DECIZIA nr. 254 din 25 aprilie 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea. 1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 202 alin. (4) lit. b) și c),art. 203 alin. (2) și art. 211 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Dragoș George Bîlteanu în Dosarul nr. 5.101/2/2016 (2.567/2016) al Curții de Apel București – Secția a II-a penală, și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.450D/2016. … 2.La apelul nominal răspunde autorul excepției de neconstituționalitate, fiind asistat de avocat Gheorghe Dragomir, din cadrul Baroului București, având împuternicire avocațială depusă la dosar.  … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul apărătorului autorului, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, reiterând susținerile cuprinse în notele scrise aflate la dosar. … 4.Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În susținerea acestei soluții arată că art. 23 din Constituție impune ca arestarea preventivă și, ca urmare a jurisprudenței instanței de control constituțional, arestul la domiciliu trebuie să fie luate de un judecător. Așadar, nu există o condiție impusă cu privire la luarea/prelungirea de către un judecător a măsurii controlului judiciar. De asemenea reține că art. 53 din Constituție nu impune condiția ca restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale să fie dispusă de un judecător. Arată însă că trebuie să existe acces la judecător pentru verificarea condițiilor în care se dispune restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale. În continuare face referire la jurisprudența instanței de control constituțional în care au fost examinate aspecte particulare cu privire la luarea/prelungirea de către procuror a măsurii preventive a controlului judiciar și, în acest sens, invocă deciziile nr. 469 din 28 iunie 2016, nr. 614 din 4 octombrie 2016 și nr. 17 din 17 ianuarie 2017. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:5.Prin Încheierea din 26 iulie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 5.101/2/2016 (2.567/2016), Curtea de Apel București – Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 202 alin. (4) lit. b) și c), art. 203 alin. (2) și art. 211 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Dragoș George Bîlteanu în soluționarea plângerii formulate de acesta împotriva Ordonanței din data de 14 iulie 2016, emisă în Dosarul nr. 83/D/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, prin care s-a dispus prelungirea măsurii controlului judiciar pentru o durată de 60 de zile. … 6.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține, în esență, că normele procesual penale criticate sunt neconstituționale în măsura în care permit procurorului luarea măsurilor preventive restrictive de libertate, în cursul urmăririi penale, în condițiile în care procurorul nu beneficiază de garanțiile de independență, în raport cu dispozițiile constituționale invocate. … 7.Curtea de Apel București – Secția a II-a penală nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate. … 8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate. … 9.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens face referire la Decizia Curții Constituționale nr. 712 din 4 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 15 ianuarie 2015, apreciind că, mutatis mutandis, considerentele deciziei precitate sunt valabile și în prezenta cauză. … 10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, concluziile apărătorului autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 12.Obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 202 alin. (4) lit. b) și c),art. 203 alin. (2) și art. 211 alin. (1) din Codul de procedură penală, care au următorul conținut: – Art. 202 alin. (4) lit. b) și c): „Măsurile preventive sunt: b) controlul judiciar; c) controlul judiciar pe cauțiune;“;  … – Art. 203 alin. (2): „Măsurile preventive prevăzute la art. 202 alin. (4) lit. b)și c) pot fi luate față de inculpat, în cursul urmăririi penale, de către procuror și de către judecătorul de drepturi și libertăți, în procedura de cameră preliminară, de către judecătorul de cameră preliminară, iar în cursul judecății, de către instanța de judecată.“;  … – Art. 211 alin. (1): „În cursul urmăririi penale, procurorul poate dispune luarea măsurii controlului judiciar față de inculpat, dacă această măsură preventivă este necesară pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1).“  …  … 13.În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 23 referitor la libertatea individuală, art. 53 – „Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți“, art. 124 privind înfăptuirea justiției, art. 125 referitor la statutul judecătorilor, art. 126 privind instanțele judecătorești, art. 131 – „Rolul Ministerului Public“ și art. 132 privind statutul procurorilor. … 14.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că măsurile preventive sunt instituții de drept procesual penal cu caracter de constrângere, prin care suspectul sau inculpatul este împiedicat să întreprindă anumite activități care s-ar răsfrânge negativ asupra desfășurării procesului penal sau asupra atingerii scopului acestuia, sunt măsuri de constrângere puse la dispoziția organelor judiciare penale pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, pentru a împiedica sustragerea suspectului sau inculpatului de la urmărirea penală ori de la judecată sau pentru prevenirea comiterii de către acesta a unei alte infracțiuni. Noul Cod de procedură penală prevede cinci măsuri preventive – reglementate expres și limitativ în art. 202 alin. (4), trei fiind privative de libertate (reținerea, arestul la domiciliu și arestarea preventivă), iar alte două fiind restrictive de drepturi (controlul judiciar și controlul judiciar pe cauțiune). Întrucât prin luarea măsurilor preventive se aduce atingere dreptului fundamental al inviolabilității persoanei, așadar libertății individuale, atât legislația națională (Codul de procedură penală,art. 23 din Constituția României), cât și cea europeană (art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale) au instituit o serie de garanții procesuale care să prevină abuzul și arbitrariul în luarea, menținerea, prelungirea și confirmarea acestora, transpuse în numeroase condiții ce trebuie realizate cumulativ. Legea procesual penală în vigoare prevede posibilitatea luării unor măsuri privative sau restrictive de libertate „doar în cazurile și în condițiile prevăzute de lege“ [art. 9 alin. (2)]. Scopul și condițiile generale pentru luarea măsurilor preventive sunt reglementate în art. 202 dinCodul de procedură penală, reglementări aplicabile indiferent de măsura preventivă ce se instituie, condițiile specifice de luare a fiecărei măsuri și procedura de urmat, conținutul și efectele dispunerii lor fiind reglementate prin norme procesual penale cu caracter special cuprinse în secțiunile a 2-a („Reținerea“), a 3-a („Controlul judiciar“), a 4-a („Controlul judiciar pe cauțiune“), a 5-a („Arestul la domiciliu“) și a 6-a („Arestarea preventivă“) ale capitolului privind măsurile preventive (Decizia nr. 744 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 102 din 6 februarie 2017, paragrafele 25, 26). … 15.În decizia precitată, Curtea a constatat că noul Cod de procedură penală stabilește obligația organului judiciar ca, la alegerea măsurii preventive, să analizeze cumulativ următoarele condiții generale: să existe probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune [art. 202 alin. (1)], măsura aleasă să fie proporțională cu gravitatea acuzației [art. 202 alin. (3)], măsura preventivă să fie necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia [art. 202 alin. (3)] – condiția necesității măsurilor privative sau restrictive de libertate fiind exprimată sub condiția caracterului excepțional al acestora [art. 9 alin. (2)] și să nu existe, la momentul dispunerii, confirmării, prelungirii sau menținerii măsurii preventive, vreo cauză care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale. Totodată, Curtea a reținut că, potrivit art. 202 alin. (1) din Codul de procedură penală, măsurile preventive pot fi dispuse doar în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni. Așadar, Curtea a reținut că luarea măsurilor preventive este condiționată de existența cel puțin a unuia dintre scopurile enumerate anterior, prin aceasta fiind subliniat caracterul preventiv pe care aceste măsuri trebuie să îl aibă în cursul procesului penal. De asemenea, Curtea a reținut că existența unuia dintre scopurile menționate se impune a fi verificată atât la momentul luării măsurii preventive, cât și atunci când se dispune confirmarea, prelungirea, înlocuirea, revocarea sau, după caz, menținerea unei astfel de măsuri. Curtea a constatat, totodată, că sensul sintagmei „buna desfășurare a procesului penal“ este acela de prevenire a situațiilor în care inculpatul ar putea să interfereze de o manieră gravă cu buna și corecta desfășurare a procesului penal, prin conduita sa încercând alterarea probatoriului pe baza căruia organele judiciare trebuie să stabilească adevărul. Curtea reține că, pentru luarea măsurii controlului judiciar, art. 211 din Codul de procedură penală face trimitere la scopul și condițiile reglementate în art. 202 alin. (1) al aceluiași act normativ. În cazul măsurii preventive a controlului judiciar, acest scop este realizat prin impunerea în sarcina inculpatului a unor obligații și interdicții, instituite în art. 215 din Codul de procedură penală, în vederea supravegherii conduitei acestuia de către organul judiciar.  … 16.Totodată, prin Decizia nr. 712 din 4 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 15 ianuarie 2015, Curtea a statuat că măsura controlului judiciar reprezintă o măsură intruzivă ce poate afecta dreptul fundamental al libertății individuale și alte drepturi și libertăți fundamentale, respectiv libera circulație, viața intimă, familială și privată, libertatea întrunirilor, munca și protecția socială a muncii și libertatea economică. Însă, Curtea a reținut că drepturile fundamentale anterior enumerate nu sunt absolute prin natura lor, ele putând fi supuse unor limitări rezonabile printr-o reglementare etatică. Reținând incidența în cauză a art. 53 din Legea fundamentală, Curtea a analizat restrângerea exercitării drepturilor menționate, respectiv dacă această restrângere este conformă cu prevederile acestui text constituțional. Curtea a reținut că ingerința generată de instituția controlului judiciar vizează drepturi fundamentale, respectiv dreptul la libertatea individuală, dreptul la liberă circulație, dreptul la viață intimă, familială și privată, libertatea întrunirilor, munca și protecția socială a muncii și libertatea economică, este reglementată prin lege, respectiv art. 211-215 din Codul de procedură penală, are ca scop legitim desfășurarea instrucției penale, fiind o măsură judiciară aplicabilă în cursul urmăririi penale și al judecății, se impune, fiind adecvată in abstracto scopului legitim urmărit, este nediscriminatorie și este necesară într-o societate democratică, pentru protejarea valorilor statului de drept. Prin Decizia nr. 712 din 4 decembrie 2014, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 211-217 din Codul de procedură penală și, pe cale de consecință, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 911 din 15 decembrie 2014, dispozițiile art. 211-217 din Codul de procedură penală au fost puse în acord cu prevederile constituționale în sensul arătat de instanța de contencios constituțional prin decizia precitată, astfel încât, prin reglementarea termenului pentru care poate fi dispusă și a duratei maxime a măsurii controlului judiciar, ingerința analizată a devenit proporțională cu cauza care a determinat-o, asigurându-se un just echilibru între interesul public și cel individual. … 17.În continuare, Curtea reține că, potrivit art. 203 alin. (2) coroborat cu art. 211 alin. (1) din Codul de procedură penală – norme procesual penale criticate în prezenta cauză, măsura preventivă a controlului judiciar poate fi luată, față de inculpat, în cursul urmăririi penale, de către procuror și de către judecătorul de drepturi și libertăți. Autorul excepției susține, în esență, că normele procesual penale criticate sunt neconstituționale în măsura în care permit procurorului luarea măsurilor preventive restrictive de libertate, în cursul urmăririi penale, în condițiile în care procurorul nu beneficiază de garanțiile de independență, în raport cu dispozițiile constituționale invocate. … 18.Contrar celor susținute de autor, Curtea constată că în jurisprudența sa – în acest sens fiind deciziile nr. 1.503 din 18 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 5 ianuarie 2011, și nr. 385 din 13 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 14 mai 2010 – a reținut că Ministerul Public este o parte componentă a autorității judecătorești, și nu a puterii executive sau a administrației publice, iar principiul controlului ierarhic este expresia principiului unicității de acțiune a membrilor Ministerului Public, o garanție suplimentară a respectării principiilor legalității și imparțialității în desfășurarea activității judiciare. Așadar, legiuitorul constituant a înțeles să confere procurorului un rol determinat în reprezentarea intereselor generale ale societății, din moment ce a așezat dispozițiile referitoare la Ministerul Public în capitolul referitor la „Autoritatea judecătorească“ și nicio lege organică sau ordinară nu poate să deroge de la textele constituționale. Procurorul participă în proces și contribuie la aflarea adevărului, sens în care, în cursul urmăririi penale, strânge și administrează probe, atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau a inculpatului, din oficiu sau la cerere. Textul constituțional, referindu-se la apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor, nu are în vedere transformarea procurorului într-un avocat al uneia dintre părți, el având numai rolul de a veghea la respectarea legii în procesele care pun în discuție astfel de drepturi și libertăți. Fiind vorba de un proces penal, este de necontestat că în acest domeniu există interese generale care trebuie apărate, iar, în activitatea judiciară, Constituția a stabilit acest rol de apărător pentru procuror a cărui participare obligatorie în procesele penale nu poate avea caracter formal. Art. 131 din Legea fundamentală consacră procurorului un rol esențial în activitatea judiciară, și anume acela de reprezentant al intereselor generale ale societății, de apărător al ordinii de drept, precum și al drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor. Dispozițiile constituționale instituie atribuții cu caracter de generalitate care sunt concretizate detaliat, după caz, prin legi organice sau prin legi ordinare (Decizia nr. 76 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 13 martie 2015). … 19.De asemenea, Curtea a subliniat că procurorul, indiferent de fapte sau făptuitori, este ținut de respectarea tuturor garanțiilor de legalitate și imparțialitate cerute de art. 132 din Constituție și este obligat ca, în cadrul activității judiciare, să reprezinte interesele generale ale societății, să apere ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor (Decizia nr. 171 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 16 martie 2010). Potrivit art. 132 alin. (1) din Constituția României, „procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic“. Principiul legalității este, în sensul atribuit de Legea fundamentală, specific activității procurorilor, care, în virtutea acestuia, au obligația ca, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege, să urmeze în mod obligatoriu dispozițiile legii, fără posibilitatea de a acționa întemeindu-se pe criterii de oportunitate, fie în adoptarea unor măsuri, fie în alegerea procedurilor (Decizia nr. 385 din 13 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 14 mai 2010). În același fel, Curtea a reținut că principiul subordonării ierarhice, specific Ministerului Public, nu contravine principiului constituțional al imparțialității (Decizia nr. 1.273 din 12 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 25 noiembrie 2010). Din principiul imparțialității rezultă că procurorul, în calitatea sa de reprezentant al întregii societăți, de apărător al ordinii de drept, precum și al drepturilor și libertăților cetățenilor, are obligația să își exercite acțiunea cu obiectivitate, fără alt scop general prestabilit și fără părtinire în favoarea statului sau a vreuneia dintre părțile din procesele judiciare la care participă (Decizia nr. 311 din 14 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 17 august 2005). Principiul subordonării ierarhice, specific Ministerului Public, nu contravine principiului constituțional al imparțialității (Decizia nr. 1.273 din 12 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 25 noiembrie 2010). … 20.Totodată, față de susținerile autorului excepției, Curtea reține că luarea măsurii controlului judiciar de către procuror se face într-o procedură expres reglementată în art. 212 din Codul de procedură penală, care stabilește că procurorul dispune citarea inculpatului aflat în stare de libertate sau aducerea inculpatului aflat în stare de reținere, inculpatului prezent i se aduc la cunoștință, de îndată, în limba pe care o înțelege, infracțiunea de care este suspectat și motivele luării măsurii controlului judiciar, iar măsura controlului judiciar poate fi luată numai după audierea inculpatului, în prezența avocatului ales ori numit din oficiu, cu aplicarea, în mod corespunzător, a dispozițiilor art. 209 alin. (6)-(9) din Codul de procedură penală. Prin urmare, Curtea constată că luarea măsurii controlului judiciar de către procuror poate fi dispusă doar cu respectarea procedurii și cu asigurarea garanțiilor procesuale prevăzute la art. 212 alin. (1)-(3) din Codul de procedură penală. … 21.De asemenea, Curtea reține că asupra legalității și temeiniciei luării măsurii preventive a controlului judiciar se pronunță judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond, potrivit art. 213 din Codul de procedură penală, în procedura soluționării plângerii formulate de inculpat împotriva ordonanței procurorului. Normele procesual penale menționate sunt în acord cu dispozițiile art. 3 alin. (5) din Codul de procedură penală potrivit cărora, „asupra actelor și măsurilor din cadrul urmăririi penale, care restrâng drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei, dispune judecătorul desemnat cu atribuții în acest sens, cu excepția cazurilor prevăzute de lege.“ Așadar, exercitarea căii de atac împotriva ordonanței procurorului prin care s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar reprezintă o modalitate de acces la justiție prin care inculpatul, ale cărui drepturi constituționale au fost restrânse, își exercită dreptul de a se adresa unei instanțe naționale competente să examineze pretențiile sale, un control judiciar care asigură respectarea drepturilor constituționale invocate. În cadrul acestui control judiciar, potrivit art. 213 alin. (6) din Codul de procedură penală, judecătorul de drepturi și libertăți poate revoca măsura preventivă a controlului judiciar, dacă au fost încălcate dispozițiile legale care reglementează condițiile de luare a acesteia sau poate modifica obligațiile din conținutul controlului judiciar, în acest fel asigurându-se respectarea dreptului la libertate și siguranță consacrat în noua lege procesual penală, în art. 9 alin. (4), potrivit căruia „atunci când se constată că o măsură privativă sau restrictivă de libertate a fost dispusă în mod nelegal, organele judiciare competente au obligația de a dispune revocarea măsurii și, după caz, punerea în libertate a celui reținut sau arestat.“  … 22.Curtea reține că, examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 213 alin. (2) din Codul de procedură penală, invocată de același autor din prezenta cauză, a pronunțat Decizia nr. 17 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 13 aprilie 2017, prin care a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 213 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care soluționarea plângerii împotriva ordonanței procurorului prin care s-a luat măsura controlului judiciar se face cu aplicarea prevederilor art. 204 alin. (4) din Codul de procedură penală. În motivarea soluției sale, Curtea a reținut, în esență, că dispoziția de lege criticată, prin faptul că nu prevede un termen cert de soluționare a plângerii împotriva ordonanței procurorului prin care s-a luat/prelungit măsura preventivă a controlului judiciar, determină ca această cale de atac să nu poată fi exercitată efectiv, încălcându-se dispozițiile art. 21 din Constituție. … 23.În aceste condiții, având în vedere toate cele arătate în precedent, Curtea constată că în ipoteza în care, în cursul urmăririi penale, procurorul dispune luarea măsurii controlului judiciar față de inculpat, acesta beneficiază de suficiente garanții procesuale astfel încât drepturile constituționale invocate în motivarea prezentei excepții de neconstituționalitate să fie pe deplin respectate. … 24.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Dragoș George Bîlteanu în Dosarul nr. 5.101/2/2016 (2.567/2016) al Curții de Apel București – Secția a II-a penală și constată că dispozițiile art. 202 alin. (4) lit. b) și c), art. 203 alin. (2) și art. 211 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel București – Secția a II-a penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 25 aprilie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu –-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește