DECIZIA nr. 249 din 20 aprilie 2021

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Marina-Ruxandra Gorunescu, Ruxandra Stoean și Smaranda Belciug în Dosarul nr. 42.649/3/2015 (657/2018) al Curții de Apel București – Secția a II-a penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 865D/2018. … 2.La apelul nominal lipsesc autoarele excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, în principal, ca inadmisibilă, întrucât la decesul inculpatului calitatea acestuia nu se transmite, astfel încât cererea moștenitorilor de continuare a procesului penal este inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudența în materie a Curții Constituționale. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4.Prin Încheierea din 15 mai 2018, pronunțată în Dosarul nr. 42.649/3/2015 (657/2018), Curtea de Apel București – Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de MarinaRuxandra Gorunescu, Ruxandra Stoean și Smaranda Belciug cu ocazia soluționării apelului formulat de inculpatul Florin Gorunescu, care a decedat pe parcursul desfășurării procesului penal, autoarele excepției fiind moștenitoarele legale ale acestuia. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarele acesteia susțin, în esență, că dispozițiile art. 18 din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii, fără privilegii și fără discriminări, ale art. 21 alin. (1) și (2) privind accesul liber la justiție, ale art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, ale art. 46 privind dreptul la moștenire, ale art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției, precum și prevederile art. 14 referitor la interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât enumerarea în mod expres și limitativ a cazurilor în care procesul penal poate fi continuat încalcă drepturile inculpatului care a fost condamnat la fond, însă a decedat ulterior declarării apelului, astfel că „nu-și mai poate exercita dreptul de a beneficia de un proces echitabil, prin care să i se stabilească vinovăția sau nevinovăția, bineînțeles cu exercitarea tuturor căilor de atac prevăzute de lege și declarate, în termen legal, chiar de către inculpat“. Astfel, arată că, prin Sentința penală nr. 97 din 23 ianuarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 42.649/3/2015 al Tribunalului București – Secția I penală, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea. Împotriva hotărârii penale de condamnare, inculpatul a declarat apel la data de 31 ianuarie 2018, în termenul prevăzut de lege, însă, la data de 13 aprilie 2018, acesta a decedat. Autoarele excepției arată că, în această situație, devin aplicabile dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală cu privire la decesul inculpatului, urmând ca instanța de apel să pronunțe încetarea procesului penal, potrivit prevederilor art. 396 alin. (6) din același Cod. Totuși, Codul de procedură penală mai prevede, în cuprinsul dispozițiilor art. 18, posibilitatea continuării procesului penal, însă numai la cererea suspectului sau a inculpatului, reglementare care este de natură a aduce atingere prevederilor constituționale invocate. În acest sens, arată că, în materia căilor extraordinare de atac, Codul de procedură penală prevede că poate cere revizuirea și un membru de familie al condamnatului, chiar și după moartea acestuia, dacă cererea este formulată în favoarea condamnatului [art. 455 alin. (1) lit. b)]. Când cererea de revizuire a fost făcută pentru un condamnat decedat sau când condamnatul care a făcut cererea ori în favoarea căruia s-a făcut revizuirea a decedat după introducerea cererii, prin excepție de la dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. f), procedura de revizuire își va urma cursul, iar în cazul rejudecării cauzei, după admiterea în principiu, instanța va hotărî potrivit dispozițiilor art. 16, care se aplică în mod corespunzător [art. 459 alin. (6)]. În ceea ce privește acțiunea civilă exercitată față de succesori, Codul de procedură penală stabilește că în caz de deces al părții responsabile civilmente, acțiunea civilă rămâne în competența instanței penale dacă partea civilă indică moștenitorii părții responsabile civilmente, în termen de cel mult două luni de la data la care a luat cunoștință de împrejurarea respectivă [art. 24 alin. (2)]. În materia reabilitării judecătorești, potrivit dispozițiilor art. 530 alin. (1) din Codul de procedură penală, cererea se formulează de către condamnat, iar după moartea acestuia, de soț sau de rudele apropiate, soțul sau rudele apropiate putând continua procedura de reabilitare pornită anterior decesului. Totodată, arată că „răspunderea civilă se moștenește, sub forma pasivului succesoral, fără ca moștenitorii să se poată apăra“. Astfel, autoarele excepției consideră că acțiunea civilă constituie, sub aspectul soluționării ei, o simplă formalitate, în condițiile în care moștenitorii inculpatului decedat nu pot opta pentru continuarea procesului penal. În schimb, Codul de procedură penală stabilește că acțiunea civilă se exercită de persoana vătămată sau de succesorii acesteia [art. 19 alin. (2)], astfel că au calitatea de parte civilă și succesorii persoanei prejudiciate, dacă exercită acțiunea civilă în cadrul procesului penal [art. 84 alin. (2)]. De asemenea, dispozițiile art. 27 alin. (1)-(4) și (6) din Codul de procedură penală prevăd diferite posibilități de exercitare a acțiunii civile pentru repararea prejudiciului creat prin infracțiune pe care le au la dispoziție persoana vătămată și succesorii acesteia. Autoarele excepției invocă și jurisprudența Curții Constituționale cu privire la principiul egalității în drepturi, și anume Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, prin care Curtea a statuat că violarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite. În același sens s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, în aplicarea principiului nediscriminării, consacrat de prevederile art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, a stabilit că orice diferență de tratament făcută de stat între persoane aflate în situații similare trebuie să își găsească o justificare obiectivă și rezonabilă (Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunțată în Cauza Marckx împotriva Belgiei). Prin urmare, consideră că dispozițiile art. 18 din Codul de procedură penală, pe lângă situațiile reglementate, ar trebui să prevadă posibilitatea continuării procesului penal și în caz de deces al suspectului sau inculpatului, astfel încât moștenitorii legali/membrii de familie ai acestuia să poată solicita instanței de judecată continuarea procesului penal în favoarea suspectului sau inculpatului și pe latură penală, în condițiile în care pe latură civilă acest aspect este reglementat de legea procesual penală. … 6.Curtea de Apel București – Secția a II-a penală apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 din Codul de procedură penală este neîntemeiată. Instanța consideră că nu se poate susține că moștenitorii condamnatului (soțul și rudele apropiate ale acestuia) se află în aceeași situație juridică cu moștenitorii inculpatului, astfel că textul de lege criticat nu aduce nicio atingere principiului egalității în drepturi, consacrat de prevederile art. 16 din Constituție. În acest sens, subliniază că, în cazul revizuirii și al reabilitării judecătorești, există o hotărâre definitivă de condamnare. În prima situație, când condamnarea este greșită, soția și rudele apropiate urmăresc – prin revizuire – să demonstreze nevinovăția celui condamnat. În schimb, în cazul unui dosar aflat pe rol – cum este situația în speță -, decesul inculpatului conduce la încetarea procesului penal, întrucât, potrivit prevederilor art. 4 din Codul de procedură penală cu privire la prezumția de nevinovăție, în lipsa unei condamnări definitive, inculpatul este considerat nevinovat. În a doua situație expusă, cea a reabilitării judecătorești, soția și rudele apropiate ale condamnatului urmăresc încetarea pentru viitor a consecințelor juridice ale unei condamnări (decăderi, interdicții, incapacități ce rezultă din condamnare), fără a solicita și desființarea unei soluții defavorabile. Totodată, arată că inegalitatea de tratament nu poate fi susținută cu privire la moștenitorii părții responsabile civilmente decedate care continuă să fie trași la răspundere civilă dacă partea civilă îi indică în termenul prevăzut de dispozițiile art. 24 alin. (2) din Codul de procedură penală, de vreme ce inculpatul este subiect pasiv al acțiunii penale și, în această calitate, este tras la răspundere penală, iar partea responsabilă civilmente este subiect pasiv al acțiunii civile alăturate celei penale, fiind pasibilă a fi obligată să repare, în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracțiune. De asemenea, instanța apreciază că textul de lege criticat nu aduce atingere nici liberului acces la justiție. Arată, astfel, că prevederile art. 21 din Constituție permit accesul la justiție al oricărei persoane fizice sau juridice pentru apărarea oricărui drept și a oricărui interes legitim, în mod concret și efectiv, în sensul ca justițiabilul să beneficieze de posibilitatea clară și concretă de a contesta un act care aduce o atingere drepturilor sale și fără ca vreo lege să poată îngrădi acest drept. Aceasta nu înseamnă însă că accesul liber la justiție este un drept absolut, ci, așa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa (Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunțată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, și Hotărârea din 28 mai 1985, pronunțată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit), accesul la justiție poate face obiectul unor limitări. Aceste limitări sunt implicit permise, deoarece dreptul de acces la justiție necesită, prin însăși natura sa, o reglementare din partea statelor, care poate să varieze în timp și spațiu, în funcție de nevoile și resursele de care dispune comunitatea. Gradul de acces la justiție permis de legislația națională trebuie să fie însă suficient pentru a asigura accesul individual la instanță, în lumina principiului supremației dreptului într-o societate democratică. În același sens a statuat și Curtea Constituțională, care a reținut că dreptul de acces la justiție nu este un drept absolut, orice restricție fiind admisă atât timp cât nu se aduce atingere dreptului de acces la un tribunal în substanța sa, statul dispunând în acest sens de o marjă de apreciere (Decizia nr. 894 din 5 decembrie 2006). Prin urmare, instanța de judecată apreciază că instituirea de reguli diferite pentru cazuri care nu sunt identice sau similare nu încalcă dreptul fundamental de liber acces la instanță, consacrat de prevederile art. 21 din Constituție. Cu atât mai puțin sunt încălcate dispozițiile art. 46 din Legea fundamentală cu privire la dreptul la moștenire, care vizează drepturile de natură patrimonială ale defunctului care se transmit asupra moștenitorilor legali sau testamentari, drepturile personale – cum este și cel de a cere continuarea procesului penal – nefiind transmisibile. De asemenea, instanța consideră că textul de lege criticat nu aduce nicio atingere prevederilor art. 124 din Constituție, având denumirea marginală „Înfăptuirea justiției“, prevederi care sunt generic invocate. … 7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 8.Avocatul Poporului arată că, având în vedere considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 362 din 30 mai 2017, dispozițiile art. 18 din Codul de procedură penală sunt constituționale. … 9.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:10.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 11.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 18 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „În caz de amnistie, de prescripție, de retragere a plângerii prealabile, de existență a unei cauze de nepedepsire sau de neimputabilitate ori în cazul renunțării la urmărirea penală, suspectul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal“. … 12.În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autoarele excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii, fără privilegii și fără discriminări, ale art. 21 alin. (1) și (2) privind accesul liber la justiție, ale art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, ale art. 46 privind dreptul la moștenire, ale art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției, precum și a prevederilor art. 14 referitor la interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 13.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 18 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederile art. 16 alin. (1) și ale art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție – invocate și în prezenta cauză – și față de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 212 din 2 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 589 din 6 iulie 2020, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate. … 14.Prin decizia mai sus menționată, Curtea a reținut că prevederile art. 29 din Codul de procedură penală enumeră „participanții în procesul penal“, respectiv organele judiciare, avocatul, părțile, subiecții procesuali principali, precum și alți subiecți procesuali. Cu privire la „părți“, dispozițiile art. 32 alin. (1) din Codul de procedură penală prevăd că acestea sunt subiecții procesuali care exercită sau împotriva cărora se exercită o acțiune judiciară, iar alin. (2) al aceluiași articol identifică părțile din procesul penal ca fiind inculpatul, partea civilă și partea responsabilă civilmente. Totodată, dispozițiile art. 33 din același Cod stabilesc în alin. (1) că „subiecții procesuali principali“ sunt suspectul și persoana vătămată, iar la alin. (2) prevăd, cu valoare de principiu, că aceștia au aceleași drepturi și obligații ca și părțile, cu excepția celor pe care legea le acordă numai acestora din urmă. Dreptul de a cere continuarea procesului penal – în caz de amnistie, de prescripție, de retragere a plângerii prealabile, de existență a unei cauze de nepedepsire sau de neimputabilitate ori în cazul renunțării la urmărirea penală – este recunoscut, prin norma procesual penală criticată, inculpatului și suspectului, deși acesta din urmă nu este parte, ci subiect procesual principal. … 15.În continuare, Curtea a observat că procesul penal parcurge mai multe etape, caracterizate prin nivele diferite ale probării vinovăției persoanelor acuzate de săvârșirea unor fapte de natură penală, de la bănuiala rezonabilă la dovedirea vinovăției dincolo de orice îndoială rezonabilă. Acest parcurs debutează cu existența unor suspiciuni rezonabile că persoana în cauză a săvârșit o infracțiune – suspiciuni a căror constatare îi conferă respectivei persoane calitatea de suspect – și continuă cu formarea, pe baza probelor administrate, a unei presupuneri rezonabile că persoana avută în vedere a săvârșit o infracțiune, etapă ce determină punerea în mișcare a acțiunii penale, conform prevederilor art. 15 din Codul de procedură penală, și dobândirea calității de inculpat. În fine, calitatea de condamnat poate fi stabilită pe baza unor probe din care să rezulte, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul a săvârșit infracțiunea de care este acuzat. … 16.Totodată, Curtea a reținut că dispozițiile art. 18 coroborate cu cele ale art. 319 alin. (1) din Codul de procedură penală prevăd dreptul de a cere continuarea urmăririi penale, în cazul constatării, printre altele, a intervenirii prescripției răspunderii penale, doar în privința suspectului și a inculpatului, drept ce poate fi exercitat într-un termen de decădere de 20 de zile de la data primirii ordonanței procurorului de clasare, emisă potrivit dispozițiilor art. 315 coroborate cu cele ale art. 16 alin. (1) lit. f) din același Cod. Din prevederile art. 319 alin. (2) și (3) din Codul de procedură penală reiese faptul că, drept consecință a continuării urmăririi penale, cauza va fi soluționată prin adoptarea, din nou, a unei soluții de netrimitere în judecată – fie aceeași soluție, fie o soluție diferită. Astfel, procurorul va putea administra probatoriul necesar lămuririi cauzei sub toate aspectele, ignorând impedimentul legal care a survenit, iar, în situația în care constată incidența unui alt caz de împiedicare a exercitării acțiunii penale din cele prevăzute de dispozițiile art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală decât cel ce a condus la clasarea inițială, va dispune clasarea cauzei în raport cu acesta. Dacă în urma administrării probatoriului nu constată această ipoteză mai favorabilă suspectului sau inculpatului, procurorul va adopta prima soluție de netrimitere în judecată. Așadar, similar principiului non reformatio in peius, aplicabil căilor de atac, nici în această situație, întrucât se continuă urmărirea penală la cererea suspectului sau a inculpatului, la finalul urmăririi nu se va putea adopta o soluție care să îi creeze acestuia o situație mai grea decât cea care a fost desființată prin cererea de continuare a urmăririi penale. Prin urmare, nu se va putea dispune o soluție de trimitere în judecată și nici o soluție de renunțare la urmărirea penală. … 17.De asemenea, Curtea a invocat jurisprudența sa cu privire la dispozițiile art. 18 din Codul de procedură penală, și anume Decizia nr. 362 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 780 din 3 octombrie 2017, și Decizia nr. 500 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 977 din 19 noiembrie 2018, prin care a respins critica potrivit căreia textul de lege menționat încalcă accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, pe motiv că nu prevede și dreptul persoanei vătămate de a cere continuarea procesului penal în cazul în care procurorul dispune clasarea ca urmare a constatării intervenirii prescripției răspunderii penale. Curtea a subliniat că soluția legislativă criticată se justifică atât din punct de vedere formal, cât și din punct de vedere substanțial, întrucât, având în vedere procesul etapizat de stabilire a vinovăției, mai sus prezentat, doar suspectul și inculpatul pot avea interesul procesual de a cere continuarea procesului penal, după momentul constatării intervenirii prescripției răspunderii penale, în condițiile în care în privința acestora există suspiciuni rezonabile că ar fi săvârșit fapte prevăzute de legea penală. Or, procedura reglementată de dispozițiile art. 18 și ale art. 319 din Codul de procedură penală are ca finalitate tocmai asigurarea posibilității demonstrării nevinovăției acestor persoane, în privința cărora a intervenit prescripția răspunderii penale. Prin urmare, legiuitorul a dat posibilitatea persoanelor care au fost urmărite pentru săvârșirea unor infracțiuni – și care se consideră nevinovate – să-și dovedească nevinovăția, prevăzând obligația organelor judiciare ca, în urma formulării unei cereri în baza dispozițiilor art. 319 alin. (1) din Codul de procedură penală, să procedeze la continuarea urmăririi penale. Deși aflarea adevărului constituie un principiu de bază al procesului penal, el se aplică în coordonatele prevăzute de lege, principiul legalității impunându-se organelor judiciare ca un imperativ tot atât de puternic. Având în vedere existența, în privința suspectului și a inculpatului, cel puțin a unor suspiciuni rezonabile referitoare la săvârșirea de către aceștia a unor fapte prevăzute de legea penală – rezultate din probele administrate în cauză -, se justifică acordarea de către legiuitor a unui regim juridic diferit în privința dreptului procesual conferit acestora de dispozițiile de lege criticate, fără ca în acest mod să fie încălcate prevederile constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil. … 18.Așa fiind, prin Decizia nr. 212 din 2 iunie 2020, mai sus citată, Curtea a constatat că jurisprudența anterior menționată este aplicabilă mutatis mutandis și în ceea ce îi privește pe moștenitorii legali ai inculpatului decedat, având în vedere și principiul răspunderii penale personale, potrivit căruia atât obligația ce decurge dintr-o normă penală de a avea o anumită conduită, cât și răspunderea ce decurge din nesocotirea acelei obligații revin persoanei care nu și-a respectat obligația, săvârșind fapta interzisă, iar nu altei persoane sau unui grup de persoane, astfel încât nu poate fi reținută pretinsa contrarietate dintre dispozițiile art. 18 din Codul de procedură penală și principiul constituțional al liberului acces la justiție. … 19.Referitor la susținerea potrivit căreia normele procesual penale criticate aduc atingere prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea a reținut că moștenitorii legali ai inculpatului decedat, pe de o parte, și suspectul și inculpatul, pe de altă parte, se află în situații juridice diferite, sub aspectul interesului procesual de a solicita continuarea procesului penal în temeiul dispozițiilor art. 18 din Codul de procedură penală. Această diferență este generată atât de existența, în privința celor din urmă, cel puțin a unor suspiciuni rezonabile referitoare la săvârșirea de către aceștia a unor fapte prevăzute de legea penală, rezultate din probele administrate în cauză, cât și de caracterul personal al răspunderii penale, potrivit căruia poate fi angajată doar răspunderea penală a persoanei care a participat la săvârșirea unei infracțiuni în calitate de autor, instigator sau complice. Or, această diferență este de natură să justifice acordarea de către legiuitor a unui regim juridic diferit în privința dreptului prevăzut de textul de lege criticat, fără ca prin aceasta să fie încălcate exigențele constituționale ale art. 16 alin. (1). În această privință, Curtea Constituțională a statuat, în jurisprudența sa, că principiul egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, motiv pentru care el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, și Decizia nr. 545 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 6 iulie 2011). … 20.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin Decizia nr. 212 din 2 iunie 2020, mai sus menționată, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. … 21.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Marina-Ruxandra Gorunescu, Ruxandra Stoean și Smaranda Belciug în Dosarul nr. 42.649/3/2015 (657/2018) al Curții de Apel București – Secția a II-a penală și constată că dispozițiile art. 18 din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel București – Secția a II-a penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 20 aprilie 2021.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Oana-Cristina Puică

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește