DECIZIA nr. 281 din 4 iunie 2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, excepție ridicată de Valentin Stănescu în Dosarul nr. 20.982/212/2016/a1 al Judecătoriei Constanța – Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.604D/2017. … 2.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, solicitând menținerea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea nr. 15.234 din 22 septembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 20.982/212/2016/a1, Judecătoria Constanța – Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. Excepția a fost ridicată de debitorul Valentin Stănescu într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației formulate de creditorul Marfin Bank România – S.A. în temeiul Legii nr. 77/2016. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul face referire la jurisprudența Curții Constituționale, respectiv la considerentele de principiu cuprinse în Decizia nr. 605 din 22 septembrie 2016, reținând că prin textul de lege criticat s-a stabilit un criteriu care discriminează cetățenii. Aparent, criteriul de diferențiere este conform scopului legii, însă acest scop în sine este neconstituțional. Astfel, dreptul comun aplicabil tuturor persoanelor în materia plății și a garanției executării obligațiilor îl constituie prevederile art. 1.492 și ale art. 2.324 din Codul civil. Conform art. 1.492, darea în plată este posibilă în orice situație dacă există consimțământul creditorului. Or, Legea nr. 77/2016 instituie o diferențiere între debitorii avuți în vedere de Codul civil și cei avuți în vedere de această lege, de vreme ce numai aceștia din urmă nu mai au nevoie de consimțământul creditorului pentru a se libera de obligație. Deși scopul legii este restabilirea echilibrului contractual, astfel cum se arată și în expunerea de motive, protecția efectiv oferită nu se raportează la situația concretă a consumatorului. … 6.Autorul arată că, deși s-a urmărit restabilirea unui echilibru, nu se analizează obiectiv situația fiecărei persoane vizate. Scopul legii nu este protejarea unei categorii defavorizate (cum ar fi, spre exemplu, debitorii aflați în dificultate), ci protejarea unei anumite categorii de debitori care au contractat împrumuturi de la bănci. Așadar, nu are relevanță situația persoanei, ci alte elemente, aleatorii și exterioare, care nu țin de conduita persoanei vizate. Prin urmare, scopul legii, așa cum s-a enunțat în expunerea de motive și cum reiese din cuprinsul acesteia, este neconstituțional. Dacă se acceptă că scopul legii este unul de protecție a debitorilor aflați în imposibilitate de plată, criteriile de diferențiere între aceștia nu se referă la posibilitatea de plată și sold, ci la elemente irelevante, respectiv la valoarea inițială a creditului și la modalitatea de garantare a acelui credit. Efectele unui credit se pot manifesta identic, și totuși, legea acordă dreptul dării în plată numai unei categorii de cetățeni, instituind astfel un privilegiu. Privilegiul reiese și din compararea unui debitor obișnuit cu un debitor care a obținut un credit ipotecar. Prin ipoteză, indiferent de valoarea soldului sau de posibilitatea de plată, creditele garantate au o valoare mai mare a soldului și totuși debitorul obișnuit va plăti cu toate bunurile și veniturile prezente și viitoare întregul sold, în timp ce debitorul căruia i se aplică legea dării în plată beneficiază de privilegiul de a stinge întreaga datorie prin darea în plată. … 7.În concluzie, autorul susține că Legea nr. 77/2016 este în contradicție cu art. 16 din Constituție, prin aceea că: instituie un privilegiu în favoarea subiectelor de drept cărora li se aplică deoarece, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, are relevanță scopul normei analizate și adecvarea criteriului de diferențiere la acest scop; instituie o diferențiere între cetățeni prin derogare de la dreptul comun – normele din Codul civil -, diferențiere care nu se bazează pe criterii obiective, cum ar fi soldul creditului sau posibilitatea de plată, ci pe valoarea inițială și pe tipul de garanție oferite băncii și, în final, această diferențiere nu reprezintă o discriminare pentru persoanele cărora nu li se aplică, ci un privilegiu pentru persoanele cărora li se aplică. … 8.Judecătoria Constanța – Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și că nu se încalcă principiul egalității în fața legii întrucât acest principiu permite acordarea de facilități unei categorii determinate de persoane. … 9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. … 10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016, având următorul cuprins: (1) Pentru stingerea creanței izvorând dintr-un contract de credit și a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții: […] c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziționa, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinație de locuință sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puțin un imobil având destinația de locuință.“ … 13.În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 – Egalitatea în drepturi. … 14.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că s-a mai pronunțat asupra unor critici similare prin Decizia nr. 571 din 19 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 11 decembrie 2017, și Decizia nr. 426 din 4 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 794 din 1 octombrie 2019. … 15.Cu acele prilejuri, Curtea a reținut că debitorii – consumatori vizați de prevederile Legii nr. 77/2016, respectiv cei care au contractat credite cu scopul de a achiziționa, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinație de locuință și au garantat cu un imobil cu destinație de locuință, și ceilalți debitori care au contractat credite în alte scopuri și care nu au garantat cu un imobil cu destinație de locuință, sunt în situații diferite, care impun un tratament juridic diferit. Astfel, din analiza prevederilor legale rezultă că instanța, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, verifică îndeplinirea cumulativă a anumitor condiții: persoanele cărora li se aplică prevederile legale, cuantumul sumei împrumutate, scopul contractării creditului, precum și lipsa în privința consumatorului debitor a vreunei condamnări pronunțate printr-o hotărâre definitivă pentru infracțiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea legii (a se vedea Decizia nr. 571 din 19 septembrie 2017, precitată, paragraful 13). … 16.Cu privire la incidența Legii nr. 77/2016, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, Curtea a statuat că, „indiferent de textul legal specific în baza căruia au fost încheiate contractele până la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementării de drept comun, Codul civil din 1864, care, în mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, în temeiul art. 969 și 970. Având în vedere că Legea nr. 77/2016 reprezintă o aplicare a teoriei impreviziunii la nivelul contractului de credit, prevederile acesteia nu retroactivează. Cu toate acestea, Curtea observă că legiuitorul a configurat cadrul legal reprezentat de Legea nr. 77/2016 luând în considerare o impreviziune aplicabilă ope legis pentru toate contractele de credit în derulare, deformând condițiile aplicării impreviziunii“ (paragraful 115). Astfel, din analiza prevederilor legii criticate rezultă că „legiuitorul înlătură posibilitatea controlului judecătoresc în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor specifice impreviziunii, respectiv condițiile cu caracter obiectiv referitoare la cauza schimbării circumstanțelor (existența situației neprevăzute) sau la cuprinsul contractului (absența unei clauze de adaptare a contractului) și condițiile cu caracter subiectiv referitoare la atitudinea/conduita părților contractante (lipsa culpei debitorului în executarea contractului) sau la efectele schimbării circumstanțelor (caracterul licit al neexecutării obligațiilor contractuale). Legiuitorul se limitează la a stabili condițiile premisă ale incidenței noului cadru normativ, care se pot constitui, eventual, în condiții de admisibilitate a cererii introductive de instanță, alături de dovada parcurgerii procedurii prealabile a notificării, fără a reglementa nicio condiție specifică impreviziunii. Cu alte cuvinte, legiuitorul stabilește o impreviziune aplicabilă ope legis, convertind situația premisă în efect consumat, fără evaluarea niciuneia dintre condițiile obiective sau subiective care caracterizează impreviziunea contractuală. Consecința directă este modificarea contractului în baza legii, intervenția judecătorului fiind una strict formală, limitată la verificarea condițiilor de admisibilitate a cererii, a căror întrunire cumulativă are ca efect direct darea în plată. Așa fiind, legea criticată înlătură controlul efectiv al instanței cu privire la starea de fapt, respectiv cu privire la cauza și efectele schimbării circumstanțelor de executare a contractului, dând prevalență unei presupuse stări de criză a contractului în privința debitorului. În mod implicit, legea rupe echilibrul contractului, instituind o prezumție absolută a incapacității de executare a contractului de către debitor, și elimină orice remediu judiciar prin atribuirea unui rol formal judecătorului cauzei, care este ținut de litera legii“. Or, „singura interpretare care se subsumează cadrului constituțional în ipoteza unei reglementări generale a impreviziunii în executarea contractelor de credit este cea potrivit căreia instanța judecătorească, în lipsa acordului dintre părți, are competența și obligația să aplice impreviziunea, în cazul în care constată că sunt îndeplinite condițiile existenței acesteia. Față de cadrul legal existent la data încheierii contractelor de credit, prevederile legale criticate trebuie să se aplice doar debitorilor care, deși au acționat cu bună-credință, în conformitate cu prevederile art. 57 din Constituție, nu își mai pot îndeplini obligațiile ce rezultă din contractele de credit în urma intervenirii unui eveniment exterior și pe care nu l-au putut prevedea la data încheierii contractului de credit“ (paragrafele 117 și 119). … 17.Cu privire la teoria impreviziunii, Curtea a reținut că, sub imperiul Codului civil din 1864, atât doctrina, cât și practica au recunoscut posibilitatea aplicării ei „în cazul în care un eveniment excepțional și exterior voinței părților, ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil de acestea la data încheierii contractului, ar face excesiv de oneroasă executarea obligației debitorului. […] Astfel, sub regimul Codului civil din 1864, teoria impreviziunii era fundamentată pe prevederile art. 970 care stipulau: «Convențiile trebuie executate cu bună-credință. Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației după natura sa.» Așadar, chiar dacă nu era consacrată in terminis, din punct de vedere normativ, impreviziunea rezulta din însăși reglementarea de principiu relativă la contracte, ea fiind justificată prin elementele de bună-credință și echitate ce caracterizează executarea contractelor. Condițiile privind aplicarea impreviziunii au fost decelate în jurisprudență și preluate în mare parte în Codul civil actual, într-o formă aproximativ identică [art. 1.271]“ (paragraful 95). Cu alte cuvinte, indiferent de momentul la care a fost încheiat un contract de credit, sub imperiul reglementării vechiului Cod civil sau a celei din actualul Cod civil, și independent de incidența Legii nr. 77/2016 (sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 4 din lege), instanța judecătorească care, în condițiile legii, este independentă în aprecierea sa, va putea face aplicarea teoriei impreviziunii. Așadar, în lipsa acordului părților și în temeiul art. 969 și ale 970 din Codul civil din 1864, respectiv al art. 1.271 din actualul Cod civil, instanța judecătorească va pronunța o hotărâre prin care va dispune fie păstrarea contractului de credit în forma agreată de părți la data semnării sale, fie adaptarea contractului în forma pe care instanța o decide, fie încetarea sa. … 18.Pornind de la considerentele menționate, Curtea a concluzionat că nu este întemeiată critica de neconstituționalitate care vizează încălcarea principiului egalității în drepturi, întrucât textul de lege criticat ar crea un privilegiu persoanelor care cad sub incidența art. 4 și, implicit, a Legii nr. 77/2016, deoarece toți debitorii unui contract de credit, indiferent de valoarea contractului sau de scopul în care au angajat creditul, au deschisă calea unei acțiuni în justiție, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun în materie, respectiv pe dispozițiile referitoare la teoria impreviziunii din codurile civile. … 19.Neintervenind elemente noi, de natură a justifica reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția și considerentele deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. … 20.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Valentin Stănescu în Dosarul nr. 20.982/212/2016/a1 al Judecătoriei Constanța – Secția civilă și constată că dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Constanța – Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 4 iunie 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Cristina Cătălina Turcu

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește