DECIZIA nr. 28 din 30 ianuarie 2024

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 29/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 642 din 5 iulie 2024
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 38 20/01/2003 ART. 25
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE 38 20/01/2003 ART. 25
ActulREFERIRE LAOG 15 24/01/2002 ART. 1
ActulREFERIRE LAOG 15 24/01/2002 ART. 7
ActulREFERIRE LAOG 15 24/01/2002 ART. 8
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEAOG 15 24/01/2002 ART. 1
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEAOG 15 24/01/2002 ART. 7
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEAOG 15 24/01/2002 ART. 8
ART. 1REFERIRE LALEGE 38 20/01/2003 ART. 25
ART. 1REFERIRE LAOG 15 24/01/2002 ART. 1
ART. 1REFERIRE LAOG 15 24/01/2002 ART. 7
ART. 1REFERIRE LAOG 15 24/01/2002 ART. 8
ART. 4REFERIRE LAOG 15 24/01/2002 ART. 1
ART. 4REFERIRE LAOG 15 24/01/2002 ART. 8
ART. 6REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 6REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 23
ART. 7REFERIRE LADECIZIE 363 07/05/2015
ART. 7REFERIRE LADECIZIE 743 02/06/2011
ART. 7REFERIRE LADECIZIE 903 06/07/2010
ART. 7REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 8REFERIRE LALEGE 38 20/01/2003 ART. 25
ART. 9REFERIRE LAOG 15 24/01/2002
ART. 13REFERIRE LALEGE 38 20/01/2003
ART. 13REFERIRE LAOG 15 24/01/2002
ART. 17REFERIRE LADECIZIE 4 05/03/2018
ART. 17REFERIRE LALEGE 424 27/06/2002
ART. 17REFERIRE LAOG 15 24/01/2002 ART. 1
ART. 17REFERIRE LAOG 15 24/01/2002 ART. 7
ART. 17REFERIRE LAOG 15 24/01/2002 ART. 8
ART. 20REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 22REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 22REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 22REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ART. 22REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ART. 22REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 22REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 23REFERIRE LALEGE 38 20/01/2003 ART. 25
ART. 23REFERIRE LAOG 15 24/01/2002 ART. 1
ART. 23REFERIRE LAOG 15 24/01/2002 ART. 7
ART. 23REFERIRE LAOG 15 24/01/2002 ART. 8
ART. 24REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 24REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 24REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 23
ART. 25REFERIRE LADECIZIE 486 28/09/2023
ART. 25REFERIRE LADECIZIE 211 20/04/2023
ART. 25REFERIRE LADECIZIE 735 08/10/2020
ART. 27REFERIRE LAOG 15 24/01/2002 ART. 1
ART. 27REFERIRE LAOG 15 24/01/2002 ART. 8
ART. 27REFERIRE LAOG 15 24/01/2002 ART. 9
ART. 29REFERIRE LAOG 15 24/01/2002 ART. 9
ART. 30REFERIRE LADECIZIE 183 08/05/2003
ART. 30REFERIRE LAOG 15 24/01/2002
ART. 30REFERIRE LAOG 2 12/07/2001
ART. 30REFERIRE LAOUG (R) 28 25/03/1999
ART. 31REFERIRE LADECIZIE 623 12/06/2012
ART. 32REFERIRE LALEGE 38 20/01/2003 ART. 25
ART. 33REFERIRE LADECIZIE 146 20/02/2007
ART. 34REFERIRE LADECIZIE 459 16/06/2015
ART. 34REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 135
ART. 35REFERIRE LAOG 15 24/01/2002 ART. 1
ART. 35REFERIRE LAOG 15 24/01/2002 ART. 12
ART. 36REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 36REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 37REFERIRE LADECIZIE 4 05/03/2018
ART. 39REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 39REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 39REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ART. 39REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 39REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 39REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 39REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Marian Enache – președinte
Mihaela Ciochină – judecător
Cristian Deliorga – judecător
Dimitrie-Bogdan Licu – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Elena-Simina Tănăsescu – judecător
Varga Attila – judecător
Bianca Drăghici – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1^1) coroborate cu cele ale art. 1 alin. (1) lit. b) și ale art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, precum și cu cele ale art. 25 alin. (4) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, excepție ridicată, din oficiu, de instanța judecătorească în Dosarul nr. 2.178/279/2018 al Judecătoriei Piatra-Neamț – Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.246D/2019. 2.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă Decizia Curții Constituționale nr. 486 din 28 septembrie 2023.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4.Prin Încheierea din 23 octombrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 2.178/279/2018, Judecătoria Piatra-Neamț – Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. (1^1) coroborate cu cele ale art. 1 alin. (1) lit. b) și ale art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, precum și cu cele ale art. 25 alin. (4) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere. Excepția a fost ridicată, din oficiu, de instanța judecătorească într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. (1^1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002.5.În motivarea excepției de neconstituționalitate instanța judecătorească susține, în esență, că reglementarea cuprinsă în art. 8 alin. (1^1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 este constituțională numai în măsura în care nu se aplică societăților care au ca obiect principal de activitate închirierea de autoturisme.6.Instanța de fond apreciază că prin sancționarea societății care închiriază autoturisme, în mod legal, pentru neachitarea de către clienți a peajului datorat la trecerea podurilor peste Dunăre, o taxă deci imprevizibilă pentru societate, în temeiul art. 8 alin. (1^1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, se aduce atingere principiului legalității prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituție din perspectiva exigențelor referitoare la calitatea legii constând în condițiile de claritate, precizie, previzibilitate și accesibilitate. De asemenea, norma legală amintită trebuie analizată și sub aspectul dispozițiilor art. 23 alin. (12) din Constituție, care impun garanția reglementării prin lege a incriminării faptelor și stabilirea sancțiunii corespunzătoare și, în mod implicit, obligația în sarcina legiuitorului de a adopta legi care să respecte cerințele de calitate ale acestora, care se circumscriu principiului legalității prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituție.7.Nu în ultimul rând, sancționarea societății petente în baza art. 8 alin. (1^1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 trebuie să respecte dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituție, având în vedere garanțiile constituționale referitoare la dreptul la un proces echitabil. Instanța are în vedere jurisprudența Curții Constituționale (deciziile nr. 903 din 6 iulie 2010, nr. 743 din 2 iunie 2011 și nr. 363 din 7 mai 2015) și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Leempoel S.A. ED. Cinée Revue împotriva Belgiei, paragraful 59).8.Instanța reține că, potrivit legii speciale – art. 25 alin. (3) și (4) din Legea nr. 38/2003 -, care organizează legal activitatea de închiriere de autoturisme desfășurată de societatea petentă, taxele de drum, cum este și peajul, sunt suportate de client.9.Or, reglementarea legală din cuprinsul Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 este lipsită de claritate și previzibilitate pentru societatea petentă, aceasta neputând să înțeleagă, cu ușurință, dacă are sau nu obligația legală de a achita peajul, neexistând o prevedere legală particularizată pentru situația sa de societate care închiriază autoturisme și în temeiul căreia să aibă posibilitatea de a achita acest peaj anterior sancționării sale. Aceasta mai ales că, potrivit legii speciale sus-citate, operatorul economic nu are sarcina suportării taxelor de drum.10.Instanța consideră că este nefiresc și excesiv ca societății petente să nu i se ofere posibilitatea de a achita acest peaj și să rămână în legalitate, de exemplu, printr-o notificare premergătoare referitoare la utilizarea podurilor peste Dunăre de către clienții care conduc autoturismele închiriate de la societate. Numai în situația în care societatea nu s-ar conforma acestei obligații, ar putea fi reținută în sarcina sa o vinovăție de natură să justifice răspunderea sa contravențională. Aceasta deoarece este imposibil ca societatea petentă să cunoască dinainte traseul pe care îl va urma clientul, pentru a achita în prealabil peajul, așa cum a achitat rovinieta, iar de multe ori nici clientul nu cunoaște, la momentul închirierii, exact traseul pe care îl va parcurge.11.Instanța susține că este esențială această caracteristică a necesității achitării peajului de a fi imprevizibilă pentru societatea petentă și ar fi absurd să i se impună să achite un peaj pentru fiecare client, pentru orice eventualitate, astfel încât să nu mai fie sancționată contravențional.12.De asemenea, instanța apreciază că ar fi excesiv nu numai pentru societățile de închiriere de autoturisme, ci și pentru instituțiile publice competente să procedeze la înscrierea în certificatul de înmatriculare a tuturor clienților și a perioadei pentru care are loc închirierea autoturismului, având în vedere că aceste perioade pot fi și sunt, în practică, destul de mici, chiar și de o zi. Or, este evident că până la efectuarea formalității de înscriere în certificatul de înmatriculare termenul închirierii se epuizează. În orice caz, activitatea de închiriere nu ar mai putea fi desfășurată firesc dacă fiecare client ar trebui să aștepte, anterior primirii efective a autoturismului, să fie înscris în certificatul de înmatriculare ca utilizator.13.Instanța apreciază că situația fără ieșire în care se află societatea petentă, aceea de a suporta nu numai contravaloarea peajului, ci și statutul de contravenient, fără a avea posibilitatea de a evita antrenarea răspunderii contravenționale, este determinată de reglementarea legală criticată, care, prin coroborarea cu textele cuprinse în Legea nr. 38/2003 și în Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, este lipsită de claritate și previzibilitate.14.Or, instanța amintește că principiul legalității presupune obligația inclusiv a autorității legiuitoare de a asigura calitatea legislației. Aceasta întrucât, pentru a respecta legea, ea trebuie cunoscută și înțeleasă, iar pentru a fi înțeleasă, trebuie să fie suficient de precisă și previzibilă, așadar să ofere securitate juridică destinatarilor săi. S-a conturat în acest sens, în strânsă legătură cu principiul general al legalității, un alt principiu, cel al securității juridice. Norma juridică trebuie să fie clară, inteligibilă, întrucât cei cărora li se adresează trebuie nu doar să fie informați în avans asupra consecințelor actelor și faptelor lor, ci să și înțeleagă consecințele legale ale acestora. În caz contrar, principiul nemo censetur ignorare legem nu ar mai putea fi aplicat, ceea ce ar avea grave consecințe asupra securității raporturilor sociale.15.În speță, instanța apreciază că prevederile legale nu îi permit Societății Autonom Services – S.A., care are ca obiect principal de activitate închirierea de autoturisme, să își regleze conduita, astfel încât să nu mai fie sancționată contravențional. Este adevărat că societatea petentă are la dispoziție dreptul de regres împotriva clientului pentru recuperarea prejudiciului, respectiv a cuantumului amenzii, însă ea este în imposibilitate de a anula statutul său de contravenient ce decurge din sancționarea sa. Or, este nefiresc ca, potrivit legii speciale ce reglementează activitatea de închiriere de autoturisme, societatea să nu fie obligată la plata taxelor de drum, dar, potrivit legii generale, art. 8 alin. (1^1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, să fie sancționată pentru neplata unei taxe de drum cum este peajul.16.Prin jocul acestor dispoziții legale, instanța consideră că sunt încălcate garanția reglementării prin lege a incriminării faptelor și stabilirea sancțiunii corespunzătoare și, în mod implicit, obligația în sarcina legiuitorului de a adopta legi care să respecte cerințele de calitate ale acestora, care se circumscriu principiului legalității prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituție.17.Instanța de fond amintește raționamentul juridic materializat în considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii din Decizia nr. 4 din 5 martie 2018. Prin această decizie, instanța supremă a statuat că, „în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 8 alin. (1), raportat la art. 7 și art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare: în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului, fostul proprietar pierde calitatea de utilizator și de subiect activ al contravenției constând în fapta de a circula fără rovinietă valabilă; dovada transmiterii dreptului de proprietate se face potrivit dreptului comun“.18.Instanța reține că, atâta vreme cât societatea petentă a făcut dovada transmiterii în mod legal a dreptului său de folosință asupra autoturismului către client, în baza unui contract de închiriere înregistrat în evidențele contabile ale societății, dată fiind activitatea sa de operator economic ce prestează în mod legal și public serviciul de închiriere de autoturisme, societatea a transmis calitatea de utilizator clientului, care deține astfel un drept legal de utilizare.19.Prin înscrierea în registrul comerțului a activității sale principale de închiriere de autoturisme, registrul comerțului fiind un registru public, instanța apreciază că societatea petentă a îndeplinit condiția legală de a face opozabilă terților închirierea autoturismelor. Așadar, deși este înscrisă în certificatul de înmatriculare, societatea petentă a transmis dreptul legal de folosire asupra autoturismului către client, acesta având obligația de a suporta taxele de drum, potrivit legii speciale.20.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.21.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:22.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.23.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, dispozițiile art. 8 alin. (1^1) coroborate cu cele ale art. 1 alin. (1) lit. b) și ale art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, precum și cu cele ale art. 25 alin. (4) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 28 ianuarie 2003. Curtea reține că în realitate în cauză sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, astfel că instanța de contencios constituțional urmează să se pronunțe cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1^1) coroborate cu cele ale art. 1 alin. (1) lit. b) și ale art. 7 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, precum și cu cele ale art. 25 alin. (4) din Legea nr. 38/2003, care au următorul cuprins:– Art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002: „În înțelesul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: […] b) utilizatori – persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini.“;– Art. 7 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002: „Responsabilitatea achitării corespunzătoare a tarifului de trecere revine în exclusivitate utilizatorilor.“;– Art. 8 alin. (1^1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002: „Fapta de a circula fără peaj valabil constituie contravenție și se sancționează cu amendă.“;– Art. 25 alin. (4) din Legea nr. 38/2003: „În cazul executării serviciului de închiriere de autoturisme, clienții suportă, în afara contractului, costurile carburanților consumați, taxele de drum, de parcare, de acces, inclusiv costul asigurării pentru daunele produse transportatorului autorizat din cauze imputabile clientului.“24.În opinia instanței judecătorești, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) sub aspectul criteriilor de calitate a legii, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și art. 23 alin. (12), potrivit căruia „Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii“. 25.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor de lege supuse controlului de constituționalitate, din perspectiva unor critici similare, prin Decizia nr. 486 din 28 septembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1086 din 29 noiembrie 2023, Decizia nr. 211 din 20 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1024 din 10 noiembrie 2023, și Decizia nr. 735 din 8 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 26 mai 2021.26.Astfel, referitor la criticile formulate prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituție, Curtea a reținut că termenul „utilizatori“ este definit în art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, respectiv persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini. Așadar, pentru a fi „utilizator“, persoana fizică sau juridică trebuie să îndeplinească două condiții: (i) să aibă în proprietate vehiculul sau să îl poată folosi ca urmare a unui drept „legal“ și (ii) să fie înscrisă în certificatul de înmatriculare. Din această perspectivă, noțiunea de „utilizator“ definită în art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 îndeplinește condițiile de claritate, precizie și previzibilitate, astfel încât nu se poate reține încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituție.27.Cu privire la tariful de trecere, Curtea a reținut că acesta reprezintă o sumă care se plătește pentru un vehicul în funcție de (i) distanța parcursă pe un sector de drum, pod, tunel sau trecătoare de munte care face parte din rețeaua de drumuri naționale din România și de (ii) tipul vehiculului. În prezent, această sumă este datorată la trecerea podului peste Dunăre între Giurgiu și Ruse – numai pentru sensul Giurgiu-Ruse -, a podului peste Dunăre între Giurgeni și Vadu Oii și a podurilor peste Dunăre între Fetești și Cernavodă. Plata tarifului de trecere și înregistrarea acestuia în baza de date a sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei, având denumirea prescurtată SIEGMCR, reprezintă peajul valabil. Ca regulă, tariful de trecere se achită înainte de trecere și, prin excepție, poate fi achitat până cel târziu la ora 24.00 a următoarei zile în care a fost efectuată trecerea. Fapta de a circula fără peaj valabil constituie contravenție și se sancționează cu amendă, iar contravenția se consideră săvârșită după expirarea termenului anterior menționat. Constatarea contravențiilor se face cu ajutorul mijloacelor tehnice – camere video în cauzele deduse judecății -, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. În cazul utilizatorilor români, dacă prin intermediul sistemelor de camere video se constată lipsa peajului valabil, personalul care efectuează controlul (în cauza dedusă judecății, personalul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A.) aplică sancțiunea și încheie procesul-verbal de constatare a contravenției după identificarea contravenientului în baza datelor furnizate de Ministerul Afacerilor Interne – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor [a se vedea art. 1 alin. (1) lit. f), alin. (1^2), (7^2), (7^3), art. 8 alin. (1^1) și art. 9 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002].28.Din cele anterior expuse, Curtea a constatat că identificarea contravenienților se face cu ajutorul unui sistem de camere video ce înregistrează numărul de înmatriculare al automobilului, identificându-se ulterior persoana (utilizatorul) care este înscrisă în certificatul de înmatriculare al automobilului în baza de date a Ministerului Afacerilor Interne – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.29.Curtea a reținut că, potrivit art. 9 alin. (11) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A. asigură accesul utilizatorilor la baza de date pentru verificarea existenței și valabilității rovinietei și peajului, în concret, prin accesarea paginii de internet www.erovinieta.ro, unde se pot verifica numărul de treceri efectuate și plata tarifului de trecere și se poate plăti acest tarif pentru a evita sancționarea. Totodată, poziționarea unui autovehicul și traseul parcurs pot fi verificate prin folosirea unor dispozitive de poziționare – Global Positioning System – (GPS). Prin urmare, societățile pot avea cunoștință despre tranzitarea de către clienți a podurilor peste Dunăre. Așa fiind, situația expusă vizează o problemă de organizare a activității societății, iar nu una de constituționalitate.30.Referitor la încălcarea prezumției de nevinovăție a contravenientului, prezumție ce trebuie respectată și în materie contravențională, reprezentând una dintre garanțiile dreptului la un proces echitabil, așa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa, receptată și în jurisprudența Curții Constituționale (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 183 din 8 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 17 iunie 2003), Curtea reține că răspunderea instituită prin prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 este un tip de răspundere ce nu corespunde în totalitate răspunderii contravenționale reglementate, de principiu, prin dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001. Nu este singurul caz în care persoana sancționată contravențional poate să difere față de persoana care săvârșește efectiv contravenția. Spre exemplu, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005, pentru contravențiile reglementate de aceasta sunt sancționați contravențional operatorii economici, iar nu angajații care săvârșesc contravențiile.31.Prin Decizia nr. 623 din 12 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 23 iulie 2012, Curtea a reținut că din reglementarea cuprinsă în art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 se naște o prezumție potrivit căreia autovehiculul se află în proprietatea sau, după caz, în folosința persoanei înscrise în certificatul de înmatriculare. Totodată, nicio normă legală nu interzice încredințarea spre folosință a autovehiculului unei alte persoane, cu singura condiție să posede permis de conducere valabil pentru categoria respectivă de autovehicul. În acest din urmă caz, persoana înscrisă în certificatul de înmatriculare își asumă întreaga responsabilitate, inclusiv riscul ca autovehiculul să fie folosit și pe podurile unde deținerea unei roviniete este obligatorie, așa încât vina de a nu deține rovinietă (peaj valabil) îi aparține. Curtea reține că aceste considerente sunt aplicabile în cauza de față, societățile având obligația de a manifesta diligență în ceea ce privește achitarea tarifelor de trecere, deoarece au posibilitatea monitorizării plății acestora de către cei care folosesc în fapt autovehiculele, așa cum s-a arătat la paragraful 39 din decizia precitată.32.Cât privește art. 25 alin. (4) din Legea nr. 38/2003, Curtea a reținut că acesta constituie temeiul în baza căruia societatea își poate recupera ulterior sumele plătite ca tarif de trecere în situația în care clienții nu își îndeplinesc obligația legală de plată.33.Curtea a observat considerentele Deciziei nr. 146 din 20 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 7 martie 2007, prin care a statuat, de principiu, că, fiind vorba de săvârșirea unor contravenții, nu se poate aplica niciodată o sancțiune contravențională în lipsa elementului vinovăției, care este de esența acesteia. Existența sau inexistența vinovăției este un element al stării de fapt, a cărei apreciere constituie atributul exclusiv al instanței de judecată. Prin urmare, instanțele de judecată sunt acelea care urmează să stabilească de la caz la caz dacă societățile au avut posibilitatea de a înscrie în certificatele de înmatriculare persoanele cărora le-au cedat dreptul de folosință ori dacă și-au îndeplinit obligația de a monitoriza trecerile peste poduri și de a preveni săvârșirea faptelor contravenționale constând în neplata tarifului de trecere.34.De asemenea, prin Decizia nr. 459 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 13 august 2015, paragraful 16, Curtea a observat, de asemenea, că legiuitorul a oferit o definiție termenului de „utilizator“ circumscrisă domeniului în care norma a fost edictată. Scopul introducerii unui asemenea tarif l-a reprezentat îmbunătățirea calității rețelei de drumuri naționale, obiectiv preconizat a fi îndeplinit inclusiv prin contribuția fiecărui deținător legal de autovehicule (proprietar sau titular al unui contract de leasing). Soluția legislativă aleasă este optimă pentru realizarea finalității menționate, constituind, în fapt, una dintre modalitățile prin care statul își duce la îndeplinire obligația stabilită în art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituție, respectiv asigurarea exercitării libertății comerțului, și constituie totodată o facilitate ce se circumscrie obligației statului de creare a unui cadru favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție.35.Totodată, Curtea a mai observat că, potrivit art. 1^1 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, „stabilirea nivelului tarifelor de trecere și al tarifelor de concesiune are la bază principiul recuperării costurilor de construcție, de operare și de întreținere“. De asemenea, potrivit art. 12 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, „sumele încasate în urma aplicării de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A. a tarifului de utilizare și a tarifelor de trecere se constituie venit la dispoziția acesteia și vor fi utilizate pentru proiectarea, repararea, administrarea, întreținerea, exploatarea și modernizarea drumurilor de interes național, precum și pentru garantarea și rambursarea creditelor externe și interne contractate în acest scop, inclusiv pentru plăți în numele autorității publice contractante, ca urmare a obligațiilor asumate în cadrul contractelor de parteneriat public-privat în sectorul drumurilor naționale și autostrăzilor“.36.Având în vedere considerentele expuse, Curtea nu a putut reține încălcarea art. 1 alin. (5) și a art. 21 alin. (3) din Constituție.37.Referitor la invocarea Deciziei nr. 4 din 5 martie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 7 mai 2018, Curtea a reținut că această decizie are în vedere o situație diferită, și anume transmiterea dreptului de proprietate, iar nu a folosinței autovehiculelor ca în prezenta cauză. Proprietarul are posibilitatea legală a înscrierii în certificatul de înmatriculare a persoanei care folosește autovehiculul, precum și posibilitatea monitorizării plății tarifelor de trecere datorate de clienți, fără a fi aplicabile mutatis mutandis cele reținute în Decizia nr. 4 din 5 martie 2018, pronunțată de instanța supremă.38.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.39.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 13, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată, din oficiu, de instanța judecătorească în Dosarul nr. 2.178/279/2018 al Judecătoriei Piatra-Neamț – Secția civilă și constată că dispozițiile art. 8 alin. (1^1) coroborate cu cele ale art. 1 alin. (1) lit. b) și ale art. 7 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, precum și cu cele ale art. 25 alin. (4) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Piatra-Neamț – Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 30 ianuarie 2024.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Bianca Drăghici
––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x