DECIZIA nr. 251 din 4 iunie 2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Răzvan Horațiu Radu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 206 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gheorghe Grigoraș în Dosarul nr. 1.608/93/2015/a18 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.982D/2017. … 2.La apelul nominal se prezintă personal părțile Laura Bădescu, Marilena Camelia Lișiță și Florin Vișan, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul părții Marilena Camelia Lișiță, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată de autorul acesteia. Arată că inculpații din dosarul de fond au fost condamnați în primă instanță, fiind achitați în apel, iar măsura preventivă a controlului judiciar dispusă cu privire la inculpați a fost ridicată abia prin hotărârea de achitare, după aproape un an de la momentul luării ei, măsură pe care o consideră ilegală. Subliniază faptul că inculpații au formulat contestații împotriva încheierilor prin care instanța de apel a menținut măsura controlului judiciar, dar acestea au fost respinse ca inadmisibile, în temeiul dispozițiilor art. 206 alin. (1) din Codul de procedură penală, care prevăd posibilitatea de a contesta numai încheierile prin care instanța dispune, în primă instanță, asupra măsurilor preventive, iar nu și în calea de atac a apelului. … 4.Părțile Laura Bădescu și Florin Vișan solicită, de asemenea, admiterea excepției de neconstituționalitate, susținând cele arătate, în acest sens, de antevorbitoarea lor. … 5.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume Decizia nr. 574 din 1 octombrie 2019. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:6.Prin Decizia penală nr. 186 din 23 octombrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 1.970/1/2017, admițând recursul împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul Deciziei nr. 602 din 8 iunie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală în Dosarul nr. 1.608/93/2015/a18, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 Judecători a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 206 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Gheorghe Grigoraș cu ocazia soluționării contestației împotriva încheierii prin care instanța de apel a menținut măsura preventivă a controlului judiciar cu privire la inculpați. … 7.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 206 alin. (1) din Codul de procedură penală încalcă egalitatea în drepturi, accesul liber la justiție, dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil și dreptul la un recurs efectiv, precum și condițiile restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, întrucât sintagma „în primă instanță“ limitează dreptul la contestație doar cu privire la încheierile prin care instanța dispune, în primă instanță, asupra măsurilor preventive, iar nu și în calea de atac a apelului. Astfel, consideră că textul de lege criticat creează discriminare între inculpații care se află în etapa procesuală a judecății în fond și care pot formula contestație împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive și inculpații care se află în exercitarea căii de atac a apelului, care nu pot formula o astfel de contestație. Or, până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare, atât inculpații aflați în etapa judecății de fond, cât și cei aflați în etapa procesuală a apelului, se găsesc în aceeași situație juridică, se supun acelorași măsuri procesuale, au aceleași drepturi și obligații, beneficiind de prezumția de nevinovăție până la finalizarea procesului penal. … 8.Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 Judecători apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că, potrivit dispozițiilor art. 129 din Constituție, „Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“, iar, potrivit prevederilor art. 23 alin. (7) din Constituție, „Încheierile instanței privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege“. Consideră că dispozițiile art. 206 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt în deplină concordanță cu prevederile art. 23 alin. (7) din Legea fundamentală, având în vedere faptul că legiuitorul a stabilit un sistem coerent al căilor de atac pentru toate persoanele aflate în situații similare. Referitor la pretinsa neconcordanță între textul de lege criticat și prevederile art. 6 și ale art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, apreciază că și această critică este neîntemeiată, în condițiile în care cauza se află pe rolul instanței de apel, în al doilea grad de jurisdicție, după pronunțarea unei hotărâri de condamnare de către instanța de fond. Arată că, din perspectiva Convenției, temeiul verificării legalității și temeiniciei detenției unui inculpat, după pronunțarea în primă instanță a unei hotărâri de condamnare, îl constituie dispozițiile art. 5 paragraful 1, iar nu prevederile art. 6 din Convenție, care instituie o serie de garanții privind dreptul la un proces echitabil ce se impun a fi respectate cu privire la orice persoană acuzată. Totodată, prevederile art. 13 din Convenție, prin folosirea sintagmei „recurs efectiv“ nu se referă strict la calea de atac a recursului, ci la posibilitatea oricărei persoane de a avea acces la o instanță de judecată pentru verificarea legalității măsurii preventive, drept de care inculpatul a beneficiat, măsura preventivă fiind verificată de o instanță de judecată legal învestită. Mai arată că dispozițiile art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție prevăd dublul grad de jurisdicție doar în ceea ce privește soluționarea pe fond a cauzei penale, or acest drept este respectat de legislația procesual penală prin instituirea căii de atac a apelului. … 9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 10.Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă, deoarece autorul acesteia pune în discuție o problemă de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 206 alin. (1) din Codul de procedură penală, ceea ce nu reprezintă o problemă de constituționalitate, interpretarea și aplicarea legii excedând competenței Curții Constituționale. … 11.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:12.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 13.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 206 alin. (1) din Codul de procedură penală, modificate prin prevederile art. III pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2014 pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicării Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru implementarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2014. Dispozițiile de lege criticate au următorul cuprins: „(1) Împotriva încheierilor prin care instanța dispune, în primă instanță, asupra măsurilor preventive inculpatul și procurorul pot formula contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare. Contestația se depune la instanța care a pronunțat încheierea atacată și se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, instanței ierarhic superioare, în termen de 48 de ore de la înregistrare.“ … 14.În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 23 alin. (7) potrivit căruia „Încheierile instanței privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege“, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare și ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și a prevederilor art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil și ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 15.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 206 alin. (1) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederi din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale – invocate și în prezenta cauză – și față de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 574 din 1 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 28 februarie 2020, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate, reținând că dispozițiile de lege criticate reprezintă aplicarea și dezvoltarea, în cadrul legislației infraconstituționale, a garanțiilor constituționale privitoare la libertatea individuală. Astfel, Curtea a reținut că, potrivit prevederilor art. 23 alin. (6) din Constituție, „În faza de judecată instanța este obligată, în condițiile legii, să verifice periodic, și nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive și să dispună, de îndată, punerea în libertate a inculpatului, dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau dacă instanța constată că nu există temeiuri noi care să justifice menținerea privării de libertate“, iar, potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (7) din Constituție, „Încheierile instanței privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege“. Curtea a reținut, de asemenea, că prevederile art. 23 alin. (9) din Constituție, care stabilesc că „Punerea în libertate a celui reținut sau arestat este obligatorie, dacă motivele acestor măsuri au dispărut, precum și în alte situații prevăzute de lege“, constituie o garanție a libertății individuale care se adaugă celorlalte garanții stabilite de legiuitorul constituant în cadrul aceluiași text constituțional și care trebuie deopotrivă respectate și aplicate. … 16.Prin Decizia nr. 574 din 1 octombrie 2019, citată anterior, Curtea a constatat că, în cuprinsul capitolului I – „Măsurile preventive“ al titlului V – „Măsurile preventive și alte măsuri procesuale“ al părții generale a Codului de procedură penală, sunt prevăzute calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale (art. 204), calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în procedura camerei preliminare (art. 205) și calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul judecății (art. 206). În acest context, prevederile art. 206 din Codul de procedură penală – cu toate că denumirea lor marginală face trimitere, într-o manieră generală, la cursul judecății – reglementează doar ipoteza pronunțării, în primă instanță, asupra măsurilor preventive. Conform acestor norme procesual penale, împotriva încheierilor prin care instanța dispune, în primă instanță, asupra măsurilor preventive, inculpatul și procurorul pot formula contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare [art. 206 alin. (1)], iar încheierile prin care Înalta Curte de Casație și Justiție dispune în primă instanță asupra măsurilor preventive pot fi contestate la completul competent de la Înalta Curte de Casație și Justiție [art. 206 alin. (2)]. … 17.În continuare, Curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 208 alin. (4) din Codul de procedură penală, în tot cursul judecății, instanța, din oficiu, prin încheiere, verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat menținerea măsurii arestării preventive și a măsurii arestului la domiciliu dispuse față de inculpat sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menținerea acestor măsuri, iar, conform prevederilor alin. (5) al aceluiași articol, în tot cursul judecății, instanța verifică, prin încheiere, din oficiu, periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauțiune sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menținerea acestei măsuri. Curtea a constatat, totodată, că, potrivit dispozițiilor art. 396 alin. (1) din Codul de procedură penală, rezolvarea acțiunii penale presupune condamnarea inculpatului, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal. În cuprinsul art. 399 din Codul de procedură penală, legiuitorul a inclus dispoziții cu privire la măsurile preventive, în ipoteza soluționării acțiunii penale, prevăzând, la alin. (10), că, după pronunțarea hotărârii, până la sesizarea instanței de apel, instanța poate dispune, la cerere sau din oficiu, luarea, revocarea, înlocuirea sau menținerea unei măsuri preventive cu privire la inculpatul condamnat, în condițiile legii.  … 18.În ceea ce privește apelul, Curtea a reținut, prin decizia mai sus menționată, că, potrivit prevederilor art. 417 din Codul de procedură penală, acesta este o cale de atac integral devolutivă, putând fi promovată, în conformitate cu dispozițiile art. 408 din Codul de procedură penală, împotriva tuturor sentințelor, cu excepția situațiilor în care legea prevede altfel. Conform prevederilor art. 422 teza a doua din Codul de procedură penală, instanța de apel verifică dacă s-a făcut o justă aplicare de către prima instanță a dispozițiilor privitoare la deducerea duratei reținerii, arestării preventive, arestului la domiciliu sau internării medicale și adaugă, dacă este cazul, timpul de arestare scurs după pronunțarea hotărârii atacate cu apel. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 424 alin. (2) din Codul de procedură penală, instanța de apel se pronunță asupra măsurilor preventive potrivit normelor referitoare la conținutul sentinței, iar, când s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe sau instanței competente, instanța de apel poate face aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 399 alin. (10) din Codul de procedură penală. Totodată, conform dispozițiilor art. 208 alin. (4) și (5) din Codul de procedură penală, instanța de apel este obligată să verifice periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, din oficiu, dacă subzistă temeiurile care au determinat menținerea măsurii arestării preventive și a măsurii arestului la domiciliu dispuse față de inculpat sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menținerea acestor măsuri sau dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauțiune sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menținerea acestei măsuri. Aceste verificări sunt făcute, conform prevederilor art. 208 alin. (3) din Codul de procedură penală – care fac trimitere la dispozițiile art. 207 alin. (3)-(5) din același cod – potrivit procedurii prevăzute în cuprinsul art. 235 alin. (4)-(6) din Codul de procedură penală, care se aplică în mod corespunzător. Astfel, verificarea măsurilor preventive este efectuată de către instanța de apel cu ascultarea inculpatului, cu privire la toate motivele pe care se întemeiază propunerea de prelungire a măsurii preventive, în prezența unui avocat, ales sau numit din oficiu și cu participarea obligatorie a procurorului. Or, în cadrul acestei proceduri, inculpatul beneficiază de toate garanțiile pentru a-și apăra drepturile și interesele procesuale, prin formularea de apărări cu privire la fiecare motiv al prelungirii măsurii preventive dispuse împotriva sa, fiindu-i astfel asigurate dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare și, totodată, libertatea individuală. Potrivit prevederilor art. 208 alin. (3) coroborate cu dispozițiile art. 207 alin. (4) din Codul de procedură penală, când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, instanța de apel dispune prin încheiere menținerea măsurii preventive față de inculpat, iar, potrivit dispozițiilor art. 208 alin. (3) coroborate cu prevederile art. 207 alin. (5) din Codul de procedură penală, când constată că au încetat temeiurile care au determinat luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive și nu există temeiuri noi care să o justifice ori în cazul în care au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii preventive, instanța de apel dispune prin încheiere revocarea acesteia și punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză. … 19.Așa fiind, chiar dacă împotriva încheierilor prin care instanța de apel se pronunță asupra măsurilor preventive nu poate fi formulată contestație, conform dispozițiilor art. 206 alin. (1) din Codul de procedură penală, în cursul soluționării apelului, procedura verificării măsurilor preventive oferă garanțiile procesuale necesare protejării dreptului la un proces echitabil și dreptului la apărare ale inculpatului, cu asigurarea libertății sale individuale. Prin urmare, textul criticat nu încalcă dispozițiile art. 21 alin. (3) și ale art. 23 alin. (7) din Constituție și nici prevederile art. 6 din Convenție. … 20.Referitor la calea de atac a contestației, prin decizia mai sus menționată, Curtea a reținut că dispozițiile art. 425^1 din Codul de procedură penală au fost introduse în legislația procesual penală românească prin prevederile art. III pct. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2014. S-a arătat că, potrivit expunerii de motive a Legii nr. 58/2016 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2014 pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicării Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru implementarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 285 din 14 aprilie 2016, acestea au ca scop asigurarea unei căi de atac în materii urgente și pentru situații restrictive de drepturi și libertăți. Curtea a reținut că aceste situații sunt însă cele expres reglementate de legiuitor, prin prevederile Codului de procedură penală, determinarea lor fiind de competența exclusivă a acestuia. Prin urmare, așa cum rezultă din prevederile art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, legiuitorul, conform politicii sale în materie procesual penală, putând hotărî care sunt încheierile ce pot fi contestate, în vederea soluționării cu celeritate a unor situații procesuale de natură a restrânge exercițiul unor drepturi fundamentale. Prin raportare la aceste considerente, Curtea a constatat că, deși autorul excepției nu se află printre persoanele care au dreptul de a formula contestație, acest fapt nu este de natură a încălca prevederile constituționale referitoare la folosirea căilor de atac, întrucât, așa cum s-a reținut mai sus, conform dispozițiilor art. 129 coroborate cu cele ale art. 126 alin. (2) din Constituție, procedura de judecată este reglementată prin lege, iar căile de atac pot fi exercitate doar în condițiile legii. În acest context, Curtea a statuat că reglementarea situațiilor în care poate fi formulată contestație reprezintă opțiunea legiuitorului și a fost exprimată conform atribuției sale constituționale prevăzute de dispozițiile art. 61 alin. (1) din Constituție și în marja de apreciere stabilită de acestea. Astfel, Curtea a constatat că nu poate fi reținută existența unei discriminări între inculpații care pot formula contestație împotriva încheierii prin care se dispune în primă instanță asupra măsurilor preventive, conform dispozițiilor art. 206 alin. (1) din Codul de procedură penală, și cei în privința cărora au fost dispuse măsuri preventive asupra cărora se pronunță instanța de apel, întrucât aceștia sunt în situații diferite, determinate de etapele procesuale diferite în care se află, aspect ce justifică reglementarea unui regim diferit al recurgerii la calea de atac mai sus menționată, care, de altfel, a fost prevăzută, astfel cum s-a arătat mai sus, pentru a putea fi invocată în situații expres și limitativ reglementate de lege. Pentru aceste motive, Curtea a constatat că nu poate fi reținută încălcarea, prin dispozițiile de lege criticate, a prevederilor art. 16 din Constituție. Curtea a statuat, în repetate rânduri, în jurisprudența sa, că principiul egalității în fața legii obligă la instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, dar că acesta nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. … 21.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin decizia mai sus menționată, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.  … 22.Pentru motivele arătate, dispozițiile art. 206 alin. (1) din Codul de procedură penală nu aduc atingere nici prevederilor art. 24 din Constituție și ale art. 13 din Convenție. … 23.În ceea ce privește pretinsa încălcare, prin dispozițiile de lege ce fac obiectul excepției, a prevederilor art. 53 din Legea fundamentală, aceasta nu poate fi reținută, textul constituțional invocat fiind aplicabil numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, restrângere care nu s-a constatat însă în cauza de față. … 24.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gheorghe Grigoraș în Dosarul nr. 1.608/93/2015/a18 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală și constată că dispozițiile art. 206 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 4 iunie 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Oana-Cristina Puică–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește