DECIZIA nr. 250 din 25 aprilie 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (1) lit. b) și art. 335 alin. (1) din Codul penal, excepție ridicată din oficiu, de către Judecătoria Zărnești, în Dosarul nr. 1.779/338/2015, și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 780D/2016. … 2.La apelul nominal lipsește partea Dragoș-George Andreș, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, reținând, în ceea ce privește dispozițiile art. 91 alin. (1) lit. b) din Codul penal, că singurul temei constituțional invocat este art. 53 din Legea fundamentală. Or, potrivit jurisprudenței instanței de control constituțional, dispozițiile art. 53 din Legea fundamentală se aplică prin raportare la alte drepturi și libertăți fundamentale din Constituție. Cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 335 alin. (1) din Codul penal reține că motivarea acesteia se realizează prin compararea dispozițiilor criticate cu alte texte din Codul penal, în aceste condiții excepția de neconstituționalitate neputând fi examinată. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 16 februarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 1.779/338/2015, Judecătoria Zărnești a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (1) lit. b) și art. 335 alin. (1) din Codul penal. Excepția a fost ridicată din oficiu într-o cauză penală în care inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din Codul penal. Din încheierea de sesizare rezultă că inculpatul are antecedente penale. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (1) lit. b) din Codul penal, autoarea arată că, potrivit dispozițiilor art. 53 din Constituție, restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică și proporțională cu situația care a determinat-o. Arată, de asemenea, că legislația penală actuală nu permite instanței de judecată să aprecieze liber asupra pericolului social al unei fapte prevăzute de legea penală și, în final, asupra necesității reale de a aplica o pedeapsă cu executare. Autoarea are în vedere faptul că principiul proporționalității impune ca măsurile dispuse să fie adecvate situațiilor juridice cărora li se adresează, însă, în anumite cazuri, poate fi îngăduită o diminuare rezonabilă a gradului de protecție oferită unor drepturi și libertăți, fără ca prin aceasta să fie atinsă însăși substanța acestor drepturi. … 6.Reține autoarea excepției că, în cauză, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere, cu reținerea stării de recidivă postcondamnatorie. Reține, de asemenea, că, din cazierul judiciar al inculpatului rezultă că acesta a mai primit o condamnare în trecut, așa încât, în măsura în care probele administrate în cauză conduc la concluzia că fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată constituie infracțiune, instanța, în mod automat, va da eficiență stării de recidivă și, în urma operațiunilor tehnico-juridice incidente, va aplica inculpatului o pedeapsă cu executare în regim de detenție. În aceste condiții, autoarea excepției subliniază imposibilitatea legală a instanței de judecată de a aprecia cu privire la lipsa pericolului social al unei infracțiuni, în condițiile în care inculpatul are antecedente penale. … 7.Observă, totodată, autoarea excepției că, de lege lata, nu există niciun mijloc juridic prin care o instanță judecătorească ar putea valorifica lipsa pericolului social al faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, astfel încât această valorificare să producă efecte vizibile asupra situației inculpatului. Singura manieră de valorificare a pericolului social redus este aplicarea pedepsei închisorii orientate spre minim, însă aceasta echivalează cu o aplicare de drept a pedepsei închisorii. De fapt, în această ipoteză, pedeapsa închisorii nu este aplicabilă de drept, însă produce efecte ca și cum ar fi aplicabilă de drept și, în acest sens, invocă Hotărârea din 28 septembrie 2004, pronunțată în Cauza Sabou și Pîrcălab împotriva României. … 8.Susține autoarea excepției că, potrivit definiției date de art. 15 alin. (1) din Codul penal, pericolul social încetează a mai fi o trăsătură esențială a infracțiunii. Reține, însă, că pericolul social este în continuare hotărâtor pentru orice instanță judecătorească în angajarea răspunderii penale a inculpatului. Sub aspect terminologic observă că legiuitorul penal modern este adeptul noțiunii de „gravitate“ a infracțiunii, expresie folosită, de pildă, în art. 74 sau în art. 80 din Codul penal, noțiune care este cel puțin similară aceleia de pericol social. … 9.Apreciază autoarea excepției că, în aplicarea normelor penale criticate, pedeapsa urmează a fi pronunțată în absența unui veritabil control exercitat de către instanța de judecată și fără a lua în considerare diferitele particularități ale infracțiunii deduse judecății sau ale persoanei inculpatului, deoarece instanța nu dispune de o asemenea putere. Consideră că, din această perspectivă, inculpatului i se va aplica o sancțiune disproporționată. În aceste condiții, textul art. 91 alin. (1) lit. b) din Codul penal indică o severitate deosebit de sporită din partea legiuitorului, cu ignorarea anumitor realități sociale. Astfel, tehnica de reglementare a legiuitorului determină ca o faptă de mică însemnătate, care a adus o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de lege, să fie sancționată cu asprime. În egală măsură, această tehnică de reglementare limitează puterea instanței judecătorești de apreciere și de judecare a gravității perseverenței infracționale a inculpatului, or, această limitare nu este instituită în considerarea unui interes general particularizat asupra unui anumit tip de infracțiuni, cum a fost, de pildă, cazul dispozițiilor art. 120 din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic. … 10.Apreciază autoarea excepției că lipsa unei asemenea prerogative din sfera puterii judecătorești transformă judecata penală într-un act pur formal și pe judecător într-un simplu executant al dispozițiilor legale. Reține că justiția se înfăptuiește în numele legii, potrivit art. 124 din Constituție, însă România este stat de drept și social, în care dreptatea reprezintă o valoare supremă, or, a face dreptate nu înseamnă a aplica mecanic legile, ci a stabili și menține echilibrul în societate. Susține autoarea excepției că situația în care se află inculpatul îi este imputabilă, dar cadrul legislativ îi este acestuia deosebit de defavorabil, în mod nejustificat și întrutotul excesiv. Arată că dispozițiile art. 91 alin. (1) lit. b) din Codul penal au caracter firesc în orice societate, însă obiectul criticii îl reprezintă normele penale precitate, în contextul în care nu există niciun alt mijloc de valorificare a lipsei de pericol social al unei infracțiuni, cum erau, de pildă, dispozițiile art. 18^1 din Codul penal anterior, care să permită judecătorului să aprecieze liber asupra infracțiunii săvârșite, fără a fi condiționat de drept de antecedentele penale ale inculpatului. … 11.În concluzie, autoarea excepției consideră că dispozițiile art. 91 alin. (1) lit. b) din Codul penal, prin caracterul restrictiv al reglementării – lipsa unei condamnări anterioare -, pot, în numeroase situații, contribui în mod determinant la aplicarea unei sancțiuni disproporționate, conducând, astfel, la încălcarea dispozițiilor art. 53 din Constituție. … 12.În motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 335 alin. (1) din Codul penal, autoarea are în vedere faptul că, în principiu, toate infracțiunile contra siguranței circulației pe drumurile publice care privesc conducerea efectivă pe drumurile publice sunt sancționate cu pedeapsa închisorii, dar și cu pedeapsa amenzii, și, în acest sens, face referire la dispozițiile art. 334 și 336 din Codul penal. Cu referire la dispozițiile art. 335 alin. (1) din Codul penal arată că severitatea legiuitorului este justificată de gravitatea abstractă a faptei de a conduce un vehicul pe drumurile publice fără a deține unicul document care atestă pregătirea necesară pentru acest tip de activitate, respectiv permisul de conducere. Susține că legiuitorul ignoră situațiile intermediare în care, de pildă, inculpatul a absolvit cursurile unei școli de șoferi, fără a mai susține examenul, situație care nu poate fi identică cu ipoteza lipsei totale de experiență. Apreciază că omisiunea legiuitorului de a prevedea pedeapsa închisorii alternativ cu pedeapsa amenzii conduce la efecte disproporționate, în special asupra libertății fizice a persoanei, prin aplicarea automată a pedepsei închisorii în anumite condiții. Consideră că acest regim sancționator apare ca exagerat, în condițiile în care conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice este, în concret, mult mai periculoasă decât conducerea fără permis, iar, în stabilirea regimului sancționator al infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, legiuitorul a prevăzut și sancțiunea amenzii. … 13.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate. … 14.Guvernul consideră excepția de neconstituționalitate neîntemeiată. În motivarea punctului său de vedere arată că, potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, „infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora“ se reglementează prin lege organică, revenind, astfel, legiuitorului competența de a reglementa conținutul constitutiv al infracțiunilor, precum și tratamentul sancționator aplicat acestora. Precizează că rolul constituțional al instanțelor de judecată este acela de aplicare a legii, potrivit art. 124 din Constituție, instanța dispunând de marja de apreciere necesară și de posibilitatea de individualizare a pedepselor pentru fiecare caz în parte cu ocazia individualizării judiciare a aplicării pedepsei, totodată, regimul pedepselor constituind o problemă de politică penală pe care organul legislativ este îndreptățit să o soluționeze în funcție de împrejurările existente în domeniul criminalității. … 15.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:16.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 17.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 91 alin. (1) lit. b) și art. 335 alin. (1) din Codul penal, având următorul conținut:– Art. 91 alin. (1) lit. b) cu denumirea marginală „Condițiile suspendării executării pedepsei sub supraveghere“: „(1) Instanța poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dacă sunt întrunite următoarele condiții: […] b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare.“; … – Art. 335 alin. (1) cu denumirea marginală „Conducerea unui vehicul fără permis de conducere“: „(1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.“ …  … 18.Autoarea excepției susține că normele penale ale art. 91 alin. (1) lit. b) contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, iar dispozițiile art. 335 alin. (1) din Codul penal aduc atingere prevederilor constituționale ale art. 23 privind libertatea individuală. … 19.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, prin Decizia nr. 407 din 16 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 573 din 28 iulie 2016, a examinat critici identice, invocate din oficiu, de către Judecătoria Zărnești, referitoare la dispozițiile art. 80 alin. (2) lit. a) din Codul penal privind condițiile renunțării la aplicarea pedepsei, în ipoteza în care infractorul a mai suferit anterior o condamnare, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) și b) din Codul penal sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare. … 20.În prezenta cauză, aceeași autoare a excepției din cauza precitată critică norma penală ce reglementează cu privire la condițiile suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv art. 91 alin. (1) lit. b) din Codul penal, potrivit căreia instanța poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dacă sunt întrunite anumite condiții, printre care și aceea ca infractorul să nu mai fi fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare. Susține, ca și în precedent, că dispozițiile art. 91 alin. (1) lit. b) din Codul penal, prin caracterul restrictiv al reglementării – lipsa unei condamnări anterioare -, pot, în numeroase situații, contribui în mod determinant la aplicarea unei sancțiuni disproporționate, conducând astfel la încălcarea dispozițiilor art. 53 din Constituție și invocă, în mod similar, Hotărârea din 28 septembrie 2004, pronunțată în Cauza Sabou și Pîrcălab împotriva României. … 21.Respingând criticile anterior menționate, Curtea a reținut în Decizia nr. 407 din 16 iunie 2016, paragraful 18 și următoarele, că dispozițiile art. 53 din Constituție – care permit, în mod condiționat și cu titlu de excepție, restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți, așadar care statuează cu privire la regimul restrângerii exercițiului acestora – nu au o existență autonomă, așa încât pot fi invocate în susținerea unei excepții de neconstituționalitate prin raportare la alte dispoziții din Constituție care, în mod necesar, reglementează cu privire la drepturi ori libertăți fundamentale. În aceste condiții, având în vedere acest aspect, precum și faptul că autoarea excepției de neconstituționalitate nu a precizat vreun drept ori libertate fundamentală al căror exercițiu să fi fost restrâns prin textul de lege criticat, instanța de contencios constituțional a reținut că nu poate examina constituționalitatea normelor procesual penale ale art. 80 alin. (2) lit. a) prin raportare art. 53 din Legea fundamentală, considerente aplicabile, mutatis mutandis, și în prezenta cauză. … 22.Curtea a observat, însă, că autoarea excepției de neconstituționalitate susține, în esență, că normele procesual penale criticate determină imposibilitatea instanței de judecată de a aprecia cu privire la lipsa pericolului social al unei infracțiuni, în condițiile în care inculpatul are antecedente penale, așa încât se limitează puterea instanței judecătorești de apreciere și de judecare a gravității perseverenței infracționale a inculpatului, iar pedeapsa urmează a fi pronunțată în absența unui veritabil control exercitat de către instanța de judecată și fără a lua în considerare diferitele particularități ale infracțiunilor deduse judecății. În aceste condiții, din motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea a dedus că autoarea susține încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 124 privind înfăptuirea justiției. Așa încât instanța de contencios constituțional a examinat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 80 alin. (2) lit. a) din Codul penal prin raportare la aceste din urmă dispoziții constituționale.  … 23.Analizând, din această perspectivă, excepția de neconstituționalitate, Curtea a reținut, în Decizia nr. 407 din 16 iunie 2016, următoarele: în actualul Cod penal, legiuitorul român are o orientare mai degrabă preventivă, decât represivă, de vreme ce s-a optat pentru reducerea limitelor speciale de pedeapsă pentru mai multe infracțiuni, concomitent cu înăsprirea tratamentului penal al pluralității de infracțiuni; legiuitorul a urmărit ca noul Cod penal să ofere și instrumente mult mai eficiente pentru individualizarea și sancționarea pluralității de infracțiuni, așa încât noul Cod penal răspunde unei puternice exigențe sociale, de a reglementa mai sever tratamentul sancționator al celui care repetă comportamentul infracțional; potrivit Expunerii de motive la proiectul Legii privind Codul penal, „într-un stat de drept, întinderea și intensitatea represiunii penale trebuie să rămână în limite determinate, în primul rând, prin raportare la importanța valorii sociale lezate pentru cei care înfrâng pentru prima oară legea penală, urmând să crească progresiv pentru cei care comit mai multe infracțiuni înainte de a fi definitiv condamnați și cu atât mai mult pentru cei aflați în stare de recidivă. De aceea, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială trebuie corelate cu dispozițiile părții generale, care vor permite o agravare proporțională a regimului sancționator prevăzut pentru pluralitatea de infracțiuni“; săvârșirea mai multor infracțiuni de către aceeași persoană demonstrează o perseverență pe calea infracțională a acesteia, așa încât sunt necesare sisteme de sancționare adecvate pentru asigurarea constrângerii și reeducării, iar reglementarea acestora trebuie să se facă cu respectarea Constituției și a supremației sale. … 24.Totodată, în decizia precitată, analizând susținerile autorului excepției potrivit cărora normele penale criticate afectează independența judecătorului din perspectiva dreptului magistratului de a individualiza sancțiunea aplicată infractorului în ipoteza renunțării la aplicarea pedepsei, Curtea le-a respins ca neîntemeiate, pentru considerentele ce urmează. … 25.Curtea a reținut că individualizarea sancțiunilor de drept penal este, pe de o parte, legală – revine legiuitorului, care stabilește normativ pedepsele și celelalte sancțiuni de drept penal, prin fixarea unor limite minime și maxime ale fiecărei pedepse, care să corespundă în abstract importanței valorii sociale ocrotite prin săvârșirea faptei incriminate, iar, pe de altă parte, judiciară – pe care o realizează judecătorul în cadrul limitelor stabilite de lege. Curtea a subliniat importanța individualizării legale a sancțiunilor de drept penal prin aceea că legiuitorul nu poate să confere judecătorului o libertate absolută în stabilirea pedepsei concrete, întrucât ar exista riscul unei interpretări și aplicări arbitrare a pedepsei. Pe de altă parte, Curtea a apreciat că, în reglementarea sancțiunilor de drept penal de către legiuitor, trebuie stabilit un echilibru între dreptul fundamental, care face obiectul limitării impuse de sancțiune, și valoarea socială a cărei protecție a determinat limitarea. Curtea a reținut, de asemenea, că legiuitorul nu trebuie să îi ia judecătorului dreptul de a proceda la individualizarea judiciară prin stabilirea unor pedepse absolut determinate sau prin prevederea unor pedepse care, datorită aplicării lor automate, scapă oricărui control judiciar. Prin individualizarea legală, legiuitorul oferă judecătorului puterea de stabilire a pedepsei în cadrul anumitor limite predeterminate – minimul și maximul special al pedepsei, dar, totodată, îi oferă aceluiași judecător instrumentele care îi permit alegerea și determinarea unei sancțiuni concrete, în raport cu particularitățile faptei și cu persoana infractorului. … 26.De asemenea, Curtea a reținut că, în activitatea de judecată, judecătorii nu sunt independenți față de lege, iar, potrivit art. 124 alin. (3) din Legea fundamentală, aceștia „se supun numai legii“. Textul constituțional precitat raportat la dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (2) potrivit cărora „nimeni nu este mai presus de lege“ și ale art. 124 alin. (1) care stabilesc că „Justiția se înfăptuiește în numele legii“ fixează poziția justiției, a judecătorului față de lege. Totodată, Curtea a observat că, potrivit normelor procesual penale ale art. 2, „procesul penal se desfășoară potrivit dispozițiilor prevăzute de lege“ și „nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii“ [art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală]. Cu alte cuvinte, judecătorul nu creează legea, ci o aplică la speța concretă. Competența judecătorului implică nu numai identificarea normei aplicabile și analiza conținutului său, ci și o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit. Organul legislativ, emitent al normei juridice, poate fi însă mai restrictiv, obligându-l pe judecător să fie mai apropiat de lege, ori poate prefera, ținând seama de diversitatea și complexitatea relațiilor sociale, o redactare generală a legii. … 27.În aceste condiții, având în vedere faptul că susținerile autoarei excepției din prezenta speță sunt identice cu cele examinate de Curte prin Decizia nr. 407 din 16 iunie 2016, așadar, ținând cont de faptul că atât în prezenta cauză, cât și în speța anterioară a fost supusă atenției instanței de control constituțional critica potrivit căreia textele de lege invocate aduc atingere dispozițiilor constituționale privind înfăptuirea justiției, din perspectiva imposibilității instanței de a aprecia, în mod liber, cu privire la gravitatea infracțiunii și de a individualiza pedeapsa, în ipoteza stării de recidivă a infractorului, pentru identitate de rațiune se impune aceeași soluție, considerentele reținute în decizia precitată, enumerate în precedent, fiind aplicabile mutatis mutandis în cauza de față. … 28.Curtea reține că împrejurarea că, în speță, este îndeplinită condiția existenței unei conduite negative a infractorului – a unei condamnări la pedeapsa închisorii mai mare de un an, anterior săvârșirii faptei supuse judecății – reglementată în art. 91 alin. (1) lit. b) din Codul penal, astfel încât instanța nu poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, nu echivalează cu „imposibilitatea legală a instanței de judecată de a aprecia cu privire la lipsa pericolului social al unei infracțiuni“, astfel cum susține autoarea. Curtea constată că suspendarea executării sub supraveghere constituie o măsură de individualizare judiciară a pedepsei închisorii – din punctul de vedere al executării acesteia – care permite instanței de judecată ca, prin hotărârea de condamnare, să suspende executarea efectivă, prin privare de libertate, a pedepsei închisorii aplicate condamnatului, pe durata unui termen de supraveghere, pe parcursul căruia persoana condamnată să fie supusă unui ansamblu de măsuri de supraveghere și obligații. Or, astfel cum Curtea a subliniat în precedent, legiuitorul a urmărit ca noul Cod penal să ofere instrumente mult mai eficiente pentru individualizarea și sancționarea pluralității de infracțiuni, așa încât norma penală în vigoare răspunde unei puternice exigențe sociale, de a reglementa mai sever tratamentul sancționator al celui care repetă comportamentul infracțional, stabilirea condițiilor în care instanța de judecată poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere intrând în atribuțiile Parlamentului, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituțional de unică autoritate legiuitoare a țării. Curtea reține că reglementarea de către legiuitor a unor condiții negative, în prezența cărora instanța de judecată nu poate dispune cu privire la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, nu echivalează cu aplicarea de drept a pedepsei închisorii, instanța de judecată având libertatea de a aprecia cu privire la gravitatea infracțiunii în alegerea și determinarea unei sancțiuni concrete, în raport cu particularitățile faptei și cu persoana infractorului, urmând ca pentru a dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere să fie îndeplinite condițiile reglementate în art. 91 din Codul penal. … 29.Cu privire la susținerile potrivit cărora, în ipoteza reglementată de art. 91 alin. (1) lit. b) din Codul penal, pedeapsa închisorii produce efecte ca și cum ar fi aplicabilă de drept, în acest sens fiind invocată Hotărârea din 28 septembrie 2004, pronunțată în Cauza Sabou și Pîrcălab împotriva României, Curtea constată, ca și în precedent, că, în considerentele hotărârii precitate, instanța de la Strasbourg a observat că, în dreptul român, interzicerea unor drepturi (în cauză, interzicerea exercitării drepturilor părintești) se aplică în mod automat și absolut, cu titlu de pedeapsă accesorie, oricărei persoane care execută o pedeapsă cu închisoarea, în absența oricărui control exercitat de către instanțele judecătorești și fără a lua în considerare tipul infracțiunii. În aceste condiții, Curtea constată că hotărârea instanței europene, precitată, nu are nicio relevanță în cauză.  … 30.Cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 335 alin. (1) din Codul penal, Curtea reține că infracțiunea de conducere a unui autovehicul ori a unui tramvai fără permis de conducere face parte din grupa infracțiunilor contra siguranței circulației pe drumurile publice, obiectul juridic special al acesteia fiind reprezentat de relațiile sociale referitoare la siguranța circulației pe drumurile publice, a căror normală existență și desfășurare sunt condiționate de interzicerea faptelor de conducere a unui autovehicul ori a unui tramvai de către persoane care nu au acest drept certificat prin deținerea unui permis de conducere. Situația premisă a infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (1) din Codul penal constă în preexistența unei anumite stări, situații, respectiv existența unor dispoziții legale care să reglementeze regimul juridic privind pregătirea persoanelor care conduc autovehicule pe drumurile publice.  … 31.Curtea observă că, potrivit art. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, „pentru a conduce pe drumurile publice autovehicule, tramvaie ori tractoare agricole sau forestiere, conducătorii acestora trebuie să posede permis de conducere corespunzător.“, art. 23 alin. (1) din același act normativ prevăzând că „Dreptul de a conduce un autovehicul sau tramvai pe drumurile publice îl are numai persoana care posedă permis de conducere valabil, corespunzător categoriei ori subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, sau dovada înlocuitoare a acestuia cu drept de circulație.“ De altfel, în ceea ce privește persoanele care efectuează activitatea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, Curtea a reținut, în jurisprudența sa, că acestea desfășoară o activitate cu risc permis, scop în care sunt supuse unor forme de școlarizare, așa încât este vorba de persoane avizate și diligente, care, pe durata deținerii permisului de conducere, au obligația de a rămâne la curent cu normele legale în materie [Decizia nr. 154 din 24 martie 2016 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 338 alin. (1) din Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 16 iunie 2016, paragraful 18].  … 32.Curtea reține, de asemenea, că urmarea imediată, în cazul infracțiunii reglementate de art. 335 alin. (1) din Codul penal, constă în crearea unei stări de pericol pentru siguranța circulației pe drumurile publice, valoare socială apărată prin normele de incriminare, consumarea acesteia fiind sancționată cu închisoarea de la unu la 5 ani.  … 33.În aceste condiții, având în vedere cele arătate, Curtea constată că, potrivit rolului său constituțional de unică autoritate legiuitoare a țării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere în reglementarea limitelor de pedeapsă prevăzute pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere, având în vedere valoarea socială ocrotită prin incriminare. Totodată, Curtea reține că libertatea individuală a persoanei, invocată de autoarea excepției, nu este un drept absolut, astfel cum s-a arătat în jurisprudența Curții Constituționale, ci unul relativ. Limitele libertății individuale sunt menționate expres chiar prin textul Constituției, respectiv dispozițiile art. 23 alin. (2)-(12) din Constituție, rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătorești de condamnare, prin aplicarea unei sancțiuni privative de libertate de natură penală, în ipoteza săvârșirii unei infracțiuni constituind, potrivit normei fundamentale, un caz de limitare a libertății individuale. … 34.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată din oficiu, de către Judecătoria Zărnești, în Dosarul nr. 1.779/338/2015 și constată că dispozițiile art. 91 alin. (1) lit. b) și art. 335 alin. (1) din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Zărnești și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 25 aprilie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu ––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește