DECIZIA nr. 25 din 5 mai 1993

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 din Legea bugetului de stat pe anul 1993



Curtea Constituţională a fost sesizată, la data de 27 aprilie 1993, de către 50 de deputaţi, respectiv de domnii Alexandru Konya Hamar, Ştefan Sinko, Matei Barna Elek, Eugen Matis, Ervin Zoltan Szekely, Ladislau Borbely, Gheorghe Tokay, Arpad-Francisc Marton, Csaba Albert Takacs, Imre Andras, Zoltan Szilagyi, Nicolae Alexandru, Victor Babiuc, Attila Varga, Lazar Madaras, Teodor Vintilescu, Laurentiu Priceputu, Viorel Lixandroiu, Emilian Bratu, George Stanescu, Ion Berciu, Vasile Gheorghe Victor Pop, Ion Hui, Gheorghe Comanescu, Costel Paunescu, Gavril Dejeu, Ioan Victor Pica, Viorel Pavel, Vasile Popovici, Horia Mircea Rusu, doamna Teodora Bertzi şi domnii Doru-Mihai Dobrescu, Ion Hristu, Francisc Baranyi, Sergiu Cunescu, Otto-Ernest Weber, Mihail Nica, Valentin Vasilescu, Laszlo Zsigmond, Ferenc Asztalos, Ioan Nemeth, Benedek Nagy, Istvan Antal, Mihnea-Tudor Ionita, Karoly Kerekes, Iosif Alfred Mazalik, Vasile Mandroviceanu, Alexandru Athanasiu, Ludovic Rakoczi, Zsolt Szilagyi, asupra neconstitutionalitatii art. 39 din Legea bugetului de stat pe anul 1993, adoptată de Camera Deputaţilor şi Senat în şedinţa comuna din 21 aprilie 1993.În sesizare, grupul de deputaţi susţine ca prevederile art. 39 din Legea bugetului de stat pe anul 1993 sunt neconstituţionale întrucît, conform lor, în cazul neachitarii în termen a impozitelor, taxelor şi altor vărsăminte obligatorii datorate, potrivit legii, bugetului de stat şi bugetelor locale, organele fiscale ale Ministerului Finanţelor pot sa dispună retragerea sumelor respective din conturile agenţilor economici, prin dispoziţii de încasare, care constituie titluri executorii, ceea ce este contrar art. 41 alin. (1) şi (2) şi art. 135 alin. (1) şi (6) din Constituţia României şi încalcă principiul separaţiei puterilor în stat.Curtea Constituţională, în temeiul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata ca este competenţa să soluţioneze sesizarea, care s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 144 lit. a) din Constituţie şi art. 17 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.Potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, s-a solicitat celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, punctul lor de vedere în legătură cu sesizarea primită.În punctul de vedere al Camerei Deputaţilor se arata, în esenta, ca garantarea şi ocrotirea, în mod egal, a proprietăţii private, indiferent de titular, potrivit art. 41 din Constituţie, ca şi consacrarea caracterului sau inviolabil, prin art. 135 alin. ultim, trebuie interpretate în contextul prevederilor constituţionale referitoare la consacrarea şi ocrotirea proprietăţii publice – art. 135 alin. (1) şi (2) -, la obligaţia statului de a asigura protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară – art. 134 alin. (2) lit. b) – şi la obligaţia cetăţenilor de a contribui prin impozite şi taxe la cheltuielile publice – art. 53 alin. (1). Dacă se au în vedere şi prevederile art. 136 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale statului şi unităţilor administrativ-teritoriale sunt reglementate prin lege, rezultă ca, prin lege, se pot stabili instrumente juridice, inclusiv de ordin financiar, pentru protejarea intereselor naţionale, cum sunt cele ale art. 39 din Legea bugetului de stat pe anul 1993, care, de aceea, nu au semnificatia instituirii unei situaţii privilegiate a proprietăţii publice faţă de cea privată. O asemenea măsura nu contravine principiului separaţiei puterilor în stat, din moment ce art. 372 din Codul de procedură civilă permite ca executarea silită să se poată face şi pe temeiul altui titlu executoriu decît o hotărâre judecătorească, iar legislaţia în vigoare – Decretul nr. 221/1960 – permite ca un asemenea titlu să fie actul prin care s-a stabilit impozitul, taxa sau amenda datorate bugetului de stat. De altfel, potrivit legii, orice parte ce se considera vătămată în drepturile sale prin acte de executare silită se poate adresa instanţei de judecată printr-o contestaţie la executare.În punctul de vedere al Guvernului se precizează ca în legislaţia în vigoare nu exista un sistem de control judecătoresc asupra stabilirii, urmăririi şi încasării veniturilor bugetului de stat, titlurile de creanta fiscală constituindu-se pe cale financiar-administrativă. De aceea, un titlu de creanta fiscală devenit executoriu poate fi pus în aplicare fără acceptul plătitorului. În consecinţa, prevederea art. 39 din Legea bugetului de stat pe anul 1993 nu constituie o încălcare a garantarii proprietăţii private, prevăzute de art. 41 alin. (1) din Constituţie, întrucît, potrivit alin. (6) al acestui articol, dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor care, conform legii, revin proprietarului, în cadrul acestora fiind şi cele fiscale. De altfel, neplata impozitului este şi o încălcare a obligaţiei prevăzute de art. 53 alin. (1) din Constituţie, referitoare la îndatorirea cetăţenilor de a contribui, prin impozite şi taxe, la cheltuielile publice. De aceea, instituirea prin lege a unui sistem de urmărire silită a obligaţiilor fiscale pentru sumele la care a expirat scadenta şi după ce debitorul a fost înştiinţat asupra obligaţiei de plată neachitata este legitima, astfel asigurindu-se ca debitorii neplatnici sa nu poată sustrage aceste sume, o perioadă de timp, de la îndeplinirea obligaţiei fiscale spre a le folosi în acest scop, dereglând în acest fel ritmicitatea constituirii veniturilor bugetare. Aceasta nu împiedica pe agenţii economici lezati printr-un abuz al autorităţii fiscale să se adreseze instanţei judecătoreşti, pe calea contestaţiei la executare.În ce priveşte ocrotirea dreptului de proprietate, art. 39 din Legea bugetului de stat pe anul 1993 se referă la realizarea unor drepturi de creanta, nu la regimul proprietăţii, iar oportunitatea măsurii rezultă din faptul ca în anul 1992 au rămas neîncasate peste 65 miliarde lei.Senatul nu a comunicat punctul sau de vedere. CURTEA CONSTITUŢIONALĂexaminînd sesizarea grupului de deputaţi, punctele de vedere ale Camerei Deputaţilor şi Guvernului, precum şi concordanta dintre textul legal ce face obiectul sesizării şi dispoziţiile constituţionale, retine următoarele:Potrivit art. 39 din Legea bugetului de stat pe anul 1993, în cazul neachitarii la termen a impozitelor, taxelor şi altor vărsăminte obligatorii datorate bugetului de stat şi bugetelor locale, organele fiscale ale Ministerului Finanţelor pot dispune retragerea sumelor respective din conturile agenţilor economici, prin introducerea de dispoziţii de încasare, care constituie titluri executorii, pe care organele bancare sunt obligate a le onora, fără acceptul debitorilor, în condiţiile legii. În cazul lipsei disponibilităţilor băneşti în conturile bancare, lichidarea creanţelor statului se face prin aplicarea gradelor de urmărire silită prevăzute de lege asupra elementelor patrimoniale ale debitorilor.În sesizare se contesta constituţionalitatea acestor prevederi pe motiv ca ar fi contrare garantarii dreptului de proprietate potrivit art. 41 alin. (1) din Constituţie.Garantarea dreptului de proprietate implica, însă, potrivit alin. (6) al art. 41 din Constituţie, şi respectarea de către proprietar a obligaţiilor ce îi revin în aceasta calitate. În cadrul obligaţiilor respective sunt şi sarcinile fiscale, întrucît ele se stabilesc în raport cu valoarea proprietăţii.De aceea, în ipoteza în care debitorul obligaţiei fiscale nu a executat-o la scadenta, instituirea unui instrument de executare silită este legitima şi nu constituie o violare a dreptului de proprietate privată. Dimpotriva, executarea silită, în aceste condiţii, sancţionează încălcarea obligaţiei constituţionale ce revine debitorului cu privire la sarcinile ce afectează propriul sau drept de proprietate – în speta, plata impozitului şi taxelor fiscale – şi pe care titularul acestui drept nu şi le-a respectat. Executarea facindu-se în condiţiile legii, se desfăşoară potrivit ordinii legale de preferinta.Pe de altă parte, inviolabilitatea dreptului de proprietate, potrivit art. 135 alin. (6), nu poate avea caracter absolut, însuşi textul constituţional prevazind ca limitele sale sunt cele stabilite prin lege, iar art. 39 din Legea bugetului de stat pe anul 1993 se încadrează în aceste limite, întrucît asigura executarea silită a unei obligaţii constituţionale.De altfel, îndatorirea proprietarului de a-şi îndeplini sarcinile fiscale este în concordanta cu obligaţia constituţională a fiecărui cetăţean de a contribui prin impozite şi prin taxe la cheltuielile publice, consacrată de prevederile art. 53 alin. (1) din Constituţie.În sesizare se mai susţine ca prevederile art. 39 din Legea bugetului de stat pe anul 1993 contravin principiului prevăzut de art. 41 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia proprietatea privată este ocrotită în mod egal, indiferent de titular.Sub acest aspect este de observat ca prevederile art. 39 nu disting între formele de proprietate – publică sau privată – şi nici între titularii sau deţinătorii ei. Agentul economic va fi supus aceluiaşi sistem de urmărire silită a creanţelor fiscale, indiferent dacă patrimoniul sau cuprinde bunuri din proprietatea publică, pe care le are în administrare, închiriate sau concesionate, sau bunuri în proprietate privată. În ce priveşte creanţele fiscului, cît timp debitorul nu şi-a adus la îndeplinire obligaţia la scadenta, executarea lui silită printr-un titlu executoriu constituit în considerarea obligaţiei statului de a proteja interesele naţionale în activitatea financiară, potrivit art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţie, este justificată prin necesitatea asigurării certitudinii în constituirea ritmica a resurselor financiare ale statului şi unităţilor administrativ-teritoriale şi combaterii evaziunii fiscale. Or, este în afară de orice indoiala ca încasarea impozitelor şi taxelor constituie sursa principala de venituri a statului, fiind una dintre expresiile cele mai evidente ale apărării intereselor naţionale pe plan financiar. În stadiul actual al legislaţiei, obţinerea de titluri executorii pe cale judecătorească ar duce la intirzieri foarte mari în încasarea impozitelor şi taxelor, care ar paraliza întreaga viaţa social-economică şi culturală a tarii.Sub alt aspect, în sesizare se arata ca prevederile art. 39 din Legea bugetului de stat pe anul 1993 ar constitui o încălcare a principiului separaţiei puterilor în stat, întrucît permit executarea silită a creanţelor fiscale fără constituirea titlului executoriu printr-o hotărâre judecătorească.Este de menţionat, însă, ca însuşi Codul de procedură civilă, la art. 372, prevede posibilitatea executării silite pe bază de hotărâre judecătorească sau alt titlu executoriu. Deci, potrivit legii, nu numai hotărârile judecătoreşti investite cu formula executorie constituie titluri executorii, ci şi alte titluri, în cazul în care legea le conferă aceasta calitate. Astfel sunt, de exemplu, titlurile notariale, iar legiuitorul poate, cu respectarea prevederilor constituţionale şi din motive de oportunitate, sa instituie asemenea instrumente legale de executare. Ele nu au semnificatia încălcării regimului de separaţie între puterea legiuitoare şi cea judecătorească, cît timp debitorul are posibilitatea ca, pe calea contestaţiei la executare, sa supună litigiul ce ar rezultă din opunerea sa la executare instanţei judecătoreşti.Având în vedere considerentele expuse,vazind şi dispoziţiile art. 144 lit. a) şi ale art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi prevederile art. 20 alin (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,În numele legiiDECIDE:1. Dispoziţiile cuprinse în art. 39 din Legea bugetului de stat pe anul 1993 sunt constituţionale.2. Prezenta decizie se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Deliberarea a avut loc la data de 5 mai 1993 şi la ea au participat Vasile Gionea, preşedinte, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Miklos Fazakas, Ion Filipescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Vasilescu şi Victor Dan Zlatescu, judecători. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. dr. VASILE GIONEAMagistrat-asistent,Constantin Burada–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește