DECIZIA nr. 255 din 20 aprilie 2021

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 1 și 2 din Codul de procedură civilă și ale art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, excepție ridicată de Vasile Groza în Dosarul nr. 419/57/2018 al Curții de Apel Alba Iulia – Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.319D/2018. … 2.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.  … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 1 și 2 din Codul de procedură civilă și respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 19 noiembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 419/57/2018, Curtea de Apel Alba Iulia – Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 1 și 2 din Codul de procedură civilă și ale art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de contestatorul-intimat-reclamant Vasile Groza în cadrul soluționării contestației în anulare formulate de acesta împotriva Deciziei nr. 3.357/2018, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția de contencios administrativ și fiscal. Prin această decizie, instanța a admis recursul declarat de pârâtul Penitenciarul Aiud împotriva Sentinței nr. 4.418/CAF/2017, pronunțată de Tribunalul Alba, a casat în parte sentința atacată și, rejudecând cauza în limitele casării, a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Vasile Groza în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Arad și a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de bani reprezentând diferența dintre drepturile bănești aferente perioadei 30 decembrie 2013-31 decembrie 2016 și salariul efectiv încasat, actualizată cu indicele de inflație de la data plății.  … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, referitor la dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă, autorul excepției arată că, în cauză, obiectul acțiunii formulate era un litigiu de muncă având ca obiect plata unor drepturi salariale. Competența primei instanțe a aparținut Tribunalului Alba – Secția de contencios administrativ și fiscal și, fiind vorba despre un litigiu de muncă, apelul era calea de atac prevăzută de lege, iar nu recursul, așa cum a menționat Tribunalul Alba – Secția de contencios administrativ și fiscal în sentință. Se susține că dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale în ceea ce privește sintagma „deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia“. În acest sens, se susține că este neconstituțională sancționarea justițiabilului, chiar reprezentat, prin pierderea unui grad de jurisdicție, în situația în care nu a invocat excepția necompetenței în fața instanței care a pronunțat hotărârea definitivă, „instanță care nu era competentă material sau care a judecat cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței“. Se arată că justițiabilul a respectat calea de atac înscrisă greșit în sentință și că drept urmare a acestei greșeli „se schimbă legea“, or, acest fapt nu este posibil, deoarece este încălcat dreptul la un proces echitabil. În plus, judecătorul este obligat să aplice legea, iar calea de atac nu este la latitudinea părții, ci este stabilită de instanța de control judiciar. Din cauza modului în care este formulat art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă, este sancționat justițiabilul care nu a sesizat care este calea de atac legală – apel sau recurs, „nesesizare datorată tot înscrierii greșite în sentință a căii de atac“. Soluționând în recurs, Curtea de Apel Alba Iulia a comis o nelegalitate, deoarece era competentă să judece în apel, ceea ce dădea dreptul reclamantului să solicite probe în apărare și contraexpertiză la înscrisurile fără valoare de înscrisuri noi. Însă, judecând în recurs, reclamantul nu a mai avut posibilitatea să se apere. … 6.Referitor la dispozițiile art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, autorul excepției consideră că acestea sunt neconstituționale, în măsura în care angajatorul instituție bugetară nu acordă compensarea cu timp liber corespunzător pentru orele suplimentar prestate și nici nu plătește aceste ore suplimentare pe care angajatul său a fost obligat să le presteze în temeiul deciziei primite. Mai susține că atât la data pronunțării sentinței atacate, cât și la data pronunțării deciziei atacate, art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 „era abrogat și nu coroborează legile aplicabile“. Fiind abrogat la data soluționării recursului, nu subzistă motivarea dată de instanța de recurs cererii privind plata orelor suplimentare, astfel că se încalcă dispozițiile art. 45 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor, ale art. 122 și 123 din Codul muncii și ale art. 41 alin. (2) și art. 42 alin. (1) din Constituție. … 7.Cu privire la dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din Codul de procedură civilă, se susține că acestea contravin prevederilor art. 16 alin. (1)-(3) și ale art. 21 alin. (1)-(3) din Constituție, pentru necuprinderea și a „erorii judiciare“ în noțiunea de „eroare materială“, în accepțiunea dată acestei noțiuni în cazul contestației în anulare, în măsura în care temeiul de drept avut în vedere de instanță este inaplicabil cauzei și, astfel, hotărârea atacată încalcă drepturile constituționale și legile aplicabile în materie, și anume art. 45 din Legea nr. 293/2004, art. 122 și 123 din Codul muncii și art. 41 alin. (2) și art. 42 alin. (1) din Constituție. În cazul în care instanța care a pronunțat hotărârea definitivă și-a întemeiat soluția pronunțată pe un temei legal inaplicabil în cauză, hotărârea pronunțată este evident contrară esenței unei hotărâri judecătorești, prin care trebuie să se restabilească ordinea de drept. Astfel, partea nedreptățită nu are posibilitatea de a accede la căile extraordinare de atac, deoarece nu ne aflăm în prezența unei erori materiale. Eroarea de natură să afecteze însuși conținutul soluției pronunțate de judecător și aplicarea unui temei de drept nelegal scapă controlului unei contestații în anulare. Or, eroarea în stabilirea legii aplicabile este o veritabilă eroare materială în sensul larg al noțiunii, iar imposibilitatea exercitării unui control cu privire la legea aplicabilă litigiului încalcă accesul la justiție și dreptul la proces echitabil, precum și egalitatea în fața legii. … 8.Curtea de Apel Alba Iulia – Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, autorul acesteia urmărind practic extinderea sau modificarea motivelor contestației în anulare, precum și interpretarea unor dispoziții de lege. Or, prin intermediul excepției de neconstituționalitate se verifică compatibilitatea dispozițiilor legale cu cele constituționale. Reglementarea motivelor de admisibilitate a căilor de atac este atributul exclusiv al legiuitorului. Referitor la dispozițiile criticate din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, instanța apreciază că autorul excepției urmărește interpretarea unor dispoziții de lege, însă acesta este atributul instanțelor judecătorești, iar nu al Curții Constituționale. … 9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1 și 2 din Codul de procedură civilă (Obiectul și motivele contestației în anulare) și ale art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 11 decembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare. Dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1 și 2 din Codul de procedură civilă au următorul cuprins: „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; […]“. Dispozițiile art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 au următorul cuprins: „În anul 2016, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora, cu excepția situațiilor când prin prezenta ordonanță de urgență se dispune altfel.“ Curtea constată că dispozițiile criticate din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 au fost abrogate prin art. 44 alin. (1) pct. 20 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Însă, având în vedere cele reținute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora „sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare“, precum și faptul că dispozițiile de lege criticate sunt aplicabile în cauza în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, Curtea va analiza constituționalitatea textelor de lege cu care a fost sesizată. … 13.În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile criticate din Codul de procedură civilă contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1)-(3) privind egalitatea în drepturi și în art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, iar prevederile criticate din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 41 alin. (2) și (3) privind protecția socială a muncii și durata normală a zilei de lucru de 8 ore și în art. 42 alin. (1) privind interzicerea muncii forțate. … 14.Examinând excepția de neconstituționalitate, referitor la dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, Curtea reține că acestea reglementează obiectul și motivele contestației în anulare – cale extraordinară de atac. Cu privire la aceste dispoziții, Curtea s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 838 din 14 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 2 mai 2018, constatând constituționalitatea acestora. Curtea a reținut că, în jurisprudența sa, prin Decizia nr. 483 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 633 din 20 august 2015, a constatat, referitor la contestația în anulare, că aceasta este o cale extraordinară de atac, de retractare și nesuspensivă de executare, prin care se cere însăși instanței ce a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, să își anuleze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată. În Codul de procedură civilă din 1865, contestația în anulare era reglementată de art. 317-321, iar doctrina a distins între două categorii de contestații în anulare, calificate în funcție de tipul hotărârilor judecătorești și de motivele exercitării acestora, respectiv contestația în anulare obișnuită, de drept comun, și contestația în anulare specială, distincția păstrânduși valabilitatea și în ceea ce privește noua reglementare. Prin Decizia nr. 838 din 14 decembrie 2017, precitată, paragraful 42, Curtea a constatat că, prin art. 503 alin. (2) din Codul de procedură civilă, legiuitorul a reglementat calea de atac extraordinară a contestației în anulare speciale numai pentru hotărârile instanței de recurs și, în condițiile prevăzute la art. 503 alin. (3), pentru hotărârile instanței de apel, spre deosebire de calea de atac extraordinară a contestației în anulare obișnuite, de drept comun, care are ca obiect hotărârile definitive. Astfel, a creat o protecție suplimentară oferită justițiabililor, în sensul că motivele de la contestația în anulare specială se adaugă la cele generale pentru apel și recurs. Această reglementare respectă dispozițiile art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție, potrivit cărora legiuitorul stabilește condițiile de exercitare a căilor de atac. Totodată, la paragrafele 43 și 44 ale aceleiași decizii, referitor la posibilitatea exercitării unei căi de atac, Curtea a reținut că, potrivit jurisprudenței sale, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca modalități de exercitare a drepturilor procedurale, accesul liber la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege. În ceea ce privește asigurarea egalității cetățenilor în exercitarea drepturilor lor procesuale, inclusiv a căilor de atac, Curtea a reținut că, în instituirea regulilor de acces al justițiabililor la aceste drepturi, legiuitorul este ținut de respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituție. De aceea nu este contrară acestui principiu instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ce privește căile de atac, cât timp ele asigură egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea lor. De asemenea, Curtea a reținut că principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. În consecință, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice (a se vedea Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). … 15.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față. … 16.Referitor la susținerile autorului excepției de neconstituționalitate din prezenta cauză, potrivit cărora, „din cauza modului în care este formulat art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă, este sancționat justițiabilul care nu a sesizat care este calea de atac legală – apel sau recurs, nesesizare datorată tot înscrierii greșite în sentință a căii de atac“, Curtea reține că acestea reprezintă, în realitate, chestiuni de interpretare și aplicare a dispozițiilor de lege referitoare la natura litigiilor având ca obiect drepturi bănești solicitate de funcționarii publici și la căile de atac, aspecte care nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale, ci a instanțelor judecătorești. Astfel, autorul excepției – funcționar public susține că obiectul acțiunii formulate de el, prin care a solicitat plata de drepturi bănești de la Penitenciarul Aiud, constă într-un litigiu de muncă, de competența tribunalului, iar calea de atac ar fi trebuit să fie apelul, iar nu recursul, pe care în mod greșit l-a soluționat curtea de apel. Așadar, problema pusă în discuție de autorul excepției este aceea a naturii juridice a litigiului în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate și, în consecință, a naturii procedurii, inclusiv a căilor de atac, după cum urmează: ori este vorba despre un litigiu de muncă, de competența în primă instanță a secției de litigii de muncă a tribunalului (a cărei hotărâre poate fi atacată cu apel la curtea de apel), ori este vorba despre un litigiu de contencios administrativ, de competența în primă instanță a secției de contencios administrativ a tribunalului (a cărei hotărâre poate fi atacată cu recurs la curtea de apel). Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 10 din 16 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 28 iunie 2018, a reținut – în cazul unor litigii de funcție publică, în care problemele de drept referitoare la stabilirea competenței materiale și funcționale a instanțelor de a soluționa anumite cauze rezultă din calificarea diferită a litigiilor ca fiind litigii de muncă sau litigii de contencios administrativ – că, în cauzele analizate, pretenția concretă dedusă judecății, obiect al cererii de chemare în judecată, consta în obligarea angajatorului, autoritate publică, la plata unor drepturi bănești aferente desfășurării activității în cadrul unor raporturi juridice de serviciu de către anumite categorii de persoane și că, în toate cazurile analizate, refuzul angajatorului, autoritate publică, nu se înfățișează ca obiect al acțiunii judiciare, în sensul art. 8 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004, ci are valoarea de cauză a acțiunii (causa petendi), competența generală a jurisdicției administrative fiind atrasă în temeiul art. 109 din Legea nr. 188/1999, iar nu în considerarea prevederilor art. 1 alin. (1),art. 2 alin. (1) lit. f) și i) și alin. (2) și art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, chiar dacă una dintre părțile aflate în litigiu era o autoritate publică. Având în vedere acestea, Curtea constată că susținerile principale ale autorului excepției referitoare la dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora instanța care a judecat cauza privind acordarea de drepturi bănești în primă instanță – Tribunalul Alba – Secția de contencios administrativ – a greșit atunci când a menționat în sentință calea de atac a recursului și potrivit cărora dispozițiile criticate referitoare la contestația în anulare sunt neconstituționale deoarece nu cuprind și eroarea judiciară (ci doar eroarea materială) printre motivele de formulare a unei contestații în anulare, nu reprezintă chestiuni de constituționalitate a textelor de lege criticate din Codul de procedură civilă, ci constituie aspecte care țin de interpretarea și aplicarea dispozițiilor de lege referitoare la stabilirea competenței materiale și funcționale a instanțelor de a soluționa litigii având ca obiect acordarea de drepturi bănești solicitate de funcționari publici. … 17.Referitor la dispozițiile art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, criticate prin raportare la dispozițiile art. 41 și 42 din Constituție, Curtea reține că acestea stabilesc, în esență, că, în anul 2016, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care nu se lucrează se vor compensa numai cu timp liber corespunzător. Referitor la aceeași măsură legislativă, dar aplicabilă în anii 2012-2015, Curtea s-a pronunțat prin Decizia nr. 442 din 28 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 896 din 24 octombrie 2018, sau prin Decizia nr. 658 din 30 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 17 ianuarie 2019. Prin această ultimă decizie, precitată, paragraful 20, Curtea a amintit jurisprudența sa, prin care a constatat, în esență, că „nu există obligația constituțională a statului de a asigura personalului bugetar compensare bănească pentru munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează“ și, prin urmare, „acordarea de timp liber corespunzător, ca formă exclusivă de compensare a muncii suplimentare în anumiți ani, nu reprezintă o restrângere a dreptului la muncă și astfel nu poate fi reținută critica raportată la art. 53 din Constituție“. … 18.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față. … 19.În final, cât privește critica raportată la dispozițiile art. 42 din Constituție privind interzicerea muncii forțate, Curtea constată că nici aceasta nu este întemeiată, deoarece munca forțată presupune ca o persoană să fie obligată să desfășoare o muncă pe care nu și-a ales-o sau să muncească într-un loc de muncă pe care nu l-a acceptat. Or, munca suplimentară nu poate constitui muncă forțată atât timp cât legiuitorul a prevăzut o formă de compensare a acesteia, și anume, în cazul dispozițiilor criticate, o formă de compensare exclusiv cu acordarea de timp liber corespunzător. … 20.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Vasile Groza în Dosarul nr. 419/57/2018 al Curții de Apel Alba Iulia – Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1 și 2 din Codul de procedură civilă și ale art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Alba Iulia – Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 20 aprilie 2021.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește