DECIZIA nr. 281 din 9 mai 2023

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 18/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 761 din 22 august 2023
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LAOUG 74 26/06/2013 ART. 3
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEAOUG 74 26/06/2013 ART. 3
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 1REFERIRE LAOUG 74 26/06/2013 ART. 3
ART. 4REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 4REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 131
ART. 5REFERIRE LADECIZIE 434 24/06/2021
ART. 5REFERIRE LADECIZIE 835 14/12/2017
ART. 7REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 7REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
ART. 11REFERIRE LADECIZIE 438 28/06/2018
ART. 11REFERIRE LADECIZIE 835 14/12/2017
ART. 11REFERIRE LAOUG 74 26/06/2013
ART. 11REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010
ART. 11REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 97
ART. 12REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 14REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 14REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 14REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ART. 14REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 15REFERIRE LAOUG 74 26/06/2013 ART. 3
ART. 16REFERIRE LALEGE 199 07/11/2019 ART. 1
ART. 16REFERIRE LADECIZIE 766 15/06/2011
ART. 16REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 16REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 31
ART. 17REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 17REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 20
ART. 17REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 17REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 24
ART. 17REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 131
ART. 17REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
ART. 18REFERIRE LADECIZIE 870 16/12/2021
ART. 18REFERIRE LADECIZIE 623 22/09/2020
ART. 19REFERIRE LADECIZIE 791 04/04/2016
ART. 19REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 5
ART. 19REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 172
ART. 19REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 61
ART. 20REFERIRE LALEGE 255 19/07/2013 ART. 102
ART. 20REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010
ART. 20REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 172
ART. 20REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 174
ART. 20REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 175
ART. 20REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 176
ART. 20REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 177
ART. 20REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 181
ART. 21REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010
ART. 21REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009
ART. 21REFERIRE LALEGE (R) 304 28/06/2004 ART. 31
ART. 22REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 172
ART. 23REFERIRE LAOUG 74 26/06/2013 ART. 3
ART. 25REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 5
ART. 25REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 97
ART. 28REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 28REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 28REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 28REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 28REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Marian Enache – președinte
Mihaela Ciochină – judecător
Cristian Deliorga – judecător
Dimitrie-Bogdan Licu – judecător
Laura-Iuliana Scântei – judecător
Gheorghe Stan – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Elena-Simina Tănăsescu – judecător
Varga Attila – judecător
Cristina Teodora Pop – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, excepție ridicată de Daniel Georgian Chiriță în Dosarul nr. 39.061/3/2017/a1 al Curții de Apel București – Secția a II-a penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.386D/2019.2.La apelul nominal răspunde autorul excepției, prin avocat Dan Lupașcu din cadrul Baroului București. Se constată lipsa celorlalte părți. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul avocatului prezent, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. Se susține, în primul rând, că excepția este admisibilă. În acest sens, se arată că aceasta a fost invocată de autor în faza camerei preliminare și că la dosarul cauzei se află un raport de constatare întocmit de către experți antifraudă detașați, la momentul întocmirii acestui raport, în cadrul parchetelor.4.În al doilea rând, se susține că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. Se arată, în acest sens, că conferirea atribuției de a efectua rapoarte de constatare inspectorilor antifraudă detașați în cadrul parchetelor, angajați ai Ministerului Finanțelor Publice, mai exact ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care poate avea calitatea de parte civilă în cauzele penale, încalcă dreptul la un proces echitabil, aceștia aflându-se într-o stare de incompatibilitate. Se susține, de asemenea, că, din aceleași motive, dispozițiile legale criticate încalcă dreptul la apărare al persoanei acuzate și principiul egalității armelor. Totodată, textul criticat contravine prevederilor art. 131 din Constituție, prin aceea că le conferă inspectorilor antifraudă dreptul de a efectua activități echivalente cu actele de cercetare penală. Nu în ultimul rând, se apreciază că dispozițiile legale criticate sunt lipsite de claritate, precizie și previzibilitate, fiind contrare prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție.5.Președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, fiind invocate, în acest sens, Decizia nr. 835 din 14 decembrie 2017 și Decizia nr. 434 din 24 iunie 2021.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:6.Prin Încheierea din 26 iunie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 39.061/3/2017/a1, Curtea de Apel București – Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, excepție ridicată de Daniel Georgian Chiriță într-o cauză având ca obiect soluționarea unor contestații formulate de inculpații din cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate, printre care se numără și autorul excepției, împotriva unei încheieri prin care s-a dispus respingerea, ca nefondate, a cererilor și excepțiilor referitoare la legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor în faza urmăririi penale și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală și, respectiv, s-a constatat legalitatea sesizării instanței printr-un alt rechizitoriu, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.7.În susținerea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că prin conferirea atribuției de a efectua rapoarte de constatare inspectorilor antifraudă au fost create premisele unei proceduri inechitabile, contrare dispozițiilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și celor ale art. 21 alin. (3) din Constituție, în care principiul egalității armelor este încălcat, prin incompatibilitatea care există între acești inspectori și alți participanți la procesul penal. Se arată, în acest sens, că există un raport de prepușenie între inspectorii antifraudă și Direcția generală antifraudă fiscală, întrucât cei dintâi sunt numiți și sunt evaluați periodic, pentru a fi detașați în cadrul Ministerului Public, de către o comisie de evaluare din cadrul Direcției generale antifraudă fiscală, fiind detașați în cadrul Ministerului Public prin ordin comun al procurorului general și al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Astfel, se susține că persoanele chemate să realizeze rapoartele de constatare cumulează roluri și funcții fundamental incompatibile în cadrul procesului penal, pe de o parte fiind angajați și prepuși ai părții interesate în promovarea și susținerea acțiunii civile, iar, pe de altă parte, funcționând ca specialiști, categorie care trebuie să dea dovadă de independență, potrivit legii.8.Pentru aceste motive, se susține că, prin modul de numire și prin activitatea pe care o desfășoară, inspectorii antifraudă nu oferă garanții specifice imparțialității organelor participante la realizarea fazei urmăririi penale, aspect ce contravine dreptului la un proces echitabil. Totodată, se susține că dispozițiile legale criticate încalcă principiul egalității armelor, întrucât, potrivit acestora, unii dintre participanții la procesul penal pot să producă, prin reprezentanții lor, mijloace de probă care pot servi necondiționat la soluționarea cauzei penale, în timp ce inculpații nu beneficiază de aceleași mijloace în vederea lămuririi unor aspecte cu relevanță probatorie ale cauzei.9.Se mai susține că dispozițiile legale criticate sunt lipsite de previzibilitate, deoarece nici dispozițiile Codului de procedură penală, nici dispozițiile legale din domeniul fiscal nu reglementează ca procedee probatorii rapoartele de constatare realizate de către inspectorii antifraudă.10.Se arată, de asemenea, că, potrivit dispozițiilor legale criticate, în vederea soluționării cauzelor penale, procurorii pot constitui și constituie echipe operative comune din care fac parte și inspectori antifraudă, putând dispune efectuarea de expertize de către inspectorii antifraudă detașați în cadrul Ministerului Public, expertize ale căror obiective sunt formulate de către aceștia din urmă, astfel încât inspectorii antifraudă desfășoară activități specifice unor veritabile organe de urmărire penală, aspecte ce contravin dispozițiilor art. 131 din Constituție.11.Curtea de Apel București – Secția a II-a penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la considerentele deciziilor Curții Constituționale nr. 835 din 14 decembrie 2017 și nr. 438 din 28 iunie 2018. Distinct de cele reținute de Curtea Constituțională prin jurisprudența anterior menționată, se arată că dispozițiile legale criticate dau expresie unei modalități de colaborare a inspectorilor antifraudă detașați în cadrul Ministerului Public cu organele de urmărire penală, în cursul procesului penal, și că verificările investigațiilor financiare în vederea indisponibilizării unor bunuri sau alte verificări în materie fiscală au loc din dispoziția procurorului și se concretizează într-un proces-verbal care, după caz, constituie mijloc de probă, conform art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală. În această ipoteză, inspectorii antifraudă din cadrul Direcției generale antifraudă fiscală nu acționează în calitate de părți în procesul penal, ci ca organe de specialitate, în virtutea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2013 și ale Codului de procedură penală, neafectând statutul sau activitatea organelor de urmărire penală.12.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.13.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:14.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.15.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 3 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 29 iunie 2013, care, la data invocării prezentei excepții, aveau următorul conținut:– Art. 3 alin. (3) și (4):(3)În cadrul structurii centrale a Direcției generale antifraudă fiscală funcționează pe lângă structurile de prevenire și control Direcția de combatere a fraudelor, care acordă suport tehnic de specialitate procurorului în efectuarea urmăririi penale în cauzele având ca obiect infracțiuni economico-financiare. În acest scop inspectorii antifraudă din cadrul acestei direcții sunt detașați în cadrul parchetelor, în condițiile legii, pe posturi de specialiști.(4)În exercitarea atribuțiilor de serviciu, inspectorii antifraudă din cadrul Direcției de combatere a fraudelor efectuează, din dispoziția procurorului:a)constatări tehnico-științifice, care constituie mijloace de probă, în condițiile legii;b)investigații financiare în vederea indisponibilizării de bunuri;c)orice alte verificări în materie fiscală dispuse de procuror.16.Dispozițiile legale criticate au fost abrogate prin art. I pct. 1 din Legea nr. 199/2019 privind unele măsuri referitoare la inspectorii antifraudă din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală – Direcția de combatere a fraudelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 903 din 8 noiembrie 2019. Având însă în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a reținut că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, Curtea urmează să analizeze pe fond excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013.17.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) referitoare la statul român, ale art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil, aleart. 24 privind dreptul la apărare și ale art. 131 privind rolul Ministerului Public, precum și dispozițiilor art. 6 paragrafele 1 și 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.18.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile legale criticate au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate prin raportare la critici similare, fiind pronunțate, în acest sens, mai multe decizii, dintre care Decizia nr. 870 din 16 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 614 din 23 iunie 2022, Decizia nr. 623 din 22 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 46 din 15 ianuarie 2021, și Decizia nr. 835 din 14 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 21 iunie 2018, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată.19.Prin Decizia nr. 870 din 16 decembrie 2021, precitată, paragrafele 44-48 și 51-53, Curtea a reținut că dispozițiile art. 172 din Codul de procedură penală prevăd că, în anumite cazuri, organul de urmărire penală poate solicita opinia unor specialiști care funcționează în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora. Rapoartele de constatare întocmite de acești specialiști constituie, potrivit art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, un mijloc de probă, în condițiile în care art. 5 alin. (2) din același cod prevede că organele de urmărire penală au obligația de a strânge și de a administra probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau inculpatului; în plus, judecata se realizează de către o instanță independentă și imparțială, în condiții de publicitate, oralitate și contradictorialitate, iar judecătorul își fundamentează soluția pe întregul probatoriu administrat în cauză, verificând, evaluând și coroborând probele care nu au valoare prestabilită (Decizia nr. 791 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 23 februarie 2017, paragraful 22). Totodată, Curtea a reținut că, deși norma procesual penală nu definește sintagma „specialist care funcționează în cadrul organelor judiciare“, prin actele normative edictate, conform atribuțiilor sale constituționale stabilite la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală și în marja de apreciere prevăzută de acestea, legiuitorul a stabilit domeniile de competență ale specialiștilor care urmează să își desfășoare activitatea în cadrul organelor judiciare, condițiile de numire a acestora și statutul lor. Constatările tehnico-științifice efectuate de către acești specialiști constituie mijloc de probă, în sensul dispozițiilor art. 172 și următoarele din Codul de procedură penală, iar acest mijloc de probă poate fi contestat de către părțile interesate atât în cadrul procedurii în camera preliminară, prin invocarea de excepții referitoare la legalitatea și temeinicia actelor de urmărire penală, cât și în etapa judecății, conform dispozițiilor procesual penale referitoare la administrarea probelor (Decizia nr. 791 din 15 decembrie 2016, precitată, paragrafele 25 și 26).20.Prin Decizia nr. 835 din 14 decembrie 2017, precitată, Curtea a reținut că, în varianta inițială a Codului de procedură penală, art. 172 se referea exclusiv la dispunerea efectuării expertizei, efectuarea constatării tehnico-științifice fiind introdusă ulterior prin art. 102 pct. 116 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Astfel, Curtea a constatat că, în prezent, art. 172 din Codul de procedură penală reglementează atât condițiile dispunerii efectuării expertizei, cât și pe cele ale dispunerii efectuării constatării. Potrivit art. 172 alin. (1) din Codul de procedură penală, efectuarea unei expertize se dispune când pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanță pentru aflarea adevărului în cauză este necesară și opinia unui expert. Spre deosebire de expertiză, constatarea se dispune de către organul de urmărire penală, potrivit art. 172 alin. (9) din același act normativ, când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Expertiza poate fi efectuată de experți oficiali din laboratoare sau instituții de specialitate ori de experți independenți autorizați din țară sau din străinătate, în condițiile legii, pe când constatarea este efectuată de un specialist care funcționează în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora. Spre deosebire de efectuarea constatării, în cazul efectuării expertizei, părțile și subiecții procesuali principali au dreptul să solicite ca la efectuarea acesteia să participe un expert recomandat de acestea. De asemenea, dispozițiile Codului de procedură penală reglementează, de exemplu, incompatibilitatea expertului (art. 174), drepturile și obligațiile expertului (art. 175), înlocuirea expertului (art. 176), procedura efectuării expertizei (art. 177), dispoziții care nu sunt aplicabile în materia constatărilor. În ceea ce privește efectuarea constatării, Curtea observă că dispozițiile procesual penale reglementează, la art. 181^1, doar obiectul constatării și conținutul raportului de constatare.21.Mai mult, Curtea a reținut că, deși după introducerea în Codul de procedură penală a instituției constatării legiuitorul reglementase obligația dispunerii efectuării unei expertize atunci când concluziile raportului de constatare erau contestate, acest aspect a fost modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Astfel, în prezent, nu mai subzistă obligația organului judiciar de a dispune efectuarea unei expertize când concluziile raportului de constatare sunt contestate, ci dispunerea efectuării expertizei, în acest caz, rămâne la aprecierea organului judiciar.22.Având în vedere aceste aspecte, Curtea a reținut că efectuarea unei constatări se poate dispune numai în cursul urmăririi penale, prin ordonanță, de către organul de urmărire penală, constatarea având caracter facultativ. De asemenea, Curtea a reținut că, potrivit art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală, constatările tehnico-științifice se dispun atunci când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Așadar, ceea ce este specific în cazul constatării, ca mijloc de probă, este urgența, consemnarea anumitor elemente – care constituie probe în procesul penal – înainte ca acestea să dispară sau să fie distruse sub acțiunea timpului sau prin acțiunea persoanelor implicate. Prin constatare se stabilește dacă elementele de la locul faptei constituie indicii sau pot conduce la suspiciunea rezonabilă că a fost săvârșită o faptă penală.23.Astfel, din interpretarea teleologică a reglementărilor procesual penale, Curtea a constatat că regula este aceea că, atunci când organele judiciare, în cursul urmăririi penale, au nevoie de opinia unui expert pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanță pentru aflarea adevărului în cauză, se dispune efectuarea unei expertize, iar nu a unei constatări. Astfel, dispunerea efectuării constatării va fi întotdeauna excepția, aceasta putând fi realizată doar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală. Așa fiind, prin Decizia nr. 835 din 14 decembrie 2017, mai sus citată, Curtea a reținut că dispozițiile art. 3 alin. (3) și alin. (4) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 trebuie interpretate și aplicate prin coroborare cu dispozițiile Codului de procedură penală aplicabile în această materie, astfel încât constatările tehnico-științifice efectuate de către inspectorii antifraudă din cadrul Direcției de combatere a fraudelor pot fi dispuse doar în cazuri de excepție, când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei.24.Totodată, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Curtea Constituțională a reținut că partea interesată are posibilitatea ca, odată cu prezentarea materialului de urmărire penală, să ia cunoștință de existența constatării tehnico-științifice ca mijloc de probă efectuat de specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție. Subsecvent, poate formula obiecțiuni la raportul de constatare sau poate contesta în fața instanței de judecată, în condiții de contradictorialitate, mijlocul de probă respectiv. De asemenea, Curtea a observat că, în procesul deliberării, judecătorul verifică și evaluează materialul probator și își fundamentează soluția pe întregul probatoriu administrat în cauză, prin coroborarea și aprecierea probelor, iar nu prin raportarea exclusivă la constatările tehnico-științifice întocmite de specialiștii prevăzuți de textele de lege criticate, astfel că informațiile conținute în constatările tehnico-științifice nu pot crea, în mod concret, riscul unui abuz de procedură. Totodată, cu privire la statutul specialiștilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Curtea a constatat că desfășurarea activității acestora sub directa conducere, supraveghere și sub controlul nemijlocit al procurorilor nu echivalează cu lipsa de obiectivitate sau de imparțialitate a acestora. Pe de altă parte, soluția legislativă este firească, de vreme ce procurorul supraveghează întreaga urmărire penală.25.Curtea a subliniat faptul că rapoartele de constatare întocmite de specialiștii la care fac trimitere dispozițiile art. 172 din Codul de procedură penală constituie, potrivit art. 97 alin. (2) lit. e) din același cod, un mijloc de probă, în condițiile în care art. 5 alin. (2) din Codul de procedură penală prevede că organele de urmărire penală au obligația de a strânge și de a administra probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau inculpatului. În plus, judecata se realizează de către o instanță independentă și imparțială, în condiții de publicitate, oralitate și contradictorialitate, iar judecătorul își fundamentează soluția pe întregul probatoriu administrat în cauză, verificând, evaluând și coroborând probele care nu au valoare prestabilită.26.În fine, Curtea a reafirmat că constatările tehnico-științifice efectuate de către specialiștii care funcționează în cadrul organelor judiciare constituie mijloc de probă, în sensul dispozițiilor art. 172 și următoarele din Codul de procedură penală, iar acest mijloc de probă poate fi contestat de către părțile interesate atât în cadrul procedurii în camera preliminară, prin invocarea de excepții referitoare la legalitatea și temeinicia actelor de urmărire penală, cât și în etapa judecății, conform dispozițiilor procesuale.27.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluția deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.28.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Daniel Georgian Chiriță în Dosarul nr. 39.061/3/2017/a1 al Curții de Apel București – Secția a II-a penală și constată că dispozițiile art. 3 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel București – Secția a II-a penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 9 mai 2023.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop
––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x