DECIZIA nr. 291 din 9 iunie 2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale (în forma în vigoare la data de 30 noiembrie 2013), în interpretarea dată prin Decizia nr. 9 din 15 martie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, și ale art. 19 alin. (5) din Codul de procedură penală, în interpretarea dată prin Decizia nr. 17 din 5 octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, excepție ridicată de instanța judecătorească, din oficiu, în Dosarul nr. 550/118/2017 al Curții de Apel Constanța – Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.270D/2018. … 2.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Invocă Decizia Curții Constituționale nr. 750 din 21 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 3 februarie 2020, paragraful 13. În continuare, în ceea ce privește critica potrivit căreia se creează o situație inechitabilă între părți din perspectiva stabilirii prejudiciului, susține că plata prejudiciului, astfel cum acesta a fost calculat de partea civilă până la primul termen de judecată, și aplicarea cauzei de reducere a pedepsei sunt corelative recunoașterii vinovăției pe latură penală, care se face referitor la întreaga faptă penală, iar nu doar cu referire la anumite aspecte ale acesteia. Astfel, dispozițiile criticate, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, sunt în deplin acord cu prevederile Constituției. … 4.În ceea ce privește sintagma „acoperă integral pretențiile părții“, arată că instanța de contencios constituțional a statuat deja că Decizia nr. 17 din 5 octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, este lămuritoare din perspectiva interpretării și aplicării acesteia. Invocă Decizia nr. 179 din 28 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 20 mai 2019, și Decizia nr. 258 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 19 august 2016.  … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:5.Prin Încheierea din 4 aprilie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 550/118/2017, Curtea de Apel Constanța – Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale (în forma în vigoare la data de 30 noiembrie 2013), în interpretarea dată prin Decizia nr. 9 din 15 martie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, și ale art. 19 alin. (5) din Codul de procedură penală, în interpretarea dată prin Decizia nr. 17 din 5 octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, excepție ridicată de instanța judecătorească, din oficiu, cu ocazia soluționării unui apel în materie penală. … 6.În motivarea excepției de neconstituționalitate instanța judecătoreasă apreciază că dispozițiile criticate, în maniera în care sunt interpretate de Înalta Curte de Casație și Justiție, intră în contradicție cu prevederile constituționale ce reglementează standardele de claritate și predictibilitate a legii și cu cele ce stabilesc standardele de protecție și garantare a exercitării dreptului la un proces echitabil. … 7.Arată că, în esență, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut în Decizia nr. 9 din 15 martie 2017 că dispozițiile art. 10 din Legea nr. 241/2005 se raportează la „prejudiciul cauzat“, întinderea în timp a posibilității de aplicare a cauzei de nepedepsire cu caracter personal fiind limitată până la primul termen al judecății. Pe de altă parte, prin Decizia nr. 17 din 5 octombrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, referitor la art. 19 alin. (5) din Codul de procedură penală, că, deși repararea prejudiciului material și moral se face potrivit legii civile, în cazul particular al prejudiciului material izvorât din sesizarea unei fapte ilicite incriminate ca o infracțiune de evaziune fiscală, dispozițiile generale privind răspunderea civilă delictuală, sistematizate în prevederile art. 998 din Codul civil din 1864, nu sunt aplicabile, fiind aplicabile prevederile cu caracter fiscal/procesual fiscal conținute de Codul fiscal și Codul de procedură fiscală. Astfel, prejudiciul material generat de săvârșirea unei infracțiuni de evaziune fiscală este determinat potrivit normelor specifice ce reglementează nașterea și administrarea creanței fiscale, norme ce nu respectă principiul egalității între părțile unui raport juridic civil, fiind adecvate raporturilor de autoritate administrative dintre stat (autorități publice centrale și autorități publice locale) și contribuabil, creanța fiscală născându-se dintr-un fapt licit (săvârșirea operațiunii impozabile), fiind inechitabil a se prelua ca prejudiciu, în cadrul unui raport cu părți diferite, izvorât din alt fapt generator, caracterizat de ilicitate și vinovăție sub forma intenției directe sau indirecte. … 8.Această contradicție este caracteristică tipologiei generale a cauzelor penale în care persoana juridică, în premisele fiscale ale declanșării procesului penal, în mod exclusiv are calitatea de contribuabil, iar acțiunea civilă accesorie acțiunii penale având ca obiect tragerea la răspundere penală pentru săvârșirea unei infracțiuni de evaziune fiscală este îndreptată în mod neexclusiv și asupra unei persoane fizice ce nu a avut calitatea de contribuabil. … 9.Folosirea, în aplicarea art. 19 alin. (5) din Codul de procedură penală, a dispozițiilor unei legi nepenale ce nu reglementează în mod specific răspunderea civilă delictuală – singura ce poate fi analizată în mod accesoriu acțiunii penale – numai limitat la cauzele de evaziune fiscală este inechitabilă și dificil de aplicat în mod judicios în spețele concrete, chiar din cauza modului în care este obligatoriu a fi interpretat și aplicat textul anterior menționat. … 10.Noțiunea de „obligație fiscală datorată“ nu poate fi uzitată decât în procesele judiciare având ca obiect încălcarea unor raporturi juridice fiscale, fiind limitată la părțile acestor raporturi, respectiv contribuabili sau persoane chemate să răspundă pentru neplata în termen a creanțelor fiscale. … 11.De asemenea, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare la data de 30 noiembrie 2013, în interpretarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, creează probleme concrete de aplicare, generate de formularea sintagmei „prejudiciu cauzat“. Aceasta se interpretează în raport cu momentul în care inculpatul poate să achite acest prejudiciu (primul termen de judecată) ca fiind de fapt prejudiciul afirmat de partea civilă, statul român, printr-o autoritate publică centrală sau locală, fără ca în prealabil să se stabilească în mod cert existența și limitele prejudiciului, printr-o cercetare judecătorească urmată de o hotărâre care să constate prejudiciul. Astfel, acesta nu este constatat, ci doar afirmat, în limitele disponibilității de voință și a bunei-credințe a titularului acțiunii civile. … 12.Fiind o cauză de nepedepsire cu caracter personal, pentru inculpatul persoană fizică (cu vocație la acest beneficiu), care nu a avut calitatea de contribuabil, se creează o situație inechitabilă atât în raport cu contribuabilul, cât și cu partea civilă, cel dintâi fiind obligat să își determine personal și neoficial nivelul sumei pe care ar trebui să o plătească până la primul termen de judecată, inclusiv în ceea ce privește accesoriile obligației fiscale principale, al căror mod de calcul este caracterizat de tehnicitate, fiind supus riscului de a nu autodetermina corect prejudiciul datorat/cauzat pretins și astfel de a nu beneficia de efectele cauzei de nepedepsire sau de atenuare a răspunderii penale. … 13.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 14.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:15.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 16.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale (în forma în vigoare la data de 30 noiembrie 2013) și ale art. 19 alin. (5) din Codul de procedură penală, în interpretarea dată prin Decizia nr. 17 din 5 octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, și, respectiv, prin Decizia nr. 9 din 15 martie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Legea nr. 241/2005 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005. Dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 au fost modificate prin art. 79 pct. 2 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Potrivit art. 104 din Legea nr. 255/2013, cu excepția acestui articol și a art. 23 alin. (5) și (6), care intră în vigoare la 30 decembrie 2013, celelalte dispoziții ale legii intră în vigoare la data de 1 februarie 2014, ulterior datei indicate de instanța judecătorească. Astfel, dispozițiile criticate au următorul conținut:– Art. 10 din Legea nr. 241/2005, forma în vigoare la data de 30 noiembrie 2013:(1)În cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică o sancțiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.(2)Dispozițiile prevăzute la alin. (1) nu se aplică dacă făptuitorul a mai săvârșit o infracțiune prevăzută de prezenta lege într-un interval de 5 ani de la comiterea faptei pentru care a beneficiat de prevederile alin. (1). … – Art. 19 alin. (5) din Codul de procedură penală: Repararea prejudiciului material și moral se face potrivit dispozițiilor legii civile. … – Decizia nr. 17 din 5 octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii: „În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 19 din Codul de procedură penală stabilește:În cauzele penale având ca obiect infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005, instanța, soluționând acțiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârșirea acestor infracțiuni la plata sumelor reprezentând obligația fiscală principală datorată și la plata sumelor reprezentând obligațiile fiscale accesorii datorate, în condițiile Codului de procedură fiscală. … – Decizia nr. 9 din 15 martie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală:Stabilește că dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare până la data de 1 februarie 2014, reglementează o cauză de nepedepsire/reducere a limitelor de pedeapsă cu caracter personal. …  … 17.Instanța judecătorească apreciază că dispozițiile criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (4) referitor la principiul separației și echilibrului puterilor în stat, art. 1 alin. (5) referitor la principiul clarității și previzibilității legii, art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil și art. 148 referitor la integrarea în Uniunea Europeană. … 18.Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale (în forma în vigoare la data de 30 noiembrie 2013), în interpretarea dată prin Decizia nr. 9 din 15 martie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Curtea observă că instanța judecătorească ajunge la concluzia neconstituționalității textului, plecând de la premisa că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin pronunțarea Deciziei nr. 9 din 15 martie 2017, a introdus în ansamblul legislativ și, implicit, în sfera de aplicare a legii de către instanțele judecătorești sintagma „prejudiciu cauzat“.  … 19.Din examinarea Deciziei nr. 9 din 15 martie 2017 rezultă că analiza Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a avut în vedere să stabilească dacă dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare până la 1 februarie 2014) reglementează în alin. (1) o cauză de nepedepsire/reducere a limitelor de pedeapsă cu caracter real sau personal. … 20.Raportarea analizei Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală la elemente ce țin de „prejudiciul cauzat“ (precum acoperirea acestuia, momentul reparării prejudiciului etc.) se circumscrie stabilirii naturii juridice a instituțiilor reglementate de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 (cauze de nepedepsire/reducere a pedepselor) și a caracterului real sau personal al acestor cauze, iar nu la reglementarea unui criteriu nou ce ar trebui avut în vedere de instanțele judecătorești în momentul aplicării legii. … 21.Pe de altă parte, sintagma „prejudiciu cauzat“ este utilizată chiar de legiuitor în cuprinsul dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005. Astfel, analiza și interpretarea acestor dispoziții de către Înalta Curte de Casație și Justiție în contextul pronunțării Deciziei nr. 9 din 15 martie 2017 nu pot fi disociate de raportarea la „prejudiciul cauzat“ în condițiile în care însuși legiuitorul utilizează această sintagmă. … 22.În ceea ce privește celelalte critici de neconstituționalitate, Curtea observă că a statuat că dreptul la reducerea limitelor de pedeapsă prevăzut de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 nu este un drept fundamental (a se vedea Decizia nr. 320 din 17 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 18 august 2016). … 23.De asemenea, prin Decizia nr. 318 din 18 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 9 mai 2006, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 241/2005, statuând că, în temeiul art. 73 alin. (3) lit. h) din Legea fundamentală, legiuitorul este liber să stabilească un regim sancționator în vederea recuperării prejudiciului cauzat prin faptele incriminate ca infracțiuni. În aplicarea acestui text constituțional, legiuitorul a reglementat, în art. 10 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, o cauză de reducere a pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită, în situația în care în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, învinuitul/suspectul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat. Aceasta constituie o măsură de politică penală determinată de specificul infracțiunilor de evaziune fiscală, respectiv de necesitatea recuperării, cu celeritate, a sumelor datorate bugetului general consolidat, și nu este de natură să aducă atingere dreptului la un proces echitabil. … 24.Astfel, faptul că de reducerea limitelor pedepsei prevăzute de lege beneficiază numai suspectul ori inculpatul care acoperă integral prejudiciul cauzat, în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, nu are semnificația îngrădirii accesului liber la justiție. Cel în cauză are posibilitatea de a se adresa instanțelor judecătorești, în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime au fost încălcate, și de a beneficia de toate garanțiile procesuale prevăzute de lege, inclusiv în ceea ce privește latura civilă a cauzei, în deplină concordanță cu imperativele dreptului la un proces echitabil. … 25.Cu același prilej, Curtea a reținut că, în fața instanței de judecată, partea interesată are deplina libertate să demonstreze existența sau inexistența, respectiv întinderea prejudiciului, după caz, instanța urmând ca, în temeiul competenței sale constituționale, astfel cum este consfințită aceasta de prevederile art. 126 din Legea fundamentală, să decidă în cauză, pe baza probelor administrate, și asupra laturii civile. Așa fiind, Curtea a reținut că nu pot fi reținute susținerile potrivit cărora textul de lege ar avea drept consecință imposibilitatea cenzurării de către instanțele de judecată a deciziilor luate de organele de urmărire penală, în ceea ce privește latura civilă a cauzei, respectiv crearea posibilității unor plăți nedatorate către bugetul de stat. … 26.Totodată, prin Decizia nr. 802 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 1 august 2008, Curtea, respingând ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005, a statuat că principiul egalității în drepturi nu implică tratarea juridică uniformă a tuturor infracțiunilor, iar reglementarea unui regim sancționator în funcție de acoperirea prejudiciului cauzat prin infracțiunea săvârșită este expresia firească a principiului constituțional menționat, care impune ca la aceleași situații juridice să se aplice același regim, iar la situații juridice diferite tratamentul juridic să fie diferențiat. În același sens sunt și Decizia nr. 1.053 din 9 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 14 noiembrie 2008, Decizia nr. 1.594 din 26 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 15 ianuarie 2010, și Decizia nr. 1.564 din 7 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 2 februarie 2011. … 27.De asemenea, prin Decizia nr. 1.152 din 11 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 6 februarie 2008, Curtea a constatat că textul de lege nu are drept consecință imposibilitatea cenzurării de către instanțele de judecată a deciziilor luate de organele de urmărire penală, în ceea ce privește latura civilă a cauzei, respectiv crearea posibilității unor plăți nedatorate către bugetul de stat.  … 28.De asemenea, prin Decizia nr. 1.084 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 6 octombrie 2009, și Decizia nr. 1.594 din 26 noiembrie 2009, precitată, Curtea a statuat că cuantumul prejudiciului cauzat este cel care rezultă din actele dosarului, și anume din rechizitoriu sau din actele financiar-contabile existente la dosar. Nu se poate susține că prejudiciul cauzat ar avea un cuantum variabil în funcție de pretențiile pe care le avansează partea civilă la diferite termene de judecată și de modalitatea de calcul al acestora pe care o adoptă partea civilă. De asemenea, se reține că stabilirea in concreto a prejudiciului cauzat aparține în faza de urmărire penală procurorului de caz. … 29.Pe de altă parte, prin Decizia nr. 179 din 28 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 20 mai 2019, Curtea a reținut că, dată fiind natura infracțiunilor prevăzute de art. 8 și art. 9 din Legea nr. 241/2005, la care face trimitere art. 10 din aceeași lege, în aceste cauze parte civilă este întotdeauna statul român, iar, dacă partea civilă mărește sau micșorează întinderea pretențiilor și ulterior primului termen de judecată, până la terminarea cercetării judecătorești în primă instanță, nu înseamnă că textul legal criticat este lipsit de eficacitate, deoarece o eventuală mărire a acestor pretenții trebuie, pe de o parte, dovedită și, pe de altă parte, posibilitatea instanței de a face aplicarea art. 10 alin. (1) este condiționată numai de acoperirea pretențiilor părții civile astfel cum au fost ele exprimate și stabilite până la primul termen de judecată. … 30.În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (5) din Codul de procedură penală, în interpretarea dată prin Decizia nr. 17 din 5 octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, Curtea reține că instanța judecătorească apreciază că prin pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii a Deciziei nr. 17 din 5 octombrie 2015 se încalcă prevederile constituționale referitoare la claritatea și previzibilitatea legii. … 31.Referitor la principiul clarității și previzibilității legii, atât instanța de la Strasbourg, cât și instanța de contencios constituțional au reținut că, având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, a căror interpretare și aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. Din nou, deși certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație. Rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenței ca izvor de drept fiind o componentă necesară și bine înrădăcinată în tradiția legală a statelor membre. Prin urmare, art. 7 paragraful 1 din Convenție nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiția ca rezultatul să fie coerent cu substanța infracțiunii și să fie în mod rezonabil previzibil (Decizia nr. 781 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 28 februarie 2018; Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunțată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 și 37, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunțată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunțată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 și 93). … 32.Pe de altă parte, Curtea Constituțională a constatat că scopul căii de atac a recursului în interesul legii nu este acela de creare a unor norme de drept, ci interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul țării de către Înalta Curte de Casație și Justiție, care se pronunță exclusiv asupra chestiunilor de drept care au primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești (Decizia nr. 851 din 24 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 551 din 5 august 2010). … 33.În ceea ce privește Decizia nr. 17 din 5 octombrie 2015, Curtea reține că prin aceasta Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că în cauzele penale având ca obiect infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005, instanța, soluționând acțiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârșirea acestor infracțiuni la plata sumelor reprezentând obligația fiscală principală datorată și la plata sumelor reprezentând obligațiile fiscale accesorii datorate, în condițiile Codului de procedură fiscală. … 34.Or, se poate constata că Înalta Curte de Casație și Justiție a avut în vedere, pe de o parte, strict infracțiunile reglementate de Legea nr. 241/2005, iar, pe de altă parte, instanța supremă s-a referit la toate infracțiunile incriminate de acest act normativ. Astfel, interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție se aplică în toate cauzele penale având ca obiect infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005, fără a putea afirma că aceasta este confuză, imprecisă și imprevizibilă. … 35.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de instanța judecătorească, din oficiu, în Dosarul nr. 550/118/2017 al Curții de Apel Constanța – Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie și constată că dispozițiile art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale (în forma în vigoare la data de 30 noiembrie 2013), în interpretarea dată prin Decizia nr. 9 din 15 martie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, și ale art. 19 alin. (5) din Codul de procedură penală, în interpretarea dată prin Decizia nr. 17 din 5 octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Constanța – Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 9 iunie 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Marițiu––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește