DECIZIA nr. 255 din 25 aprilie 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală cu referire la art. 32 din Codul penal raportat la art. 189 din Codul penal, excepție ridicată de Szucs Dănilă, Suciu Dănilă și Szucs Novac în Dosarul nr. 5.786/86/2015 al Tribunalului Suceava – Secția penală, și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.463D/2016. … 2.La apelul nominal, lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, întrucât dreptul de a recurge la procedura simplificată de judecare a cauzelor penale nu este un drept fundamental al inculpatului. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 4 iulie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 5.786/86/2015, Tribunalul Suceava – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală cu referire la art. 32 din Codul penal raportat la art. 189 din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Szucs Dănilă, Suciu Dănilă și Szucs Novac într-o cauză penală în care autorii au fost trimiși în judecată pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 32 din Codul penal raportat la art. 188, art. 189 alin. (1) lit. f) din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii arată, în esență, că, în ceea ce privește tentativa la infracțiunea de omor calificat, legea penală – art. 33 alin. (2) teza finală din Codul penal – prevede sancțiunea închisorii de la 10 la 20 de ani, fiind exceptată detențiunea pe viață, astfel încât, în această ipoteză, ar trebui să fie admisibilă procedura derogatorie, simplificată, a recunoașterii vinovăției, reglementată de art. 374 alin. (4) și art. 375 din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 396 alin. (10) din același cod. Susțin că normele procesual penale ale art. 374 alin. (4) sunt contrare atât dispozițiilor constituționale referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii, accesul liber la justiție și dreptul la apărare, cât și Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în condițiile în care exceptează de la beneficiul acordat prin norma criticată infracțiunile care se pedepsesc cu detențiunea pe viață. … 6.Tribunalul Suceava – Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, fiind afectat principiul egalității cetățenilor în fața legii, de vreme ce textul criticat exclude inculpații trimiși în judecată pentru tentativa la infracțiunea de omor calificat pe considerentul că legea prevede pentru fapta consumată și detențiunea pe viață, aspect care rezultă din art. 174 din Codul penal potrivit căruia prin săvârșirea unei infracțiuni sau comiterea unei infracțiuni se înțelege săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă, precum și participarea la comiterea acestora în calitate de coautor, instigator sau complice. Reține că, potrivit jurisprudenței instanței de control constituțional, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice. … 7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate. … 8.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă. În acest sens, reține că, față de criticile invocate de autori, în prezenta speță sunt aplicabile considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 975 din 22 noiembrie 2012. Totodată, arată că instanța de control constituțional s-a mai pronunțat cu privire la dispozițiile art. 374 alin. (4) și art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală prin deciziile nr. 484 din 23 iunie 2015 și nr. 726 din 29 octombrie 2015. … 9.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:10.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 11.Obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală cu referire la art. 32 din Codul penal raportat la art. 189 din Codul penal. Dispozițiile art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală au fost modificate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din data de 23 mai 2016. Textele de lege criticate au următorul conținut:– Art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală: „În cazurile în care acțiunea penală nu vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață, președintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți și de persoana vătămată, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10).“; … – Art. 32 din Codul penal: (1) Tentativa constă în punerea în executare a intenției de a săvârși infracțiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu și-a produs efectul.(2)Nu există tentativă atunci când imposibilitatea de consumare a infracțiunii este consecința modului cum a fost concepută executarea.“; … – Art. 189 din Codul penal:(1) Omorul săvârșit în vreuna dintre următoarele împrejurări:a)cu premeditare; … b)din interes material; … c)pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse; … d)pentru a înlesni sau a ascunde săvârșirea altei infracțiuni; … e)de către o persoană care a mai comis anterior o infracțiune de omor sau o tentativă la infracțiunea de omor; … f)asupra a două sau mai multor persoane; … g)asupra unei femei gravide; … h)prin cruzimi,se pedepsește cu detențiune pe viață sau închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi. … (2)Tentativa se pedepsește.“ …  … 12.În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorii excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) cu privire la egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și art. 24 privind dreptul la apărare. … 13.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prin deciziile nr. 250 din 7 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 11 iunie 2015; nr. 484 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 10 august 2015; nr. 726 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 26 noiembrie 2015; nr. 253 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 528 din 14 iulie 2016; nr. 275 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 22 iulie 2016; nr. 750 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2017 și nr. 753 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2017, a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate, reținând că procedura simplificată de judecată în cazul recunoașterii învinuirii nu constituie o noutate în materie procesual penală, fiind reglementată pentru prima dată de dispozițiile art. 320^1 din vechiul Cod de procedură penală – introduse prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, cu titlu de derogare de la dreptul comun, și presupune soluționarea cu celeritate a unor cauze penale pentru care cercetarea judecătorească propriu-zisă devine redundantă, întrucât în faza de urmărire penală au fost dezlegate toate aspectele legate de existența infracțiunii și de vinovăția inculpatului. … 14.Curtea a statuat că reducerea limitelor speciale de pedeapsă ca urmare a recunoașterii învinuirii nu poate fi convertită într-un drept fundamental, ci reprezintă un beneficiu acordat de legiuitor, potrivit politicii sale penale, în anumite condiții, printre care se numără și recunoașterea în totalitate a faptelor reținute în sarcina inculpatului, tocmai caracterul integral al recunoașterii învinuirii fiind cel care face inutilă efectuarea cercetării judecătorești, așa cum este reglementată aceasta de dispozițiile art. 374 alin. (5)-(10) din actualul Cod de procedură penală. Curtea a reținut, de asemenea, că, indiferent de faptul că recunoașterea învinuirii este totală sau parțială, ceea ce prevalează este existența unui proces echitabil, despre care nu se poate vorbi în măsura în care se neagă principiul aflării adevărului. Prin urmare, nu simpla recunoaștere a învinuirii, chiar și integrală, este determinantă pentru a se da eficiență unui proces echitabil desfășurat în limitele legalității și imparțialității, aceasta constituind doar o condiție procedurală, ci stabilirea vinovăției inculpatului cu privire la faptele reținute în sarcina sa. Așadar, Curtea a reținut că dreptul de a recurge la procedura accelerată de judecare a cauzelor penale și de a beneficia de efectele aplicării acesteia nu este un drept fundamental al inculpatului, ci o opțiune pe care o poate exercita în condițiile și limitele prevăzute la art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală. … 15.Cu privire la critica potrivit căreia normele procesual penale ale art. 320^1 din Codul de procedură penală din 1968, respectiv ale art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, sunt neconstituționale, întrucât exclud de la procedura simplificată cazurile în care acțiunea penală vizează o „infracțiune care se pedepsește cu detențiunea pe viață“, Curtea reține că, prin Decizia nr. 975 din 22 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 8 ianuarie 2013, a statuat că voința legiuitorului este în această privință explicită, în sensul că exclude de la beneficiul aplicării procedurii simplificate acele infracțiuni care se pedepsesc cu detențiune pe viață, o astfel de reglementare nu capătă valențe discriminatorii, având o justificare obiectivă și rezonabilă ce ține de gravitatea extremă a faptei comise, pedeapsa detențiunii pe viață fiind ultima pe scara graduală prevăzută de sistemul represiv românesc și care, în acord cu art. 53 din Codul penal, este cea mai aspră dintre pedepsele principale, fiind precedată (din perspectiva gradului de intensitate a măsurii de constrângere) de pedeapsa amenzii și de închisoarea de la 15 zile la 30 de ani. … 16.De asemenea, prin Decizia nr. 335 din 24 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 631 din 17 august 2016, paragrafele 18-20, Curtea a constatat că valoarea socială ocrotită prin incriminarea infracțiunilor din actualul Cod penal pentru care legiuitorul a prevăzut pedeapsa detențiunii pe viață (în unele cazuri alternativ cu pedeapsa închisorii) este, în principal, viața (art. 189 – „Omorul calificat“, art. 401 – „Atentatul care pune în pericol securitatea națională“, art. 402 – „Atentatul contra unei colectivități“, art. 408 – „Infracțiuni contra persoanelor care se bucură de protecție internațională“, art. 438 – „Genocidul“, art. 439 – „Infracțiuni contra umanității“, art. 440 – „Infracțiuni de război contra persoanelor“) și, reiterând considerente ce se regăsesc în Decizia nr. 511 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 30 ianuarie 2014, instanța de control constituțional a reținut că, potrivit formulărilor Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul la viață, statuat în art. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reprezintă „regele drepturilor“, un drept ce consacră una dintre valorile fundamentale ale statelor democratice care alcătuiesc Consiliul Europei, numărându-se printre prevederile primordiale ale Convenției. Curtea a reținut că instanța de la Strasbourg acordă preeminență, în jurisprudența sa, articolului 2, având în vedere faptul că dreptul la viață se bucură de un statut special printre dispozițiile Convenției pe care aceasta le consideră primordiale. Prin urmare, Curtea Constituțională a reținut că dreptul la viață constituie un atribut inalienabil al persoanei și reprezintă valoarea supremă în ierarhia drepturilor omului, întrucât este un drept fără de care exercitarea celorlalte drepturi și libertăți garantate de Constituție și de instrumentele internaționale de protecție a drepturilor fundamentale ar fi iluzorie, fapt ce determină caracterul axiologic al acestui drept, care cuprinde atât un drept subiectiv, cât și o funcție obiectivă, aceea de principiu călăuzitor al activității statului, acesta din urmă având obligația de a proteja dreptul fundamental la viață al persoanei. Așadar, Curtea a constatat că preeminența dreptului la viață este, printre altele, cea care justifică opțiunea legiuitorului de a acorda beneficiul procedurii simplificate de judecată și efectele aplicării acesteia numai în cauzele având ca obiect infracțiuni cu privire la care legea prevede pedeapsa amenzii, pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii sau numai pedeapsa închisorii. … 17.În prezenta cauză, autorii excepției susțin, în esență, că, în ceea ce privește tentativa la infracțiunea de omor calificat, legea penală – art. 33 alin. (2) teza finală din Codul penal – prevede sancțiunea închisorii de la 10 la 20 de ani, fiind exceptată detențiunea pe viață. Apreciază că, în această ipoteză, ar trebui să fie admisibilă procedura derogatorie, simplificată, a recunoașterii vinovăției, în caz contrar normele procesual penale ale art. 374 alin. (4) fiind contrare dispozițiilor constituționale referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii, accesul liber la justiție și dreptul la apărare. … 18.Față de aceste critici, Curtea reține că, potrivit art. 189 alin. (1) din Codul penal, infracțiunea de omor calificat se pedepsește cu detențiunea pe viață sau închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar, potrivit art. 33 alin. (2) din Codul penal, când pentru infracțiunea consumată legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață, iar instanța s-ar orienta spre aceasta, tentativa se sancționează cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani. Art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală stabilește că „În cazurile în care acțiunea penală nu vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață, președintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți și de persoana vătămată, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10)“. Așadar, în textul precitat, legiuitorul a reglementat condiția ca inculpatul să nu fie acuzat de săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață, fără a face distincția dacă pedeapsa detențiunii pe viață este pedeapsă unică sau este prevăzută de lege alternativ cu pedeapsa închisorii ori dacă infracțiunea pedepsită cu detențiunea pe viață a fost consumată sau a rămas în faza de tentativă. … 19.Curtea reține că o condiție identică era reglementată și în art. 320^1 din Codul de procedură penală din 1968, iar jurisprudența a fost majoritară în sensul că procedura simplificată nu se aplică inculpatului care a comis o infracțiune pedepsită cu detențiunea pe viață, chiar dacă infracțiunea a rămas în faza de tentativă. … 20.În continuare, Curtea reține că art. 174 din Codul penal, similar art. 144 din Codul penal din 1969, prevede că „prin săvârșirea unei infracțiuni sau comiterea unei infracțiuni se înțelege săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă, precum și participarea la comiterea acestora în calitate de coautor, instigator sau complice“, iar art. 187 din Codul penal, similar art. 141^1 din Codul penal din 1969, stabilește că „prin pedeapsă prevăzută de lege se înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.“ Așadar, prin „săvârșirea unei infracțiuni“ se înțelege săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește ca „infracțiune consumată sau ca tentativă“, cu alte cuvinte se au în vedere faptele pedepsibile, indiferent dacă acestea se prezintă sub forma unei infracțiuni faptă consumată (forma perfectă) sau sub forma unei infracțiuni faptă tentată (forma imperfectă), fiecare formă pedepsibilă, luată separat, constituind o infracțiune. De asemenea, prin „pedeapsă prevăzută de lege“ se înțelege pedeapsa reglementată de norma penală care incriminează fapta săvârșită în forma consumată „fără luarea în considerare a cauzelor de reducere a pedepsei sau de majorare a pedepsei“. Cu alte cuvinte, dacă legea procesual penală – în cazul de față art. 374 alin. (4) – condiționează anumite efecte de „pedeapsa prevăzută de lege“, referirea se face la limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea consumată (în varianta tip sau calificată), fără a se lua în considerare eventualele cauze generale de agravare (stări de agravare – concursul de infracțiuni, recidiva, circumstanțele agravante) sau de atenuare (stări de atenuare – tentativa, circumstanțele atenuante). … 21.Așadar, raportând normele procesual penale ale art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală la normele penale precitate, concluzia ce s-ar desprinde ar fi că nu se poate proceda la judecata cauzei potrivit procedurii simplificate în ipoteza unei tentative, așadar a unei forme imperfecte a infracțiunii, atunci când infracțiunea consumată se pedepsește cu detențiunea pe viață. Or, față de criticile formulate de autorii excepției, Curtea reține că, și într-o astfel de ipoteză, considerentele deciziilor anterioare ale instanței de control constituțional rămân valabile, întrucât reducerea limitelor speciale de pedeapsă ca urmare a recunoașterii învinuirii nu poate fi convertită într-un drept fundamental, această instituție reprezentând un beneficiu acordat de legiuitor, potrivit politicii sale penale, în anumite condiții, printre care și aceea ca acțiunea penală să nu vizeze o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață (incluzând, astfel cum s-a arătat, și tentativa). Cu alte cuvinte, legiuitorul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere în reglementarea acestei instituții, atunci când a stabilit că admisibilitatea judecății potrivit procedurii abreviate este determinată de gradul abstract de pericol social al faptei, iar nu de periculozitatea concretă a făptuitorului, având în vedere și faptul că, astfel cum s-a reținut în precedent, valoarea socială ocrotită prin incriminarea infracțiunilor pentru care legiuitorul a prevăzut pedeapsa detențiunii pe viață este, în principal, viața, valoare fundamentală a statelor democratice. … 22.Totodată, astfel cum a reținut Curtea în jurisprudența sa, nu se poate vorbi de un proces echitabil în măsura în care se neagă principiul aflării adevărului în favoarea celerității procesului penal, astfel că nu simpla recunoaștere a vinovăției este determinantă pentru a se da eficiență unui proces echitabil desfășurat în limitele legalității, ci stabilirea vinovăției. De altfel, Curtea reține că, chiar și în ipoteza îndeplinirii condițiilor pentru a se proceda la judecata potrivit procedurii simplificate, în măsura în care instanța apreciază că probele administrate în cursul urmăririi penale sunt insuficiente pentru a stabili că fapta există, că aceasta constituie infracțiune și că a fost săvârșită de inculpat, aceasta poate respinge cererea formulată, urmând a judeca cauza potrivit dreptului comun, cadrul procesual în care poate lămuri toate împrejurările, inculpatul putând beneficia, și în acest cadru, de un tratament juridic mai blând, în acord cu efectele circumstanțelor atenuante. Altfel spus, conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii, stăruința depusă pentru a înlătura rezultatul ori paguba produsă, comportarea sinceră în fața autorității, recunoașterea vinovăției și alte asemenea reprezintă împrejurări care pot constitui circumstanțe atenuante și pot fi mai favorabile decât beneficiul prevăzut de art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală. De asemenea, Curtea nu poate reține nici încălcarea dreptului la apărare, având în vedere că acest drept conferă oricărei părți implicate într-un proces, potrivit intereselor sale și indiferent de natura procesului, posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege pentru a invoca în apărarea sa fapte sau împrejurări. Acest drept presupune participarea la ședințele de judecată, folosirea mijloacelor de probă, invocarea excepțiilor prevăzute de legea procesual penală, exercitarea oricăror altor drepturi procesual penale și posibilitatea de a beneficia de serviciile unui apărător, aspecte necenzurate prin norma procesual penală criticată. Totodată, neaplicarea procedurii simplificate și a beneficiilor recunoașterii vinovăției în ipoteza săvârșirii unei tentative la o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață nu aduce atingere principiului egalității, în condițiile în care egalitatea nu înseamnă uniformitate, iar procedura de judecată în cazul pledoariei de vinovăție nu reprezintă un drept fundamental, condiționarea accesului la această instituție având o justificare obiectivă și rezonabilă ce ține de gravitatea extremă a faptei comise, chiar și sub forma imperfectă a infracțiunii, având în vedere, astfel cum s-a arătat, valoarea socială ocrotită prin incriminarea infracțiunilor pentru care legiuitorul a prevăzut pedeapsa detențiunii pe viață. … 23.Pe de altă parte, în completarea celor reținute la paragraful 19 al prezentei decizii, Curtea reține că, într-o practică judiciară minoritară, s-a susținut că „dispozițiile art. 320^1 alin. (7) teza a doua din Codul de procedură penală nu fac referire la pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului – situație în care se putea interpreta că se are în vedere pedeapsa pentru infracțiunea consumată, chiar dacă infracțiunea este săvârșită în forma tentativei -, ci fac referire expresă la pedeapsa care reprezintă sancțiunea pentru infracțiunea care face obiectul acțiunii penale dintr-o anumită cauză penală.“ În consecință, s-a apreciat că intenția legiuitorului a fost aceea de a se avea în vedere, în concret, pedeapsa ce poate fi aplicată inculpatului pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată. Astfel, s-a reținut că „în situația infracțiunii pedepsite cu detențiunea pe viață, săvârșită în forma tentativei, pentru această infracțiune, inculpatul poate fi sancționat doar cu pedeapsa închisorii, potrivit art. 21 alin. (1) și (2) din Codul penal, astfel că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 320^1 alin. (7) teza a doua din Codul de procedură penală, care prevăd excepția de la aplicarea prevederilor art. 320^1 alin. (1)-(6) din Codul de procedură penală.“ … 24.În aceste condiții, având în vedere interpretarea diferită care s-a dat în practică normei procesual penale criticate și față de susținerile autorilor excepției, Curtea reține că autorii excepției nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, ci sunt nemulțumiți, în realitate, de interpretarea și aplicarea acestor dispoziții de către instanța de judecată. Or, asemenea aspecte nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curte, ci sunt de competența instanței de judecată învestite cu soluționarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. … 25.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală cu referire la art. 32 din Codul penal raportat la art. 189 din Codul penal, excepție ridicată de Szucs Dănilă, Suciu Dănilă și Szucs Novac în Dosarul nr. 5.786/86/2015 al Tribunalului Suceava – Secția penală.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Suceava – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 25 aprilie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește