DECIZIA nr. 29 din 19 ianuarie 2021

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 421 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ion Lițoiu în Dosarul nr. 310/90/2015 al Curții de Apel Pitești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 27D/2018. … 2.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume deciziile nr. 692 din 8 noiembrie 2018 și nr. 274 din 23 aprilie 2019. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4.Prin Încheierea din 6 decembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 310/90/2015, Curtea de Apel Pitești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 421 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Ion Lițoiu cu ocazia soluționării apelului formulat într-o cauză penală.  … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. a) fraza a doua teza întâi din Codul de procedură penală încalcă egalitatea în drepturi, prezumția de nevinovăție și dreptul la un proces echitabil, întrucât instanța de apel este obligată să readministreze declarațiile pe care instanța de fond și-a întemeiat soluția numai în situația în care prima instanță a dispus achitarea inculpatului. În cazul în care instanța de fond pronunță, în cauza dedusă judecății, o altă soluție decât achitarea, instanța de control judiciar nu are obligația de a readministra declarațiile pe care prima instanță și-a întemeiat soluția și, potrivit dispozițiilor art. 420 alin. (5) din Codul de procedură penală, instanța de apel poate aprecia asupra necesității readministrării probelor administrate la prima instanță și a administrării de probe noi. Autorul excepției consideră că soluția legislativă criticată creează discriminare între inculpații care au fost achitați de instanța de fond și inculpații cu privire la care prima instanță a pronunțat o soluție de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei. Susține că această diferențiere de tratament juridic nu are o justificare rațională, nu corespunde unui scop legitim și nu respectă criteriile principiului proporționalității. Prin urmare, dispozițiile de lege criticate instituie o discriminare, încălcând dreptul fundamental la egalitate în fața legii. Totodată, consideră că textul de lege criticat creează o diferență nejustificată de tratament juridic între părțile aceluiași proces penal în funcție de criteriul soluției pronunțate de prima instanță. Susține, totodată, că dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. a) fraza a doua teza întâi din Codul de procedură penală înlătură dreptul instanței de a-și forma propria convingere asupra necesității readministrării probelor, deoarece instituie o prezumție absolută, în sensul că în apel readministrarea declarațiilor pe care prima instanță și-a întemeiat soluția de achitare este întotdeauna și necondiționat necesară pentru justa soluționare a cauzei de către instanța de apel. Consideră că soluția legislativă criticată aduce atingere și principiului efectului devolutiv al apelului, care ar trebui aplicat indiferent de soluția pronunțată de instanța de fond. … 6.Curtea de Apel Pitești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie apreciază că excepția de neconstituționalitate este fondată, deoarece dispozițiile de lege criticate instituie o diferență de tratament juridic în soluționarea apelului în raport cu soluția pronunțată de prima instanță, în sensul că instanța de control judiciar, în cazul unei soluții de achitare, este obligată să readministreze declarațiile avute în vedere de prima instanță, pe când, în ipoteza altor soluții pronunțate de prima instanță, instanța de apel poate să aprecieze asupra necesității și oportunității administrării unor astfel de probe. Subliniază și faptul că, în ipoteza pronunțării unei soluții de achitare favorabile inculpatului, de regulă apelul este declarat de parchet și, în consecință, reglementarea cuprinsă în prevederile art. 421 pct. 2 lit. a) fraza a doua teza întâi din Codul de procedură penală instituie o obligație a instanței care poate fi favorabilă susținerii apelului parchetului. Consideră că legiuitorul, prin soluția legislativă prevăzută de dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. a) fraza a doua teza întâi din Codul de procedură penală, instituie o diferență de tratament juridic prin excluderea posibilității instanței de control judiciar de a aprecia în mod liber asupra administrării probelor în ipoteza în care soluția instanței de fond este de achitare. Această diferență de tratament juridic este de natură să creeze un dezechilibru între inculpat și parchet, acesta din urmă având întotdeauna beneficiul administrării necondiționate a declarațiilor pe care prima instanță și-a bazat soluția de achitare. Apreciază că o astfel de diferență de tratament juridic nu are o justificare rațională, în raport cu jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, nu corespunde unui scop legitim, nu respectă cerințele principiului proporționalității și constituie un tratament juridic discriminatoriu în funcție de criteriul soluției pronunțate de prima instanță, criteriu care nu poate fi considerat legitim pentru a crea o astfel de diferențiere între părțile procesului penal în ceea ce privește administrarea probelor. Consideră că dreptul la un proces echitabil, așa cum este reglementat de dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție, reprezintă un aspect particular al principiului constituțional al egalității – consacrat de prevederile art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală – și implică, printre altele, o identitate de tratament juridic – în ceea ce privește administrarea probelor – pentru părțile implicate în cauza dedusă judecății, inclusiv întro cauză penală. Nu sunt admisibile diferențieri în această privință în funcție de natura soluției pronunțate de prima instanță, deoarece, în caz contrar, se realizează o discriminare inadmisibilă din punct de vedere constituțional și se îngrădește dreptul instanței de a aprecia liber – în raport cu particularitățile cauzei și cu legea aplicabilă – asupra readministrării probelor în procedura de control judiciar. … 7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru ași exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.  … 8.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 10.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, modificate prin prevederile art. II pct. 107 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Din motivarea excepției reiese însă că aceasta privește numai dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. a) fraza a doua teza întâi din Codul de procedură penală. Prin urmare, Curtea se va pronunța numai asupra acestui text de lege, care are următorul cuprins: „Instanța, judecând apelul, pronunță una dintre următoarele soluții: […] 2. admite apelul și: a) desființează sentința primei instanțe și pronunță o nouă hotărâre, procedând potrivit regulilor referitoare la soluționarea acțiunii penale și a acțiunii civile la judecata în fond. Instanța de apel readministrează declarațiile pe care prima instanță si-a întemeiat soluția de achitare, dispozițiile art. 374 alin. (7)-(10) și ale art. 383 alin. (3) și (4) aplicându-se în mod corespunzător;“. … 11.În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi în fața legii, fără privilegii și fără discriminări, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și ale art. 23 alin. (11) referitor la prezumția de nevinovăție, precum și a prevederilor art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil și ale art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 12.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. a) fraza a doua teza întâi din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași prevederi din Constituție și din Convenție invocate și în prezenta cauză și față de critici identice. Astfel, prin Decizia nr. 692 din 8 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 24 aprilie 2019, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate, reținând că apelul este singura cale de atac ordinară de reformare, în care se efectuează o nouă judecată în fond a cauzei. Potrivit dispozițiilor art. 408 alin. (1) din Codul de procedură penală, sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel. Așadar, expresie a principiului dublului grad de jurisdicție, toate sentințele prin care cauza este rezolvată în fond în urma judecății în primă instanță sunt supuse apelului. Este vorba despre hotărârile judecătorești penale prin care instanța hotărăște asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunțând, după caz, condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal, în condițiile art. 396 din Codul de procedură penală. Curtea a reținut că instanța, judecând apelul, poate pronunța, potrivit prevederilor art. 421 din Codul de procedură penală, fie o soluție de respingere a apelului și de menținere a hotărârii atacate (art. 421 pct. 1), fie o soluție de admitere a apelului și de desființare a sentinței primei instanțe (art. 421 pct. 2). Pronunțând soluția de admitere a apelului și de desființare a hotărârii atacate, instanța de apel fie soluționează ea însăși cauza, pronunțând o nouă hotărâre [art. 421 pct. 2 lit. a)], fie dispune rejudecarea cauzei de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată [art. 421 pct. 2 lit. b)]. Curtea a observat că dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. a) fraza a doua teza întâi din Codul de procedură penală reglementează obligația instanței de apel de a readministra declarațiile pe care prima instanță și-a întemeiat soluția de achitare. Soluția legislativă criticată a fost introdusă prin prevederile art. II pct. 107 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016, fără a se preciza în nota de fundamentare motivul modificării legislative.  … 13.Prin decizia anterior citată, Curtea a reținut că instanța de la Strasbourg, analizând respectarea dreptului la un proces echitabil în cauzele în care instanțele au pronunțat o soluție de condamnare după desființarea unei hotărâri de achitare a inculpatului, a statuat cu valoare de principiu că, atunci când o instanță de control judiciar este sesizată să soluționeze o cauză în fapt și în drept și să examineze, în ansamblu, chestiunea vinovăției sau a nevinovăției, aceasta nu poate, pentru motive de echitate a procedurii, să decidă asupra acestor chestiuni fără ascultarea directă a declarațiilor date în persoană de acuzatul care susține că nu a comis actul de care este învinuit, respectiv de martorii care au dat declarații în timpul procedurii (Hotărârea din 27 iunie 2000, pronunțată în Cauza Constantinescu împotriva României, paragrafele 55 și 59, și Hotărârea din 15 septembrie 2015, pronunțată în Cauza Moinescu împotriva României, paragrafele 39 și 40). … 14.În acest context, prin Decizia nr. 692 din 8 noiembrie 2018, mai sus citată, Curtea Constituțională a constatat că soluția legislativă criticată constituie transpunerea în dreptul pozitiv a exigențelor impuse de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, asigurând dreptul inculpatului la un proces echitabil. Astfel, având competența de a aprecia diferitele elemente de probă, instanța de apel nu ar putea pronunța o hotărâre de condamnare decât după readministrarea obligatorie a declarațiilor pe care prima instanță și-a întemeiat soluția de achitare și care au fost suficiente pentru a-l determina pe judecătorul primei instanțe să se îndoiască de temeinicia acuzației și să motiveze achitarea inculpatului. Curtea Constituțională a observat că dispoziția criticată nu reglementează imposibilitatea readministrării probatoriilor sau administrării de noi probe în cazul în care prima instanță a pronunțat o soluție de condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei, amânare a aplicării pedepsei sau de încetare a procesului penal. Potrivit prevederilor art. 420 alin. (4) și (5) din Codul de procedură penală, instanța de apel procedează la ascultarea inculpatului, când aceasta este posibilă, în acord cu regulile de la judecata în fond, poate readministra probele administrate la prima instanță și poate administra probe noi, în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 100 din același act normativ. Totodată, în temeiul prevederilor art. 420 alin. (8) din Codul de procedură penală, instanța verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a oricăror probe administrate în fața instanței de apel, iar, potrivit dispozițiilor art. 420 alin. (9) din același cod, în vederea soluționării apelului, instanța, motivat, poate da o nouă apreciere probelor. … 15.Prin aceeași decizie mai sus menționată, Curtea a constatat că dispozițiile art. 420 alin. (5) din Codul de procedură penală nu refuză dreptul inculpatului sau al oricărui participant în procesul penal de a propune readministrarea unor probe ori administrarea altora noi, ci conferă instanței de apel competența de a aprecia asupra utilității administrării/readministrării unor probe. Totodată, în acord cu prevederile art. 100 alin. (3) din Codul de procedură penală – la care fac trimitere dispozițiile art. 420 alin. (5) din același cod – cererea privitoare la administrarea unor probe formulată în cursul judecății se admite ori se respinge, motivat, de către instanță, o astfel de cerere putând fi respinsă numai atunci când proba nu este relevantă în raport cu obiectul probațiunii, când se apreciază că pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de probă, când proba nu este necesară, întrucât faptul este notoriu, când proba este imposibil de obținut, când cererea a fost formulată de o persoană neîndreptățită sau atunci când administrarea probei este contrară legii [art. 100 alin. (4) din Codul de procedură penală]. Așa fiind, instanța de apel nu are obligația de a-și însuși aprecierea probelor dată de instanța de fond, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 420 alin. (9) din Codul de procedură penală, instanța de control judiciar, „motivat, poate da o nouă apreciere probelor“, iar conform prevederilor art. 103 alin. (1) din același cod, probele sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. … 16.Prin urmare, Curtea a reținut că instanța de apel nu se pronunță în mod discreționar asupra necesității readministrării unor probe sau administrării altora noi, cu atât mai mult cu cât, în conformitate cu dispozițiile art. 103 alin. (2) din Codul de procedură penală, instanța hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele evaluate, condamnarea putând fi dispusă doar atunci când acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. Acest fapt conferă procedurii caracter echitabil, deoarece – pe lângă faptul că, potrivit prevederilor art. 4 alin. (2) din Codul de procedură penală, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea inculpatului – principiul liberei aprecieri a probelor nu este absolut, fiind mărginit de existența unor mijloace compensatorii care să asigure un echilibru suficient între acuzare și apărare. În acord cu dispozițiile art. 374 alin. (5) și (6) din Codul de procedură penală, în faza de judecată, președintele întreabă procurorul, părțile și persoana vătămată dacă propun administrarea de probe, iar în cazul în care se propun probe trebuie să se arate faptele și împrejurările ce urmează a fi dovedite, mijloacele prin care pot fi administrate aceste probe, locul unde se află aceste mijloace, respectiv, în ceea ce privește martorii și experții, identitatea și adresa acestora. Totodată, procurorul, persoana vătămată și părțile pot cere administrarea de probe noi și în cursul cercetării judecătorești [art. 374 alin. (9) din Codul de procedură penală], iar probele administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de către părți sau de către persoana vătămată pot fi administrate din oficiu de către instanță, dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei, instanța putând, totodată, să dispună din oficiu și administrarea de probe noi, justificat de același deziderat al aflării adevărului și al unei juste soluționări a cauzei [art. 374 alin. (8) și (10) din Codul de procedură penală]. De asemenea, după audierea inculpatului, a persoanei vătămate, a părții civile și a părții responsabile civilmente se procedează la administrarea probelor încuviințate [art. 376 alin. (3) din Codul de procedură penală]. Aceasta întrucât, potrivit art. 100 alin. (2) din același cod, „în cursul judecății, instanța administrează probe la cererea procurorului, a persoanei vătămate sau a părților și, în mod subsidiar, din oficiu, atunci când consideră necesar pentru formarea convingerii sale“, sens în care, în procesul de evaluare a probelor, condamnarea se poate dispune doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă [art. 103 alin. (2) din același cod].  … 17.Prin Decizia nr. 692 din 8 noiembrie 2018, mai sus citată, Curtea Constituțională a concluzionat că instanța de apel, deși nu este obligată să dispună readministrarea probelor ori administrarea altora noi, are însă obligația să se pronunțe motivat cu privire la astfel de cereri. Toate acestea au ca scop, pe de o parte, asigurarea dreptului la un proces echitabil, iar, pe de altă parte, soluționarea cu celeritate a cauzei, întrucât, în caz contrar, s-ar permite prelungirea nejustificată a soluționării acesteia printr-o simplă cerere de readministrare/administrare a unor probe, cu toate că acestea nu sunt utile cauzei (Decizia nr. 157 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 22 iunie 2018). … 18.În același sens sunt și Decizia nr. 273 din 23 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 829 din 11 octombrie 2019, și Decizia nr. 274 din 23 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 750 din 16 septembrie 2019.  … 19.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. … 20.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ion Lițoiu în Dosarul nr. 310/90/2015 al Curții de Apel Pitești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și constată că dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. a) fraza a doua teza întâi din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Pitești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 19 ianuarie 2021.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Oana-Cristina Puică

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește