DECIZIA nr. 249 din 25 aprilie 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 269 din Codul penal, excepție ridicată de Adrian Movilă în Dosarul nr. 589/180/2016 al Curții de Apel Bacău – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 766D/2016. … 2.La apelul nominal răspunde autorul excepției, personal și asistat de avocat Gheorghe Ciocîrlan, cu delegație depusă la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra stadiului dosarului, arătând că acesta se află la al doilea termen de judecată. La primul termen de judecată, din data de 4 aprilie 2017, domnul avocat Gheorghe Ciocîrlan a solicitat acordarea unui nou termen de judecată în vederea studierii dosarului și pregătirii apărării. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul avocatului autorului excepției, care solicită admiterea excepției. Arată că dispozițiile criticate contravin art. 1 alin. (5), art. 16 și art. 23 din Legea fundamentală, precum și art. 20 din Constituție raportat la prevederile art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În continuare, face referire la situația de fapt reținută în dosarul în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate. Susține că dispozițiile art. 269 din Codul penal nu întrunesc criteriile de claritate și previzibilitate instituite de prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, din perspectiva elementului material al infracțiunii, fiind dificil de stabilit care ajutor este permis de lege și care este persoana căreia i se adresează norma criticată. În ceea ce privește admisibilitatea excepției de neconstituționalitate, arată că aceasta îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege. Referitor la principiul clarității și previzibilității legii, arată că instanța de contencios constituțional a statuat în sensul existenței unei obligații în sarcina legiuitorului de a edicta norme clare, precise și predictibile. În același sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că legea trebuie să fie clară și predictibilă, astfel ca destinatarii acesteia să poată să își adapteze comportamentul. În consecință, dispozițiile art. 269 din Codul penal sunt neconstituționale, fiind imprevizibile, noțiunile de „ajutor“ și „făptuitor“ nefiind definite de norma penală. În ceea ce privește noțiunea de „ajutor“, arată că legiuitorul nu face distincție între ajutorul prohibit de lege și cel permis. Referitor la noțiunea de „făptuitor“, arată că nici aceasta nu este definită de norma penală. Astfel, făptuitorul nu are nici calitatea de parte, nici cea de subiect procesual, ceea ce determină neclaritatea normei criticate. În final, arată că dispozițiile criticate încalcă și prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție. … 4.Având cuvântul, autorul excepției prezintă situația de fapt reținută în dosarul în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate. … 5.Reprezentantul Ministerului Public apreciază că susținerile autorului excepției nu sunt fundamentate. Arată că legea distinge între ajutorul permis și cel prohibit de lege, potrivit textului criticat ajutorul trebuind dat cu un anumit scop, și anume acela al împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, al tragerii la răspundere penală, al executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate. Prin urmare, existând un scop reglementat expres de lege, reiese că este prohibit orice fel de ajutor care este acordat în acest scop. În ceea ce privește noțiunea de „ajutor“, arată că aceasta se regăsește, de exemplu, în reglementarea din Codul penal referitoare la complice, precum și în reglementarea similară din alte state europene. Astfel, nu ar putea fi, în mod rezonabil, admis că o astfel noțiune nu întrunește criteriile de claritate și previzibilitate. Referitor la noțiunea de „făptuitor“, arată că făptuitorul este persoana care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală. Arată că în reglementarea anterioară se prevedea condiția ca ajutorul să fie dat unui infractor. Rațiunea ce a stat la schimbarea de optică a legiuitorului este detaliată în chiar expunerea de motive la Codul penal, fiind aceea că activitatea de înfăptuire a justiției este împiedicată inclusiv prin sprijinirea unei persoane care a comis o faptă prevăzută de legea penală, dar care, în concret, ar putea să nu angajeze răspunderea penală datorită unor cauze ce fac imposibilă întrunirea trăsăturilor esențiale ale infracțiunii, de exemplu minoritatea sau eroarea de fapt. Analiza acestor trăsături trebuie să se realizeze în cadrul unui proces penal și nu în raport cu aprecierea subiectivă a favorizatorului. Arată că, deși în doctrină s-a susținut că ar exista o diferență de tratament între favorizator și complice, din perspectiva răspunderii penale a acestora, această diferență de tratament este justificată. Opțiunea legiuitorului nu este una singulară, existând state în care se prevede expres că favorizatorul răspunde indiferent de întrunirea condițiilor cu privire la răspunderea făptuitorului, de exemplu art. 23 din Codul penal canadian. În continuare, arată că nu poate fi admisă excepția de neconstituționalitate prin referire la chestiuni ce nu fac obiectul cauzei în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, de exemplu analiza dispoziției criticate din perspectiva emiterii actelor normative. În concluzie, solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:6.Prin Încheierea din 5 mai 2016, pronunțată în Dosarul nr. 589/180/2016, Curtea de Apel Bacău – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 269 din Codul penal, excepție ridicată de Adrian Movilă cu ocazia soluționării apelului împotriva sentinței penale pronunțate de Judecătoria Bacău. … 7.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate sunt neclare și imprecise, deoarece nu fac distincție între ajutorul permis de lege și cel prohibit de lege. Astfel, apreciază că acordarea de sfaturi asupra comportamentului ce trebuie adoptat în cursul urmăririi penale de către apărător nu poate intra sub incidența dispoziției de lege criticate. În continuare, apreciază că noțiunile de „ajutor“ și „făptuitor“, nefiind definite în cadrul legislației penale, sunt apte să ducă la foarte multe situații de confuzie și inechitate penală. … 8.Curtea de Apel Bacău – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că, din economia textului normativ rezultă fără echivoc care sunt acțiunile interzise și condițiile în care se angajează răspunderea penală. Atât termenul de „ajutor“, cât și cel de „făptuitor“, chiar dacă nu sunt definiți în Codul penal, realizează cerința de claritate prin raportare la rezultatul nemijlocit al acțiunii prohibite de norma de incriminare – art. 269 din Codul penal – și anume „împiedicarea sau îngreunarea cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală“. … 9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 10.Guvernul, invocând jurisprudența Curții Constituționale în materia clarității și previzibilității legii, apreciază că dispozițiile legale criticate sunt formulate clar, fluent și inteligibil, fără dificultăți sintactice și pasaje obscure sau echivoce și reglementează cu claritate conduita de urmat pentru destinatarul normei penale, astfel încât excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. De asemenea, apreciază că nu poate fi primită susținerea autorului excepției, conform căreia „textul art. 269 este foarte neclar și imprecis, deoarece nu face distincție între un ajutor permis de lege și un ajutor prohibit de lege“, întrucât nu se poate presupune în mod rezonabil că destinatarul normei penale va interpreta textul incriminator în sensul în care acesta ar sancționa o fapta permisă de lege. … 11.Avocatul Poporului arată că nu poate fi reținută critica autorului excepției, potrivit căreia textul legal ar fi neclar, întrucât nu distinge după cum ajutorul este permis ori prohibit de lege, deoarece ajutorul dat făptuitorului este calificat prin scopul urmărit, și anume împiedicarea sau îngreunarea cercetărilor întro cauză penală, tragerea la răspundere penală, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate. Infracțiunea fiind una de pericol, iar nu de rezultat, consumarea ei are loc în momentul în care, săvârșindu-se acțiunea sau inacțiunea incriminată, este creată starea de pericol social pentru activitatea de înfăptuire a justiției. În ceea ce privește noțiunea de „făptuitor“, apreciază că, spre deosebire de vechea reglementare care utiliza noțiunea de „infractor“, în actuala reglementare legiuitorul a optat pentru angajarea răspunderii penale a celui care favorizează și atunci când ajutorul este dat unei persoane care a comis o faptă prevăzută de legea penală, dar care, în situația concretă, nu întrunește toate trăsăturile esențiale ale infracțiunii. Apreciază că textul legal criticat este enunțat cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își controleze conduita, să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Așa fiind, susține că, în cauza de față, elementele infracțiunii nu necesită alte intervenții din partea legiuitorului, fiind îndeplinite cerințele calitative ale legii, inclusiv previzibilitatea, în acord cu prevederile art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Totodată, constată că textul legal criticat este deopotrivă aplicabil tuturor persoanelor aflate în ipoteza descrisă de norma juridică, fără discriminări pe considerente arbitrare, astfel încât nu se poate reține încălcarea art. 16 din Legea fundamentală. … 12.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:13.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 14.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 269 din Codul penal, cu următorul conținut:(1)Ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.(2)Pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârșită de autor.(3)Favorizarea săvârșită de un membru de familie nu se pedepsește. … 15.Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) potrivit cărora, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, art. 16 referitor la egalitatea în fața legii, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului și art. 23 referitor la libertatea individuală. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 16.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în ceea ce privește principiul legalității și previzibilității legii, în jurisprudența sa, a statuat, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, că legea trebuie să definească în mod clar infracțiunile și pedepsele aplicabile, această cerință fiind îndeplinită atunci când un justițiabil are posibilitatea de a cunoaște, din însuși textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanțe și în urma obținerii unei asistențe judiciare adecvate, care sunt actele și omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală și care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora (Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 și 34; Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunțată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 140; Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunțată în Cauza Sud Fondi SRL și alții împotriva Italiei, paragrafele 107 și 108; Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunțată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 78, 79 și 91). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că semnificația noțiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conținutul textului despre care este vorba și de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilității legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Este, în special, cazul profesioniștilor, care sunt obligați să dea dovadă de o mare prudență în exercitarea profesiei lor, motiv pentru care se așteaptă din partea lor să acorde o atenție specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă (Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35; Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunțată în Cauza Sud Fondi SRL și alții împotriva Italiei, paragraful 109). … 17.Având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, Curtea de la Strasbourg a reținut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, a căror interpretare și aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv întro normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. Deși certitudinea în redactarea unei legi este un lucru dorit, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație. Rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenței ca izvor de drept fiind o componentă necesară și bine înrădăcinată în tradiția legală a statelor membre. Prin urmare, art. 7 paragraful 1 din Convenție nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiția ca rezultatul să fie coerent cu substanța infracțiunii și să fie în mod rezonabil previzibil (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunțată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36). Curtea a reținut că cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în legătură cu principiul clarității și previzibilității legii au fost înglobate de instanța de contencios constituțional în propria jurisprudență (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 717 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 23 martie 2016). … 18.Raportând cele expuse anterior la dispozițiile art. 269 din Codul penal, Curtea observă că o primă critică de neconstituționalitate se referă la lipsa de claritate și previzibilitate a noțiunii de „făptuitor“. Din această perspectivă, Curtea observă că infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 269 din Codul penal se regăsea în dispozițiile art. 264 din Codul penal din 1969, sub denumirea marginală „Favorizarea infractorului“. În contextul celor două reglementări succesive, Curtea reține că noțiunea de „infractor“ din Codul penal din 1969 a fost înlocuită în noul cod cu cea de „făptuitor“. Totodată, în expunerea de motive a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal s-a arătat că se renunță la folosirea noțiunilor de „infracțiune“ și „infractor“ în favoarea celor de „faptă prevăzută de legea penală“ și de „făptuitor“, întrucât activitatea de înfăptuire a justiției este împiedicată inclusiv prin sprijinirea unei persoane care a comis o faptă interzisă de legea penală, dar care ar putea în concret să nu angajeze răspunderea penală datorită unor cauze care fac imposibilă întrunirea trăsăturilor esențiale ale infracțiunii (de pildă, minoritatea sau eroarea de fapt). Aceasta deoarece verificarea condițiilor de existență sau inexistență a responsabilității penale a unei persoane se face în cadrul unui proces penal, și nu în raport cu aprecierea făcută de favorizator. … 19.Astfel, în ceea ce privește noțiunea de „făptuitor“, Curtea constată că, potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, aceasta este definită ca „făptaș; persoană care făptuiește, realizează ceva“, iar potrivit aceluiași dicționar, „făptaș“ este acea „persoană care a comis o faptă condamnabilă, de obicei un delict, o infracțiune“. … 20.În continuare, Curtea apreciază că, pentru a stabili înțelesul penal al noțiunii de „făptuitor“, trebuie avut în vedere întreg ansamblul legislativ prevăzut de actul normativ în care se regăsește prevederea criticată, și anume Codul penal. Astfel, din analiza dispozițiilor art. 15 alin. (1) și art. 16 din Codul penal, care definesc infracțiunea și prevăd formele de vinovăție în materie penală, rezultă că făptuitor este acea persoană care săvârșește o faptă prevăzută de legea penală. … 21.În plus, Curtea observă că, potrivit dispozițiilor art. 269 din Codul penal, constituie infracțiunea de favorizare a făptuitorului săvârșirea faptelor concretizate în ajutorul dat făptuitorului, sub aspectul laturii subiective presupunând intenția directă calificată prin scop, și anume în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate. Având în vedere acest aspect, Curtea constată că nu orice faptă ce se concretizează într-un ajutor dat făptuitorului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de favorizare a făptuitorului. Astfel, doar dacă se constată că scopul prevăzut de lege – împiedicarea sau îngreunarea cercetărilor într-o cauză penală, tragerea la răspundere penală, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate – a fost urmărit prin realizarea faptei, se va reține săvârșirea infracțiunii de favorizare a făptuitorului. În realizarea elementului material al infracțiunii de favorizare a făptuitorului, autorul acesteia își va fi prefigurat efectul pe care realizarea acestuia îl va avea asupra făptuitorului unei fapte prevăzute de legea penală. Astfel, favorizatorul va avea o reprezentare reală a activității desfășurate de cel favorizat, altfel nu s-ar realiza conceptual activitatea sub forma ajutorului dat făptuitorului. … 22.În ceea ce privește critica potrivit căreia neclaritatea și imprecizia noțiunii de „ajutor“ reies din faptul că aceasta nu face distincție între ajutorul permis de lege și cel prohibit de lege, din perspectiva activității depuse de către apărătorul din dosarul penal, Curtea apreciază că nici aceasta nu poate fi reținută. Astfel, limitele exercitării activității avocatului sunt strict reglementate de Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, de dispozițiile Codului de procedură penală și de Statutul profesiei de avocat, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 898 din 19 decembrie 2011. În acest context, Curtea reține că, potrivit art. 39 alin. (3) din Legea nr. 51/1995, „avocatul nu răspunde penal pentru susținerile făcute oral sau în scris, în forma adecvată […], în fața instanțelor de judecată, a organelor de urmărire penală sau a altor organe administrative de jurisdicție și nici dacă sunt în legătură cu consultațiile oferite justițiabililor ori cu formularea apărării în acea cauză ori pentru susținerile făcute în cadrul consultațiilor verbale sau consultațiilor scrise acordate clienților, dacă ele sunt făcute cu respectarea normelor de deontologie profesională“. … 23.Așa fiind, Curtea apreciază că, din analiza dispozițiilor art. 39 alin. (3) din Legea nr. 51/1995, rezultă că, atât timp cât „ajutorul“ dat unui făptuitor se circumscrie limitelor stabilite de lege, fapta unui avocat este una care se situează în afara normei de incriminare, neputându-se reține în sarcina acestuia săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului. Totodată, din coroborarea prevederilor art. 21 din Codul penal cu cele ale art. 18 din același act normativ rezultă că respectarea prevederilor legale de către avocat fiind o faptă justificată, nu constituie infracțiunea de favorizare a infractorului. În aceste condiții, un organ judiciar nu poate considera că exercitarea drepturilor sau îndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege realizează conținutul elementului material al infracțiunii de favorizare a făptuitorului. … 24.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Adrian Movilă în Dosarul nr. 589/180/2016 al Curții de Apel Bacău – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și constată că dispozițiile art. 269 din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Bacău – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 25 aprilie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Marițiu

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește