DECIZIA nr. 298 din 9 iunie 2020

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 13/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 1142 din 26 noiembrie 2020
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 318
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 318
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 1REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 318
ART. 3REFERIRE LADECIZIE 744 21/11/2019
ART. 3REFERIRE LADECIZIE 48 22/01/2019
ART. 4REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 318
ART. 5REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 318
ART. 5REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 5REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 6REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 318
ART. 6REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 341
ART. 7REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 8REFERIRE LADECIZIE 781 17/11/2015
ART. 8REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 318
ART. 8REFERIRE LADECIZIE 107 13/06/2000
ART. 8REFERIRE LADECIZIE 1 08/02/1994
ART. 8REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 8REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 10REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 10REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 10REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 10REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 11REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 318
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 14REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 318
ART. 16REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 56
ART. 16REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 285
ART. 17REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 318
ART. 18REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 318
ART. 19REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 61
ART. 19REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 61
ART. 20REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 318
ART. 21REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 2
ART. 22REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 340
ART. 22REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 341
ART. 23REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 318
ART. 23REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 23REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 24REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 318
ART. 24REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 341
ART. 24REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ART. 24REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 25REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 318
ART. 25REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 25REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 26REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 26REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 26REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 26REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
ART. 26REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 26REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Valer Dorneanu – președinte
Cristian Deliorga – judecător
Marian Enache – judecător
Daniel Marius Morar – judecător
Mona-Maria Pivniceru – judecător
Gheorghe Stan – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Elena-Simina Tănăsescu – judecător
Varga Attila – judecător
Cristina Teodora Pop – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 alin. (15) lit. a) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ion Olteanu în Dosarul nr. 12.206/225/2017 al Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 148D/2018.2.La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, în principal, ca inadmisibilă, deoarece se solicită modificarea prevederilor legale criticate, și, în subsidiar, ca neîntemeiată, fiind invocată jurisprudența Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 48 din 22 ianuarie 2019 și Decizia nr. 744 din 21 noiembrie 2019.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 23 ianuarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 12.206/225/2017, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 318 alin. (15) lit. a) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ion Olteanu într-o cauză având ca obiect confirmarea unei soluții de renunțare la urmărirea penală.5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile art. 318 alin. (15) lit. a) din Codul de procedură penală, spre deosebire de prevederile art. 341 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală, nu permit judecătorului de cameră preliminară ca odată cu respingerea cererii de confirmare a ordonanței procurorului de renunțare la urmărire penală să dispună începerea judecății cu privire la faptele și persoanele pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală, atunci când probele administrate au fost suficiente. Se susține că, pentru acest motiv, dispozițiile art. 318 alin. (15) lit. a) din Codul de procedură penală încalcă principiul egalității în drepturi. Se arată, de asemenea, că textul criticat este neconstituțional, întrucât, în ipoteza respingerii cererii de confirmare a soluției de renunțare la urmărirea penală, nu îl obligă pe judecător să indice procurorului ce probatoriu trebuie să administreze, oferindu-i acestuia posibilitatea unor interpretări și soluții diferite, fapt care încalcă principiul calității legii, ce decurge din prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, conform căruia normele juridice trebuie să fie clare, precise și previzibile. 6.Judecătoria Drobeta-Turnu Severin opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că cele două instituții de drept procesual penal prevăzute la art. 318 și art. 341 din Codul de procedură penală sunt diferite, astfel încât soluțiile ce pot fi dispuse de către judecătorul de cameră preliminară sunt și ele diferite, fără ca prin aceasta să fie încălcate prevederile constituționale invocate de autorul excepției. În consecință, se arată că art. 318 alin. (15) lit. a) din Codul de procedură penală nu încalcă standardele de calitate a legii și nici principiul egalității în drepturi. 7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.8.Avocatul Poporului arată că prevederile art. 318 alin. (15) lit. a) din Codul de procedură penală sunt constituționale. Se susține că textul criticat nu încalcă dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție, fiind invocată, în acest sens, jurisprudența Curții Constituționale referitoare la principiul egalității în fața legii, respectiv Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, precum și Deciziile nr. 107 din 13 iunie 2000 și nr. 781 din 17 noiembrie 2015. Se susține că procedura prin care judecătorul de cameră preliminară admite sau respinge o cerere de confirmare a soluției de renunțare la urmărirea penală asigură toate garanțiile procesuale specifice drepturilor fundamentale invocate în prezenta cauză. În subsidiar, se arată că aspectele criticate de autorul excepției de neconstituționalitate vizează interpretarea și aplicarea legii, competențe care aparțin exclusiv instanțelor de judecată.9.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:10.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.11.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 318 alin. (15) lit. a) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:Judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea și temeinicia soluției de renunțare la urmărirea penală pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul de urmărire penală și a înscrisurilor noi prezentate și, prin încheiere, admite sau respinge cererea de confirmare formulată de procuror. În cazul în care respinge cererea de confirmare, judecătorul de cameră preliminară:a)desființează soluția de renunțare la urmărire penală și trimite cauza la procuror pentru a începe sau a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mișcare acțiunea penală și a completa urmărirea penală; […]12.Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) cu privire la calitatea legii și ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi.13.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că în ipoteza în care este sesizat cu o cerere de confirmare a unei soluții de renunțare la urmărirea penală, judecătorul de cameră preliminară este învestit în vederea verificării legalității și temeiniciei soluției de renunțare la urmărirea penală, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul de urmărire penală și a înscrisurilor noi prezentate. Ca urmare a verificărilor anterior menționate, acesta poate pronunța una dintre următoarele două soluții: desființarea soluției de renunțare la urmărire penală și trimiterea cauzei la procuror pentru a începe sau a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mișcare acțiunea penală și a completa urmărirea penală; desființarea soluției de renunțare la urmărirea penală și dispunerea soluției de clasare. 14.Așa fiind, în ipoteza invocată de autorul excepției de neconstituționalitate, aceea a desființării de către judecătorul de cameră preliminară a soluției de renunțare la urmărirea penală, atunci când a fost pusă în mișcare acțiunea penală, iar probele administrate sunt suficiente pentru trimiterea în judecată, judecătorul de cameră preliminară învestit cu soluționarea cererii formulate conform art. 318 din Codul de procedură penală nu poate proceda la verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, conform art. 342 din Codul de procedură penală. Aceasta, întrucât procedura prevăzută la art. 318 alin. (15) din Codul de procedură penală nu îi oferă acestuia competența funcțională de a reține cauza spre a o soluționa conform procedurii camerei preliminare. Așa fiind, în ipoteza analizată, pentru învestirea instanței în vederea desfășurării verificărilor specifice etapei camerei preliminare, judecătorul de cameră preliminară sesizat cu cererea de încuviințare a renunțării la urmărirea penală va proceda conform art. 318 alin. (15) lit. a) din Codul de procedură penală, desființând soluția de renunțare la urmărire penală și trimițând cauza la procuror pentru completarea urmăririi penale. Acesta din urmă, dacă apreciază, la rândul său, că probele administrate sunt suficiente pentru trimiterea în judecată a inculpatului, va proceda la emiterea rechizitoriului și la sesizarea instanței competente în vederea începerii procedurii camerei preliminare. 15.Această soluție legislativă este în acord, pe de o parte, cu natura și caracteristicile etapei urmăririi penale, iar, pe de altă parte, cu cele ale etapei camerei preliminare. 16.Astfel, potrivit art. 56 alin. (1) din Codul de procedură penală, procurorul este organul judiciar competent să conducă și să controleze nemijlocit activitatea de urmărire penală a poliției judiciare și a organelor de cercetare penală speciale, prevăzute de lege, și, de asemenea, să supravegheze ca actele de urmărire penală să fie efectuate cu respectarea dispozițiilor legale. De asemenea, din interpretarea dispozițiilor art. 285-341 din Codul de procedură penală, Curtea reține că întreaga activitate de urmărire penală se desfășoară sub supravegherea procurorului și se încheie, conform art. 327 din Codul de procedură penală, fie cu emiterea actului de sesizare a instanței, respectiv a rechizitoriului, fie cu emiterea ordonanței prin care se clasează cauza sau se renunță la urmărire penală. Așa fiind, în vederea sesizării instanței cu rechizitoriul, procurorul este cel care apreciază cu privire la existența faptei, la săvârșirea sa de către inculpat și la capacitatea acestuia de a răspunde penal, astfel cum aceste aspecte rezultă din materialul de urmărire penală. Prin urmare, doar în urma emiterii rechizitoriului conform considerentelor anterior arătate, se poate trece la judecarea cauzei în etapa camerei preliminare, conform art. 342 și următoarele din Codul de procedură penală.17.Pe de altă parte, procedura prevăzută la art. 318 alin. (15) din Codul de procedură penală are ca scop unic verificarea legalității și a temeiniciei soluției de renunțare la urmărirea penală, neconfundându-se și neputând fi extinsă la cea specifică etapei camerei preliminare. Aceasta din urmă presupune, conform art. 342 și următoarele din Codul de procedură penală, repartizarea aleatorie a dosarului, stabilirea unui termen pentru soluționarea cererilor și a excepțiilor formulate sau ridicate din oficiu, în camera de consiliu, cu citarea părților și în prezența procurorului, precum și pronunțarea unei soluții dintre cele prevăzute la art. 346 din Codul de procedură penală. În urma acestei proceduri, poate fi pronunțată însă oricare dintre soluțiile prevăzute la art. 346 din Codul de procedură penală, respectiv începerea judecății, ipoteză invocată de autorul excepției, și restituirea cauzei la parchet, pentru unul dintre motivele prevăzute la art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală. Așa fiind, continuarea procedurii prevăzute la art. 318 alin. (15) din Codul de procedură penală cu procedura camerei preliminare, prevăzută la art. 342 și următoarele din Codul de procedură penală, poate avea ca efect restituirea cauzei la procuror pentru alte motive decât cele prevăzute la art. 318 alin. (15) lit. a) din Codul de procedură penală, aspect ce ar deturna procedura de verificare a legalității și temeiniciei soluției de renunțare la urmărirea penală de la scopul propus de legiuitor. Pentru acest motiv, instituția renunțării la urmărire penală, în ipoteza prevăzută la art. 318 alin. (15) lit. a) din Codul de procedură penală, nu și-ar mai atinge finalitatea.18.Având în vedere aceste considerente, Curtea reține că nereglementarea de către legiuitor a posibilității judecătorului de cameră preliminară de a proceda la soluționarea cauzei în etapa camerei preliminare, în cazul în care acesta este sesizat conform art. 318 din Codul de procedură penală, iar probele administrate în cauză sunt suficiente pentru trimiterea în judecată a inculpatului, are ca scop respectarea naturii celor două instituții de drept procesual penal, renunțarea la urmărire penală și judecata în primă instanță, precum și asigurarea atingerii scopului acestora. 19.Mai mult, această manieră de reglementare a procedurii soluționării cererilor de confirmare a renunțării la urmărire penală constituie opțiunea legiuitorului, exprimată potrivit art. 61 alin. (1) din Constituție și în marja de apreciere prevăzută de acesta. 20.În ceea ce privește discriminarea invocată de autorul excepției între inculpații cărora le sunt aplicate prevederile art. 318 alin. (15) lit. a) din Codul de procedură penală și cei cărora li se aplică dispozițiile art. 314 din Codul de procedură penală, sub aspectul posibilității judecătorului de cameră preliminară de a proceda la verificarea legalității administrării probelor și a efectuării urmăririi penale și de a dispune începerea judecății, în ipoteza prevăzută la art. 341 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală, soluție ce nu poate fi dispusă în cazul prevăzut la art. 318 alin. (15) lit. a) din Codul de procedură penală, Curtea reține că această diferență este dată de natura instituției renunțării la urmărire penală.21.Renunțarea la urmărire penală reprezintă o excepție de la principiul legalității procesului penal, specific dreptului continental, principiu prevăzut la art. 2 din Codul de procedură penală, instituită în favoarea principiului oportunității urmăririi penale, specific dreptului anglo-saxon, a cărei reglementare a fost motivată de supraîncărcarea organelor judiciare cu cauze penale și de necesitatea unei soluții intermediare, între soluția de clasare și cea de trimitere în judecată. Această instituție este caracterizată prin faptul că actul renunțării la urmărire penală presupune hotărârea procurorului de a renunța la realizarea activităților de investigare a infracțiunilor săvârșite și la tragerea la răspundere penală a suspecților, în situația în care constată săvârșirea de către aceștia a unor fapte prevăzute de legea penală, dacă apreciază că nu există interes public în urmărirea penală a respectivelor fapte. 22.Așa fiind, persoanele în privința cărora procurorul dispune soluția renunțării la urmărire penală sunt într-o situație diferită de cele în privința cărora a fost dispusă o soluție de clasare, soluție împotriva căreia este formulată plângere, conform art. 340 din Codul de procedură penală. Această diferență justifică reglementarea de către legiuitor a unui regim juridic diferit sub aspectul posibilității judecătorului de cameră preliminară de a dispune soluția trimiterii în judecată în ipotezele prevăzute la art. 318 alin. (15) lit. a) și art. 341 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală. 23.Pentru aceste considerente, Curtea reține că prevederile art. 318 alin. (15) lit. a) din Codul de procedură penală nu contravin dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție referitoare la egalitatea în drepturi. 24.În subsidiar, Curtea constată că neconstituționalitatea unei dispoziții legale nu poate fi dedusă din compararea ei cu o altă dispoziție legală, ci din raportarea celei dintâi la prevederile Legii fundamentale, motiv pentru care nu pot fi reținute criticile ce au la bază compararea prevederilor art. 318 alin. (15) lit. a) din Codul de procedură penală cu cele ale art. 341 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală.25.Cu privire la critica potrivit căreia textul criticat este neconstituțional întrucât, în ipoteza respingerii cererii de confirmare a soluției de renunțare la urmărirea penală, nu îl obligă pe judecător să indice procurorului ce probatoriu trebuie să administreze, Curtea constată că și aceasta este neîntemeiată. În acest sens, Curtea reține că, din interpretarea prevederilor art. 318 alin. (15) din Codul de procedură penală în ansamblul instituției renunțării la urmărire penală, în ipoteza analizată, judecătorul de cameră desființează soluția de renunțare la urmărire penală și trimite cauza la procuror pentru a începe sau a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mișcare acțiunea penală și a completa urmărirea penală, ca urmare a constatării că există un interes public în urmărirea faptei. Cu toate acestea, începerea sau completarea urmăririi penale presupune desfășurarea acestei etape procesuale de către organele de urmărire penală, în sensul realizării unor activități de cercetare penală care să aibă ca rezultat strângerea și administrarea de probe sau de noi probe, în scopul trimiterii în judecată. Așa fiind, cunoașterea de către judecătorul de cameră preliminară, la momentul pronunțării soluției prevăzute la art. 318 alin. (15) lit. a) din Codul de procedură penală, a probelor necesare, ce urmează a fi administrate după trimiterea cauzei la procuror, este, practic, imposibilă, acestea urmând a fi rezultatul activității de cercetare penală ce urmează a fi efectuată. Mai mult, conform art. 56 alin. (1) din Codul de procedură penală, activitatea de urmărire penală a poliției judiciare și a organelor de cercetare penală speciale este condusă și controlată de către procuror, acesta supraveghind ca actele de urmărire penală să fie efectuate cu respectarea legii. Prin urmare, soluția juridică analizată, care nu îl obligă pe judecătorul de cameră preliminară ca, în ipoteza prevăzută la art. 318 alin. (15) lit. a) din Codul de procedură penală, să indice probele ce urmează a fi administrate ca urmare a trimiterii cauzei la procuror, este în acord cu natura și caracteristicile etapei urmăririi penale, textul criticat nefiind contrar dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5).26.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ion Olteanu în Dosarul nr. 12.206/225/2017 al Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin și constată că dispozițiile art. 318 alin. (15) lit. a) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 9 iunie 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x