DECIZIA nr. 301 din 11 mai 2021

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniela Băloi.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor „art. 25 alin. (2) raportat la art. 107 alin. (1) și (2) din Legea nr. 51/1995, înainte de republicarea legii, art. 26 alin. (1) raportat la art. 113 alin. (1) și (2) din Legea nr. 51/1995“, precum și ale art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală, ridicată de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 8.064/314/2015/a1.3 al Tribunalului Suceava – Secția penală. Cauza formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.487 D/2019.  … 2.La apelul nominal se prezintă domnul Pompiliu Bota, autor al excepției, precum și partea Ionel Lucian Borfotină. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.  … 3.Prim-magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Giordano Giuseppe Bruno a formulat o cerere de amânare a cauzei pentru imposibilitate de prezentare în contextul pandemiei de COVID-19, prilej cu care a solicitat și comunicarea în limba italiană și traducător. Ca urmare a informării acestuia cu privire la faptul că prezența în fața Curții Constituționale nu este obligatorie și asupra posibilității de a depune concluzii scrise la dosarul cauzei, realizată cu Adresa înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 3.519 din 5 mai 2019, partea a reiterat cererile sale. De asemenea, prim-magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepției a depus la dosarul cauzei, spre știință, o sesizare adresată Comisiei de la Veneția (înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 1.108 din 18 februarie 2020) și o plângere penală formulată împotriva domnului Corneliu Bîrsan, fost judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 3.636 din 10 mai 2021). … 4.Având cuvântul cu privire la cererea de amânare a cauzei, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a acesteia, arătând că motivul indicat de parte este unul generic, precum și faptul că aceasta are posibilitatea de a depune concluzii scrise, judecata putându-se realiza în lipsă. Părțile prezente lasă la aprecierea Curții soluționarea acestei cereri. Curtea respinge, ca neîntemeiată, cererea de amânare formulată în cauză, întrucât motivul referitor la existența pandemiei Covid-19 nu justifică, în sine, imposibilitatea de prezentare, iar prezența în fața Curții Constituționale nu este obligatorie, partea având posibilitatea de a depune concluzii scrise la dosarul cauzei, aspect care i-a fost comunicat prin corespondența atașată la dosarul cauzei.  … 5.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul autorului excepției, care solicită admiterea acesteia, susținând, în esență, încălcarea principiului separației puterilor în stat și a principiului neretroactivității legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. Arată că, deși există cinci decizii în care Curtea Constituțională a României statuează că nu poate fi desființată o hotărâre judecătorească irevocabilă, acest lucru s-a întâmplat. Uniunea din care face parte are la bază o hotărâre definitivă ce nu poate fi desființată, potrivit dispozițiilor noului Cod civil. Invocă, de asemenea, lipsa de claritate și predictibilitate a dispozițiilor legale. Referitor la plângerea penală depusă la dosar, arată că toate deciziile Curții Constituționale se bazează pe hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului, unde domnul Corneliu Bârsan a fost judecător, iar, în opinia sa, domnul Corneliu Bîrsan trebuia să se abțină.  … 6.Având cuvântul, partea Ionel Lucian Borfotină arată că nu poate să se pronunțe, referindu-se, în continuare, la cauza în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate. … 7.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că dispozițiile criticate privind regimul juridic, inclusiv răspunderea ca urmare a activităților de consultanță prevăzute de acestea nu aduc atingere dispozițiilor constituționale invocate. Cât privește dispozițiile art. 396 din Codul de procedură penală, prin acestea legiuitorul a prevăzut o cale pentru a se dovedi nevinovăția în condițiile intervenirii prescripției, fiind reglementate în mod expres soluțiile ce pot fi pronunțate. … 8.Având cuvântul în replică, autorul excepției citează Decizia Curții Constituționale nr. 1.055 din 9 octombrie 2008, precizând că legiuitorul nu poate, nici chiar prin lege, să dispună împotriva unei hotărâri judecătorești irevocabile. Solicită admiterea excepției, arătând că a formulat și o serie de plângeri penale.  … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:9.Prin Încheierea din 15 mai 2019, pronunțată în Dosarul nr. 8.064/314/2015/a1.3, Tribunalul Suceava – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor „art. 25 alin. (2) raportat la art. 107 alin. (1) și (2) din Legea nr. 51/1995, înainte de republicarea legii, art. 26 alin. (1) raportat la art. 113 alin. (1) și (2) din Legea nr. 51/1995“, precum și ale art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Pompiliu Bota într-o cauză penală. … 10.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că normele din Legea nr. 51/1995 criticate încalcă principiul neretroactivității legii prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și de art. 198 și 199 din Codul civil. Cu referire și la Decizia Curții Constituționale nr. 1.055 din 9 octombrie 2008, precum și la o serie de hotărâri ale Curții de Apel Galați, ale Curții de Apel Craiova și ale Curții de Apel București, se arată că legea civilă nu se aplică retroactiv, deci activitatea Legii modificatoare nr. 255/2004 nu se aplică și barourilor deja înființate, iar, pe de altă parte, baroul din care face parte autorul poartă denumirea de U.N.B.R., neexistând niciun act normativ care să fi contestat sau desființat această denumire. Se invocă, în acest sens, și prevederile art. 199 alin. (1) din Codul civil, potrivit cărora „Constatarea sau, după caz, declararea nulității nu aduce atingere actelor încheiate anterior în numele persoanei juridice de către organele de administrare, direct sau prin reprezentare, după caz“, precum și ale art. 18 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, potrivit cărora „dispozițiile Codului civil privitoare la regimul juridic general aplicabil persoanelor juridice se aplică și persoanelor juridice în ființă la data intrării sale în vigoare, însă numai în măsura în care prin legile aplicabile oricărei persoane juridice nu se prevede altfel.“ Se arată că în Legea nr. 51/1995 sunt cuprinse dispoziții speciale în materia supusă analizei în ceea ce privește organele de conducere ale profesiei de avocat, astfel încât, prin eliminare, se ajunge la concluzia că restul situațiilor sunt avute în vedere de legiuitor în redactarea noului Cod civil. Se apreciază că este lesne de înțeles că între regula generală, pe de o parte, și regula specială instituită de Legea nr. 51/1995 în cazul organizării și exercitării profesiei de avocat, pe de altă parte, există un raport care cade sub incidența regulii generalia specialibus non derogant și, respectiv, specialia generalibus derogant. Prin urmare, această regulă specială trebuie aplicată cu prioritate pentru ipoteza pentru care a fost instituită, chiar dacă art. 196 din Codul civil prevede că poate fi dispusă nulitatea persoanei juridice. În ceea ce privește lipsa de previzibilitate și calitate a textului criticat, autorul excepției se referă la o serie de acte ale Parchetului și hotărâri judecătorești. Precizează că aceste acte jurisdicționale se referă la „fondul lacunelor legislative neacoperite nici prin dispozițiile Legii nr. 255/2004 care a modificat Legea nr. 51/1995“. … 11.În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală, autorul consideră că a intervenit prescripția specială cu referire la faptele de complicitate la exercitarea fără drept a profesiei de avocat, însă precizează că, totuși, legea internă nu îi permite să solicite nici continuarea procesului penal și achitarea și nici achitarea motivată pe existența autorității de lucru judecat. Consideră că textul încalcă prezumția de nevinovăție prevăzută în art. 23 alin. (11) din Constituția României și art. 6 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, sens în care solicită a se avea în vedere cauzele Didu împotriva României și Caraian împotriva României. Susține că se va ajunge la situația paradoxală (neconstituțională) în care judecătorul, deși nu poate pronunța condamnarea inculpatului, va trebui să constate și să motiveze în detaliu vinovăția inculpatului. Conform Cauzei Bulfinsky împotriva României, instanța trebuie să analizeze și să ofere explicații detaliate cu privire la motivul respingerii cererilor apărării de administrare de probe. Consideră că textul criticat încalcă și prevederile art. 16 din Constituție, întrucât stabilește discriminări între persoane aflate în situații juridice identice sau similare: învinuitul (sau inculpatul în faza de urmărire penală) poate fi exonerat de răspunderea penală prin soluția de clasare conform art. 18 din Codul de procedură penală, raportat la art. 16 din Codul de procedură penală (autoritate de lucru judecat), dar inculpatul trimis în judecată nu poate fi achitat în temeiul art. 396 alin. (1) și (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. i) din Codul de procedură penală (pe motiv de autoritate de lucru judecat), deoarece judecătorul este obligat să pronunțe o soluție de încetare a procesului penal, conform textului criticat. Solicită a se vedea și Deciziile Curții Constituționale nr. 112 din 14 iulie 1998 și nr. 582 din 20 iulie 2016. Apreciază că textul de lege criticat încalcă prezumția de nevinovăție, în măsura în care, deși instanța nu poate pronunța o soluție de condamnare din pricina prescripției răspunderii penale, pronunță o soluție de încetare a procesului penal, însă în motivarea acesteia prezintă argumentele pentru care nu poate adopta o soluție de achitare, aspect ce echivalează în opinia inculpatului cu o apreciere asupra vinovăției sale.  … 12.Tribunalul Suceava – Secția penală apreciază că excepția este neîntemeiată. Arată că, în ceea ce privește dispozițiile art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală, care se coroborează cu art. 18 din Codul de procedură penală, legiuitorul a intenționat crearea unei instituții în sprijinul inculpaților pentru a-și dovedi nevinovăția, într-un cadru procesual corespunzător, pentru a fi puși la adăpost de suspiciuni de vinovăție asupra lor, dacă procesul penal s-a finalizat prin soluția încetării ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale. În situația în care inculpații optează pentru continuarea procesului penal, aceștia își asumă totodată și riscul ca, în urma analizei pe care judecătorul o face, să nu se adopte o soluție de achitare, fiind firesc să suporte consecințele alegerii pe care au făcut-o. Nu se poate solicita judecătorului să examineze mai profund vinovăția unei persoane, ca la final să se reclame încălcarea prezumției de nevinovăție. … 13.Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 14.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul judecătorului-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:15.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 16.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziții din Legea nr. 51/1995 cuprinse în forme succesive ale acesteia, dar care consacră soluții legislative similare, și anume „art. 25 alin. (2) raportat la art. 107 alin. (1) și (2) din Legea nr. 51/1995, înainte de republicarea legii, art. 26 alin. (1) raportat la art. 113 alin. (1) și (2) din Legea nr. 51/1995“, precum și dispozițiile art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală. … 17.Din examinarea actelor dosarului, rezultă că această formulare a sesizării este determinată de faptul că, inițial, prin concluziile purtând data de 9 noiembrie 2018, domnul Pompiliu Bota a ridicat, cât privește Legea nr. 51/1995, excepția de neconstituționalitate a „art. 26 alin. (1) raportat la art. 113 alin. (1) și (2) din Legea nr. 51/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2011“. Ulterior, în data de 5 aprilie 2019, domnul Pompiliu Bota a depus la dosar concluzii în care precizează că, drept urmare a modificării Legii nr. 51/1995 și a renumerotării unor articole, „art. 113 alin. (1) și (2) din Legea nr. 51/1995 a devenit art. 107, cu același conținut“, și, ca atare, va „reformula excepția de neconstituționalitate“, în sensul că obiect al acesteia este „art. 25 alin. (2) raportat la art. 107 alin. (1) și (2) din Legea nr. 51/1995, modificată.“ … 18.Față de cele arătate, Curtea reține ca obiect al excepției, conform precizării făcute de autorul excepției la instanța de judecată, aceste din urmă dispoziții, respectiv art. 25 alin. (2) raportat la art. 107 alin. (1) și (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 mai 2018, precum și dispozițiile art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală. … 19.Textele criticate au următorul cuprins:– Art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995: „Exercitarea, fără drept, a oricărei activități specifice profesiei de avocat constituie infracțiune și se pedepsește potrivit legii penale.“;  … – Art. 107 alin. (1) și (2) din Legea nr. 51/1995 :(1)La data intrării în vigoare a prezentei legi persoanele fizice sau juridice care au fost autorizate în baza altor acte normative ori au fost încuviințate prin hotărâri judecătorești să desfășoare activități de consultanță, reprezentare sau asistență juridică, în orice domenii, își încetează de drept activitatea. Continuarea unor asemenea activități constituie infracțiune și se pedepsește potrivit legii penale.(2)De asemenea, la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează de drept efectele oricărui act normativ, administrativ sau jurisdicțional prin care au fost recunoscute ori încuviințate activități de consultanță, reprezentare și asistență juridică contrare dispozițiilor prezentei legi.“; … – Art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală: „Dacă inculpatul a cerut continuarea procesului penal potrivit art. 18 și se constată că sunt incidente cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a)-d), instanța de judecată pronunță încetarea procesului penal.“ …  … 20.În susținerea neconstituționalității normelor criticate se invocă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (4) și (5) referitoare la principiul separației și echilibrului puterilor în stat și principiul legalității, ale art. 15 alin. (2) referitoare la principiul neretroactivității legii, ale art. 16 – Egalitatea în drepturi, ale art. 23 alin. (12) – Prezumția de nevinovăție. Se invocă și prevederile art. 6 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cu referire la prezumția de nevinovăție.  … 21.Examinând excepția de neconstituționalitate astfel cum a fost motivată, Curtea constată că, în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a art. 25 alin. (2) raportat la art. 107 alin. (1) și (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 mai 2018, a mai analizat soluțiile legislative pe care aceste texte le consacră, cuprinse anterior în art. 26 alin. (1) și art. 113 alin. (1) și (2) din Legea nr. 51/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2011.  … 22.Astfel, prin Decizia nr. 30 din 19 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 23 martie 2021, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată, cu trimitere deopotrivă la jurisprudența sa în materie, reținând, în esență, cu privire la art. 26 din Legea nr. 51/1995, că oferă instanțelor de judecată cadrul legal pentru a veghea ca desfășurarea fiecărui proces, indiferent de ramura de drept în care acesta a fost declanșat, să aibă loc cu respectarea dreptului la apărare, garanție a dreptului la un proces echitabil. Grație textului de lege criticat, instanța dispune de un cadru procedural optim care îi permite să depună diligențele necesare pentru ca persoana reprezentată, parte în proces, să aibă asigurat dreptul la apărare. Acesta este, așadar, unul dintre mecanismele prin care legiuitorul a înțeles să dea eficacitate – în cadrul oricărui proces – prevederilor art. 24 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora dreptul la apărare este garantat. … 23.Curtea a mai reținut că, ținând cont de prevederile art. 2 alin. (3) și ale art. 4 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, potrivit cărora „judecătorii și procurorii sunt obligați ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremația legii“, chiar Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că se impune ca organele judiciare să ia nu numai măsurile necesare asigurării apărării învinuitului sau inculpatului în procesul penal, atunci când aceasta este, potrivit legii, obligatorie, ci și să observe ca asistența juridică să fie acordată de o persoană care a dobândit calitatea de avocat în condițiile Legii nr. 51/1995, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 255/2004, pentru că, altfel, asistența juridică acordată echivalează cu o lipsă de apărare (Decizia nr. XXVII din 16 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 14 noiembrie 2007, pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la efectele asistării sau reprezentării părților în cadrul procesului penal de persoane care nu au dobândit calitatea de avocat în condițiile Legii nr. 51/1995). Cu acel prilej, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că asistența juridică acordată în procesul penal unui inculpat sau învinuit de o persoană care nu a dobândit calitatea de avocat în condițiile Legii nr. 51/1995, modificată și completată prin Legea nr. 255/2004, echivalează cu lipsa de apărare a acestuia. În motivarea acestei decizii, instanța supremă a reținut că, prin Legea nr. 51/1995, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 255/2004, sunt reglementate condițiile exercitării profesiei de avocat corelativ cu dispozițiile din Codul de procedură penală referitoare la asigurarea dreptului la apărare pentru învinuit sau inculpat, pe întreg parcursul procesului penal, precum și la caracterul absolut al nulității de care sunt lovite actele îndeplinite în lipsa apărătorului atunci când prezența și asistența juridică ce trebuie acordate de acesta sunt obligatorii, potrivit legii. Totodată, Înalta Curte a observat că, de vreme ce dispozițiile Legii nr. 51/1995 – care are caracter de lege specială cu privire la modul de exercitare a profesiei de avocat – conțin anumite cerințe imperative, este de la sine înțeles că nu este posibilă îndeplinirea unei asemenea profesii în afara cadrului instituționalizat de acea lege. … 24.Referitor la dispozițiile art. 113 din Legea nr. 51/1995, Curtea a reținut, cu trimitere, de asemenea, la jurisprudența sa în materie (Decizia nr. 502 din 17 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 31 octombrie 2019), că acestea nu încalcă prevederile constituționale invocate. Astfel, nulitatea actelor de constituire și de înregistrare de barouri în afara Uniunii Naționale a Barourilor din România, dispusă prin art. 1 alin. (3) din Legea nr. 51/1995, precum și încetarea de drept a efectelor oricărui act normativ, administrativ sau jurisdicțional prin care au fost recunoscute ori încuviințate activități de consultanță, reprezentare și asistență juridică contrare prevederilor legale, în temeiul art. 113 alin. (1) și (2) din Legea nr. 51/1995, reprezintă intenția legiuitorului ca profesia de avocat să se exercite numai cu respectarea legii, și nu împotriva ei (paragraful 22). … 25.Curtea a mai reținut în acest sens că, prin Decizia nr. 15 din 21 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 816 din 3 noiembrie 2015 – referitoare la recursul în interesul legii privind interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 348 din Codul penal (corespondent al art. 281 din Codul penal din 1969), în ipoteza exercitării activităților specifice profesiei de avocat de către persoane care nu fac parte din formele de organizare profesională recunoscute de Legea nr. 51/1995 -, Înalta Curte de Casație și Justiție a analizat modul în care au fost reglementate organizarea și exercitarea profesiei de avocat în România. Cu acest prilej, instanța supremă a reținut că din succesiunea în timp a actelor normative rezultă că formele de organizare la nivel teritorial a profesiei de avocat, indiferent de denumirea acestora („barouri“, „colegii“), nu au fost niciodată desființate în România, operațiunea juridică utilizată de legiuitor fiind aceea a transformării persoanei juridice, în sensul că prin același act normativ s-a prevăzut desființarea persoanelor juridice existente, concomitent cu înființarea în locul acestora a unor alte persoane juridice, ca succesoare în drepturi și obligații ale celor dintâi. Aceeași este situația și în privința formelor de organizare la nivel național („Uniunea Avocaților din România“, „Uniunea Barourilor din România“, „Uniunea Colegiilor de Avocați din România“, „Consiliul Central al Colegiilor de Avocați“, „Uniunea Națională a Barourilor din România“), cu singura mențiune că pentru o scurtă perioadă de timp (între 14 februarie 1950 și 21 iulie 1954) profesia de avocat a rămas fără o structură organizatorică la nivel național. Din această perspectivă, în România a existat o continuitate a organizării și exercitării profesiei de avocat, iar înființarea persoanelor juridice succesoare s-a făcut direct în temeiul legii, fără nicio altă formalitate ulterioară. S-a subliniat, totodată, faptul că Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările ulterioare, reglementează forme unice și exclusive de organizare profesională a avocaților în România, în sensul că această profesie poate fi exercitată numai de avocați înscriși în barou (existând și funcționând câte un singur barou în fiecare județ), care face parte din Uniunea Națională a Barourilor din România, ca unică structură națională a ordinului profesional al avocaților din România. Așa fiind, prin Decizia nr. 15 din 21 septembrie 2015, precitată, instanța supremă a statuat că persoanele care exercită activități specifice profesiei de avocat în cadrul unor barouri paralele cu cele care ființează în temeiul legii, indiferent dacă acestea au fost/vor fi (fost) constituite după intrarea în vigoare a Legii nr. 255/2004 ori au existat și anterior, dar și-au continuat activitatea ulterior acestei date, au reprezentarea subiectivă a faptului că acționează dincolo de cadrul legal în vigoare, căci acesta are suficientă precizie și claritate pentru a permite destinatarilor ei să îl înțeleagă și să își conformeze conduita dispozițiilor sale, fiind astfel exclusă posibilitatea invocării erorii ca o cauză de neimputabilitate prevăzută de art. 30 din Codul penal. Cu alte cuvinte, latura subiectivă a infracțiunii analizate (respectiv infracțiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activități) se află în strânsă legătură cu latura ei obiectivă, mai precis cu cerința esențială a exercitării „fără drept“ a activităților specifice profesiei de avocat, a cărei îndeplinire conduce la concluzia că o persoană aflată într-o asemenea situație acționează cu intenția de a leza valorile sociale ocrotite prin norma juridică incriminatoare, urmând ca organele judiciare să analizeze in concreto vinovăția fiecărei persoane cercetate pentru săvârșirea acestei infracțiuni. … 26.Curtea Constituțională a mai reținut că problema referitoare la modul de exercitare a profesiei de avocat în România a format și obiectul analizei Curții Europene a Drepturilor Omului, care, prin Decizia din 12 octombrie 2004 cu privire la admisibilitatea Cererii nr. 24.057/03, formulată de Pompiliu Bota împotriva României, a declarat ca inadmisibilă cererea cu privire la încălcarea libertății de asociere, consacrată de prevederile art. 11 din Convenție. Astfel, Curtea de la Strasbourg a reținut că printre obiectivele statutare ale asociației al cărei președinte este reclamantul figura crearea de barouri, ceea ce contravenea dispozițiilor Legii nr. 51/1995, care interzice crearea de barouri și exercitarea profesiei de avocat în afara Uniunii Avocaților din România, aceasta din urmă neputând fi analizată ca o asociație în sensul prevederilor art. 11 din Convenție, întrucât ordinele profesiilor liberale sunt instituții de drept public, reglementate de lege și care urmăresc scopuri de interes general. … 27.Aceste considerente pot fi reținute ca având valoare de principiu pentru cauza de față, unde se critică aceleași soluții legislative, invocându-se incidența principiului separației și echilibrului puterilor în stat și al neretroactivității legii cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. … 28.Curtea observă, totodată, că, în raport cu art. 15 alin. (2) din Constituție critica formulată este motivată, în esență, cu referire la o serie de hotărâri ale Curții de Apel Galați, ale Curții de Apel Craiova și ale Curții de Apel București, la prevederile art. 199 alin. (1) din Codul civil, precum și ale art. 18 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil. Se arată că în Legea nr. 51/1995 sunt cuprinse dispoziții speciale în materia supusă analizei în ceea ce privește organele de conducere ale profesiei de avocat, astfel încât, prin eliminare, se ajunge la concluzia că restul situațiilor sunt avute în vedere de legiuitor în redactarea noului Cod civil. Se apreciază că este lesne de înțeles că între regula generală, pe de o parte, și regula specială instituită de Legea nr. 51/1995 în cazul organizării și exercitării profesiei de avocat, pe de altă parte, există un raport care cade sub incidența regulii generalia specialibus non derogant și, respectiv, specialia generalibus derogant. Prin urmare, această regulă specială trebuie aplicată cu prioritate pentru ipoteza pentru care a fost instituită, chiar dacă art. 196 din Codul civil prevede că poate fi dispusă nulitatea persoanei juridice. În ceea ce privește lipsa de previzibilitate și calitate a textului criticat, autorul excepției se referă la o serie de acte ale Parchetului și hotărâri judecătorești. Autorul precizează că aceste acte jurisdicționale se referă la „fondul lacunelor legislative neacoperite nici prin dispozițiile Legii nr. 255/2004 care a modificat Legea nr. 51/1995“. … 29.Toate aceste critici privesc însă probleme de interpretare și aplicare a legii de către instanțele de judecată, precum și coroborarea mai multor dispoziții legale considerate de autorul excepției ca având incidență în cauză, fiind realizate în acest sens ample considerații în privința interpretării normelor ce fac obiectul excepției cu raportare la alte dispoziții legale. … 30.Or, într-o jurisprudență constantă, Curtea a reținut că „a răspunde criticilor autorului excepției în această situație ar însemna o ingerință a Curții Constituționale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituție, potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.“ (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 1.402 din 2 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 9 decembrie 2010, Decizia nr. 357 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2011, Decizia nr. 785 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 3 februarie 2016, paragraful 17, Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, paragraful 19, Decizia nr. 698 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2017, paragraful 23, Decizia nr. 149 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 21 iulie 2017, paragraful 14, și Decizia nr. 332 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 16 august 2017, paragraful 14, Decizia nr. 372 din 28 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 822 din 9 octombrie 2019, Decizia nr. 62 din 28 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 9 martie 2021). … 31.În ceea ce privește art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală, autorul excepției susține că încalcă prezumția de nevinovăție prevăzută în art. 23 alin. (11) din Constituția României și art. 6 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care, deși instanța nu poate pronunța o soluție de condamnare din pricina prescripției răspunderii penale, pronunță o soluție de încetare a procesului penal, însă în motivarea acesteia prezintă argumentele pentru care nu poate adopta o soluție de achitare, aspect ce echivalează cu o apreciere asupra vinovăției sale. Se afirmă că s-ar încălca și prevederile art. 16 din Constituție, întrucât ar fi discriminări între persoane aflate în situații juridice identice sau similare: „învinuitul (sau inculpatul în faza de urmărire penală) poate fi exonerat de răspunderea penală prin soluția de clasare conform art. 18 din Codul de procedură penală, raportat la art. 16 din Codul de procedură penală (autoritate de lucru judecat), dar inculpatul trimis în judecată nu poate fi achitat în temeiul art. 396 alin. (1),(6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. i) din Codul de procedură penală (pe motiv de autoritate de lucru judecat), deoarece judecătorul este obligat să pronunțe o soluție de încetare a procesului penal, conform textului criticat – art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală“ (a se vedea fila 23 din încheierea de sesizare a Curții Constituționale). … 32.Cu privire la aceste critici, Curtea observă că, în mod contrar susținerilor autorului sesizării, instanța constituțională a statuat în jurisprudența sa faptul că procedura reglementată de dispozițiile art. 18 din Codul de procedură penală – Continuarea procesului penal la cererea suspectului sau a inculpatului are ca finalitate tocmai asigurarea posibilității demonstrării nevinovăției acestor persoane, în privința cărora a intervenit prescripția răspunderii penale. Prin urmare, legiuitorul a dat posibilitatea persoanelor care au fost urmărite pentru săvârșirea unor infracțiuni – și care se consideră nevinovate – de a-și demonstra nevinovăția (Decizia nr. 212 din 2 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 589 din 6 iulie 2020, paragraful 15). … 33.Rezolvarea acțiunii penale în acest caz se realizează potrivit regulilor stabilite de dispozițiile art. 396 din Codul de procedură penală. Cât privește soluția de achitare, alin. (5) al art. 396 din Codul de procedură penală stabilește, cu caracter general, că „Achitarea inculpatului se pronunță în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a)-d)“, și anume: „a) fapta nu există; b) fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege; c) nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea; d) există o cauză justificativă sau de neimputabilitate“. De asemenea, alin. (6) al art. 396 din Codul de procedură penală prevede că „Încetarea procesului penal se pronunță în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e)-j)“, și anume: „e) lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; f) a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii; h) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; i) există autoritate de lucru judecat; j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii“. … 34.Se observă că dispozițiile legale criticate, care se referă la soluția instanței în cazul în care inculpatul a cerut continuarea procesului penal potrivit art. 18, prevăd exact aceleași cazuri de achitare, prin trimiterea la dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală. De altfel, alin. (7) al art. 396 din Codul de procedură penală prevede expres că „Dacă inculpatul a cerut continuarea procesului penal potrivit art. 18 și se constată, ca urmare a continuării procesului, că sunt incidente cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a)-d), instanța de judecată pronunță achitarea“. În celelalte cazuri, soluția este de încetare a procesului penal, ceea ce înseamnă aplicarea în mod corespunzător a art. 396 alin. (6) din Codul de procedură penală, mai sus citat. … 35.Prin urmare, nu se poate reține existența unei discriminări sub acest aspect în privința inculpatului care a cerut continuarea procesului penal, acesta având posibilitatea să obțină o soluție de achitare, dacă sunt incidente cazurile de achitare prevăzute de lege. Tot astfel, nu se poate reține nici încălcarea prezumției de nevinovăție, câtă vreme chiar ratio legis în cauză este asigurarea posibilității valorificării plenare a prezumției de nevinovăție, tocmai pentru a nu mai plana nicio suspiciune în privința persoanei aflate în ipoteza art. 18 din Codul de procedură penală. … 36.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 8.064/314/2015/a1.3 al Tribunalului Suceava – Secția penală și constată că dispozițiile art. 25 alin. (2) raportat la art. 107 alin. (1) și (2) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, precum și ale art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Suceava – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 11 mai 2021.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Prim-magistrat-asistent,
Marieta Safta–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește