DECIZIA nr. 261 din 24 aprilie 2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 140 alin. (7),art. 141 alin. (1) și alin. (8), art. 144 alin. (2), art. 165 alin. (2),art. 167 alin. (2) și art. 202 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Daniel Mihai în Dosarul nr. 4.205/121/2016 al Curții de Apel Galați – Secția penală și pentru cauze cu minori și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 657D/2017. … 

2.La apelul nominal răspunde autorul excepției, asistat de avocat Daniel Soare din cadrul Baroului Galați, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul apărătorului autorului excepției care solicită, în prealabil, ca instanța de control constituțional să facă demersurile necesare în vederea obținerii dosarului de urmărire penală și a dosarului de fond al Tribunalului Galați. … 4.Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea cererii, întrucât examinarea excepției de neconstituționalitate ce face obiectul prezentei cauze presupune verificarea conformității normelor procesual penale criticate cu dispozițiile Legii fundamentale, iar nu modul cum au fost interpretate și aplicate acestea de către organele de urmărire penală. Or, acest lucru se reflectă în încheierile comunicate la dosar de către instanța de judecată care a sesizat Curtea Constituțională. … 5.Pe fondul excepției de neconstituționalitate, apărătorul autorului solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, reiterând criticile de neconstituționalitate cuprinse în notele scrise aflate la dosar. În plus față de acestea din urmă, invocă, direct în fața Curții, și dispozițiile art. 140 alin. (1) din Codul de procedură penală, solicitând examinarea acestora în raport cu dispozițiile constituționale privind dreptul la apărare și dreptul de acces la justiție. … 6.Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate având ca obiect dispozițiile art. 140 și art. 144 din Codul de procedură penală. În acest sens arată că art. 140 din Codul de procedură penală stabilește condițiile în care procurorul poate dispune supravegherea tehnică în cursul urmăririi penale, măsură având caracter de excepție, întrucât regula este aceea că încuviințarea sa se face de către judecătorul de drepturi și libertăți, iar procurorul poate să autorizeze o astfel de măsură doar în cazuri urgente, ceea ce presupune iminența săvârșirii unei infracțiuni. Reține că legiuitorul a stabilit și alte garanții în dispunerea acestei măsuri, cum ar fi termenul limitat în care urmează a fi autorizată, respectiv o durată de 48 de ore, iar, la expirarea acestei durate, procurorul este obligat să supună ordonanța confirmării judecătorului de drepturi și libertăți care va aprecia și împrejurarea dacă a existat sau nu caracter de urgență cu privire la măsura dispusă de procuror. Reține că, în măsura în care judecătorul de drepturi și libertăți constată că măsura de supraveghere tehnică a fost dispusă nelegal, acesta poate să infirme ordonanța și să dispună distrugerea probelor de către procuror. În concluzie, apreciază că atât motivele de neconstituționalitate privind lipsa de claritate a noțiunii de „urgență“, cât și susținerile privind lipsa unor garanții în dispunerea măsurii de supraveghere tehnică sunt nefondate. Totodată, împrejurarea că încheierile în această materie se pronunță fără citarea părților este justificată de caracterul acestor măsuri, iar contestarea lor se poate face în condițiile stabilite de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017. Cât privește excepția de neconstituționalitate având ca obiect dispozițiile art. 165 și art. 167 din Codul de procedură penală, apreciază că și aceasta este nefondată, legiuitorul având în vedere dispozițiile din legile speciale prin care anumite autorități cu astfel de atribuții sunt abilitate să efectueze percheziția corporală sau a autovehiculului, iar acest lucru este justificat de caracterul urgent al acestor măsuri, întrucât percheziția este un procedeu probator prin care sunt ridicate obiecte, înscrisuri, în măsura în care persoana în cauză nu le remite de bună voie. Reține că legiuitorul a prevăzut astfel de atribuții în sarcina polițistului, a polițistului de frontieră, comandanților de nave, aeronave, inspecțiilor de stat. Prin urmare, aceste atribuții fiind stabilite, în mod obligatoriu, prin lege, nu se poate susține lipsa de claritate și de previzibilitate a sintagmei referitoare la autoritățile care au competențe legale în respectarea ordinii și securității publice. În ceea ce privește dispozițiile art. 202 alin. (3) din Codul de procedură penală, reține că acestea stabilesc cadrul general în care măsurile preventive pot fi dispuse și se coroborează cu dispozițiile speciale prevăzute de legiuitor în secțiuni separate ale legii procesual penale în vigoare pentru fiecare măsură preventivă ori restrictivă, astfel încât solicită respingerea excepției de neconstituționalitate având acest obiect. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:->7.Prin Decizia penală nr. 188/A din 15 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 4.205/121/2016, Curtea de Apel Galați - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 140 alin. (7),art. 141 alin. (1) și alin. (8), art. 144 alin. (2), art. 165 alin. (2),art. 167 alin. (2) și art. 202 alin. (3) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Daniel Mihai în procedura de cameră preliminară, în Dosarul nr. 4.205/121/2016 al Tribunalului Galați. Prin Încheierea din data de 18 ianuarie 2017, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară în Dosarul nr. 4.205/121/2016 al Tribunalului Galați, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale, împotriva acesteia autorul excepției declarând apel. ... 8.->În motivarea excepției de neconstituționalitate, cât privește normele procesual penale ale art. 140 alin. (7), autorul susține că excluderea de la controlul judiciar privind legalitatea hotărârii prin care judecătorul de drepturi și libertăți dispune supravegherea tehnică încalcă dreptul la apărare și dreptul la un recurs efectiv ale celui față de care s-a dispus măsura. În ceea ce privește dispozițiile art. 141 alin. (1) din Codul de procedură penală, susține că acestea contravin art. 1 alin. (3) și alin. (5) din Constituție, în condițiile în care nu se definește, în mod obiectiv, sfera noțiunii de „urgență“, nu se stabilesc limitele temporale ale „existenței urgenței“, nu se menționează că modalitatea de autorizare a unor măsuri de supraveghere tehnică de către procuror constituie o excepție de la regulă și este lipsită de claritate noțiunea de „măsuri de supraveghere tehnică“. Susține, de asemenea, că dispozițiile art. 141 alin. (8) din Codul de procedură penală încalcă dreptul la apărare al celui față de care s-a dispus măsura, întrucât nu există o cale de contestare a hotărârii prin care se dispun măsurile de supraveghere tehnică, iar aceasta se dă fără citarea celui vizat. În același fel, consideră că art. 144 alin. (2) din Codul de procedură penală încalcă dreptul la apărare și dreptul la un recurs efectiv, întrucât prelungirea mandatului de supraveghere tehnică se dispune fără citarea părților. Totodată, susține că sintagma „sau orice autoritate cu atribuții în asigurarea [...] securității publice“, folosită în conținutul art. 165 alin. (2) și art. 167 alin. (2) din Codul de procedură penală, nu este definită în legea procesual penală, fiind contrară dispozițiilor constituționale invocate, întrucât nu permite destinatarilor normei să înțeleagă care sunt acele autorități cu atribuții în asigurarea securității publice. Consideră că persoanele îndreptățite să efectueze percheziții corporale și ale vehiculelor trebuie să aibă atribuții de cercetare penală. Cât privește prevederile art. 202 alin. (3) din Codul de procedură penală, susține că, pentru realizarea individualizării judiciare a măsurii preventive, legiuitorul trebuie să descrie în mod clar, cert, obiectiv și previzibil, în conținutul normativ, criterii și circumstanțe reale și personale în funcție de care să se stabilească, în concret, atât tipul de măsură preventivă, cât și forma acesteia de executare. Or, normele procesual penale criticate nu stabilesc vreun criteriu sau circumstanță obiectivă reală sau personală, prin raportare la care să se realizeze o corectă individualizare a măsurii preventive. ... 9.Curtea de Apel Galați - Secția penală și pentru cauze cu minori opinează că dispozițiile legale criticate nu contravin vreunui text din Constituție, soluțiile legislative adoptate de legiuitor fiind conforme legii fundamentale, dar și Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. ... 10.->Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate. ... 11.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens reține că legiuitorul stabilește expres și limitativ pentru care anume infracțiuni se pot dispune metode de supraveghere tehnică și impune judecătorului de drepturi și libertăți efectuarea unei analize cu privire la necesitatea măsurii și la proporționalitatea ei cu scopul urmărit, oferind criterii relevante în acest sens. De asemenea, prin condiția prevăzută la art. 139 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, legiuitorul subliniază caracterul subsidiar al metodelor de supraveghere tehnică, acestea putând fi dispuse numai dacă probele fie nu ar putea fi obținute altfel, fie obținerea lor prin alte procedee probatorii sau alte mijloace de probă ar prejudicia ancheta. Reține că eficacitatea dispunerii/prelungirii măsurilor de supraveghere tehnică depinde în mod esențial de păstrarea caracterului său secret, astfel încât, tocmai în considerarea acestui fapt legiuitorul nu a reglementat în Codul de procedură penală o cale de atac împotriva încheierilor în cauză, urmărind să asigure prin aceasta buna desfășurare a anchetei penale. Cât privește dreptul la un recurs efectiv invocat de autor, reține că acesta nu se confundă cu exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești și nu are semnificația asigurării dublului grad de jurisdicție, ci este un drept cu caracter subsidiar, ce presupune posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție, de a supune judecății unei instanțe naționale încălcarea oricăruia dintre drepturile recunoscute de Convenție. Or, potrivit art. 139 alin. (1) și art. 144 alin. (1) din Codul de procedură penală, atât dispunerea măsurii de supraveghere tehnică, cât și prelungirea acesteia sunt de competența judecătorului de drepturi și libertăți, deci a unei „instanțe“ în înțelesul art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. ... 12.->Avocatul Poporului consideră că normele procesual penale criticate sunt constituționale. Reține că ordonanța procurorului prin care se autorizează, în caz de urgență, măsuri de supraveghere tehnică este supusă controlului judecătoresc, judecătorul de drepturi și libertăți având datoria să examineze valabilitatea acestora sub toate aspectele legalității și temeiniciei autorizării. În acest sens invocă Decizia de admisibilitate din 6 mai 2003, pronunțată în Cauza Coban (Asim Babuscum) împotriva Spaniei. Împrejurarea că încheierea prin care judecătorul de drepturi și libertăți se pronunță asupra măsurilor de supraveghere tehnică nu este supusă căilor de atac este în acord cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție. Prin urmare, legiuitorului îi este permis să excepteze de la exercitarea căilor de atac anumite hotărâri judecătorești, fără a se putea afirma că, procedând astfel, ar contraveni dispozițiilor constituționale și convenționale invocate. Consideră că normele procesual penale criticate nu contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și alin. (5), iar celelalte dispoziții constituționale invocate nu au incidență în cauza de față. ... 13.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. ... 
CURTEA,->>examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, concluziile apărătorului autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:14.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 15.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, dispozițiile art. 140 alin. (7),art. 141 alin. (1) și alin. (8), art. 144 alin. (2), art. 165 alin. (2),art. 167 alin. (2) și art. 202 alin. (3) din Codul de procedură penală. … 16.În ceea ce privește stabilirea obiectului excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că, în jurisprudența sa, a statuat cu valoare de principiu că, în exercitarea controlului de constituționalitate, instanța de contencios constituțional trebuie să țină cont de voința reală a părții care a ridicat excepția de neconstituționalitate, în caz contrar, Curtea ar fi ținută de un criteriu procedural strict formal, respectiv indicarea formală de către autorul excepției a textului legal criticat (a se vedea Decizia nr. 775 din 7 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.006 din 18 decembrie 2006, Decizia nr. 297 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012, și Decizia Curții Constituționale nr. 244 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 6 iulie 2017). … 17.În acest sens, având în vedere atât criticile de neconstituționalitate formulate de autor cu privire la dispozițiile art. 140 alin. (7),art. 141 alin. (8) și art. 144 alin. (2) din Codul de procedură penală, cât și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 244 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 6 iulie 2017, paragrafele 16-24, potrivit cărora „analiza îndeplinirii obligației pozitive a statului, în sensul instituirii unui recurs efectiv, nu poate fi raportată la acele etape procedurale din materia supravegherii tehnice care sunt caracterizate de specificul secret pe care aceste măsuri le presupun la momentul respectiv, ci trebuie raportată la momentul procedural care se delimitează de celelalte prin pierderea acestui caracter“, faptul că, în contextul etapelor procedurale din materia supravegherii tehnice care sunt caracterizate de specificul secret al acestor măsuri, dispozițiile art. 140 alin. (7),art. 141 alin. (8) și art. 144 alin. (2) din Codul de procedură penală își găsesc justificarea tocmai prin caracterul anterior relevat, Curtea constată că autorul excepției de neconstituționalitate a avut în vedere etapa procedurală care nu este caracterizată de specificul secret al măsurii supravegherii tehnice și care intervine odată cu informarea persoanei supravegheate. … 18.În aceste condiții, Curtea reține că intenția autorului excepției a fost de a critica lipsa accesului liber la justiție în etapa procedurală ce intervine odată cu informarea persoanei supravegheate, obiectul excepției trebuind circumscris acestei etape procedurale. Așa fiind, Curtea constată că, în realitate, autorul excepției este nemulțumit de soluția legislativă a art. 145 din Codul de procedură penală, care, în opinia sa, lipsește inculpatul de posibilitatea accederii în fața unei instanțe judecătorești. În acest sens s-a pronunțat și instanța de control constituțional, care, în Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017, precitată, paragraful 22, a reținut că „și în ceea ce privește inculpatul, posibilitatea acestuia de a contesta legalitatea măsurilor de supraveghere tehnică este circumscrisă etapei procedurale ce intervine odată cu informarea acestuia, în cazul plângerii împotriva soluției de clasare (după începerea acțiunii penale) sau în procedura de cameră preliminară (după întocmirea rechizitoriului și trimiterea în judecată).“ … 19.Prin urmare, Curtea constată că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 141 alin. (1),art. 145,art. 165 alin. (2),art. 167 alin. (2) și art. 202 alin. (3) din Codul de procedură penală, având următorul conținut:– Art. 141 alin. (1) din Codul de procedură penală – „Autorizarea unor măsuri de supraveghere tehnică de către procuror“: „(1) Procurorul poate autoriza, pe o durată de maximum 48 de ore, măsurile de supraveghere tehnică atunci când: a) există urgență, iar obținerea mandatului de supraveghere tehnică în condițiile art. 140 ar conduce la o întârziere substanțială a cercetărilor, la pierderea, alterarea sau distrugerea probelor ori ar pune în pericol siguranța persoanei vătămate, a martorului sau membrilor familiilor acestora; și b) sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 139 alin. (1) și (2).“; … – Art. 145 din Codul de procedură penală – „Informarea persoanei supravegheate“: „(1) După încetarea măsurii de supraveghere tehnică, procurorul informează, în scris, în cel mult 10 zile, pe fiecare subiect al unui mandat despre măsura de supraveghere tehnică ce a fost luată în privința sa. (2) După momentul informării, persoana supravegheată are dreptul de a lua cunoștință, la cerere, de conținutul proceselor-verbale în care sunt consemnate activitățile de supraveghere tehnică efectuate. De asemenea, procurorul trebuie să asigure, la cerere, ascultarea convorbirilor, comunicărilor sau conversațiilor ori vizionarea imaginilor rezultate din activitatea de supraveghere tehnică. (3) Termenul de formulare a cererii este de 20 de zile de la data comunicării informării scrise prevăzute la alin. (1). (4) Procurorul poate să amâne motivat efectuarea informării sau a prezentării suporturilor pe care sunt stocate activitățile de supraveghere tehnică ori a proceselor-verbale de redare, dacă aceasta ar putea conduce la: a) perturbarea sau periclitarea bunei desfășurări a urmăririi penale în cauză; b) punerea în pericol a siguranței victimei, a martorilor sau a membrilor familiilor acestora; c) dificultăți în supravegherea tehnică asupra altor persoane implicate în cauză. (5) Amânarea prevăzută la alin. (4) se poate dispune cel mai târziu până la terminarea urmăririi penale sau până la clasarea cauzei.“; … – Art. 165 alin. (2) din Codul de procedură penală – „Cazurile și condițiile în care se efectuează percheziția corporală“: „În cazul în care există o suspiciune rezonabilă că prin efectuarea unei percheziții corporale vor fi descoperite urme ale infracțiunii, corpuri delicte ori alte obiecte ce prezintă importanță pentru aflarea adevărului în cauză, organele judiciare sau orice autoritate cu atribuții în asigurarea ordinii și securității publice procedează la efectuarea acesteia.“; … – Art. 167 alin. (2) din Codul de procedură penală – „Percheziția unui vehicul“: „Percheziția unui vehicul se efectuează în condițiile prevăzute la art. 165 alin. (2).“; … – Art. 202 alin. (3) din Codul de procedură penală – „Scopul, condițiile generale de aplicare și categoriile măsurilor preventive“: „Orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.“ …  … 20.În susținerea neconstituționalității prevederilor art. 140 alin. (7),art. 141 alin. (1) și alin. (8), art. 165 alin. (2) și art. 167 alin. (2) din Codul de procedură penală, autorul excepției invocă dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (3) și alin. (5) privind valorile supreme ale statului de drept și principiul legalității, art. 11 alin. (2) potrivit căruia tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, art. 24 alin. (1) privind garantarea dreptului la apărare și art. 148 alin. (2) și alin. (4) privind integrarea în Uniunea Europeană. Susține, totodată, că se aduce atingere și prevederilor art. 6 – „Dreptul la un proces echitabil“, art. 7 – „Nicio pedeapsă fără lege“ și art. 8 – „Dreptul la respectarea vieții private și de familie“ din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 21.Cât privește normele procesual penale ale art. 144 alin. (2), susține că acestea sunt contrare dispozițiilor constituționale ale art. 24 privind dreptul la apărare și prevederilor art. 8 – Dreptul la respectarea vieții private și de familie“ și art. 13 – „Dreptul la un recurs efectiv“ din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 22.În ceea ce privește prevederile art. 202 alin. (3) din Codul de procedură penală, susține că acestea sunt contrare dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și alin. (5) privind valorile supreme ale statului de drept și principiul legalității, art. 11 alin. (2) potrivit căruia tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, art. 21 alin. (3) privind dreptul părților la un proces echitabil, art. 23 alin. (1) privind prezumția de nevinovăție, art. 24 alin. (1) privind garantarea dreptului la apărare și art. 148 alin. (2) și alin. (4) privind integrarea în Uniunea Europeană. Susține, totodată, că se aduce atingere și prevederilor art. 5 – „Dreptul la libertate și la siguranță“, art. 6 – „Dreptul la un proces echitabil“, art. 7 – „Nicio pedeapsă fără lege“ și art. 13 – „Dreptul la un recurs efectiv“ din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 23.Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 145 din Codul de procedură penală, din perspectiva motivelor de neconstituționalitate formulate și a calității autorului excepției din prezenta cauză – inculpat în dosarul penal – Curtea reține, în acord cu cele statuate prin Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 6 iulie 2017, că, în materia măsurilor de supraveghere tehnică, ce constituie o ingerință în viața privată a persoanelor supuse acestor măsuri, trebuie să existe un control a posteriori încuviințării și punerii în executare a supravegherii tehnice. Astfel, persoana supusă măsurilor de supraveghere tehnică trebuie să poată exercita acest control în scopul verificării îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru luarea măsurii, precum și a modalităților de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, procedură reglementată de dispozițiile art. 142-144 din Codul de procedură penală. Din această perspectivă, controlul a posteriori în materie trebuie să se refere la analiza legalității măsurii supravegherii tehnice, indiferent dacă această verificare se realizează în cadrul procesului penal sau independent de acesta (paragraful 63). … 24.Totodată, în paragraful 38 al deciziei precitate, Curtea a reținut că în cadrul procedurii de cameră preliminară, se pot formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Curtea a observat că, potrivit art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, formularea de cereri și excepții este posibilă numai în ceea ce privește persoana inculpatului, a celorlalte părți și a persoanei vătămate, iar nu și în ceea ce privește alte persoane care nu au calitatea de parte sau persoană vătămată în cadrul procesului penal. În aceste condiții, Curtea a constatat că, în cadrul procedurii de cameră preliminară, în măsura în care persoanele prevăzute de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală formulează cereri și excepții referitoare la nelegalitatea probelor obținute prin procedeul supravegherii tehnice, judecătorul învestit cu soluționarea cauzei va putea verifica îndeplinirea tuturor condițiilor legale referitoare la procedura supravegherii tehnice. … 25.Așadar, Curtea a statuat că eventualele critici referitoare la legalitatea măsurilor de supraveghere tehnică pot fi formulate numai de către inculpat – calitate obținută după punerea în mișcare a acțiunii penale (paragraful 41). Cu alte cuvinte, în cadrul procesului penal, posibilitatea contestării legalității măsurii supravegherii tehnice este circumstanțiată de legiuitor numai în ceea ce privește persoana inculpatului, în cadrul procedurii de cameră preliminară, după trimiterea în judecată, precum și în cadrul procedurii de cameră preliminară atunci când se soluționează plângerea împotriva soluției de clasare, dacă în cauză a fost pusă în mișcare acțiunea penală (paragraful 66). De altfel, și instanța europeană a reținut că reclamantul (n.r. care avea calitatea de inculpat în procedura internă, fiind trimis în judecată), prin contestarea în cadrul procedurii penale inițiate împotriva sa a legalității interceptărilor și înregistrărilor telefonice la care a fost supus, a folosit, în circumstanțele cauzei sale, o cale de atac internă eficientă, în sensul art. 35 alin. (1) din Convenție (Decizia din 2 februarie 2016, pronunțată în Cauza Bîrsan împotriva României, paragraful 55) – paragraful 62 al Deciziei Curții nr. 244 din 6 aprilie 2017. … 26.În aceste condiții, Curtea a constatat că în ceea ce privește persoanele supuse măsurilor de supraveghere tehnică, altele decât inculpatul, statul nu și-a respectat obligația pozitivă de a reglementa o formă de control a posteriori, pe care persoana în cauză să îl poată accesa în scopul verificării îndeplinirii condițiilor și, implicit, a legalității acestei măsuri, acest fapt determinând încălcarea prevederilor art. 26 și art. 53 din Constituție, precum și a celor ale art. 8 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 27.Totodată, în ceea ce privește criteriile în funcție de care se evaluează legalitatea măsurii de supraveghere și remediile pe care legea trebuie să le pună la dispoziția persoanelor împotriva cărora au fost dispuse măsurile de supraveghere tehnică, Curtea a constatat că, în analiza respectării garanțiilor dreptului la viață privată, prevăzute de art. 8 din Convenție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului are în vedere, pe lângă aspecte referitoare la definirea categoriilor de persoane care pot fi supuse măsurilor de supraveghere tehnică, natura infracțiunilor (tipurile de infracțiuni), durata de executare a măsurii, procedura de autorizare a măsurii, condițiile de întocmire a procesului-verbal de sinteză a conversațiilor interceptate (procedeele de transcriere), măsurile de precauție pentru a comunica înregistrările intacte și complete pentru a putea fi supuse controlului judecătoresc și aspectele ce țin de circumstanțele în care aceste interceptări pot sau trebuie să fie distruse (în acest sens, Hotărârea din 24 aprilie 1990, pronunțată în Cauza Huvig împotriva Franței, paragraful 34; Hotărârea din 18 februarie 2003, pronunțată în Cauza Prado Bugallo împotriva Spaniei, paragraful 30; Hotărârea din 4 decembrie 2015, pronunțată în Cauza Roman Zakharov împotriva Rusiei, paragraful 231). Curtea a constatat că instanța europeană a reținut încălcarea prevederilor art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în măsura în care dispozițiile incidente nu conțineau reglementări referitoare la distrugerea datelor interceptate (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 1 iulie 2008, pronunțată în Cauza Liberty și alții împotriva Marii Britanii, paragraful 69; Hotărârea din 4 decembrie 2015, pronunțată în Cauza Roman Zakharov împotriva Rusiei, paragraful 302). Având în vedere aceste elemente esențiale sub aspectul protecției dreptului constituțional la viață privată, Curtea a constatat că, pe lângă obligația pozitivă de a reglementa o formă de control a posteriori, pe care persoana în cauză să îl poată accesa în scopul verificării îndeplinirii condițiilor și, implicit, a legalității măsurii supravegherii tehnice, legiuitorul are obligația de a reglementa și procedura aplicabilă conservării și/sau distrugerii datelor interceptate prin punerea în executare, a măsurii contestate. Totodată, Curtea a constatat – din examinarea coroborată a celor reținute de instanța europeană în Hotărârea din 16 iulie 2013, pronunțată în Cauza Bălteanu împotriva României, și Decizia din 17 ianuarie 2012, pronunțată în Cauza Patriciu împotriva României – că eficiența căii de atac exercitate împotriva măsurilor de supraveghere tehnică se analizează în funcție de posibilitatea petentului de a solicita, pe de o parte, declararea interceptării ca nelegală, iar, pe de altă parte, acordarea de despăgubiri pentru ingerința suferită (paragrafele 71-72). … 28.În raport de cele statuate în Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017, din perspectiva motivelor formulate și a calității autorului excepției din prezenta cauză, Curtea urmează a respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 145 din Codul de procedură penală. … 29.Cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 141 alin. (1) din Codul de procedură penală, față de criticile autorului excepției, Curtea observă că, potrivit normelor criticate, procurorul poate autoriza, provizoriu, pe o durată de maximum 48 de ore, măsurile de supraveghere tehnică atunci când există urgență, iar obținerea mandatului de supraveghere tehnică în condițiile art. 140 din același act normativ ar conduce la o întârziere substanțială a cercetărilor, la pierderea, alterarea sau distrugerea probelor ori ar pune în pericol siguranța persoanei vătămate, a martorului sau membrilor familiilor acestora, fiind îndeplinite și condițiile prevăzute la art. 139 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală. Așadar, Curtea reține că, potrivit normei criticate, în ipoteza reglementată trebuie îndeplinite toate condițiile cuprinse în art. 139 din Codul de procedură penală la care se adaugă „urgența“ și riscul producerii unor consecințe negative dacă ar fi urmată procedura obișnuită de autorizare a supravegherii de către judecător. Deși prevederile art. 141 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală nu definesc „urgența“, acestea oferă criterii pentru a putea fi determinată în concret, respectiv faptul că obținerea mandatului de supraveghere tehnică pe căile normale, așadar prin solicitarea de la judecătorul de drepturi și libertăți, ar conduce la o întârziere substanțială a cercetărilor, la pierderea, alterarea sau distrugerea probelor ori ar pune în pericol siguranța persoanei vătămate, a martorului sau a membrilor familiilor acestora. Urgența măsurii se referă la oricare dintre criteriile menționate raportate la timpul necesar pentru obținerea mandatului de la judecătorul de drepturi și libertăți. Totodată, urgența ar putea fi determinată de realizarea unui eveniment care ar impieta asupra bunei desfășurări a procesului penal, respectiv o comunicare între autorii infracțiunii, transferul unor sume de bani, mutarea unor bunuri. În aceste condiții, Curtea constată că justificarea existenței „urgenței“ pentru autorizarea de către procuror a măsurilor de supraveghere tehnică privește prevenirea situațiilor în care probatoriul ar putea fi alterat, persoana vătămată sau alți subiecți procesuali s-ar afla în pericol ori alte ipoteze în care inculpatul ar putea să interfereze de o manieră gravă cu buna și corecta desfășurare a procesului penal. … 30.Cu privire la lipsa de claritate a noțiunii de „măsuri de supraveghere tehnică“, Curtea reține că, potrivit art. 138 alin. (1) lit. a)-d) și alin. (13) din Codul de procedură penală, constituie metode speciale de supraveghere tehnică: interceptarea comunicațiilor ori a oricărui tip de comunicare la distanță, accesul la un sistem informatic, supravegherea video, audio sau prin fotografiere, localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice. Or, instanța de control constituțional a reținut, în Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017, precitată, paragrafele 46-49, că, potrivit art. 138 alin. (2) din Codul de procedură penală, prin interceptarea comunicațiilor ori a oricărui tip de comunicare se înțelege interceptarea, accesul, monitorizarea, colectarea sau înregistrarea comunicărilor efectuate prin telefon, sistem informatic ori prin orice alt mijloc de comunicare. Curtea a observat, totodată, că, potrivit art. 138 alin. (4) din Codul de procedură penală, prin sistem informatic se înțelege orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive interconectate ori aflate în relație funcțională, dintre care unul sau mai multe asigură prelucrarea automată a datelor, cu ajutorul unui program informatic, iar, potrivit art. 138 alin. (6) din Codul de procedură penală, prin supraveghere video, audio sau prin fotografiere se înțelege fotografierea persoanelor, observarea sau înregistrarea conversațiilor, mișcărilor ori a altor activități ale acestora. De asemenea, Curtea a constatat că, potrivit art. 138 alin. (7) din Codul de procedură penală, prin localizare sau urmărire prin mijloace tehnice se înțelege folosirea unor dispozitive care determină locul unde se află persoana sau obiectul la care sunt atașate. … 31.În ceea ce privește normele procesual penale ale art. 165 alin. (2) privind cazurile și condițiile în care se efectuează percheziția corporală și art. 167 alin. (2) care fac referire la dispozițiile precitate, în ipoteza percheziției unui vehicul, cu referire la sintagma „sau orice autoritate cu atribuții în asigurarea ordinii și securității publice“, față de criticile autorului excepției, Curtea reține că, prin legi speciale, este reglementată competența unor organe ale statului de a efectua astfel de procedee probatorii. … 32.În acest sens, art. 31 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 25 aprilie 2014, prevede că, în realizarea atribuțiilor ce îi revin, potrivit legii, polițistul este învestit cu exercițiul autorității publice să efectueze, cu respectarea dispozițiilor legale, controale ale persoanelor și bagajelor, precum și ale vehiculelor aflate în circulație, atunci când există indicii temeinice cu privire la săvârșirea unor infracțiuni sau posibile acțiuni teroriste. În același fel, art. 27 lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 351 din 29 iunie 2001, stabilește că, în exercitarea atribuțiilor ce îi revin în zona de competență, polițistul de frontieră este învestit cu exercițiul autorității publice și are dreptul să efectueze controlul persoanelor și al bagajelor, precum și al autovehiculelor, mijloacelor de transport feroviare, navelor sau aeronavelor, atunci când există indicii temeinice că săvârșirea unei infracțiuni la regimul frontierei de stat este iminentă și că persoana sau bunurile căutate se află în zona controlată. … 33.Totodată, potrivit art. 61 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură penală, în cazul infracțiunilor flagrante, organele prevăzute la alin. (1) lit. a)-c) – organele inspecțiilor de stat, ale altor organe de stat, precum și ale autorităților publice, instituțiilor publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infracțiunile care constituie încălcări ale dispozițiilor și obligațiilor a căror respectare o controlează, potrivit legii; organele de control și cele de conducere ale autorităților administrației publice, ale altor autorități publice, instituții publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infracțiunile săvârșite în legătură cu serviciul de către cei aflați în subordinea ori sub controlul lor; organele de ordine publică și siguranță națională, pentru infracțiunile constatate în timpul exercitării atribuțiilor prevăzute de lege – au dreptul de a face percheziții corporale sau ale vehiculelor, de a-l prinde pe făptuitor și de a-l prezenta de îndată organelor de urmărire penală. … 34.De asemenea, în temeiul art. 62 din Codul de procedură penală, comandanții de nave și aeronave sunt competenți să facă percheziții corporale sau ale vehiculelor și să verifice lucrurile pe care făptuitorii le au cu sine sau le folosesc, pe timpul cât navele și aeronavele pe care le comandă se află în afara porturilor sau aeroporturilor și pentru infracțiunile săvârșite pe aceste nave sau aeronave, având totodată și obligațiile și drepturile prevăzute la art. 61 din același act normativ. Actele încheiate împreună cu mijloacele materiale de probă se înaintează organelor de urmărire penală, de îndată ce nava sau aeronava ajunge în primul port sau aeroport românesc. În cazul infracțiunilor flagrante, comandanții de nave și aeronave au dreptul de a face percheziții corporale sau ale vehiculelor, de a-l prinde pe făptuitor și de a-l prezenta organelor de urmărire penală. De altfel, potrivit art. 310 din Codul de procedură penală, în cazul infracțiunilor flagrante, orice persoană, inclusiv autoritățile cu atribuții în asigurarea ordinii și securității publice, au dreptul să îl prindă pe făptuitor, iar persoana care l-a reținut trebuie să îl predea de îndată, „împreună cu corpurile delicte, precum și cu obiectele și înscrisurile ridicate“, organelor de urmărire penală, care întocmesc un proces-verbal. … 35.Cu referire la tipurile de percheziții reglementate – domiciliară, corporală, a vehiculelor și informatică – Curtea reține că sunt supuse autorizării judecătorului de drepturi și libertăți sau instanței de judecată doar percheziția domiciliară și cea informatică, în timp ce percheziția corporală și cea a vehiculelor sunt lăsate la aprecierea organelor judiciare sau a autorităților cu atribuții în asigurarea ordinii și securității publice. Așadar, pentru a putea fi efectuată percheziția unei persoane sau a unui vehicul nu este obligatorie începerea urmăririi penale. Dacă însă a fost începută urmărirea penală, organele judiciare vor fi cele care efectuează percheziția corporală sau a unui vehicul, dar, dacă există o suspiciune rezonabilă că prin efectuarea unei percheziții corporale sau a unui vehicul se vor descoperi urme ale infracțiunii, corpuri delicte ori alte obiecte relevante pentru descoperirea unei infracțiuni sau a autorului unei infracțiuni, organele de poliție pot dispune efectuarea percheziției imediat. … 36.În aceste condiții, având în vedere cele reținute, Curtea constată că dispozițiile art. 141 alin. (1),art. 165 alin. (2),art. 167 alin. (2) din Codul de procedură penală nu au o formulare ambiguă, neclară și imprevizibilă pentru un cetățean care nu dispune de o pregătire juridică temeinică, astfel că nu încalcă cerințele de claritate, accesibilitate și previzibilitate a legii impuse de art. 1 alin. (5) din Constituție, pe cale de consecință nefiind încălcate nici celelalte dispoziții constituționale și convenționale invocate. … 37.Curtea reține, în acord cu jurisprudența instanței de la Strasbourg, că formularea legilor nu poate prezenta o precizie absolută, având în vedere principiul aplicabilității generale a acestora. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, a căror interpretare și aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. Din nou, deși certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație. Rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenței ca izvor de drept fiind o componentă necesară și bine înrădăcinată în tradiția legală a statelor membre. Prin urmare, Curtea nu interzice clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiția ca rezultatul să fie coerent cu substanța infracțiunii și să fie în mod rezonabil previzibil (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunțată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 și 37, Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunțată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 și 93). … 38.În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 202 alin. (3) din Codul de procedură penală, Curtea observă că, analizând critici similare celor formulate în prezenta cauză, prin Decizia nr. 798 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 8 februarie 2018, a respins, ca neîntemeiată, excepția. În motivarea soluției sale, Curtea a reținut, în paragrafele 14-21 ale deciziei precitate, că măsurile preventive sunt instituții de drept procesual penal cu caracter de constrângere, prin care suspectul sau inculpatul este împiedicat să întreprindă anumite activități care s-ar răsfrânge negativ asupra desfășurării procesului penal sau asupra scopului acestuia. Întrucât prin luarea măsurilor preventive se aduce atingere dreptului fundamental al inviolabilității persoanei, așadar libertății individuale, atât legislația națională (Codul de procedură penală, art. 23 din Constituția României), cât și cea europeană (art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale) au instituit o serie de garanții procesuale care să prevină abuzul și arbitrariul în luarea, menținerea, prelungirea și confirmarea acestora, transpuse în numeroase condiții ce trebuie realizate cumulativ. De altfel, legea procesual penală în vigoare prevede posibilitatea luării unor măsuri privative sau restrictive de libertate „doar în cazurile și în condițiile prevăzute de lege“ [art. 9 alin. (2)]. Scopul și condițiile generale pentru luarea măsurilor preventive sunt reglementate în art. 202 din Codul de procedură penală, reglementări aplicabile indiferent de măsura preventivă ce se instituie, condițiile specifice de luare a fiecărei măsuri și procedura de urmat, conținutul și efectele dispunerii lor fiind reglementate prin norme procesual penale cu caracter special cuprinse în secțiunile a 2-a („Reținerea“), a 3-a („Controlul judiciar“), a 4-a („Controlul judiciar pe cauțiune“), a 5-a („Arestul la domiciliu“) și a 6-a („Arestarea preventivă“) ale capitolului privind măsurile preventive. … 39.Totodată, Curtea a reținut că noul Cod de procedură penală stabilește obligația organului judiciar ca, la alegerea măsurii preventive, să analizeze cumulativ următoarele condiții generale: să existe probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune [art. 202 alin. (1)], măsura aleasă să fie proporțională cu gravitatea acuzației [art. 202 alin. (3)], măsura preventivă să fie necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia [art. 202 alin. (3)] – condiția necesității măsurilor privative sau restrictive de libertate fiind exprimată sub condiția caracterului excepțional al acestora [art. 9 alin. (2)] – și să nu existe, la momentul dispunerii, confirmării, prelungirii sau menținerii măsurii preventive, vreo cauză care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale. De asemenea, Curtea a reținut că, potrivit art. 202 alin. (1) din Codul de procedură penală, măsurile preventive pot fi dispuse doar în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni. Așadar, Curtea a constatat că luarea măsurilor preventive este condiționată de existența cel puțin a unuia dintre scopurile enumerate anterior, prin aceasta fiind subliniat caracterul preventiv pe care aceste măsuri trebuie să îl aibă în cursul procesului penal. De asemenea, Curtea a constatat că existența unuia dintre scopurile menționate se impune a fi verificată atât la momentul luării măsurii preventive, cât și atunci când se dispune confirmarea, prelungirea, înlocuirea, revocarea sau, după caz, menținerea unei astfel de măsuri. Prin scopul măsurii preventive se înțelege ce pericol anume trebuie să fie preîntâmpinat sau înlăturat, organul judiciar având obligația să aleagă măsura potrivită și suficientă pentru atingerea acelui scop. … 40.Cu privire la măsura controlului judiciar – dispusă și față de autorul excepției din prezenta cauză, Curtea a reținut că art. 211 din Codul de procedură penală face trimitere la scopul și condițiile reglementate în art. 202 alin. (1) al aceluiași act normativ. În cazul măsurii preventive a controlului judiciar, acest scop este realizat prin impunerea în sarcina inculpatului a unor obligații și interdicții, instituite în art. 215 din Codul de procedură penală, în vederea supravegherii conduitei acestuia de către organul judiciar. … 41.Totodată, prin Decizia nr. 712 din 4 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 15 ianuarie 2015, Curtea a statuat că măsura controlului judiciar reprezintă o măsură intruzivă ce poate afecta dreptul fundamental al libertății individuale și alte drepturi și libertăți fundamentale, respectiv libera circulație, viața intimă, familială și privată, libertatea întrunirilor, munca și protecția socială a muncii și libertatea economică. Însă, Curtea a reținut că drepturile fundamentale anterior enumerate nu sunt absolute prin natura lor, ele putând fi supuse unor limitări rezonabile printr-o reglementare etatică. Reținând incidența în cauză a art. 53 din Legea fundamentală, Curtea a analizat restrângerea exercitării drepturilor menționate, respectiv dacă această restrângere este conformă cu prevederile acestui text constituțional. Curtea a reținut că ingerința generată de instituția controlului judiciar vizează drepturi fundamentale, respectiv dreptul la libertatea individuală, dreptul la liberă circulație, dreptul la viață intimă, familială și privată, libertatea întrunirilor, munca și protecția socială a muncii și libertatea economică, este reglementată prin lege, respectiv art. 211-215 din Codul de procedură penală, are ca scop legitim desfășurarea instrucției penale, fiind o măsură judiciară aplicabilă în cursul urmăririi penale și al judecății, se impune, fiind adecvată in abstracto scopului legitim urmărit, este nediscriminatorie și este necesară într-o societate democratică, pentru protejarea valorilor statului de drept. Prin decizia precitată, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 211-217 din Codul de procedură penală și, pe cale de consecință, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 911 din 15 decembrie 2014, dispozițiile art. 211-217 din Codul de procedură penală au fost puse în acord cu prevederile constituționale în sensul arătat de instanța de contencios constituțional prin decizia precitată, astfel încât, prin reglementarea termenului pentru care poate fi dispusă și a duratei maxime a măsurii controlului judiciar, ingerința analizată a devenit proporțională cu cauza care a determinat-o, asigurându-se un just echilibru între interesul public și cel individual. … 42.În aceste condiții, având în vedere cele arătate anterior, Curtea a constatat că norma procesual penală criticată nu este contrară dispozițiilor constituționale și convenționale invocate, textul criticat reglementând suficiente garanții procesuale pentru a exclude dispunerea în mod arbitrar și pe durate de timp excesive a măsurilor preventive. … 43.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele deciziei precitate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. … 44.În final, Curtea constată că dispozițiile art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție nu au incidență în cauză, atât timp cât autorul excepției nu indică vreo normă europeană pretins încălcată. Totodată, cât privește solicitarea formulată de apărătorul autorului excepției în timpul dezbaterilor din ședința publică, referitoare la extinderea obiectului excepției asupra dispozițiilor art. 140 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea constată că această cerere nu poate fi primită, deoarece, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra dispozițiilor legale cuprinse în încheierea prin care instanța de judecată sesizează instanța de control constituțional cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, în caz contrar nefiind legal sesizată. … 45.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Daniel Mihai în Dosarul nr. 4.205/121/2016 al Curții de Apel Galați – Secția penală și pentru cauze cu minori și constată că dispozițiile art. 141 alin. (1), art. 145, art. 165 alin. (2), art. 167 alin. (2) și art. 202 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.->Decizia se comunică Curții de Apel Galați - Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 24 aprilie 2018.->
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU->
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu->-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește