DECIZIA nr.256 din 4 iunie 2020

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 12/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 646 din 22 iulie 2020
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 258
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 1REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 231
ART. 1REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 255
ART. 1RESPINGE NECONSTITUTIONALITATEACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 231
ART. 1RESPINGE NECONSTITUTIONALITATEACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 255
ART. 2RESPINGE NECONSTITUTIONALITATEACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 255
ART. 2RESPINGE NECONSTITUTIONALITATEACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 258
ART. 3REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 258
ART. 7REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 53
ART. 9REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 231
ART. 9REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 255
ART. 10REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 231
ART. 11REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 255
ART. 11REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 258
ART. 12REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 255
ART. 13REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 231
ART. 13REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 255
ART. 14REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 18REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ART. 18REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 19REFERIRE LALEGE 310 17/12/2018
ART. 19REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 231
ART. 19REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 255
ART. 19REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 258
ART. 19REFERIRE LADECIZIE 3 31/10/1995
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 11
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 11
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 20
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 24
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 57
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 124
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 148
ART. 20REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950
ART. 20REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
ART. 21REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 231
ART. 21REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 126
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 126
ART. 22REFERIRE LADECIZIE 392 26/04/2012
ART. 22REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 255
ART. 22REFERIRE LADECIZIE 981 25/06/2009
ART. 22REFERIRE LADECIZIE 590 08/11/2005
ART. 22REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 21
ART. 22REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 24
ART. 22REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 22REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 24
ART. 23REFERIRE LADECIZIE 735 21/11/2019
ART. 23REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 258
ART. 23REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 259
ART. 24REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 255
ART. 25REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 258
ART. 26REFERIRE LADECIZIE 1184 15/09/2011
ART. 27REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 255
ART. 28REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 28REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 28REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 28REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
ART. 28REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 28REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Valer Dorneanu – președinte
Cristian Deliorga – judecător
Marian Enache – judecător
Daniel Marius Morar – judecător
Mona-Maria Pivniceru – judecător
Gheorghe Stan – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Elena-Simina Tănăsescu – judecător
Varga Attila – judecător
Valentina Bărbățeanu – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 231, art. 255 alin. (1) și (4) și art. 258 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ileana Ilie în Dosarul nr. 32.258/4/2015/a4 al Judecătoriei Sectorului 4 București – Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.074D/2017.2.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.3.Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 2.352D/2017, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 255 alin. (1) și 258 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ilie Diana, Ilie Mădălina, Ilie Victor și Ilie Năstase, prin reprezentant legal Ilie Daniel, în Dosarul nr. 40.537/4/2015 al Judecătoriei Sectorului 4 București – Secția civilă.4.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5.Având în vedere obiectul excepției de neconstituționalitate în dosarele mai sus menționate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea Dosarului nr. 2.352D/2017 la Dosarul nr. 2.074D/2017. 6.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. 7.Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 2.352D/2017 la Dosarul nr. 2.074D/2017, care a fost primul înregistrat.8.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, arătând că textele de lege criticate tind la asigurarea rigorii desfășurării procesului civil, fără să aducă atingere dispozițiilor constituționale și convenționale invocate în motivarea excepției.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:9.Prin încheierile din 10 mai 2017 și 20 iulie 2017, pronunțate în dosarele nr. 32.258/4/2015/a4 și nr. 40.537/4/2015, Judecătoria Sectorului 4 București – Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 231, art. 255 alin. (1) și (4) și art. 258 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă. Excepția a fost ridicată de Ileana Ilie și, respectiv, Ilie Diana, Ilie Mădălina, Ilie Victor și Ilie Năstase, prin reprezentant legal Ilie Daniel, în cauze având ca obiect, respectiv, soluționarea unei cereri de reexaminare formulate cu privire la o încheiere prin care s-a dispus aplicarea unei amenzi judiciare și soluționarea unei contestații la executare silită privind evacuarea dintr-un imobil.10.În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în ceea ce privește art. 231 din Codul de procedură civilă, că în mod greșit instanța a acceptat în cauză ca transcrierea înregistrării unei ședințe de judecată dintr-un alt proces să fie pusă la dispoziție de către petentă, deși conținutul acesteia putea fi viciat, în condițiile în care doar o transcriere de la dosarul cauzei ar avea puterea doveditoare a unei încheieri de ședință.11.Cu privire la art. 255 alin. (1) din Codul de procedură civilă, se susține că nu este suficient de clar și precis, iar sintagma „să ducă la soluționarea procesului“ cuprinsă în acesta presupune un arbitrariu inacceptabil. Se critică, în acest context, respingerea cererii de administrare a anumitor probe în dosarul de fond. Se susține că lipsa preciziei și a clarității textului de lege menționat justifică cererea de recuzare a judecătorului, care în mod inechitabil și cu rea-credință a respins unele probe. Referitor la art. 258 alin. (1) din Codul de procedură civilă arată că acesta se coroborează cu art. 255 alin. (1) din același cod, care permit judecătorului să orienteze cercetările în dosar către o anumită soluție.12.În ceea ce privește art. 255 alin. (4) din Codul de procedură civilă, autoarea excepției din Dosarul Curții Constituționale nr. 2.074D/2017 precizează că, în cursul soluționării dosarului de fond, a insistat pentru a se formula o adresă clară și precisă către anumite autorități ale statului, cererea fiindu-i respinsă. 13.Judecătoria Sectorului 4 București – Secția civilă apreciază că prevederile de lege criticate sunt constituționale. Arată, în acest sens, că prevederile art. 231 din Codul de procedură civilă conțin suficiente garanții pentru ca partea să poată verifica cele consemnate de grefierul de ședință și cele reținute prin încheierea de ședință, având în vedere că are posibilitatea de a obține inclusiv înregistrarea electronică a ședinței de judecată. De asemenea, instanța mai apreciază că dispozițiile art. 231 și art. 255 alin. (1) și (4), care reglementează încuviințarea probelor, nu conțin niciun viciu de neconstituționalitate. Totodată, dispozițiile procedurale criticate tind la a asigura rigoarea necesară procesului civil, inclusiv în ceea ce privește încuviințarea cererilor de probațiune. În eventualitatea în care judecătorul a făcut o apreciere eronată asupra utilității probelor, partea interesată are deschisă calea de atac, prevederile procedurale permițând părții să solicite și să obțină administrarea aceleiași probe și în calea de atac.14.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.15.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, în argumentarea acestui punct de vedere făcând referire la jurisprudența Curții Constituționale cu privire la problematica administrării probelor și subliniind, totodată, rolul activ al judecătorului în proces.16.Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt conforme dispozițiilor constituționale și convenționale invocate în motivarea excepției, precizând, printre altele, că prin Hotărârea din 9 iunie 1998, pronunțată în Cauza Teixeira de Castro împotriva Portugaliei și Hotărârea din 30 iunie 2009, pronunțată în Cauza Viorel Burzo împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că admisibilitatea probelor reprezintă o problemă care trebuie să fie reglementată de dreptul intern, iar aprecierea lor aparține instanțelor naționale.17.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:18.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.19.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 231,art. 255 alin. (1) și (4) și art. 258 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă. Ulterior sesizării Curții Constituționale, art. 231 a fost modificat prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074 din 18 decembrie 2018, soluția legislativă conținută în textul criticat menținându-se, însă neschimbată. În consecință, Curtea se va pronunța asupra textului art. 231 în noua redactare, având în vedere cele statuate prin Decizia Plenului nr. III din 31 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995. Textele de lege criticate au următorul conținut normativ: – Art. 231:(1)Grefierul care participă la ședință este obligat să ia note în legătură cu desfășurarea procesului. Părțile pot cere citirea notelor și, dacă este cazul, corectarea lor.(2)După terminarea ședinței de judecată, participanții la proces primesc, la cerere, câte o copie de pe notele grefierului.(3)Notele grefierului pot fi contestate cel mai târziu la termenul următor.(4)Instanța va înregistra ședințele de judecată.(5)Instanța va elibera, la cerere, o copie electronică a înregistrării ședinței de judecată:a)părților, pe cheltuiala acestora, în ceea ce privește cauza lor;b)procurorului, pentru cauza în care participă.(6)Înregistrările din ședința de judecată vor putea fi solicitate și de către instanțele de control judiciar.“;– Art. 255 alin. (1) și (4):(1)Probele trebuie să fie admisibile potrivit legii și să ducă la soluționarea procesului. (…)(4)La cererea instanței, autoritățile competente sunt obligate să îi comunice, în termenul stabilit, toate informațiile, înscrisurile ori reglementările solicitate.“;– Art. 258 alin. (1) și (2):(1)Probele se pot încuviința numai dacă sunt întrunite cerințele prevăzute la art. 255, în afară de cazul când ar exista pericolul ca ele să se piardă prin întârziere.(2)Încheierea prin care se încuviințează probele va arăta faptele ce vor trebui dovedite, mijloacele de probă încuviințate, precum și obligațiile ce revin părților în legătură cu administrarea acestora“.20.În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul legalității, art. 11 alin. (1) privind obligația statului român de a îndeplini întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în fața legii, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 57 privind exercitarea cu bună credință a drepturilor și a libertăților, art. 124 alin. (1) și (2) privind înfăptuirea justiției, art. 148 alin. (2) și (4) privind Integrarea în Uniunea Europeană, art. 146 lit. d) privind competența Curții Constituționale de a soluționa excepțiile de neconstituționalitate. Se invocă, de asemenea, următoarele prevederi din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale: art. 6 – Dreptul la un proces echitabil, art. 14 – Interzicerea discriminării, art. 17 – Interzicerea abuzului de drept, art. 52 – Anchetele Secretarului general și art. 53 – Apărarea drepturilor omului recunoscute. Autorul excepției își raportează critica și la prevederile art. 21, art. 47 și art. 54 din ceea ce denumește „Tratatul Uniunii Europene“, document care nu își găsește corespondent în realitate, și fără să facă precizări care să permită a se stabili dacă este vorba despre Tratatul privind Uniunea Europeană sau Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.21.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că art. 231 din Codul de procedură civilă este criticat prin prisma modului în care instanța a aplicat aceste prevederi în cauza în soluționarea căreia a fost ridicată excepția. Astfel, așa cum rezultă din susținerile autoarei acesteia, instanța a acceptat ca probă în proces transcrierea înregistrării unei ședințe de judecată a unui alt dosar făcută de însăși petentă. Or, o astfel de transcriere prezintă riscul de a fi realizată inexact și lacunar, fiind lipsită de rigoare și certitudine. Dar Curtea Constituțională nu are competența de a analiza legalitatea administrării probelor într-un proces, demers către care tinde, în cele din urmă critica de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată. Textul de lege criticat prevede, de altfel, la alin. (5), că părțile pot obține, la cerere, o copie electronică a înregistrării ședinței de judecată în ceea ce privește cauza lor, aceasta putând fi, ulterior, într-un alt proces, supusă încuviințării instanței pentru a fi administrată ca probă. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 231 din Codul de procedură civilă este inadmisibilă, ținând cont de prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, din care rezultă că neconstituționalitatea prevederilor legale supuse controlului exercitat de Curtea Constituțională este determinată de încălcarea dispozițiilor sau principiilor Constituției, iar nu din elemente de fapt specifice litigiului în cadrul căruia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate. Analiza acestora intră în competența instanței învestite cu soluționarea procesului, în considerarea dispozițiilor art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.22.În ceea ce privește art. 255 alin. (1) din Codul de procedură civilă, se critică lipsa de precizie și claritate, susținându-se că sintagma „să ducă la soluționarea procesului“ poate determina respingerea în mod arbitrariu a cererii de încuviințare a unor probe. Față de această critică, instanța de contencios constituțional reține că, în jurisprudența sa, a mai analizat susțineri similare, constatând conformitatea prevederilor de lege criticate cu dispozițiile art. 21 și 24 din Legea fundamentală referitoare la dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare. Astfel, Curtea a constatat că posibilitatea recunoscută instanței de a hotărî asupra admisibilității unei probe, în funcție de pertinența și concludența sa – deci, cu alte cuvinte, de aptitudinea acesteia de a conduce la soluționarea procesului – este un corolar firesc și necesar al învestirii sale cu soluționarea cauzei pe care este ținută să o finalizeze printr-o hotărâre legală și temeinică (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 590 din 8 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.099 din 6 decembrie 2005, Decizia nr. 981 din 25 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 4 august 2009, și Decizia nr. 392 din 26 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 29 mai 2012).23.De asemenea, Curtea a statuat că judecătorul cauzei, în virtutea rolului său activ, consacrat prin art. 22 din Codul de procedură civilă, are competența de a aprecia cu privire la admisibilitatea probelor propuse de părți, respingând administrarea acestora în situația în care consideră că nu se încadrează în condițiile prevăzute de lege. Aprecierea judecătorului nu este însă arbitrară, ci se circumscrie condițiilor precizate în art. 255 și 258 din Codul de procedură civilă. Astfel, pentru ca o probă să fie admisibilă, ea trebuie să fie legală, dar, în același timp, trebuie să fie verosimilă, utilă, pertinentă și concludentă. Judecătorul se va pronunța printr-o încheiere cu caracter preparatoriu, care nu leagă instanța, aceasta putând reveni asupra probei încuviințate, conform art. 259 din Codul de procedură civilă. Totodată, potrivit art. 258 alin. (2) din Codul de procedură civilă, încheierea prin care se încuviințează probele va arăta faptele ce vor trebui dovedite, mijloacele de probă acceptate, precum și obligațiile ce revin părților în legătură cu administrarea acestora. Curtea a observat că nu se poate susține că judecătorul ar putea acționa în mod discreționar atunci când se pronunță cu privire la admisibilitatea probelor, de vreme ce respingerea unei probe solicitate trebuie motivată, încheierea instanței referitoare la încuviințarea probelor putând fi atacată cu apel, odată cu fondul, conform art. 466 alin. (4) din același cod (Decizia nr. 735 din 21 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 3 martie 2020, paragrafele 20 și 21).24.Ca atare, ținând seama de cele mai sus arătate, Curtea constată că nu poate fi reținută critica de neconstituționalitate formulată cu privire la art. 255 alin. (1) din Codul de procedură civilă care statuează cu privire la admisibilitatea probelor și aptitudinea acestora de a conduce la soluționarea procesului.25.Pentru identitate de rațiune, aceleași considerații sunt valabile și cu privire la art. 258 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, care stabilesc că probele se pot încuviința numai dacă sunt întrunite cerințele prevăzute la art. 255, precizând elementele pe care trebuie să le cuprindă încheierea prin care se încuviințează probele.26.Totodată, Curtea reține că, prin Decizia nr. 1.184 din 15 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 15 noiembrie 2011, a făcut referire la Hotărârea din 9 iunie 1998, pronunțată în Cauza Teixeira de Castro împotriva Portugaliei (paragraful 34), prin care Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat că admisibilitatea probelor reprezintă o problemă care trebuie să fie reglementată de dreptul intern, iar aprecierea lor aparține instanțelor naționale. În același sens sunt, de exemplu, și Hotărârea din 30 iunie 2009, pronunțată în Cauza Viorel Burzo împotriva României (paragraful 137), Hotărârea din 21 aprilie 2011, pronunțată în Cauza Nechiporuk și Yonkalo împotriva Ucrainei (paragraful 273) și Hotărârea din 1 martie 2011, pronunțată în Cauza Welke și Bialek împotriva Poloniei (paragraful 57).27.În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 255 alin. (4) din Codul de procedură civilă, Curtea constată că este inadmisibilă, întrucât critica formulată vizează modul de aplicare a acestora în proces. Textul de lege menționat instituie obligația autorităților ca, la cererea instanței, să comunice, în termenul stabilit de aceasta, toate informațiile, înscrisurile ori reglementările solicitate, pentru a fi administrate ca probe în proces. Autoarea excepției își argumentează critica arătând că, în cursul soluționării dosarului de fond, a insistat pentru a se formula o adresă clară și precisă către anumite autorități ale statului, cererea fiindu-i respinsă. Astfel formulate, susținerile în sprijinul pretinsei neconstituționalități nu reprezintă altceva decât critici de fapt, referitoare la modul în care judecătorul cauzei a apreciat admisibilitatea probei propuse de parte. Or, Curtea Constituțională nu are atribuții de control judiciar al hotărârilor judecătorești, astfel că o asemenea critică excedează competenței sale.28.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1.Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 231 și art. 255 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ileana Ilie în Dosarul nr. 32.258/4/2015/a4 al Judecătoriei Sectorului 4 București – Secția civilă.2.Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de aceeași autoare în același dosar al aceleiași instanțe, precum și de Ilie Diana, Ilie Mădălina, Ilie Victor și Ilie Năstase, prin reprezentant legal Ilie Daniel, în Dosarul nr. 40.537/4/2015 al aceleiași instanțe și constată că prevederile art. 255 alin. (1) și art. 258 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 4 București – Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 4 iunie 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbățeanu
–-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x