DECIZIA nr. 269 din 24 aprilie 2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 lit. b) și art. 3 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite, republicată, excepție ridicată de Societatea Cristim 2 Prodcom – S.R.L. din București în Dosarul nr. 12.337/215/2016 al Tribunalului Dolj – Secția contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.205D/2017. … 2.La apelul nominal se prezintă, pentru autoare, avocatul Gabriel Manu din cadrul Baroului București, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsește partea Agenția Națională de Administrare Fiscală, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că partea lipsă a comunicat la dosar concluzii scrise prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate.  … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul apărătorului autoarei, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, reiterând motivele cuprinse în notele scrise aflate la dosar. Depune concluzii scrise în completarea concluziilor orale.  … 4.Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că dispozițiile art. 1 lit. b) din Legea nr. 12/1990 nu aduc atingere art. 1 alin. (5) din Constituție, întrunind cerințele de claritate și predictibilitate astfel încât să permită destinatarului normei să își conformeze conduita. Face referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, reținând că profesioniștii trebuie să dea dovadă de maximă prudență în desfășurarea activităților profesionale. Precizează că, în cauză, prin art. 4 lit. f) din Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, este definită noțiunea de „comerț ambulant“ la care face trimitere organul constatator în mențiunile cuprinse în procesul-verbal de constatare. Cât privește dispozițiile art. 3 din Legea nr. 12/1990, arată că, prin Decizia nr. 128 din 9 martie 2017, instanța de control constituțional a statuat că măsura confiscării este o privare de proprietate impusă de necesitatea protejării populației împotriva unor activități comerciale ilicite, fiind permisă expres de art. 44 alin. (9) din Legea fundamentală. … 5.Apărătorul autoarei excepției, având cuvântul în replică, solicită instanței de control constituțional să constate că dispozițiile art. 1 lit. b) din Legea nr. 12/1990 au căzut în desuetudine. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:6.Prin Încheierea din 27 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 12.337/215/2016, Tribunalul Dolj – Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 lit. b) și art. 3 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite, republicată. Excepția a fost ridicată de Societatea Cristim 2 Prodcom – S.R.L. din București în soluționarea apelului declarat împotriva Sentinței civile nr. 12.016 din 24 octombrie 2016, pronunțată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. 12.337/215/2016, în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală, având ca obiect anularea unui proces-verbal de contravenție. … 7.În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea susține, în esență, că natura faptei prevăzute de art. 1 lit. b) din Legea nr. 12/1990 și gravitatea sancțiunii, așa cum este prevăzută de art. 3 din același act normativ, ar justifica încadrarea contravenției ca aparținând materiei penale în sensul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Susține, de asemenea, că textele de lege criticate, prin redactarea cu titlu general și prin lipsa definițiilor sau trimiterilor în măsură să clarifice domeniul de aplicare, nu sunt de natură să îndeplinească cerințele de claritate. În particular, arată că niciunul dintre termenii folosiți de textul criticat – vânzare, caracter ambulant, mărfuri, locuri autorizate – nu este definit, și nici noțiunea de „locuri autorizate de primării, consilii județene sau prefecturi“. Arată că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, legiuitorul are o obligație implicită de a asigura claritatea și precizia normelor legale, indiferent de natura lor. Susține că standardele de calitate normativă trebuie să fie mai ridicate în domeniile de drept ce au natură penală, în caz contrar subiecții de drept fiind supuși riscului unor sancțiuni disproporționate pentru încălcarea unor obligații nedefinite și, ca atare, arbitrar stabilite, în dezacord cu art. 1 alin. (5) și art. 23 alin. (12) din Constituție. Consideră că măsura confiscării reprezintă, prin natura ei, o atingere adusă dreptului de proprietate sub forma privării de proprietate, astfel încât se justifică controlul de constituționalitate a prevederilor art. 3 din Legea nr. 12/1990 coroborat cu art. 1 lit. b) din același act normativ raportat la art. 44 alin. (1) din Constituție. Reține că scopul normelor criticate este acela de a proteja populația de activitățile comerciale constând în vânzarea în afara locurilor ce fac obiectul autorizării organelor administrative locale. Însă, ca urmare a modului general de redactare a textului de lege criticat, ipoteza normei legale poate să acopere întreaga activitate desfășurată de subiectul de drept acuzat că ar fi încălcat respectiva normă. Arată că sancțiunea reglementată prin art. 3 din Legea nr. 12/1990 constituie o amenințare cu privire la viabilitatea financiară a subiectului de drept, cu atât mai mult cu cât activitățile ce sunt susceptibile de a atrage aplicabilitatea art. 1 lit. b) din Legea nr. 12/1990 sunt desfășurate mai ales de întreprinderi de dimensiuni reduse, în mediul rural și care nu dețin resurse financiare suficiente pentru a suporta pierderea venitului. … 8.Tribunalul Dolj – Secția contencios administrativ și fiscal apreciază ca fiind neîntemeiată excepția de neconstituționalitate, în condițiile în care rațiunea textului de lege criticat este aceea de a proteja în continuare populația împotriva unor activități comerciale ilicite, fiind în deplin acord cu preocuparea statului de a asigura libertatea comerțului și de a proteja concurența loială, pentru salvgardarea intereselor generale ale populației. Consideră că textele de lege criticate nu contravin dispozițiilor constituționale invocate, ci, dimpotrivă, asigură respectarea acestora. Reține, de asemenea, că măsura confiscării aplicată autoarei este prevăzută de lege, astfel încât nu se poate reține încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 23 alin. (12). În ceea ce privește pretinsa încălcare a art. 44 alin. (1) din Legea fundamentală, care consacră garantarea dreptului de proprietate, reține că acest drept nu este unul absolut, ci trebuie exercitat în condițiile stabilite de legiuitor. Or limitările aduse dreptului de proprietate prin obligarea persoanei juridice care a săvârșit o contravenție de a achita amenda aplicată, diminuându-i în acest fel patrimoniul, și confiscarea bunurilor prevăzute de lege sunt necesare într-o societate democratică tocmai pentru a se asigura respectarea normelor legale de către persoanele care le-au nesocotit sau imperativul desfășurării unei activități economice în cadrul fixat de legiuitor și protejării populației împotriva activităților comerciale ilicite, fiind în același timp proporționale cu scopul legitim urmărit și respectând un echilibru echitabil între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale persoanei. … 9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate. … 10.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Referitor la pretinsa lipsă de claritate și previzibilitate a normei, consideră excesivă cerința de definire a fiecărui/fiecărei termen/sintagme utilizat(te) în textul de lege. În acest sens, invocă Decizia Curții Constituționale nr. 184 din 29 martie 2016. În ceea ce privește eventuala atingere adusă dreptului de proprietate, prin instituirea sancțiunii contravenționale a confiscării bunurilor care au servit sau au fost destinate să servească la săvârșirea vreuneia dintre faptele prevăzute la art. 1 din Legea nr. 12/1990 și a sumelor de bani și bunurilor dobândite prin săvârșirea contravenției, invocă Decizia Curții Constituționale nr. 128 din 9 martie 2017, în care instanța de control constituțional a reamintit jurisprudența sa constantă potrivit căreia aplicarea și executarea unor sancțiuni pecuniare, inclusiv măsura confiscării unor bunuri sau valori, cu toate că determină în mod direct diminuarea patrimoniului celui sancționat, nu încalcă dispozițiile constituționale privind ocrotirea proprietății private, întrucât sunt consecința unor încălcări ale legii. În acest sens, reține Decizia nr. 56 din 13 aprilie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 20 mai 1999, Decizia nr. 67 din 18 aprilie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 19 iulie 2000, Decizia nr. 261 din 24 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 5 august 2003, precum și Decizia nr. 472 din 4 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 17 ianuarie 2005.  … 11.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, concluziile scrise depuse de autoare și de Agenția Națională de Administrare Fiscală, concluziile apărătorului autoarei excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:12.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 13.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 1 lit. b) și art. 3 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 18 februarie 2014, care au următorul conținut: – Art. 1 lit. b): „Următoarele fapte reprezintă activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite și constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracțiuni: (…) b) vânzarea ambulantă a oricăror mărfuri în alte locuri decât cele autorizate de primării, consilii județene sau prefecturi;“; … – Art. 3: „Bunurile care au servit sau au fost destinate să servească la săvârșirea vreuneia dintre faptele prevăzute la art. 1, dacă sunt ale contravenientului, precum și sumele de bani și bunurile dobândite prin săvârșirea contravenției se confiscă.“ …  … 14.Întrucât dispozițiile legale atacate ca neconstituționale sunt anterioare Constituției, s-ar fi putut invoca abrogarea acestora, în temeiul art. 154 alin. (1) din Constituție, dar această funcție abrogativă a Constituției nu se impune prin ea însăși. Ea presupune confruntarea dintre Constituție și dispoziția legală anterioară, pentru a face aplicarea principiului lex posterior derogat priori și a asigura supremația Constituției asupra actelor inferioare. Curtea constată însă că întregul act normativ a fost receptat în noua ordine constituțională instaurată ca urmare a intrării în vigoare a Constituției din 1991, o atare concluzie fiind justificată de activitatea legislativă ce a privit Legea nr. 12/1990 după data de 8 decembrie 1991, respectiv intervențiile legislative aduse prin numeroase acte normative modificatoare și republicările acesteia, precum și de aplicarea continuă a actului normativ de către autoritățile publice. … 15.Autoarea excepției susține că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul legalității, art. 20 alin. (1) – „Tratatele internaționale privind drepturile omului“, art. 23 alin. (12) potrivit căruia nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii și art. 44 alin. (1) privind garantarea dreptului de proprietate privată, conținutul și limitele acestui drept. Totodată, invocă dispozițiile art. 7 – „Nicio pedeapsă fără lege“ și art. 1 referitor la protecția proprietății din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 16.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că Legea nr. 12/1990, act normativ preconstituțional, a fost adoptată la data de 6 august 1990 și a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 8 august 1990. Soluția legislativă criticată, prevăzută de dispozițiile art. 1 lit. b) din Legea nr. 12/1990, se regăsea la lit. i) a textului menționat și avea, la data intrării în vigoare a legii, următorul conținut: „Constituie activități comerciale ilicite și au ca efect aplicarea, față de cei care le-au săvârșit, a măsurilor prevăzute în prezenta lege, următoarele: i) vânzarea de mărfuri de către comercianți în alte locuri decât cele autorizate de primării sau în afara condițiilor înscrise în licențe;“. Prin Legea nr. 42/1991 pentru modificarea și completarea Legii nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 17 iunie 1991, de asemenea act normativ preconstituțional, dispozițiile art. 1 lit. i) au fost modificate și se regăseau în art. 1 lit. b) din lege cu următorul cuprins: „Constituie activități comerciale ilicite și atrag răspunderea contravențională sau penală, după caz, față de cei care le-au săvârșit, următoarele fapte: (…) b) vânzarea ambulantă a oricăror mărfuri în alte locuri decât cele autorizate de primării sau prefecturi“, această formă menținându-se și după republicările legii în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 20 iunie 1991, respectiv nr. 291 din 5 mai 2009. Ulterior republicării din 2009, art. 1 lit. b) a fost modificat prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, în sensul că „Următoarele fapte reprezintă activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite și constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracțiuni: (…) b) vânzarea ambulantă a oricăror mărfuri în alte locuri decât cele autorizate de primării, consilii județene sau prefecturi“. În urma republicării actului normativ în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 18 februarie 2014, s-a menținut soluția legislativă astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012. … 17.Autoarea excepției susține, în esență, că textele de lege criticate, prin redactarea cu titlu general și prin lipsa definițiilor sau trimiterilor în măsură să clarifice domeniul de aplicare, nu sunt de natură să îndeplinească cerințele de claritate. În particular, arată că niciunul dintre termenii folosiți de textul criticat – vânzare, caracter ambulant, mărfuri, locuri autorizate – nu este definit, și nici noțiunea de „locuri autorizate de primării, consilii județene sau prefecturi“. … 18.Cu privire la cerințele de calitate a actelor normative, Curtea, în jurisprudența sa, a statuat că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat (a se vedea în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006). În același sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justițiabilului și previzibilă în ceea ce privește efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerința de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în domeniul respectiv, ținând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecție adecvată împotriva arbitrarului (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, și Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunțată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66). … 19.De asemenea, o lege îndeplinește condițiile calitative impuse de Constituție numai dacă norma este enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă și să își corecteze conduita (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, paragraful 17).  … 20.Totodată, având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, Curtea de la Strasbourg a reținut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale, decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, a căror interpretare și aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. Deși certitudinea în redactarea unei legi este un lucru dorit, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație. Rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenței ca izvor de drept fiind o componentă necesară și bine înrădăcinată în tradiția legală a statelor membre.  … 21.În ceea ce privește accesibilitatea legii, Curtea Constituțională a reținut că, din punct de vedere formal, aceasta are în vedere aducerea la cunoștința publică a actelor normative de rang infraconstituțional și intrarea în vigoare a acestora, care se realizează în temeiul art. 78 din Constituție, respectiv legea se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei. Însă, pentru a fi îndeplinită cerința de accesibilitate a legii, nu este suficient ca o lege să fie adusă la cunoștința publică, ci este necesar ca între actele normative care reglementează un anumit domeniu să existe o conexiune logică pentru a da posibilitatea destinatarilor acestora să determine conținutul domeniului reglementat (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, paragrafele 26 și 27). … 22.Față de cele prezentate, raportând prevederile art. 1 lit. b) din Legea nr. 12/1990 la principiile mai sus enunțate, Curtea constată că acestea sunt în deplin acord cu principiul legalității înscris în art. 1 alin. (5) din Constituție.  … 23.Astfel, Curtea reține că Legea nr. 12/1990 reprezintă norma generală având ca obiect de reglementare protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite. Cu privire la activitatea de comercializare a produselor/serviciilor de piață, Curtea reține însă că legea specială – care reglementează principiile generale privind desfășurarea activităților comerciale – este Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 31 august 2007, cu modificările și completările ulterioare, act normativ care urmărește dezvoltarea rețelei de distribuție a produselor și serviciilor de piață, respectarea principiilor liberei concurențe, protecției vieții, sănătății, securității și intereselor economice ale consumatorilor, precum și a mediului. Potrivit art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 99/2000, prin acest act normativ se are în vedere realizarea următoarelor obiective: a) stimularea dezvoltării activității de comercializare a produselor și serviciilor de piață; b) încurajarea liberei inițiative, asigurarea concurenței loiale și a liberei circulații a produselor și serviciilor de piață; c) informarea corectă și protejarea intereselor consumatorilor, precum și posibilitatea asigurării produselor și serviciilor de piață în zonele de vecinătate ale acestora; d) modernizarea și dezvoltarea formelor de distribuție; e) promovarea diverselor tipuri de rețele de distribuție și forme de vânzare; f) stimularea dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii cu activitate de comercializare a produselor și serviciilor de piață; g) susținerea și ocrotirea activității comerciale și de prestări de servicii de piață în zonele defavorizate.  … 24.Curtea reține că, în cuprinsul Ordonanței Guvernului nr. 99/2000, legiuitorul delegat a stabilit că prin „comerț ambulant“ se înțelege „activitatea de comercializare cu amănuntul realizată prin trecere dintr-un loc în altul, în rulote mobile, standuri mobile, chioșcuri mobile sau în vehicule special amenajate“ [art. 4 lit. f)], de asemenea, în art. 4 lit. p) din același act normativ reglementându-se comerțul în zonele publice ca fiind „activitatea de comercializare a produselor și serviciilor, desfășurată permanent sau sezonier în piețe, târguri, oboare, pasaje publice, porturi, aeroporturi, gări, autogări, drumuri publice și străzi sau orice zonă de altă natură destinată folosinței publice“. Totodată, Curtea observă că Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 reglementează activitățile din sectorul comercial și al serviciilor de piață privind cerințele necesare desfășurării acestor activități, structurile de vânzare, practicile comerciale și regulile generale de comercializare, precum și sancțiunile în caz de nerespectare a prevederilor acesteia, iar, potrivit art. 5 alin. (1) din capitolul II – „Cerințe și criterii necesare desfășurării activității comerciale“, „orice exercițiu comercial se desfășoară numai de către comercianți autorizați în condițiile legii“. În același fel, art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 stabilește că, în zone publice, comerțul se desfășoară în structuri de vânzare cu sediu fix sau ambulant, iar „exercitarea activității de comercializare în zone publice este supusă acordului autorităților administrațiilor publice locale sau ale sectoarelor municipiului București, după caz, cu respectarea regulamentelor proprii ale acestora și a planurilor de urbanism“, acest acord fiind necesar și în cazul transferului, mutării sau extinderii unui exercițiu comercial, precum și în cazul modificărilor aduse structurii de vânzare.” … 25.Așadar, Curtea constată că actul normativ precitat reglementează atât cu privire la autorizațiile necesar a fi obținute pentru desfășurarea activității de către comerciant, cât și la împrejurarea că, în afara condițiilor stabilite, exercitarea activității de comercializare în zone publice este supusă acordului autorităților administrațiilor publice locale sau ale sectoarelor municipiului București, după caz, cu respectarea regulamentelor proprii ale acestora și a planurilor de urbanism, potrivit art. 6 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 99/2000. Or, având în vedere că atât actele normative la care s-a făcut referire în precedent, cât și regulamentele referitoare la organizarea și desfășurarea activităților comerciale și a serviciilor de piață în zonele publice, adoptate prin hotărârea consiliilor locale, sunt publice, fiind accesibile destinatarilor lor, aceștia din urmă nu se pot prevala de necunoașterea legii pentru a justifica desfășurarea unor activități comerciale ilicite (nemo censetur ignorare legem) și nici nu pot invoca o lipsă de claritate a normelor criticate, de vreme ce între actele normative precitate, care reglementează cerințele necesare desfășurării activităților din sectorul comercial și al serviciilor de piață, există o conexiune logică astfel încât destinatarii acestora să determine conținutul domeniului reglementat, cu atât mai mult cu cât persoanele vizate efectuează în mod obișnuit acte de comercializare. … 26.De altfel, instanța de la Strasbourg a constatat că semnificația noțiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conținutul textului despre care este vorba și de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilității legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Este, în special, cazul profesioniștilor, care sunt obligați să dea dovadă de o mare prudență în exercitarea profesiei lor, motiv pentru care se așteaptă din partea lor să acorde o atenție specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă (Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 35; Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35; Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunțată în Cauza Sud Fondi S.R.L. și alții împotriva Italiei, paragraful 109). … 27.În ceea ce privește dispozițiile art. 3 din Legea nr. 12/1990, Curtea constată că acestea au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin Decizia nr. 128 din 9 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 25 mai 2017, instanța de control constituțional respingând, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate. În paragrafele 14-20 ale deciziei precitate, Curtea a observat că soluția legislativă criticată a fost inițial prevăzută de dispozițiile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 12/1990. Prin Legea nr. 42/1991 pentru modificarea și completarea Legii nr. 12/1990, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 17 iunie 1991, dispozițiile art. 3 alin. (3) au fost modificate și reunite în cadrul art. 4 din lege, iar, după republicarea Legii nr. 12/1990 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 20 iunie 1991, acestea se regăseau în art. 6 din lege. Ca urmare a unei noi republicări a Legii nr. 12/1990 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 5 mai 2009, soluția legislativă criticată se regăsea în art. 4 din lege, modificat prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, având, sub aspectul soluției legislative, configurarea normativă acum în vigoare. Ca urmare a republicării actului normativ în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 18 februarie 2014, în prezent, soluția legislativă, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012, se regăsește la art. 3 din Legea nr. 12/1990, criticat în prezenta cauză, având următorul conținut: „Bunurile care au servit sau au fost destinate să servească la săvârșirea vreuneia dintre faptele prevăzute la art. 1, dacă sunt ale contravenientului, precum și sumele de bani și bunurile dobândite prin săvârșirea contravenției se confiscă.“ … 28.Curtea a reținut, de asemenea, că, în ceea ce privește art. 3 din Legea nr. 12/1990, în vigoare, soluția legislativă pe care o cuprinde a produs efecte încă din 8 august 1990, legea prevăzând, în mod similar, în toate formele sale, că bunurile care fac obiectul contravențiilor, mărfurile sau produsele care au servit sau au fost destinate să servească la săvârșirea contravențiilor, dacă sunt ale contravenientului sau ale agentului economic, ca și sumele de bani și lucrurile dobândite, în mod vădit, prin săvârșirea contravenției, așadar bunurile care au servit sau au fost destinate să servească la săvârșirea vreuneia dintre faptele prevăzute la art. 1, dacă sunt ale contravenientului, precum și sumele de bani și bunurile dobândite prin săvârșirea contravenției se confiscă. Această soluție legislativă a mai făcut obiectul controlului de constituționalitate – anterior Deciziei nr. 128 din 9 martie 2017 -, într-o bogată jurisprudență Curtea constatând că măsura confiscării cu privire la mărfurile și produsele care au servit sau au fost destinate să servească la săvârșirea activităților comerciale ilicite prevăzute de art. 1 din Legea nr. 12/1990, precum și a sumelor de bani și a lucrurilor dobândite prin săvârșirea respectivelor contravenții reprezintă o privare de proprietate impusă de necesitatea protejării populației împotriva unor activități comerciale ilicite. O atare atingere adusă dreptului de proprietate este permisă expres de dispozițiile art. 44 alin. (9) din Constituție, potrivit cărora: „Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții pot fi confiscate numai în condițiile legii.“ Soluția legislativă criticată nu instituie o prezumție de dobândire ilicită a bunurilor a căror proveniență nu poate fi justificată, deoarece presupune existența dovedirii caracterului ilicit al dobândirii, iar măsura confiscării beneficiilor și încasărilor rezultate din vânzarea unor asemenea mărfuri apare ca o măsură subsidiară dobândirii ilegale și se impune tocmai pentru că acestea au servit la săvârșirea contravenției (în acest sens, Decizia nr. 429 din 18 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 5 decembrie 2003, Decizia nr. 76 din 26 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 9 martie 2004, Decizia nr. 148 din 23 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 14 martie 2006, Decizia nr. 225 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 15 mai 2007, Decizia nr. 262 din 6 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407 din 30 mai 2008, Decizia nr. 135 din 5 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 11 martie 2009, Decizia nr. 433 din 15 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 25 mai 2010). … 29.Totodată, Curtea a reamintit jurisprudența sa constantă potrivit căreia aplicarea și executarea unor sancțiuni pecuniare, inclusiv măsura confiscării unor bunuri sau valori, cu toate că determină în mod direct diminuarea patrimoniului celui sancționat, nu încalcă dispozițiile constituționale privind ocrotirea proprietății private, întrucât sunt consecința unor încălcări ale legii (în acest sens, Decizia nr. 56 din 13 aprilie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 20 mai 1999, Decizia nr. 67 din 18 aprilie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 19 iulie 2000, Decizia nr. 261 din 24 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 5 august 2003, precum și Decizia nr. 472 din 4 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 17 ianuarie 2005). … 30.În ceea ce privește critica potrivit căreia prin dispozițiile de lege contestate s-ar încălca prevederile art. 1 referitoare la protecția proprietății din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea a observat că instanța de la Strasbourg, deși a recunoscut că o anumită măsură de confiscare a unor bunuri reprezintă o privare de proprietate, a reținut că aceasta nu intră sub incidența celei de-a doua fraze din paragraful 1 al art. 1 din Primul Protocol, ci ține de paragraful 2, care reglementează folosința bunurilor în conformitate cu interesul general. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că, în speță, confiscarea efectuată a avut drept scop prevenirea folosirii bunurilor confiscate de către reclamant pentru săvârșirea altor infracțiuni (Hotărârea din 22 februarie 1994, pronunțată în Cauza Raimondo împotriva Italiei). … 31.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să ducă la reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față. … 32.În mod distinct de considerentele precitate, Curtea, analizând susținerile autoarei excepției privind înțelesul sintagmei „sumele de bani și bunurile dobândite prin săvârșirea contravenției“ din cuprinsul art. 3 din Legea nr. 12/1990, a reținut, în Decizia nr. 242 din 19 aprilie 2018*), nepublicată la data redactării prezentei decizii, ca fiind relevante dispozițiile art. 25 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, potrivit cărora „Următoarele cheltuieli nu sunt deductibile: b) dobânzile/majorările de întârziere, amenzile, confiscările și penalitățile, datorate către autoritățile române/ străine, potrivit prevederilor legale, cu excepția celor aferente contractelor încheiate cu aceste autorități“, ale art. 68 alin. (7) lit. f) din același act normativ, care, de asemenea, prevăd că „Nu sunt cheltuieli deductibile: (…) f) dobânzile/majorările de întârziere, amenzile, sumele sau valoarea bunurilor confiscate ca urmare a încălcării dispozițiilor legale în vigoare și penalitățile, datorate autorităților române/străine, potrivit prevederilor legale, cu excepția celor plătite, conform clauzelor din contractele comerciale încheiate cu aceste autorități.“ Totodată, Curtea a constatat că, potrivit art. 14 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, având denumirea marginală „Prevalența conținutului economic al situațiilor relevante din punct de vedere fiscal“, veniturile, alte beneficii și elemente patrimoniale sunt supuse legislației fiscale indiferent dacă sunt obținute din acte sau fapte ce îndeplinesc sau nu cerințele altor dispoziții legale. Situațiile de fapt relevante din punct de vedere fiscal se apreciază de organul fiscal în concordanță cu realitatea lor economică, determinată în baza probelor administrate în condițiile Codului de procedură fiscală, iar atunci când există diferențe între fondul sau natura economică a unei operațiuni sau tranzacții și forma sa juridică, organul fiscal apreciază aceste operațiuni sau tranzacții cu respectarea fondului economic al acestora. Totodată, organul fiscal stabilește tratamentul fiscal al unei operațiuni având în vedere doar prevederile legislației fiscale, tratamentul fiscal nefiind influențat de faptul că operațiunea respectivă îndeplinește sau nu cerințele altor prevederi legale. În aceste condiții, Curtea a reținut că aceste din urmă prevederi reprezintă temeiul reîncadrării operațiunilor economice, al redefinirii stării de fapt fiscale în scopul impozitării veniturilor sau bunurilor persoanelor fizice, persoanelor juridice sau entităților fără personalitate juridică. *) Decizia Curții Constituționale nr. 242 din 19 aprilie 2018 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 13 iulie 2018. … 33.Așadar, Curtea a constatat că alin. (3) al art. 14 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală prevede, în mod expres, eliminarea criteriului legalității operațiunii atunci când se analizează dreptul de deducere a unei cheltuieli ori a taxei pe valoarea adăugată aferente unei achiziții de bunuri sau servicii. Cu toate acestea, potrivit alin. (2) al art. 14 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, realitatea economică trebuie apreciată doar pe baza probelor administrate, orice redefinire fiscală a unor operațiuni fiind necesar să se facă în acord cu art. 12 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, așadar respectându-se principiul bunei-credințe, în aceeași măsură contribuabilul având dreptul să contribuie chiar el la clarificarea stării de fapt fiscale, în temeiul art. 9 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. … 34.În aceste condiții, Curtea a constatat că dispozițiile art. 3 din Legea nr. 12/1990, care prevăd confiscarea veniturilor din activități comerciale ilicite, nu sunt afectate de vicii de neconstituționalitate, având în vedere, astfel cum s-a arătat, că măsura confiscării unor bunuri sau valori reprezintă consecința unei încălcări a legii, este o măsură subsidiară dobândirii ilegale a beneficiilor/încasărilor și se impune tocmai pentru că acestea au servit la săvârșirea contravenției, eventualele nemulțumiri ale autoarei excepției de neconstituționalitate referitoare la obligațiile fiscale aferente operațiunilor desfășurate de aceasta fiind necesar a fi soluționate în concurs cu organele fiscale, în acord cu normele fiscale în vigoare, pentru a se ajunge la concluzia că anumite operațiuni nu au fundament economic și nu atrag consecințe fiscale.  … 35.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Cristim 2 Prodcom – S.R.L. din București în Dosarul nr. 12.337/215/2016 al Tribunalului Dolj – Secția contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 1 lit. b) și art. 3 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite, republicată, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Dolj – Secția contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 24 aprilie 2018.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește