DECIZIA nr. 272 din 9 mai 2023

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Eugen Anton.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 91 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Cristian Munteanu în Dosarul nr. 3.512/3/2019 al Tribunalului București – Secția a II-a contencios administrativ și fiscal. Excepția de neconstituționalitate formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.127D/2019. … 2.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, susținând că reglementarea unui regim juridic derogatoriu de la dreptul comun în materie fiscală respectă standardele de constituționalitate invocate de autorul excepției. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 11 septembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 3.512/3/2019, Tribunalul București – Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Excepția a fost ridicată de Cristian Munteanu într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației privind un act administrativ fiscal. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că dispozițiile criticate contravin art. 1 alin. (5) din Constituție, pentru că, potrivit art. 2.523 din Codul civil, scadența unei datorii către stat nu este mereu ultima zi dintr-un an. Întrucât declarațiile fiscale care generează aceste obligații se depun la Agenția Națională de Administrare Fiscală, această instituție publică a cunoscut scadența obligației față de stat și ar fi putut cere executarea sa în termen de 5 ani începând cu data scadenței. De asemenea, sunt încălcate și prevederile art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, deoarece în cazul unei hotărâri judecătorești de sancționare pentru fapte penale termenul de prescripție curge, conform art. 91 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, de la data săvârșirii infracțiunii, astfel că se creează o diferență între datornicii care și-au declarat obligațiile către stat, conform legii, și cei care nu și-au respectat această obligație, în defavoarea celor care au respectat legea. … 6.Tribunalul București – Secția a II-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că durata termenului de prescripție și momentul de la care acesta începe să curgă sunt reglementate în acte normative cu putere de lege și în mod nediscriminatoriu, dispozițiile art. 135 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 reglementând prescripția dreptului de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire. … 7.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 8.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 10.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 91 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, care au următorul conținut: „(2) Termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel.“ Potrivit art. 91 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, la care face referire reglementarea criticată, „Dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel“. … 11.Curtea observă că dispozițiile legale criticate au fost abrogate prin art. 354 lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015. Însă, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, și cadrul procesual stabilit de instanța a quo, Curtea va analiza dispozițiile art. 91 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, având în vedere că ele continuă să producă efecte juridice în cauză. … 12.În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul legalității și în art. 16 alin. (1) și (2) care consacră principiul egalității în drepturi. … 13.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aspectele puse în discuție de autorul acesteia au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate. Astfel, prin Decizia nr. 513 din 8 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 26 iunie 2008, Decizia nr. 1.637 din 10 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 20 ianuarie 2010, Decizia nr. 248 din 16 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 20 mai 2010, Curtea a reținut că „în cadrul raporturilor juridice dintre stat, în calitate de creditor, și contribuabil, în calitate de debitor al obligației fiscale, cele două părți nu se situează pe poziții de egalitate, între ele existând o legătură de subordonare în favoarea statului, pe baza unui regim de drept public, și, prin urmare, nu poate fi vorba de încălcarea principiului egalității în fața legilor prevăzut de art. 16 din Constituție“. Curtea a reținut și că „existența unei obligații exprese a fiecărui cetățean de a contribui prin impozite și taxe la cheltuielile publice, prevăzută la art. 56 alin. (1) din Constituție, și a unei obligații a statului de a proteja interesele naționale în activitatea financiară, conform art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituție, este justificată de necesitatea asigurării certitudinii în constituirea ritmică a resurselor financiare ale statului. Astfel, este în afară de orice îndoială că încasarea impozitelor și taxelor constituie sursa principală de venituri a statului, fiind una dintre expresiile cele mai evidente ale apărării intereselor naționale pe plan financiar. Numai dacă dispune de aceste resurse bugetare, statul va fi în măsură să își îndeplinească obligațiile sale față de cetățeni și agenții economici, care au fost stabilite în art. 135 alin. (2) lit. a) și b) din Constituție“. … 14.În ceea ce privește diferența de regim juridic pe care legiuitorul o instituie între drepturile de creanță ale instituțiilor publice și drepturile de creanță ale celorlalte persoane sub aspectul termenului de prescripție și al momentului de la care acesta începe să curgă, Curtea apreciază că sunt relevante considerentele Deciziei nr. 158 din 10 noiembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999, în care a reținut, în esență, că respectarea exigențelor constituționale privind ocrotirea unor interese naționale, de interes general, ce se sprijină pe contribuțiile prin impozite și taxe la cheltuielile publice ale cetățenilor, justifică poziția privilegiată a statului în raport cu celelalte subiecte de drept, sub aspectul protecției acordate drepturilor de creanță.  … 15.Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, spre exemplu, Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, „principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. În consecință, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice“. De asemenea, art. 16 din Constituție „vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, dar și necesitatea lui“ (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002). Curtea a mai statuat că „principiul egalității în drepturi nu înseamnă eo ipso aplicarea aceluiași regim juridic unor situații care, prin specificul lor, sunt diferite“ (Decizia nr. 139 din 19 noiembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 20 ianuarie 1997, Decizia nr. 943 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 10 august 2010). … 16.Aplicând aceste considerente de principiu la cauza de față, Curtea constată că tratamentul juridic diferențiat raportat la durata termenului de prescripție și la momentul de la care acesta începe să curgă prevăzut de art. 91 alin. (1) și (2) față de cel prevăzut de art. 91 alin. (3) din Codul de procedură fiscală este justificată tocmai de natura faptei care a stat la baza sustragerii persoanei în cauză de la plata obligațiilor sale fiscale. Astfel, nu se poate reține că persoana ale cărei obligații fiscale rezultă din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală se află în aceeași situație juridică cu restul persoanelor care au datorii fiscale către stat și, prin urmare, tratamentul juridic aplicabil celor două categorii de contribuabili nu poate fi unul similar. Așa fiind, Curtea nu poate reține criticile invocate de autorul excepției de neconstituționalitate.  … 17.Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Cristian Munteanu în Dosarul nr. 3.512/3/2019 al Tribunalului București – Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 91 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului București – Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 9 mai 2023.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent-șef,
Mihaela Senia Costinescu

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește