DECIZIA nr. 273 din 23 aprilie 2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 374 alin. (7) și ale art. 421 pct. 2 lit. a) teza a doua din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Adrian Marțian în Dosarul nr. 15.109/211/2015 al Curții de Apel Cluj – Secția penală și de minori. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.614D/2017. … 2.La apelul nominal se constată lipsa autorului excepției. Procedura de citare este legal îndeplinită.  … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală. Apreciază că susținerile autorului excepției, potrivit cărora ar trebui reglementată posibilitatea decăderii procurorului din dreptul de a contesta probele, sunt neîntemeiate, deoarece contestarea vizează critica ce poate fi adusă cu privire la temeinicia sau fiabilitatea probei, postură în care procurorul nu se poate regăsi. Împrejurarea că procurorul poate solicita readministrarea probelor nu este o situație echivalentă cu cea a contestării acestora, ci reprezintă o materializare a principiului contradictorialității și nemijlocirii.  … 4.În ceea ce privește dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. a) teza a doua din Codul de procedură penală, arată că modificarea acestui text a fost făcută pentru a-l pune în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și cu prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Așa fiind, nu se poate vorbi despre o situație discriminatorie între persoanele condamnate în primă instanță și cele achitate în primă instanță, persoanele condamnate în primă instanță având posibilitatea solicitării readministrării probatoriului. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:5.Prin Încheierea din 12 octombrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 15.109/211/2015, Curtea de Apel Cluj – Secția penală și de minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 374 alin. (7) și art. 421 pct. 2 lit. a) teza a doua din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Adrian Marțian, cu ocazia soluționării apelului într-o cauză penală.  … 6.În motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală, autorul acesteia susține că decăderea din dreptul de a readministra probele necontestate incumbă exclusiv părților și persoanei vătămate, iar nicidecum procurorului, care, nefiind „parte“, beneficiază de un tratament preferențial sub acest aspect, rezervându-și dreptul de a solicita readministrarea probelor în orice moment al procesului penal. Apreciază că nu există un interes legitim care să justifice o atare diferență de tratament între acuzare și apărare, fiind încălcat principiul egalității de arme și de tratament. … 7.În ceea ce privește dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. a) teza a doua din Codul de procedură penală, autorul excepției susține în esență că, din modul de reglementare a dispoziției criticate, rezultă că instanța de apel este obligată să readministreze toate declarațiile pe care instanța de fond și-a întemeiat soluția de achitare, spre deosebire de situația în care instanța de fond a pronunțat o soluție de condamnare. Astfel, în ipoteza în care prima instanță a dispus o soluție de condamnare, de amânare a aplicării pedepsei sau de renunțare la aplicarea pedepsei, legea procesual penală nu impune o astfel de obligație de readministrare a declarațiilor în sarcina instanței de apel. Ca atare, în astfel de ipoteze rămân a fi aplicabile regulile generale în materia readministrării probelor în faza procesuală a apelului, cuprinse la art. 420 alin. (5) din Codul de procedură penală, potrivit căruia „instanța de apel poate readministra probele administrate la prima instanță și poate administra probe noi, în condițiile art. 100“. … 8.Se creează, astfel, o diferență de tratament între inculpații care au fost achitați în primă instanță și cei în privința cărora a fost pronunțată un alt tip de soluție procesuală, fiind asigurată o consistență mult mai ridicată efectului devolutiv integral al apelului în ipoteza în care o persoană este achitată în primă instanță, spre deosebire de ipotezele existenței altor soluții în primă instanță. Apreciază că nu există niciun scop legitim care să fundamenteze o atare diferență de tratament.  … 9.Mai mult, efectul devolutiv integral al apelului trebuie să comporte aceleași dimensiuni, sub aspectul probațiunii, independent de soluția pronunțată de prima instanță. În sens contrar, dacă legiuitorul impune garanții obligatorii la nivelul probațiunii, doar atunci când soluția primei instanțe este una favorabilă persoanei acuzate, se creează o discriminare între persoanele inițial achitate și cele față de care s-a dispus alt tip de soluție. O consecință a acestui fapt este aceea că legiuitorul conferă o intensitate și valențe diferite exigenței aflării adevărului în procesul penal în funcție de tipul de soluție pronunțată în primul grad de jurisdicție. Totodată, este nesocotit principiul egalității de arme de care participanții la procesul penal trebuie să dispună. O astfel de reglementare afectează însăși prezumția de nevinovăție, de vreme ce doar o soluție de achitare necesită o imperativă reluare a cercetării judecătorești pe palier testimonial. … 10.Curtea de Apel Cluj – Secția penală și de minori apreciază că dispozițiile referitoare la obligativitatea readministrării probelor de către instanța de apel, în cazul unei soluții de achitare, pot aduce atingere dreptului privind egalitatea în fața legii, cu atât mai mult cu cât există jurisprudență a Curții Europene Drepturilor Omului (Cauza Leș împotriva României) în care s-a statuat că, atunci când instanța de apel nu procedează la o nouă interpretare a faptelor și nici nu dă o nouă conotație acțiunilor inculpatului, limitându-se la o simplă apreciere a unei chestiuni de drept, nu s-a identificat nicio aparență a încălcării dreptului la un proces echitabil, neexistând elemente care să permită să se considere că o nouă ascultare a martorilor ar fi utilă în această etapă. Astfel, admisibilitatea probelor intră în primul rând sub incidența normelor de drept intern; instanțele naționale sunt cele cărora le revine sarcina de a aprecia probele administrate, fiind de competența acestora să se pronunțe cu privire la necesitatea sau oportunitatea citării unui martor. În privința dispozițiilor art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală, apreciază că decăderea din dreptul de a readministra probele ar trebui să incumbe tuturor participanților la procesul penal, în vederea respectării principiului egalității armelor.  … 11.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 12.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 421 pct. 2 lit. a) teza a doua din Codul de procedură penală este neîntemeiată. Arată că în jurisprudența constantă a Curții Constituționale, de exemplu, Decizia nr. 397 din 3 iulie 2014, s-a statuat că legiuitorul are competența exclusivă de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, astfel cum rezultă din art. 126 alin. (2) din Constituție.  … 13.În ceea ce privește dispozițiile art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală, Curtea a constatat, de exemplu, prin Decizia nr. 245 din 7 aprilie 2015, că acestea dispun cu privire la faptul că nu se readministrează probele necontestate și nicidecum cu privire la imposibilitatea contestării lor. Așa fiind, nimic nu oprește partea căreia probele avute în vedere îi sunt defavorabile să le conteste din perspectiva temeiniciei – în faza de judecată imediat după citirea rechizitoriului, dar anterior audierii inculpatului -, cerând astfel readministrarea/refacerea lor de către instanța de judecată în condiții de publicitate, nemijlocire și contradictorialitate. Terminologia utilizată de legiuitor are în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale care nu au fost contestate. În acest sens, Curtea a observat că art. 374 alin. (5) din Codul de procedură penală prevede că „președintele întreabă procurorul, părțile și persoana vătămată dacă propun administrarea de probe“, părțile și persoana vătămată având posibilitatea să conteste probele administrate și să propună administrarea de probe, indiferent dacă au fost sau nu administrate în faza de urmărire penală. Curtea a reținut că legiuitorul nu a exclus posibilitatea readministrării probelor administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de către părți, întrucât, potrivit art. 374 alin. (8) din Codul de procedură penală, acestea pot fi administrate din oficiu de către instanță, dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei. Faptul că această posibilitate este atributul exclusiv al instanței de judecată nu afectează drepturile constituționale ale petentului și nu conferă un tratament preferențial procurorului, care, în această ipoteză, are aceleași drepturi cu inculpatul, partea vătămată sau alte părți în proces.  … 14.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:15.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 16.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 374 alin. (7) și ale art. 421 pct. 2 lit. a) teza a doua din Codul de procedură penală, cu următorul conținut: – Art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală: „Probele administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de către părți sau de către persoana vătămată nu se readministrează în cursul cercetării judecătorești. Acestea sunt puse în dezbaterea contradictorie a părților, a persoanei vătămate și a procurorului și sunt avute în vedere de instanță la deliberare.“; … – Art. 421 pct. 2 lit. a) teza a doua din Codul de procedură penală:Instanța, judecând apelul, pronunță una dintre următoarele soluții: […]2.admite apelul și:a)desființează sentința primei instanțe și pronunță o nouă hotărâre, procedând potrivit regulilor referitoare la soluționarea acțiunii penale și a acțiunii civile la judecata în fond. Instanța de apel readministrează declarațiile pe care prima instanță și-a întemeiat soluția de achitare, dispozițiile
art. 374 alin. (7)-(10) și ale art. 383 alin. (3) și (4) aplicându-se în mod corespunzător. …  …  …  … 17.Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi și art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului. Totodată, sunt invocate dispozițiile art. 6 și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 18.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală, probele administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de către părți sau de către persoana vătămată nu se readministrează în cursul cercetării judecătorești. Acestea sunt puse în dezbaterea contradictorie a părților, a persoanei vătămate și a procurorului și sunt avute în vedere de instanță la deliberare. … 19.În ceea ce privește noțiunea de „probă“, Curtea observă că, potrivit art. 97 alin. (1) din Codul de procedură penală, constituie probă orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei și care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal. … 20.În ceea ce privește noțiunea de „probe necontestate“, Curtea reține că acestea sunt acele probe al căror conținut rezultat în urma administrării în cursul urmăririi penale este acceptat de părți, care solicită să nu mai fie administrate în cursul cercetării judecătorești, chiar dacă vor fi folosite împotriva lor. Per a contrario, dacă părțile solicită ca probele să fie administrate nemijlocit în fața instanței de judecată, înseamnă că le contestă conținutul, iar cu ocazia dezbaterilor pot solicita înlăturarea lor din ansamblul probatoriu. … 21.În acest context, Curtea constată că trebuie realizată o distincție între contestarea probelor (care se referă la contestarea temeiniciei acestora, cerându-se astfel readministrarea/refacerea lor de către instanța de judecată) și contestarea legalității administrării probelor (care se referă la modul în care acestea au fost obținute și care este verificată de către judecătorul de cameră preliminară). Curtea a reținut că legalitatea și temeinicia sunt însușiri fundamentale ale oricărei probe, care, prin elementele de fapt conținute, servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei, contribuind la aflarea adevărului în procesul penal. S-ar putea pune în discuție afectarea dreptului la apărare ori a dreptului la un proces echitabil dacă, în pofida faptului că părțile sau persoana vătămată nu au avut posibilitatea contestării lor în fața unui judecător anterior cercetării judecătorești, probele nu sunt readministrate. Or, dimpotrivă, din perspectiva legalității administrării probelor, Curtea a statuat că aceste aspecte pot fi cenzurate, în acord cu art. 342 din Codul de procedură penală, în fața judecătorului de cameră preliminară, care, potrivit art. 346 alin. (4) din același act normativ, va exclude una, mai multe sau toate probele administrate în cursul urmăririi penale (Decizia nr. 300 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 13 iulie 2017, paragraful 21). … 22.În ceea ce privește probele care pot fi contestate, Curtea observă că din modul de reglementare rezultă că legiuitorul a avut în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale.  … 23.Referitor la persoanele care pot contesta probele, Curtea reține că din dispozițiile criticate rezultă că procurorul nu are calitatea de a le contesta, acest instrument fiind lăsat la îndemâna inculpatului, părții civile, părții responsabile civilmente și părții vătămate. Acest lucru este firesc în condițiile în care, potrivit art. 5 alin. (2) din Codul de procedură penală, organele de urmărire penală sunt cele care, în cursul urmăririi penale, au obligația de a strânge și de a administra probe. … 24.Pe de altă parte, legiuitorul a impus o singură condiție cu privire la soluția legislativă aleasă, respectiv absența unei manifestări univoce de voință a părții interesate sau a persoanei vătămate de a contesta probele administrate în cursul urmăririi penale. Analizând conținutul normativ al dispozițiilor art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală, Curtea a constatat că acestea dispun cu privire la nereadministrarea probelor necontestate și nicidecum cu privire la imposibilitatea contestării lor. Așa fiind, nimic nu oprește partea căreia probele avute în vedere îi sunt defavorabile să le conteste din perspectiva temeiniciei – în faza de judecată, imediat după citirea rechizitoriului, dar anterior audierii inculpatului – cerând astfel readministrarea/refacerea lor de către instanța de judecată în condiții de publicitate, nemijlocire și contradictorialitate (Decizia nr. 342 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 3 iunie 2015, Decizia nr. 486 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 22 septembrie 2015). … 25.În ceea ce privește procurorul, Curtea observă că acesta poate propune spre administrare o parte sau toate probele care au fost administrate în cursul urmăririi penale, fără ca acest fapt să aibă semnificația contestării conținutului lor. Aceasta este, pe de o parte, o consecință a aplicării dispozițiilor art. 99 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit cărora în acțiunea penală sarcina probei aparține în principal procurorului, iar, pe de altă parte, o concretizare a respectării dreptului la apărare, prin supunerea lor administrării în condiții de oralitate, nemijlocire și contradictorialitate, trăsături specifice doar etapei cercetării judecătorești. … 26.Astfel, nu se poate susține că prin dispozițiile legale criticate este încălcat principiul egalității de arme, câtă vreme acuzatul, deși a avut posibilitatea, nu a contestat temeinicia acestor probe. A porni de la premisa administrării părtinitoare a probelor, complinită de nepăsarea acuzatului, nu atrage neconstituționalitatea unui text, deoarece obiectul acțiunii penale constă în tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârșit infracțiuni, în cadrul unui proces guvernat de principiul aflării adevărului. … 27.Curtea apreciază că principiul egalității armelor în procesul penal presupune, ca regulă generală, tratarea egală a părților pe toată durata desfășurării procedurii în fața unui tribunal, fără ca una dintre ele să fie avantajată în raport cu cealaltă parte sau celelalte părți în proces. Egalitatea armelor presupune menținerea unui just echilibru între părțile procesului, care trebuie să beneficieze de posibilitatea rezonabilă de a-și susține cauza în condiții care să nu o plaseze pe una dintre ele pe o poziție de net dezavantaj în raport cu adversarul său. Or, acceptarea susținerilor autorului excepției ar duce la situația în care modalitatea în care procurorul înțelege să susțină cauza (să exercite funcția de acuzare) ar fi influențată/limitată de exercitarea de către părți sau persoana vătămată a dreptului de a contesta sau nu probele. … 28.Pe de altă parte, legiuitorul nu a exclus posibilitatea readministrării probelor administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de către părți, întrucât, potrivit art. 374 alin. (8) din Codul de procedură penală, acestea pot fi administrate din oficiu de către instanță, dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei. Așa fiind, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală este neîntemeiată, urmând să o respingă în consecință. … 29.În ceea ce privește dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. a) teza a doua din Codul de procedură penală, Curtea reține că s-a mai pronunțat asupra constituționalității acestor dispoziții, din perspectiva unor critici identice, respingând excepția ca neîntemeiată, prin Decizia nr. 692 din 8 noiembrie 2018*), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunțării prezentei decizii. Cu acel prilej, Curtea a reținut că apelul este singura cale de atac ordinară de reformare, în care se efectuează o nouă judecată în fond a cauzei. Potrivit art. 408 alin. (1) din Codul de procedură penală, sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel. Astfel, expresie a principiului dublului grad de jurisdicție, toate sentințele prin care cauza este rezolvată în fond în urma judecății în primă instanță sunt supuse apelului. Este vorba despre hotărârile judecătorești penale prin care instanța hotărăște asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunțând, după caz, condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal, în condițiile art. 396 din Codul de procedură penală.*) Decizia Curții Constituționale nr. 692 din 8 noiembrie 2018 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 24 aprilie 2019. … 30.Instanța, judecând apelul, poate pronunța, potrivit art. 421 din Codul de procedură penală, fie o soluție de respingere a apelului și menținere a hotărârii atacate [art. 421 pct. 1], fie o soluție de admitere a apelului și desființare a sentinței primei instanțe [art. 421 pct. 2]. Pronunțând soluția de admitere a apelului și desființare a hotărârii atacate, instanța de apel fie soluționează ea însăși cauza, pronunțând o nouă hotărâre [art. 421 pct. 2 lit. a)], fie dispune rejudecarea cauzei de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată [art. 421 pct. 2 lit. b)]. … 31.În acest context, Curtea a observat că dispoziția de lege criticată reglementează obligația instanței de apel de a readministra declarațiile pe care prima instanță și-a întemeiat soluția de achitare. Soluția legislativă criticată a fost introdusă prin art. II pct. 107 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, fără a se preciza în nota de fundamentare motivul modificării legislative. … 32.Curtea a reținut că instanța de la Strasbourg, analizând respectarea dreptului la un proces echitabil în cauzele în care instanțele de control judiciar au pronunțat o soluție de condamnare după desființarea unei hotărâri de achitare a inculpatului, a statuat cu valoare de principiu că, atunci când o instanță de recurs este sesizată să soluționeze o cauză în fapt și în drept și să examineze, în ansamblu, chestiunea vinovăției sau a nevinovăției, aceasta nu poate, pentru motive de echitate a procedurii, să decidă asupra acestor chestiuni fără ascultarea directă a declarațiilor date în persoană fie de acuzatul care susține că nu a comis actul de care este învinuit, fie de martorii care au dat declarații în timpul procedurii (Hotărârea din 27 iunie 2000, pronunțată în Cauza Constantinescu împotriva României, paragrafele 55 și 59). … 33.De asemenea, prin Hotărârea din 15 septembrie 2015, pronunțată în Cauza Moinescu împotriva României, paragrafele 39 și 40, Curtea Europeană a Drepturilor Omului reiterează aceleași argumente: „pentru a se pronunța astfel, curtea de apel a procedat la o nouă interpretare a mărturiilor depuse la dosar, fără a asculta ea însăși martorii. Astfel, curtea de apel a adoptat o poziție opusă celei din hotărârile instanțelor inferioare, care îl achitaseră pe reclamant, în special pe baza depozițiilor martorilor respectivi, făcute în cursul ședințelor de judecată desfășurate în fața lor. Deși era de competența instanței de recurs să aprecieze diferitele elemente de probă, este la fel de adevărat că reclamantul a fost stabilit vinovat pe baza acelorași mărturii care fuseseră suficiente pentru a-i determina pe judecătorii din primele instanțe să se îndoiască de temeinicia acuzației și să motiveze achitarea acestuia. În aceste condiții, omisiunea curții de apel de a audia martorii în cauză, înainte de a-l declara vinovat pe reclamant, a limitat semnificativ caracterul efectiv al dreptului la apărare. Aceste elemente îi permit Curții să concluzioneze că respectiva condamnare a reclamantului pentru favorizarea infractorului, pronunțată fără ascultarea directă a martorilor, deși acesta fusese achitat de două instanțe inferioare, este contrară cerințelor unui proces echitabil în sensul art. 6 paragraful (1) din Convenție.“  … 34.Așadar, Curtea a constatat că soluția legislativă constituie transpunerea în dreptul pozitiv a exigențelor impuse de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, asigurând dreptul inculpatului la un proces echitabil. Astfel, având competența de a aprecia diferitele elemente de probă, în vederea stabilirii vinovăției inculpatului, instanța de apel nu poate pronunța hotărârea de condamnare decât după readministrarea obligatorie a declarațiilor pe care prima instanță și-a întemeiat soluția de achitare și care au fost suficiente pentru a-l determina pe judecătorul primei instanțe să se îndoiască de temeinicia acuzației și să motiveze achitarea acestuia. … 35.Curtea a observat că dispoziția criticată nu reglementează imposibilitatea readministrării probatoriilor sau administrării de noi probe, în cazul în care prima instanță a pronunțat o soluție de condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei, amânare a aplicării pedepsei sau de încetare a procesului penal. Astfel, potrivit art. 420 alin. (4) și (5) din Codul de procedură penală, instanța de apel procedează la ascultarea inculpatului, când aceasta este posibilă, potrivit regulilor de la judecata în fond, poate readministra probele administrate la prima instanță și poate administra probe noi, în condițiile art. 100 din același act normativ. Totodată, potrivit art. 420 alin. (8) din Codul de procedură penală, instanța verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a oricăror probe administrate în fața instanței de apel, iar, potrivit art. 420 alin. (9) din același act normativ, în vederea soluționării apelului, instanța, motivat, poate da o nouă apreciere probelor. … 36.În acest context, Curtea a constatat că dispozițiile art. 420 alin. (5) din Codul de procedură penală nu refuză dreptul inculpatului sau al oricărui participant în procesul penal de a propune readministrarea unor probe ori administrarea altora noi, ci conferă instanței de apel competența de a aprecia asupra utilității administrării/readministrării unor probe. Totodată, în acord cu art. 100 alin. (3) din Codul de procedură penală – la care face trimitere art. 420 alin. (5) din același cod – „cererea privitoare la administrarea unor probe formulată […] în cursul judecății se admite ori se respinge, motivat, de către organele judiciare“, sens în care respingerea sa se poate dispune numai atunci când proba nu este relevantă în raport cu obiectul probațiunii, când se apreciază că pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de probă, când proba nu este necesară, întrucât faptul este notoriu, când proba este imposibil de obținut, când cererea a fost formulată de o persoană neîndreptățită și atunci când administrarea probei este contrară legii [art. 100 alin. (4) din Codul de procedură penală]. … 37.Așa fiind, instanța de apel nu are obligația de a-și însuși aprecierea probelor dată de instanța de fond, întrucât, potrivit art. 420 alin. (9) din Codul de procedură penală, aceasta, „motivat, poate da o nouă apreciere probelor“, iar, conform art. 103 alin. (1) din același cod, probele sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. … 38.Instanța de apel nu se pronunță în mod discreționar asupra necesității readministrării unor probe sau administrării altora noi, cu atât mai mult cu cât, în conformitate cu art. 103 alin. (2) din Codul de procedură penală, instanța hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele evaluate, dispunerea condamnării putându-se realiza doar atunci când acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. Acest fapt conferă procedurii caracter echitabil, deoarece, pe lângă faptul că, potrivit art. 4 alin. (2) din Codul de procedură penală, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea inculpatului, principiul liberei aprecieri a probelor nu este absolut, fiind mărginit de existența unor mijloace compensatorii care să asigure un echilibru suficient între acuzare și apărare. … 39.În acord cu art. 374 alin. (5) și (6) din Codul de procedură penală, în faza de judecată, președintele întreabă procurorul, părțile și persoana vătămată dacă propun administrarea de probe, iar în cazul în care se propun probe trebuie să se arate faptele și împrejurările ce urmează a fi dovedite, mijloacele prin care pot fi administrate aceste probe, locul unde se află aceste mijloace, respectiv, în ceea ce privește martorii și experții, identitatea și adresa acestora. Totodată, procurorul, persoana vătămată și părțile pot cere administrarea de probe noi și în cursul cercetării judecătorești – a se vedea art. 374 alin. (9) din Codul de procedură penală -, iar probele administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de către părți sau de către persoana vătămată pot fi administrate din oficiu de către instanță, dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei, instanța putând, totodată, să dispună din oficiu și administrarea de probe noi, justificat de același deziderat al aflării adevărului și justei soluționări a cauzei – a se vedea art. 374 alin. (8) și (10) din Codul de procedură penală. De asemenea, după audierea inculpatului, a persoanei vătămate, a părții civile și a părții responsabile civilmente se procedează la administrarea probelor încuviințate [a se vedea art. 376 alin. (3) din Codul de procedură penală]. Aceasta întrucât, potrivit art. 100 alin. (2) din același cod, „în cursul judecății, instanța administrează probe la cererea procurorului, a persoanei vătămate sau a părților și, în mod subsidiar, din oficiu, atunci când consideră necesar pentru formarea convingerii sale“, sens în care, în procesul de evaluare a probelor, condamnarea se poate dispune doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă [a se vedea și art. 103 alin. (2) din același cod]. … 40.Astfel, în acord cu art. 420 alin. (11) din Codul de procedură penală, la judecarea apelului se aplică regulile de la judecata în fond mai sus arătate, sens în care instanța competentă să soluționeze apelul îl va judeca, conform art. 417 din Codul de procedură penală, cu privire la persoana care l-a declarat și la persoana la care se referă declarația de apel și în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces, fiind, totodată, obligată ca, în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept. Totodată, instanța de apel va proceda la ascultarea inculpatului, când aceasta este posibilă, potrivit regulilor de la judecata în fond, și va verifica hotărârea atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a oricăror probe administrate în fața instanței de apel, putând da, așa cum s-a arătat anterior, o nouă apreciere probelor. … 41.În concluzie, instanța de apel, deși nu este obligată să dispună readministrarea probelor ori administrarea altora noi, are însă obligația să se pronunțe motivat cu privire la astfel de cereri. Toate acestea au ca scop, pe de o parte, asigurarea dreptului la un proces echitabil, iar, pe de altă parte, soluționarea cu celeritate a cauzei, întrucât, în caz contrar, s-ar permite prelungirea nejustificată a soluționării acesteia printr-o simplă cerere de readministrare/administrare a probelor, cu toate că dispunerea lor nu este utilă cauzei (în același sens, Decizia nr. 157 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 22 iunie 2018). … 42.Neintervenind elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția deciziei menționate, precum și considerentele pe care aceasta se sprijină își păstrează valabilitatea și în cauza de față. … 43.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 421 pct. 2 lit. a) teza a doua din Codul de procedură penală, și cu unanimitate de voturi, în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Adrian Marțian în Dosarul nr. 15.109/211/2015 al Curții de Apel Cluj – Secția penală și de minori și constată că dispozițiile art. 374 alin. (7) și ale art. 421 pct. 2 lit. a) teza a doua din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Cluj – Secția penală și de minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 23 aprilie 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Marițiu––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește