DECIZIA nr. 3.059 din 1 iulie 2020

Dosar nr. 3.300/2/2017

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice împotriva Sentinței nr. 4.756 din 6 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.La apelul nominal făcut în ședință publică răspund recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, prin consilier juridic ………..…, care depune delegație la dosar, și intimata-reclamantă …………………, prin avocat ……..….., care depune împuternicire avocațială la dosar.Procedura de citare este legal îndeplinită.Se prezintă referatul cauzei, magistratul-asistent învederând că recursul este declarat și motivat cu respectarea termenului legal, fiind scutit de la plata taxei judiciare de timbru; intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care nu au fost invocate excepții; nu s-a formulat răspuns la întâmpinare.Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, Înalta Curte acordă cuvântul pe fondul recursurilor.Recurentul-pârât, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțate de instanța de fond și, pe cale de consecință, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.Consideră că instanța de fond a apreciat în mod greșit faptul că temeiurile juridice invocate în preambulul Ordinului nr. 2.632/2016 nu justifică emiterea acestuia. Susține că aceste dispoziții legale sunt cuprinse în Codul de procedură fiscală. Astfel, acest ordin a fost emis ca urmare a obligațiilor care revin autorităților publice prin Codul de procedură fiscală privitoare la schimbul de informații care trebuie să existe între autoritățile publice, la bunurile deținute de către persoanele juridice și fizice, precum și informații despre conturile pe care aceștia le dețin la unitățile bancare.Mai susține că Ministerul Finanțelor Publice are printre atribuțiile sale și obligația de a colecta la bugetul de stat obligațiile fiscale, motiv pentru care MFP trebuia să emită acest ordin care să faciliteze schimbul de informații. Din acest punct de vedere, ordinul a fost emis cu respectarea forței juridice, cât și a principiului ierarhiei actelor normative, invocând art. 1 alin. (5) din Constituția României și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 24/2000.Pentru aceste motive, precum și pentru cele expuse pe larg în cererea de recurs, recurentul-pârât solicită admiterea recursului.Intimata-reclamantă, prin avocat, solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond.Susține că, în opinia sa, instanța de fond în mod corect a apreciat că acest ordin încalcă prevederile art. 77 și 78 din Legea nr. 24/2000, precum și pe cele prevăzute de art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 521/2005, precum și art. 7 alin. (1) și (2) și art. 4 din Legea nr. 52/2013.Astfel, nerespectarea forței juridice obligatorii a actului emis în aplicarea legii este dovedită a fi nerespectată chiar din preambulul ordinului menționat care indică ca și temei dispozițiile din Codul de procedură fiscală, respectiv art. 68 alin. (2) și (3), care fac referire la modalitatea în care urmează a fi obținute informațiile de către autoritatea publică centrală de la autoritățile locale.Arată că în vederea reglementării modului în care urmează a se desfășura această strângere de informații și ulterior colectare și punere la dispoziție, Codul de procedură fiscală, respectiv art. 68 invocat în preambulul ordinului, indică drept modalitate de reglementare ordinul comun al Ministrului Finanțelor Publice și al Ministrului Dezvoltării Regionale. Or, acest ordin a cărui nulitate s-a constatat de instanța fondului menționează că este un ordin emis doar de către unul dintre cele două ministere care trebuiau să fie implicate în elaborarea acestui ordin.Susține că acest fapt este dovedit și prin recursul formulat în care se menționează că a existat un alt ordin comun care a fost aplicat în vederea unei etape preliminare, în sensul de strângere de informații, anterior emiterii ordinului prezent care reglementează extinderea utilizării sistemului informatic PatrimVen.De asemenea, intimata învederează că în mod corect instanța de fond a reținut nerespectarea dispozițiilor legale prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 521/2005 și de Legea nr. 52/2003, cu privire la necesitatea obținerii acordului structurii asociative din domeniul administrației publice de resort, care este direct implicată și afectată prin acest ordin, întrucât sunt prevăzute drepturi și obligații în sarcina acesteia, precum și necesitatea publicității, cu respectarea termenului 30 de zile, anterior emiterii și adoptării actului normativ în discuție.Precizează că înțelege să solicite acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată.Înalta Curte, luând act de susținerile părții prezente, în conformitate cu dispozițiile art. 394 din Codul de procedură civilă, declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare pe fondul recursului.
ÎNALTA CURTE,Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:I.Circumstanțele cauzei1.Obiectul cererii de chemare în judecatăPrin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 28.04.2017, cu nr. 3.300/2/2017, reclamanta ……………………….. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea Ordinului nr. 2.632/8.11.2016 emis de pârât. … 2.Hotărârea instanței de fondPrin Sentința civilă nr. 4.756 din 6 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta Asociația Comunelor din România în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și a fost anulat Ordinul MFP nr. 2.632/2016, hotărârea urmând a se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I, după rămânerea ei definitivă, potrivit art. 23 din Legea nr. 554/2004. … 3.Calea de atac exercitată în cauzăÎmpotriva Sentinței civile nr. 4.756 din 6 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul-pârât a susținut că în mod eronat instanța de fond a apreciat că niciunul dintre temeiurile juridice invocate în preambulul Ordinului nr. 2.632/2016 pentru dezvoltarea serviciilor Ministerului Finanțelor Publice puse la dispoziția autorităților și instituțiilor publice prin sistemul informatic propriu emis de Ministrul Finanțelor Publice nu justifică emiterea acestuia, în opinia sa, ordinul fiind emis cu respectarea dispozițiilor legale incidente.Astfel, având în vedere scopul și rațiunea emiterii ordinului contestat, constatarea instanței de fond în sensul că art. 11 alin. (3) lit. a) și c),art. 60 alin. (4),art. 61 alin. (3),art. 68 alin. (2) și (3),art. 69 alin. (5) nu pot constitui temeiuri juridice ale ordinului emis sau pot constitui temeiuri juridice doar în anumite condiții este nesustenabilă.Cu privire la acest aspect a invocat faptul că legea impune autorităților/instituțiilor publice sau de interes public obligația generală de colaborare în vederea administrării creanțelor fiscale ce se fac venit la bugetul general consolidat, astfel că autoritățile publice, instituțiile publice sau de interes public sunt obligate, potrivit art. 69 din Codul de procedură fiscală, să colaboreze în realizarea scopului acestui act normativ.De asemenea, a arătat recurentul că în vederea ducerii la îndeplinire a dispozițiilor art. 11 alin. (3) lit. a) și c) din Codul de procedură fiscală a apărut necesitatea la nivelul Ministerului Finanțelor Publice, respectiv al ANAF să existe și să funcționeze un sistem informatic prin intermediul căruia să se realizeze diferite schimburi de informații cu autoritățile/instituțiile publice, iar reținerea judecătorului fondului în sensul că textul de lege nu specifică nimic cu privire la modalitatea de transmitere a informațiilor și nici despre sistemul informatic PatrimVen și, ca atare, acesta nu avea cum să fie reținut ca temei legal în preambulul Ordinului nr. 2.632/2016.Așadar, legiuitorul a reglementat cadrul general, lăsând la latitudinea autorităților publice implicate în emiterea actelor normative care să transpună efectiv aceste dispoziții legale, conform art. 77 din Legea nr. 24/2000, iar prevederile art. 11,60, 61, 68 și 69 din Codul de procedură fiscală au determinat necesitatea legiferării unor aspecte cu privire la funcționarea sistemului informatic PatrimVen prin intermediul căruia urmează a se realiza schimbul de informații, iar dacă pârâtul nu ar fi emis acest ordin, autoritățile publice, inclusiv MFP și ANAF, s-ar fi aflat în imposibilitatea îndeplinirii obligațiilor fiscale.A mai criticat recurentul-reclamant și constatarea instanței de fond cu privire la dispozițiile art. 60 alin. (4) din Codul de procedură fiscală, susținând că, astfel cum a arătat și prin întâmpinarea de la fond, Ordinul nr. 2.632/2016 nu reglementează transmiterea și conținutul informațiilor cu privire la bunurile imobile deținute în proprietate de rezidenți ai statelor membre ale UE și nici temenele și procedura de realizare a acestora, care sunt reglementate de Ordinul ministrului finanțelor publice și al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice nr. 4.031/2.067/2016.Cu privire la reținerea primei instanțe în sensul că punerea în aplicare a dispozițiilor art. 68 alin. (2) și (3) din Codul de procedură fiscală nu se poate realiza unilateral de MFP, ci prin emiterea unui ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului dezvoltării, a susținut autoritatea pârâtă că prin Ordinul nr. 2.632/2016 nu au fost reglementate periodicitatea, formatul și modalitatea de transmitere a informațiilor între organul fiscal central și cel local, în prezent aflându-se în curs de elaborare un proiect de ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice, al cărui temei juridic îl constituie art. 60 alin. (4) și art. 68 alin. (2) și (3) din Codul de procedură fiscală.A mai criticat recurentul și constatarea judecătorului fondului cu privire la lipsa de abilitare a MFP de a emite un ordin în vederea punerii în aplicare a art. 69 alin. (5) din Codul de procedură fiscală, pe motiv că acesta nu a indicat instituția competentă să emită astfel de ordine.Totodată, în opinia sa, este eronată și reținerea curții de apel în sensul că ordinul a fost emis fără respectarea dispozițiilor Hotărârii Guvernului nr. 521/2005 privind procedura de consultare a structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale la elaborarea proiectelor de acte normative, întrucât, în opinia sa, nu era necesară o astfel de consultare, întrucât actul normativ contestat reglementează sistemul informatic PatrimVen, care este gestionat de MFP prin intermediul ANAF, și nu de autoritățile administrației publice locale.Conchizând, recurentul-pârât a susținut că dispozițiile actului normativ contestat nu intră în contradicție cu Codul de procedură fiscală, ci a fost emis tocmai în aplicarea sa.Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă. … 4.Apărările formulate în recursIntimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute.Astfel, în esență, a susținut că afirmațiile recurentului cu privire la faptul că actul normativ contestat respectă prevederile Codului de procedură fiscală sunt contrazise de situația de fapt și de dispozițiile art. 60 alin. (4), art. 68 alin. (2) și art. 68 alin. (3), ignorându-se totodată de pârât și prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică (art. 3, 4, 5 și 7). … 6.Procedura de soluționare a recursuluiCu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 din Codul de procedură civilă, este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului judecătorilor Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 din Codul de procedură civilă, este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost completate prin dispozițiile art. XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin Rezoluția din 21 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 25 martie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.La termenul din 25 martie 2020, cauza a fost suspendată de plin drept, conform art. 42 alin. (6) din Decretul Președintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, fără efectuarea vreunui act de procedură, prin Rezoluția din data de 21 mai 2020, fixându-se termen pentru redeschiderea judecății la data de 1 iulie 2020, în ședință publică, cu citarea părților. …  … II.Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului … Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.1.Argumente de fapt și de drept relevantePrin Ordinul MFP nr. 2.632/8.11.2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 917 din 15.11.2016, s-a dispus extinderea utilizării sistemului informatic PatrimVen prin punerea la dispoziția autorităților și instituțiilor publice din administrația publică centrală și locală (art. 1), prevăzându-se totodată că utilizarea de către autoritățile și instituțiile publice a sistemului informatic PatrimVen se face în baza unui protocol de aderare care include lista serviciilor disponibile din cadrul sistemului informatic, precum și descrierea interfețelor de acces la acesta (art. 2), protocol al cărui model este prevăzut în anexa nr. 1 a ordinului.Ordinul a prevăzut, de asemenea, în anexa nr. 2, și procedura de aprobare a accesului la serviciile disponibile în cadrul sistemului informatic PatrimVen.Ordinul menționează că sistemul informatic PatrimVen poate fi utilizat de către autoritățile și instituțiile publice (inclusiv de autoritățile administrației publice locale) atât pentru ca acestea să acceseze informațiile înregistrate deja în sistem, cât și pentru ca acestea să furnizeze/să încarce informații în sistem [art. 2 alin. (2)].În cuprinsul Protocolului de aderare la sistem (anexa nr. 1 a ordinului) sunt menționate și o serie de obligații și condiții în sarcina autorităților și instituțiilor publice care doresc să aibă acces, cum ar fi „să transmită la MFP, în termen, complet și corect, datele necesare alimentării sistemului (pct. 2.4)“, să „numească una sau două persoane în calitate de administrator de interoperabilitate (pct. 2.5)“, „Sistemul informatic PatrimVen va transmite documentele, datele și informațiile solicitate numai dacă autoritatea/instituția publică furnizează, la termen și complet, informațiile necesare.“ (pct. 3.2), „Utilizatorii folosesc serviciile PatrimVen în situația în care autoritățile/instituțiile publice trebuie să își îndeplinească obligațiile prevăzute de lege, precum și pentru realizarea schimbului de informații.“ (pct. 3.4) etc.În contextul precizat în cererea de recurs și al criticilor formulate de recurentul-pârât care urmează a fi analizate împreună în raport cu finalitatea lor concretă, instanța de control judiciar va verifica legalitatea ordinului contestat prin prisma prevederilor art. 77-78 ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, urmând a se verifica dacă acesta încalcă actele normative cu forță juridică ierarhic superioară.Cu titlu de principiu, Înalta Curte amintește că respectarea legii, a legalității în general se impune atât particularilor, cât și administrației publice. Principiul legalității domină întreaga teorie a actelor administrative și înseamnă că activitatea administrației publice este supusă regulilor de drept. Prin supunerea activității administrative dreptului, legii, se dorește instituirea unor garanții pentru cetățeni în fața arbitrarului, incoerenței sau ineficacității acestei activități.Actele emise de autoritățile centrale trebuie să se conformeze Constituției, legilor, ordonanțelor guvernamentale. Chiar și Guvernul trebuie să respecte în hotărârile sale normele cuprinse în propriile ordonanțe, deoarece au forță juridică superioară.În acest sens, legea prevede că ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor și ai celorlalte organe ale administrației publice centrale de specialitate sau ale autorităților administrative autonome se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului, trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora. În preambulul acestor acte se indică expres actul normativ superior pe care se întemeiază.Conformitatea actului administrativ expres sau asimilat cu norma juridică cuprinsă în „lege“ presupune verificarea unor aspecte cum ar fi: a) conformitatea actului administrativ cu ipoteza normei juridice, care descrie situația juridică în prezența căreia actul administrativ trebuie să fie emis; b) conformitatea actului administrativ cu dispoziția normei juridice.Analizând ordinul contestat, Înalta Curte constată că acesta a fost emis în temeiul: art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 (care nu este criticat de către reclamantă și, astfel, nu interesează speța de față); art. 11 alin. (3) lit. a) și c) din Codul de procedură fiscală; art. 60 alin. (4) din Codul de procedură fiscală; art. 61 alin. (3) din Codul de procedură fiscală; art. 68 alin. (2) și (3) din Codul de procedură fiscală; art. 69 alin. (5) din Codul de procedură fiscală.Astfel, art. 11 alin. (3) lit. a) și c) din Codul de procedură fiscală – Organul fiscal poate transmite informațiile pe care le deține: a) autorităților publice, în scopul îndeplinirii obligațiilor prevăzute de lege; c) autorităților judiciare competente, potrivit legii – reglementează doar posibilitatea organului fiscal de a transmite informațiile pe care le deține către autorități terțe, fără a specifica nimic despre modalitatea de transmitere a informațiilor, despre sistemul informatic PatrimVen și nici despre o eventuală abilitare a Ministerului Finanțelor Publice de a emite vreo reglementare în acest sens.Referitor la art. 60 alin. (4) din Codul de procedură fiscală – În scopul realizării schimbului automat obligatoriu de informații prevăzut la art. 291, organul fiscal local are obligația de a transmite organului fiscal central informații cu privire la bunurile imobile deținute în proprietate de rezidenți ai altor state membre ale Uniunii Europene pe teritoriul respectivei unități administrativ-teritoriale. Transmiterea și conținutul informațiilor, precum și termenele și procedura de realizare a acestora se aprobă prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice. Organul fiscal local transmite organului fiscal central, la cererea acestuia, și alte informații cu relevanță fiscală disponibile, în format electronic – din chiar conținutul textului legal rezultă cu certitudine că punerea lui în aplicare nu se poate realiza unilateral de către Ministerul Finanțelor Publice, ci prin emiterea unui ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice. Așadar, textul nu conține nicio abilitare a Ministerului Finanțelor Publice pentru punerea lui în aplicare sub niciun aspect.Articolul 61 alin (3) din Codul de procedură fiscală – Organul fiscal central la cererea justificată a organului fiscal local sau a altei autorități publice centrale și locale transmite informațiile primite potrivit alin. (2) lit. a) referitoare la conturile bancare, în scopul îndeplinirii de către aceste autorități a atribuțiilor prevăzute de lege. Solicitarea și transmiterea de informații se fac prin intermediul sistemului informatic pus la dispoziție de către A.N.A.F. Pe bază de protocol, încheiat între organul fiscal central și organul fiscal local sau altă autoritate publică, se poate asigura accesul direct în baza de date a organului fiscal central – ar putea constitui temei juridic pentru ordinul contestat, dar numai în ceea ce privește transmiterea informațiilor bancare, nu și a celorlalte informații menționate în anexa nr. 1 a ordinului, și numai la solicitarea autorităților și instituțiilor publice, nu și la solicitarea organului fiscal central, și numai dacă ar exista o abilitare expresă a Ministerului Finanțelor Publice în a reglementa condițiile de acces la sistemul informatic al ANAF, textul neconținând însă o astfel de normă de abilitare.De asemenea, referitor la art. 68 alin. (2) și (3) din Codul de procedură fiscală – (2) Organele fiscale locale sunt obligate să transmită organului fiscal central informații privind bunurile imobile și mijloacele de transport deținute de persoanele fizice sau juridice pentru care există obligația declarării conform Codului fiscal. Periodicitatea, formatul și modalitatea de transmitere se stabilesc prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice. (3) Organul fiscal central este obligat să transmită organelor fiscale locale informații privind sursele de venit ale persoanelor fizice. Periodicitatea, formatul și modalitatea de transmitere se stabilesc prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice – se observă că punerea lui în aplicare nu se poate realiza unilateral de către Ministerul Finanțelor Publice, ci prin emiterea unui ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice. Așadar, nici acest text nu conține nicio abilitare a Ministerului Finanțelor Publice pentru punerea lui în aplicare sub niciun aspect.În același fel nici art. 69 alin. (5) din Codul de procedură fiscală – Certificatul de atestare fiscală, adeverința de venit sau documentul prevăzut la alin. (4) poate fi emis și transmis în formă electronică în baza unui protocol încheiat între instituția/autoritatea publică și organul fiscal emitent al acestuia. În acest caz, certificatul, adeverința sau documentul prevăzut la alin. (4) este valabil și fără semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, și ștampila organului emitent – nu conține niciun fel de abilitare a Ministerului Finanțelor Publice pentru punerea lui în aplicare sub niciun aspect.Așa fiind, Înalta Curte constată că, în mod judicios, judecătorul fondului a concluzionat că niciunul din temeiurile juridice invocate de pârât în preambulul ordinului contestat nu justifica emiterea acestuia, fiind încălcate prevederile art. 77-78 din Legea nr. 24/2000, precum și prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție.Nu pot fi reținute nici susținerile autorității pârâte din cererea de recurs, în sensul că ordinul nu ar fi fost emis în vederea punerii în aplicare a art. 60 și a art. 68 alin. (2) și (3) din Codul de procedură fiscală, întrucât aceste temeiuri juridice sunt invocate chiar de emitent în preambulul actului, în aplicarea obligației instituite de art. 42 alin. (4) din Legea nr. 24/2000, potrivit căreia „La celelalte categorii de acte normative formula introductivă cuprinde autoritatea emitentă, denumirea generică a actului, în funcție de natura sa juridică, precum și temeiurile juridice pe baza și în executarea cărora actul a fost emis“.Instanța de control judiciar constată că sunt nefondate și alegațiile recurentului-pârât în sensul că prevederile art. 11,60, 61,68 și 69 din Codul de procedură fiscală au determinat necesitatea legiferării unor aspecte cu privire la funcționarea sistemului informatic PatrimVen prin intermediul căruia urmează a se realiza schimbul de informații, iar dacă pârâtul nu ar fi emis acest ordin, autoritățile publice, inclusiv MFP și ANAF, s-ar fi aflat în imposibilitatea îndeplinirii obligațiilor fiscale, dispozițiile legale invocate chiar de recurent stipulând cu claritate că punerea acestora în aplicare nu se poate realiza unilateral de către Ministerul Finanțelor Publice, ci prin emiterea unui ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice, ordin comun despre care chiar recurentul susține că se află în față de proiect, al cărui temei juridic îl constituie art. 60 alin. (4) și art. 68 alin. (2) și 3 din Codul de procedură fiscală.Totodată, instanța de control judiciar amintește că, potrivit art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 521/2005, „Proiectele de acte normative care privesc în mod direct autoritățile administrației publice locale trebuie transmise președinților structurilor asociative ale acestora de către autoritatea administrației publice centrale inițiatoare, cu cel puțin 15 zile înainte de prezentarea, spre însușire, de către conducătorul acesteia“, prevedere ce reprezintă punerea în aplicare a art. 8 din Legea nr. 215/2001, potrivit căruia „Autoritățile administrației publice centrale vor consulta, înainte de adoptarea oricărei decizii, structurile asociative ale autorităților administrației publice locale, în toate problemele care le privesc în mod direct, potrivit legii“.Așa fiind, deși accesul și condițiile de acces la sistemul informatic PatrimVen vizează în mod direct și autoritățile administrației publice locale, prin Ordinul MFP nr. 2.632/8.11.2016 dispunându-se extinderea utilizării sistemului informatic PatrimVen prin punerea la dispoziția autorităților și instituțiilor publice din administrația publică centrală și locală (art. 1), nu a existat nicio consultare a acestora prin intermediul structurilor asociative, fiind deci încălcate și prevederile antereferite din Hotărârea Guvernului nr. 521/2005, neputând fi reținută susținerea recurentului în sensul că nu era necesară o astfel de consultare, întrucât actul normativ contestat reglementează sistemul informatic PatrimVen, care este gestionat de MFP prin intermediul ANAF, și nu de autoritățile administrației publice locale.În fine, instanța de recurs constată că la emiterea actului normativ contestat a fost încălcată și Legea nr. 52/2003.Astfel, potrivit art. 7 din această lege:(1)În cadrul procedurilor de elaborare a proiectelor de acte normative autoritatea administrației publice are obligația să publice un anunț referitor la această acțiune în site-ul propriu, să-l afișeze la sediul propriu, într-un spațiu accesibil publicului, și să-l transmită către mass-media centrală sau locală, după caz. Autoritatea administrației publice va transmite proiectele de acte normative tuturor persoanelor care au depus o cerere pentru primirea acestor informații.(2)Anunțul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ va fi adus la cunoștința publicului, în condițiile alin. (1), cu cel puțin 30 de zile lucrătoare înainte de supunerea spre avizare de către autoritățile publice. Anunțul va cuprinde: data afișării, o notă de fundamentare, o expunere de motive, un referat de aprobare privind necesitatea adoptării actului normativ propus, un studiu de impact și/sau de fezabilitate, după caz, textul complet al proiectului actului respectiv, precum și termenullimită, locul și modalitatea în care cei interesați pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ. (…)(4)La publicarea anunțului, autoritatea administrației publice va stabili o perioadă de cel puțin 10 zile calendaristice pentru proiectele de acte normative prevăzute la alin. (2), pentru a primi în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice.Or, așa cum a reținut în mod corect prima instanță, în cauză nu s-a făcut dovada că pârâtul ar fi publicat un anunț privind elaborarea acestui ordin, nici că publicarea s-ar fi făcut cu minimum 30 de zile lucrătoare înainte de aprobarea ordinului și nici că s-ar fi alocat 10 zile calendaristice pentru a se primi propuneri/sugestii.Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată prin care s-a anulat Ordinul MFP nr. 2.632/8.11.2016 este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. … 2.Temeiul legal al soluției adoptate în recurs … Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) din Codul procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În numele legii
DECIDE:Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice împotriva Sentinței nr. 4.756 din 6 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.Definitivă.Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 iulie 2020.
Judecător,
H.P.
Judecător,
M.M.B.
Judecător,
M.C.
Magistrat-asistent,
I.R.S.

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește