DECIZIA nr. 30 din 25 mai 2022

Dosar nr. 664/1/2022Completul compus din:

Pe rol se află soluționarea sesizării formulate de către Tribunalul Cluj – Secția penală, în baza art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Dacă, în înțelesul art. 89 alin. (1) din Codul penal, este posibilă anularea amânării aplicării pedepsei în ipoteza în care, pentru infracțiunea descoperită pe parcursul termenului de supraveghere, s-a pronunțat o soluție de amânare a aplicării pedepsei.Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) raportat la art. 473 alin. (8) din Codul de procedură penală și ale art. 36 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare.Ședința este prezidată de către președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, domnul judecător Daniel Grădinaru.La ședința de judecată participă doamna Adina Andreea Ciuhan Teodoru, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare.Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna procuror Eucarie Ecaterina Nicoleta, procuror în cadrul Secției judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit în cauză de către judecătorul-raportor, acesta fiind comunicat părților potrivit dispozițiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală. Totodată, s-a învederat că, drept urmare a solicitărilor formulate în temeiul art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, la dosarul cauzei au fost depuse puncte de vedere asupra problemei de drept deduse dezlegării.Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, a acordat cuvântul în dezbateri.Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, doamna procuror Nicoleta Ecaterina Eucarie, a susținut că în speță nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării, întrucât problema semnalată de instanța de trimitere nu constituie o chestiune de drept în sensul art. 475 din Codul de procedură penală, care să determine activarea mecanismului de unificare a practicii judiciare.Astfel, doamna procuror a subliniat că în contextul mecanismelor de unificare a practicii judiciare rolul instanței supreme nu este acela de a interveni în procesul de aplicare a legii în cazurile deduse judecății, ci doar de a oferi o interpretare a normelor legale, acolo unde acest lucru se impune ca urmare a modului lor de redactare și a existenței unor interpretări diferite.Cu referire la sesizarea formulată de Tribunalul Cluj – Secția penală, doamna procuror a susținut că din modul de formulare a întrebării, precum și din argumentele prezentate în susținerea punctului de vedere, în speță, rezultă că instanța de trimitere urmărește a lămuri incidența anulării aplicării pedepsei reglementate de art. 89 alin. (1) din Codul penal în ipoteza în care pentru infracțiunea descoperită în cursul termenului de supraveghere s-a pronunțat o soluție de amânare a aplicării pedepsei.Totodată, din încheierea de sesizare a rezultat că inculpatului i-au fost stabilite definitiv, în două cauze distincte, două pedepse cu închisoarea pentru comiterea a două infracțiuni intenționate, a căror aplicare a fost amânată. Întrucât, la data judecării celei de-a doua cauze, instanța nu a cunoscut existența primei hotărâri prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, remediul procesual aplicabil în cauză va fi cel reglementat de art. 582 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală, ceea ce înseamnă că soluția ce ar fi pronunțată în cauză ar fi rezolvarea pe fond a cauzei deduse judecării.În consecință, în raport cu aspectele expuse, doamna procuror a solicitat respingerea ca inadmisibilă a sesizării formulate de Tribunalul Cluj – Secția penală.Constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reținut dosarul în pronunțare.ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I.Titularul și obiectul sesizăriiPrin Încheierea de ședință din data de 9 februarie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 16.499/211/2021, Tribunalul Cluj – Secția penală a dispus, în baza art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu următoarei chestiuni de drept: Dacă, în înțelesul art. 89 alin. (1) din Codul penal, este posibilă anularea amânării aplicării pedepsei în ipoteza în care, pentru infracțiunea descoperită pe parcursul termenului de supraveghere, s-a pronunțat o soluție de amânare a aplicării pedepsei. … II.Expunerea succintă a cauzeiPrin Sentința penală nr. 954 din 9 octombrie 2017 a Judecătoriei Târgu Mureș (Dosar nr. 4.850/320/2017) s-a stabilit în sarcina inculpatului Ș.F. pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal, fiind dispusă amânarea aplicării pedepsei pe durata termenului de supraveghere de 2 ani.Conform înscrisurilor de la dosar (sentința penală și copia de pe cazierul judiciar), hotărârea penală de mai sus a rămas definitivă la data de 25 octombrie 2017 prin neapelare, dată de la care a început să curgă termenul de supraveghere de 2 ani, urmând să se împlinească la 24 octombrie 2019. La momentul împlinirii termenului de supraveghere, conform art. 15 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, amânarea aplicării pedepsei de mai sus a fost scoasă din evidența cazierului judiciar.Prin Sentința penală nr. 916 din 24 iunie 2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca (Dosar nr. 6.076/211/2020) s-a stabilit în sarcina inculpatului Ș.F. pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal, fiind dispusă amânarea aplicării pedepsei pe durata termenului de supraveghere de 2 ani. Sentința penală de mai sus a rămas definitivă la data de 14.07.2021, prin neapelare.Prin Sentința penală nr. 1.248 din 5 octombrie 2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca, în temeiul art. 582 alin. (1) din Codul de procedură penală, a fost admisă sesizarea formulată de Compartimentul de executări penale din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca.În baza art. 89 alin. (1) din Codul penal s-a dispus anularea amânării aplicării pedepsei de 8 luni închisoare dispuse față de inculpatul Ș.F. prin Sentința penală nr. 916 din 24 iunie 2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca (Dosar nr. 6.076/211/2020), definitivă la data de 14 iulie 2021 prin neapelare, și, în consecință:În baza art. 582 alin. (3) din Codul de procedură penală a fost condamnat inculpatul Ș.F. la pedeapsa de 8 luni închisoare, stabilită prin Sentința penală nr. 916 din 24 iunie 2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă la data de 14 iulie 2021, prin neapelare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal, care a făcut obiectul Dosarului penal nr. 6.076/211/2020.În baza art. 88 alin. (3) din Codul penal s-a dispus revocarea amânării aplicării pedepsei de 8 luni închisoare dispuse față de inculpatul Ș.F. prin Sentința penală nr. 954 din 9 octombrie 2017 a Judecătoriei Târgu Mureș (Dosar nr. 4.850/320/2017), definitivă la data de 25 octombrie 2017 prin neapelare, și, în consecință:În baza art. 582 alin. (3) din Codul de procedură penală a fost condamnat inculpatul Ș.F. la pedeapsa de 8 luni închisoare, stabilită prin Sentința penală nr. 954 din 9 octombrie 2017 a Judecătoriei Târgu Mureș, definitivă la data de 25 octombrie 2017 prin neapelare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal, care a făcut obiectul Dosarului penal nr. 4.850/320/2017.În temeiul art. 40 alin. (2) raportat la art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal au fost contopite, potrivit tratamentului sancționator al concursului de infracțiuni, pedepsele de mai sus (8 luni închisoare și 8 luni închisoare), aplicându-se pedeapsa de bază de 8 luni închisoare, la care sa adăugat un spor de o treime din durata celeilalte pedepse (2 luni și 20 de zile), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 10 luni și 20 de zile în regim privativ de libertate.Împotriva acestei sentințe a formulat contestație Ș.F., solicitând desființarea hotărârii atacate și respingerea sesizării Compartimentului de executări penale al Judecătoriei Cluj-Napoca.La termenul din data de 19 ianuarie 2022, la solicitarea contestatorului, Tribunalul Cluj a pus în discuție sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să se statueze, de principiu, dacă „în înțelesul art. 89 alin. (1) din Codul penal este posibilă anularea amânării aplicării pedepsei în ipoteza în care pentru infracțiunea descoperită pe parcursul termenului de supraveghere s-a pronunțat o soluție de amânare a aplicării pedepsei“.Prin Încheierea din data de 9 februarie 2022, instanța de trimitere a constatat îndeplinite toate cerințele de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală și, ca urmare, a dispus sesizarea instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept invocate.În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (2) din Codul de procedură penală, a dispus suspendarea judecății cauzei până la pronunțarea hotărârii prealabile. … III.Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și JustițieInstanța de trimitere a precizat că, în înțelesul art. 89 alin. (1) din Codul penal, este posibilă anularea amânării aplicării pedepsei în ipoteza în care, pentru infracțiunea descoperită pe parcursul termenului de supraveghere, s-a pronunțat o soluție de amânare a aplicării pedepsei. Astfel, chestiunea de drept din prezenta speță vizează formularea art. 89 alin. (1) din Codul penal, conform căruia, în ipoteza în care, pe parcursul termenului de supraveghere, se descoperă că persoana supravegheată mai săvârșise o infracțiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care sa dispus amânarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, amânarea se anulează, fiind discutabil dacă legiuitorul a avut în vedere aplicarea unei pedepse cu închisoarea sau doar stabilirea unei asemenea pedepse, raportat și la inadvertențele în aplicarea art. 89 alin. (2) din Codul penal, respectiv art. 582 alin. (3) din Codul de procedură penală. În opinia instanței de trimitere, interpretarea gramaticală a textului de lege în discuție este insuficientă pentru identificarea voinței reale a legiuitorului, fiind evident faptul că dispozițiile art. 89 alin. (1) și (2) din Codul penal sunt divergente, în condițiile în care alin. (1) stabilește că pentru anularea amânării aplicării pedepsei este necesar ca pedeapsa pentru infracțiunea nou-descoperită să fi fost aplicată, iar conform alin. (2), ar fi posibilă ulterior anulării amânarea aplicării unei pedepse care a fost deja aplicată, ceea ce ar însemna că, de fapt, în condițiile alin. (1) era suficient ca pedeapsa pentru infracțiunea nou-descoperită să fi fost doar stabilită, cum este cazul în speța de față.În aceeași ordine de idei s-a arătat că, în ipoteza în care sar accepta varianta că anularea s-ar putea dispune doar dacă pedeapsa pentru infracțiunea nou-descoperită a fost aplicată, alin. (2) al art. 89 din Codul penal ar fi lipsit de eficiență, deoarece, odată aplicată pedeapsa, nu ar mai fi posibilă amânarea aplicării acesteia.Pe de altă parte, s-a reținut că interpretarea logico-sistematică a dispozițiilor art. 89 alin. (1) din Codul penal permite identificarea voinței legiuitorului pornind de la integrarea textului legal în logica generală a sistemului de individualizare judiciară a pedepsei și de la conexiunea lui cu art. 89 alin. (2) din Codul penal, fără îndoială intenția legiuitorului nefiind în sensul de a lipsi de eficiență acest din urmă text de lege, context în care sa susținut că, pentru anularea amânării aplicării pedepsei, este suficient ca pedeapsa închisorii dispusă pentru infracțiunea noudescoperită să fi fost stabilită.Această abordare a fost apreciată ca fiind în consens și cu cele susținute de reprezentantul parchetului, în sensul că anularea amânării aplicării pedepsei are drept scop remedierea situației juridice a inculpatului care trebuie repus în situația în care s-ar fi aflat dacă, la momentul judecării sale în Dosarul penal nr. 6.076/211/2020 al Judecătoriei Cluj-Napoca, s-ar fi cunoscut existența infracțiunii ce a făcut obiectul Dosarului nr. 4.850/320/2017 al Judecătoriei Târgu Mureș, respectiv că cea de-a doua infracțiune a fost comisă în termenul de supraveghere al amânării aplicării pedepsei dispuse prin Sentința penală nr. 954 din 9 octombrie 2017 a Judecătoriei Târgu Mureș. Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 475 și art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală, tribunalul a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală cu această chestiune de drept. … IV.Punctele de vedere exprimate de către curțile de apel și instanțele judecătorești arondateÎn conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanțelor judecătorești asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuție Curtea de Apel București, Curtea de Apel Galați, Curtea de Apel Pitești, Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Timișoara, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Constanța, Curtea de Apel Ploiești, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Iași și Curtea de Apel Craiova, care, după caz, au făcut referire și la opiniile unora dintre instanțele arondate. IV.1.Într-o primă opinie, aparent majoritară, regăsită în informațiile transmise de Tribunalul Bistrița, Tribunalul Maramureș, Judecătoria Baia Mare, Judecătoria Sighetu Marmației, Tribunalul Sălaj, Judecătoria Jibou, Judecătoria Șimleu Silvaniei, Judecătoria Darabani, Judecătoria Botoșani, Judecătoria Suceava, Judecătoria Dorohoi, Judecătoria Rădăuți, Judecătoria Suceava, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, Judecătoria Moinești, Judecătoria Roman, Tribunalul Neamț, Judecătoria Piatra-Neamț, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Arad, Judecătoria Reșița, Judecătoria Caransebeș, Judecătoria Oravița, Judecătoria Moldova Nouă, Tribunalul Timiș (opinia majoritară), Judecătoria Sânnicolau Mare, Judecătoria Lugoj (opinia majoritară), Judecătoria Timișoara, Judecătoria Năsăud, Curtea de Apel București, Tribunalul București, Judecătoria Călărași, Judecătoria Lehliu-Gară, Tribunalul Ialomița, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Giurgiu, Judecătoria Bolintin-Vale, Tribunalul Teleorman, Judecătoria Roșiori de Vede, Judecătoria Zimnicea, Judecătoria Turnu Măgurele, Tribunalul Brașov, Judecătoria Făgăraș, Judecătoria Rupea, Tribunalul Covasna, Curtea de Apel Pitești, Curtea de Apel Galați, Tribunalul Galați, Judecătoria Liești, Judecătoria Oradea (opinia minoritară), Curtea de Apel Craiova, Judecătoria Slatina Judecătoria Caracal, Tribunalul Olt, Judecătoria Slatina, Tribunalul Gorj, Judecătoria Motru, Judecătoria Novaci, Tribunalul Dolj, Judecătoria Constanța, Tribunalul Constanța, Judecătoria Tulcea, Tribunalul Buzău, Judecătoria Pogoanele, Judecătoria Buzău, Judecătoria Alba Iulia și Judecătoria Aiud, sa susținut că este posibilă anularea amânării aplicării pedepsei în ipoteza în care, pentru infracțiunea descoperită pe parcursul termenului de supraveghere, s-a pronunțat o soluție de amânare a aplicării pedepsei, fiind suficient ca pedeapsa închisorii dispuse pentru infracțiunea nou-descoperită să fi fost stabilită, nu și aplicată.În argumentarea punctului de vedere s-a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 89 alin. (1) din Codul penal, dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana supravegheată mai săvârșise o infracțiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, amânarea se anulează, aplicându-se, după caz, dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni, recidiva sau pluralitatea intermediară.Deși dispozițiile art. 89 alin. (1) din Codul penal au în vedere aplicarea unei pedepse prin cea de-a doua sentință, acest text de lege trebuie interpretat sistematic, în raport și cu prevederile alin. (2) al art. 89 din Codul penal, voința legiuitorului reieșind cu certitudine din acest ultim text de lege. Astfel, în ipoteza unui concurs de infracțiuni, dacă prin cea de-a doua sentință s-ar fi aplicat o pedeapsă pentru una dintre infracțiuni, nu ar mai fi fost posibilă amânarea aplicării pedepsei rezultante; or, voința legiuitorului este în sens contrar. Textul alin. (1) al art. 89 din Codul penal nu poate primi interpretări diferite, după cum este vorba de o pluralitate de infracțiuni sub forma concursului de infracțiuni, a recidivei sau a pluralității de infracțiuni.Ca atare, dacă se poate dispune anularea amânării aplicării pedepsei în urma descoperirii unei noi infracțiuni pentru care sa stabilit o pedeapsă cu amânarea aplicării pedepsei (putând să se dispună din nou amânarea aplicării pedepsei cu privire la pedeapsa rezultantă), în ipoteza constatării unei pluralități de infracțiuni sub forma concursului de infracțiuni, atunci se poate dispune această soluție și în ipoteza constatării pluralității de infracțiuni sub forma recidivei sau pluralității intermediare descoperite de către organele judiciare abia în faza de executare (dar cunoscute de către persoana în cauză încă de la început). … IV.2.Opinia contrară a fost exprimată de Judecătoria Bistrița, Judecătoria Buhuși, Judecătoria Onești, Tribunalul Caraș-Severin, Judecătoria Giurgiu, Judecătoria Videle, Tribunalul Brăila, Tribunalul Botoșani, Curtea de Apel Oradea, Judecătoria Oradea (opinia majoritară), Judecătoria Aleșd, Judecătoria Carei, Judecătoria Negrești-Oaș, Tribunalul Mehedinți, Judecătoria Târgu Cărbunești, Judecătoria Târgu Jiu, Curtea de Apel Ploiești și Judecătoria Pătârlagele. În această opinie s-a susținut că nu este posibilă anularea amânării aplicării pedepsei în ipoteza în care, pentru infracțiunea descoperită pe parcursul termenului de supraveghere, s-a pronunțat o soluție de amânare a aplicării pedepsei.În argumentarea punctului de vedere formulat s-a susținut că nu se poate proceda la anularea amânării aplicării pedepsei în ipoteza în care, pentru infracțiunea descoperită pe parcursul termenului de supraveghere, s-a pronunțat o soluție de amânare a aplicării pedepsei, având în vedere dispozițiile art. 89 alin. (1) din Codul penal, respectiv descoperirea pe parcursul termenului de supraveghere a unei infracțiuni cu privire la care s-a dispus pedeapsa închisorii (aplicarea unei pedepse), coroborat cu dispozițiile art. 83 alin. (1) din Codul penal, potrivit căruia instanța dispune amânarea aplicării pedepsei, și, pe cale de consecință, nu se mai aplică pedeapsa principală. Totodată, s-a susținut că, prin modul de reglementare a dispozițiilor art. 89 alin. (2) din Codul penal, intenția legiuitorului a fost de a remedia situația juridică a inculpatului, dar și de a oferi acestuia posibilitatea de a beneficia în continuare de amânarea aplicării pedepsei, ceea ce nu ar mai fi posibil dacă pentru infracțiunea nou-descoperită a fost aplicată o pedeapsă. …  … V.Examenul jurisprudenței în materie V.1.Jurisprudența națională relevantăÎn materialul transmis de curțile de apel au fost indicate hotărâri judecătorești relevante pentru problema de drept ridicată în speță.Consacrarea opiniei majoritare se regăsește în următoarele hotărâri:– Sentința penală nr. 1.063 din 12 decembrie 2019 pronunțată în Dosarul nr. 864/307/2019 al Judecătoriei Sighetu Marmației; … – Sentința penală nr. 198 din 4 martie 2020 pronunțată în Dosarul nr. 2.974/307/2019 al Judecătoriei Sighetu Marmației; … – Sentința penală nr. 45 din 26 februarie 2020 pronunțată în Dosarul nr. 2.886/1.752/2019 al Judecătoriei Jibou, definitivă prin neapelare; … – Sentința penală nr. 55 din 2 martie 2022 pronunțată în Dosarul nr. 38/309/2022 al Judecătoriei Șimleu Silvaniei, definitivă prin neapelare; … – Sentința penală nr. 34 din 9 martie 2020 pronunțată în Dosarul nr. 500/206/2019 al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc; … – Sentința penală nr. 217 din 25 martie 2021 pronunțată în Dosarul nr. 10.469/279/2020 al Judecătoriei Piatra-Neamț; … – Sentința penală nr. 1.111 din 19 decembrie 2019 a Judecătoriei Piatra-Neamț; … – Sentința penală nr. 623 din 29 octombrie 2021 pronunțată în Dosarul nr. 1.697/295/2021 al Judecătoriei Sânnicolau Mare; … – Sentința penală nr. 740 din 16 decembrie 2021 pronunțată în Dosarul nr. 2.551/295/2021 al Judecătoriei Sânnicolau Mare; … – Sentința penală nr. 2.597 din 28 septembrie 2021 pronunțată în Dosarul nr. 196.016/325/2021 al Judecătoriei Timișoara; … – Sentința penală nr. 1.680 din 3 iunie 2021 pronunțată în Dosarul nr. 11.703/325/2021 al Judecătoriei Timișoara; … – Sentința penală nr. 179 din 24 martie 2022 pronunțată în Dosarul nr. 5.645/290/2021 al Judecătoriei Reșița; … – Sentința penală nr. 717 din 25 octombrie 2021 pronunțată în Dosarul nr. 6.194/300/2021 al Judecătoriei Sectorului 2 București; … – Sentința penală nr. 208 din 25 martie 2021 pronunțată în Dosarul nr. 24.129/300/2020 al Judecătoriei Sectorului 2 București; … – Sentința penală nr. 349 din 1 iulie 2020 pronunțată în Dosarul nr. 2.384/300/2021 al Judecătoriei Sectorului 2 București; … – Sentința penală nr. 1.323 din 4 iunie 2021 pronunțată în Dosarul nr. 8.854/302/2021 al Judecătoriei Sectorului 5 București; … – Sentința penală nr. 292 din 6 noiembrie 2020 pronunțată în Dosarul nr. 6.561/1.748/2020 al Judecătoriei Cornetu; … – Sentința penală nr. 303 din 10 noiembrie 2020 pronunțată în Dosarul nr. 4.063/1.748/2020 al Judecătoriei Cornetu; … – Sentința penală nr. 374 din 8 iulie 2021 pronunțată în Dosarul nr. 15.624/1.748/2020 al Judecătoriei Cornetu; … – Sentința penală nr. 150 din 29 octombrie 2018 pronunțată în Dosarul nr. 1.410/249/2018 al Judecătoriei Lehliu-Gară; … – Sentința penală nr. 173 din 14 noiembrie 2018 pronunțată în Dosarul nr. 1.008/249/2018 al Judecătoriei Lehliu-Gară; … – Sentința penală nr. 113 din 4 iunie 2019 pronunțată în Dosarul nr. 4.044/292/2018 al Judecătoriei Roșiori de Vede; … – Sentința penală nr. 600 din 2 aprilie 2018 pronunțată în Dosarul nr. 29.134/197/2017 al Judecătoriei Brașov; … – Sentința penală nr. 589 din 6 aprilie 2022 pronunțată în Dosarul nr. 25.196/197/2017 al Judecătoriei Brașov; … – Sentința penală nr. 221 din 17 august 2021 pronunțată în Dosarul nr. 2.643/226/2021 al Judecătoriei Făgăraș; … – Sentința penală nr. 736 din 24 iunie 2020 pronunțată în Dosarul nr. 2.660/271/2020 al Judecătoriei Oradea; … – Sentința penală din 13 octombrie 2021 a Judecătoriei Constanța; … – Sentința penală nr. 1.447/2019 pronunțată în Dosarul nr. 8.493/211/2018 al Judecătoriei Cluj-Napoca; … – Sentința penală nr. 553 din 2 octombrie 2017 pronunțată în Dosarul nr. 704/176/2017 al Judecătoriei Alba Iulia; … – Sentința penală nr. 207 din 12 noiembrie 2020 pronunțată în Dosarul nr. 6.783/176/2019 al Judecătoriei Alba Iulia; … – Sentința penală nr. 232 din 28 aprilie 2020 pronunțată în Dosarul nr. 339/176/2020 al Judecătoriei Alba Iulia; … – Sentința penală nr. 597 din 12 noiembrie 2021 pronunțată în Dosarul nr. 2.907/176/2021 al Judecătoriei Alba Iulia; … – Sentința penală nr. 112 din 24 februarie 2022 pronunțată în Dosarul nr. 4.797/176/2021 al Judecătoriei Alba Iulia; … – Sentința penală nr. 165 din 23 martie 2022 pronunțată în Dosarul nr. 2.870/176/2021 al Judecătoriei Alba Iulia; … – Sentința penală nr. 81 din 9 octombrie 2019 pronunțată în Dosarul nr. 832/294/2018 al Judecătoriei Săliștea; … – Sentința penală nr. 45 din 4 octombrie 2020 pronunțată în Dosarul nr. 1.117/294/2019 al Judecătoriei Săliștea; … – Sentința penală nr. 76 din 14 octombrie 2021 pronunțată în Dosarul nr. 1.261/294/2020 al Judecătoriei Săliștea; … – Sentința penală nr. 1.119 din 5 noiembrie 2021 pronunțată în dosarul nr. 4.095/221/2021 al Judecătoriei Deva. …  … V.2.Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție Prin Decizia nr. 24 din 19 septembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în Dosarul nr. 1.785/1/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 860 din 1 noiembrie 2017, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 83 alin. (1) lit. b) din Codul penal și art. 88 alin. (3) din Codul penal, s-a stabilit că: „În ipoteza săvârșirii unei noi infracțiuni intenționate în termenul de supraveghere al amânării aplicării unei pedepse, atât pronunțarea soluției de condamnare pentru noua infracțiune, cât și revocarea amânării aplicării pedepsei anterioare sunt obligatorii.“ … V.3.Jurisprudența relevantă a Curții Europene a Drepturilor OmuluiNu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată. … V.4.Jurisprudența relevantă a Curții Constituționale a RomânieiPrin Decizia nr. 691 din 24 noiembrie 2016 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 89 alin. (1) din Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 14 februarie 2017, la paragraful 15, instanța de contencios constituțional a statuat următoarele:(…) Analizând gramatical dispozițiile legale anterior enumerate, Curtea a constatat că, în cuprinsul acestora, legiuitorul a folosit, în cazul reglementării instituției amânării aplicării pedepsei, sintagma «persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei», având în vedere că această formă de individualizare nu presupune condamnarea inculpatului, aplicarea unei pedepse sau decăderi, interdicții ori incapacități ce ar putea decurge din infracțiunea săvârșită. În cazul reglementării suspendării executării pedepsei sub supraveghere și a liberării condiționate, au fost folosite sintagme precum «cel condamnat» și «persoana condamnată», întrucât formele de individualizare a pedepsei analizate presupun pedepsirea persoanei care a săvârșit o infracțiune, pedeapsă care, însă, nu se execută în stare de detenție (…) …  … VI.Opinia specialiștilor consultațiÎn conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată specialiștilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. Opinia juridică exprimată de Centrul de Cercetări în Științe Penale din cadrul Universității de Vest din Timișoara – Facultatea de Drept este în sensul că, în înțelesul art. 89 alin. (1) din Codul penal, instanța va dispune anularea amânării aplicării pedepsei în ipoteza în care, pentru infracțiunea descoperită pe parcursul termenului de supraveghere, s-a pronunțat o soluție de amânare a aplicării pedepsei, urmând să condamne inculpatul pentru infracțiunea inițială și, aplicând dispozițiile legale privind pluralitatea de infracțiuni incidente în speță, să dispună executarea pedepsei.În susținerea punctului de vedere s-a arătat că, deși operațiunea de individualizare judiciară a pedepsei presupune logic și etapizat parcurgerea a trei pași – stabilirea, aplicarea si executarea pedepsei – acești pași sunt distincți, stabilirea nepresupunând în mod necesar și aplicarea pedepsei, iar aplicarea nepresupunând în mod necesar și executarea pedepsei. Acest lucru face posibilă existența unor forme de individualizare judiciară a pedepsei, precum: renunțarea la aplicarea pedepsei (în cazul căreia instanța nici măcar nu stabilește pedeapsa), amânarea aplicării pedepsei (în cazul căreia instanța, deși stabilește pedeapsa, nu o aplică) sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (în cazul căreia instanța stabilește pedeapsa, o aplică și dispune suspendarea executării acesteia sub supraveghere pe parcursul unui termen). Articolul 89, alin. (1) din Codul penal prevede că, în cazul comiterii unei noi infracțiuni descoperite pe parcursul termenului de supraveghere al amânării aplicării pedepsei, dacă pentru această nouă infracțiune s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, amânarea aplicării pedepsei se anulează, fiind incidente, după caz, dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni, recidivă sau pluralitate intermediară. Cu alte cuvinte, legiuitorul pare a fi condiționat anularea amânării aplicării pedepsei de aplicarea pedepsei închisorii pentru infracțiunea descoperită pe parcursul termenului de supraveghere.Așadar, la prima vedere, anularea amânării aplicării pedepsei nu ar fi posibilă dacă pentru infracțiunea descoperită s-ar fi dispus amânarea aplicării pedepsei, deoarece, în cazul acestei instituții (n.n. amânarea aplicării pedepsei), pedeapsa nu se aplică, ci doar se stabilește, iar pe de altă parte hotărârea prin care se dispune amânarea aplicării pedepsei nu este hotărâre de condamnare. Deci, nu ar exista niciun impediment în menținerea amânării inițiale.Pe de altă parte, s-a susținut că nu există niciun text legal care să interzică expres posibilitatea dispunerii, pentru două infracțiuni distincte, a amânării aplicării pedepsei, cu consecința curgerii în paralel a două termene de supraveghere.Mai mult, conform dispozițiilor art. 89 alin. (2) din Codul penal, dacă, după ce s-a dispus anularea amânării aplicării pedepsei, forma de pluralitate de infracțiuni identificată de instanță este concursul, aceasta poate dispune amânarea aplicării pedepsei rezultante, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 83 din Codul penal, iar dacă se dispune amânarea aplicării pedepsei, termenul de supraveghere se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care sa pronunțat anterior amânarea aplicării pedepsei.S-a mai arătat că dispozițiile procedurale cu caracter special în materia anulării amânării aplicării pedepsei – art. 582 alin. (3) din Codul de procedură penală – vin în contradicție cu prevederile art. 89 din Codul penal, deoarece stabilesc imperativ că, în cazul în care instanța dispune anularea amânării aplicării pedepsei, aceasta va dispune condamnarea inculpatului și executarea pedepsei stabilite prin hotărârea de amânare, aplicând apoi, după caz, dispozițiile cu privire la concursul de infracțiuni, recidivă sau pluralitate intermediară.Aceste dispoziții stabilesc, pe de o parte, că este obligatorie o hotărâre de condamnare pentru infracțiunea anterioară (pentru care se dispusese inițial amânarea pedepsei), iar pe de altă parte, că trebuie dispusă executarea acelei pedepse. Deși textul stabilește că se va face ulterior aplicarea concursului sau a altei forme de pluralitate de infracțiuni, rezultanta ar presupune cu necesitate condamnarea și apoi executarea. În tăcerea textului, executarea ar putea fi doar în detenție sau cu suspendare sub supraveghere (ca mijloc de individualizare a executării pedepsei, hotărârea de suspendare fiind o hotărâre de condamnare). Art. 582 din Codul de procedură penală se referă la pedeapsa pentru infracțiunea inițială, nestabilind nimic în legătură cu rezultanta în legătură cu a cărei cuantificare se trimite la dispozițiile concursului de infracțiuni/recidivă sau pluralitate intermediară. Dar, în analiza formulării obligatorii a textului în legătură cu o pedeapsă ce ar trebui să intre în componenta rezultantei ce urmează a se calcula după anularea amânării aplicării pedepsei, concluzia este că și rezultanta trebuie să fie rezultatul unei condamnări și al aplicării unei pedepse ce urmează a fi executată. Altfel, textul nu ar avea nicio logică.S-a concluzionat în sensul că problema principală o reprezintă eroarea de redactare a art. 89 din Codul penal sau a art. 582 din Codul de procedură penală, eroare care, deși a fost semnalată în doctrină, nu a fost remediată de legiuitor printr-o intervenție legislativă. S-a subliniat faptul că, „până la remedierea legislativă a neconcordanțelor (n.n. art. 89 din Codul penal și art. 582 din Codul de procedură penală), întrucât intenția legiuitorului nu poate fi decât ca instituțiile reglementate să își producă efectele specifice, urmează ca, în practica judiciară, să se aplice aceste dispoziții în spiritul lor.În ceea ce privește reglementarea obligativității soluției de condamnare în situația prevăzută de art. 89 din Codul penal, în doctrină s-a susținut că o aplicare formală a dispozițiilor art. 582 alin. (3) din Codul de procedură penală poate genera o încălcare a dreptului la un proces echitabil prin discriminare (art. 14 coroborat cu art. 6 din CEDO), întrucât, în cazul anulării, fac imposibilă amânarea aplicării pedepsei rezultante, chiar dacă ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 83 din Codul penal, pentru persoanele pentru care se descoperă pluralitatea de infracțiuni după rămânerea definitivă a soluției de amânare a aplicării pedepsei, cu toate că această soluție poate fi aplicată dacă aceleași infracțiuni au fost judecate în același dosar“.^1^1 Postelnicu, C. Meceanu, Comentariu la art. 582 din Codul de procedură penală în M. Udroiu (coord.), Codul de procedură penală. Comentariu pe articole, ediția 3, Editura C.H. Beck, București, 2020, p. 2940. … VII.Opinia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și JustițieAsupra chestiunii de drept supuse dezlegării, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a opinat în sensul că sesizarea este inadmisibilă, deoarece întrebarea supusă dezlegării nu reprezintă o veritabilă problemă de drept și nu este îndeplinită nici condiția ca soluționarea cauzei pe fond să depindă de dezlegarea dată acesteia. Astfel, în urma analizei de admisibilitate a sesizării, efectuată în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, a rezultat că instanța de trimitere este învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, iar problema de drept a cărei dezlegare se solicită nu a mai fost supusă examenului Înaltei Curți de Casație și Justiție, nestatuându-se asupra ei printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii in curs de soluționare.Totodată, din modul de formulare a întrebării, precum și din argumentele prezentate în susținerea punctului de vedere, s-a susținut că instanța de trimitere are o dezlegare neîndoielnică a problemei de drept, ceea ce se urmărește fiind o confirmare a soluției ce se prefigurează în cauză.În concret, s-a susținut că întrebarea formulată urmărește a lămuri incidența anulării aplicării pedepsei, reglementată de art. 89 alin. (1) din Codul penal, în ipoteza în care, pentru infracțiunea descoperită în cursul termenului de supraveghere, s-a pronunțat tot o soluție de amânare a aplicării pedepsei.Potrivit dispozițiilor art. 89 din Codul penal, anularea amânării pedepsei se dispune, dacă sunt întrunite, cumulativ, următoarele condiții: – persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să fi săvârșit, anterior rămânerii definitive a hotărârii, o altă infracțiune; … – infracțiunea să fie descoperită în termenul de supraveghere; … – pentru această infracțiune se aplică o pedeapsă cu închisoarea, chiar după împlinirea termenului de supraveghere.  … Din încheierea de sesizare a rezultat că intimatului S.F. i-au fost stabilite definitiv, în două cauze distincte, două pedepse de câte 8 luni închisoare pentru comiterea a două infracțiuni, prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal, a căror aplicare a fost amânată.Cea de-a doua infracțiune a fost săvârșită la data de 21 iulie 2019, respectiv după rămânerea definitivă a primei hotărâri (25 octombrie 2017) și înlăuntrul termenului de supraveghere stabilit în cuprinsul acesteia (acest termen urma să expire la data de 24 octombrie 2019). În consecință, s-a apreciat că amânarea aplicării pedepsei dispuse prin Sentința penală nr. 916 din 24 iunie 2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca este nelegală, întrucât încalcă Decizia nr. 24/2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 860 din 1 noiembrie 2017), prin care s-a statuat, cu caracter obligatoriu, că, în ipoteza săvârșirii unei noi infracțiuni intenționate în termenul de supraveghere al amânării aplicării unei pedepse, atât pronunțarea soluției de condamnare pentru noua infracțiune, cât și revocarea amânării aplicării pedepsei anterioare sunt obligatorii.Întrucât, la data judecării celei de-a doua cauze, instanța nu a cunoscut existența primei hotărâri prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, s-a susținut că remediul procesual aplicabil în cauză va fi cel reglementat de art. 582 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală.În această ipoteză, s-a apreciat că va produce efecte Decizia nr. 24/2017 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, soluția ce ar putea fi pronunțată fiind cea prevăzută de art. 582 alin. (3) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 88 alin. (3) din Codul penal, texte de lege care impun obligatoriu revocarea amânării aplicării pedepsei și condamnarea.Aplicarea art. 89 alin. (1) din Codul penal este una pur formală și nu reprezintă o veritabilă problemă de drept, fiind singurul remediu posibil pentru înlăturarea amânării aplicării pedepsei dispuse prin Sentința penală nr. 916 din 24 iunie 2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca și pentru a se putea stabili tratamentul sancționator specific pluralității de infracțiuni identificate. Prin urmare, întrucât dispoziția legală menționată nu produce efecte concrete privind modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante aplicabile intimatului S.F., s-a apreciat că problema de drept relevată nu influențează soluția ce ar putea fi pronunțată în cauză și s-a solicitat respingerea sesizării Tribunalului Cluj ca inadmisibilă.  … VIII.Opinia judecătorului-raportorSoluția propusă de judecătorul-raportor a fost aceea de respingere, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Tribunalul Cluj – Secția penală în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept invocate.În esență, s-a reținut că problema a cărei dezlegare se solicită nu constituie o veritabilă și dificilă chestiune de drept, care să necesite o dezlegare cu valoare de principiu din partea instanței supreme, iar soluționarea pe fond a contestației cu care a fost învestit Tribunalul Cluj – Secția penală nu depinde de lămurirea chestiunii ce face obiectul prezentei sesizări. … IX.Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând sesizarea formulată de Tribunalul Cluj, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reține următoarele:IX.1.Dispoziții relevante Codul penalArticolul 39 – Pedeapsa principală în caz de concurs de infracțiuni(1)În caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte și se aplică pedeapsa, după cum urmează:(…) b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (…);Articolul 40 – Contopirea pedepselor pentru infracțiuni concurente(1)Dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracțiune concurentă, se aplică dispozițiile art. 39.(2)Dispozițiile art. 39 se aplică și în cazul în care, după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată că cel condamnat mai suferise o condamnare definitivă pentru o infracțiune concurentă (…).Articolul 89 – Anularea amânării aplicării pedepsei(1)Dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana supravegheată mai săvârșise o infracțiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care sa dispus amânarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, amânarea se anulează, aplicându-se, după caz, dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni, recidivă sau pluralitate intermediară.(2)În caz de concurs de infracțiuni, instanța poate dispune amânarea aplicării pedepsei rezultante dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 83. Dacă se dispune amânarea aplicării pedepsei, termenul de supraveghere se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunțat anterior amânarea aplicării pedepsei.Codul de procedură penalăArticolul 582 – Revocarea sau anularea amânării aplicării pedepsei(1)Asupra revocării sau anulării amânării aplicării pedepsei se pronunță, din oficiu sau la sesizarea procurorului sau a consilierului de probațiune, instanța care judecă ori a judecat în primă instanță infracțiunea ce ar putea atrage revocarea sau anularea. (…)(3)Dacă constată că sunt îndeplinite condițiile art. 88 sau 89 din Codul penal, instanța, anulând sau, după caz, revocând amânarea aplicării pedepsei, dispune condamnarea inculpatului și executarea pedepsei stabilite prin hotărârea de amânare, aplicând apoi, după caz, dispozițiile cu privire la concursul de infracțiuni, recidivă sau pluralitate intermediară. … IX.2.Cu privire la admisibilitatea sesizării:Reglementând condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit, în art. 475 din Codul de procedură penală, posibilitatea anumitor instanțe, inclusiv a tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, care constată, în cursul judecății, existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei și asupra căreia instanța supremă nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să sesizeze Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept.În consecință, pentru a fi admisibilă o asemenea sesizare, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, mai multe cerințe, respectiv existența unei cauze aflate în curs de judecată în ultimul grad de jurisdicție pe rolul uneia dintre instanțele prevăzute expres de articolul anterior menționat, soluționarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, iar problema de drept să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin mecanismele legale ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către instanțele judecătorești sau să nu facă, în prezent, obiectul unui recurs în interesul legii.De asemenea, din economia dispozițiilor legale invocate reiese că admisibilitatea sesizării este condiționată, în mod esențial, de existența unei veritabile probleme de drept, care să facă necesară o rezolvare de principiu prin pronunțarea unei hotărâri prealabile de către Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta constituind, de fapt, premisa fundamentală ce justifică intervenția instanței supreme prin mecanismul de unificare a practicii judiciare instituit de art. 475 și următoarele din Codul de procedură penală.În speță, se constată că este îndeplinită condiția privind existența unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanță, Tribunalul Cluj – Secția penală fiind învestit cu soluționarea unei cauze în ultimă instanță, și anume a contestației formulate de intimatul Ș.F. împotriva Sentinței penale nr. 1.248/5.10.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca, prin care s-a admis sesizarea Compartimentului executări penale din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca și s-a dispus anularea amânării aplicării pedepsei de 8 luni închisoare. Totodată, chestiunea ce formează obiectul întrebării cu care a fost sesizată instanța supremă nu a primit o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui asemenea recurs.Celelalte cerințe impuse de art. 475 din Codul de procedură penală nu sunt însă îndeplinite în cauză, întrucât nu există o veritabilă problemă de drept care să necesite o dezlegare cu valoare de principiu din partea instanței supreme, iar soluționarea pe fond a contestației cu care a fost învestit Tribunalul Cluj – Secția penală nu depinde de lămurirea chestiunii ce face obiectul prezentei sesizări.Astfel, sub acest din urmă aspect, este de menționat că, în jurisprudența sa, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat asupra înțelesului ce trebuie atribuit sintagmei „problemă de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei“, arătând că „admisibilitatea sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este condiționată atât în cazul în care vizează o normă de drept material, cât și atunci când privește o dispoziție de drept procesual, de împrejurarea ca interpretarea dată de instanța supremă să aibă consecințe juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei. Cu alte cuvinte, între problema de drept a cărei lămurire se solicită și soluția dată asupra acțiunii penale și/sau civile de către instanța pe rolul căreia se află cauza în ultimul grad de jurisdicție, trebuie să existe o relație de dependență, în sensul că decizia Înaltei Curți pronunțată în procedura prevăzută de art. 476 și 477 din Codul de procedură penală să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal, cerința pertinenței fiind expresia utilității pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept invocate o are în cadrul soluționării pe fond a litigiului“ (Decizia nr. 11 din 2 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 7 iulie 2014).Ulterior, considerentele Deciziei nr. 11 din 2 iunie 2014 au fost preluate de Înalta Curte de Casație și Justiție și în cuprinsul altor hotărâri date în procedura reglementată de dispozițiile art. 475 și următoarele din Codul de procedură penală, prin care au fost respinse, ca inadmisibile, sesizările cu care instanța supremă a fost învestită, relevante fiind deciziile: nr. 17 din 1 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014; nr. 19 din 15 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 769 din 23 octombrie 2014; nr. 24 din 6 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 11 noiembrie 2014; nr. 7 din 17 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 25 mai 2015; nr. 26 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 2 februarie 2016; nr. 28 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 9 decembrie 2015; nr. 1 din 25 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 28 februarie 2017; nr. 20 din 14 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 10 iulie 2017; nr. 9 din 19 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 696 din 9 august 2018; nr. 11 din 12 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 907 din 29 octombrie 2018; nr. 14 din 26 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 988 din 22 noiembrie 2018; nr. 7 din 21 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 10 mai 2019; nr. 21 din 29 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 981 din 5 decembrie 2019; nr. 21 din 7 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 4 februarie 2021; nr. 12 din 18 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 7 aprilie 2021; nr. 17 din 17 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 18 mai 2021; nr. 68 din 29 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 19 ianuarie 2022; nr. 83 din 8 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 21 februarie 2022 și nr. 1 din 27 ianuarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 3 martie 2022.Din modalitatea de definire a acestei cerințe de admisibilitate a sesizării consacrate în jurisprudența constantă a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală reiese că relația de dependență dintre interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin intermediul mecanismului de unificare a practicii judiciare reglementat de art. 475 și următoarele din Codul de procedură penală, și rezolvarea pe fond a cauzei se verifică prin aptitudinea respectivei interpretări de a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul în care a fost formulată întrebarea prealabilă, un asemenea raport de conexitate neexistând în acele situații în care, oricare ar fi dezlegarea dată problemei de drept de către instanța supremă, aceasta nu va avea nicio influență asupra soluției pe fond a litigiului.Or, în cauză, se constată că lămurirea aspectului ce formează obiectul sesizării cu care a fost învestit Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nu poate avea nicio înrâurire asupra deciziei ce va fi luată pe fondul contestației înregistrate pe rolul Tribunalului Cluj – Secția penală, neexistând legătura de dependență necesară dintre chestiunea de drept supusă interpretării și modul de rezolvare a contestației, cerută în mod obligatoriu de dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală.În această ordine de idei, raportat la situația de fapt reținută în speță, se constată că, prin două hotărâri judecătorești distincte, s-au stabilit în sarcina intimatului Ș.F. două pedepse cu închisoarea pentru săvârșirea a două infracțiuni de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal, dispunându-se amânarea aplicării acestor pedepse, deși cea de-a doua infracțiune a fost comisă în cursul termenului de supraveghere al primei amânări a aplicării pedepsei. În consecință, se constată că aplicarea dispozițiilor art. 89 alin. (1) din Codul penal este una pur formală și nu produce efecte concrete în ceea ce privește modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante, așa încât problema de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție nu influențează soluția ce ar putea fi pronunțată în cauză de titularul sesizării.Față de considerentele expuse mai sus, se constată că lămurirea chestiunii ce formează obiectul întrebării prealabile nu se repercutează în niciun fel și nu poate avea vreo înrâurire asupra deciziei ce va fi luată pe fondul contestației înregistrate pe rolul Tribunalului Cluj – Secția penală, neexistând legătura de dependență necesară dintre problema de drept supusă interpretării și modul de rezolvare a cauzei aflate pe rolul instanței în ultimul grad de jurisdicție, aspect ce determină inadmisibilitatea sesizării pentru neîndeplinirea uneia dintre condițiile cumulative prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală.Deopotrivă, nu este întrunită nici cerința referitoare la existența unei veritabile probleme de drept care să necesite o dezlegare cu valoare de principiu din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție.Din acest punct de vedere se constată că, prin Decizia nr. 5 din 10 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016 (ale cărei considerente au fost reluate, apoi, în deciziile nr. 6 din 2 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 15 aprilie 2016; nr. 19 din 27 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 1 noiembrie 2016; nr. 20 din 14 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 10 iulie 2017; nr. 27 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 22 ianuarie 2018; nr. 5 din 21 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 15 mai 2019; nr. 19 din 29 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 12 februarie 2020 și nr. 68 din 29 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 19 ianuarie 2022), Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că „scopul unei asemenea proceduri este de a da dezlegări asupra unor probleme veritabile și dificile de drept. Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție conform art. 475 din Codul de procedură penală trebuie efectuată doar în situația în care, în cursul soluționării unei cauze penale, se pune problema interpretării și aplicării unor dispoziții legale neclare, echivoce, care ar putea da naștere mai multor soluții. Interpretarea urmărește cunoașterea înțelesului exact al normei, clarificarea sensului și scopului acesteia (…). Hotărârile prealabile trebuie pronunțate numai în interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale, constituind o dezlegare de principiu a unei probleme de drept. În egală măsură, sesizarea trebuie să vizeze exclusiv probleme de interpretare a legii, și nu elemente particulare ale cauzei deduse judecății“.Per a contrario, procedura nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident încât nu lasă loc de îndoială (deciziile nr. 19 din 14 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 29 iunie 2017; nr. 5 din 10 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016; nr. 6 din 2 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 15 aprilie 2016; nr. 20 din 14 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 10 iulie 2017 și nr. 2 din 8 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2018).În concret, din modalitatea de formulare a întrebării adresate Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, dar și din mențiunile inserate de instanța de trimitere în cuprinsul Încheierii de sesizare din 9 februarie 2022 rezultă că problema ce se solicită a fi lămurită nu este susceptibilă de a primi o rezolvare de principiu printr-o hotărâre pronunțată în condițiile art. 477 din Codul de procedură penală.Astfel, instanța de trimitere, fără a semnala dificultăți de interpretare a dispozițiilor supuse dezlegării, urmărește de la Înalta Curte de Casație și Justiție o confirmare a soluției ce se prefigurează în cauza cu care a fost învestită, și nu o dezlegare a unei probleme de drept ce impune apelarea la mecanismul de asigurare a unei practici judiciare unitare, prin pronunțarea unei hotărâri prealabile. Or, procedura pronunțării unei asemenea hotărâri este condiționată de existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea cauzei în care s-a dispus sesizarea, nefiind permis a se apela la acest mijloc legal în scopul de a primi de la instanța supremă rezolvarea în concret a speței prin confirmarea sau infirmarea soluției ce se prefigurează în cauză.Se constată așadar că problema de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție nu reprezintă o veritabilă chestiune de drept, deoarece nu există o reală neclaritate, lecturarea normelor juridice incidente fiind suficientă pentru a înțelege voința legiuitorului, fără a fi necesară o dezlegare din partea instanței supreme.În consecință, raportat la toate argumentele expuse anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală constată că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate reglementate de art. 475 din Codul de procedură penală, constând în existența unei veritabile probleme de drept care să necesite o dezlegare cu valoare de principiu din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție și a unei relații de dependență între lămurirea chestiunii supuse interpretării și soluționarea pe fond a cauzei cu care a fost învestită instanța de trimitere, motiv pentru care, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală, sesizarea este inadmisibilă.Constatând neîndeplinite condițiile de admisibilitate menționate de art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte nu va proceda la analizarea pe fond a chestiunii de drept ce face obiectul prezentei cauze, urmând a respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Cluj – Secția penală. …  … Pentru motivele arătate, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Cluj – Secția penală, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:Dacă, în înțelesul art. 89 alin. (1) din Codul penal, este posibilă anularea amânării aplicării pedepsei în ipoteza în care, pentru infracțiunea descoperită pe parcursul termenului de supraveghere, s-a pronunțat o soluție de amânare a aplicării pedepsei.Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 mai 2022.
PREȘEDINTELE SECȚIEI PENALE A ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
judecător Daniel Grădinaru
Magistrat-asistent,
Adina Andreea Ciuhan Teodoru–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește