DECIZIA nr. 271 din 24 aprilie 2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 68 alin. (5) teza a doua și alin. (7) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Neculai Ranciu în Dosarul nr. 1.756/88/2016 al Tribunalului Tulcea – Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.385D/2017. … 2.La apelul nominal se prezintă, pentru autor, avocatul Daniel Soare din cadrul Baroului Galați, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.  … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul apărătorului autorului, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, reiterând motivele cuprinse în notele scrise aflate la dosar.  … 4.Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, reține că recuzarea este un incident procedural pentru soluționarea căruia legiuitorul poate să prevadă reguli speciale de procedură. Pe de altă parte, arată că legea procesual penală în vigoare prevede expres și limitativ cazurile de incompatibilitate, teza a doua a alin. (5) al art. 68 având în vedere dovedirea acestora. În aceste condiții, apreciază că sintagma criticată nu este lipsită de claritate și previzibilitate, ea fiind circumscrisă întregii proceduri a recuzării.  … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:5.Prin Încheierea din 17 august 2017, pronunțată în Dosarul nr. 1.756/88/2016, Tribunalul Tulcea – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 68 alin. (5) teza a doua și alin. (7) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Neculai Ranciu în soluționarea unei cauze penale.  … 6.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține, în esență, că prevederile art. 68 alin. (5) teza finală din Codul de procedură penală sunt neconstituționale, întrucât nu prevăd vreun criteriu obiectiv în funcție de care judecătorul care analizează cererea de recuzare să „aprecieze“ necesitatea efectuării unor verificări ori ascultarea procurorului, subiecților procesuali principali, părților și persoanei a cărei recuzare se solicită. Cât privește dispozițiile art. 68 alin. (7) din Codul de procedură penală, susține că neconstituționalitatea rezultă din faptul că acestea limitează la un singur grad de jurisdicție, ce aparține exclusiv unui coleg al judecătorului recuzat, încheierea prin care se soluționează cererea de recuzare. … 7.Tribunalul Tulcea – Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată. Consideră că prevederile criticate sunt clare și previzibile și nu contravin niciunuia dintre principiile generale enumerate în cererea de sesizare a Curții Constituționale. … 8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate. … 9.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens reține că reglementarea actuală a procedurii de soluționare a cererii de recuzare este similară celei prevăzute în art. 52 alin. 2 din Codul de procedură penală anterior, aceste din urmă norme procesual penale fiind supuse controlului de constituționalitate în raport cu critici similare celor formulate în prezenta cauză, constatându-se conformitatea lor cu prevederile constituționale și convenționale invocate. În acest sens invocă Decizia Curții Constituționale nr. 1.016 din 29 noiembrie 2012. În ceea ce privește dreptul la apărare, invocă Decizia Curții Constituționale nr. 992 din 8 iulie 2010 și totodată reține că, potrivit art. 129 din Constituție, legiuitorul are dreptul de a stabili căile de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătorești, așa încât, în virtutea acestui drept și pentru asigurarea celerității în soluționarea cauzelor penale, Codul de procedură penală prevede în art. 68 alin. (7) că încheierea prin care se soluționează cererea de recuzare nu este supusă niciunei căi de atac. Reține că norma procesual penală criticată nu încalcă dreptul justițiabilului la un proces echitabil, de vreme ce, potrivit art. 421 pct. 2 lit. b) raportat la art. 281 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, nerespectarea dispozițiilor privind compunerea instanței – între care se regăsesc și cele referitoare la incompatibilități – constituie motiv de nulitate absolută a sentinței și determină desființarea acesteia în apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Așadar, legea procesual penală oferă garanții suficiente pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, împiedicând soluționarea cauzei de către un judecător incompatibil. Reține totodată că reglementarea criticată nu are caracter discriminatoriu, câtă vreme dispozițiile art. 68 alin. (7) din Codul de procedură penală se aplică tuturor persoanelor care formulează cereri de recuzare. … 10.Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 68 alin. (5) teza a doua și alin. (7) din Codul de procedură penală sunt constituționale. Referitor la critica de neconstituționalitate a art. 68 alin. (5) teza a doua din Codul de procedură penală față de art. 16 din Constituție, apreciază că nu poate fi reținută în măsura în care dispozițiile legale supuse controlului de constituționalitate se aplică în mod egal tuturor celor aflați în situația prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare. Sub aspectul previzibilității legii, reține că, având în vedere caracterul de generalitate al legilor, redactarea acestora nu poate avea o precizie absolută, iar cerința de previzibilitate a normei se poate complini printr-o interpretare judiciară coerentă și previzibilă. În acest sens, invocă jurisprudența instanței de la Strasbourg, respectiv hotărârile pronunțate în cauzele García Ruiz împotriva Spaniei, Cererea nr. 30.544/96, paragraful 28, Streletz, Kessler și Krenz împotriva Germaniei, cererile nr. 34.044/96, nr. 35.532/97 și nr. 44.801/98, paragraful 50, și Sud Fondi – S.R.L. și alții împotriva Italiei, paragraful 108. În ceea ce privește procedura de soluționare a cererii de recuzare, face referire la Decizia Curții nr. 500 din 30 iunie 2016, potrivit căreia aceasta nu îmbracă forma unui contencios care să reclame un tratament jurisdicțional, ci este vorba de o chestiune de administrare a actului de justiție. Cu alte cuvinte, procedura asupra cercetării și judecării cererii de recuzare este o procedură incidentală, al cărei obiect este cu totul distinct de obiectul propriu al procesului penal la care se referă, această procedură nu are caracter jurisdicțional penal în sens material, ci caracter administrativ-judiciar, iar actele ce se îndeplinesc în această procedură, după ritualul procesului penal, îi dau un caracter jurisdicțional numai în sens formal. Referitor la critica de neconstituționalitate privind încălcarea dreptului de apărare, reține că normele privind soluționarea cererii de recuzare nu aduc atingere dreptului persoanei ca în tot cursul procesului să fie asistată de un avocat, ales sau numit din oficiu, și de a se prevala, neîngrădit, de toate garanțiile pe care le presupune un proces echitabil. Invocă deciziile Curții Constituționale nr. 160 din 8 februarie 2011 și nr. 441 din 21 iunie 2016. În plus, precizează că, deși procedura soluționării cererii de recuzare este în principiu nepublică, nimic nu împiedică partea care a formulat cerere de recuzare ca, în cazul prezentării la termenul stabilit, să depună concluzii scrise la dosarul cauzei sau chiar să își susțină prin avocat cererea. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a art. 68 alin. (7) din Codul de procedură penală, reține că, potrivit prevederilor constituționale ale art. 126 alin. (2), „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, iar conform art. 129 din Constituție „Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“. Având în vedere aceste prevederi constituționale, instanța de control constituțional a statuat în mod constant că legiuitorul este unica autoritate competentă să reglementeze procedura de judecată, precum și căile de atac și condițiile exercitării acestora. Așa fiind, Curtea a reținut, în Decizia nr. 290 din 9 iunie 2005, că reglementarea procedurii de soluționare a cererilor de recuzare este în deplină concordanță cu prevederile constituționale, având în vedere că aceasta face parte integrantă din procedura de judecată. De altfel, accesul la justiție nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură. În plus, precizează că reglementarea procedurii de soluționare a cererilor de recuzare reflectă preocuparea legiuitorului pentru asigurarea celerității acestei proceduri. … 11.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, concluziile apărătorului autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:12.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 13.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 68 alin. (5) teza finală și alin. (7) din Codul de procedură penală, având următorul conținut: „(5) […] Dacă apreciază necesar pentru soluționarea cererii, judecătorul sau completul de judecată, după caz, poate efectua orice verificări și poate asculta procurorul, subiecții procesuali principali, părțile și persoana care se abține sau a cărei recuzare se solicită. […] (7) Încheierea prin care se soluționează abținerea ori recuzarea nu este supusă niciunei căi de atac.“ … 14.În susținerea neconstituționalității normelor procesual penale criticate, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și alin. (5) potrivit cărora respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie în România, art. 11 alin. (2) potrivit căruia tratatele ratificate de Parlament potrivit legii fac parte din dreptul intern, art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare și art. 148 alin. (2) și (4) referitor la integrarea în Uniunea Europeană. Susține că se aduce atingere și dispozițiilor art. 6 – „Dreptul la un proces echitabil“ și art. 7 – „Nicio pedeapsă fără lege“ din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 15.Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 68 alin. (5) teza finală din Codul de procedură penală, Curtea reține că, prin deciziile nr. 441 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 14 noiembrie 2016, și nr. 500 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 23 septembrie 2016, a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate cu un atare obiect. În esență, prin deciziile precitate, Curtea a reținut că procedura de soluționare a cererii de recuzare nu îmbracă forma unui contencios care să reclame un tratament jurisdicțional, ci este vorba de o chestiune de administrare a actului de justiție. Cu alte cuvinte, procedura asupra cercetării și judecării cererii de recuzare este o procedură incidentală, al cărei obiect este cu totul distinct de obiectul propriu al procesului penal la care se referă, această procedură nu are caracter jurisdicțional penal în sens material, ci caracter administrativ-judiciar, iar actele ce se îndeplinesc în această procedură, după ritualul procesului penal, îi dau un caracter jurisdicțional numai în sens formal. … 16.Într-o analiză comparativă a cadrului legislativ actual cu cel din Codul de procedură penală din 1968, Curtea a observat că în ambele reglementări soluționarea recuzării se realizează fără citarea părților și a procurorului. Fiind sesizată cu dispozițiile din Codul de procedură penală din 1968 referitoare la soluționarea recuzării, instanța de contencios constituțional, având în vedere prevederile constituționale ale art. 126 alin. (2) și art. 129, a statuat că legiuitorul este unica autoritate competentă să reglementeze procedura de judecată, cazurile în care ședințele de judecată nu sunt publice, precum și căile de atac și condițiile exercitării acestora. Curtea a reținut că reglementarea procedurii de soluționare a cererilor de recuzare este în deplină concordanță cu prevederile constituționale precitate, având în vedere că aceasta face parte integrantă din procedura de judecată (a se vedea Decizia nr. 290 din 9 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 589 din 7 iulie 2005). … 17.De asemenea, Curtea a reținut că reglementarea procedurii de soluționare a cererilor de recuzare reflectă preocuparea legiuitorului pentru asigurarea celerității acestei proceduri. Astfel, referitor la vechea reglementare, instanța de contencios constituțional a statuat că, potrivit art. 52 alin. 2 din Codul de procedură penală, examinarea cererii de recuzare se face „de îndată“, iar părțile sunt ascultate numai „dacă se găsește necesar“, în vederea împiedicării tergiversării soluționării cererii de recuzare și, implicit, a cauzei în care aceasta a fost formulată (a se vedea Decizia nr. 1.016 din 29 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 22 decembrie 2012). … 18.În aceste condiții, Curtea a constatat că soluționarea cererilor de recuzare, potrivit noii reglementări, trebuie însoțită, de asemenea, de dezideratul asigurării celerității acestei proceduri, tocmai pentru a nu se impieta asupra soluționării în ansamblu a cauzei. De altfel, Curtea a observat că, potrivit tezei a doua a alin. (5) al art. 68 din Codul de procedură penală, dacă apreciază necesar pentru soluționarea cererii, judecătorul sau completul de judecată, după caz, poate efectua orice verificări și poate asculta procurorul, subiecții procesuali principali, părțile și persoana care se abține sau a cărei recuzare se solicită. Curtea a reținut totodată că, deși procedura soluționării cererii de recuzare este în principiu nepublică, nimic nu împiedică partea care a formulat cerere de recuzare ca, în cazul prezentării la termenul stabilit, să depună concluzii scrise la dosarul cauzei sau chiar să își susțină prin avocat cererea. … 19.Cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 68 alin. (7) din Codul de procedură penală, Curtea reține că acestea au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate, fiind analizate critici similare celor invocate în prezenta cauză, prin deciziile nr. 531 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 23 noiembrie 2017, și nr. 651 din 1 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2017, excepția fiind respinsă ca neîntemeiată. În motivarea soluției sale, Curtea a statuat, în esență, că, potrivit Constituției, legiuitorul este unica autoritate competentă de a reglementa procedura de judecată, cazurile în care ședințele de judecată nu sunt publice, precum și căile de atac și condițiile exercitării acestora. Așa încât, Curtea a constatat că susținerea potrivit căreia dispozițiile art. 68 alin. (7) din Codul de procedură penală încalcă prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție, deoarece nu se prevede o cale de atac cu privire la încheierea prin care se soluționează recuzarea, nu este întemeiată. Constituția nu cuprinde prevederi care să stabilească căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești, statuând în art. 129 că acestea se exercită „în condițiile legii“. Accesul la justiție nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură. De asemenea, reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție. Totodată, Curtea a reamintit jurisprudența sa potrivit căreia Legea fundamentală nu cuprinde dispoziții referitoare la obligativitatea existenței tuturor căilor de atac, ci statuează principial în art. 129 că, „Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“, iar art. 126 alin. (2) prevede că „prin lege“ se stabilesc competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată. Anterior, prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, Curtea a statuat că accesul liber la justiție nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac. În aceste condiții, prin deciziile nr. 531 din 11 iulie 2017 și nr. 651 din 1 noiembrie 2016, Curtea a constatat că procedura de soluționare a cererilor de recuzare face parte integrantă din procedura de judecată, urmând a fi reglementată în conformitate cu prevederile constituționale precitate. … 20.Curtea a constatat că norma procesual penală criticată nu contravine nici dispozițiilor constituționale referitoare la dreptul la apărare, în condițiile în care încheierea prin care instanța se pronunță cu privire la cererea de recuzare nu soluționează însuși procesul și nu antamează fondul cauzei. Curtea a reținut că procedura asupra cercetării și judecării cererii de recuzare este o procedură incidentală, al cărei obiect este cu totul distinct de obiectul propriu al procesului penal la care se referă, această procedură nu are caracter jurisdicțional penal în sens material, ci caracter administrativ-judiciar (în acest sens, Decizia nr. 500 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 23 septembrie 2016, paragraful 24). … 21.Cât privește dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală, reglementat de art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea a reținut că acesta obligă statele membre la asigurarea unui dublu grad de jurisdicție doar în situația examinării vinovăției în materie penală. Garantarea existenței unui dublu grad de jurisdicție în materie penală are ca premisă faptul că examinarea unei „acuzații penale“ formulate împotriva unei persoane a fost efectuată la nivelul unui prim grad de jurisdicție. Curtea a constatat că, în materia recuzării, nefiind vorba despre o acuzație în materie penală, nu se impune reglementarea unui dublu grad de jurisdicție cu privire la încheierea prin care se soluționează cererea de recuzare. În plus, Curtea a reținut că încheierea prin care se soluționează recuzarea este pronunțată chiar de o instanță de judecată, adică de un organ de justiție, în condițiile în care, potrivit art. 68 alin. (1) din Codul de procedură penală, „Abținerea sau recuzarea judecătorului de drepturi și libertăți și a judecătorului de cameră preliminară se soluționează de un judecător de la aceeași instanță“, alin. (2) al aceluiași articol stabilind că „Abținerea sau recuzarea judecătorului care face parte din completul de judecată se soluționează de un alt complet de judecată“. … 22.Totodată, Curtea a constatat că împotriva hotărârii ce urmează a se pronunța după judecarea cauzei penale părțile au deschise căile de atac prevăzute de lege, respectiv declararea apelului, în condițiile prevăzute de art. 408-425 din Codul de procedură penală, ipoteză în care instanța de apel este obligată ca, în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit art. 417 alin. (2) din Codul de procedură penală, astfel încât, apelul fiind devolutiv sub toate aspectele, existența cazului de incompatibilitate a judecătorului din fond poate fi supusă controlului instanței de apel. De asemenea, Curtea a reținut că existența cazurilor de incompatibilitate a judecătorului din apel – dintre cele prevăzute de art. 64 din Codul de procedură penală – poate fi invocată prin formularea căii extraordinare de atac a contestației în anulare, în temeiul art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală. Așadar, Curtea a reținut că, prin reglementarea acestui motiv separat de contestație în anulare, legiuitorul a acordat o importanță deosebită consecințelor existenței unui caz de incompatibilitate a judecătorului în înfăptuirea actului de justiție, în condițiile în care, prin formularea unei căi extraordinare de atac, se tinde la înlăturarea autorității de lucru judecat a unei hotărâri penale definitive și care își produce efectele. … 23.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele deciziilor precitate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. … 24.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Neculai Ranciu, în Dosarul nr. 1.756/88/2016 al Tribunalului Tulcea – Secția penală și constată că dispozițiile art. 68 alin. (5) teza finală și alin. (7) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Tulcea – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 24 aprilie 2018.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește