DECIZIA nr. 290 din 4 mai 2017

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 07/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 557 din 13 iulie 2017
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 342
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 342
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 1REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 342
ART. 5REFERIRE LADECIZIE 840 08/12/2015
ART. 5REFERIRE LADECIZIE 472 16/06/2015
ART. 5REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 342
ART. 6REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 342
ART. 8REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 342
ART. 8REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 20
ART. 8REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 8REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 8REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 20
ART. 9REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 10REFERIRE LADECIZIE 840 08/12/2015
ART. 10REFERIRE LADECIZIE 472 16/06/2015
ART. 11REFERIRE LADECIZIE 784 17/11/2015
ART. 11REFERIRE LADECIZIE 472 16/06/2015
ART. 11REFERIRE LADECIZIE 663 11/11/2014
ART. 11REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 342
ART. 13REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 13REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 14REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 342
ART. 15REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 20
ART. 15REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 15REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 15REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 20
ART. 15REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 15REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
ART. 16REFERIRE LADECIZIE 748 16/12/2014
ART. 16REFERIRE LADECIZIE 1470 08/11/2011
ART. 16REFERIRE LADECIZIE 425 13/09/2005
ART. 16REFERIRE LADECIZIE 53 21/03/2000
ART. 17REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 18REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 18REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Valer Dorneanu – președinte
Marian Enache – judecător
Petre Lăzăroiu – judecător
Mircea Ștefan Minea – judecător
Daniel Marius Morar – judecător
Mona-Maria Pivniceru – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Simona-Maya Teodoroiu – judecător
Varga Attila – judecător
Mihaela Ionescu – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 342 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Constantin Gheară în Dosarul nr. 7.637/3/2015 al Tribunalului București – Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.084D/2016.2.La apelul nominal se prezintă partea Maria Eugenia Prună și avocatul Teodor Popescu, din cadrul Baroului București, numit de Curte în calitate de curator pentru a asigura reprezentarea intereselor părților cu domiciliul/reședința/sediul în străinătate, având în vedere că aceste părți nu au interese contrarii și au fost citate prin publicitate. Lipsesc autorul excepției și celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că, la dosar, au fost comunicate adrese de către Penitenciarul Jilava potrivit cărora părțile Mihai Traian Neacșu, Cristian Stanciu și Viorel Teleoacă nu doresc să se prezinte în fața Curții Constituționale, la prezentul termen. De asemenea, partea Cajamar Sociedat Cooperativa de Credito din Spania a comunicat, prin e-mail, o adresă prin care arată că își menține solicitarea de a i se returna suma de 4.587,55 euro, totodată, în ședința de dezbateri, fiind transmisă, de către aceeași parte, o adresă redactată în limba spaniolă.3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul părții prezente care face referire, pe scurt, la situația de fapt din dosarul de fond. 4.Curatorul solicită respingerea ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, având în vedere jurisprudența în materie a Curții Constituționale.5.Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, întrucât aceasta nu are legătură cu soluționarea cauzei în cadrul căreia a fost invocată, având în vedere că au fost criticate dispoziții privind obiectul camerei preliminare după închiderea acestei faze procesual penale. În subsidiar, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate și, în acest sens, face referire la deciziile Curții Constituționale nr. 472 din 16 iunie 2015 și nr. 840 din 8 decembrie 2015, reținând, în același timp, că aspectele invocate de către autor privesc interpretarea și aplicarea dispozițiilor procesual penale ale art. 342.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:6.Prin Încheierea din 25 mai 2016 pronunțată în Dosarul nr. 7.637/3/2015, Tribunalul București – Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 342 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Constantin Gheară în soluționarea pe fond a cauzei, atât în ceea ce privește latura penală, cât și în ceea ce privește latura civilă.7.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul susține, în esență, că normele procesual penale criticate sunt neconstituționale, întrucât nu permit invocarea unor motive de legalitate a probelor administrate în urmărirea penală, survenite – datorită conduitei parchetului și momentului la care acesta a comunicat, în cauză, informații cu privire la organele care au efectuat interceptările – după ce a fost depășită faza camerei preliminare. Arată că, în cauză, se invocă o serie de probe obținute de către un organ necompetent, aspect descoperit pe parcursul cercetării judecătorești, așa încât imposibilitatea de a solicita constatarea nelegalității acestor probe apare ca fiind neconstituțională. 8.Tribunalul București – Secția I penală apreciază că dispozițiile art. 16 și art. 20 din Constituție nu au legătură cu dispozițiile art. 342 din Codul de procedură penală.9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.10.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, invocă deciziile Curții Constituționale nr. 472 din 16 iunie 2015 și nr. 840 din 8 decembrie 2015. De asemenea, consideră că dispozițiile legale criticate se aplică tuturor inculpaților aflați în aceeași situație juridică, fără privilegii și fără discriminări. 11.Avocatul Poporului precizează că a transmis punctul său de vedere în sensul constituționalității dispozițiilor art. 342 din Codul de procedură penală, acesta fiind reținut în deciziile Curții Constituționale nr. 663 din 11 noiembrie 2014, nr. 472 din 16 iunie 2015 și nr. 784 din 17 noiembrie 2015.12.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, concluziile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:13.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.14.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 342 din Codul de procedură penală cu următorul conținut: „Obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.“15.Autorul susține că normele procesual penale criticate sunt contrare atât dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) potrivit cărora cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiție, cât și prevederilor art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil, din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. 16.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține, în acord cu jurisprudența sa constantă, că excepția trebuie invocată într-un moment al procesului în care relevanța sa să poată fi apreciată pe baza stării de fapt și a probelor administrate, o excepție de neconstituționalitate invocată prematur sau tardiv fiind irelevantă (a se vedea Decizia nr. 53 din 21 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 7 august 2000, Decizia nr. 425 din 13 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 30 septembrie 2005, Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011, și Decizia nr. 748 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 4 februarie 2015). Or, în prezenta cauză, excepția de neconstituționalitate invocată are ca obiect dispoziții procesual penale referitoare la obiectul camerei preliminare, cu toate că aceasta fost invocată în faza de judecată în fond a cauzei penale. 17.În aceste condiții, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate nu are legătură cu soluționarea cauzei în cadrul căreia a fost invocată, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, textele criticate nefiind aplicabile în faza procesuală în care a fost ridicată excepția, astfel încât aceasta urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.18.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 342 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Constantin Gheară în Dosarul nr. 7.637/3/2015 al Tribunalului București – Secția I penală.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului București – Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 4 mai 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. Valer Dorneanu
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu
–-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x