DECIZIA nr. 274 din 23 aprilie 2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 421 pct. 1 lit. b) și pct. 2 lit. a) teza a doua din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Mihaiela-Ioana Chețan-Maier în Dosarul nr. 48/235/2014/a3 al Curții de Apel Cluj – Secția penală și de minori. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.628D/2017. … 2.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra notelor scrise depuse la dosar de către partea Comuna Bonțida, prin primar, prin care aceasta solicită respingerea excepției de neconstituționalitate. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că dispozițiile criticate au fost adoptate de către legiuitor pentru a se respecta standardele stabilite prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în materie. Apreciază că articolul criticat nu este unul discriminatoriu, aceleași obligații revin instanței judecătorești și în cazul în care s-a pronunțat o soluție de condamnare, părțile având posibilitatea să solicite administrarea sau readministrarea probelor sau să le conteste. Astfel, solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4.Prin Încheierea penală nr. 186 din 26 septembrie 2017, pronunțată în Dosarul 48/235/2014/a3, Curtea de Apel Cluj – Secția penală și de minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 421 pct. 1 lit. b) și pct. 2 lit. a) teza a doua din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Mihaiela-Ioana Chețan-Maier cu ocazia soluționării apelului. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține că instanța de apel este obligată să readministreze toate declarațiile pe care prima instanță și-a întemeiat soluția de achitare, neavând posibilitatea de a analiza oportunitatea procesuală a unui astfel de demers. În schimb, atunci când apelul vizează o soluție de condamnare, de amânare a aplicării pedepsei sau de renunțare la aplicarea pedepsei, instanța de control judiciar nu mai este obligată să readministreze nicio declarație sau nicio probă, putând pronunța soluția pe fondul apelului, în acest caz fiind incidente regulile generale în materia readministrării probelor în faza procesuală a apelului, cuprinse la art. 420 alin. (5) din Codul de procedură penală. Apreciază că legiuitorul român creează o diferență de tratament între inculpații care au fost achitați în prima instanță și cei în privința cărora a fost pronunțată un alt tip de soluție procesuală, din perspectiva instituirii unei obligații de readministrare a tuturor declarațiilor pe care s-a întemeiat soluția primei instanțe, doar în ipoteza în care aceasta a dispus o soluție de achitare. Astfel, se asigură o consistență mult mai ridicată efectului devolutiv integral al apelului în ipoteza în care o persoană este achitată în primă instanță, spre deosebire de ipotezele existenței unor soluții diametral opuse în prima instanță. … 6.Faptul că o persoană este condamnată în primă instanță nu îi răpește acesteia dreptul la un proces echitabil și nu îi diminuează garanțiile dreptului la un proces echitabil, care trebuie să se aplice cu aceeași forță indiferent de stadiul procesual și indiferent de soluția dată pe latura penală și pe latura civilă. Dacă readministrarea probelor se impune cu obligativitate instanței de apel în cazul unei soluții de achitare, aceeași obligativitate ar trebui să existe mai ales în cazul unor soluții de condamnare. … 7.De asemenea, susține că legiuitorul instituie o prezumție absolută conform căreia, în faza apelului, readministrarea probelor pe care prima instanță și-a întemeiat soluția de achitare este mereu necesară pentru formarea convingerii instanței de apel. Apreciază că nu există niciun scop legitim care să fundamenteze o diferență de tratament între persoana condamnată și persoana achitată. Necesitatea asigurării și garantării dreptului la un proces echitabil revine atât în ceea ce privește inculpatul achitat, cât și cel condamnat, în condițiile existenței unei căi ordinare de atac, devolutivă și care vizează fondul acuzației. Dacă legiuitorul impune garanții obligatorii la nivelul probațiunii doar atunci când soluția primei instanțe este una favorabilă persoanei acuzate, se creează o discriminare între persoanele inițial achitate și cele față de care s-a dispus alt tip de soluție. Prin urmare, nu numai că diferența de tratament analizată nu urmărește un scop legitim și nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, dar este profund nocivă într-un stat de drept. … 8.Totodată, apreciază că se nesocotește principiul egalității de arme de care participanții la procesul penal trebuie să dispună, în faza de judecată, la nivelul (re)administrării de probe. Dacă persoana acuzată a fost condamnată de către prima instanță, nemaiexistând obligația legală de a readministra probele pe care s-a întemeiat această soluție, apare ca evident că legiuitorul nu îi mai asigură acestei persoane aceeași garanție ca în ipoteza pronunțării în prima instanță a unei soluții de achitare. În consecință, deși persoana condamnată poate formula apel pe latura penală, readministrarea probelor depinde de aprecierea subiectivă a instanței. Așadar, această diferență de tratament constituie o vădită discriminare și încalcă principiul egalității în fața legii. … 9.Curtea de Apel Cluj – Secția penală și de minori apreciază că dispozițiile de lege criticate stabilesc soluțiile la judecata în apel în funcție de aprecierea de către instanța de control judiciar asupra căii de atac promovate în raport cu probele cauzei și obiectul acuzațiilor. Instanța judecătorească apreciază că nu se poate reține ca fiind întemeiată susținerea potrivit căreia normele procesuale invocate ar constitui premisa unui tratament diferențiat, discriminatoriu, al inculpaților în fața legii. Din conținutul normelor procesuale criticate rezultă fără echivoc faptul că ele se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipotezele juridice prevăzute prin textele criticate, inculpații față de care s-a pronunțat o soluție de condamnare, amânare a aplicării pedepsei sau renunțare la aplicarea acesteia fiind într-o situație juridică diferită de acei inculpați față de care prima instanță a dispus o soluție de achitare. Pe de altă parte, din coroborarea dispozițiilor criticate cu cele ale art. 420,art. 374 alin. (7)-(10) și ale art. 383 alin. (3) și (4) din Codul de procedură penală, instanța de control judiciar, în oricare dintre ipotezele enunțate, poate readministra probele administrate de prima instanță și poate administra probe noi, poate administra probele de la urmărirea penală, chiar și cele necontestate de părți, și poate dispune, din oficiu, administrarea de noi probe, în condițiile art. 100 din același act normativ, toate aceste dispoziții urmărind justa soluționare a cauzei și necesitatea aflării adevărului. Prevederea legală ce stabilește obligativitatea pentru instanța de control judiciar de a administra probele ce au stat la baza soluției de achitare în prima instanță este supusă acelorași reguli referitoare la aprecierea de către instanța de control judiciar a necesității și utilității lor în scopul aflării adevărului și al justei soluționări a cauzei, tocmai prin indicarea de către legiuitor în textul art. 421 pct. 2 lit. a) teza a doua din Codul de procedură penală a aplicării în mod corespunzător a dispozițiilor art. 374 și art. 383 din același act normativ. Totodată, în ceea ce privește principiul egalității în drepturi consacrat în art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, instanța de control constituțional a reținut, în jurisprudența sa, că discriminarea presupune aplicarea unui regim juridic diferit unor situații care nu se deosebesc în mod obiectiv și rezonabil. Or, în ceea ce privește criticile aduse textelor de procedură de către autoarea excepției, instanța judecătorească apreciază că ele se referă la situații juridice diferite și, suplimentar, că ele sunt completate și supuse finalmente acelorași reguli generale vizând administrarea probelor, potrivit art. 100 din Codul de procedură penală, în urmărirea lămuririi cauzei și a justei soluționări a acesteia. … 10.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 11.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că, în funcție de soluția pronunțată asupra cererii de apel, judecata la instanța de apel presupune una sau două etape. Astfel, în cazul respingerii apelului și în cel al admiterii sale cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța a cărei hotărâre a fost desființată sau, după caz, la instanța competentă, judecata în apel implică o singură etapă, căci odată cu soluționarea cererii de apel instanța de apel se dezînvestește. Dacă însă admite apelul și reține cauza spre rejudecare, procesul la instanța de apel va trece în cea de-a doua etapă, aceea a rejudecării fondului. În temeiul dispozițiilor art. 420 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 100 din același act normativ, în vederea judecării cererii de apel, instanța de apel poate să readministreze probele administrate în prima instanță, precum și să administreze probe noi (la solicitarea părților, a procurorului ori chiar din oficiu), dacă apreciază că acestea sunt necesare, relevante și utile soluționării cauzei; de asemenea, în temeiul art. 420 alin. (4) din Codul de procedură penală instanța de apel este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului dacă aceasta este posibilă. Așadar, indiferent de soluția dată fondului cauzei de către prima instanță, la judecarea cererii de apel instanța de control judiciar va examina legalitatea și temeinicia sentinței pe baza probelor pe care le-a administrat nemijlocit în considerarea necesității, concludenței și utilității acestora în aflarea adevărului. În ceea ce privește dispozițiile tezei a doua a art. 421 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, rațiunea pentru care art. II pct. 107 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 a amendat aceste dispoziții, reglementând expres obligația instanței de apel ca în rejudecarea fondului după desființarea sentinței de achitare să procedeze la readministrarea tuturor declarațiilor care au întemeiat această soluție, a fost tocmai de a garanta inculpatului dreptul la un proces echitabil, fiind de neacceptat din perspectiva acestui drept fundamental ca aceleași declarații pe baza cărora prima instanță a pronunțat achitarea să stea la originea unei soluții de condamnare în apel, ca urmare numai a reinterpretării lor, în lipsa unei administrări nemijlocite de către instanța de control judiciar. De altfel, modificarea legislativă în discuție a intervenit în urma unor hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a constatat încălcarea art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale tocmai pentru acest motiv. … 12.Avocatul Poporului arată că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, principiul egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. Totodată, a statuat că art. 16 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. „Nu se poate susține că persoana achitată se afla într-o situație juridică identică cu cea achitată, respectiv regimul juridic aplicabil în cazul respingerii apelului ca nefondat cu cel aplicabil în cazul admiterii apelului și pronunțarea unei noi hotărâri, astfel încât tratamentul juridic diferențiat instituit prin dispozițiile de lege criticate este, prin urmare, justificat și nu se poate vorbi de existența unei discriminări“. … 13.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:14.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 15.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 421 pct. 1 lit. b) și pct. 2 lit. a) teza a doua din Codul de procedură penală, cu următorul cuprins: Instanța, judecând apelul, pronunță una dintre următoarele soluții: 1.respinge apelul, menținând hotărârea atacată: […]b)dacă apelul este nefondat; …  … 2.admite apelul și:a)desființează sentința primei instanțe și pronunță o nouă hotărâre, procedând potrivit regulilor referitoare la soluționarea acțiunii penale și a acțiunii civile la judecata în fond. Instanța de apel readministrează declarațiile pe care prima instanță și-a întemeiat soluția de achitare, dispozițiile art. 374 alin. (7)-(10) și ale art. 383 alin. (3) și (4) aplicându-se în mod corespunzător;. …  …  … 16.Autoarea excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 16 referitor la egalitatea în drepturi. … 17.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor criticate dintr-o perspectivă identică, respingând excepția de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, prin Decizia nr. 692*) din 8 noiembrie 2018, nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunțării prezentei decizii. Cu acel prilej, Curtea a reținut că apelul este singura cale de atac ordinară de reformare, în care se efectuează o nouă judecată în fond a cauzei. Potrivit art. 408 alin. (1) din Codul de procedură penală, sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel. Astfel, expresie a principiului dublului grad de jurisdicție, toate sentințele prin care cauza este rezolvată în fond în urma judecății în primă instanță sunt supuse apelului. Este vorba despre hotărârile judecătorești penale prin care instanța hotărăște asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunțând, după caz, condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal, în condițiile art. 396 din Codul de procedură penală.*) Decizia Curții Constituționale nr. 692 din 8 noiembrie 2018 a fost publicată ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 24 aprilie 2019. … 18.Instanța, judecând apelul, poate pronunța, potrivit art. 421 din Codul de procedură penală, fie o soluție de respingere a apelului și menținere a hotărârii atacate (art. 421 pct. 1), fie o soluție de admitere a apelului și desființare a sentinței primei instanțe (art. 421 pct. 2). Pronunțând soluția de admitere a apelului și desființare a hotărârii atacate, instanța de apel fie soluționează ea însăși cauza, pronunțând o nouă hotărâre [art. 421 pct. 2 lit. a)], fie dispune rejudecarea cauzei de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată [art. 421 pct. 2 lit. b)]. … 19.În acest context, Curtea a observat că dispoziția de lege criticată reglementează obligația instanței de apel de a readministra declarațiile pe care prima instanță și-a întemeiat soluția de achitare. Soluția legislativă criticată a fost introdusă prin art. II pct. 107 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, fără a se preciza în nota de fundamentare motivul modificării legislative. … 20.Astfel, Curtea a reținut că instanța de la Strasbourg, analizând respectarea dreptului la un proces echitabil în cauzele în care instanțele de control judiciar au pronunțat o soluție de condamnare după desființarea unei hotărâri de achitare a inculpatului, a statuat cu valoare de principiu că, atunci când o instanță de recurs este sesizată să soluționeze o cauză în fapt și în drept și să examineze, în ansamblu, chestiunea vinovăției sau a nevinovăției, aceasta nu poate, pentru motive de echitate a procedurii, să decidă asupra acestor chestiuni fără ascultarea directă a declarațiilor date personal fie de acuzatul care susține că nu a comis actul de care este învinuit, fie de martorii care au dat declarații în timpul procedurii (Hotărârea din 27 iunie 2000, pronunțată în Cauza Constantinescu împotriva României, paragrafele 55 și 59). … 21.De asemenea, prin Hotărârea din 15 septembrie 2015, pronunțată în Cauza Moinescu împotriva României, paragrafele 39 și 40, Curtea Europeană a Drepturilor Omului reiterează aceleași argumente: „pentru a se pronunța astfel, curtea de apel a procedat la o nouă interpretare a mărturiilor depuse la dosar, fără a asculta ea însăși martorii. Astfel, curtea de apel a adoptat o poziție opusă celei din hotărârile instanțelor inferioare, care îl achitaseră pe reclamant, în special pe baza depozițiilor martorilor respectivi, făcute în cursul ședințelor de judecată desfășurate în fața lor. Deși era de competența instanței de recurs să aprecieze diferitele elemente de probă, este la fel de adevărat că reclamantul a fost stabilit vinovat pe baza acelorași mărturii care fuseseră suficiente pentru a-i determina pe judecătorii din primele instanțe să se îndoiască de temeinicia acuzației și să motiveze achitarea acestuia. În aceste condiții, omisiunea curții de apel de a audia martorii în cauză, înainte de a-l declara vinovat pe reclamant, a limitat semnificativ caracterul efectiv al dreptului la apărare. Aceste elemente îi permit Curții să concluzioneze că respectiva condamnare a reclamantului pentru favorizarea infractorului, pronunțată fără ascultarea directă a martorilor, deși acesta fusese achitat de două instanțe inferioare, este contrară cerințelor unui proces echitabil în sensul art. 6 paragraful (1) din Convenție.“ … 22.Așadar, Curtea a constatat că soluția legislativă constituie transpunerea în dreptul pozitiv a exigențelor impuse de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, asigurând dreptul inculpatului la un proces echitabil. Astfel, având competența de a aprecia diferitele elemente de probă, în vederea stabilirii vinovăției inculpatului, instanța de apel nu poate pronunța hotărârea de condamnare decât după readministrarea obligatorie a declarațiilor pe care prima instanță și-a întemeiat soluția de achitare și care au fost suficiente pentru a-l determina pe judecătorul primei instanțe să se îndoiască de temeinicia acuzației și să motiveze achitarea acestuia. … 23.Curtea a observat că dispoziția criticată nu reglementează imposibilitatea readministrării probatoriilor sau administrării de noi probe, în cazul în care prima instanță a pronunțat o soluție de condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei, amânare a aplicării pedepsei sau de încetare a procesului penal. Astfel, potrivit art. 420 alin. (4) și (5) din Codul de procedură penală, instanța de apel procedează la ascultarea inculpatului, când aceasta este posibilă, potrivit regulilor de la judecata în fond, poate readministra probele administrate la prima instanță și poate administra probe noi, în condițiile art. 100 din același act normativ. Totodată, potrivit art. 420 alin. (8) din Codul de procedură penală, instanța verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a oricăror probe administrate în fața instanței de apel, iar, potrivit art. 420 alin. (9) din același act normativ, în vederea soluționării apelului, instanța, motivat, poate da o nouă apreciere probelor. … 24.În acest context, Curtea a constatat că dispozițiile art. 420 alin. (5) din Codul de procedură penală nu refuză dreptul inculpatului sau al oricărui participant în procesul penal de a propune readministrarea unor probe ori administrarea altora noi, ci conferă instanței de apel competența de a aprecia asupra utilității administrării/readministrării unor probe. Totodată, în acord cu art. 100 alin. (3) din Codul de procedură penală – la care face trimitere art. 420 alin. (5) din același cod – „cererea privitoare la administrarea unor probe formulată […] în cursul judecății se admite ori se respinge, motivat, de către organele judiciare“, sens în care respingerea sa se poate dispune numai atunci când proba nu este relevantă în raport cu obiectul probațiunii, când se apreciază că pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de probă, când proba nu este necesară, întrucât faptul este notoriu, când proba este imposibil de obținut, când cererea a fost formulată de o persoană neîndreptățită și atunci când administrarea probei este contrară legii [art. 100 alin. (4) din Codul de procedură penală]. … 25.Așa fiind, instanța de apel nu are obligația de a-și însuși aprecierea probelor dată de instanța de fond, întrucât, potrivit art. 420 alin. (9) din Codul de procedură penală, aceasta, „motivat, poate da o nouă apreciere probelor“, iar, conform art. 103 alin. (1) din același cod, probele sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. … 26.Instanța de apel nu se pronunță în mod discreționar asupra necesității readministrării unor probe sau administrării altora noi, cu atât mai mult cu cât, în conformitate cu art. 103 alin. (2) din Codul de procedură penală, instanța hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele evaluate, dispunerea condamnării putându-se realiza doar atunci când acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. Acest fapt conferă procedurii caracter echitabil, deoarece, pe lângă faptul că, potrivit art. 4 alin. (2) din Codul de procedură penală, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea inculpatului, principiul liberei aprecieri a probelor nu este absolut, fiind mărginit de existența unor mijloace compensatorii care să asigure un echilibru suficient între acuzare și apărare. … 27.În acord cu art. 374 alin. (5) și (6) din Codul de procedură penală, în faza de judecată, președintele întreabă procurorul, părțile și persoana vătămată dacă propun administrarea de probe, iar în cazul în care se propun probe, trebuie să se arate faptele și împrejurările ce urmează a fi dovedite, mijloacele prin care pot fi administrate aceste probe, locul unde se află aceste mijloace, respectiv, în ceea ce privește martorii și experții, identitatea și adresa acestora. Totodată, procurorul, persoana vătămată și părțile pot cere administrarea de probe noi și în cursul cercetării judecătorești – a se vedea art. 374 alin. (9) din Codul de procedură penală -, iar probele administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de către părți sau de către persoana vătămată pot fi administrate, din oficiu, de către instanță, dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei, instanța putând, totodată, să dispună, din oficiu, și administrarea de probe noi, justificat de același deziderat al aflării adevărului și al justei soluționări a cauzei – a se vedea art. 374 alin. (8) și (10) din Codul de procedură penală. De asemenea, după audierea inculpatului, a persoanei vătămate, a părții civile și a părții responsabile civilmente se procedează la administrarea probelor încuviințate [a se vedea art. 376 alin. (3) din Codul de procedură penală]. Aceasta întrucât, potrivit art. 100 alin. (2) din același cod, „În cursul judecății, instanța administrează probe la cererea procurorului, a persoanei vătămate sau a părților și, în mod subsidiar, din oficiu, atunci când consideră necesar pentru formarea convingerii sale“, sens în care, în procesul de evaluare a probelor, condamnarea se poate dispune doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă [a se vedea și art. 103 alin. (2) din același cod]. … 28.Astfel, în acord cu art. 420 alin. (11) din Codul de procedură penală, la judecarea apelului se aplică regulile de la judecata în fond mai sus arătate, sens în care instanța competentă să soluționeze apelul îl va judeca, conform art. 417 din Codul de procedură penală, cu privire la persoana care l-a declarat și la persoana la care se referă declarația de apel și în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces, fiind, totodată, obligată ca, în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept. Totodată, instanța de apel va proceda la ascultarea inculpatului, când aceasta este posibilă, potrivit regulilor de la judecata în fond, și va verifica hotărârea atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a oricăror probe administrate în fața instanței de apel, putând da, așa cum s-a arătat anterior, o nouă apreciere probelor. … 29.În concluzie, instanța de apel, deși nu este obligată să dispună readministrarea probelor ori administrarea altora noi, are însă obligația să se pronunțe motivat cu privire la astfel de cereri. Toate acestea au ca scop, pe de o parte, asigurarea dreptului la un proces echitabil, iar, pe de altă parte, soluționarea cu celeritate a cauzei, întrucât, în caz contrar, s-ar permite prelungirea nejustificată a soluționării acesteia printr-o simplă cerere de readministrare/administrare a probelor, cu toate că dispunerea lor nu este utilă cauzei (în același sens, Decizia nr. 157 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 22 iunie 2018). … 30.Neintervenind elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția deciziei menționate, precum și considerentele pe care aceasta se sprijină își păstrează valabilitatea și în cauza de față. … 31.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Mihaiela-Ioana Chețan-Maier în Dosarul nr. 48/235/2014/a3 al Curții de Apel Cluj – Secția penală și de minori și constată că dispozițiile art. 421 pct. 1 lit. b) și pct. 2 lit. a) teza a doua din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Cluj – Secția penală și de minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 23 aprilie 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Marițiu

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește