DECIZIA nr. 246 din 16 aprilie 2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 246 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată din oficiu de judecătorul de cameră preliminară în Dosarul nr. 27.903/3/2017/a1.8 al Tribunalului București – Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.907D/2017. … 2.Magistratul-asistent referă asupra faptului că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată din oficiu de judecătorul de cameră preliminară. Procedura este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens arată că măsura obligării provizorii la tratament medical față de inculpat nu poate fi luată de judecătorul de cameră preliminară, deoarece aceasta trebuie fundamentată pe o expertiză medico-legală. Instituind dreptul procurorului de a solicita judecătorului de cameră preliminară să dispună o astfel de măsură, legiuitorul a reglementat, în art. 246 alin. (2) din Codul de procedură penală, că propunerea va fi însoțită de expertiza medico-legală din care să rezulte necesitatea aplicării măsurii obligării la tratament medical. Totodată, dispozițiile art. 246 alin. (8) din Codul de procedură penală potrivit cărora, „Dacă admite propunerea, judecătorul dispune obligarea provizorie la tratament medical a suspectului sau inculpatului și efectuarea unei expertize medico-legale, în cazul în care aceasta nu a fost depusă potrivit alin. (2)“, trebuie coroborate cu prevederile art. 343 din Codul de procedură penală, având în vedere faptul că durata procedurii de cameră preliminară este una limitată, iar în cadrul ei nu se poate efectua un astfel de demers. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 17 noiembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 27.903/3/2017/a1.8, Tribunalul București – Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 246 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată din oficiu de judecătorul de cameră preliminară, într-o cauză penală având ca obiect sesizarea din oficiu de către judecătorul de cameră preliminară sub aspectul luării față de inculpat – trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat, în condițiile violenței în familie, aflată în concurs cu tentativa la infracțiunea de omor calificat – a măsurii de siguranță provizorie cu caracter medical a obligării la tratament medical, respectiv a măsurii de siguranță provizorie cu caracter medical a internării medicale, formulată în temeiul art. 246 din Codul de procedură penală. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că, potrivit normei procesual penale criticate, în cursul urmăririi penale sau al procedurii de cameră preliminară, dacă apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, procurorul înaintează judecătorului de drepturi și libertăți sau judecătorului de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță o propunere motivată de luare față de inculpat a măsurii obligării provizorii la tratament medical. O dispoziție similară există și în privința luării măsurii de siguranță provizorii cu caracter medical a internării medicale [art. 248 alin. (1) din Codul de procedură penală]. Faptul că intenția legiuitorului a fost aceea de a nu conferi și judecătorului de cameră preliminară posibilitatea, în faza camerei preliminare, de a pune în discuție din oficiu luarea măsurilor de siguranță provizorii cu caracter medical, abilitândul doar pe procuror să învestească judecătorul cu o astfel de cerere, rezultă din faptul că pentru faza judecății se prevede expres că aceste măsuri pot fi dispuse și din oficiu [art. 246 alin. (11) și art. 248 alin. (13) din Codul de procedură penală]. Arată că, în cauză, procurorul nu a apreciat că se impune să învestească judecătorul de drepturi și libertăți sau de cameră preliminară cu o propunere de luare a vreunei măsuri de siguranță provizorii cu caracter medical. Judecătorul apreciază că, dacă în faza de urmărire penală, față de poziția procurorului, de principal actor al urmăririi penale, este firească stipularea posibilității de a se ajunge la dispunerea (de către judecătorul de drepturi și libertăți) a unor măsuri de siguranță provizorii cu caracter medical, doar ca urmare a unei sesizări formulate în acest sens de către procuror, o astfel de dispoziție nu se mai justifică odată dispusă trimiterea în judecată, indiferent că procesul penal se află în faza camerei preliminare sau în faza judecății, poziția principală revenind judecătorului de cameră preliminară și, respectiv, instanței de judecată. O excludere a posibilității judecătorului de cameră preliminară de a pune în discuție din oficiu, în procedura de cameră preliminară, dispunerea unei astfel de măsuri, în condițiile în care procurorul are posibilitatea de a învesti judecătorul cu o astfel de sesizare, echivalează cu o nesocotire a poziției pe care judecătorul de cameră preliminară o deține în această fază a procesului penal, o restrângere nejustificată a competențelor judecătorului decurgând din prevederile art. 126 alin. (1) din Constituție. În plus, apreciază că existența unei reglementări diferite sub acest aspect, după cum procesul penal se află în faza camerei preliminare sau în faza judecății, este nejustificată. … 6.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate. … 7.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:8.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 9.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 246 alin. (1) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: „În cursul urmăririi penale sau al procedurii de cameră preliminară, dacă apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, procurorul înaintează judecătorului de drepturi și libertăți sau judecătorului de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță o propunere motivată de luare față de inculpat a măsurii obligării provizorii la tratament medical.“ … 10.În susținerea neconstituționalității normei procesual penale criticate, autoarea excepției invocă dispozițiile constituționale ale art. 126 alin. (1) potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege. … 11.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că măsurile de siguranță, reglementate în titlul IV al părții generale a Codului penal, respectiv în art. 107-112^1 din cuprinsul Codului penal, sunt sancțiuni de drept penal care, alături de pedepsele penale, completează categoria sancțiunilor penale necesare prevenirii fenomenului infracțional, aplicabile ca urmare a evidențierii, cu prilejul comiterii unor infracțiuni, a anumitor împrejurări din realitatea socială, aflate în raport de cauzalitate cu infracțiunile săvârșite care, dacă nu sunt combătute, pot determina săvârșirea unor noi infracțiuni. În acest sens, art. 108 din Codul penal reglementează drept măsuri de siguranță obligarea la tratament medical, internarea medicală, interzicerea ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii, confiscarea specială și confiscarea extinsă. Dintre acestea, obligarea la tratament medical, prevăzută la art. 108 lit. a) din Codul penal, poate fi dispusă potrivit art. 109 din Codul penal. Măsura analizată constă în obligarea persoanei în cauză de a se prezenta regulat la medic, în vederea urmării unui tratament medical, până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăturare starea de pericol. La rândul său, măsura de siguranță a internării medicale reglementată la art. 108 lit. b) din Codul penal poate fi dispusă, potrivit art. 110 din Codul penal, în condițiile constatării unei stări psihice sau fizice anormale a făptuitorului, care suferă de o boală psihică, este consumator cronic de substanțe psihoactive sau suferă de o boală infectocontagioasă, motiv pentru care prezintă pericol pentru societate. Măsura de siguranță anterior menționată constă în internarea persoanei în cauză într-o instituție medicală de specialitate, până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. Dispunerea măsurii obligării provizorii la tratament medical, respectiv a măsurii internării medicale provizorii se face, potrivit art. 245 alin. (1) și art. 247 alin. (1) din Codul de procedură penală, de către judecătorul de drepturi și libertăți, la propunerea procurorului, în cursul urmăririi penale, de către judecătorul de cameră preliminară, la propunerea procurorului, în cursul procedurii camerei preliminare, sau de către instanța de judecată, în cursul judecății în primă instanță și în apel, la propunerea procurorului sau din oficiu, pe baza unor rapoarte de expertiză medico-legală din care să rezulte necesitatea aplicării unor asemenea măsuri, potrivit art. 246 alin. (2), alin. (8) și alin. (11) și art. 248 alin. (2),alin. (5),alin. (9) și alin. (13) din Codul de procedură penală. Punerea în executare a măsurilor de siguranță precitate se face, potrivit art. 572 din Codul de procedură penală, de către judecătorul de drepturi și libertăți sau de instanța de judecată care a luat această măsură, dispozițiile prevăzute la art. 566-571 din același act normativ aplicându-se în mod corespunzător. … 12.Curtea observă că dispozițiile art. 245 și art. 246 din Codul de procedură penală reglementează procedura referitoare la condițiile de aplicare și conținutul măsurii de siguranță a obligării provizorii la tratament medical a suspectului sau inculpatului, precum și procedura de aplicare și de ridicare a acesteia. Dispunerea față de suspect sau inculpat a măsurii obligării provizorii la tratament medical este condiționată, potrivit art. 245 alin. (1) din Codul de procedură penală, de situația prevăzută de art. 109 alin. (1) din Codul penal, potrivit căruia, „Dacă făptuitorul, din cauza unei boli, inclusiv cea provocată de consumul cronic de alcool sau de alte substanțe psihoactive, prezintă pericol pentru societate, poate fi obligat să urmeze un tratament medical până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.“ Dispozițiile art. 246 alin. (1) din Codul de procedură penală, criticate în cauză, prevăd că, în cursul urmăririi penale sau al procedurii de cameră preliminară, dacă apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, procurorul înaintează judecătorului de drepturi și libertăți sau judecătorului de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță o propunere motivată de luare față de inculpat a măsurii obligării provizorii la tratament medical. … 13.Curtea reține, așadar, că dispunerea de către judecătorul de drepturi și libertăți, respectiv de judecătorul de cameră preliminară a măsurii obligării provizorii la tratament medical, în cursul urmăririi penale, respectiv al procedurii de cameră preliminară, este condiționată de formularea și înaintarea unei propuneri motivate de către procuror. Pe de altă parte, Curtea reține că la judecata în primă instanță și în apel, măsura poate fi dispusă la cererea procurorului sau de instanța de judecată, din oficiu [art. 246 alin. (11) din Codul de procedură penală]. În aceste condiții, Curtea constată că, în acord cu dispozițiile constituționale ale art. 126 alin. (1) potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, pe tot parcursul procesului penal, inclusiv în faza de urmărire penală, competența de a dispune luarea măsurii de siguranță a obligării provizorii la tratament medical aparține judecătorului. Competența exclusivă a judecătorului de luare a măsurilor de siguranță a obligării provizorii la tratament medical și a internării medicale provizorii a fost definitiv stabilită în anul 2003, în acest sens fiind modificate dispozițiile art. 162 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968 prin art. I pct. 99 din Legea nr. 281/2003 privind modificarea și completarea Codului de procedură penală și a unor legi speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003. … 14.Așadar, în primă instanță și în apel, instanța de judecată, din oficiu, poate pune în discuția părților și poate trece la declanșarea procedurii în vederea luării măsurii obligării provizorii la tratament medical, în timp ce, în faza de urmărire penală și în procedura de cameră preliminară, deși competența de a se pronunța asupra măsurii de siguranță menționate aparține, de asemenea, judecătorului – de drepturi și libertăți, respectiv de cameră preliminară -, declanșarea procedurii în vederea dispunerii acesteia este condiționată de propunerea motivată a procurorului formulată în acest sens. În prezenta cauză, judecătorul de cameră preliminară, autor al excepției de neconstituționalitate, susține, în esență, că excluderea posibilității judecătorului de cameră preliminară de a pune în discuție, din oficiu, în procedura de cameră preliminară, dispunerea măsurii obligării provizorii la tratament medical, în condițiile în care procurorul are posibilitatea de a învesti judecătorul cu o astfel de sesizare, echivalează cu o nesocotire a poziției pe care judecătorul de cameră preliminară o deține în această fază a procesului penal, o restrângere nejustificată a competențelor judecătorului decurgând din prevederile art. 126 alin. (1) din Constituție. … 15.Examinând normele procesual penale ale art. 246 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la critica formulată, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată. … 16.Cât privește situația persoanelor care din cauza unei boli, inclusiv cea provocată de consumul cronic de alcool sau de alte substanțe psihoactive, prezintă pericol pentru societate, Curtea a constatat, în Decizia nr. 25 din 19 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 26 aprilie 2017, că „acestea pot prezenta o suită de afecțiuni ale căror simptome pot genera un comportament de natură a afecta atât propria viață, precum și pe cea a altora, cât și aspecte ce țin de ordinea publică sau bunele moravuri. Prin urmare, prin forța împrejurărilor, situația acestor persoane care nu sunt în stare să înțeleagă semnificația și consecințele comportamentului lor impune cu stringență luarea măsurilor legale referitoare la aplicarea unui tratament medical adecvat în așa fel încât să fie înlăturate orice riscuri iminente ce implică posibile vătămări fizice pentru sine ori pentru alte persoane, precum și distrugeri de bunuri materiale importante.“ (paragraful 19). Obligarea provizorie la tratament medical nu este o pedeapsă în sensul legii penale, dispunerea acestei măsuri de siguranță este reclamată de existența unei stări de pericol pentru societate care nu ar putea fi înlăturată altfel decât prin obligarea suspectului/ inculpatului de a urma, în mod regulat, tratamentul medical prescris de un medic de specialitate, până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări (paragraful 20). Caracterul provizoriu al unei astfel de măsuri se deduce din faptul că aceasta este dispusă pe parcursul procedurilor judiciare (în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară și/sau în cursul judecății) prin convertirea măsurii de siguranță reglementată de art. 108 lit. a) din Codul penal într-o măsură procesuală a cărei subzistență sub o astfel de identitate se încheie odată cu pronunțarea unei hotărâri judecătorești – potrivit art. 404 alin. (4) lit. d) din Codul de procedură penală dispozitivul hotărârii trebuie să cuprindă și cele hotărâte cu privire la măsurile de siguranță. Aceasta nu înseamnă că, în mod automat, dispunerea obligării la tratament medical se întinde până la finalizarea procesului, întrucât menținerea ei este indisolubil legată de însănătoșire ori de obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. Totodată, măsura obligării provizorii la tratament medical va fi dispusă după ce, în prealabil, a fost efectuată o expertiză medico-legală, cu citarea suspectului/ inculpatului și numai în prezența avocatului ales sau numit din oficiu. Persoana supusă măsurii are dreptul ca, la soluționarea unei astfel de propuneri, să fie asistată și de către un medic desemnat de aceasta care poate prezenta concluzii și care poate participa la alcătuirea planului terapeutic. În cazul în care a intervenit însănătoșirea ori o ameliorare a stării de sănătate care înlătură starea de pericol, măsura provizorie a obligării la tratament medical poate fi ridicată la sesizarea procurorului ori a medicului de specialitate sau la cererea suspectului/ inculpatului ori a unui membru de familie al acestuia. … 17.Totodată, Curtea a constatat, în aceeași decizie, precitată, că măsura obligării la tratament medical este o măsură procesuală provizorie, iar nu o sancțiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecință a răspunderii penale, neavând așadar caracter punitiv, ci eminamente preventiv. … 18.Având în vedere cele arătate, Curtea reține că, în faza de urmărire penală, față de poziția procurorului, de principal actor al urmăririi penale, este justificată soluția legislativă potrivit căreia declanșarea procedurii de luare a măsurii obligării provizorii la tratament medical este subordonată formulării și înaintării judecătorului de drepturi și libertăți a unei propuneri motivate, în această fază procesuală procurorul având competența de efectuare sau, după caz, de supraveghere a urmăririi penale și de apreciere în acest sens. Cu alte cuvinte, reglementarea posibilității de a se ajunge la dispunerea de către judecătorul de drepturi și libertăți a măsurii obligării provizorii la tratament medical doar ca urmare a formulării și înaintării de către procuror a unei propuneri motivate în acest sens, în faza de urmărire penală, apare ca firească, având în vedere faptul că, potrivit art. 300 din Codul de procedură penală, acest din urmă organ judiciar conduce activitatea de urmărire penală în general. Aceeași rațiune este valabilă și în cazul reglementării dispozițiilor art. 246 alin. (13), potrivit cărora „În cazul în care dispune o soluție de netrimitere în judecată, procurorul sesizează judecătorul de cameră preliminară pentru confirmarea ori, după caz, înlocuirea sau încetarea măsurii.[…]“, în condițiile în care prevederile art. 315 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală stabilesc că „Ordonanța de clasare cuprinde mențiunile prevăzute la art. 286 alin. (2), precum și dispoziții privind: […] e) sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu propunerea de luare ori, după caz, de confirmare, de înlocuire sau de încetare a măsurilor de siguranță prevăzute de art. 109 sau 110 din Codul penal, dispozițiile art. 246 alin. (13) aplicându-se în mod corespunzător;“. În acest sens a dispus și Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite, cu referire la măsura internării medicale provizorii, prin Decizia nr. 13 din 18 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 18 decembrie 2008, privind examinarea recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 162 din Codul de procedură penală [din 1968], cu referire la art. 114 din Codul penal [din 1969], în cazul scoaterii de sub urmărire penală a învinuitului sau inculpatului, pe motiv de iresponsabilitate, fără ca procurorul să fi dispus față de acesta, în cursul urmăririi penale, luarea în mod provizoriu a măsurii internării medicale, în care a decis că „În cazul în care procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului sau inculpatului, pe motiv de iresponsabilitate, iar față de acesta, în cursul urmăririi penale, nu a fost luată în mod provizoriu măsura internării medicale, această măsură se dispune de instanța de judecată, la sesizarea procurorului“, întrucât, „chiar în cazul netrimiterii în judecată a făptuitorului, obligația și dreptul procurorului de a reacționa împotriva stărilor de pericol pe care legea înțelege și vrea să le combată îi impun să sesizeze instanța în vederea luării în mod provizoriu a măsurii internării medicale a învinuitului sau inculpatului față de care sa dispus scoaterea de sub urmărire penală pe motiv de iresponsabilitate“. … 19.Totodată, dacă din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârșită de inculpat și că acesta răspunde penal, potrivit art. 327 lit. a) din Codul de procedură penală, procurorul emite rechizitoriu prin care dispune trimiterea în judecată. Trimiterea în judecată a inculpatului constituie o etapă procesuală a fazei urmăririi penale, încheie această fază procesuală și precedă și declanșează faza procesuală a camerei preliminare. Odată cu epuizarea urmăririi penale, prin trimiterea în judecată, are loc atât sesizarea judecătorului de cameră preliminară, cât și dezînvestirea procurorului din calitatea de organ de urmărire penală. După trimiterea în judecată a inculpatului, judecătorul de cameră preliminară își va exercita atribuțiile stabilite în art. 342 din Codul de procedură penală, rechizitoriul constituind, potrivit art. 329 din același act normativ, actul de sesizare a instanței de judecată. Prevederile art. 246 alin. (1) din Codul de procedură penală subordonează luarea de către judecătorul de cameră preliminară, în cursul procedurii de cameră preliminară, a măsurii obligării provizorii la tratament medical față de inculpat, de formularea și înaintarea de către procuror a unei propuneri motivate în acest sens, deși a intervenit transferul de competență funcțională de la organul de urmărire penală către instanța de judecată. Curtea constată însă că soluția legislativă este justificată, având în vedere că legiuitorul constituant a înțeles să confere procurorului un rol determinat în reprezentarea intereselor generale ale societății, potrivit art. 131 alin. (1) din Legea fundamentală. În acest sens, se reamintește că măsura obligării provizorii la tratament medical se poate dispune împotriva persoanelor care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, măsura de siguranță având caracter preventiv, fiind, totodată, condiționată de existența pericolului pentru societate. Așadar, măsura de siguranță a obligării provizorii la tratament medical este reclamată de existența unei stări de pericol pentru societate ce nu ar putea fi înlăturată decât prin obligarea inculpatului să urmeze un tratament medical până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. Așa încât, câtă vreme crearea stării de pericol social rezultă din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, Curtea reține că măsura de siguranță a obligării provizorii la tratament medical trebuie dispusă fără întârziere, oricare ar fi stadiul procesului penal. Potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Constituție, libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile. Însă, în acord cu art. 22 alin. (1) și art. 26 alin. (2) din Legea fundamentală, dreptul la integritatea fizică și psihică este garantat, orice persoană fizică având dreptul să dispună de ea însăși, dacă nu încalcă drepturile și libertățile altora, ordinea publică sau bunele moravuri. Măsurile de siguranță, inclusiv măsura obligării provizorii la tratament medical, sunt măsuri de constrângere cu caracter preventiv care au ca scop înlăturarea unei stări de pericol generatoare de fapte prevăzute de legea penală. Măsura obligării provizorii la tratament medical are drept scop înlăturarea unui potențial pericol pentru societate, însă are, totodată, și un pronunțat caracter de protejare a inculpatului, fiind dispusă și în interesul celui care a intrat în conflict cu legea penală (în același sens, Decizia nr. 25 din 19 ianuarie 2017, precitată, paragraful 19). … 20.Curtea constată, totodată, că legiuitorul, prin edictarea normelor procesual penale criticate, și-a exercitat competența constituțională consacrată de art. 61 din Legea fundamentală, ținând cont de specificul măsurilor cu caracter medical instituite în procesul penal – măsuri procesuale cu caracter provizoriu – și de scopul pentru care acestea sunt dispuse, respectiv de a înlătura pericolul pentru societate, prin aceasta nefiind adusă atingere dispozițiilor constituționale invocate de autoare. … 21.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată din oficiu de judecătorul de cameră preliminară în Dosarul nr. 27.903/3/2017/a1.8 al Tribunalului București – Secția I penală și constată că dispozițiile art. 246 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului București – Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 16 aprilie 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește