DECIZIA nr. 264 din 24 aprilie 2018

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 08/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 633 din 20 iulie 2018
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 213
ActulREFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 213
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ART. 1REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 213
ART. 4REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 213
ART. 5REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 213
ART. 6REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009
ART. 6REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 213
ART. 6REFERIRE LALEGE (R) 61 27/09/1991 ART. 2
ART. 6REFERIRE LALEGE (R) 61 27/09/1991 ART. 2
ART. 7REFERIRE LADECIZIE 405 15/06/2016
ART. 7REFERIRE LADECIZIE 874 15/12/2015
ART. 7REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 CAP. 7
ART. 7REFERIRE LALEGE (R) 61 27/09/1991
ART. 7REFERIRE LALEGE (R) 61 27/09/1991 ART. 2
ART. 7REFERIRE LALEGE (R) 61 27/09/1991
ART. 7REFERIRE LALEGE (R) 61 27/09/1991 ART. 2
ART. 8REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 9REFERIRE LADECIZIE 874 15/12/2015
ART. 9REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010
ART. 9REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 24
ART. 9REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 24
ART. 10REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 213
ART. 12REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 12REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 13REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 213
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 24
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 24
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 15REFERIRE LADECIZIE 527 11/07/2017
ART. 15REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 213
ART. 16REFERIRE LADECIZIE 26 18/01/2012
ART. 16REFERIRE LADECIZIE 903 06/07/2010
ART. 16REFERIRE LAHOTARARE 25/01/2007
ART. 16REFERIRE LADECIZIE 189 02/03/2006
ART. 16REFERIRE LAHOTARARE 04/05/2000
ART. 17REFERIRE LADECIZIE 717 29/10/2015
ART. 17REFERIRE LADECIZIE 743 02/06/2011
ART. 17REFERIRE LADECIZIE 903 06/07/2010
ART. 17REFERIRE LAHOTARARE 04/05/2000
ART. 17REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 7
ART. 19REFERIRE LADECIZIE 874 15/12/2015
ART. 19REFERIRE LALEGE (R) 61 27/09/1991
ART. 19REFERIRE LALEGE (R) 61 27/09/1991
ART. 21REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 21REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Valer Dorneanu – președinte
Marian Enache – judecător
Petre Lăzăroiu – judecător
Mircea Ștefan Minea – judecător
Daniel Marius Morar – judecător
Mona-Maria Pivniceru – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Simona-Maya Teodoroiu – judecător
Varga Attila – judecător
Mihaela Ionescu – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 213 alin. (1) din Codul penal, excepție ridicată de Mihaela Nicoleta Petrescu, Emil Ion Verșehora și Mariana Verșehora în Dosarul nr. 42.430/299/2016/a1* al Judecătoriei Sectorului 1 București și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.755D/2017.2.La apelul nominal răspund autorii excepției Emil Ion Verșehora și Mariana Verșehora, asistați de avocat Ioana Cerneschi din cadrul Baroului București, cu împuternicire avocațială aflată la dosar. Lipsesc autoarea excepției, Mihaela Nicoleta Petrescu, și celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul apărătorului autorilor prezenți, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, reiterând criticile de neconstituționalitate cuprinse în notele scrise aflate la dosar.4.Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, întrucât dispozițiile art. 213 alin. (1) din Codul penal respectă condițiile de claritate, iar sintagma criticată a mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, Curtea statuând că legiuitorul nu este obligat să definească noțiunile folosite atunci când acestea au înțelesul comun, obișnuit din limba română. Reține că prin sintagma „înlesnire“ se înțelege orice ajutor dat cu privire la practicarea sau continuarea practicării prostituției, ajutor care poate fi acordat în diferite moduri, respectiv prin punerea la dispoziție a unor bunuri, prin facilitarea unor cheltuieli ori alte modalități ce țin de interpretarea și aplicarea legii în cauza concretă dedusă judecății. Arată că înlesnirea practicării prostituției nu este altceva decât o formă de complicitate la practicarea prostituției pe care legiuitorul a înțeles să o sancționeze ca modalitate a proxenetismului, așadar ca o infracțiune de sine stătătoare. În final, solicită menținerea jurisprudenței instanței de control constituțional în materie.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:5.Prin Încheierea din 17 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. 42.430/299/2016/a1*, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 213 alin. (1) din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Mihaela Nicoleta Petrescu, Emil Ion Verșehora și Mariana Verșehora în procedura de cameră preliminară.6.În motivarea excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din actul de sesizare, autorii susțin, în esență, că dispozițiile art. 213 alin. (1) din Codul penal sunt neconstituționale din perspectiva variantei alternative a elementului material „înlesnirea practicării prostituției“, având o formulare mult prea generală, aptă de a crea confuzii și de a pune un subiect de drept în imposibilitatea de a aprecia dacă o anumită faptă materială constituie sau nu infracțiune. De asemenea, arată că legiuitorul nu a dat o definiție legală sintagmei menționate în cadrul capitolului aferent definițiilor din partea generală a Codului penal. În final, susțin că există, în dreptul pozitiv, o normă de drept administrativ, respectiv art. 2 pct. 6 din Legea nr. 61/1991, care sancționează contravențional o faptă similară.7.Judecătoria Sectorului 1 București apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată în procedura camerei preliminare are legătură cu cauza, în condițiile în care obiectul camerei îl constituie, printre altele, legalitatea sesizării instanței, așa încât, în funcție de modul de redactare a normei de incriminare, judecătorul apreciază în ce măsură fapta materială reținută în sarcina unui inculpat prin rechizitoriu este suficient detaliată pentru a determina obiectul judecății. Pe fond, opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, pentru început, invocă Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016, în care instanța de control constituțional a efectuat o analiză a înțelesului principiului legalității incriminării, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. Cu referire la norma incriminatoare supusă analizei, consideră că descrierea variantei alternative a elementului material constând în „înlesnirea practicării prostituției“ respectă principiile evocate în decizia precitată, revenind organelor judiciare sarcina de a demarca ce fapte întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii. Reține, referitor la infracțiunea de proxenetism, în modalitatea înlesnirii prostituției, identică în ambele reglementări ale codurilor din 1969 și 2009, că, potrivit doctrinei, aceasta se poate realiza prin orice acțiune prin care se face mai ușor de practicat sau de continuat practicarea prostituției, prin crearea de condiții favorabile practicării prostituției. În același timp, reține că, în urma evoluției opticii legiuitorului, care a dezincriminat infracțiunea de prostituție și a plasat infracțiunea de proxenetism în cadrul titlului I al părții speciale, în cap. VII – „Traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile“ din Codul penal, titlu destinat protecției persoanei, actele de determinare, dar mai ales cele de înlesnire, trebuie reținute cu mare rezervă, pentru a se evita interpretarea abuzivă a textului de lege. Cu alte cuvinte, chiar dacă este vorba de o infracțiune de pericol abstract, având în vedere modalitatea concretă de săvârșire a faptei, judecătorul consideră că nu orice acțiune per se poate fi considerată act de proxenetism, în varianta alternativă a înlesnirii prostituției, ci este necesar a stabili dacă există o legătură strânsă între acțiunile de înlesnire și practicarea prostituției. Cu privire la stabilirea legăturii cauzale dintre acțiune și rezultat, uneori raportul de cauzalitate poate fi stabilit fără dificultate, în mod special atunci când rezultatul a fost precedat de o singură acțiune. În schimb, atunci când în producerea rezultatului s-au interpus mai multe acțiuni sau inacțiuni, trebuie stabilit care anume acțiune a generat rezultatul. Pentru aceasta, deși nu s-a statuat legislativ, jurisprudența și doctrina românească au îmbrățișat teoria echivalenței condițiilor, potrivit căreia are valoare de cauză orice acțiune sau inacțiune, anterioară, în absența căreia rezultatul nu s-ar fi produs, cu alte cuvinte orice condiție sine qua non. Pentru aceste motive, judecătorul apreciază că excepția invocată nu este întemeiată, exprimarea cuprinzătoare a normei incriminatoare urmărind să acopere o gamă cât mai largă de acțiuni ce au înlesnit în mod efectiv practicarea prostituției, natura faptei impunând o astfel de reglementare. Cu toate acestea, judecătorul apreciază că persoanele acuzate de săvârșirea infracțiunii de proxenetism nu sunt prejudiciate de această manieră de exprimare, revenind organelor de urmărire penală sarcina probării legăturii de cauzalitate dintre fapta săvârșită și înlesnirea efectivă a practicării prostituției. În privința asemănărilor cu dispozițiile art. 2 pct. 6 din Legea nr. 61/1991, judecătorul arată că, prin Decizia nr. 874 din 15 decembrie 2015, Curtea Constituțională a analizat și respins acest argument, arătând că Legea nr. 61/1991 folosește o terminologie specifică – în sensul că anumite fapte constituie contravenție „dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni“ – care determină ceea ce doctrina denumește calificare alternativă, practica judiciară fiind cea care stabilește dacă fapta săvârșită constituie infracțiune sau contravenție.8.Potrivit prevederilor art. 30 alin (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.9.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Invocă Decizia Curții Constituționale nr. 874 din 15 decembrie 2015 și reține că înlesnirea practicării prostituției se poate realiza prin orice acțiune prin care se face mai ușor de practicat sau de continuat practicarea prostituției. Apreciază, totodată, că dispozițiile constituționale ale art. 24 nu au relevanță în cauză, în condițiile în care textul infracțiunii nu aduce atingere dreptului la apărare, prevederile relevante privind asigurarea acestui drept fiind regăsite în cuprinsul Codului de procedură penală.10.Avocatul Poporului menționează că dispozițiile art. 213 alin (1) din Codul penal au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, punctul său de vedere fiind transmis în Dosarul Curții Constituționale nr. 1234D/2015, în sensul că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.11.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, concluziile apărătorului autorilor excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:12.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin (2), ale art. 2,3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.13.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 213 alin. (1) din Codul penal, având următorul conținut: „Determinarea sau înlesnirea practicării prostituției ori obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către una sau mai multe persoane se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.“14.În susținerea neconstituționalității normelor penale criticate, autorii excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalității și art. 24 privind dreptul la apărare.15.Examinând excepția de neconstituționalitate Curtea constată că, prin Decizia nr. 527 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 814 din 15 octombrie 2017, examinând critici similare celor din prezenta cauză, a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 213 alin. (1) din Codul penal, reținând, în paragrafele 21-24 ale deciziei precitate, cele ce urmează.16.În ceea ce privește principiul previzibilității, referitor la incriminarea proxenetismului sub aspectul „înlesnirii“, instanța de control constituțional a reținut că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat (a se vedea Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 584, din 17 august 2010 sau Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). În același sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie să fie accesibilă justițiabilului și previzibilă în ceea ce privește efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerința de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în domeniul respectiv, ținând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecție adecvată împotriva arbitrariului (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, și Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunțată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66). De aceea, o lege îndeplinește condițiile calitative impuse atât de Constituție, cât și de Convenție, numai dacă norma este enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă și să își corecteze conduita.17.Totodată, Curtea, având în vedere principiul generalității legilor, a reținut că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu trebuie să afecteze, însă, previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, deciziile Curții Constituționale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, și nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la care se rețin, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Leempoel S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59). Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, a căror interpretare și aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. Deși certitudinea în redactarea unei legi este un lucru de dorit, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație. Rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenței ca izvor de drept fiind o componentă necesară în tradiția legală a statelor membre. Prin urmare, art. 7 paragraful 1 din Convenție nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe, calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiția ca rezultatul să fie coerent cu substanța infracțiunii și să fie în mod rezonabil previzibil (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunțată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36). Curtea a reținut că cele statuate de instanța de la Strasbourg în legătură cu principiul clarității și previzibilității legii au fost înglobate de instanța de contencios constituțional în propria jurisprudență (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 717 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 23 martie 2016).18.Raportând cele menționate la norma penală supusă controlului de constituționalitate, Curtea a reținut că reglementarea variantei alternative a elementului material constând în „înlesnirea“ practicării prostituției este în acord cu cele stabilite atât în jurisprudența instanței europene, cât și în jurisprudența instanței de control constituțional, revenind organelor judiciare sarcina de a stabili ce fapte întrunesc elementele constitutive ale acestei infracțiuni, formularea generală a normei incriminatoare urmărind să acopere o paletă cât mai largă de acțiuni ce „înlesnesc“, în mod efectiv, practicarea prostituției. De altfel, potrivit doctrinei, „înlesnirea“ practicării prostituției se poate realiza prin orice acțiune prin care se face mai ușor de practicat sau de continuat practicarea prostituției. Înlesnirea poate consta în punerea la dispoziție a unui spațiu locativ, în finanțarea organizării unei case în care se practică prostituția, în crearea de condiții favorabile practicării prostituției, în promisiunea de a nu denunța faptul practicării prostituției etc. „Înlesnirea“ practicării prostituției constă în ajutorul dat unei persoane să practice prostituția și se poate realiza sub orice formă și prin orice mijloace. „Înlesnirea“ apare, deci, ca o formă specială a complicității la prostituție, pe care însă legiuitorul a incriminat-o ca modalitate a proxenetismului, așadar, ca infracțiune de sine stătătoare.19.Referitor la comparația cu reglementarea contravențională, Curtea a reținut, prin Decizia nr. 874 din 15 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 7 martie 2016, paragraful 17, că „Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice folosește o terminologie specifică – în sensul că anumite fapte constituie contravenție «dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni» – care determină ceea ce doctrina denumește calificare alternativă, practica judiciară fiind cea care stabilește dacă fapta săvârșită constituie infracțiune sau contravenție“.20.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimbă jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele deciziilor precitate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.21.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Mihaela Nicoleta Petrescu, Emil Ion Verșehora și Mariana Verșehora în Dosarul nr. 42.430/299/2016/a1* al Judecătoriei Sectorului 1 București și constată că dispozițiile art. 213 alin. (1) din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 București și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 24 aprilie 2018.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x