DECIZIA nr. 299 din 9 iunie 2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 589 alin. (1) lit. a) teza a patra raportat la art. 592 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Judecătoria Timișoara – Secția penală, din oficiu, în Dosarul nr. 26.343/325/2017, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 153D/2018. … 2.La apelul nominal lipsește partea. Procedura de citare este legal îndeplinită.  … 3.Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 173D/2018, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 589 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, excepție invocată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 3.405/100/2017 al Curții de Apel Cluj – Secția penală și de minori. … 4.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită. … 5.Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele sus-menționate, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 173D/2018 la Dosarul nr. 153D/2018, care a fost primul înregistrat.  … 6.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată. Se arată că prevederile legale criticate se aplică în mod egal tuturor subiecților procesuali, motiv pentru care acestea nu contravin dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție. În ceea ce privește încălcarea, prin textele criticate, a dreptului la viață și la integritate fizică și psihică, se susține că acestea permit instanței să dispună internarea medicală a persoanei condamnate fie în rețeaua penitenciarelor, cu asigurarea pazei adecvate, fie tratarea acesteia, în aceleași condiții, în rețeaua privată de unități sanitare. Se arată că tratarea persoanei condamnate în unități sanitare private fără asigurarea pazei permanente golește de conținut instituția executării pedepsei, întrucât condamnatul nu mai este supus niciunei forme de detenție. Se susține că singura soluție pentru asigurarea regimului anterior menționat este dispunerea întreruperii executării pedepsei și că, în acest scop, instanța dispune de mijloacele procesual penale și de drept penal substanțial necesare. Referitor la mijloacele de probă ce pot fi administrate în susținerea unei cereri bazate pe prevederile art. 589 alin. (1) lit. a) raportate la cele ale art. 592 alin. (1) din Codul de procedură penală, se arată că reducerea acestora la expertiza medico-legală este justificată de natura instituției întreruperii executării pedepsei pentru motive medicale și că, în realitate, textele criticate nu presupun doar administrarea unui raport de expertiză medico-legală, întrucât, în vederea elaborării acestuia, persoana condamnată transmite institutului de medicină legală competent, spre examinare, actele sale medicale, iar raportul de expertiză anterior menționat este întocmit numai după ce persoana condamnată a fost examinată de medici legiști sau medici de specialitate, după caz. Se conchide că raportul de expertiză medico-legală la care fac referire textele criticate este rezultatul analizei tuturor documentelor medicale furnizate de către persoana condamnată. Referitor la serviciile medicale acordate în cadrul penitenciarelor, se arată că nu au fost identificate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului încălcări sistemice ale drepturilor fundamentale, care să pună la îndoială calitatea acestora. Se arată că, în cazul în care o persoana condamnată invocă dobândirea unei boli în cadrul penitenciarului, acest aspect poate face obiectul unei expertize, dar că acestea sunt elemente ce țin de fondul fiecărei cauze. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:7.Prin Sentința penală nr. 228 din 17 ianuarie 2018 și Încheierea din 26 ianuarie 2018, pronunțate în dosarele nr. 26.343/325/2017 și nr. 3.405/100/2017, Judecătoria Timișoara – Secția penală și Curtea de Apel Cluj – Secția penală și de minori au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 589 alin. (1) lit. a) raportat la art. 592 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Judecătoria Timișoara – Secția penală, din oficiu, și, respectiv, de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj în cauze având ca obiect soluționarea unei cereri de întrerupere a executării pedepsei și, respectiv, soluționarea unei contestații formulate împotriva unei sentințe penale prin care a fost respinsă o cerere de întrerupere a executării unei pedepse cu închisoarea.În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că procesul penal este guvernat de un set de principii esențiale, precum garantarea dreptului la apărare tuturor subiecților procesuali și asigurarea unui proces echitabil, care vizează stabilirea cu exactitate a adevărului juridic ce urmează a fi evaluat pentru pronunțarea soluției, în condițiile în care judecătorului i se asigură posibilitatea de a interpreta probațiunea administrată în cauză atât în favoarea, cât și în defavoarea părților, din oficiu și la cerere, în scopul „formării convingerii sale“. Se susține că aceste principii sunt reglementate prin dispozițiile art. 1,2,3,5,8,10 și 11 din Codul de procedură penală, judecătorul cauzei fiind obligat să stabilească adevărul cu privire la toate faptele și împrejurările cauzei, pe baza dispozițiilor legale în vigoare, în mod echitabil și cu respectarea demnității și a vieții umane. Se arată că, din perspectiva administrării probelor, este esențial principiul obținerii probelor în mod legal, dar și cel al aprecierii probelor ca având valori egale în ansamblul mijloacelor de probă prevăzute de lege, evaluarea lor fiind lăsată la libera apreciere a organelor judiciare, principiu exprimat cu claritate la art. 103 din Codul de procedură penală. Se arată că aceste principii guvernează toate fazele procesului penal, inclusiv faza de executare a pedepselor, motiv pentru care toate dispozițiile legale în vigoare trebuie să respecte exigențele anterior menționate. În acest context se susține că dispozițiile art. 589 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece creează o discriminare vădită între justițiabili, ca urmare a limitării nejustificate a posibilității de probațiune a ipotezei verificate la un singur mijloc de probă, a cărui administrare este obligatorie, conform textului criticat. Se arată că sintagma „când se constată pe baza unei expertize medico-legale“ din cuprinsul textului criticat obligă la administrarea exclusivă a probei cu expertiza indicată în text, ale cărei obiective vizează doar aspectele menționate în norma juridică analizată, respectiv stabilirea bolii de care suferă condamnatul, a posibilităților de tratare în rețeaua Administrației Naționale a Penitenciarelor și asigurarea tratamentului sub pază permanentă în rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății. Se susține că nu există nicio justificare pentru încălcarea principiului administrării libere a probelor și a principiului valorii egale a acestora, în condițiile în care unele aspecte țin de dovada posibilității de tratament al persoanelor condamnate, iar acestea ar trebui determinate și prin alte mijloace de probă, esențiale în astfel de cauze. Se arată că, pentru acest motiv, textul criticat creează un tratament discriminatoriu, bazat pe standarde diferite de evaluare, față de alți subiecți de drept care formulează cereri de altă natură în fața instanțelor judecătorești, cereri în privința cărora nu există astfel de limitări. De asemenea, se susține încălcarea prin prevederile art. 589 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală a dispozițiilor art. 21 din Constituție, întrucât dreptul la apărare al condamnatului este îngrădit în modalitatea sa de exercitare, prin impunerea unei singure modalități de probă a premisei susținute. Totodată, se arată că prevederile legale criticate creează premisele imposibilității obiective dovedirii temeiniciei susținerilor formulate în apărare, aspect ce contravine dispozițiilor constituționale ale art. 6 din Convenție. Cum textul criticat vizează aspecte ce țin de starea de sănătate a persoanei condamnate, se arată că acesta încalcă și dreptul la viață și dreptul și standardele privind interzicerea torturii, astfel cum acestea sunt reglementate la art. 1 și art. 3 din Convenție. Se susține că autoritatea statală este obligată să asigure nu doar premisele tratamentului medical al condamnaților aflați în stare de boală, dar și condițiile necesare pentru ca derularea acestui tratament în starea de detenție să nu dobândească trăsături inumane, supunând persoana condamnată la suportarea unor suferințe fizice mai mari decât o altă persoană aflată în stare de libertate. Cum legiuitorul a impus un singur mijloc de verificare a tuturor acestor condiții, respectiv dispunerea probei cu expertiza medico-legală, această condiție restrânge posibilitățile judecătorului de a evalua totalitatea împrejurărilor determinante. Se arată că, din perspectivă pur teoretică, această critică a mai fost analizată de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 54 din 14 ianuarie 2009, prin care a fost constatată neconstituționalitatea dispozițiilor art. 91^6 din Codul de procedură penală din 1968, astfel cum acesta s-a vrut a fi modificat prin Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2006 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi. Se arată că, prin decizia anterior menționată, Curtea a statuat că prin eliminarea posibilității de a se folosi ca mijloace de probă înregistrările realizate de părți sau de alte persoane fără încălcarea vreunei dispoziții legale, posibilitate prevăzută expres în reglementarea actuală, se elimină, spre exemplu, posibilitatea de a se utiliza ca mijloace de probă imaginile înregistrate de camerele de supraveghere video din incinta unei bănci pentru identificarea autorilor unui jaf, înregistrările efectuate de victima unei agresiuni în propriul domiciliu, înregistrările efectuate de persoane particulare cu ocazia unui grav accident de circulație în urma căruia au rezultat victime, iar autorul accidentului a părăsit locul faptei etc. S-a arătat, totodată, că, prin eliminarea posibilității de probațiune, se limitează dreptul persoanei vătămate prin infracțiune, și nu numai al acesteia, de a se apăra pe cale judiciară, încălcându-se astfel principiul dreptului la apărare consacrat prin art. 24 alin. (1) din Constituție, ca și principiile accesului la justiție și al dreptului la un proces echitabil, prevăzute de art. 21 din Legea fundamentală. Se mai susține că dispozițiile textului criticat impun judecătorului de caz să dispună efectuarea unei expertize cu caracter complex, dar care presupune implicarea opiniilor unor experți referitor la aspecte care excedează, de fapt, cunoștințelor științifice ale acestora, limitând astfel posibilitățile judecătorului de a stabili, concret și real, ipoteza dedusă judecății. Astfel, se arată că textul de lege analizat face trimitere la stabilirea posibilităților de „tratare“ a persoanei condamnatului sub pază permanentă, aspect care nu poate fi stabilit decât, în mod generic, de medicul legist. Dată fiind însă natura instituției întreruperii și amânării executării pedepsei pentru motive medicale, devine esențială, mai ales în contextul criticilor permanente și repetate vizând condițiile de detenție, stabilirea de către judecători, prin orice mijloc de probă, a unor aspecte legate de calitatea tratamentului asigurat în rețeaua Administrației Naționale a Penitenciarelor sau sub pază permanentă, inclusiv din perspectiva unor împrejurări de natură pur administrativă, care interferează cu actul medical în sine – cum ar fi posibilitățile de transport al condamnaților de la locurile de detenție la unitățile sanitare cu mijloace de transport adecvate, în condiții specifice bolii ce constituie diagnosticul stabilit, asigurarea unor posibilități de tratament bazat pe mijloace moderne, împrejurări diverse, de natură a genera agravarea stării de sănătate a persoanelor bolnave, asigurarea condițiilor igienico-sanitare la locul de detenție, după efectuarea tratamentului etc. Se susține că dispozițiile legale criticate se află în contradicție vădită și cu alte prevederi legale, de exemplu cu dispozițiile Legii nr. 169/2017 privind modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, dat fiind faptul că în acest din urmă act normativ se prevede posibilitatea de compensare a „cazării în condiții necorespunzătoare“ pentru persoanele în detenție care nu suferă de boli, fiind în stare de sănătate aparentă, context în care este inadmisibilă lipsa unei evaluări a condițiilor de detenție ce ar putea influența starea de boală a persoanelor care solicită întreruperea sau amânarea executării pedepsei. Se arată că, în cauza dedusă judecății, persoana condamnată a invocat în apărarea sa tocmai astfel de elemente, respectiv faptul că, deși îi este, teoretic, asigurat tratamentul sub pază, calitatea acestui tratament, a transportului la locul de spitalizare, a condițiilor de detenție după efectuarea tratamentului, mai ales în stadiul de evoluție a bolii în care se află, sunt aspecte ce nu se pot stabili prin expertiză medico-legală, motiv pentru care, în prezenta cauză, au fost depuse alte mijloace de probă, constând în documente medicale. Se arată că împrejurările mai sus enumerate nu au putut fi evaluate de expertul desemnat pentru întocmirea actului medico-legal, ale cărui concluzii s-au limitat la dispozițiile imperative ale textului de lege și la obiectivele expertizei stabilite de judecătorul cauzei. Se susține că, deși prevederile art. 20 din Constituție obligă instanțele judecătorești la aplicarea dispozițiilor art. 6 din Convenție, acestea interpretează în mod limitativ prevederile legale criticate, limitând mijloacele de probă, în ipoteza invocată în prezenta cauză, la expertizele medico-legale prevăzute la art. 589 alin. (1) din Codul de procedură penală. … 8.Curtea de Apel Cluj – Secția penală și de minori opinează că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, reiterând argumentele formulate de autorul excepției în susținerea neconstituționalității textului criticat.  … 9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 589 alin. (1) lit. a) raportat la art. 592 alin. (1) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:– Art. 589 alin. (1) lit. a): (1)Executarea pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață poate fi amânată în următoarele cazuri:a)când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că persoana condamnată suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor și care face imposibilă executarea imediată a pedepsei, dacă specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății și dacă instanța apreciază că amânarea executării și lăsarea în libertate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică. În această situație, executarea pedepsei se amână pentru o durată determinată […]; …  … – Art. 592 alin. (1): „(1) Executarea pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață poate fi întreruptă în cazurile și în condițiile prevăzute la art. 589, la cererea persoanelor arătate la alin. (3) al aceluiași articol, iar în cazul prevăzut la art. 589 alin. (1) lit. a), și la cererea administrației penitenciarului.“ …  … 13.Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) cu privire la egalitatea în fața legii, ale art. 21 referitor la accesul liber la justiție, ale art. 22 alin. (2) referitor la dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, ale art. 24 alin. (1) cu privire la dreptul la apărare și ale art. 34 alin. (1) cu privire la dreptul la ocrotirea sănătății, precum și prevederilor art. 1 și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la viață și dreptul la un proces echitabil.  … 14.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art. 53 din Codul penal, pedepsele penale principale sunt detențiunea pe viață, închisoarea și amenda. Din interpretarea sistematică a prevederilor art. 54-64 din Codul penal rezultă că reglementarea de către legiuitor a pedepsei cu închisoarea în cazul anumitor infracțiuni are în vedere pericolul pe care faptele incriminate îl prezintă pentru valorile sociale ocrotite prin legea penală, pericol ce denotă că autorul infracțiunii se poate îndrepta doar prin privarea sa de libertate, departe de ceilalți membri ai societății, într-un spațiu de detenție, pentru o perioadă de timp stabilită de către judecător, în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere limitele speciale ale pedepsei. … 15.De asemenea, din interpretarea sistematică a prevederilor art. 75-106 din Codul penal referitoare la individualizarea pedepselor, Curtea reține că dispunerea de către judecătorul competent a pedepsei cu închisoarea cu executare are la bază constatarea de către acesta a săvârșirii unor fapte prevăzute de legea penală de un pericol social considerabil, care obligă sau determină instanța competentă să condamne inculpatul la pedeapsa închisorii cu executare. Un astfel de pericol rezultă din limitele speciale ale pedepsei prevăzute de legea penală pentru infracțiunile săvârșite, din circumstanțele concrete ale cauzei și din istoricul infracțional al inculpatului. … 16.Așa fiind, amânarea și întreruperea executării pedepsei cu închisoarea reprezintă excepții de la regula executării de îndată și în mod continuu a hotărârilor penale definitive și, totodată, de la regula executării pedepsei cu închisoarea în spațiile de detenție. Aceste excepții sunt reglementate de legiuitor pentru cazurile expres și limitativ prevăzute la art. 589 alin. (1) din Codul de procedură penală. Acestea din urmă au în vedere starea de sănătate a persoanei condamnate [art. 589 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală] și faptul că persoana condamnată este gravidă sau are un copil mai mic de un an [art. 589 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală], fiind situații considerate de legiuitor ca având o semnificație deosebită pentru viața și existența persoanei condamnate, care pot justifica și, respectiv, justifică lăsarea acesteia în libertate pentru o perioadă de timp determinată sau determinabilă.  … 17.Dintre cele două ipoteze juridice reglementate la art. 589 alin. (1) din Codul de procedură penală, cea invocată în susținerea prezentei excepții de neconstituționalitate are ca scop protecția stării de sănătate, precum și a integrității fizice și psihice a persoanei condamnate, atunci când se constată că aceasta suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor și care face imposibilă executarea imediată a pedepsei, dacă specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății și dacă instanța apreciază că amânarea executării și lăsarea în libertate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică. Prin urmare, pentru a fi dispusă amânarea executării pedepsei, conform textului criticat, este necesar să fie îndeplinite următoarele condiții: condamnatul să sufere de o boală; boala să îl pună în imposibilitatea de a executa pedeapsa imediat; boala să nu poată fi tratată în rețeaua Administrației Naționale a Penitenciarelor; specificul bolii să nu permită tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății; instanța să aprecieze că amânarea executării și lăsarea condamnatului în libertate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică. Spre deosebire de soluția reglementată la art. 589 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, care îl obligă pe judecător să dispună amânarea executării și lăsarea condamnatului în libertate, în condițiile constatării unor situații obiective, respectiv starea de graviditate a persoanei condamnate sau faptul că aceasta are un copil mai mic de un an, soluția juridică reglementată prin textul criticat permite instanței să dispună amânarea executării pedepsei doar dacă apreciază că această soluție nu prezintă un pericol pentru ordinea publică. Rezultă, astfel, că amânarea executării pedepsei, în condițiile prevăzute la art. 589 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, poate fi dispusă în scopul protejării sănătății persoanei condamnate, precum și a integrității fizice și psihice a acesteia, însă doar cu asigurarea securității celorlalți membri ai societății și a ordinii publice.  … 18.Având în vedere necesitatea asigurării securității și a ordinii publice, legiuitorul a prevăzut ca determinarea stării de sănătate a persoanei condamnate și a posibilității tratării sale fie în rețeaua Administrației Naționale a Penitenciarelor, fie în rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății, cu asigurarea pazei permanente, să fie făcută de judecător doar pe baza expertizei medico-legale, nu și pe baza altor mijloace de probă. Această limitare a mijloacelor de probă ce pot fi avute în vedere are la bază caracterul științific și, prin urmare, obiectiv al expertizei medico-legale, ce rezultă din faptul că, potrivit art. 189 din Codul de procedură penală, aceasta se realizează prin examinarea persoanei condamnate și prin aprecierea posibilităților sale de tratare de către un medic legist, care întocmește, conform art. 189 alin. (2) din Codul de procedură penală, raportul de expertiză solicitat de instanța de judecată. … 19.Prin urmare, imperativul reglementării întreruperii executării pedepsei doar în condiții expres prevăzute de lege și obiectiv determinate de starea de sănătate a persoanei condamnate a determinat legiuitorul să reducă marja de apreciere a instanței de judecată, prin restrângerea probelor ce pot fi administrate la cea a expertizei de specialitate, respectiv la proba expertizei medico-legale. Această limitare are ca scop eliminarea posibilității realizării de către instanța de judecată a unor interpretări juridice nonmedicale, care să ducă la punerea în libertate a unui număr de persoane condamnate care ar putea afecta caracterul restrictiv al excepției de la regula executării pedepselor penale în mod continuu, cu consecințe asupra securității membrilor societății și a ordinii publice și cu încălcarea principiului legalității procesului penal.  … 20.O soluție legislativă asemănătoare a fost reglementată și la art. 453 din Codul de procedură penală din 1968, legiuitorul restrângând, și în contextul vechii reglementări procesual penale, mijloacele de probă ce puteau fi avute de judecător cu ocazia dispunerii amânării executării pedepsei la expertizele medico-legale, în condițiile în care art. 453 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968 prevedea însă și posibilitatea amânării executării pedepsei când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează. Nepreluarea în cuprinsul art. 589 alin. (1) din Codul de procedură penală a dispozițiilor art. 453 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968 denotă aceeași tendință, de a restrânge cazurile de dispunere a soluției amânării executării pedepsei la cele determinate de condiția obiectivă a stării de sănătate a persoanei condamnate.  … 21.De altfel, prin Decizia nr. 146 din 12 martie 2020, paragraful 20, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 29 iunie 2020, prin care excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 589 alin. (1) din Codul de procedură penală a fost respinsă, ca neîntemeiată, Curtea a reținut că, întrucât reprezintă excepții de la regula executării pedepsei cu închisoarea sau cu detențiunea pe viață, cauzele de întrerupere a executării pedepsei sunt rezultatul aprecierii legiuitorului cu privire la situațiile care, prin natura lor, impun incidența unui asemenea regim juridic. Așa fiind, Curtea a reținut că aceste excepții sunt reglementate potrivit politicii penale a statului, conform dispozițiilor art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, având în vedere necesitatea menținerii unei corecte proporționalități între interesul individual al persoanei condamnate și interesul public privind executarea pedepselor penale, astfel cum acestea au fost dispuse prin hotărârile judecătorești definitive de condamnare. … 22.Având în vedere aceste considerente, Curtea reține că restrângerea mijloacelor de probă prevăzute la art. 589 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală este proporțională cu scopul normei procesual penale analizate, fiind determinată de considerente referitoare la asigurarea ordinii publice și a respectării principiului legalității în etapa executării pedepselor penale. Pentru acest motiv, textul criticat nu creează discriminare între persoanele condamnate aflate în condițiile prevăzute la art. 589 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală și celelalte categorii de persoane, dispozițiile legale analizate fiind în acord cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție.  … 23.Așa fiind, dispozițiile art. 589 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală nu încalcă dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare, astfel cum acestea sunt circumscrise etapei executării pedepselor penale, nefiind contrare prevederilor art. 21 și ale art. 24 alin. (1) din Constituție și nici celor ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 24.Pentru aceleași motive, Curtea reține că prevederile art. 589 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală au fost reglementate în scopul protejării sănătății persoanelor condamnate și a integrității lor fizice și psihice, constituind, astfel, o aplicație a prevederilor constituționale ale art. 22 alin. (2) și ale art. 34 alin. (1), precum și ale art. 1 din Convenție, și nu o încălcare a lor.  … 25.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Judecătoria Timișoara – Secția penală, din oficiu, în Dosarul nr. 26.343/325/2017 și de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 3.405/100/2017 al Curții de Apel Cluj – Secția penală și de minori și constată că dispozițiile art. 589 alin. (1) lit. a) raportat la art. 592 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Timișoara – Secția penală și Curții de Apel Cluj – Secția penală și de minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 9 iunie 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește