstituționalitate în fața instanței de judecată. Cu privire la această susținere, Curtea reține că, așa cum reiese din dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, părțile trebuie să își motiveze, în scris sau oral, excepția de neconstituționalitate ridicată, adică să indice prevederile și/sau principiile din Constituție pretins a fi încălcate de dispozițiile de lege criticate. Astfel invocată în fața instanței de judecată, excepția de neconstituționalitate trebuie pusă în discuția părților, iar instanța de judecată trebuie să își formuleze opinia cu privire la temeinicia excepției, toate acestea fiind menționate în încheierea de sesizare a Curții Constituționale. Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, de exemplu Decizia nr. 234 din 17 iunie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 4 august 1997, „Actul de sesizare a Curții Constituționale este încheierea pronunțată de instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate. Litigiul constituțional se desfășoară în limitele determinate de actul de sesizare“. De asemenea, prin Decizia nr. 24 din 27 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 27 februarie 2004, Curtea a reținut că „litigiul constituțional se desfășoară numai în limitele determinate prin încheierea de sesizare, fără ca acestea să poată fi modificate de vreuna dintre părți.“ Astfel, Curtea reține că este necesar a se distinge între situația în care, ulterior sesizării Curții Constituționale, autorul excepției invocă și alte temeiuri de neconstituționalitate decât cele arătate prin ridicarea excepției de neconstituționalitate în fața instanței de judecată (în scris sau oral), adică se invocă și alte dispoziții sau principii din Constituție pretins a fi încălcate de textele de lege criticate, ceea ce este inadmisibil, și, pe de altă parte, situația în care autorul excepției își expune argumentele pentru care susține că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, fără a indica temeiuri de drept noi, păstrând limitele sesizării – limite referitoare, pe deo parte, la dispozițiile de lege criticate, și, pe de altă parte, la temeiurile constituționale invocate, însă putând aduce argumente noi celor deja arătate în fața instanței de judecată care a sesizat Curtea Constituțională, ceea ce este în concordanță cu prevederile Legii nr. 47/1992 (în același sens, Decizia nr. 722 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 20 ianuarie 2017, paragraful 29). … 22.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Nicușor Florin Mușat în Dosarul nr. 4.091/740/2016 al Judecătoriei Alexandria și de Alexandru Cosmin Călin în Dosarul nr. 473/87/2016/a3 (2.174/2016) al Curții de Apel București – Secția a II-a penală și constată că dispozițiile art. 202 alin. (4) lit. d), art. 218 și art. 219 din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Alexandria și Curții de Apel București – Secția a II-a penală se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 4 mai 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește