DECIZIA nr. 293 din 7 mai 2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 40 alin. (3) din Codul penal, excepție ridicată de Otilia Arjocu în Dosarul nr. 8.979/63/2016 al Curții de Apel Craiova – Secția penală și pentru cauze cu minori. Excepția de neconstituționalitate formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.087D/2017. … 2.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost în mod legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Arată că, dincolo de împrejurarea că aspectele criticate de autoarea excepției constituie aprecieri subiective ale acesteia și vizează chestiuni de aplicare a legii, libertatea individuală nu este afectată, ea suportă doar o restrângere proporțională, conform art. 53 din Constituție. Dispozițiile art. 21 din Constituție, de asemenea, invocate în susținerea criticilor, referitoare la garanții procesuale, nu sunt aplicabile în cauză, întrucât prevederile art. 40 alin. (3) din Codul penal reprezintă norme de drept substanțial. Referitor la aspectele privind claritatea și previzibilitatea normelor criticate invocă dispozițiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și Decizia nr. 7 din 2 martie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Decizia penală nr. 202 din 29 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. 8.979/63/2016, Curtea de Apel Craiova – Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 alin. (3) din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Otilia Arjocu, contestatară împotriva Sentinței penale nr. 169 din 14 martie 2017 a Tribunalului Dolj, prin care a fost admisă cererea de contopire a pedepselor formulată de petenta-contestatară. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea susține că prevederile art. 40 alin. (3) din Codul penal sunt neconstituționale în măsura în care sunt interpretate în sensul că, în cadrul unei operațiuni de contopire a pedepselor efectuate la cererea persoanei condamnate, conform prevederilor art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, ce vizează mai multe pedepse aplicate pentru fapte săvârșite sub imperiului Codului penal de la 1968, precum și o singură pedeapsă aplicată pentru o faptă săvârșită sub imperiul noului Cod penal, trebuie inclusă și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea săvârșită sub imperiul noului Cod penal, ce a fost executată integral, chiar și în situația în care cuantumul acesteia ce urmează a fi scăzut din durata pedepsei rezultante conform dispozițiilor art. 40 alin. (3) este net inferior sporului de pedeapsă ce urmează a fi aplicat în mod obligatoriu conform prevederilor art. 39 alin. (1) din Codul penal. Or, operațiunea de contopire a pedepselor trebuie să aibă loc într-un cadru normativ clar, precis și previzibil, atât pentru persoana vizată, cât și pentru organele de urmărire penală și pentru instanțele de judecată. În caz contrar, se ajunge la posibilitatea limitării într-un mod aleatoriu/subiectiv a drepturilor fundamentale esențiale într-un stat de drept: libertatea individuală și egalitatea în fața legii. De aceea, cerințele privind calitatea, precizia și previzibilitatea legii, în acest context normativ, influențează în mod direct și nemijlocit dreptul persoanei la un proces echitabil, privit ca o garanție, în acest caz, a libertății individuale. Este îndeobște admis, fiind reglementat prin dispozițiile art. 23 din Constituție, că libertatea individuală nu este absolută, însă limitarea sa trebuie să se facă respectând dispozițiile art. 1 alin. (5) și ale art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală, iar gradul de precizie a termenilor și noțiunilor folosite trebuie să fie unul ridicat, dată fiind natura dreptului fundamental limitat. … 6.Curtea de Apel Craiova – Secția penală și pentru cauze cu minori apreciază că soluția legislativă prevăzută de dispozițiile art. 40 alin. (3) din Codul penal nu încalcă niciunul dintre articolele din Constituție invocate de contestatară. Astfel, nu se poate susține încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție în condițiile în care autoarea nu precizează de ce respectivul text legal este de natură a duce la concluzia nerespectării legilor și a Constituției. De asemenea, nu se poate susține crearea unei situații defavorabile contestatarei în raport cu alte persoane aflate în aceeași situație juridică, prin deducerea din pedeapsa rezultantă a perioadei de timp efectiv executate. Practic, prin acest text de lege se urmărește ca, în ipoteza în care se contopesc mai multe pedepse aplicate prin hotărâri diferite, iar o parte din aceste pedepse au fost deja executate, condamnatul să nu mai execute din nou aceeași pedeapsă sau parte din aceasta. Nu poate fi reținută incidența dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție, în condițiile în care dispoziția legală criticată nu prevede o procedură penală care eventual să poată pune în discuție soluționarea cauzei într-un termen rezonabil. Nici din cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituție și nici din cel al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu se poate desprinde concluzia că aplicarea cerinței procesului echitabil ar trebui să excedeze necesității asigurării garanțiilor procesuale, spre a se intra în materii din câmpul dreptului substanțial. … 7.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 8.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că art. 40 alin. (3) din Codul penal instituie regula conform căreia, după calcularea pedepsei potrivit art. 39 și art. 40, dacă se constată că persoana condamnată a executat integral sau parțial pedeapsa aplicată prin hotărârea anterioară, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infracțiunile concurente. Dispozițiile analizate nu sunt de natură a încălca vreun drept constituțional, din contră, acestea constituie tocmai aplicarea principiului dreptului persoanei la un proces echitabil, având ca scop neexecutarea de către o persoană a aceleiași pedepse de 2 ori. Nici raportat la previzibilitatea normei juridice art. 40 alin. (3) nu este criticabil, acesta fiind redactat în mod clar și previzibil, accesibil tuturor destinatarilor legii penale. Mai mult, Guvernul apreciază că autoarea excepției critică de fapt modul de aplicare a legii penale de către organele judiciare în cauza sa, iar nu neconstituționalitatea art. 40 alin. (3) în sine, sesizarea excedând astfel sferei de competență a Curții Constituționale. … 9.Avocatul Poporului arată că ipoteza textului legal stabilește coordonatele individualizării legale, fixând cadrul general pe care judecătorul trebuie să îl respecte atunci când procedează la individualizarea judiciară a pedepsei. Astfel, dispozițiile legale criticate, prin care sunt stabilite principiile pe care judecătorul trebuie să le aibă în vedere atunci când aplică pedeapsa, sunt suficient de clare, predictibile și neechivoce, destinatarul normei juridice fiind capabil să își adapteze conduita în funcție de conținutul acesteia, în concordanță cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție care consacră principiul respectării obligatorii a legilor. … 10.În esență, criticile formulate sunt rezultatul propriei interpretări atribuite de petentă textului legal, finalitatea urmărită de legiuitor fiind clară, și anume, în situația contopirii pedepselor, condamnatul să nu mai execute din nou partea din pedeapsa care a fost deja executată. Or, aplicarea și interpretarea legii sunt atribuții ale instanțelor de judecată, excedând competenței Curții Constituționale care veghează la conformitatea legislației cu principiile trasate prin Constituție. Față de aceste aspecte, Avocatul Poporului apreciază că prevederile criticate nu contravin dispozițiilor constituționale invocate de autoarea excepției, iar excepția de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă. … 11.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:12.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 13.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 40 alin. (3) din Codul penal, care au următorul cuprins: „Dacă infractorul a executat integral sau parțial pedeapsa aplicată prin hotărârea anterioară, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infracțiunile concurente.“ … 14.În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalității și art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil. … 15.Examinând critica de neconstituționalitate, Curtea reține că aceasta vizează includerea unei pedepse, executate integral, aplicată pentru o faptă săvârșită sub imperiul noului Cod penal, în cadrul unei operațiuni de contopire cu mai multe pedepse aplicate pentru fapte săvârșite sub imperiului Codului penal de la 1968, chiar și în situația în care cuantumul acesteia ce urmează a fi scăzut din durata pedepsei rezultante este net inferior sporului de pedeapsă ce urmează a fi aplicat în mod obligatoriu, conform prevederilor art. 39 alin. (1) din Codul penal. … 16.Având în vedere că această critică are ca premisă succesiunea în timp a două legi penale (Codul penal din 1968 și actualul Cod penal), sub imperiul cărora s-a constatat pluritatea de infracțiuni care atrage incidența instituției concursului de infracțiuni, Curtea observă că, potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, „tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă“. Dispozițiile legale enunțate, prin conținutul lor și locul unde au fost poziționate de legiuitor, în titlul I „Dispoziții privind aplicarea în timp a legii penale“, cap. III „Dispoziții privind aplicarea și executarea sancțiunilor penale“, au caracter de norme tranzitorii, reprezentând o reglementare cu un caracter special în raport cu prevederile art. 39 și art. 40 din noul Cod penal. … 17.Dispozițiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 sunt aplicabile numai în situația în care cel puțin una dintre infracțiunile concurente a fost comisă după intrarea în vigoare a noului Cod penal, când tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni va fi obligatoriu, cel prevăzut de noul Cod penal – art. 39-40, mai sever, deoarece sub imperiul acestuia s-a desăvârșit, finalizat pluralitatea infracțională. … 18.Prin Decizia Curții Constituționale nr. 822 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 18 februarie 2016, Curtea a arătat, în esență, că, în ipoteza reglementată de acest text de lege, în aplicarea pedepsei rezultante nu se poate reține existența unei succesiuni de legi penale, momentul în raport cu care se apreciază aplicarea legii penale în timp fiind cel al realizării integrale, al definitivării concursului real de infracțiuni. În aceste condiții este obligatorie aplicarea legii noi tratamentului sancționator al concursului de infracțiuni, nefiind obligatorie aplicarea legii noi atunci când toate faptele sunt comise sub legea veche, dar judecarea lor are loc sub legea nouă, în această din urmă ipoteză urmând a se face aplicarea celor statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014. Potrivit acestei decizii, dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile. Curtea a statuat, în esență, că interpretarea care permite instanței, în determinarea legii penale mai favorabile, să combine dispozițiile din Codul penal din 1969 cu cele din actualul Cod penal contravine dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (4) privind separația și echilibrul puterilor în stat, precum și ale art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare, viciul de neconstituționalitate putând fi înlăturat doar prin interpretarea prevederilor art. 5 din Codul penal în sensul că legea penală mai favorabilă se aplică în ansamblul ei. … 19.În continuare, Curtea reține că, prin Decizia nr. 7 din 2 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 5 aprilie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că, „în aplicarea dispozițiilor art. 5 din Codul penal, în cazul pluralității de infracțiuni constând în săvârșirea unor infracțiuni anterior datei de 1 februarie 2014, respectiv a unor infracțiuni comise după intrarea în vigoare a noului Cod penal, pentru infracțiunile săvârșite anterior datei de 1 februarie 2014, se va aplica legea penală mai favorabilă – identificată ca fiind legea veche sau legea nouă -, iar pentru infracțiunile săvârșite sub imperiul legii penale noi, precum și pentru tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni se va aplica legea nouă, conform art. 3 din Codul penal și art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal“. În considerentele acestei decizii s-a arătat că „dispozițiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal oferă soluții de aplicare a legii penale pentru toate formele pluralității de infracțiuni (concurs, recidivă, pluralitate intermediară) dacă cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă. În aceste cazuri, potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal […], pentru infracțiunile săvârșite sub legea veche se vor stabili pedepse potrivit legii penale mai favorabile, iar pentru infracțiunea ori infracțiunile din structura pluralității săvârșite sub legea nouă se aplică legea nouă, tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni fiind dat tot de legea nouă“. … 20.În considerentele aceleiași decizii, instanța supremă a statuat, în termeni expliciți, că „același raționament este valabil și în ipoteza rămânerii definitive a mai multor hotărâri de condamnare, intrate în puterea lucrului judecat, pronunțate pentru fapte concurente săvârșite anterior datei de 1 februarie 2014 și ulterior acestei date, astfel că tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni este dat tot de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal“. … 21.Dezlegarea dată astfel chestiunii tratamentului sancționator al pluralității de infracțiuni în structura căreia intră atât fapte comise anterior, cât și fapte comise ulterior datei de 1 februarie 2014 are aplicabilitate generală, fiind incidentă în toate situațiile de pluralitate, indiferent de momentul în care se constată existența acesteia (în timpul judecării unora dintre infracțiunile componente, a tuturor acestora sau, după caz, după rămânerea definitivă a hotărârilor succesive) ori de modalitatea de individualizare a executării pedepsei inițial dispuse (suspendare sau executare efectivă). … 22.Prin urmare, Decizia nr. 7 din 2 martie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală oferă nu doar criteriile pe baza cărora instanța judecătorească poate stabili legea penală aplicabilă tratamentului sancționator al unei pluralități de infracțiuni de natura celei reținute în cauza dedusă controlului de constituționalitate, ci însăși soluția acestei probleme de drept. … 23.Dispozițiile art. 40 alin. (3) din Codul penal vizează o situație specială, și anume atunci când un condamnat pentru o infracțiune anterioară a executat integral sau parțial pedeapsa este judecat apoi pentru o altă infracțiune concurentă. În această situație legea prevede că „dacă infractorul a executat integral sau parțial pedeapsa aplicată prin hotărârea anterioară, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infracțiunile concurente“. Cu alte cuvinte, în cazul în care condamnatul, mai înainte de a avea loc contopirea, a executat total sau parțial pedeapsa stabilită prin hotărârea definitivă anterioară, va avea loc computarea pedepsei executate din cea rezultată, urmând să se execute numai restul de pedeapsă rămas neexecutat. … 24.În doctrină s-a subliniat că „în cazul când, în momentul contopirii, vreo pedeapsă s-a stins altfel decât prin executare (de exemplu, prin grațiere sau prescripție), acea pedeapsă nu se ia în considerare și deci nu se compută din durata pedepsei aplicate pentru concurs; dacă însă din pedeapsa stinsă s-a efectuat în parte executarea, înainte de a fi intervenit cauza de stingere, partea executată se va deduce din pedeapsa comună“. Prin urmare, pot fi contopite doar acele pedepse care au fost ori urmează a fi executate, nu și cele pentru care a intervenit dezincriminarea, o cauză de înlăturare a răspunderii penale (amnistia) ori de înlăturare a executării pedepsei (grațierea sau prescripția executării pedepsei). … 25.Analizând critica de neconstituționalitate formulată, Curtea observă că autoarea excepției consideră neconstituționale prevederile art. 40 alin. (3) din Codul penal în măsura în care contopirea care vizează pedepse cu închisoarea aplicate pentru fapte săvârșite sub imperiului Codului penal de la 1968, precum și o pedeapsă cu închisoarea aplicată pentru o faptă săvârșită sub imperiul noului Cod penal trebuie să includă și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea săvârșită sub imperiul noului Cod penal, ce a fost executată integral, chiar și în situația în care cuantumul acesteia, ce urmează a fi scăzut din durata pedepsei rezultante conform dispozițiilor art. 40 alin. (3), este net inferior sporului de pedeapsă ce urmează a fi aplicat în mod obligatoriu conform prevederilor art. 39 alin. (1) din Codul penal. … 26.Reglementarea instituției contopirii oferă rezolvarea situațiilor din practică atunci când infracțiunile concurente au fost judecate separat în fața unor instanțe diferite sau chiar în fața aceleiași instanțe, dar asupra cărora s-au pronunțat hotărâri distincte de condamnare. Astfel, în cazul concursului de infracțiuni este posibil ca două sau mai multe infracțiuni concurente să nu fie judecate deodată și de către aceeași instanță, după cum nu este exclus ca instanța să nu cunoască în momentul judecății faptul că inculpatul a mai săvârșit și o altă infracțiune sau chiar mai multe infracțiuni concurente ori chiar să cunoască această situație, dar să fie nevoită să le judece separat, datorită complexității deosebite a cauzei sau unor alte împrejurări care ar atrage întârzierea nejustificată a judecății. De asemenea, în cazuri frecvente judecarea infractorului pentru infracțiuni concurente se face de instanțe diferite. Este adevărat că în asemenea situații infractorul este condamnat definitiv, prin hotărâri diferite, la mai multe pedepse pentru infracțiuni concurente, putându-se afla în situația să execute separat aceste pedepse, ceea ce ar contraveni regulilor instituite de lege cu privire la aplicarea pedepsei în caz de concurs de infracțiuni [a se vedea în acest sens Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. LXX (70) din 15 octombrie 2007 privind examinarea recursului în interesul legii referitor la posibilitatea contopirii de către instanțele de control judiciar a pedepsei aplicate pentru infracțiunea care a făcut obiectul judecății cu pedepse aplicate infracțiunilor concurente pentru care infractorul a fost condamnat definitiv, în cazul în care contopirea nu a fost efectuată mai întâi de către instanța de fond]. … 27.Pentru a se putea aplica regulile de pedepsire a concursului de infracțiuni în situații ca cele mai sus menționate, legiuitorul a prevăzut instituția contopirii pedepselor. Această instituție este consacrată de noul Cod penal prin dispozițiile art. 40 și vizează modul și condițiile de realizare a contopirii pedepselor în diferite situații. Pentru a se putea da efect dispozițiilor legale privind aplicarea pedepsei în caz de concurs de infracțiuni, făptuitorul trebuie să fie judecat pentru toate faptele aflate în concurs și să primească o pedeapsă rezultantă pentru infracțiunile săvârșite. Prin urmare, în cazul în care s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, în temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, instanța care judecă cererea de contopire repune pedepsele în individualitatea lor, astfel cum au fost stabilite de instanțe, o va identifica pe cea mai grea dintre ele, după care va proceda la aplicarea sporului fix de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite. La stabilirea sporului se vor lua în calcul, așadar, toate pedepsele aplicate mai puțin cea mai grea dintre ele, care constituie pedeapsa principală, indiferent de cuantumul lor și de stadiul de executare. În cazul în care persoana condamnată, mai înainte de a avea loc contopirea, a executat total sau parțial pedeapsa sau pedepsele aplicate prin una sau unele dintre hotărârile anterioare, va avea loc computarea pedepsei/pedepselor executate din cea rezultantă, urmând să se execute numai restul de pedeapsă rămas neexecutat. Prevederea legală înlătură, astfel, posibilitatea ca o persoană condamnată pentru mai multe infracțiuni, săvârșite în concurs, să execute o pedeapsă rezultantă mai mare decât cumulul dintre pedeapsa principală și sporul fix de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite. … 28.Referitor la prevederile art. 39 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal, care reglementează modul de stabilire a pedepsei rezultante în cazul concursului de infracțiuni pentru care s-au stabilit doar pedepse cu închisoarea, prin Decizia nr. 711 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 913 din 9 decembrie 2015, Curtea a reținut că reglementarea tratamentului penal al concursului de infracțiuni intră în atribuțiile organului legiuitor, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituțional de unică autoritate legiuitoare a țării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, care, realizând o individualizare legală a sancțiunilor în materie, apreciază, în concret, în funcție de o serie de criterii, printre care și frecvența fenomenului infracțional. Așa fiind, Curtea a reținut că, prin adoptarea noului regim juridic de sancționare a celor două forme de concurs de infracțiuni, real și formal – cât privește persoana fizică, infractor major -, reglementând mai sever tratamentul sancționator al celui care repetă comportamentul infracțional, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere. Curtea a constatat că normele permit o individualizare judiciară a pedepsei rezultante în caz de concurs de infracțiuni „în condițiile și în temeiul legii“, potrivit art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală, o garanție împotriva unei eventuale ingerințe arbitrare a judecătorului în libertatea individuală reprezentând-o limita generală a pedepsei închisorii impusă de lege. O limitare cu privire la cuantumul pedepsei rezultante ce urmează a fi executată se face prin dispozițiile art. 60 din Codul penal, aceasta neputând fi mai mare de 30 de ani de închisoare. Cu alte cuvinte, dacă sporul obligatoriu ar depăși limita generală a pedepsei închisorii impuse de lege, pedeapsa se reduce corespunzător. … 29.Așa fiind, Curtea apreciază că dispozițiile legale criticate prevăd reguli clare, precise și previzibile de stabilire a pedepsei în cazul concursului de infracțiuni, atunci când pentru faptele săvârșite s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, reguli a căror aplicare duce la stabilirea unei pedepse rezultante care nu poate depăși maximul general al pedepselor penale cu închisoarea, din care se scade durata detenției care s-a executat în baza unei hotărâri de condamnare anterioare care a vizat una/unele dintre infracțiunile reținute în concurs. … 30.Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Otilia Arjocu în Dosarul nr. 8.979/63/2016 al Curții de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori și constată că prevederile art. 40 alin. (3) din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Craiova – Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 7 mai 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent-șef,
Mihaela Senia Costinescu

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește