DECIZIA nr. 250 din 5 mai 2022

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 375 alin. (2) și ale art. 377 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Eugen Silviu Poșiar în Dosarul nr. 5.167/30/2018 al Tribunalului Timiș – Secția penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.501D/2019. … 2.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.  … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care arată că dispozițiile de lege criticate reglementează procedura abreviată de recunoaștere a învinuirii. Aceste dispoziții se regăsesc la capitolul „Judecata în primă instanță“, ceea ce presupune că această etapă este subsecventă procedurii camerei preliminare. În această etapă partea civilă sau partea vătămată poate formula cereri și excepții referitoare la competență, la legalitatea sesizării instanței și administrării probelor. În cadrul procedurii simplificate, legiuitorul a permis ca inculpatul să cunoască faptele pentru care este trimis în judecată și să le recunoască, în condiții de contradictorialitate și oralitate și nemijlocire, acestea fiind garanții oferite de legiuitor. Legiuitorul a asigurat condiții suficiente pentru ca dreptul la apărare al inculpatului să fie protejat. Inculpatul este în măsură să înțeleagă că procedura simplificată este derogatorie de la procedura comună, acesta având posibilitatea de a opta între cele două proceduri. Dacă instanța respinge cererea prin care se solicită aplicarea procedurii simplificate, inculpatul va fi judecat potrivit procedurii de drept comun. Invocă Decizia nr. 754 din 13 decembrie 2016 și Decizia nr. 253 din 5 mai 2016.  … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4.Prin Încheierea din 16 mai 2019, pronunțată în Dosarul nr. 5.167/30/2018, Tribunalul Timiș – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 375 alin. (2) și ale art. 377 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Eugen Silviu Poșiar cu ocazia soluționării unei cauze penale în care s-a solicitat aplicarea dispozițiilor privind confiscarea extinsă. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că instanța judecătorească a respins cererea prin care se solicita efectuarea unei expertize care urmărea dovedirea neîndeplinirii condițiilor pentru dispunerea confiscării extinse. Apreciază că nu este respectat dreptul la apărare al inculpatului, atât textul legal, cât și instanțele de judecată trebuind să permită administrarea de probe în situația în care se contestă îndeplinirea condițiilor pentru confiscarea extinsă a bunurilor, chiar și în situația în care se aplică procedura simplificată. Susține că pentru probarea îndeplinirii condițiilor pentru dispunerea confiscării extinse, respectiv pentru probarea neîndeplinirii acestor condiții se impune administrarea de probe. O recunoaștere a faptelor reținute prin rechizitoriu nu poate însemna recunoașterea îndeplinirii condițiilor pentru confiscarea extinsă, care, în realitate, reprezintă o altă acuzație penală, care nu este cuprinsă în actul de sesizare și nici nu este dovedită. Apreciază că dispozițiile de lege criticate sunt neconstituționale în situația în care nu permit administrarea de probe raportat la solicitarea de confiscare extinsă în situația în care inculpatul alege să recunoască faptele și să meargă pe procedura simplificată. O astfel de interpretare contravine dreptului la apărare și dreptului la un proces echitabil. Or, inclusiv Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că un aspect fundamental al dreptului la un proces echitabil este faptul că procedurile penale, inclusiv elementele unor astfel de proceduri legate de procedură, ar trebui să fie contradictorii și ar trebui să existe egalitate de arme între acuzare și apărare. Dreptul la un proces echitabil înseamnă, într-o cauză penală, că atât procurorul, cât și apărarea trebuie să aibă posibilitatea de a propune probe. Apreciază că dispunerea măsurii confiscării extinse, fără administrarea niciunei probe solicitate de către inculpat, încalcă dreptul la proprietate consfințit atât de Constituție, cât și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 6.Tribunalul Timiș – Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. Confiscarea extinsă afectează în substanța lor drepturile persoanelor, nu numai ale celor suspectate sau învinuite, ci și ale terților care nu fac obiectul urmăririi penale. Prin urmare, este necesar să se prevadă garanții și căi de atac specifice pentru a garanta respectarea drepturilor fundamentale ale acestora în punerea în aplicare a directivei. Aceasta include dreptul de a fi audiat pentru terții care pretind că sunt proprietarii bunurilor în cauză sau care pretind că ar avea alte drepturi patrimoniale („drepturi reale“, ius in re), precum dreptul de uzufruct. … 7.Dispozițiile Codului penal stabilesc diferența dintre veniturile licite și valoarea bunurilor dobândite de către persoana condamnată; în acest sens, se vor avea în vedere valoarea bunurilor la data dobândirii lor, precum și cheltuielile făcute de către persoana condamnată și/sau membrii familiei acesteia. Confiscarea extinsă vizează doar valoarea bunurilor dobândite în perioada sus-precizată, care excedează nivelului veniturilor licite ale persoanei condamnate. Confiscarea aduce atingere patrimoniului unei persoane, astfel încât poate fi considerată o măsură de siguranță patrimonială în beneficiul societății. Starea de pericol în cazul confiscării privește bunurile menționate în mod expres de dispozițiile Codului penal. Această stare trebuie întotdeauna legată de starea de pericol pe care o prezintă persoana făptuitorului care deține și poate pune în circulație bunurile. Confiscarea este o sancțiune de drept penal, aplicată in rem, respectiv asupra bunurilor care au legătură cu infracțiunea. De regulă, confiscarea privește lucruri care sunt proprietatea infractorului și numai în cazuri excepționale, prevăzute expres de lege, aceasta se referă și la bunuri aparținând altor persoane. … 8.Confiscarea este o măsură de siguranță definitivă și nu poate fi revocată pe motiv că starea de pericol a încetat. Bunurile confiscate trec în patrimoniul statului sau sunt distruse. În situații excepționale, dacă măsura confiscării este luată în mod greșit, se dispune, potrivit legii, restituirea bunurilor sau, dacă bunurile nu mai există, restituirea contravalorii acestora. … 9.Prin avere ilicită se înțelege bunurile dobândite în mod necinstit, pe cale nelegală, care nu pot fi justificate în relație cu venitul legal al persoanei în cauză. Potrivit Convenției Națiunilor Unite împotriva corupției, adoptată la 31 octombrie 2003, ratificată prin Legea nr. 365/2004, fiecare stat parte al Convenției, „conform Constituției și principiilor fundamentale ale sistemului său juridic, va lua în considerare adoptarea de măsuri legislative sau de altă natură necesare pentru a incrimina, atunci când este comisă intenționat, îmbogățirea fără just temei, o creștere semnificativă a bunurilor unui funcționar public, pe care nu le poate justifica în mod rezonabil în raport cu venitul său legal“. … 10.Deși Legea fundamentală consacră caracterul licit al dobândirii averii, precum și faptul că averea dobândită astfel nu poate fi confiscată, reglementarea acestei prezumții nu împiedică cercetarea caracterului ilicit al dobândirii averii, sarcina probei revenind însă celui care invocă acest caracter. În măsura în care partea interesată dovedește dobândirea unor bunuri, a unei părți sau a întregii averi a unei persoane în mod ilicit, asupra acelor bunuri sau a averii dobândite ilegal se poate dispune confiscarea, în condițiile legii. … 11.Susține că în aplicarea măsurii confiscării legea prevede respectarea dreptului de proprietate prin următoarele pârghii: se ține cont de proporționalitatea dintre valoarea bunurilor supuse confiscării, natura și gravitatea faptei penale, astfel încât, atunci când există o vădită disproporționalitate, se va dispune confiscarea în parte a bunurilor ori prin echivalent bănesc; instanța poate să nu dispună confiscarea dacă bunul face parte din mijloacele de existență ale infractorului sau ale persoanelor asupra cărora ar putea opera măsura confiscării; deși se poate dispune instituirea sechestrului asigurător pe mai multe bunuri/valori, confiscarea acestora se dispune până la concurența sumei ce reprezintă prejudiciul produs prin infracțiune. … 12.Or, analiza acestora necesită, în mod clar, administrarea de probe, care pot fi și altele decât înscrisurile. În ceea ce privește aspectele legate de dreptul la un proces echitabil, instanța judecătorească reamintește că dreptul la apărare, componentă a dreptului la un proces echitabil, reglementat în art. 24 din Constituție, conferă oricărei părți implicate într-un proces, potrivit intereselor sale și indiferent de natura procesului, posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege pentru a invoca în apărarea sa fapte sau împrejurări. Acest drept presupune participarea la ședințele de judecată, folosirea mijloacelor de probă, invocarea excepțiilor prevăzute de legea procesual penală, exercitarea oricăror altor drepturi procesual penale și posibilitatea de a beneficia de serviciile unui apărător. … 13.Invocă Hotărârea din 27 octombrie 1993, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Dombo Beheer B.V. împotriva Olandei, în care s-a reținut că fiecare parte la un proces trebuie să beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a-și expune cauza în fața instanței, inclusiv în ceea ce privește probele, în condiții care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ în raport cu partea adversă. Principiul egalității armelor – unul dintre elementele noțiunii mai largi de proces echitabil și componentă importantă a unei apărări efective într-un proces cu caracter judiciar – impune ca fiecărei părți să i se ofere posibilitatea rezonabilă de a-și susține cauza în condiții care să nu o plaseze într-o situație de net dezavantaj în raport cu „adversarul“ ei. Așadar, principiul egalității armelor semnifică tratarea egală a părților pe toată durata desfășurării procedurii în fața unui tribunal, fără ca una dintre ele să fie avantajată în raport cu cealaltă parte din proces (Hotărârea din 23 octombrie 1996, pronunțată în Cauza Ankerl împotriva Elveției, paragraful 38). … 14.Totodată, invocă Decizia Curții Constituționale nr. 641 din 11 noiembrie 2014, în care s-a reținut că un aspect fundamental al dreptului la un proces echitabil este acela că, în materie penală, inclusiv elementele ce țin de procedură ar trebui să se desfășoare într-o manieră contradictorie, trebuind să existe egalitate de arme între acuzare și apărare.  … 15.Arată că dreptul la un proces în contradictoriu înseamnă, într-un caz penal, că atât procurorului, cât și inculpatului trebuie să li se ofere posibilitatea de a avea cunoștință și de a putea aduce observații referitoare la toate probele prezentate sau la observațiile depuse de către cealaltă parte în vederea influențării deciziei instanței (Hotărârea din 16 februarie 2000, pronunțată în Cauza Rowe și Davis împotriva Regatului Unit, paragraful 60). … 16.Or, în condițiile în care acuzarea a avut posibilitatea de a administra probe în cursul urmăririi penale, în ceea ce privește modul de dobândire a bunurilor de către inculpat, respectiv efectuarea unei expertize evaluatorii pentru a stabili un prezumtiv caracter ilicit al averii, iar inculpatului, în faza de judecată, i se interzice administrarea altor probe pentru a contracara aceste susțineri, instanța apreciază că se poate reține o încălcare a dreptului la un proces echitabil. … 17.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 18.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:19.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 20.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 375 alin. (2) și ale art. 377 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, cu următorul conținut: – Art. 375 alin. (2): „Dacă admite cererea, instanța întreabă părțile și persoana vătămată dacă propun administrarea de probe cu înscrisuri.“; … – Art. 377 alin. (1) și (2):(1)Dacă a dispus ca judecata să aibă loc în condițiile prevăzute la art. 375 alin. (1), instanța administrează proba cu înscrisurile încuviințate.(2)Înscrisurile pot fi prezentate la termenul la care instanța se pronunță asupra cererii prevăzute la art. 375 alin. (1) sau la un termen ulterior, acordat în acest scop. Pentru prezentarea de înscrisuri instanța nu poate acorda decât un singur termen. …  … 21.Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 21 alin. (3), potrivit căruia părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, și art. 24 referitor la dreptul la apărare. … 22.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în esență, autorul acesteia susține că dispozițiile criticate sunt neconstituționale deoarece nu permit administrarea oricăror probe, ci doar a celor cu înscrisuri, în cazul în care se solicită dispunerea confiscării extinse, în procedura simplificată/abreviată. … 23.Pentru început, Curtea observă că, potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) și alin. (4) din Codul de procedură penală, funcția judiciară de urmărire penală este o componentă a procesului penal, în exercitarea acesteia procurorul și organele de cercetare penală strângând probele necesare pentru a se constata dacă există sau nu temeiuri de trimitere în judecată. Totodată, potrivit art. 5 din același act normativ, organele judiciare au obligația de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana suspectului sau inculpatului. Organele de urmărire penală au obligația de a strânge și de a administra probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau inculpatului. În același sens, Codul de procedură penală dispune în art. 285 că urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea persoanelor care au săvârșit o infracțiune și la stabilirea răspunderii penale a acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată. Mai mult, potrivit dispozițiilor procesual penale cuprinse în art. 306 alin. (7), organul de urmărire penală este obligat să strângă probele necesare pentru identificarea bunurilor și valorilor supuse confiscării speciale și confiscării extinse, potrivit Codului penal. … 24.Curtea reține că, după efectuarea urmăririi penale, potrivit art. 327 lit. a) din Codul de procedură penală, când constată că au fost respectate dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă și există probele necesare și legal administrate, procurorul emite rechizitoriu prin care dispune trimiterea în judecată, dacă din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, a fost săvârșită de inculpat și acesta răspunde penal. Potrivit art. 328 alin. (1) din Codul de procedură penală, rechizitoriul se limitează la fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală și cuprinde în mod corespunzător mențiunile prevăzute la art. 286 alin. (2) din același act normativ, datele privitoare la fapta reținută în sarcina inculpatului și încadrarea juridică a acesteia, probele și mijloacele de probă, cheltuielile judiciare, mențiunile prevăzute la art. 330 și 331 din același act normativ, dispoziția de trimitere în judecată, precum și alte mențiuni necesare pentru soluționarea cauzei. … 25.Așa fiind, având în vedere cele anterior menționate, rezultă că în cursul urmăririi penale organul de urmărire penală va strânge probe nu doar în ceea ce privește temeiurile de fapt și de drept ale acuzației penale imputate inculpatului, ci, în măsura în care apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 112^1 din Codul penal, este obligat să strângă probele necesare dispunerii confiscării extinse. În ceea ce privește confiscarea extinsă, prin Decizia nr. 356 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014, paragraful 36, Curtea a statuat că sarcina probei în această materie are trăsături specifice în sensul că se observă, pe de o parte, o „relaxare“ în ceea ce privește proba faptelor specifice sau a actelor de natura celor care au atras condamnarea, iar, pe de altă parte, o „divizare“ a sarcinii probei, cel în cauză având posibilitatea de a dovedi caracterul licit al bunurilor pe care le deține. Curtea a reținut însă că „relaxarea“ se referă doar la probarea faptelor sau a actelor de natura celor care au atras condamnarea, instanța trebuind să își formeze convingerea că bunurile respective provin din activități infracționale, fără a fi nevoie de pronunțarea unei hotărâri de condamnare pentru aceste fapte, și nicidecum că această „relaxare“ se referă la dovedirea caracterului ilicit al bunurilor dobândite. Totodată, prin decizia anterior citată, paragraful 39, Curtea a reținut că, în ceea ce privește măsura confiscării extinse, în vederea stabilirii standardului de probă, nu trebuie plecat de la premisa că prezumția dobândirii licite a averii poate fi răsturnată doar prin probe, respectiv prin probarea faptului că bunurile în cauză provin din comiterea de infracțiuni. Dacă aceasta ar fi abordarea, confiscarea extinsă ar fi lipsită de orice rațiune de a exista, căci dacă se ajunge la probarea fiecărui act infracțional din care provin anumite bunuri, se va ajunge și la condamnarea autorului pentru aceste acte și deci la confiscarea specială a bunurilor astfel obținute, nemaigăsinduși utilitatea măsura confiscării extinse. Prin urmare, o prezumție legală relativă poate fi răsturnată nu doar prin probe, ci și prin prezumții simple. … 26.În acest context, din perspectiva persoanei acuzate de săvârșirea unei fapte penale, Curtea observă că, potrivit art. 78 și art. 83 lit. a^1)-e) din Codul de procedură penală, atât suspectul, cât și inculpatul au, în cursul procesului penal, dreptul de a fi informați cu privire la fapta pentru care sunt cercetați și încadrarea juridică a acesteia; dreptul de a consulta dosarul, în condițiile legii; dreptul de a avea un avocat ales, iar dacă nu își desemnează unul, în cazurile de asistență obligatorie, dreptul de a li se desemna un avocat din oficiu; dreptul de a propune administrarea de probe în condițiile prevăzute de lege, de a ridica excepții și de a pune concluzii; dreptul de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale și civile a cauzei. … 27.Cu alte cuvinte, în cursul urmăririi penale, atât suspectul, cât și inculpatul pot, în condițiile legii, consulta dosarul, propune administrarea de probe, ridica excepții și pune concluzii. Probele propuse de suspect sau inculpat, excepțiile ridicate și concluziile puse pot privi orice aspect ce reiese din probele strânse de organul de urmărire penală, inclusiv elemente ce stau la baza solicitării procurorului de a se dispune măsura confiscării extinse. De asemenea, în această etapă procesuală, probatoriul nu este limitat la administrarea probei cu înscrisuri, ci suspectul sau inculpatul poate propune administrarea oricărei probe, potrivit dispozițiilor procesual penale incidente. … 28.În continuare, Curtea reține că, în temeiul art. 327 lit. a) din Codul de procedură penală, procurorul emite rechizitoriu prin care dispune trimiterea în judecată a inculpatului, sesizând în acest sens instanța competentă. După sesizarea instanței prin rechizitoriu, dosarul se repartizează aleatoriu judecătorului de cameră preliminară. Curtea observă că, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. În procedura camerei preliminare, inculpatul poate formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Așa fiind, în această etapă procesuală, inculpatul poate contesta inclusiv legalitatea administrării acelor probe care stau la baza solicitării dispunerii măsurii confiscării extinse. … 29.Curtea a reținut, prin Decizia nr. 802 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 6 februarie 2018, paragraful 24, că fac obiect al verificării în procedura camerei preliminare toate actele de urmărire penală prin care s-au administrat probele pe care se bazează acuzația, pentru a se asigura, în acest fel, garanția de legalitate, independență și imparțialitate. Curtea a reținut, totodată, că verificarea legalității, inclusiv a loialității – componentă intrinsecă a legalității – administrării probelor de către organele de urmărire penală implică controlul realizat de judecătorul de cameră preliminară cu privire la modul/condițiile de obținere și folosire/administrare a probelor. Judecătorul de cameră preliminară este competent a analiza, din oficiu sau la cerere, probele și actele prin prisma respectării dispozițiilor legale, nelegalitățile constatate urmând a fi sancționate în măsura și cu sancțiunea permise de lege. Or, având în vedere acest obiect al procedurii de cameră preliminară, Curtea subliniază că judecătorul de cameră preliminară trebuie să realizeze o verificare minuțioasă, exclusiv prin prisma legalității, a fiecărei probe și a mijlocului prin care aceasta a fost administrată. Pe cale de consecință, Curtea a reținut că verificarea legalității și loialității demersului judiciar din faza de urmărire penală privind administrarea probelor exclude o cercetare judecătorească formală. … 30.De asemenea, Curtea reține că, potrivit art. 346 alin. (5) din Codul de procedură penală, probele excluse în procedura camerei preliminare nu pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei. Ca urmare a epuizării etapei procesuale a camerei preliminare, potrivit art. 346 din Codul de procedură penală, una dintre soluțiile pronunțate de judecătorul de cameră preliminară este aceea a dispunerii începerii judecății. … 31.Potrivit art. 374 alin. (1) și (4) din Codul de procedură penală, la primul termen la care procedura de citare este legal îndeplinită și cauza se află în stare de judecată, în cazurile în care acțiunea penală nu vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață, președintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți și de persoana vătămată, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10) din același act normativ. … 32.În acest context, Curtea observă că instanța de contencios constituțional a statuat că reducerea limitelor speciale de pedeapsă ca urmare a recunoașterii învinuirii nu poate fi convertită într-un drept fundamental, ci reprezintă un beneficiu acordat de legiuitor, potrivit politicii sale penale, în anumite condiții, printre care se numără și recunoașterea în totalitate a faptelor reținute în sarcina inculpatului, tocmai caracterul integral al recunoașterii învinuirii fiind cel care face inutilă efectuarea cercetării judecătorești, așa cum este reglementată aceasta de dispozițiile art. 374 alin. (5)-(10) din actualul Cod de procedură penală (în acest sens, Decizia nr. 117 din 28 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 19 iunie 2019, paragraful 17, Decizia nr. 220 din 17 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 26 iunie 2018, paragraful 23). … 33.Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că recunoașterea învinuirii nu îi este impusă inculpatului, ci acesta, având cunoștință de întreg materialul probator aflat la dosarul cauzei, recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa și solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți și de persoana vătămată. În egală măsură, dacă apreciază că este oportună administrarea unor noi probe, inculpatul poate învedera instanței că nu dorește aplicarea procedurii recunoașterii învinuirii, caz în care instanța va proceda potrivit art. 374 alin. (5)-(10) din Codul de procedură penală, alin. (9) reglementând faptul că inculpatul poate cere administrarea de probe noi și în cursul cercetării judecătorești. … 34.Plecând de la premisa admiterii de către instanță a aplicării procedurii recunoașterii învinuirii, ca urmare a solicitării inculpatului, se constată că soluționarea cauzei în aceste condiții se va realiza exclusiv pe baza probatoriului administrat în cadrul urmăririi penale de către organul competent și supus verificării în cadrul procedurii de cameră preliminară, potrivit dispozițiilor procesual penale incidente. Singura excepție de la această situație este cea reglementată de dispozițiile de lege criticate, care permit părților și persoanei vătămate să propună administrarea de probe cu înscrisuri. … 35.Cu alte cuvinte, în cadrul procedurii recunoașterii învinuirii singura probă nouă ce poate fi administrată este proba cu înscrisuri. Acest fapt nu semnifică însă că judecarea cauzei în procedura recunoașterii învinuirii se va realiza doar pe baza acestor probe, ci judecarea în această procedură se bazează pe probele administrate în faza urmăririi penale, care nu au fost excluse și care pot fi obținute prin oricare dintre mijloacele de probă prevăzute de dispozițiile art. 97 alin. (2) din Codul de procedură penală, precum și pe baza probelor cu înscrisuri propuse de părți sau de persoana vătămată, a căror administrare a fost încuviințată de instanța judecătorească, potrivit art. 100 din același act normativ. … 36.Totodată, se poate observa că legiuitorul a identificat expres persoanele care pot solicita administrarea probei cu înscrisuri în această procedură, și anume inculpatul, partea civilă, partea responsabilă civilmente [care sunt părți, potrivit art. 32 alin. (2) din Codul de procedură penală] și persoana vătămată. Menționarea expresă doar a acestor participanți în procesul penal determină excluderea procurorului de la posibilitatea propunerii administrării de probe cu înscrisuri în această procedură. Mai mult, în cadrul procedurii recunoașterii învinuirii, spre deosebire de judecata cauzei în procedura normală, procurorul nu poate solicita încuviințarea administrării niciunei noi probe. … 37.Având în vedere aceste aspecte, Curtea reține că în cursul urmăririi penale inculpatul beneficiază de dreptul de a propune administrarea de probe în condițiile prevăzute de lege, de a ridica excepții și de a pune concluzii, precum și de dreptul de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale și civile a cauzei, iar în cursul procedurii de cameră preliminară, inculpatul are posibilitatea de a formula cereri și excepții și de a depune concluzii. Așa fiind, la primul termen la care procedura de citare este legal îndeplinită și cauza se află în stare de judecată inculpatul are la cunoștință întreg materialul probator pe care se bazează acuzarea, astfel că poate aprecia dacă dorește ca judecata să aibă loc potrivit procedurii recunoașterii învinuirii sau dorește să urmeze procedura normală. … 38.În ceea ce privește principiul egalității armelor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în Hotărârea din 27 octombrie 1993, pronunțată în Cauza Dombo Beheer B.V. împotriva Olandei, că fiecare parte la un proces trebuie să beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a-și expune cauza în fața instanței, inclusiv în ceea ce privește probele, în condiții care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ în raport cu partea adversă. Principiul egalității armelor – unul dintre elementele noțiunii mai largi de proces echitabil și componentă importantă a unei apărări efective într-un proces cu caracter judiciar – impune fiecărei părți să i se ofere posibilitatea rezonabilă de a-și susține cauza în condiții care să nu o plaseze într-o situație de net dezavantaj în raport cu „adversarul“ ei. Așadar, principiul egalității armelor semnifică tratarea egală a părților pe toată durata desfășurării procedurii în fața unui tribunal, fără ca una dintre ele să fie avantajată în raport cu cealaltă parte din proces (Hotărârea din 23 octombrie 1996, pronunțată în Cauza Ankerl împotriva Elveției, paragraful 38). … 39.Or, în condițiile în care inculpatul, în cursul urmăririi penale, poate ridica excepții, poate pune concluzii, poate formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale și civile a cauzei, în cursul procedurii de cameră preliminară are posibilitatea de a formula cereri și excepții și de a depune concluzii, iar în cadrul procedurii simplificate poate solicita administrarea probei cu înscrisuri (posibilitate ce nu îi este permisă procurorului), Curtea apreciază că inculpatul nu este dezavantajat față de acuzare, fiind respectat principiul egalității armelor. … 40.De altfel, Curtea reține că procedura recunoașterii învinuirii (denumită și procedura simplificată/abreviată) este o procedură facultativă care comportă anumite particularități ce o deosebesc de procedura normală și care tinde la respectarea drepturilor și libertăților fundamentale printr-un normativ specific. Dacă s-ar accepta ideea că numai regulile aplicabile desfășurării procedurii normale îndeplinesc criteriile de constituționalitate incidente, atunci însăși existența procedurii simplificate ar fi lipsită de orice rațiune de a exista. … 41.Așa fiind, Curtea apreciază că dispozițiile de lege criticate nu încalcă prevederile art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil și nici art. 24 referitor la dreptul la apărare. … 42.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Eugen Silviu Poșiar în Dosarul nr. 5.167/30/2018 al Tribunalului Timiș – Secția penală și constată că dispozițiile art. 375 alin. (2) și ale art. 377 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Timiș – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 5 mai 2022.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU,în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Marițiu

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește