DECIZIA nr. 302 din 9 iunie 2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 135 coroborate cu cele ale art. 15 din Codul penal, excepție ridicată de Curtea de Apel Constanța – Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, din oficiu, în Dosarul nr. 550/118/2017, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 184 D/2018. … 2.La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.  … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, întrucât se solicită interpretarea legii sub aspectul vinovăției subiective a persoanei juridice. În subsidiar, se solicită respingerea excepției ca neîntemeiată, textul criticat reglementând cu claritate condițiile în care poate fi angajată răspunderea penală a persoanei juridice. În acest sens, se arată că art. 16 alin. (1) din Codul penal nu distinge între persoana fizică și cea juridică atunci când reglementează infracțiunea, iar reținerea vinovăției persoanelor fizice care acționează în numele persoanei juridice determină vinovăția acesteia din urmă, vinovăție care astfel dobândește un caracter subiectiv. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 12 ianuarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 550/118/2017, Curtea de Apel Constanța – Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 135 coroborate cu cele ale art. 15 din Codul penal, excepție ridicată, din oficiu, într-o cauză având ca obiect soluționarea unui apel formulat împotriva unei sentințe penale prin care, printre altele, în privința unuia dintre inculpați, în calitate de persoană juridică, a fost dispusă o pedeapsă cu amenda penală.  … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că textele criticate sunt neconstituționale întrucât prevederile art. 135 din Codul penal au un caracter insuficient și neclar, neputând fi coroborate cu dispozițiile art. 15 din același cod care definesc trăsăturile esențiale ale infracțiunii, ca instituție de bază a răspunderii penale. Se susține că, potrivit acestora din urmă, existența infracțiunii presupune o formă de vinovăție a persoanei care săvârșește fapta comisivă sau omisivă prevăzută de legea penală, motiv pentru care răspunderea penală are un caracter personal și subiectiv. Se arată că, pentru acest motiv, forme de vinovăție prevăzute la art. 16 din Codul penal pot fi aplicate numai persoanei fizice, care prezintă trăsăturile proprii ființei umane (conștiința de sine, voință proprie etc.). Se susține că, din modul în care este reglementată răspunderea penală a persoanei juridice, conform art. 135 alin. (1) din Codul penal, aceasta pare să răspundă în mod obiectiv pentru săvârșirea de către alt subiect activ a infracțiunii care i se impută, răspundere obiectivă ce nu se regăsește printre condițiile prevăzute la art. 86 din Codul de procedură penală. Se arată că doar una dintre ipotezele reglementate la art. 135 alin. (1) din Codul penal, respectiv cea prevăzută în teza finală, vizează săvârșirea de către un terț a unui act prezumat că aparține persoanei juridice („în numele persoanei juridice“), celelalte două ipoteze („în realizarea obiectului său de activitate sau în interesul său“) vizând situații contextuale, fără cerințe de prezumtivitate. Se susține că, pentru aceste motive, în lipsa reglementării unor condiții clare, lipsite de echivoc, dispozițiile art. 135 din Codul penal permit angajarea, în mod arbitrar, a răspunderii penale a persoanei juridice, prin simpla integrare contextuală a unei fapte cu caracter penal în activitatea respectivei persoane juridice ori în sistemul intereselor acesteia, sau, dimpotrivă, neangajarea acestei forme de răspundere prin adoptarea de către aceleași organe judiciare a unei atitudini pasive, de ignorare a posibilității de intervenție activă.  … 6.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 7.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:8.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 9.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 135 coroborate cu cele ale art. 15 din Codul penal, care au următorul cuprins: – Art. 15:(1)Infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o.(2)Infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale. … – Art. 135:(1)Persoana juridică, cu excepția statului și a autorităților publice, răspunde penal pentru infracțiunile săvârșite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice.(2)Instituțiile publice nu răspund penal pentru infracțiunile săvârșite în exercitarea unei activități ce nu poate face obiectul domeniului privat.(3)Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit la săvârșirea aceleiași fapte. …  … 10.Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (4) și (5) referitoare la statul de drept și la calitatea legii. … 11.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin Decizia nr. 156 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 474 din 8 iunie 2018, paragrafele 20-37, a reținut că instituția răspunderii penale a persoanei juridice a fost introdusă în dreptul penal român prin Legea nr. 278/2006 pentru modificarea și completarea Codului penal, precum și pentru modificarea și completarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 12 iulie 2006. Spre deosebire de Codul penal anterior, în care dispozițiile privitoare la răspunderea penală a persoanei juridice erau dispersate în titluri diferite (titlul II – Infracțiunea, titlul III – Pedepsele, titlul IV – Cauzele care înlătură răspunderea penală sau consecințele condamnării), în noul Cod penal toate dispozițiile care reglementează această răspundere sunt grupate într-un singur titlu, anume titlul VI intitulat Răspunderea penală a persoanei juridice. Titlul VI este divizat în trei capitole, după cum urmează: capitolul I – Dispoziții generale (art. 135-137), capitolul II – Regimul pedepselor complementare aplicate persoanei juridice (art. 138-145), capitolul III – Dispoziții comune (art. 146-151). Dispozițiile care reglementează răspunderea penală a persoanei juridice sunt dispoziții speciale, care derogă de la principiile dreptului penal și care se aplică exclusiv unei anumite categorii de subiecte de drept, acelea denumite „persoane juridice“ (ori „persoane morale“). Articolul 135 din Codul penal stabilește, în mod exclusiv, domeniul sau sfera de incidență a răspunderii penale a persoanei juridice, indicând categoriile de persoane juridice care răspund penal, precum și infracțiunile pentru care intervine această răspundere. Astfel, legiuitorul a instituit regula potrivit căreia persoanele juridice răspund pentru infracțiunile săvârșite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice. … 12.Din perspectivă istorică, Curtea a constatat existența unor partizani ai teoriei realității (după care persoana juridică este o realitate concretă) care susțineau că persoana juridică poate fi subiect activ al unei infracțiuni, precum și existența unor partizani ai teoriei ficțiunii (după care persoana juridică este doar o creație a legii) care susțineau contrariul, și anume că persoana juridică nu poate fi subiect activ al unei infracțiuni. Codul penal român din 1937 (Codul penal Carol al II-lea) a prevăzut în art. 71 un număr de 15 măsuri de siguranță, dintre care trei se puteau lua doar împotriva persoanelor morale, și anume: închiderea localului, dizolvarea și suspendarea. Codul penal român din 1969 nu a menținut prevederile Codului penal din 1937 care stabileau măsuri de siguranță împotriva persoanelor morale și, ca urmare, în perioada 1 ianuarie 1969 – 1 iulie 2004, în România, persoanele morale au putut fi trase exclusiv la răspundere civilă sau contravențională, iar tragerea la răspundere penală, sub orice formă, era inadmisibilă. Abia în anul 2006, prin Legea nr. 278/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 12 iulie 2006, s-a instituit pentru prima oară în România regula răspunderii penale a persoanei morale (juridice). Curtea a reținut că problematica răspunderii penale a persoanei juridice se regăsește și în documentele internaționale. Astfel, se remarcă faptul că statele europene manifestă o tendință de a reglementa răspunderea penală a persoanei juridice, tendință care a fost determinată, în principal, de faptul că la nivelul Consiliului Europei și al Uniunii Europene au fost adoptate numeroase convenții și instrumente juridice care consacră sau recomandă o atare răspundere. Printre documentele adoptate la nivel european, care conțin referiri la răspunderea penală a persoanei juridice, se numără: Convenția privind protecția mediului prin intermediul dreptului penal (1998); Convenția penală privind corupția (1999); Convenția privind cybercriminalitatea (2001). Totodată, printre documentele adoptate la nivel internațional, care conțin referiri la răspunderea penală a persoanei juridice, se numără: Convenția privind lupta împotriva corupției funcționarilor publici străini în tranzacțiile comerciale internaționale. Această convenție obligă statele părți să sancționeze și persoanele juridice cu sancțiuni, chiar nepenale (dacă răspunderea persoanei juridice nu este instituită), proporționate și descurajante; Convenția împotriva criminalității transnaționale organizate, încheiată la Palermo (Italia). … 13.Așa fiind, Curtea a reținut că România, ca membră a organizațiilor internaționale, și-a asumat la rândul său obligații în sensul arătat, instituind regula răspunderii penale a persoanelor morale. … 14.Cât privește justificarea unei astfel de răspunderi, Curtea a reținut că s-au conturat două teze, și anume teza răspunderii indirecte, prin ricoșeu (sau reflexie), și teza răspunderii directe (sau primare). Prima teză reprezintă o răsfrângere a actelor ilicite comise, cu intenție sau din culpă, de persoanele fizice care au calitatea de prepuși ai persoanei morale (juridice). Această teză inspirată din dreptul englez și, mai precis, din teoria identificării sau teoria alter ego [deoarece identifică prepusul cu persoana morală (juridică), considerând că manifestarea obiectivă și subiectivă a acestuia reprezintă manifestarea obiectivă și subiectivă a persoanei morale (juridice) înseși] are drept consecință faptul că răspunderea persoanei morale (juridice) poate fi angajată numai dacă a fost identificat individul care a comis fapta ilicită, în persoana căruia se analizează existența vinovăției (a intenției sau a culpei). … 15.Potrivit tezei răspunderii directe, răspunderea penală a persoanei morale (juridice) este o răspundere directă, pentru fapta proprie – de exemplu, pentru o anumită „politică deliberată a întreprinderii“ și, în opinia susținătorilor ei, această teză ar fi mai eficientă, având în vedere că identificarea persoanei fizice vinovate se poate dovedi extrem de dificilă, îndeosebi în cazul marilor societăți. Or, teza răspunderii directe concretizată în Codul penal în vigoare permite tragerea la răspundere penală a persoanei morale (juridice) ori de câte ori s-a comis o infracțiune, indiferent dacă a fost sau nu identificată persoana fizică ce a comis fapta ilicită și indiferent dacă această persoană a fost sau nu găsită vinovată. În reglementarea răspunderii penale a persoanei juridice au fost păstrate principiile pe care se fundamentează această răspundere, fiind menținută opțiunea pentru modelul de răspundere directă a persoanei juridice, consacrat de dreptul belgian și olandez. … 16.De asemenea, de principiu, sunt responsabile penal persoanele juridice așa-numite „de drept privat“. Cu toate acestea, doctrina nu a adoptat o poziție identică față de toate persoanele juridice astfel denumite. Dacă în cazul persoanelor juridice cu scop lucrativ (societăți, regii autonome etc.) regula răspunderii penale a fost admisă fără rezerve, în schimb, în cazul persoanelor juridice fără scop lucrativ (instituții – lato sensu, asociații, culte religioase, fundații) au existat mereu divergențe de opinie. Dacă, în cele din urmă, răspunderea penală a acestor persoane juridice a fost totuși admisă, faptul se explică aproape exclusiv prin nevoia de a da satisfacție principiului egalității în fața legii. În acest sens, multe legislații, inclusiv cea română, au instituit pentru o serie de persoane fără scop lucrativ (partide, sindicate, instituții de presă, ș.a.) un tratament privilegiat. … 17.În ceea ce privește persoanele juridice „de drept public“ (statul și unitățile administrativ-teritoriale), doctrina penală dominantă consideră că acestea nu pot fi trase la răspundere penală, atât pentru faptul că, logic, este inacceptabil ca statul, care este titularul dreptului de a pedepsi, să se autodeclare „infractor“ și să se supună propriei represiuni, cât și pentru că, în aceste condiții, statul nu și-ar mai putea îndeplini atribuțiile, astfel că existența sa nu s-ar mai justifica. … 18.În ceea ce privește infracțiunile imputabile persoanei juridice, Curtea a constatat că nu orice infracțiune poate atrage răspunderea penală a persoanei juridice, iar criteriul convingător de delimitare îl constituie așa-numitele „infracțiuni de corporație“. Indiferent de modul în care poate fi concepută fapta, pentru a putea fi imputată persoanei morale (juridice) și a deveni astfel o „infracțiune de corporație“ este necesar să existe o legătură între această faptă și persoana juridică trasă la răspundere penală pentru săvârșirea ei. Indiferent cum ar fi înțeleasă, legătura personală nu poate să justifice, singură, angajarea răspunderii penale a persoanei juridice, astfel că se impune ca ea să fie dublată de o legătură reală, obiectivă, în care, pe lângă cerința ca fapta să fi fost comisă de un prepus, apare și cerința ca fapta să fi fost săvârșită în legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate. … 19.Ca o consecință, legislațiile penale au consacrat soluții diverse. Unele, cele mai multe, condiționează răspunderea penală a persoanei juridice atât de o legătură personală (in personam), cât și de o legătură obiectivă (in rem). De exemplu, în Olanda, infracțiunea poate atrage răspunderea penală a persoanei juridice numai dacă ea s-a săvârșit de către un prepus al persoanei juridice și numai dacă ea are legătură cu obiectul său de activitate. În schimb, alte legislații condiționează răspunderea penală a persoanei juridice de o serie de circumstanțe personale, de exemplu, art. 121-2 alin. (1) din Codul penal francez prevede, pe de o parte, ca infracțiunea să fi fost comisă „pe seama“ persoanei morale (juridice) – formulă din care doctrina franceză a desprins două concluzii, și anume că răspunderea penală a persoanei morale (juridice) va fi angajată ori de câte ori infracțiunea s-a comis în interesul (profitul) ei, indiferent dacă este financiar ori de altă natură, și că răspunderea penală a persoanei morale (juridice) nu va fi angajată atunci când persoana fizică a acționat în interes personal ori în interesul unui terț. … 20.Pornind de la aceste modele, în acord cu art. 61 din Constituție și în virtutea liberei opțiuni de politică penală, legiuitorul român a decis să renunțe la cerința legăturii personale și să condiționeze răspunderea penală a persoanei juridice exclusiv de existența unei legături reale, obiective, între persoana juridică și infracțiunea ce i se impută. O astfel de reglementare reprezintă o soluție rațională, întrucât permite legiuitorului să fixeze în limite mult mai precise sfera infracțiunilor ce pot fi imputate persoanei juridice. … 21.Curtea a reținut că actuala reglementare a preluat în linii generale principiile deja consacrate, sens în care persoana juridică, cu excepția statului și a autorităților publice, răspunde penal pentru infracțiunile săvârșite prin acțiunile de realizare a obiectului de activitate ori săvârșite prin acțiunile executate în numele sau în interesul său. Prin urmare, răspunderea penală a persoanei juridice este generală, putând fi atrasă de orice activitate a ei în care se poate identifica un element subiectiv propriu acesteia, diferit de cel al persoanei fizice care execută în concret actul material. Răspunderea penală a persoanei juridice poate fi antrenată de orice persoană fizică ce acționează în numele ei, nu doar de către organele de conducere ale acesteia. … 22.Așa fiind, analizând prevederile legale criticate, Curtea a constatat că acestea sunt suficient de clare, destinatarul normei putând înțelege cu ușurință că pentru antrenarea răspunderii penale a persoanelor juridice este necesar ca infracțiunile să fie săvârșite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice. Astfel, prin săvârșirea de către persoana juridică a unei infracțiuni în realizarea obiectului de activitate se înțelege că un organ, prepus sau reprezentant al persoanei juridice, a comis o infracțiune cu prilejul transpunerii în practică a activităților pe care, potrivit legii, actelor constitutive sau actelor de organizare și funcționare, persoana juridică le poate derula. Această cerință presupune că, la momentul săvârșirii infracțiunii, agentul se afla în exercițiul unei atribuții de serviciu și că, prin urmare, el deținea fie calitatea de „organ“, fie calitatea de „reprezentant“ direct sau indirect al persoanei juridice. … 23.Totodată, Curtea a reținut că o infracțiune este comisă în interesul persoanei juridice în toate cazurile în care folosul – material sau moral – obținut prin infracțiune revine, în totul sau în parte, persoanei juridice, deși infracțiunea nu este comisă în realizarea obiectului de activitate. Analizând această cerință, Curtea constată că aceasta poate primi atât o interpretare subiectivă – ca făcând trimitere la scopul urmărit de agent, cât și una obiectivă – ca făcând trimitere la un profit (avantaj) pe care persoana juridică l-a obținut deja de pe urma săvârșirii infracțiunii. În oricare dintre aceste interpretări devine posibil ca răspunderea penală a persoanei juridice să fie antrenată și de alte persoane fizice, și nu doar de acelea care acționează în calitate de organe sau de reprezentanți ai persoanei morale. … 24.În sfârșit, în sensul legii penale, o infracțiune este săvârșită în numele persoanei juridice dacă persoana fizică ce efectuează elementul material al faptei acționează în calitate de organ, prepus sau reprezentant al persoanei juridice, învestit în mod oficial (legal sau convențional), fără ca fapta să fie săvârșită în realizarea obiectului de activitate sau în folosul persoanei juridice în cauză. De asemenea, analiza acestei ultime cerințe alternative conduce la o concluzie identică cu prima, întrucât nu poate acționa „în numele“ persoanei juridice decât acela care are o împuternicire în acest sens, fiind fie „organ“, fie „reprezentant“ al acesteia. Cu alte cuvinte, pentru a antrena răspunderea penală a persoanei juridice este necesar ca acela care acționează să aibă calitatea de „prepus“, adică de „organ“ sau de „reprezentant“ al persoanei juridice. … 25.În acest sens, Curtea a constatat că, în jurisprudența sa, a statuat (de exemplu, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012) că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate – care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist – să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, și Decizia Curții Constituționale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011). … 26.Prin urmare, Curtea a constatat că voința legiuitorului exprimată în textul art. 135 alin. (1) din Codul penal este suficient de clară cu privire la antrenarea răspunderii penale a persoanei juridice, motiv pentru care critica de neconstituționalitate analizată este neîntemeiată. … 27.Având în vedere aceste considerente, Curtea reține că răspunderea penală a persoanei juridice reprezintă o ficțiune juridică, expresie a politicii penale a legiuitorului și în marja de apreciere prevăzută la art. 61 alin. (1) din Constituție. … 28.Curtea constată, totodată, că, pentru a face aplicabilă instituția analizată, legiuitorul a prevăzut în privința răspunderii penale a persoanei juridice formele de vinovăție reglementate la art. 16 din Codul penal, adaptate manierei în care aceasta desfășoară activitățile și poate săvârși fapte de natură penală, respectiv prin intermediul unui organ sau reprezentant al său. În consecință, în vederea tragerii la răspundere penală a persoanei juridice, au fost reglementate, la art. 136 din Codul penal, pedeapsa principală a amenzii și următoarele pedepse complementare: dizolvarea persoanei juridice, suspendarea activității sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani; închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani; interzicerea de a participa la procedurile de achiziții publice pe o durată de la unu la 3 ani; plasarea sub supraveghere judiciară; afișarea sau publicarea hotărârii de condamnare. … 29.De asemenea, se impune a fi subliniat faptul că răspunderea penală a persoanei juridice este distinctă de răspunderea penală a persoanelor fizice care acționează în calitate de organe sau de reprezentanți ai acesteia, putând să coexiste cu răspunderea penală a celor din urmă, așa cum prevăd, în mod expres, dispozițiile art. 135 alin. (3) din Codul penal. … 30.Pentru aceste motive, având în vedere natura persoanei juridice, raportarea sa subiectivă la faptele prevăzute de legea penală săvârșite se realizează prin raportarea organului sau reprezentantului legal al persoanei juridice la respectivele fapte, atunci când el acționează, prin săvârșirea lor, în numele persoanei juridice. Prin urmare, fiind o ficțiune juridică, latura subiectivă a răspunderii penale a persoanei juridice se realizează, implicit, prin subiectivitatea persoanei care desfășoară activități în numele ei, fiind desemnată în acest sens. Acest aspect nu echivalează însă cu o răspundere penală obiectivă a persoanei juridice, care să nu poată fi încadrată în niciuna dintre formele de vinovăție prevăzute la art. 16 din Codul penal, așa cum se susține în motivarea excepției. De altfel, faptele comise de organele sau reprezentanții legali ai persoanei juridice, în numele acesteia, prezintă o latură subiectivă determinată de modul în care aceste persoane înțeleg să își îndeplinească mandatul ce le-a fost dat în scopul realizării activității persoanei juridice. Altfel spus, capacitatea de exercițiu a persoanei juridice devine efectivă doar prin desfășurarea de către organele sau reprezentanții legali ai acesteia de activități specifice obiectului de activitate al persoanei juridice, așa încât latura subiectivă a faptelor ce constituie elementul material al laturii obiective a infracțiunilor comise de persoana juridică este dată de subiectivitatea manifestată de aceste persoane cu ocazia săvârșirii respectivelor fapte. … 31.Referitor la standardele de calitate a legii, Curtea Constituțională, făcând trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, a reținut, în repetate rânduri, în jurisprudența sa, că semnificația noțiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conținutul textului despre care este vorba și de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor săi. S-a arătat, astfel, că principiul previzibilității legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Este, în special, cazul profesioniștilor, care sunt obligați să dea dovadă de o mare prudență în exercitarea profesiei lor, motiv pentru care se așteaptă din partea lor să acorde o atenție specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă (Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 35; Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35; Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunțată în Cauza Sud Fondi – S.R.L. și alții împotriva Italiei, paragraful 109). … 32.S-a constatat, totodată, că, având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, Curtea de la Strasbourg a reținut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută și că una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, a căror interpretare și aplicare depind de practică. S-a statuat, de asemenea, că oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv întro normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. S-a reținut, prin aceeași jurisprudență, că, deși certitudinea în redactarea unei legi este un lucru dorit, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație. Rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenței ca izvor de drept fiind o componentă necesară și bine înrădăcinată în tradiția legală a statelor membre. Prin urmare, s-a constatat că exigența referitoare la previzibilitatea legii nu poate fi interpretată ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiția ca rezultatul să fie coerent cu substanța infracțiunii și să fie în mod rezonabil previzibil (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunțată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36). Cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în legătură cu principiul clarității și previzibilității legii au fost înglobate de instanța de contencios constituțional în propria jurisprudență (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 717 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 23 martie 2016, și Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, paragrafele 45-46). … 33.Raportând considerentele privind modalitatea de reglementare, la art. 135 din Codul penal, a răspunderii penale a persoanei juridice la exigențele constituționale și convenționale anterior analizate, Curtea reține că textul criticat îndeplinește condițiile de claritate, precizie și previzibilitate impuse de dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție, permițând destinatarilor legii să înțeleagă – apelând la nevoie la servicii de consultanță juridică – modalitatea de stabilire și angajare a răspunderii penale a persoanei juridice și să își adapteze conduita la cele prevăzute prin dispozițiile legale analizate. … 34.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Curtea de Apel Constanța – Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, din oficiu, în Dosarul nr. 550/118/2017 și constată că dispozițiile art. 135 coroborate cu cele ale art. 15 din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Constanța – Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 9 iunie 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește