DECIZIA nr. 273 din 4 iunie 2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, precum și ale art. 1 lit. b) și ale art. 3 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite, excepție ridicată de Societatea Topmod – S.R.L. din Caracal în Dosarul nr. 2.345/207/2016 al Tribunalului Olt – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 42D/2018. … 2.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că partea Agenția Națională de Administrare Fiscală a depus concluzii scrise, prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. … 4.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale în materie. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:5.Prin Încheierea din 7 decembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 2.345/207/2016, Tribunalul Olt – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, precum și ale art. 1 lit. b) și ale art. 3 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite, excepție ridicată de Societatea Topmod – S.R.L. din Caracal într-o cauză având ca obiect soluționarea apelului formulat împotriva unei sentințe pronunțate de Judecătoria Caracal, prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții. … 6.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile art. 24 alin. (1) teza întâi din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 consacră o ingerință a agentului constatator care dispune măsura complementară a confiscării speciale în dreptul de proprietate privată al titularului bunurilor supuse confiscării, aspect ce ar trebui efectuat numai de către instanța de judecată, câtă vreme caracterul licit al dobândirii proprietății este prezumat, iar sarcina probei revine organelor abilitate să administreze și să vegheze la înfăptuirea justiției. … 7.Referitor la prevederile art. 1 lit. b) și ale art. 3 din Legea nr. 12/1990, se arată că acestea instituie anumite sancțiuni aplicabile unor activități, fără însă a identifica în mod precis și neechivoc activitățile presupus a fi ilicite ce atrag sancționarea. Se apreciază că legiuitorul, la stabilirea sancțiunii, nu a făcut distincție între comerț ambulant și activitate de comerț cu livrare directă la consumator în afara comenzilor directe. Se arată că, în prezenta cauză, activitatea de comerț cu amănuntul în afara incintei sediului s-a efectuat cu aparate de marcat fiscale, cu emiterea bonurilor fiscale/facturilor și cu aplicarea taxelor aferente, care au fost virate la bugetul statului conform legii. Se apreciază că aplicarea măsurilor/sancțiunilor complementare – confiscarea sumelor în discuție – este contrară prevederilor constituționale referitoare la protecția dreptului de proprietate și la libertatea comerțului, mai ales că statul a beneficiat de taxele și impozitele aferente acestor activități comerciale, iar sumele încasate sunt numai cele ce constituie cota de profit net. Prin urmare, măsura este disproporționată, nefiind adecvată față de situația de fapt și față de scopul declarat de legiuitor. … 8.Tribunalul Olt – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. … 9.Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție. … 12.Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 24 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, și ale art. 1 lit. b) și ale art. 3 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 18 februarie 2014. Având în vedere însă notele scrise ale autoarei excepției de neconstituționalitate, Curtea reține ca obiect al acesteia prevederile art. 24 alin. (1) teza întâi din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 și ale art. 1 lit. b) și ale art. 3 din Legea nr. 12/1990, care au următorul cuprins:– Art. 24 alin. (1) teza întâi din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001: „(1) Persoana împuternicită să aplice sancțiunea dispune și confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții. (…)“; … – Art. 1 lit. b) din Legea nr. 12/1990:Următoarele fapte reprezintă activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite și constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracțiuni:[…]b)vânzarea ambulantă a oricăror mărfuri în alte locuri decât cele autorizate de primării, consilii județene sau prefecturi; […] …  … – Art. 3 din Legea nr. 12/1990: Bunurile care au servit sau au fost destinate să servească la săvârșirea vreuneia dintre faptele prevăzute la art. 1, dacă sunt ale contravenientului, precum și sumele de bani și bunurile dobândite prin săvârșirea contravenției se confiscă. …  … 13.În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) în componenta privind calitatea legii, ale art. 44 alin. (2) privind dreptul de proprietate, ale art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale art. 135 alin. (2) lit. b) privind obligația statului de a asigura libertatea comerțului. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 1 paragraful 1 referitor la protecția proprietății din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 14.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, în ceea ce privește critica adusă prevederilor art. 24 alin. (1) teza întâi din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, potrivit căreia prin textele criticate are loc o ingerință în dreptul de proprietate ca urmare a faptului că agentul constatator este cel care dispune măsura complementară a confiscării, aspect ce ar trebui efectuat numai de către instanța de judecată, aceasta este neîntemeiată, pentru motivele ce se vor arăta în continuare. … 15.Potrivit prevederilor constituționale ale art. 44 alin. (1) teza a doua, conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, iar, potrivit art. 136 alin. (5), proprietatea privată este inviolabilă în condițiile legii organice, astfel încât legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principială conferită de Constituție, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel limitări rezonabile în valorificarea acestuia ca drept subiectiv garantat. … 16.De asemenea, prevederile art. 1 paragraful 2 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale statuează că dreptul la respectarea bunurilor unei persoane nu interzice statelor să adopte reglementări privitoare la modul lor de folosire de către proprietar în conformitate cu interesul general sau care să asigure plata impozitelor, amenzilor sau a altor contribuții către stat. … 17.În ceea ce privește raportul cetățenilor cu agenții constatatori ai contravențiilor, atât Curtea Constituțională, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârile din 23 octombrie 1995, 2 septembrie 1998, 16 noiembrie 2004, 18 iulie 2006 și 27 septembrie 2011, pronunțate în cauzele Gradinger împotriva Austriei, paragraful 42, Kadubec împotriva Slovaciei, paragraful 57, Lauko împotriva Slovaciei, paragraful 64, Canady împotriva Slovaciei, paragraful 31, Stefanec împotriva Republicii Cehe, paragraful 26, Menarini Diagnostics – S.R.L. împotriva Italiei, paragraful 58, au reținut că încredințarea către autoritățile administrative a sarcinii de a constata și de a sancționa contravențiile nu este incompatibilă cu Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și trebuie subliniat că este obligatoriu ca partea sancționată să poată sesiza un tribunal pentru a se pronunța asupra deciziei care a fost luată împotriva sa, tribunal care să ofere garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție. … 18.Or, în virtutea prevederilor art. 31 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, contravenientului i se asigură, fără nicio îngrădire, dreptul de a se adresa justiției, acesta putând formula o plângere împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, ocazie cu care poate solicita anularea acestuia. În acest caz, instanța de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, având în vedere că art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 prevede faptul că instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării. În acest context, potrivit art. 32 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, plângerea astfel formulată suspendă executarea. De asemenea, potrivit art. 31 alin. (2) din aceeași ordonanță, partea vătămată poate face plângere numai în ceea ce privește despăgubirea, iar cel căruia îi aparțin bunurile confiscate, altul decât contravenientul, numai în ceea ce privește măsura confiscării. Plângerea persoanelor prevăzute la art. 31 alin. (2) suspendă executarea numai în ceea ce privește despăgubirea sau, după caz, măsura confiscării. … 19.Prin urmare, Curtea reține că autoritatea care se pronunță în final asupra măsurii confiscării luate de organul constatator este instanța de judecată, astfel că sunt neîntemeiate criticile formulate. … 20.În ceea ce privește dispozițiile Legii nr. 12/1990, Curtea observă că aceasta reprezintă norma generală având ca obiect de reglementare protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite. Cu privire la activitatea de comercializare a produselor/serviciilor de piață, legea specială – care reglementează principiile generale privind desfășurarea activităților comerciale – este Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 31 august 2007, cu modificările și completările ulterioare, act normativ care urmărește dezvoltarea rețelei de distribuție a produselor și a serviciilor de piață, respectarea principiilor liberei concurențe, protecției vieții, sănătății, securității și intereselor economice ale consumatorilor, precum și a mediului. Potrivit art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 99/2000, prin acest act normativ se are în vedere realizarea următoarelor obiective: a) stimularea dezvoltării activității de comercializare a produselor și serviciilor de piață; b) încurajarea liberei inițiative, asigurarea concurenței loiale și a liberei circulații a produselor și serviciilor de piață; c) informarea corectă și protejarea intereselor consumatorilor, precum și posibilitatea asigurării produselor și serviciilor de piață în zonele de vecinătate ale acestora; d) modernizarea și dezvoltarea formelor de distribuție; e) promovarea diverselor tipuri de rețele de distribuție și forme de vânzare; f) stimularea dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii cu activitate de comercializare a produselor și serviciilor de piață; g) susținerea și ocrotirea activității comerciale și de prestări de servicii de piață în zonele defavorizate. … 21.În cuprinsul Ordonanței Guvernului nr. 99/2000, legiuitorul delegat a stabilit că prin „comerț ambulant“ se înțelege „activitatea de comercializare cu amănuntul realizată prin trecere dintr-un loc în altul, în rulote mobile, standuri mobile, chioșcuri mobile sau în vehicule special amenajate“ [art. 4 lit. f)], de asemenea, în art. 4 lit. p) din același act normativ reglementându-se comerțul în zonele publice ca fiind „activitatea de comercializare a produselor și serviciilor, desfășurată permanent sau sezonier în piețe, târguri, oboare, pasaje publice, porturi, aeroporturi, gări, autogări, drumuri publice și străzi sau orice zonă de altă natură destinată folosinței publice“. Totodată, se observă că Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 reglementează activitățile din sectorul comercial și al serviciilor de piață privind cerințele necesare desfășurării acestor activități, structurile de vânzare, practicile comerciale și regulile generale de comercializare, precum și sancțiunile în caz de nerespectare a prevederilor acesteia, iar, potrivit art. 5 alin. (1) din capitolul II „Cerințe și criterii necesare desfășurării activității comerciale“, „orice exercițiu comercial se desfășoară numai de către comercianți autorizați în condițiile legii“. În același fel, art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 stabilește că, în zone publice, comerțul se desfășoară în structuri de vânzare cu sediu fix sau ambulant, iar „exercitarea activității de comercializare în zone publice este supusă acordului autorităților administrațiilor publice locale sau ale sectoarelor municipiului București, după caz, cu respectarea regulamentelor proprii ale acestora și a planurilor de urbanism“, acest acord fiind necesar și în cazul transferului, mutării sau extinderii unui exercițiu comercial, precum și în cazul modificărilor aduse structurii de vânzare. … 22.De asemenea, Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 prevede la art. 34 vânzarea la distanță, care este acea formă de vânzare cu amănuntul care se desfășoară în lipsa prezenței fizice simultane a consumatorului și a comerciantului, în urma unei oferte de vânzare efectuate de acesta din urmă, care, în scopul încheierii contractului, utilizează exclusiv tehnici de comunicație la distanță; la art. 38 alin. (1) se statuează că vânzările în afara spațiilor comerciale sunt acele vânzări directe realizate de comercianți în următoarele situații: a) în timpul unei deplasări organizate de comerciant în afara spațiilor sale comerciale; b) în timpul unei vizite efectuate de comerciant, dacă aceasta nu a avut loc la solicitarea expresă a consumatorului: la locuința unui consumator, unde pot fi încheiate contracte și cu alte persoane prezente; la locul de muncă al consumatorului sau în locul în care acesta se găsește, chiar temporar, pentru motive de lucru, studiu sau tratament; c) în orice alte locuri publice sau destinate publicului, în care comerciantul prezintă o ofertă pentru produsele sau serviciile pe care le furnizează, în vederea acceptării acesteia de către consumator. … 23.Așadar, Curtea constată că actele normative mai sus menționate reglementează atât cu privire la vânzarea la distanță, la vânzările în afara spațiilor comerciale, vânzările la locuința unui consumator, cât și cu privire la autorizațiile necesar a fi obținute pentru desfășurarea activității de către comerciant, precum și la împrejurarea că, în afara condițiilor stabilite, exercitarea activității de comercializare în zone publice este supusă acordului autorităților administrațiilor publice locale sau ale sectoarelor municipiului București, după caz, cu respectarea regulamentelor proprii ale acestora și a planurilor de urbanism, potrivit art. 6 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 99/2000. Or, având în vedere că atât actele normative la care s-a făcut referire în precedent, cât și regulamentele referitoare la organizarea și desfășurarea activităților comerciale și a serviciilor de piață în zonele publice, adoptate prin hotărârea consiliilor locale, sunt publice, fiind accesibile destinatarilor lor, aceștia din urmă nu se pot prevala de necunoașterea legii pentru a justifica desfășurarea unor activități comerciale ilicite (nemo censetur ignorare legem) și nici nu pot invoca o lipsă de claritate a normelor criticate, de vreme ce între actele normative precitate, care reglementează cerințele necesare desfășurării activităților din sectorul comercial și al serviciilor de piață, există o conexiune logică astfel încât destinatarii acestora să determine conținutul domeniului reglementat, cu atât mai mult cu cât persoanele vizate efectuează în mod obișnuit acte de comercializare. … 24.Dispozițiile art. 1 lit. b) și art. 3 din Legea nr. 12/1990 au mai format obiectul controlului de constituționalitate, în raport cu critici și prevederi constituționale similare, sens în care este Decizia nr. 269 din 24 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 30 iulie 2018, prin care Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate. … 25.Cu acel prilej, în ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție în componenta privind cerințele de calitate a actelor normative, Curtea a statuat că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat (a se vedea în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006). În același sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justițiabilului și previzibilă în ceea ce privește efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerința de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în domeniul respectiv, ținând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecție adecvată împotriva arbitrarului (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, și Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunțată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66). … 26.De asemenea, o lege îndeplinește condițiile calitative impuse de Constituție numai dacă norma este enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă și să își corecteze conduita (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, paragraful 17). … 27.Totodată, având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, Curtea de la Strasbourg a reținut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale, decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, a căror interpretare și aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară. Nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. Deși certitudinea în redactarea unei legi este un lucru dorit, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație. Rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului prin intermediul jurisprudenței ca izvor de drept fiind o componentă necesară și bine înrădăcinată în tradiția legală a statelor membre. … 28.În ceea ce privește accesibilitatea legii, Curtea Constituțională a reținut că, din punct de vedere formal, aceasta are în vedere aducerea la cunoștința publică a actelor normative de rang infraconstituțional și intrarea în vigoare a acestora, care se realizează în temeiul art. 78 din Constituție, respectiv legea se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei. Însă, pentru a fi îndeplinită cerința de accesibilitate a legii, nu este suficient ca o lege să fie adusă la cunoștința publică, ci este necesar ca între actele normative care reglementează un anumit domeniu să existe o conexiune logică pentru a da posibilitatea destinatarilor acestora să determine conținutul domeniului reglementat (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, precitată, paragrafele 26 și 27). … 29.Față de cele prezentate, raportând prevederile art. 1 lit. b) din Legea nr. 12/1990 la principiile mai sus enunțate, Curtea constată că acestea sunt în deplin acord cu principiul legalității înscris în art. 1 alin. (5) din Constituție. … 30.În ceea ce privește critica adusă dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 12/1990 în raport cu dispozițiile constituționale și convenționale referitoare la protecția proprietății, Curtea s-a mai pronunțat în raport cu critici similare, respingând, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate, sens în care sunt, spre exemplu, Decizia nr. 269 din 24 aprilie 2018, precitată, Decizia nr. 242 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 13 iulie 2018, și Decizia nr. 128 din 9 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 25 mai 2017. … 31.Cu acele prilejuri, Curtea a constatat că măsura confiscării mărfurilor și produselor care au servit sau au fost destinate să servească la săvârșirea activităților comerciale ilicite prevăzute de art. 1 din Legea nr. 12/1990, precum și a sumelor de bani și a lucrurilor dobândite prin săvârșirea respectivelor contravenții reprezintă o privare de proprietate impusă de necesitatea protejării populației împotriva unor activități comerciale ilicite. O atare atingere adusă dreptului de proprietate este permisă expres de dispozițiile art. 44 alin. (9) din Constituție, potrivit cărora: „Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții pot fi confiscate numai în condițiile legii.“ Soluția legislativă criticată nu instituie o prezumție de dobândire ilicită a bunurilor a căror proveniență nu poate fi justificată, deoarece presupune existența dovedirii caracterului ilicit al dobândirii, iar măsura confiscării beneficiilor și încasărilor rezultate din vânzarea unor asemenea mărfuri apare ca o măsură subsidiară dobândirii ilegale și se impune tocmai pentru că acestea au servit la săvârșirea contravenției (Decizia nr. 433 din 15 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 25 mai 2010). … 32.Totodată, Curtea a reamintit jurisprudența sa constantă potrivit căreia aplicarea și executarea unor sancțiuni pecuniare, inclusiv măsura confiscării unor bunuri sau valori, cu toate că determină în mod direct diminuarea patrimoniului celui sancționat, nu încalcă dispozițiile constituționale privind ocrotirea proprietății private, întrucât sunt consecința unor încălcări ale legii (Decizia nr. 472 din 4 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 17 ianuarie 2005). … 33.Curtea a observat că instanța de la Strasbourg, deși a recunoscut că o anumită măsură de confiscare a unor bunuri reprezintă o privare de proprietate, a reținut că aceasta nu intră sub incidența celei de-a doua fraze din paragraful 1 al art. 1 din Primul Protocol, ci ține de paragraful 2, care reglementează folosința bunurilor în conformitate cu interesul general. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că, în speță, confiscarea efectuată a avut drept scop prevenirea folosirii bunurilor confiscate de către reclamant pentru săvârșirea altor infracțiuni (Hotărârea din 22 februarie 1994, pronunțată în Cauza Raimondo împotriva Italiei, paragraful 39). … 34.De altfel, cu privire la aplicarea măsurii complementare a confiscării sumelor în discuție, prin Decizia nr. 242 din 19 aprilie 2018, paragraful 20, Curtea a constatat că dispozițiile art. 3 din Legea nr. 12/1990 nu sunt afectate de vicii de neconstituționalitate, având în vedere că măsura confiscării unor bunuri sau valori reprezintă consecința unei încălcări a legii, este o măsură subsidiară dobândirii ilegale a beneficiilor/încasărilor și se impune tocmai pentru că acestea au servit la săvârșirea contravenției, iar eventualele nemulțumiri ale autoarei excepției de neconstituționalitate referitoare la obligațiile fiscale aferente operațiunilor desfășurate de aceasta sunt necesar a fi soluționate în concurs cu organele fiscale, în acord cu normele fiscale în vigoare, pentru a se ajunge la concluzia că anumite operațiuni nu au fundament economic și nu atrag consecințe fiscale. … 35.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să ducă la reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față. … 36.Cu privire la critica privind pretinsa încălcare a libertății comerțului, Curtea reține că aceasta este neîntemeiată, deoarece accesul liber al persoanelor la o activitate economică și libertatea comerțului, potrivit dispozițiilor constituționale, implică o reglementare din partea statului, iar textele de lege criticate nu fac decât să sancționeze nerespectarea unor astfel de cerințe legale. Accesul liber la o activitate economică nu exclude, ci, dimpotrivă, implică stabilirea unor limite de exercitare a libertății economice, statul având obligația să impună reguli de disciplină economică, iar legiuitorul având competența să stabilească sancțiunile corespunzătoare pentru nerespectarea acestora (a se vedea Decizia nr. 362 din 25 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010). Stabilirea unei contravenții și sancționarea acesteia reprezintă o opțiune legitimă a legiuitorului, care, cu referire la prevederile din ordonanța criticată, dă expresie preocupării statului pentru a asigura libertatea comerțului, protecția concurenței loiale și crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție. Astfel, aplicarea în mod legal a unei amenzi de către organele de control abilitate pentru o contravenție săvârșită este consecința legitimă a încălcării unei norme legale, fapt ce nu contravine prevederilor constituționale invocate în susținerea excepției (a se vedea Decizia nr. 530 din 25 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2005). … 37.Referitor la dispozițiile art. 53 din Legea fundamentală, Curtea observă că acestea nu au incidență în cauză, nefiind aplicabilă ipoteza prevăzută de normele constituționale invocate, deoarece prevederile criticate nu reglementează cu privire la restrângerea exercițiului vreunui drept sau al vreunei libertăți fundamentale. … 38.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Topmod – S.R.L. din Caracal în Dosarul nr. 2.345/207/2016 al Tribunalului Olt – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 24 alin. (1) teza întâi din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, precum și ale art. 1 lit. b) și ale art. 3 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Olt – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 4 iunie 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Ionița Cochințu––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește