DECIZIA nr. 275 din 23 aprilie 2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 204 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de instanța judecătorească, din oficiu, în Dosarul nr. 6.138/109/2017 al Curții de Apel Pitești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie – Judecătorul de drepturi și libertăți. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.630D/2017. … 2.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.  … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Apreciază că reglementarea și condițiile exercitării căilor de atac reprezintă apanajul exclusiv al legiuitorului. Totodată, caracterul suspensiv de executare al unei hotărâri reprezintă o problemă de interpretare și aplicare a legii. Învederează că dispozițiile art. 550 din Codul de procedură penală prevăd că hotărârile instanțelor penale devin executorii la data când au rămas definitive, iar hotărârile nedefinitive sunt executorii atunci când legea dispune aceasta. Prin urmare, art. 204 alin. (3) din Codul de procedură penală materializează dispoziția art. 550 alin. (1) din același act normativ, eventualul caracter suspensiv al încheierii în ipoteza evocată de autoarea excepției nefiind de natură a încălca prevederile constituționale invocate.  … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4.Prin Încheierea penală nr. 68/C/CC/DL din 14 septembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 6.138/109/2017, Curtea de Apel Pitești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie – Judecătorul de drepturi și libertăți a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 204 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de instanța judecătorească, din oficiu. Excepția a fost ridicată cu ocazia soluționării contestației formulate împotriva încheierii prin care s-a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv dispusă față de inculpat cu măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, judecătorul de drepturi și libertăți consideră că din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 204 alin. (3) din Codul de procedură penală rezultă că o contestație formulată împotriva încheierii prin care s-a dispus înlocuirea arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu/controlului judiciar este suspensivă de executare. Se constată că aplicarea textului de lege în această modalitate conduce la încălcarea dreptului la libertate individuală, astfel cum acesta este protejat prin Constituție, Codul de procedură penală și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 204 alin. (4) din Codul de procedură penală, contestația formulată de inculpat se soluționează în termen de 5 zile de la înregistrare. În situația în care prima instanță a admis cererea de înlocuire a arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu sau controlului judiciar, iar procurorul nu a formulat contestație, dispoziția de punere în libertate a inculpatului este definitivă, chiar dacă inculpatul a formulat contestație fiind nemulțumit de obligațiile stabilite în sarcina sa în cadrul măsurii arestului la domiciliu/controlului judiciar, întrucât în cadrul propriei contestații nu i se poate crea o situație mai grea, astfel că instanța de control judiciar nu poate reveni asupra soluției de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu/controlul judiciar, urmând să analizeze doar criticile referitoare la conținutul arestului la domiciliu/controlului judiciar. Într-o atare situație, la expirarea termenului în care procurorul putea formula contestație, încheierea primei instanțe este executorie. Dacă s-ar accepta interpretarea criticată, s-ar ajunge la situația în care, cu toate că prima instanță a dispus înlocuirea arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu/controlului judiciar, iar instanța de control judiciar este sesizată doar de către inculpatul nemulțumit de conținutul arestului la domiciliu/controlului judiciar, inculpatul ar rămâne privat de libertate o perioadă de timp de până la 9 zile. Având în vedere că instanța de control judiciar nu poate modifica încheierea primei instanțe în ceea ce privește dispoziția de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu/controlului judiciar, rezultă că, în mod definitiv, judecătorul primei instanțe a stabilit că pentru atingerea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1) este suficientă măsura arestului la domiciliu/controlului judiciar, astfel că privarea de libertate a inculpatului până la soluționarea contestației apare ca fiind nejustificată, fiind contrară dispozițiilor art. 23 alin. (9) din Constituție și art. 5 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De asemenea, această interpretare poate duce la descurajarea inculpatului de a mai formula calea de atac prevăzută de lege, întrucât în situația în care formulează contestație, cum este și cauza de față, inculpatul trebuie să rămână în stare de arest preventiv până la soluționarea contestației.  … 6.Arată că în cauza de față măsura arestului preventiv a fost înlocuită cu măsura arestului la domiciliu la data de 6 septembrie 2017, iar contestația inculpatului a fost soluționată la data de 14 septembrie 2017, perioadă de timp în care inculpatul s-a aflat în stare de arest preventiv, cu toate că judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța de control judiciar nu putea cenzura soluția de înlocuire a arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu.  … 7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 8.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că, din încheierea de sesizare a Curții Constituționale, rezultă că, în temeiul art. 242 alin. (2) din Codul de procedură penală, inculpatul Edi Dorian Brăgaru a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, cerere care a fost admisă prin încheierea judecătorului de drepturi și libertăți. Împotriva acestei încheieri a formulat contestație numai inculpatul, și numai sub aspectul conținutului măsurii preventive a arestului la domiciliu. Astfel, Guvernul arată că în ipoteza reglementată de art. 242 alin. (2) din Codul de procedură penală încheierea de înlocuire a măsurii preventive cu o măsură preventivă mai ușoară este, deopotrivă, o încheiere de revocare a măsurii preventive inițiale, dar și o încheiere de luare a unei noi măsuri preventive. Așa fiind, faptul că legiuitorul nu enumeră această încheiere între cele a căror executare nu se suspendă ca urmare a formulării contestației nu poate fi interpretat, per a contrario, în sensul că măsura preventivă inițială ar rămâne în ființă. Noua măsură preventivă urmează să fie pusă în executare de îndată, nefiind afectată de formularea contestației de către inculpat. La aceeași concluzie conduc și prevederile art. 204 alin. (5) din Codul de procedură penală. Astfel, în ipoteza înlocuirii măsurii preventive, aceste dispoziții impun judecătorului să soluționeze contestația procurorului mai înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior, or, aceasta înseamnă că în privința noii măsuri preventive are efect suspensiv de executare numai contestația procurorului, nu și aceea a inculpatului. … 9.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:10.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 11.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 204 alin. (3) din Codul de procedură penală, cu următorul cuprins: „Contestația formulată împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau prelungirea unei măsuri preventive ori prin care s-a constatat încetarea de drept a acesteia nu este suspensivă de executare.“ … 12.Instanța judecătorească, autoare a excepției de neconstituționalitate, susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale cuprinse în art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la accesul liber la justiție, art. 124 alin. (2) potrivit căruia justiția este unică, imparțială și egală pentru toți și art. 126 referitor la instanțele judecătorești.  … 13.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prin Încheierea nr. 123 din 6 septembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția penală, judecătorul de drepturi și libertăți a admis cererea inculpatului și a înlocuit măsura arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu. Împotriva acestei încheieri, inculpatul a formulat contestație ce vizează atât adresa de domiciliu pentru efectuarea arestului la domiciliu, cât și persoanele cu care acesta poate lua legătura, respectiv soția sa. Procurorul nu a formulat contestație. … 14.Prin Încheierea penală nr. 68/C/CC/DL din 14 septembrie 2017, Curtea de Apel Pitești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie – Judecătorul de drepturi și libertăți a admis contestația inculpatului, a înlăturat obligația de a nu părăsi imobilul indicat de prima instanță, impunând inculpatului obligația de a nu părăsi imobilul indicat de Curtea de Apel Pitești, și i-a permis acestuia să comunice cu soția sa. Prin aceeași încheiere, instanța judecătorească a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 204 alin. (3) din Codul de procedură penală. … 15.În acest context, Curtea observă că dispozițiile art. 550 alin. (1) din Codul de procedură penală reglementează regula generală potrivit căreia hotărârile instanțelor penale devin executorii la data când au rămas definitive. Alineatul (2) al aceluiași articol reglementează posibilitatea stabilirii, la nivel legislativ, a situațiilor ce constituie excepții de la regula generală, în sensul că legiuitorul poate stabili că anumite hotărâri nedefinitive sunt executorii. … 16.Curtea reține că art. 550 din Codul de procedură penală nu distinge, acesta referindu-se la toate tipurile de hotărâri penale, întrucât orice hotărâre penală poate fi, în principiu, susceptibilă să fie pusă în executare în integralitatea sa ori să conțină dispoziții ce pot fi puse în executare (sentințe, decizii, încheieri). … 17.Așa fiind, Curtea reține că dispozițiile art. 204 alin. (3) din Codul de procedură penală instituie o excepție de la regula generală reglementată prin art. 550 alin. (1) din Codul de procedură penală, în sensul că, deși nedefinitive (acestea putând fi atacate cu contestație), încheierile prin care, în cursul urmăririi penale, judecătorul de drepturi și libertăți dispune luarea unei măsuri preventive, cele prin care admite propunerea de prelungire a unei măsuri preventive ori cele prin care constată încetată de drept o măsură preventivă anterior dispusă sunt executorii de la data pronunțării. … 18.Curtea constată că această enumerare a textului determină concluzia potrivit căreia orice altă hotărâre referitoare la măsurile preventive pronunțată în cursul urmăririi penale este supusă regulii generale de la art. 550 alin. (1) din Codul de procedură penală, fiind executorie de la momentul rămânerii definitive. Hotărârile referitoare la măsurile preventive pronunțate în cursul urmăririi penale pot privi revocarea măsurii preventive, înlocuirea măsurii preventive cu o măsură preventivă mai ușoară, înlocuirea măsurii preventive cu o măsură preventivă mai grea.  … 19.În ceea ce privește hotărârea referitoare la înlocuirea măsurii preventive cu o măsură preventivă mai ușoară, în cursul urmăririi penale, Curtea observă că, potrivit art. 242 alin. (2) din Codul de procedură penală, judecătorul de drepturi și libertăți trebuie să verifice dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1) din același act normativ. … 20.Hotărârea referitoare la înlocuirea măsurii preventive cu o măsură preventivă mai ușoară, în cursul urmăririi penale, poate fi contestată, potrivit art. 204 alin. (1) din Codul de procedură penală. … 21.În acest context, Curtea apreciază că nu poate fi reținută opinia Guvernului în sensul că, „în ipoteza reglementată de art. 242 alin. (2) din Codul de procedură penală, încheierea de înlocuire a măsurii preventive cu o măsură preventivă mai ușoară este, deopotrivă, o încheiere de revocare a măsurii preventive inițiale, dar și o încheiere de luare a unei noi măsuri preventive“. Astfel, revocarea măsurii preventive este reglementată de dispozițiile art. 242 alin. (1) din Codul de procedură penală, iar înlocuirea măsurii preventive cu o măsură preventivă mai ușoară, de dispozițiile art. 242 alin. (2) din același act normativ. Pentru a putea fi dispusă revocarea măsurii preventive trebuie să se constate fie încetarea temeiurilor care au determinat-o, fie apariția unor împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii. Spre deosebire de revocare, pentru a se putea dispune înlocuirea măsurii preventive cu una mai ușoară, trebuie să se constate, în primul rând, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia, ceea ce presupune și existența unor temeiuri ce stau la baza luării unei măsuri preventive. Or, în cazul revocării măsurii preventive, tocmai aceste temeiuri nu mai subzistă, lipsa acestora determinând soluția de revocare. Totodată, în cazul înlocuirii măsurii preventive cu una mai ușoară nu asistăm la apariția unor temeiuri noi care ar determina luarea noii măsuri preventive mai ușoare, ci ne aflăm în prezența acelorași temeiuri, dar noua măsură preventivă este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1) din Codul de procedură penală. … 22.Astfel, înlocuirea măsurii preventive cu una mai ușoară nu presupune și revocarea primei măsuri preventive dispuse, deoarece în acest caz ne-am afla într-o situație absurdă în care se revocă o măsură preventivă, deoarece au încetat temeiurile care au determinat-o, dar, ulterior, s-ar constata că aceste temeiuri subzistă, dispunându-se înlocuirea primei măsuri preventive cu una mai ușoară. … 23.Curtea reține că un alt argument este acela că în cazul revocării măsurii preventive privative de libertate trebuie să se dispună punerea în libertate a suspectului ori a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză. Or, dacă s-ar accepta ipoteza Guvernului, ar însemna, raportat la datele speței în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, că dispunerea revocării ar determina punerea în libertate a suspectului ori a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză, iar, ulterior, dispunerea măsurii preventive a arestului la domiciliu, avându-se în vedere aceleași temeiuri care au stat la baza măsurii preventive a arestului preventiv. Or, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că este neconstituțională soluția legislativă reglementată de dispozițiile art. 220 alin. (1) din Codul de procedură penală, care permite luarea măsurii arestului la domiciliu, în condițiile în care anterior inculpatul a fost arestat preventiv sau la domiciliu în aceeași cauză, în lipsa unor temeiuri noi care fac necesară privarea sa de libertate (Decizia nr. 22 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 3 martie 2017). … 24.Așa fiind, din cele anterior precizate, rezultă că încheierea prin care s-a dispus, în cursul urmăririi penale, înlocuirea unei măsuri preventive cu una mai ușoară este executorie de la momentul rămânerii definitive, adică din momentul împlinirii termenului în care poate fi formulată contestația sau din momentul pronunțării încheierii prin care s-a soluționat contestația. … 25.Curtea reține că, în ceea ce privește soluționarea contestației, dispozițiile art. 204 alin. (4) și alin. (5) din Codul de procedură penală dispun că, în cazul contestației formulate de inculpat, aceasta se soluționează în termen de 5 zile de la înregistrare, iar contestația formulată de procuror împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea propunerii de prelungire a arestării preventive, revocarea unei măsuri preventive sau înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă se soluționează înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior. … 26.Referitor la termenul în care contestația împotriva încheierii prin care se înlocuiește o măsură preventivă cu o alta mai ușoară, în practică s-a apreciat că „atât contestația formulată de inculpat, cât și cea formulată de procuror trebuie soluționate înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior în cauză, chiar dacă textul de lege ar diferenția aparent modul de soluționare a celor două categorii de contestații. Prin reglementarea expresă a unui termen de 5 zile de la înregistrare, legiuitorul a intenționat să protejeze suplimentar inculpatul sub aspectul evitării unor eventuale situații de incertitudine cu privire la posibilitatea exercitării depline a drepturilor și libertăților sale; nu există de altfel niciun argument pentru care contestația formulată de inculpat să poată fi soluționată și după data expirării duratei măsurii preventive anterior dispuse, iar cea formulată de procuror să fie judecată înainte de acest moment. O altă interpretare ar aduce atingere principiului egalității armelor în fața judecătorului cu privire la măsurile preventive ce pot fi dispuse pe parcursul soluționării cauzei, în dezacord cu jurisprudența națională, dar și cu jurisprudența europeană (cauzele Tarău împotriva României, Hotărârea din 24 februarie 2009; Catal contra Turciei, Hotărârea din 17 aprilie 2012 etc.). Prin urmare, în cazul în care contestația inculpatului formulată împotriva unei încheieri prin care s-a înlocuit o măsură preventivă cu alta este soluționată după expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior, aceasta din urmă se constată încetată de drept la împlinirea termenului“ (Minuta întâlnirii președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel cu procurorii șefi secție judiciară de la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și parchetelor de pe lângă curțile de apel, 21-22 noiembrie 2016, pct. 25). … 27.Curtea apreciază că stabilirea acestor elemente nu permite însă să se ajungă la concluzia că termenul de 5 zile prevăzut de legiuitor în cazul soluționării contestației formulate de către inculpat este un termen de recomandare. Dimpotrivă, acest termen trebuie respectat în cazul în care durata de timp de la data înregistrării contestației formulate de către inculpat și până la expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior este mai mare de 5 zile. Numai în cazul în care această durată este mai mică de 5 zile sunt aplicabile cele statuate în practică, în sensul că soluționarea contestației formulate de către inculpat se va soluționa înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior, practic într-un termen mai mic de 5 zile. Astfel, încheierea prin care s-a dispus înlocuirea unei măsuri preventive cu o alta mai ușoară capătă caracter executoriu cel mai târziu la expirarea măsurii preventive mai grele (cea care se înlocuiește). … 28.În acest context, Curtea observă că hotărârea prin care se dispune înlocuirea unei măsuri preventive cu una mai ușoară poate fi contestată atât de inculpat, cât și de procuror. În ceea ce privește soluționarea contestației formulate exclusiv de către inculpat, Curtea urmează să analizeze în ce măsură în acest caz este aplicabil principiul non reformatio in pejus. Astfel, Curtea observă că, la nivel legislativ, acest principiu este reglementat de dispozițiile art. 418 și art. 444 din Codul de procedură penală (ce au corespondent în dispozițiile art. 372 și art. 385^8 din Codul de procedură penală din 1968) referitoare la neagravarea situației în propriul apel și neagravarea situației în propriul recurs în casație. … 29.Ca regulă generală, Curtea constată că principiul anterior enunțat interzice instanței de apel sau de recurs în casație ca, soluționând cauza, să creeze o situație mai grea pentru persoana care a declarat apel sau recurs în casație (în cazul în care doar aceasta a introdus calea de atac). Totodată, regula se aplică și în cazul apelului sau recursului în casație declarat de procuror în favoarea unei părți, în sensul că instanța de apel sau de recurs în casație, soluționând cauza, nu poate crea o situație mai grea pentru partea în favoarea căreia procurorul a declarat apel sau recurs în casație. … 30.Fiind sesizată cu neconstituționalitatea dispozițiilor art. 278^1 din Codul de procedură penală din 1968 referitoare la plângerea în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, Curtea a constatat că „plângerea prevăzută de art. 278^1 reprezintă, într-un sens larg, o cale de atac, care se supune principiului de generală aplicabilitate în dreptul penal, non reformatio in pejus. Într-adevăr, deși legea nu prevede în mod expres aplicarea acestui principiu cu prilejul soluționării plângerii împotriva actelor procurorului, rațiuni identice cu cele care determină extinderea aplicabilității acestui principiu și în alte situații decât cele prevăzute în art. 372, art. 385^8 sau art. 414^1 alin. 1 din Codul de procedură penală justifică luarea sa în considerare și în cazul procedurii reglementate de art. 278^1. Astfel, dacă se păstrează raționamentul textului de lege criticat, soluția pronunțată cu prilejul soluționării plângerii poate duce la agravarea situației celui care a sesizat-o. Cunoscând acest lucru, persoana față de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală are motive rezonabile să se abțină de la a se adresa instanței judecătorești pentru a nu-și agrava propria situație. Așa fiind, accesul la justiție ar fi obstrucționat dacă nu s-ar lua în considerare principiul non reformatio in pejus“ (Decizia nr. 508 din 18 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.135 din 1 decembrie 2004, Decizia nr. 599 din 20 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 10 iulie 2008). … 31.Astfel, Curtea constată că, deși la nivel constituțional nu regăsim o dispoziție expresă care să prevadă principiul non reformatio in pejus, din jurisprudența Curții rezultă, cu valoare de principiu, că acesta reprezintă o componentă a accesului liber la justiție, fiind aplicabil în soluționarea tuturor căilor de atac prevăzute de lege. … 32.Așa fiind, Curtea constată că în cazul soluționării contestației formulate exclusiv de inculpat, în cursul urmăririi penale, împotriva înlocuirii unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă mai ușoară, este aplicabil principiul non reformatio in pejus, în sensul că judecătorul de drepturi și libertăți nu poate admite contestația și să înlăture aplicarea măsurii preventive mai ușoare. … 33.Astfel, într-adevăr, se ajunge la situația în care încheierea prin care s-a dispus înlocuirea unei măsuri preventive cu una mai ușoară nu este executorie de la momentul pronunțării, deși contestația este formulată exclusiv de către inculpat, soluționarea acesteia supunându-se principiului non reformatio in pejus. Cu alte cuvinte, măsura preventivă mai grea (care se înlocuiește) este executată în continuare, până la pronunțarea asupra contestației. … 34.În acest context, judecătorul de drepturi și libertăți a apreciat că se încalcă prevederile constituționale ale art. 23 alin. (9) din Constituție și cele ale art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Plecând de la aceste premise, Curtea observă că în cauza în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate măsura preventivă a arestului preventiv a fost înlocuită cu cea a arestului la domiciliu. În ceea ce privește măsura preventivă a arestului la domiciliu, Curtea observă că a fost exprimată opinia în sensul că această măsură preventivă este una privativă de libertate, plasată, ca gravitate, între controlul judiciar (simplu sau pe cauțiune) și arestarea preventivă. … 35.Curtea reține că, într-adevăr, reglementarea acestei măsuri preventive într-o secțiune distinctă în cadrul capitolului destinat măsurilor preventive, secțiune așezată între măsura preventivă a arestului preventiv și măsura preventivă a controlului judiciar pe cauțiune, poate determina o analiză din perspectiva gravității pe care fiecare măsură preventivă o presupune, putându-se ajunge la concluzia că arestul la domiciliu este o măsură preventivă mai ușoară decât arestul preventiv. … 36.Pe de altă parte, Curtea a constatat că arestul la domiciliu este o măsură preventivă privativă de libertate. Sub acest aspect, Curtea a reținut că, deși până la un anumit punct măsura preventivă a arestului la domiciliu este diferită de cea a arestului preventiv, din perspectiva naturii/substanței, duratei, efectelor, manierii de executare și a intensității, cele două măsuri privesc o interferență majoră în dreptul la libertate individuală a persoanei. Așa fiind, atât persoanele aflate în arest preventiv, cât și cele aflate în arest la domiciliu se află într-o formă de privare de libertate, care nu poate determina o discriminare pozitivă a celor din urmă, ambele categorii de persoane fiind în aceeași situație, aceea a privării de libertate (Decizia nr. 650 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 14 ianuarie 2015, paragraful 26). … 37.Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că „presupunând chiar că reclamantul ar putea fi considerat a fi consimțit să fie plasat sub arest la domiciliu, acest lucru nu poate fi echivalat cu eliberarea din detenție“ (Hotărârea din 5 iulie 2016, pronunțată în Cauza Buzadji împotriva Republicii Moldova, paragraful 110). … 38.Cu alte cuvinte, înlocuirea, în cursul urmăririi penale, a măsurii preventive a arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu nu poate fi privită decât ca o formă continuă de privare de libertate. Un argument în acest sens îl reprezintă considerentele Deciziei nr. 22 din 17 ianuarie 2017, precitată, și cele ale Deciziei nr. 740 din 3 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 15 decembrie 2015. … 39.Așa fiind, în contextul celor anterior prezentate, Curtea reține că judecătorul de drepturi și libertăți determină neconstituționalitatea dispozițiilor criticate din perspectiva faptului că încheierea prin care se dispune înlocuirea, în cursul urmăririi penale, a măsurii preventive a arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu nu este executorie de la momentul pronunțării și, astfel, inculpatul nu poate fi pus în libertate de la acest moment. … 40.Or, potrivit celor anterior prezentate, atât arestul preventiv, cât și arestul la domiciliu sunt măsuri preventive privative de libertate. Astfel, înlocuirea, în cursul urmăririi penale, a măsurii preventive a arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu reprezintă o formă continuă de privare de libertate. Acest fapt duce la concluzia că înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu nu presupune și punerea inculpatului în libertate. Punerea în libertate a inculpatului devine obligatorie când acesta nu mai este sub imperiul unei măsuri preventive privative de libertate, fiind sub imperiul unei măsuri restrictive de libertate sau când față de acesta nu s-a mai dispus nicio măsură preventivă. … 41.Având în vedere aceste aspecte, Curtea apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 204 alin. (3) din Codul de procedură penală este neîntemeiată, din perspectiva criticilor formulate, urmând să o respingă în consecință. … 42.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de instanța judecătorească, din oficiu, în Dosarul nr. 6.138/109/2017 al Curții de Apel Pitești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie – Judecătorul de drepturi și libertăți și constată că dispozițiile art. 204 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Pitești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie – Judecătorul de drepturi și libertăți și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 23 aprilie 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Marițiu–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește